Povestea lui Harap Alb, Ion Creang

Basmul este o specie epic ampla, pe tema conflictului dintre bine i ru, care implic un numr relativ mare de
personaje, unele cu puteri supranaturale, cu o aciune stereotip n care se mbin elemente reale i fabuloase, avnd un
puternic mesaj moralizator. O astfel de oper este Povestea lui Harap-Alb de Ion Creang, un basm cult publicat in revista
Convorbiri literare , in 1877. Basmul cult are un autor consacrat, cu un stil propriu, o aciune mai complex, realul
predomin fa de fantastic, personaje sunt individualizate, iar mijloacele de expunere utilizate alturi de naraiune, dialogul
i descrierea, au rol de caracterizare a personajelor. .
Viziunea autorului despre lume este in primul rand una realista, deoarece dincolo de elementul fabulos,
evenimentele sunt verosimile, prezentand initierea in viata a oricarui tanar, intr-o maniera taraneasca, humulesteana. Se
adauga o viziune fabuloasa, deoarece basmul intra in categoria estetica a miraculosului, autorul propunnd cititorului o
conventie in baza careia acesta poate accepta fara sa se mire tot ceea ce este neobisnuit. In cele din urma exista si o viziune
moralizatoare conform careia autorul ne transmite mesajul ca toti cei care fac bine, sunt rasplatiti, iar cei rai pedepsiti,
dovedind astfel increderea in valorile umane.
Tema principal a basmului este lupta binelui impotriva raului, incheiata prin triumful binelui. Aceasta se
combin cu tema iniierii. Concret, eroul parcurge o aventura eroica imaginara, un drum al maturizarii, pentru dobandirea
unor valori morale si etice. Motivele narative specifice sunt superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug,
muncile, demascarea raufacatorului, peadapsa, casatoria.
Titlul basmului conine numele personajului principal, dup schimbarea statutului su de ctre Spn, n scena n
care l pclete pe fiul craiului s intre n fntn: "Fiul craiului, boboc n felul su la trebi de aieste, se potrivete
Spnului i se bag n fntn, fr s-1 trsneasc prin minte ce i se poate ntmpla". Naiv, lipsit de experien i excesiv
de credul, fiul craiului i schimb statutul din nepot al mpratului Verde n acela de slug a Spnului. Titltu poate fi un
oximoron, deoarece Harap-Alb nseamn "negru alb", "harapul" fiind un "rob negru ". Oximoronul semnific, pe de o
parte, apartenena mezinului n acelai timp la cele dou categorii, stpn i sclav, iar pe de alt parte, amestecul de bine i
ru existent n orice fiin uman, ceea ce accentueaz realismul basmului. Acelai rol l are i substantivul poveste,
sugernd c cele relatate au fost trite.
Formula initiala a basmului poarta rolul de incipit: Amu cic era odat, autorul schimbnd formula
tradiional: amu este un adverb care face referire la timpul si lumea povestitorului fiind cuvantul prin care alege sa i se
adreseseze la inceput. Adverbul cica marcheaza subiectivitatea si pune sub semnul intrebarii veridicitatea celor
povestite. Verbul la imperfect era marcheaza timpul mitic specific basmului, insistand mai mult pe repetabilitatea
evenimentelor, iar adverbul odata marcheaza ca in orice basm imposibilitatea plasarii intr-un timp anume a
intamplarilor. Finalul este reprezentat de formula Cine se duce acolo be si mananca, iar la noi, cine are bani bea si
mananca, iara cine nu, se uita si rabda !, si prezinta si el o inovatie , deoarece povestitorul face referire la o tema sociala
si la present, ceea ce nu este specific intr-un basm. Relatia incipit - final este una speicifica acestei specii deoarece
avertizeaza cititorul ca va patrunde intr-o lume unde totul este posibil, iar apoi v-a iesi de acolo, facandu-l sa accepte ca
normal, tot ceea ce se intampla. In acelasi timp aceste formule pun granite intre lumea reala si cea fabuloasa, desi in
ambele fragmente exista elemente apartinand verosimilului.
