Ion

de Liviu Rebreanu
Livin Rebreanu este un seritor mare, asa de mare, Incat picioarele sale lasa larba
nevatdmatä, dar dezradacineaza pädurile" (George Calinescu)
Aparut în anul 1920, romanul „lon" räspunde cerinței modernismului, teoretizat de Eugen
Lovinescu, de sincronizare a literaturii romine cu cea curopeană.
Opera este un roman obiectiv care se inscrie în estetica realismului prin obictivitate,
veridicitate, ancorurea în viața socială, prezența unor personaje tipice, reprezentative pentru
anumite categorii umane. Perspectiva narativa este realist-obiectiva, naratorul omniscient işi
asuma o perspectiva detaşata in raport cu evenimentele și personajele, narațiunea fiind la
persoana a Ill-a.
Geneza romanului are la baza trei elemente. Intr-o duminică, L. Rebreanu a vizut un täran
din Prislop care săruta pämäntul. Un alt țäran våduv din satul natal și-a bătut fata care rämäsese
însărcinată cu un flăcău sărac, Intâmplare ce a devenit subiectul nuvelei „Ruşinea". Un flăcău
sărac din sat, lon Pop al Glanetaşului, i s-a plâns odată de lipsa de pămant, „cu atáta lacomie și
pasiune, de parcă ar fi fost vorba de o fiinta vie și adorată".
Mesujul operei are o mare incarcatura de valori etice, dominantă fiind ideea ca dorința de
pământ duce inevitabil la pierderea morală a individului, în condițiile depaşirii limitelor
normalului. Drama casniciei țaraneşti este, de fapt, drama socialā motivată de lipsa de pământ a
täranului într-o societate în care valoarea omului este dată de întinderile de pământ.
Din punct de vedere structural, romanul cuprinde două parți cu titluri sugestive : „Glasul
pamantului" și „Glasul iubirii". Cele doua părți semnifică aspirațiile personajului principal, forțele
contrare care il stäpânesc: cea demonică, de posedare a pământului și cea angelică, dragostea
pentru Florica. În această lupta a contrariilor ce se atrag, personajul principal este distrus în final.
Cele doul părți insumează 13 capitole: şase in prima şi şapte în a doua, fiind și ele semnificative,
mai ales primul și ultimul („inceputul", „Sfärşitul"), sugerând destinul lui lon.
Compozițional, acțiunea este dispusa pe două planuri: planul vieții țārăneşti și planul
intelectualității.Cele două se derulează paralel sau se intersectează, tehnica folosită fiind cea a
contrapunctului.
În centrul romanului se află povestea lui lon, prins intr-o drama tārānească in care se
confruntă și alte destine : Ana, Vasile Baciu, George, Florica.
Incipitul romanului il constituie descrierea drumului prin care naratorul introduce cititorul în
Pripas (nume fictiv ce devine topos-literar). Drumul spre Pripas işi face loc printre dealuri
strámtorate", trece un râu peste podul bătrân de lemn", apoi urmează „Cişmeaua Mortului".
Rápele Dracului" și, în final, satul Pripas pitit într-o scrántitură de coline". La marginea satului,
locul principal al acțiunii romanului, se afla „o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fata
spälācita de ploi [.]".
 Tot în manieră realistă, naratorul insistă asupra altor detalii cu valoare de simbol ce
anticipează dramele ce vor avea loc pe parcursul romanului. Satul e mort, uşa casei lui Ion al
Glanetaşului e închisă cu zăvorul", acoperişul de paie al casei „parcă e un cap de balaur. În finalul
romanului, naratorul scoate cititorul din spațiul ficțiunii pe același drum, romanul avand o
structură circulară.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică în care sătenii din Pripas sunt adunați la
hora în curtea casei Todosiei, väduva lui Maxim Oprea. De la început, se fixează grupurile
individuale ce se vor angaja în conflict. Sătenii se grupează și discută după rangul și greutatea
datia de averea lor. Pe de laturi, ca un caine la usa bucătăriei", trage cu urechea Alexandru
Glanetaşu, dornic sa se amestece în vorba, dar sfiindu-se. La hora iau parte și intelectualii sutului,
învățatorul Zaharia Herdelen cu familia sa și preotul Belciug care cinsteste, in trecere, cu prezența
lor, petrecerea din sat. Este momentul declansarii conflictului dintre lon, ,,saräntocul" şi Vasile
Baciu, unul dintre bogătanii satului, precum și al dezvoltirii framântarii interioare a flacaului care
pendulează intre Ana, fiica lui Baciu, și Florica, între dorința de pimint și iubire. Ion ii face curte
Anei pentru că vrea să intre in posesia averii lui Vasile Baciu. Acesta vrea, insa, sa işi marite fata
doar cu un flácău înstărit. Vasile Baciu se ceartă cu Ion și il face de râsul satului, numindu-l
,,sarantoc, golan si hot"
Din orgoliu, Ion, flacaul harnic și sărac, işi reprima cu obstinație „glasul iubirii" pentru
Florica, o seduce pe Ana, dar, când aceasta este pe cale sa aiba un copil, o paraseşte pentru a-l
forța pe Baciu să il ia de ginere și să-i dea pamânturile lui. Treptat, patima imbogițirii li
descompune in intregime caracterul.
