Moara cu noroc(Ioan Slavici)

nuvela realistă-psihologică
Nuvela este specia genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict
unic, concentrat, personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint

Nuvela prezintă o intrigă riguros construită, cu fapte verosimile, accentul fiind pus mai
mult pe definirea personajului , decat pe acțiune, având o evidentă tendiță spre obiectivare a
perspectivei narative

Ioan Slavici, prozator ardelean, precursor a lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un
creator de tipologii.După cum el însuși mărturiseste, ca adept înflăcărat a lui Confucius, aplică în
opera sa principalele virtuți morale exprimate de acesta: sinceritatea, demnitatea, cinstea etc.
Ioan Slavici creează o operă bazată pe cunoașterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter
moralizator, orice abatere de la principiile etice fiind grav sancționate de autor, ilustrând
realismul

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă,o specie epică în proză, cu un singur fir
narativ, urmărind un conflict interior, psihologic și unul exterior, social, care-i conferă operei
caracter psihologic. Personajele puține, conturate succit, dar riguros,contribuie la profilarea
protagonsitului.Nuvela prezintă o intrigă riguros contruită, cu fapte verosimile, accentul fiind pus
mai mult pe definirea personajului, decât pe acțiuni.

Apărută în volumul de debut „Novele din popor” din 1881, „Moara cu noroc” de Ioan
Slavici este o nuvelă realistă de factură psihologică. Naratorul omniscient definește perspectiva
narativă obiectivă, heterodiegetică, specifică realismului, prin narațiunea la pers a III-a, apelează
la cele mai variate mijloace artistice de analiză psihologică:dialogul ,introspecția conștinței și a
sufletului, autoanaliza și autointrospecția, monologul interior, care scot în evidență zbuciumul
din ce în ce mai distructiv al protagonistului.

Relațiile temporale definesc un timp real, acțiunea desfășurându-se pe parcursul unui an

de la sfârșitul sec al XIX-lea, începând în preajma zilei de Sf. Gheorghe(23 aprilie) și
terminându-se de Paște. Perspectiva spațială este reprezentată pe de o parte de un spațiu exterior,
real, hanul, aflat la o răscruce de drumuri, iar pe de altă parte de un spațiu interior, psihologic,
care reflectă conflctul interior al protagonistului, determinându-i destinul tragic.

Semnificația titlului.Titlul ar putea ilustra ideea că locul este blestemat și bântuit de

duhuri rele, moara fiind „cu noroc” numai în sensul malefic al câștigului de mulți bani pe căi
necinstite.
 Tema argumentează structura realistă și psihologică a nuvelei, prin consecințele nefaste
ale lăcomiei pentru bani, atunci când aceasta pune stăpânire pe om, controlându-i
comportamentul și hotărându-i soarta.

Conflcitul psihologic este de natură etică și determină soarta personajelor, în funcție de

abaterile fiecăruia de la morala fundamentală a sufletului omenesc.

Conflictul social ilustrează relațiile comunității ardelenesti, reprezentate de neputința lui

Ghiță de a-și schimba statutul social din cauza afacerilor ilegale, în care influența decisivă o are
forța banului.

Incipitul nuvelei îl constutuie sfatul rostit de bătrâna soacră a lui Ghiță, atunci când află
despre intenția ginerelui de a lua în arendă hanul „Moara cu noroc”: „Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”.Acesta poate fi
considerat și un prolog al nuvelei.

Simetria incipitului cu finalul este construită prin formula copertei, cuvintele bătranei
având semnificație în esența moralizatoare și psihologică a nuvelei.

Cizmar de meserie, Ghiță se săturase să cârpească „cismele oamenilor”. De Sf.Gheorghe,

Ghiță ia în arendă, pentru trei ani, hanul Moara cu noroc, unde se mută împreună cu soția sa,
soacra și cei doi copii. Harnic și priceput, devine repede cunoscut de „drumeții mai umblați”,iar
afacerile mergeau bine. Ana era „tânără și frumoasă”, „fragedă și subțirică”, îl iubea pe bărbatul
ei „înalt și spătos”, se înțelegeau bine și erau fericiți. Porcarii cu apucături primitive, bandiții,
stăpânii de turme sau hoții și ucigșii plătiți alcătuiesc lumea ce se perindă la han.

Intriga începe odată cu apariția la han a lui Lică Sămădăul, un simbol al răului, despre
care Ghiță știa că „tot porcar și el” este „om cu stare”. De frica lui Lică „tremura toată lunca”,
deoarece era „om aspru și neîndurat. Lică cere, cu autoritate, să afle cine e cârciumarul, căruia i
se prezintă cu agresivitate. El accentuează faptul că este periculos și îi pretinde lui Ghiță să-l
informeze despre tot ce se întâmplă. Cârciumarul este copleșit de gânduri negre, parcă simte
pericolul care-l pândește dacă se supune lui Lică, dar și riscul și mai mare dacă-l refuză.