Timpul este mitic, deoarece prezinta o experienta de initiere, iar spatiul este specific basmului, deoarece exista
doua taramuri: unul cunoscut si altul necunoscut avand forma unui labirint, intre care trecerea este asigurata de un pod, alt
loc simbolic. Un spaiu cu adevrat fabulos este ostrovul Sfintei Dumineci, unde nu se ajunge dect n zbor i unde fiinele
magice exist (Statu-Palm-Barb-Cot).
Actiunea basmului se desfasoara linear si respecta modelul structural stereotip. Parcurgerea drumului
maturizarii de catre erou, presupune un lant de actiuni conventionale care corespund momentelor subiectului: o situatie
initiala de echilibru, o parte pregatitoare , un eveniment care tulbura echilibrul initial, aparitia donatorilor si ajutoarelor,
actiunea de recuperare a echilibrului/trecerea probelor, restabilirea echilibrului si rasplatirea eroului. Situatia initiala
presupune o stare de echilibru: un crai avea trei feciori, iar in alt capat de lume un frate mai mare, Verde Imparat, el avea
doar fete. Tulburarea echilibrului are drept cauza o lipsa relevanta de scrisoarea lui Verde-Imparat: absenta mostenitorului
de linie masculine. Craiul este rugat de fratele sau sa il trimita pe cel mai vrednic dintre nepoti ca sa-l urmeze la tron.
Din acest moment incepe actiunea de recuperare a echilibrului/desfasurarea actiunii. Cautarea eroului se concretizeaza
prin incercarea la care isi supune craiul baietii: se imbraca in piele de urs si iese in fata lor de sub un pod. Conform
structurii formale al basmului, reuseste sa treaca aceasta proba a curajului, fiul cel mic, conditie initiala, obligatorie pentru
cel care aspira la tronul imparatesc. Drept rasplata pentru milostenia aratata Sf. Duminici, deghizata in cersatoare, mezinul
este sfatuit de acesta sa ia calul, armele si hainele cu care tatal sau a fost mire pentru a izbandi. Se sugereaza astfel ca
tanarul v-a repeta initierea tatalui, in aceleasi conditii. Calul, care este descoperit cu tava de jaratec dupa trei incercari si
are puteri supranaturale, va deveni tovarasul si sfatuitorul tanarului.
Intrucat podul simbolizeaza trecerea la alta etapa a vietii trecere primejdioasa de la un mod de existent la altul :
de la imaturitate la maturitate, tatal ii da in acest loc primele indicatii despre noua lume: sa se fereasca de omul Span si de
omul ros, si ii daruieste pielea de urs. Aceste indicatii constituie interdictia, element specific basmului. Pe drum dupa ce
rataceste in padurea-labirint, fiul cel mic al craiului se intalneste cu un om Span, care ii cere sa-l ia in slujba lui. Cum are
nevoie de un initiator, cele trei aparitii ale Spanului il determina sa incalce sfatul parintesc si crezand ca se afla in tara
Spanilor, intocmeste ca sluga. Inca naiv boboc in felul sau la trebi de aieste feciorul craiului marturiseste ca l-a sfatuit
tatal si coboara in fantana, fara a se gandi la urmari. Popasul de la fantana reprezinta o secventa narativa importanta in

economia actiunii, intrucat inselatoria provoaca evolutia conflictului: naivitatea se inscrie in codul ritual al initierii prin
care trece fiul craiului. Lipsa de maturitate este sanctionata prin pierderea semnelor originii si a dreptului de a deveni
imparat. Spanul ii fura identitatea, il transforma in rob si ii da numele de Harap Alb. Eroul are de trecut mai multe serii de
probe, potrivit avertismentului dat de tata : sa te feresti de omul ros, iar mai ales de omul Span, cat ii putea sa n-ai de a
face cu dansii ca sunt foarte sugubeti.Lichidarea inselatoriei si actiunea reparatorie, corespunzatoare punctului culminant,
debuteaza la sfarsitul ultimei probe. Harap-Alb se intoarce la curtea lui Verde Imparat cu fata Imparatului Rosu care,
dezvaluie adevarata lui identitate. Incercarea Spanului de a-l ucide pe Harap Alb este ratata. Lichidarea violentei lui nu-I
apartine eroului, ca in basmul popular, ci apartine altui personaj. Prin moartea si prin reinvierea sa, Harap Alb v-a trece
intr-o alta etapa existential, la o alta identitate. Nunta si schimbarea statului social confirma maturizarea eroului.