Capitolul „Nunta" pune in evidență lupta interioară a lui lon, privindu-le pe Ana și pe Florica,
pe prima ca proprietar al pământurilor lui Vasile Baciu, iar pe cea de-a doua ca potențial hot de
sentimente, răpindu-i-o lui George Bulbuc. Ion träieşte jocul dramatic al confuziilor. El joaca cu
Florica, „Inchipuindu-şi că Florica e mireasa lui".
Cäsătorindu-se cu Ana, lon ajunge printre fruntaşii satului, dar relațiile cu Baciu sunt foarte
incordate. Maltratata sälbatic de bärbat, neințeleasa de brutalul tata și disprețuita de soacra, Ana
se spânzură. Pārisitä de lon, Florica se märita cu George Bulbuc, bucurindu-se de norocul ei.
Läsând tot mai mult loc „glasului iubirii", lon o vrea acum pe Florica, dar sfärşeşte prin a fi
ucis de bärbatul acesteia. Destinele personajelor sunt determinate de faptul ca familia nu se
intemeiază pe baza unor sentimente, ci pe baza intereselor economice.
Al doilea plan al romanului prezinta aspecte ale vieții intelectualitäții rurale. Invățătorul
Herdelea lupta din greu să faca fața greutăților materiale cu care se confruntă familia sa. El si-a
construit o casa pe terenul bisericii cu învoirea preotului Belciug. Cu timpul, relațiile dintre
invățător și preot se răcese, iar Herdelea se teme så nu işi piardă ceea ce agonisise cu greutate. In
roman se urmăreşte și conflictul invățătorului cu autoritațile maghiare fiindcä nu le preda elevilor
sai In ungurește. Laura, fiica cea mare a învățătorului, se căsătoreşte cu George Pintea, in ciuda
pornirii inimii, iar apoi Ghighi, fata cea mică, se va casitori cu Zagreanu.
Naratorul reda chiar și aventurile lui Titu Herdelea, activitatea lui ca ajutor de notar,
plecarea lui la Sibiu, și apoi la Bucureşti. Preotul Belciug, ramas vaduv incă din primul an, este cel
mai respectat și temut om din sat, el având o activitate totală asupra intregii colectivitați.
Alaturi de alte momente existențiale, precum cina în familie, naşterea, nunta, botezul, hora
satului, moartea este un motiv frecvent al romanului. Inainte de moartea lui Dumitru Moarcas,
naratorul consemnează meditația acestuia asupra vieții și a morții: „Omul trăiește ca så moară Și
cum trăieste, aşa moare". Se pare că aceeași conceptie o are Ana, din moment ce se hotărăște să-
şi pună capăt zilelor prin ștreang. O moarte năprasnică are și Ion, care este ucis cu sapa de George
Bulbuc. Detaliile realiste din momentele existențiale ale vieții alcătuiesc „calendarul satului"
(George Calinescu).
Limbajul utilizat se caracterizează prin concizie și sobrietate, scriitorul fiind un anticalofil,
refuzând stilul frumos: „Prefer să fie expresia bolovănoasă și să spun intr-adevăr ce vreau, decât
så fiu şlefuit și neprecis []. De altfel, cred că e mult mai uşor a scrie frumos decât a exprima
corect" (Liviu Rebreanu - „Cred").
Aşadar, lumea descrisă de Liviu Rebreanu în romanul „Ion" se inscrie în tiparele realiste prin
situațiile de viață create, prin autenticitate și trăirile intense ale personajelor.