Conflictul psihologic se amplifică treptat, pe măsură ce Ghiță se implică în afacerile

necinstite ale lui Lică. Speriat de atitudinea Sămădaului, el își cumpără două pistoale, își ia încă
o slugă, pe Marți, doi căței, pe care-i pune în lanț ca să se înrăiască. Ana vede că bărbatul ei este
îngândurat, se înstrăinează de ea și de copii, se făcuse „mai de tot ursuz” și se enerva din nimic,
iar ea se teme să-l întrebe ce are, deoarce el se mânia cu ușurință.

Lacom de bani, Ghiță este gata „să-și pună pe un an, doi, capul în primejdie”, naratorul
dezvăluind, prin stilul indirect liber și prin monologul interior, gândurile negre și chinurile
sufletești ale cârciumarului. Samadaul îl atrage pe Ghiță în afacerile lui necurate, iar acesta,
dominat de avditatea pentru bani, se implică tot mai mult în acțiunile necinstite, speriat de
amenințările porcarului.Mijloacele de analiză psihologică pe care naratorul le folosește cu
măiestrie sunt: dialogul, introspecția conștinței și a sufletului.

Dezumanizarea lui Ghiță se produce încet, dar sigur, câteva întâmplări fiind decisive în
prabușirea etică și morală a protagonistului. Jefuirea arendasului, care avusese loc într-o noapte
când Lica rămăsese la han, apoi uciderea doamnei în doliu și a copilului, precum și faptul că
arendașul îl recunoscuse pe Lică între hoții mascați, iar femeia avusese mâinile legate cu biciul
Sămădaului, îi determină pe jandarmi să-l suspecteze de comiterea acestor nelegiuiri. Altă dată,
Lică are pofta să joace cu Ana și Ghiță o îndeamnă să accepte, dar când își vede nevasta
îmbujorată de plăcerea jocului, iar pe Lică strângând-o în brate și săruntând-o, „fierbe în el”,ros
de gelozie și rănit în orgoliul de soț.

La procesul de la Oradea-Mare, Ghiță depune mărturie mincinoasă, jură că „Lică a stat

toată noaptea la cârciumă” ducând la sacrificarea lui Buză-Ruptă și Săilă Boarul, care au fost
condamnați pe viață. După proces, Ghiță se simte foarte vinovat pentru că a jurat strâmb.
Măcinat de remușcări, el își compătimește copiii, prin monolog interior și se autocaracterizează
„Sărmanilor mei copii.Tatăl vostru e un ticalos”.

Liă îi relatează cum a înfăptuit primul omor, iar acum simte o adevărată plăcere la
vederea sângelui. Il avertizează pe Ghiță ca slăbiciunea pentru o singură femeie este dăunătoare
bărbatului și-l sfătuiește să scape de temerile iubirii pentru Ana.

Singurul cu care care cârciumarul ar fi îndrăznit să vorbească este jandarmul Pintea,

tovarăș cu Lică la hoțiile de cai, dar aceștia se certaseră atât de rău, încât se urau de moarte și
jandarmul jurase că se va spânzura dacă împlinește 40 de ani și nu o să dovedească tâlhăriile lui
Lică și să-l aresteze.

In săptămâna Paștelui, bătrâna pleacă împreună cu nepoții să petreaca la niște rude din
Ineu, iar Ana insistă să rămână cu barbatul ei acasă, ceea ce-i dă prileajul lui Lică să insiste ca
Ghiță să-l lase singur cu ea, ca să-l vindece de slăbiciunea pentru o singură femeie.

Consolându-se ca un laș „așa mi-a fost rânduit”,Ghiță acceptă să plece și se gândește că

se va întoarce pe înserat cu Pintea și-l vor prinde pe Sămădau cu banii însemnați asupra lui,
reușind astfel să-l ducă la spânzurătoare. Ana, dezamagită de comportamentul soțului ei, se
aruncă în brațele lui Lică, după care-l roagă să o ia cu el, întrucât îi este rușine să mai dea ochii
cu Ghiță. Sămădăul o respinge cu indiferență și-o sfătuiește să se împace cu bărbatul ei.

Pintea este puternic impresionat de faptul că Ghiță își sacrificase nevasta pentru a-l
prinde pe Lică. Cârciumarul se întoarce la han cu gândul s-o omoare pe Ana, că numai astfel îi
scapa sufletul de păcatul tradarii. Răuț își descarcă pistolul în ceafa lui Ghiță, care „căzu fără să
mai poata afla cine l-a împușcat”. Sămădăul dă ordine tovarășilor săi să găsească banii
cârciumarului, apoi să dea foc hanului.
 Lică încercase să fugă, dar calul era obosit de atâta alergătură și a reușit nici să treacă
râul, pentru că se umflase de la ploaie. Pintea îl zărește la lumina focului pus la han și strigă atât
de tare „încât răsuna toată valea”.Auzindu-i glasul Lică „își ținti ochii la un stejar, apoi scrașni
din dinți, își încordă toate puterile și se repezi înainte”. Pintea îl găsește „cu capul sfărâmat la
tulpina stejarului, și, ca să nu afle nimeni că-i scapse din nou, îi împinge trupul în valurile râului.