Deznodmntul consta in refacerea echilibrului si rasplata eroului.
In basm, conflictul principal se desfoar intre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui. Rolul su este
de a duce la iniierea personajului i de a transmite un mesaj pozitiv, care sa asigure cititorul c binele este mereu rspltit.
Aici, binele este reprezentat de Harap Alb, Sf. Duminic, mpratul Verde, craiul, cei cinci tovari, calul, fiicele de
mprat. Se observ c rul este n acest basm preponderent de natur uman i este reprezentat de ctre Spn, mpratul
Rou, urs i cerb.
Personajele, purtatoare ale unor valuri simbolice si ale unor functii specifice basmului, sunt, ca n orice basm, un
protagonist , Harap Alb si antagonistii: Spanul si Imparatul Ros. Spre deosebire de basm insa, aceste personaje reprezinta
binele si raul de natura umana, personajul principal fara a avea puteri iesite din comun, confrantandu-se cu viclenia
rautatea, minciuna, nedreptatea. Alte categorii de personaje: ajutoare, ce 5 tovarasi calul si Sf. Duminica si donatori:
Craiasa Albinelor , Craiasa Furnicilor si Sf. Duminica. Fiind un basm, are si personaje reale : Harap Alb, Imparatii si
Spanul, personaje cu puteri iesit din comun: Calul, Gerila, Flamanzila si Setila, si personaje supranatule Sf.Duminica.
Harap-Alb, fecior de crai, este un Ft-Frumos din basmele populare, destoinic i curajos, dar rmne n zona
umanului, fiind prietenos, cuminte i asculttor, ca un flcu din Humuleti. El este un personaj pozitiv i ntruchipeaz
naltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevrul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia,
trsturi ce reies indirect din ntmplri, fapte, din propriile vorbe i gnduri i direct din ceea ce alte personaje spun
despre el.
Cltoria pe care o face pentru a ajunge mprat este o iniiere a flcului n vederea formrii lui pentru a deveni
conductorul unei familii, pe care urmeaz s i-o ntemeieze. El parcurge o perioad de a deprinde i alte lucruri dect
cele obinuite, de a nva i alte aspecte ale unei lumi necunoscute pn atunci, experien necesar viitorului adult.
Faptele eroului rmn i ele n limita umanului, probele care depesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul
celorlalte personaje, nzestrate cu puteri supranaturale. Codrul n care se rtcete simbolizeaz lumea necunoscut
flcului, care greete pentru prima oar, neinnd cont de sfatul tatlui su, de a se feri de omul spn. Dei cuminte i
asculttor de felul su, nesocotirea acestei restricii declaneaz asupra flcului un ir nesfrit de ntmplri neplcute i
periculoase, care-i pun deseori viaa n primejdie. Lipsit de experien, "boboc n felul su la trebi de aieste,", mezinul
craiului devine sluga spnului, i asum i numele de Harap-Alb, dovedind n acelai timp loialitate i credin fa de
stpnul su, ntruct jurase pe palo, i respect cuvntul dat, rod al unei solide educaii cptate n copilrie, de a fi
integru i demn, capabil s-i asume vinovia, cu toate urmrile ce decurg din faptul c nu urmase sfatul tatlui. Cinstit
din fire, Harap-Alb nu-1 trdeaz niciodat pe spn, dei un stpn tiran ca acesta ar fi meritat. De pild, atunci cnd se
ntoarce spre mprie cu pielea i capul cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului strlucea" att de tare, nct
muli crai i mprai l rugar s-i "deie bnret ct a cere el, altul s-i deie fata i jumtate din mprie, altul s-i deie
fata i mpria ntreag", dar Harap-Alb i-a urmat calea fr s clipeasc, ducnd bogia ntreag stpnului. O singur
dat a ovit voinicul, atunci cnd, ndrgostindu-se de fata mpratului Ro, "mai nu-i venea s-o duc" spnului.
