Moara cu noroc

De Ioan Slavici
=caracterizarea personajului=
Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos,
Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882)
al Academiei Române.
Opera “Moara cu noroc” are ca an de aparitie anul 1881, publicata in volumul “Novele din
popor”.
Nuvela este specia literara a genului epic in proza, avand dimensiuni cuprinse intre
povestire si roman in care conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea
personajului.
Tema este reprezentată de dezumanizarea personajului principal care are o dorință
puternică de a se îmbogăți, totul fiind plast in lumea Transilvăneană a secolului al XIX-
lea.Tema este dublată de ce a destinului implacabil pe care Ghiță are iluzia ca îl poate
modifica și controla, Făcând trimitere la motivul „fortuna labilis”.
Titlul „Moara cu noroc”.Denotativ, titlul nuvelei indică reperul spatial al
evenimentelor.Moara este situate la răscruce de drumuri, între Ineu și Fundureni.Conotativ,
titlul are valoare simbolică anunțând zbuciumul sufletesc al personajului și pune in evidență
componenta psihologică a nuvelei.Sintagma „cu noroc” are un dublu sens:pe dee o parte
indica norocul pe care Ghiță l-a avut venind la moara și strângând bani, iar pe de altă parte,
are un sens ironic ca expresie ce indica nenorocul pe care-l atrage Ghiță, prin alegerile greșite
făcute odata cu apariția lui Lică Sămădăul
Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria personajelor realiste,
nuvela lui Slavici fiind prin tematica, o nuvela realista. Ca personaj realist el ilustreaza un
erou tipic intr-o situatie tipica, reprezentand tipul carciumarului dominat de lacomia pentru
bani, trasatura definitorie care va marca profund evolutia acestui personaj. Este un personaj
rotund, complex, reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine, aspiratie
ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si emotional, evidentiindu-se astfel consecintele
distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul nuvelei, se
abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvele “omul sa fie multumit cu saracia sa,
caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale te face fericit”, la inceputul operei aparand
in ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati. Ca urmare devine hangiu, la
inceput el este apreciat datorita onestitatii, dar este dominat de obsesia banului in continuare.
Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care decate atat spiritual cat si
sufleteste, nuvela urmarind degradarea morla ain toate etapele. Ultima ipostaza a decaderii il
infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii, dominat de frica, de obsesia pentru bani, fiind
exploatat moral de Lica.
Din punct de vedere social el este un cizmar, psihologic apare prezentat ca si o persoana
cinstită, iar moral el este muncitor, orgolios, iubitor di ambițios.
Ghiţă și Ana iau în arendă un han, numit în zonă „Moara cu noroc”, clădire la răscruce de
drumuri, aşezată în pustietate. Astfel, întreaga familie – soții, cei doi copii și mama Anei - se
mută în noua casă, în ciuda opoziției bătrânei. La han, afacerile merg bine până când Ghiţă e
condiţionat de Lică Sămădăul, porcarul bogat şi tâlharul temut al regiunii, să devină complice
la fărădelegile sale. Ghiţă cântăreşte opțiunile: să se întoarcă în sat sau să participe cu
prudenţă la acest joc de-a banii și de-a legea. Până la urmă, acceptă condiţiile, gândindu-se că
trei ani îi vor fi de ajuns pentru a se îmbogăţi, după care va părăsi „Moara cu noroc”.
