Povestea lui Harap-Alb

Ion Creanga
-basm cult-
Basmul este specia epicii populare si culte, cu larga raspandire , in care se nareaza
intamplarile fantastice ale unor personaje imaginare pozitive, aflate in lupta/conflict cu fortele
malefice ale naturii sau ale societatii.

Basmul “Povestea lui Harap-Alb” a aparut la 1 august 1877, in revista junimista

“Convorbiri literare”, fiind apoi reprodus de catre Eminescu in ziarul “Timpul”.

Fantasticul este construit prin impletirea elementelor realiste cu cele fabuloase, cu

specific ancestral(stravechi) al basmelor, insa, in aceasta proza narativa, Creanga imbina
supranaturalul popular cu evocarea relista a satului moldovensesc, de unde reiese si originalitaea
acestei creatii.

Basmul “Povestea lui Harap-Alb” poate fi considerat un bildungsroman, intrucat fiul

craiului evolueaza de la “adolescentul naiv”, cu incredere excesiva in propriile calitati la” tanarul

destoinic, maturizat” prin depasirea tuturor piedicilor ivite in cale si neaparat necesare dobandirii
experientei de viata.

Semnificatia titlului reiese din scena in care Spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in
fantana: “fiul craiului, boboc in felul sau la trebi din aiste, se potriveste Spanului si se baga in
fantana fara sa-i trasneasca prin minte ce i se poate intampla”. Naiv, lipsit de experienta si
excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statulul din nepot al imparatului Verde in acela de
sluga a Spanului. Numele este un epitet oximorn, avand sensul de “rob alb”, deoarece Harap
inseamna “negru, rob”. Astfel, flacaul devine robul-tigan, desi era alb, ajungand in cea mai umila
ipostaza umana.

Ca in orice basm, incipitul este reprezentat de formula initiala tipica: “Amu cica era
odata…”. Perspectiva narativa se defineste prin naratorul omniscient, naratiunea la persoana a
III-a, imbinand supranaturalul cu planul real, prin armonizarea eroilor fabulosi cu personajele
taranesti din Humulestiul natal al autorului.

Actiunea reliefeaza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintre adevar si
minciuna, iar deznodamantul evidentiaza triumful valorilor positive asupra celor negative, toate
aceste elemente fiind specifice basmului.
 Expozitiunea reflecta fabulosul, prin plasarea actiunii intr-un tinut indepartat, peste mari
si tari, la capatul lumii, in timp mitic. Asadar, relatiile temporale si spatiale se definesc prin
evocarea timpului fabulos, cronologic si a spatiului imaginar, nesfarsit: ”tara mai indepartata”,
“odata”.Cei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera intre ei, pentru
ca imparatia fratelui mai mare era “tocmai la o margine a pamantului”, iar fratele mai mic traia
“la alta margine”.

Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul sa-l trimita “grabnic pe cel mai vrednic” si mai
viteaz dintre cei trei fii ai sai ca sa-i urmeze la tron, deoarece el avea trei fete. Ca sa-i puna la
incercare pentru a vedea care dintre feciori “se simte destoinic a imparati peste o tara asa de mare
si de bogata”, craiul se imbraca intr-o piele de urs si se ascunde sub pod. Cei doi fii mai mari se
sperie de urs si se intorc rusinati la curtea craiului, care este dezamagit de neputinta lor. Mezinul
reuseste sa traca proba cu ursul cu spijinul unei batrane, pe care o miluieste cu un ban si care il
sfatuieste sa-i ceara tatalui “calul,armele si hainele cu care a fost el mire”. Feciorul craiului
primeste binecuvantarea parintelui sau si pielea de urs in dar, impreuna cu sfatul ca, in calatoria
lui, sa se fereasca de “omul ros, iar mai ales de cel span”. Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente
aici formulele initiale tipice, podul ca simbol al trecerii de la adolescenta la maturitate. Pretuirea
valorilor morale stravechi este ilustrata de hainele, armele si calul cu care craiul fusese mire,
semnificand faptul ca eroul mosteneste experienta spirituala a tatalui.

Fiul craiului si calul pleaca la drum, basmul continuand cu formule mediane tipice, “si
merg ei o zi,si merg doua si merg patruzecisinoua” pana cand intalnesc in codru “un om span
care se ofera drept “sluga la drum”. Voinicul refuza de doua ori, dar a treia oara, spanul iese in
cale “imbracat altfel si calare pe un cal frumos”, tocmai cand fiul craiului se ratacise prin codrii
intunecosi, ilustrind motivul basmului. Deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se
insoti cu omul span, dar pentru ca ii mai iesisera in cale inca doi, el se gandeste ca”aiesta-i tara
spanilor” si il angajeaza drept calauza. Ajunsi la o fantana, Spanul il ademeneste pe fiul craiului
sa intre inauntru ca sa se racoreasca, apoi tranteste capacul peste gura fantanii si-l ameninta ca
daca nu-i povesteste totul despre el, acolo ii vor putrezi oasele. Sub amenintarea mortii, feciorul
de crai jura “pe ascutisul palosului”, ca va fi sluga supusa a Spanului, ca va pastra taina si
numele “Harap-Alb”, pana cand va muri si iar va invia, anticipind astfel finalul basmului,
procedeu numit prolepsa. Scena fantanii ilustreaza conflictul basmului si relatia dintre
protagonist, “Harap-alb”, si antagonist ,“Spanul”.