Probele la care l supune spnul sunt menite a-1 deprinde pe flcu cu greutile vieii, cu faptul c omul trebuie s
nving toate piedicile ivite n viaa sa, pregtindu-l pentru viitor, cnd va trebui s-i conduc propria gospodrie, propria
familie. Ca i n viaa real, flcul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos i de Sfnta Duminic. Harap-Alb
este umanizat, el se teme, se plnge de soart, cere numai ajutorul acelora n care avea ncredere, semn c nvase ceva
din experiena cu spnul. Depind cu bine toate probele, flcul demonstreaz c e "soi bun" (G.Clinescu) prin valorile
morale care compun codul comportamentului rnesc: inteligena, buntatea, perseverena, rbdarea, capacitatea de
adaptare la diverse situaii ale vieii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine i furnici l fac s le
ocroteasc i s le ajute atunci cnd le ntlnete n drumul su, chiar dac pentru asta trebuie s treac prin ap ori s
zboveasc pentru a le construi un adpost. Sigur c binele pe care Harap-Alb l face se ntoarce atunci cnd el nsui se
afl n impas, criasa furnicilor i cea a albinelor salvndu-i, de asemenea, viaa.
O experien determinant pentru maturizarea lui o constituie ntlnirea cu omul ro, care este un alt pericol de
care ar fi trebuit s se fereasc, aa cum l sftuise tatl. Episodul cltoriei spre curtea mpratului Ro este un necontenit
prilej de iniiere a flcului (cltoria este un mijloc de cunoatere), deprinznd acum nvtura c orice om, ct de
nensemnat ori de ciudat ar prea, poate fi de folos, tnrul deprinznd experien mai ales n cunoaterea speciei umane.
Harap-Alb are capacitatea de a-i face prieteni adevrai, loiali, care s-1 ajute n orice mprejurare dificil a vieii sale,
acetia folosindu-i tocmai trsturile dominante, devenite - la nevoie - adevrate talente: "tot omul are un dar i un amar,
i unde prisosete darul, nu se mai bag n sam amarul".
n aceast perioad a iniierii, Harap-Alb cunoate dragostea aprins pentru o fat de mprat, care vine, aadar,
din aceeai lume cu el, pregtindu-1 pentru cstorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la mpria
fetei trimit spre ritualurile rneti ale peitului, ntre care nsoirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc,

alegerea motivat a miresei, ospul oferit de gazd sunt tot attea ncercri la care l supune viitorul socru i crora mirele
trebuie s le fac fa. Ultima prob la care l supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitilor viitoarei soii,
care va ti s aib grij de brbatul ei, s-i stea aproape la bine i la ru, acest fapt fiind ilustrat atunci cnd ea i salveaz
viaa, trezindu-1 din mori. Aceast ntmplare simbolizeaz ideea c acum Harap-Alb redevine el nsui, fiul craiului,
scpnd de povara jurmntului fcut spnului, acela c i va fi slug "pn cnd va muri i iar va nvia".
Spanul reprezinta raul de natura umana inteles ca necesitate in destinul tanarului aflat pe drumul maturizarii.
Trstura sa de baz este viclenia, de care se foloseste pentru a-l atrage pe mezin n capcan i a-l nela pe Verde mprat.
