Povestea lui Harap Alb

De Ion Creanga
Mare clasic al literaturii române, genial narator, comparabil cu marii povestitori ai lumii, lon
Creanga este, fara indoialã, cel mai important intemeietor al basmului cult românesc.
Capodopera sa, ,,Povestea lui Harap-Alb", publicată în revista Convorbiri literare", în anul 1877,
este un basm cult amplu, complex și original care sintetizează filozofia noastră populară.
Amestecul realului cu fabulosul și miraculosul, umanizarea fabulosului, multiplicarea probelor,
individualizarea personajelor, oralitatea și umorul ilustrează originalitatea acestui basm cult.
În primul rând, „Povestea lui Hlarap-Alb", ca orice basm, are ca temă triumful Binelui asupra
Raului. Tema derivată este inițiereca și maturizarea eroului care conferă basmului dimensiunea
unui „bildungsroman" (scriere cure prezintă inițierea, formarea unui personaj). Tematica este
ilustrată prin motive narative specifice: împăratul fără succesor la tron, superioritatea mezinului,
probele depäşite, călătoria, incălcarea interdicției și supunerea prin vicleşug, animalele fabuloase
(calul, cräiasa furnicilor şi crăiasa albinelor), obiectele magice (cele trei smicele de mar dulce, apa
vie și apa moartă), pedepsirea răufăcătorului (a Spânului) și nunta împărătească. Forțele Binelui
sunt Harap-Alb, ajutoarele și donatorii säi: întâi Sfânta Duminică, apoi „calul năzdrăvan", crăiasa
furnicilor, crăiasa albinelor şi cei cinci tovarăşi „uriaşi". Forțele Răului sunt reprezentate de Spân şi
de Împăratul Roş, personaje malefice pe care mezinul, înainte de călătorie, este sfătuit de Crai să
le evite: „să te fereşti de omul roş, iar mai ales de omul spân, cât ai putea, să n-ai de-a face cu
dânșii că sunt foarte şugubeți".
În al doilea rând, spre deosebire de basmul popular, în care narațiunea este predominantă,
în basmul cult narațiunea se îmbină cu dialogul și descrierea. Ion Creangă dramatizează
narațiunea prin dialog și individualizează personajele prin limbaj și nume.
„Povestea lui Harap-Alb" este structurată în două mari pärți compoziționale, fiecare
însumând câte patru episoade narative. În prima parte, eroul este prezentat în ipostaza de
„boboc" și cuprinde o suită de probe pe care Harap-Alb le depășește: proba milosteniei (intâlnirea
cu Sfănta Duminică deghizată în bătrâna cerşetoare), proba hărniciei (hrănirea calului), proba
curajului (înfruntarea ursului, deghizarea tatălui), proba labirintului - cele trei întâlniri cu Spânul in
pädurea-labirint, coborârea în fântână simbolizând moartea ritualică, proba vredniciei și a
înțelepciunii – aducerea „sălăților" din Grădina Ursului, proba curajului și a răbdării – uciderea
Cerbului și aducerea pielii și a capului bătut cu pietre scumpe. Partea a doua redă alte serii de
probe necesare pentru maturizarea lui Harap-Alb: proba altruismului și a prieteniei – furnicile,
albinele și cei cinci „monştri simpatici", probele de la curtea împăratului Roş - casa de aramă
încinsă (Gerilä), ospățul (Flămânzilă, Setilä), alegerea macului din nisip (furnicile), păzirea fetei
(Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă), ghicirea miresci adevărate (crăiasa albinelor), proba iubirii,
recuperarea identității și a paloşului, dezväluirea adevărului despre Spân, moartea şi învierea lui
Harap-Alb, uciderea Spânului de către cal și răsplata eroului: fata împäratului Roş și împărăția.
Nunta și schimbarea statutului social din supus în impărat confirmă maturizarea eroului.
Simbolul centrat al basmului rämâne, evident, drumul, metaforă a descoperirii lumii, a vieții și a
sinelui. Încalcând sfatul părintesc și refuzănd, astfel, experiența celor maturi, eroul este pus el
însuși în situația de a dobândi o asemenea experiență. La capătul drumului inițiatic, Harap-Alb,
luminatul crăișor" ajunge înțelept și puternic, așa cum ii prevestește Sfânta Duminică: „Când vei
ajunge și tu odată mare și tare".
Personajele specifice basmului sunt protagonistul, antagonistul, ajutoarele și donatorii. Dacă
în basmul popular personajele sunt schematice, în schimb, în basmul cult sunt bine
individualizate, portretizate atât prin modalități de caracterizare directă, cât și prin modalități
indirecte. Harap-Alb este un personaj complex, o sinteză de calități - generozitate, inteligență,
compasiune, toleranță, onestitate, prietenie, răbdare, iscusință în toate, hărnicie - și defecte:
naivitate, teamă, neîncredere în sine la început, supărare. Numele eroului, un oximoron, este
sugestiv pentru evoluția sa de la statutul de slugă: „harap" (negru) la acela de stăpân („alb").
Numele Harap-Alb il individualizează pe protagonist, detaşându-se de basmul popular în care
eroul are un nume generic: Făt-Frumos.
În plus, relațiile dintre protagonist și cei doi antagoniști – Spânul și împăratul Roş relifiează
conflictul dintre forțele Binelui și cele ale Răului și dezvăluie viziunea scriitorului despre lume.
Eroul, Harap-Alb, este individualizat nu numai prin statutul social de prinț, ca în basmul popular,
ci și prin statutul psihologic, prin comportament și limbaj.
Ion Creangă este foarte modern în construirea personajelor fabuloase; cei cinci prieteni ai
lui Harap-Alb sunt portretizați umoristic și caricatural. Nu lipsesc din basm formulele tipice pe
care autorul le prelucrează original: formula inițială - „Amu, cică era odată într-o țară un crai care
avea trei feciori..", formulele mediane - „și merg ei o zi, și merg două, și merg patruzeci și nouă." -
și formula finală „Şi-a ținut veselia ani întregi (...)".
Narațiunea realizată la persoana a IIl-a impune existența unui narator omniscient și a unei
perspective narative obiective, dar există și intervenții narative care dovedesc o anumită
implicare a celui care povestește: „ce-mi pasă mie, eu sunt dator să vă spun povestea și voi să mă
ascultați". Astfel, naratorul (sau povestitorul) este în contact cu cititorul, printr-un pact, ipostază
care dă impresia de oralitate a stilului.
În concluzie, ,,Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult în care genialul povestitor
moldovean valorifică modelul popular, depăşindu-I prin elementele de originalitate evidențiate.
„Povestea lui Harap-Alb" rămâne o capodoperă a genului şi a prozei românești.