Motivul fantanii situate in iterirul labirintului simbolizeaza taina nasterii/renasterii

protagonistului, care capata o noua identitate: inauntrul putului a intrat fiul de crai si a iesit sluga
Spanului, pe nume Harap-Alb.
 Desfasurarea actiunii incepe odata cu sosirea celor doi la palatul imparatului Verde, unde
Spanul se da drept nepotul sau si, infumuratat peste masura, il trimite pe Harap-Alb sa stea la
grajduri.

Secventa narativa care ilustreaza sederea la curtea Imparatului Verde este structurata in
mai multe episoade inlantuite, care, ca in orice basm , se constutuie in tot atea probe fabuloase la
care este supus protagonistul. Harap-Alb reuseste sa treaca cele doua probe supranaturale cu
ajutorul calului si Sfintei Duminici: “ia salati” din gradina ursului, pielea si capul cerbului cu
pietre pretioase si le aduce Spanului. Ca in orice basm, protagagonistul are ajutoare de nadejde,
calul fabulos si Sfanta Duminica, in ipostaza de mistagog.

La ospatul dat de Imparatul Verde in cinstea nepotului sau, Spanul, incitat de povestile
bizarre despre fata Imparatului Ros, ii porunceste lui Harap-Alb sa i-o aduca degraba pe aceasta
tanara, ca sa se insoare cu ea.

Secventa narativa a calatoriei imbina realul cu fantasticul , fiind alcatuita din mai multe
episoade, in care se manifesta alta trasatura specifica basmului si anume aceea a prezentei
donatorilor. Pe un pod, Harap-Alb intalneste o nunta de furnici si rece prin apa sa curme “viata
atator gazulite nevinovate”. Regina furnicilor ii da voinicului o aripioara, pentru ca atunci cand
va crede ca are nevoie de ea, sa-i dea foc. Dupa un timp, Harap-Alb vede un roi de albine care
zboara bezmetice, neavand pe ce sa se aseze. Voinicul isi scoate palaria, o aseaza pe pamant cu
gura in sus si albinele se ingramadesc acolo, apoi le ciopleste intr-un bustean un adapost. Craiasa
albinelor ii da o aripa, ca, in caz de nevoie, sa-I dea foc si ea va veni in ajutor. Acest al doilea
pod marcheaza trecerea spre o noua etapa a existentei lui Harap-Alb si anume cunoasterea
sentimentului de iubire.-Tema basmului

Ca la orice basm, actiunea continua cu formulele mediane “Mai merge cat merge”-si
Harap-Alb intalneste, pe rang, cinci personaje fabuloase, descries detaliat de narator. Gerila,
Flamanzila, Setila si Pasari-Lati-Lungila. Calatoria alaturi de cei cinci oameni ciudati este plina
de peripetii, iar Harap-Alb le este tovaras “si la paguba si la castig”. Expresia mediana
“Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este” introduce scena narativa de
la curtea Imparatului Ros, care ii supune unor probe fabuloase, fiecare incercare fiind un alt
episode: gazduirea in casa de arama, ospatul supradimensionat cu bucate si bautura, separarea
macului de nisip, o proba supranaturala pentru care Harap-Alb apeleaza la ajutorul reginei
furnicilor si alegerea fetei adevarate a imparatului cu ajutorul albinelor.

La randul sau, tanara il supune la o alta incercare fabuloasa si trimite calul lui Harap-Alb
impreuna cu turturica ei sa aduca “trei smicele de mar dulce si apa vie si apa moarta” dintr-un loc
numai de ea stiut, acolo “unde se bat muntii in capete”. Calul se intoarce primul si fata
Imparatului Ros porneste cu Harap-Alb la drum spre palatul Imparatului Verde.
 Imparatul Verde facea pregatiri pentru primirea fetei de Imparatului Ros, pe care,
vazand-o Spanul cat este de frumoasa, se repede sa o ia in brate, dar ea il respinge si-i spune ca a
venit acolo pentru Harap-Alb, caci “el este adevaratul nepot al Imparatului Verde”, dezvaluirea
fiind punctual culminat al naratiunii.

Vazandu-se “dat in vileag”, Spanul se repede la Harap-alb si-I taie capul cu palosul. Calul
il apuca pe Span, zboara cu el in inaltul cerului de unde-i da drumul pe pamant de se face praf si
pulbere, pedepsindu-l astfel pentru faptele lui.

Fata Imparatului Ros, ca personaj fabulous, are puteri supranaturale si-l poate reinvia prin
leacurile miraculoase, pe Harap-Alb. Ea ii pune la loc capul si, prin ritualuri stravechi cu “cele
trei smicele de mar dulce” si cu apa moarta, i-l lipeste de corp. Harap-Alb se trezeste ca dintr-un
somn adanc, fata il saruta cu drag, apoi ingenuncheaza amandoi in fata Imparatului Verde, ca sa
primeasca binecuvantarea, jurandu-si credinta unul altuia.

Deznodamantul basmului consta in triumful valorilor positive asupra celor negative,

victoria adevarului asupra imposturii, asa ca nunta incepe “s-apoi da, Doamne, bine!”.

Finalul este fericit si deschis, ilustrat prin formula tipica, deoarece veselia a tinut “ani
intregi si acum mai tine inca. Cine se duce acolo lua si manca. Iar pe la noi, cine are bani lua si
mananca, iara cine nu, se uita si rabda.”

In final,avand in vedere cele prezentate, putem demonstra faptul ca opera literara

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult, a carui tema ilustreaza evolutia
feciorului de crai de la “adolescentul naiv”, cu incredere excesiva in propriile calitati la” tanarul

destoinic, maturizat” prin depasirea tuturor piedicilor ivite in cale si neaprat necesare dobandirii
experientei de viata.