Pe parcursul evenimentelor dovedete i rutate, cruzime (l plmuiete pe Harap Alb fr motiv), mndrie i ludroenie
(i asum meritele lui Harap-Alb). Sfritul su este pedeapsa pe ntru toate aceste fapte. Relatia dintre el i Harap-Alb
este specifica basmului, pentru ca ele reprezint cele doua forte aflate in conflict i pentru c Spnul este un factor al
maturizrii mezinului.
Ca modalitati de caracterizare retinem: caracterizarea directa, autocaracterizarea Razi, tu, razi Harap-Alb,
caracterizarea de catre alte personaje, onomastica personajelor, modalitatile de expunere-naratiunea, dialogul,descrierea,
monologul interior umorul, ironia si autoironia. Caracterizarea directa este facuta de narator fiul craiului, boboc in felul
sau, naiv, credul, de Sf .Duminica (luminate craisor, slab de inger, mai fricos decat o femeie, gaina
plouata), de cal nu te stiam asa de fricos, de span Pentru vrednicia lui mi l-a dat tata ; autocaracterizarea si
caracterizarea indirecta: prin nume (oximoronul Harap-negru,Alb), prin limbaj, gesturi, fapte (ca tovaras, era partas la
toate, si la paguba si la castig, si prietenos cu fiecare pentru ca avea nevoie de dansii, in calatoria sa la imparatul Ros;
ocoleste nunta de furnici, primejduindu-si viata; dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute
atunci cand le intalneste in drumul sau,chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa sau sa zaboveasca pentru a le
construi un adapost) si prin relatiile cu celelalte personaje (stie cum sa se comporte cu cei din jur: cal, albine, furnici si cei
cinci voinici, si de aceea primeste ajutorul acestora).
Naratorul este in mare parte la persoana a III- a, deci obiectiv, omniscient si omniprezent, perspectiva fiind
obiectiva, iar viziunea dindrat cu focalizare 0. Insa exista pasaje, in care naratorul se adreseaza direct cititorilor,
devenind astfel subiectiv, participand alaturi de personajele sale la actiune. Actiunea se desfasoara linear, secventele
narative fiind construite prin inlantuire in mod logic si cronologic. Cateodata ca in orice basm, ele sunt legate prin formule
mediane: Si mai merge el, cat mai merge, Ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este, care starnesc interesul
cititorului si mentin suspansul.
Limbajul naratorului si al personajului cuprinde: termini si expresii populare, regionalism fonetice sau lexicale,
ziceri tipice/ eruditia paramiologica. Placerea zicerii, verva, jovialitatea se reflecta in mijloacele lingvistice de realizare a
umorului, precum: ironia, porecle si apelative caricaturale; diminutive cu valoare augumentativa, caracterizari pitoresti.
Oralitatea stilului se realizeaza prin diferite mijloace precum expresii narative tipice si narative, exprimarea afectiva in
propozitii interrogative si exclamative, dativul etic, inserarea de fraze ritmate sau versuri populare.
Povestea lui Harap Alb este un basm cult avand ca particularitati : reflectarea viziunii despre lume a scriitorului,
umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului. Insa asemenea basmului popular
pune in evidenta idealul de dreptate si de adevar, fiind : o oglindire . a vietii in moduri fabuloase
POVESTEA LUI HARAP-ALB, Ion Creang
1. Scena nr. 1 reprezentativ pentru naivitatea personajului i pentru relaia cu spnul
i merg ei o zi, merg dou, i merg patruzeci i nou, pn ce de la o vreme le intr calea n codru i atunci numai iaca ce
le iese nainte un om spn i zice cu ndrzneal fiului de crai:
Bun ntlniul, voinice! Nu ai trebuin de slug la drum? Prin locurile iestea e cam greu de cltorit singur; nu cumva
s-i ias vro dihanie ceva nainte i s-i scurteze crrile. Eu cunosc bine pe-aici, i poate mai ncolo s ai nevoie de
unul ca mine.