Evenimentele decurg însă altfel decât s-ar fi așteptat. Lică Sămădăul îl jefuiește pe arendaş,
dansează cu Ana, încercând chiar s-o seducă, şi ucide o colaboratoare infidelă. Prins în
rețeaua crimelor lui Lică, Ghiţă e închis pentru câtva timp, eliberat pe chezăşie şi
supravegheat de prietenul său cel mai bun, comisarul Pintea. Hotărât să se răzbune, Ghiţă se
aliază cu Pintea. Pentru a-i întinde o cursă lui Lică, Ghiță îşi lasă soţia la han pe post de
momeală, iar ea, crezându-se părăsită, se abandonează în braţele tâlharului. Cu mustrări de
conștiință și cu sentimentul presant că și-a sacrificat dragostea pentru o cauză pierdută, Ghiță
revine la han. Martor la trădarea Anei, o ucide într-un acces de gelozie, amestecat bizar cu
duioșie. Din ordinul lui Lică, Ghiţă e la rândul său omorât, acțiunea evoluând într-o
succesiune rapidă de răzbunări și gesturi violente. Conform planului inițial, Pintea îl
încercuiește pe Lică, dar porcarul, cu demnitatea unui infractor legendar, se sinucide izbindu-
și capul de un copac. Acest ciclu sângeros al revendicărilor morale e încheiat printr-o sentinţă
voit naivă rostită de bătrână, la final: „-Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! zise ea într-un
târziu. Simţeam eu că nu are să iasă bine: dar aşa le-a fost data!... ”
Conflictul este relevant pentru temă/personaj/relația între personaje deoarece surprinde cu
mijloace realiste pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și
interior. În încercarea de a-și păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un
conflict care îi depășește posibilitățile psihologice cu Lică, cu comunitatea, chiar cu Ana. La
fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul urmărește minuțios reacțiile
personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferentă în fața lui Lică la izbucniri patetice în
fața copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii,
personajul este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia
de a se separa cu hotărâre de rău.
”Nuvelă solidă cu subiect de roman”( G. Călinescu), ”Moara cu noroc” transmite
concepția moralizatoare a autorului cu privire la lume și viață. Realismul descrierii anunță
romanele rebreniene și meticulozitatea investigării psihologice anticipează apogeul prozei de
analiză din perioada interbelică.
Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul nuvelei este omniscient, omniprezent si
obiectiv, relatarea facandu-se la persoana a III-a, in stilul anticalofil, iar registrul utilizat este
colocvial presarat cu regionalisme.
Ca tehnici narative prezente in opera avem:tehnica simetriei, tehnica detaliului, tehnica
anticiparii, tehnica bulgarelui de zapada
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul rand,
evidentiate de narator, prin intermediul caruia sunt evidentiate cele doua ipostaze ale
personajului: cea a taranului muncitor si iubitor al familiei sale (“un om harnic si sarguitor,
era mereu asezat si pus pe ganduri, se bucura cand o vedea pe dansa vesela”) si cea a omului
dominat de bani si de avere, evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din momentul
in care acesta gusta averea ce il va transofmra in alt om (“acum el se facuse de tot ursuz, se
aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot incat iti
venea sa te sperii de el”, “cand mai se harjonea cateodata cu dansa isi pierdea lesne cumpatul
si lasa urma vinete pe brate”). De asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt
evidentiate si prin afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile Anei care, ca sotie,
observa cel mai bine schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind victima schimbarilor lui.
La inceput, Ana era loiala lui Ghita si avea deplina incredere in el si in deciziile lui (“Ghita
este un om drept si bland la fir, dar e un om cuminte si nu voieste nici sa auda, nici sa vada,
nici sa stie nimic, nu voieste sa atate mania oamenilor rai”), insa odata cu transformarea
sotului ei, ea isi schimba atitudinea fata de situatie, vazandu-si linistea familiei amenintata de
Ghita (“Esti un om netrebnic si grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine, pentru ca sa imi spui
ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot. Tu esti acela care pleaca
inaintea lui ca o sluga, iar nu eu Ghita!”). Vorbele Anei demonstreaza in final dezamagirea
acestea fata de sotul sau, fata de care nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il
considera las si nedemn (“Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine
barbatesti, ba chiar mai rau de atat.”).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona in permanenta
sa atraga pe Ghita de partea banilor, incercand mereu sa-i hraneasca orgoliul prezinta cateva
trasaturi ale cizmarului (“Tu esti om Ghita, om cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu
minte: daca te-as avea tovaras pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar eu
mai vrednic cand ma stiu alaturea de un om ca tine”). lica alimenteaza in permanenta mandria
lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata a afacerilor necurate.
Autocaracterizarea reiese din propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior
evidentiaza in acelasi timp slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare prin victimizare
(Ei! Ce sa-mi fac?…Asa m-a lasat Dumnezeu!… Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare
decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are cocoasa in spinare.”)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia lui Ghita la zarirea
banilor, acesta fiind foarte insistent asupra evidentierii placerii de a avea multi bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor despre Ghita,
interventiile naratorului asupra caracterului lui Ghita si autocaracterizarea acestuia ce apare in
pozitia de victima a propriei minti si constinte.
