Povestea lui Harap-Alb – Ion Creanga

Opera “Povestea lui Harap-Alb”, apartinand scriitorului Ion Creanga,

a fost publicata in revista “Convorbiri literare”, in anul 1887 inscriindu-se in
perioada Marilor Clasici.
Tema creatiei lui Creanga o reprezinta lupta binelui cu raul si drumul
maturizarii tanarului neinitiat.
Acest element al discursului narativ reprezinta un aspect general
preluat din realitate si transfigurat la nivelul operei. Textul dezvolta si alte
elemente precum perspectiva narativa, tehnici, conflictul, relatia incipit-final
Din punct de vedere structural, opera este alcatuita din 7 secvente
narative, iar in ceea ce priveste relatia incipit final, aceasta este una de
opozitie.

Scrierea lui Ion Creanga este o heterodiegeza, iar perspectiva narativa,

obiectiva. Naratorul extradiegetic relateaza evenimentele la persoana a III-
a.
Formula initiala “Amu, cica era odata” are rolul de a-l introduce pe citator in
lumea fabulosului.
Basmul începe prin prezentarea unei situații de început: un crai avea trei
feciori, iar într-o țară foarte îndepărtată, fratele acestuia, Verde-Împărat, avea trei
fete. Armonia se rupe odată cu sosirea unei scrisori provenite de la Împăratul
Verde, în care acesta mărturisește fratelui nevoia unui moștenitor de linie
masculină și îi cere să-i trimită cel mai vrednic dintre nepoți, ca să îi urmeze la
tron. Odată cu prezentarea acestui motiv al împăratului fără urmaș, desfășurarea
acțiunii (căutarea eroului), se concretizează prin probe, cărora cei trei feciori de
crai sunt supuși de tată.

Acesta, deghizat sub o piele de urs le iese în față sub un pod; înspăimântați, primii
doi feciori renunță la misiune și astfel ne apare motivul superiorității mezinului,
fiul cel mic fiind singurul care reușește să treacă proba, ajutat de Sfânta Duminică
care îl pregătește la inițiere poruncindu-i să pornească la drum cu hainele, armele
și calul din tinerețe a tatălui său, repetând astfel condițiile inițierii acestuia. Calul,
deși la început apare ca fiind un biet animal slab și bătrân, se demonstrează a fi
unul înzestrat cu puteri supranaturale și va deveni tovarășul și sfătuitorul
tânărului.

Întrucât podul simbolizează trecerea de la o etapă a vieții la alta, tatăl îi

dăruiește fiului pielea de urs și primele indicații despre noua lume: să se ferească
de Omul Roș și de Omul Spân. Pe drum, rătăcindu-se în pădure, fiul de crai se
întâlnește cu Omul Spân, care în a treia apariție reușește să îl determine pe fecior
să încalce sfatul părintesc; acesta crezând că se află în „țara spânilor” și având
nevoie de ajutor pentru a ieși din pădurea labirint îl ia pe Spân ca slugă, încălcând
astfel recomandarea tatălui.

Cei doi pornesc la drum iar prin înșelătorie, Spânul îl convinge pe crai să
coboare într-o fântână pentru a se răcori; feciorul, încă „boboc în felul lui la trebi
de aieste” coboară în fântână unde este închis de Spân și obligat să îi
mărturisească informațiile relative propriei identități și obiectivele călătoriei sale.

Naivitatea feciorului este sancționată prin pierderea identității și a dreptului

de a deveni împărat. Spânul, furându-i identitatea îl transformă în slugă și îi dă
numele de Harap-Alb, spunându-i că pentru a-și redobândi originile trebuie să
moară și să învie.

Astfel omul Spân se dovedește a fi un rău necesar, un inițiator care îl va pune

pe Harap-Alb în situații dificile, contribuind la dezvoltarea unor capacități morale
necesare atunci când va deveni „mare și tare”.

Aceste încercări echivalează cu diverse probe ale ascultării, curajului și

milosteniei. Harap-Alb va trebui să aducă salate din Grădina Ursului, pielea cu
pietre prețioase din Pădurea Cerbului solomonit și pe fata Împăratului Roș.

Această ultimă probă presupune o serie de alte probe prin care Împăratul
Roș încearcă să îndepărteze pețitorii (proba casei de aramă, ospățul, trierea
macului de nisip) dar și o serie de probe care o vizează direct pe fată (fuga
nocturnă a fetei, transformată în pasăre, proba ghicitului și proba impusă de fată).

Trecerea acestor încercări va fi realizată cu ajutorul unor personaje cu puteri

supranaturale care îl vor ajuta pe Harap-Alb: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă,
Păsări-Lăți-Lungilă, calul, furnicile, Sfânta Duminică și Crăiasa albinelor.
 Punctul culminant este atins o dată cu sfârșitul ultimei probe, când Harap-
Alb se întoarce la curtea Împăratului Verde cu fata Împăratului Roș, care
dezvăluind adevărata lui identitate demaschează răufăcătorul, recunoscând
adevăratul erou.

Urmează tentativa Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb, tăindu-i capul, dar

acesta va fi înviat de fata Împăratului Roș cu o serie de obiecte magice aduse de
cal la sfârșitul ultimei probe.

Între timp, Omul Spân este ucis de calul lui Harap-Alb ce „îl înșfacă cu dinții”
zburând cu dânsul până în înaltul cerului de unde îi dă drumul, făcând din acesta
„praf și pulbere”.

Harap-Alb reintră în posesia propriei identități, primind drept recompensă

fata Împăratului Roș și împărăția unchiului, ceea ce confirmă maturizarea eroului
care, prin moartea și învierea sa cu conotații inițiatice, trece de la o etapă
existențială la alta, devenind împărat.

Deznodământul constă în refacerea armoniei prin încheierea conflictului cu

victoria binelui asupra răului, răsplata și nunta celor doi feciori.

În concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult întrucât prezintă

caracteristicile definitorii ale acestei specii, concentrându-se pe tema luptei dintre
bine şi rău, din care biruitor este binele,și mai ales pe cea a maturizării eroului,
prezentând totodată formule, simboluri şi motive specifice.