Poate s am, poate s n-am, zise fiul craiului, uitndu-se int n ochii Spnului, dar acum deodat m las n voia
ntmplrii, i apoi, dnd pinteni calului, pornete.
Mai merge el nainte prin codru ct merge, i, la o strmtoare, numai iaca ce Spnul iar i iese nainte, prefcut n alte
straie, i zice cu glas subiratic i necunoscut:
Bun calea, drumeule! Bun s-i fie inima, cum i-i cuttura, zise fiul craiului. Ct despre inima mea, s-o dea
Dumnezeu oricui, zise Spnul oftnd... Numai ce folos? Omul bun n-are noroc; asta-i tiut; rogu-te, s nu-i fie cu
suprare, drumeule, dar fiindc a venit vorba de-aa, i spun, ca la un frate, c din cruda copilrie slujesc prin strini, i
ncaltea nu mi-ar fi ciud, cnd n-a vra s m dau la treab, cci cu munca m-am trezit. Dar aa, muncesc, muncesc, i
nu s-alege nimica de mine; pentru c tot de stpni calici mi-am avut parte. i vorba ceea: La calic slujeti, calic rmi.
Cnd a da odat peste un stpn cum gndesc eu, n-a ti ce s fac s nu-l smintesc. Nu cumva ai trebuin de slug,
voinice? Cum te vd, sameni a avea seu la rrunchi. De ce te scumpeti pentru nimica toat i nu-i iei o slug vrednic,
ca s-i fie mn de ajutor la drum? Locurile aiestea sunt ugubee; de unde tii cum vine ntmplarea, i, Doamne
ferete, s nu-i cad greu singur.
Acum deodat nc tot nu, zise fiul craiului cu mna pe buzdugan; m-oi mai sluji i eu singur, cum oi putea, i dnd iar
pinteni calului, pornete mai repede.
i mergnd el tot nainte prin codri ntunecoi, de la un loc se nchide calea i ncep a i se ncurca crrile, nct nu se mai
pricepe fiul craiului acum ncotro s apuce i pe unde s mearg.

 Ptiu, drace! iaca n ce ncurctur am intrat! Asta-i mai ru dect poftim la mas, zise el. Nici tu sat, nici tu trg, nici tu
nimica. De ce mergi nainte, numai peste pustieti dai; parc a pierit smna omeneasc de pe faa pmntului. mi pare
ru c n-am luat mcar spnul cel de-al doilea cu mine. Dac s-a aruncat n partea mne-sa, ce-i vinovat el? Tata aa a zis,
ns la mare nevoie ce-i de fcut? vorba ceea: Ru-i cu ru, dar e mai ru fr' de ru. i tot horhind el cnd pe o crare,
cnd pe un drum prsit, numai iaca ce iar i iese Spnul nainte, mbrcat altfel i clare pe un cal frumos, i, prefcndui glasul, ncepe a cina pe fiul craiului, zicnd:
Srmane omule, ru drum ai apucat! Se vede c eti strin i nu cunoti locurile pe aici. Ai avut mare noroc de mine,
de n-ai apucat a cobor priporul ista, c erai prpdit. Ia, colo devale, n nfundtura ceea, un taur grozav la muli
bezmetici le-a curmat zilele. i eu, mai deunzi, ct m vezi de voinic, de-abia am scpat de dnsul, ca prin urechile
acului. ntoarce-te napoi, ori, dac ai de dus nainte, ia-i un ajutor pe cineva. Chiar i eu m-a tocmi la d-ta, dac i-a fi
cu plcere.
Aa ar trebui s urmez, om bun, zise fiul craiului, dar i-oi spune drept: tata mi-a dat n grij, cnd am pornit de-acas,
ca s m feresc de omul ro, iar mai ales de cel spn, ct oi putea; s n-am de a face cu dnii nici n clin, nici n mnec;
i dac n-ai fi spn, bucuros te-a tocmi.