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului, aspiratia obsesiva
la avere si bani, ce se va transforma in patima, conflictul interior si exterior cu celelalte
personaje si relatia cu ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei, fapt ce are sa conduca la
un final tragic, nefericit. Personajul considera ca saracia echivaleaza cu lipsa demnitatii asa
ca alege sa se mute la Moara cu noroc impreuna cu familia sa, in cautarea unei vieti mai
bune, mai bogate. Cizmarul ajunge din pacate dupa scurt timp dupa mutare, rob al patimilor
banilor, sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii, fiind in permanenta influentat de
Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind un bun cunoscator al psihologiei umane,
exploateaza slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intr-un om diferit fata de cel care era cand
a ajuns la moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din satisfactia castigului,
moment in care apare si Samadaul, prima intalnire a acestora reprezentand un schimb de
replici aspre, Ghita incercand sa se impuna personajului ce-i era superior. Apare dorinta de
egalitate a lui Ghita fata de Lica (“Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni
nepretuiti”) , fapt prin care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn de urmat, insa
nu doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si supusului invins de
autoritatea stapanului, neavand posibilitatea de a se impune, fiind amenintat de Samadau,
stapan al locurilor din zona Morii cu noroc (“Ori imi vei face pe plac, ori imi fac rand de alt
om la moara cu noroc”).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta care-l
domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in sufletul lui. Desi Ghita incearca sa isi
asigure cateva masuri de protectie in momentul in care devine oficial aliatul lui Lica, probabil
doar din dorinta subconstienta de siguranta, frica si smeneria fortat de Samadau nu dispare.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie de ipostaza morala in care
se afla acesta si evidentiaza trasaturile caracteriale ale acestuia. In prima parte a nuvelei,
Ghita se dovedeste a fi un sot credincios, intelegator si grijuliu in timp ce in cea de-a doua
parte devine un om ursuz, inchis in sine, apasat sufleteste din pricina constiintei incarcate si
in cele dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se destrama si si se raceste pe parcursul
subiectului, el devenind violent in timp ce ea devine dezamagita de propriul sot. Ea incepe sa
il aprecieze pe Lica tot mai mult pentru ca ii acorda mai multa atentie decat sotul ei, fiind mai
sigur pe sine, inspirandu-i protectie si siguranta, iar in final ea i se daruieste Samadaului.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un permanent conflict constient sau
inconstient, Ghita dorind initial sa i se impuna Samadaului, dar cedeaza in postura de supus
in fata stapanului pamanturilor din zona Morii cu noroc si celui care i-ar fi putut curma viata.
Lica il implica asadar pe Ghita in afacerile lui necurate, personajul principal ne mai avand
posibilitatea sa renunte la necurate odata implicat, fapt ce duce la decaderea lui morala,
conflicatul interior si schimbarea totala a caracterului personajului condus de setea banilor.
O scena semnificativă în devenirea personajului, atunci când criza morală atinge cote
maxime, este cea a procesului descries detaliat de Slavici, relatănd mărturiile fiecăruia dintre
inculpați:Lică neagă tot cee ace declaraserâ ceilalți, iar Ghiță își dă seama că mărturiile tutuor
duc spre condamnarea lui Buză-Rupă si a lui Săilă-Boarul.Deși este convins de nevinovăția
lor, nu le ia apărarea, nedorind să se pună in primejdie de dragul altora.
O alta scenta semnificativă este cea a imoralității totale, cand Ghiță este dispus să-și
sacrifice soția pentru a-l da pe Lică pe mâna lui Pintea, la sărbătorile Paștelui.Dezgustată de
lașitatea soțului, pe care îl consideră o muiere imbracata in faine de barbat, Ana I se dăruieste
Sămădaului.În acest timp, soțul ei pleacă să-l anunțe pe Pintea, că Lică este la Moara cu
noroc, cu banii însemnați.Întorcându-se la cârciuma, Ghiță este cuprins de remușcări pentru
că o aruncase pe Ana in bratele Sămădaului și-I mărturisește ca please să-l anunțe pe Pintea,
pentru a-l prinde pe Lică cu galbenii arendașului.În culmea deznădejdii o ucide, chinuit de
vinovăție.
În concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice “Moara cu noroc” de Ioan
Slavici este conturat in mod realistic tipic nuvelei psihologice, al carui statut social si moral
se schimba pe parcursul operei.