Finalul nuvelei este reprezentat, ca și incipitul, de cuvintele bătrânei care se întorsese și

stătea cu ăaieții pe o piatră, plângând cu lacrimi amare soarta nemiloasă „Se vede că au lăsat
ferestrele deschise/.../Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost data”.

In final, având în vedere cele prezentate, putem afirma faptul că opera literară „Moara cu
noroc”de Ioan Slavici este o nuvela realist-psihologică, a cărei temă ilustrează structura realist-
psihologică a acesteia, prin consecințele nefaste ale lăcomiei pentru bani, atunci când aceasta
pune stăpânire pe om, controlându-i comportamentul și hotărându-i soarta.

 
Tema si viziunea despre lume intr-o nuvela
Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvel psihologic i a aprut în anul
1881 n volNovele din popor dup ce fusese publicat în revista
 Convorbiri  literare. Ea aparine curentului realist, întucât pune accent pe aspecte sociale
înfiând veridic realitatea din societatea ardelean de lasfâritul secolului al Xix-lea.
Caracterul psihologic al acestei nuvele este evident în drama sufleteasc pecare o traverseaz
Ghi, personajul principal, din cauza pierderii încrederii în sine i a neîncrederiicelorlali
în el, înstrinându-se astfel de tot ce îl înconjoar. De aceea eroul triete un puternic
conflictinterior, negsind pân în final calea prin care s ias din impas. Pentru a reliefa acest
zbucium interior,ioan Slavici apeleaz la unele tehnici de investigaie psihologic cum ar fi
autoanaliza, monologulinterior, dialogul tensionat etc.Tema principal a nuvelei este i ea
adecvat caracterului realist i psihologic al scrierii, i anumeconsecinele pe care le are
setea de îmbogire asupra sufletului individului, asupra destinului su.Acesteia i se adaug
o tem social (dorina lui Ghi de a-i schimba statutul social), una
moralizatoare(omul s fie mulumit cu ceea ce are) i alta psihologic (conflictul interior
puternic al personajuluiprincipal).Atât tema principal, cât i cele secundare se dezvluie pe
parcursul întregii nuvele, dar edificatoare înacest sens i în ceea ce privete
evoluia personajului sunt câteva episoade semnificative. În primul rândeste hotrârea lui
Ghi de a-i schimba destinul, dovad fiind rspunsul categoric care i-l d
soacreisale;  - Vorb scurt, rspunse Ghi, s rmânem aici, s cârpesc i mai
departe cizmele oamenilor, careumbl toat sptmâna în opinci ori desculi, iar dac
duminica e noroi, îi duc cizmele în mân pân labiseric, i s ne punem pe prispa casei la
soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copila, iardumneata la tustrei. Iat
linitea colibei. Hotrâtor în evoluia destinului lui Ghi este i momentulprimei
întâlniri cu Lic, întrucât Smdul stîrnete deopotriv admiraie i team în sufletul
eroului careva evolua iremediabil spre decdere moral. La fel de semnificativ este i episodul
în care ghi trietesentimentul culpabilitii i se adreseaz srmanilor mei copii,
zise el, voi nu mai avei, cum avuseserprinii votri, un tat om cinstit. . Momentul
suprem îns al degradrii sale morale este acela cândGhi, de la complicitate ajunge la
crim i o ucide pe Ana, gest incalificabil, cci vinovat de înstrinareaanei este el
însui.Aceste episoade narative evideniaz nu numai structura tematic a nuvelei i
evoluia personajului, ci iviziunea despre lume aa autorului. Viziunea sau perspectiva
narativ conine opiniile, atitudineanaratorului, modalitile i principiile acestuia, care
stau la baza întâmplrilor relatate în legtur culumea real prezentat în oper. Aici, în
nuvela lui Ioan Slavici, viziunea despre lume este una obiectivi se bazeaz pe principiile
morale ale scriitorului, cunoscut fiind faptul c acesta este un moralistconvins, promotor i
susintor al unor teze morale specifice societii româneti tradiionale, întâlnite i în
alte opere ale sale. Teza care st la baza acestei nuvele se poate sintetiza în proverbul  Decât
bogat iptat, mai bine srac i curat. ,exprimat, cu alte cuvinte, chiar de soacra lui
Ghi în incipitulnuvelei:Omul s fie mulumit cu srcia sa, cci dac e vorba, nu
bogia, ci linitea colibei tale te facefericit.. Aadar, se pune în discuie raportul
dintre srcie i bogie i fericire- nefericire.