Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în revista Convorbiri literare în
anul 1877. Creangă pornește de la schema basmului popular, pe care o redimensionează în
conformitate cu viziunea sa despre lume, caracterizată prin umanizarea fantasticului,
dimensiunea simbolică a narațiunii, oralitatea stilului și umor.
I. Încadrarea operei într-o specie / într-un curent
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă aparține prin trăsăturile sale definitorii speciei
literare basm cult.
În primul rând, la fel ca în basmul popular, opera lui Creangă se focalizează pe tema
luptei dintre bine și rău. Astfel, protagonistul, calul, Sfânta Duminică, regina furnicilor,
crăiasa albinelor sau cele cinci personaje reprezintă întruchipări ale binelui, în timp ce Spânul
sau împăratul Roș reprezintă răul. Dimensiunea simbolică a narațiunii, ca trăsătură specifică
basmului cult,conturează tema inițerii. În acest sens, drumul parcurs de protagonist de la
curtea tatălui spre împăratul Verde este un drum inițiatic spre maturizare. Așadar, din
perspectiva formării protagonistului, basmul lui Ion Creangă este un bildungsroman.
În al doilea rând, originalitatea basmului cult se remarcă la nivelul construcției
personajelor. Harap-Alb nu seamănă cu Făt-Frumos din basmul popular. El nu are puteri
supranaturale, are caracter uman cu calități și defecte. Nici Spânul nu este întruchiparea
răului.El apare în ipostaza de maestru spiritual, fără de care inițierea protagonistului nu ar fi
fost posibilă, fiind un rău necesar.
II. Ilustrarea temei prin două episoade/scene comentate
Tema basmului o constituie maturizarea mezinului craiului. Harap-Alb parcurge un
drum al maturizării, pentru ca la final să devină împărat. Astfel este ilustrată esenţa basmului:
victoria binelui asupra răului. Printre motivele prezente în operă se numără: călătoria,
superioritatea mezinului, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria.
Coborârea în fântână simbolizează începutul luptei între Spân şi fiul craiului.
Mezinul familiei este păcălit, devenind rob. Aici va primi o nouă identitate conferită de
maestrul său spiritual, Spânul, care îi dă numele de Harap-Alb. Ameninţat cu moartea,
feciorul de împărat jură Spânului că va păstra secretul „până când va muri şi iar va învia”.
O altă scenă care ilustrează tema basmului este când fata Împăratului Roş îl demască
pe Spân. El crede că Harap-Alb a divulgat secretul şi îi taie capul. Prin urmare, mezinul este
dezlegat de jurământ şi moartea sa este răzbunată de cal. Aceasta distruge întruchiparea
răului, iar eroul este înviat de fata împăratului Roş cu ajutorul obiectelor magice.
III. Elementele de structură şi de compoziţie ale textului
Naraţiunea se desfăşoară la persoana a III-a singular. Povestirea se face de un narator
omniscient, dar nu şi obiectiv pentru că intervine frecvent prin comentarii sau reflecţii.
Simetria incipit-final se realizează prin formulele tipice basmelor: „Amu cică era
odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori”, respectiv: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi
acum mai ţine încă… .” Aceste formule sugerează amestecul realului cu fabulosul (imaginar,
ireal), precum şi atemporalitatea, aspaţialitatea acţiunii.
Titlul: numele eroului eponim evidențiază statutul neobișnuit; oximoronul sugerează
dubla personalitate a protagonistului: el are o identitate reală ( fiu de crai) și una aparentă (ca
slugă a Spânului).
Acţiunea se desfăşoară linear, cronologic, prin succesiunea celor cinci momente ale
subiectului.
În expoziţiune aflăm că Verde împărat şi craiul sunt fraţi. Neavând urmaş, Verde
împărat îl roagă pe fratele său să-i trimită pe cel mai viteaz dintre fiii săi. Destoinicia
(rátermettsége) fiilor este probată de tatăl lor îmbrăcat în piele de urs. Numai mezinul reuşeşte
să treacă proba şi primeşte binecuvântarea de a pleca la drum. Tatăl lui îi sfătuieşte să se
ferească de omul roş, iară mai ales de cel spân.
 Intriga basmului ne prezintă fiul craiului şi calul plecaţi la drum. Ajuns în pădure,
simbolul morţii şi al regenerării, mezinul se rătăceşte. Încă naiv, „boboc de felul său”,
mezinul se lasă păcălit de omul spân. El îşi pierde identitatea, din fiu de crai devine Harap-
Alb, rob (slugă) al Spânului. Numele lui simbolizează un rob de origine nobilă (alb).
Cromatica alb/negru sugerează maturizarea eroului, din slugă, devine urmaşul demn la tronul
Împăratului Verde.
Desfăşurarea acţiunii: Ajunşi la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune pe Harap-
Alb la trei probe. Primele două le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, dar a treia probă este mai
complexă. Presupune ajutorul albinelor şi al furnicilor. Fiind prietenos şi comunicativ, Harap
Alb este ajutat în drumul său de Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.
Pentru a-i da fata, împăratul Roş îl supune pe Harap-Alb la o serie de probe. El le trece
aceste probe cu ajutorul prietenilor. La rândul ei, fata împăratului Roş impune o altă probă:
calul lui Harap-Alb şi turturica (gerle) ei trebuie să aducă „trei smicele (hajtás) de măr şi apa
vie şi apa moartă”.
Punctul culminant constă în demascarea Spânului. Aflându-se adevărul, Harap-Alb
este decapitat. Aceasta este ultima etapă a iniţierii. Învierea este făcută de fata împăratului
Roş cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal.
Deznodământul constă în refacerea echilibrului şi răsplata eroului. Eroul primeşte
recompensa: fata împăratului Roş şi împărăţia. Nunta şi schimbarea statului social (devine
împărat) confirmă maturizarea eroului.

În opinia mea, probele pe care le trece protagonistul simbolizează greutăţile vieţii. Şi

noi trebuie să trecem printr-o serie de probe, pentru a căpăta experienţă. Astfel putem fi
indivizi utili societăţii, prin cultivarea principiilor morale prezente în orice basm, ca adevărul,
dreptatea, curajul, vitejia.
În concluzie, Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este o operă reprezentivă atât
pentru viziunea despre lume a autorului, cât și pentru specia literară de basm cult.