Hei, hei! cltorule. Dac i-i vorba de-aa, ai s-i rupi ciochinele umblnd i tot n-ai s gseti slug cum caui d-ta,
c pe-aici sunt numai oameni spni. -apoi, cnd este la adiclea, te-a ntreba: ca' ce fel de zticneal ai putea s
ntmpini din pricina asta? Pesemne n-ai auzit vorba ceea: c de pr i de coate-goale nu se plnge nimene. i cnd nu
sunt ochi negri, srui i albatri! Aa i d-ta: mulumete lui Dumnezeu c m-ai gsit i tocmete-m. i dac-i apuca
odat a te deprinde cu mine, tiu bine c n-am s pot scpa uor de d-ta, cci aa sunt eu n felul meu, tiu una i bun:
s-mi slujesc stpnul cu dreptate. Hai, nu mai sta la ndoial, c m tem s nu ne-apuce noaptea pe aici. i cnd ai avea
ncaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smrogul ista i duc vergile.
Apoi d, Spnule, nu tiu cum s fac, zise fiul craiului. Din copilria mea sunt deprins a asculta de tat i, tocmindu-te
pe tine, parc-mi vine nu tiu cum. Dar, fiindc mi-au mai ieit pn acum nainte nc doi spni, i cu tine al treilea, apoi
mai-mi vine a crede c asta-i ara spnilor i n-am ncotro; mort-copt, trebuie s te iau cu mine, dac zici c tii bine
locurile pe aici.
i, din dou vorbe, fiul craiului l tocmete i dup aceea pornesc mpreun s ias la drum, pe unde arat Spnul.
1. Scena nr. 2 reprezentativ pentru naivitatea personajului i pentru relaia cu spnul
Spnul atunci zmbete puin i, coborndu-se n fntn, umple nti plosca i o pune la old. Apoi, mai stnd acolo n
fund pe scar, aproape de faa apei, zice:
Ei, da' ce rcoare-i aici! "Chima rului pe malul prului!" mi vine s nu mai ies afar. Dumnezeu s uureze pcatele
celui cu fntna, c bun lucru a mai fcut. Pe ariele ieste, o rcoreal ca asta mult pltete!
Mai ede el acolo puin i apoi iese afar, zicnd: Doamne, stpne, nu tii ct m simesc de uor; parc mi vine s
zbor, nu altceva! Ia vr-te i d-ta oleac, s vezi cum ai s te rcoreti; aa are s-i vin de ndemn dup asta, de are
s i se par c eti uor cum i pana...
Fiul craiului, boboc n felul su la trebi de aieste, se potrivete Spnului i se bag n fntn, fr s-i trsneasc prin
minte ce i se poate ntmpla. i cum sta i el acolo de se rcorea, Spnul face tranc! capacul pe gura fntnii, apoi se suie
deasupra lui i zice cu glas rutcios:
Alelei! fecior de om viclean ce te gseti; tocmai de ceea ce te-ai pzit n-ai scpat. Ei, c bine mi te-am cptuit! Acum
s-mi spui tu cine eti, de unde vii i ncotro te duci, c, de nu, acolo i putrezesc ciolanele!
Fiul craiului ce era s fac? i spune cu de-amnuntul, cci, d, care om nu ine la via nainte de toate?
Bine, atta am vrut s aflu din gura ta, pui de viper ce mi-ai fost, zice atunci Spnul: numai cat s fie aa, c, de te-oi
prinde cu oca mic, greu are s-i cad. Chiar acum a putea s te omor, n voia cea bun, dar mi-i mil de tinereile tale...
Dac vrei s mai vezi soarele cu ochii i s mai calci pe iarb verde, atunci jur-mi-te pe ascuiul paloului tu c mi-i
da ascultare i supunere ntru toate, chiar i-n foc de i-a zice s te arunci. i, de azi nainte, eu o s fiu n locul tu
nepotul mpratului, despre care mi-ai vorbit, iar tu sluga mea; i atta vreme s ai a m sluji, pn cnd i muri i iar
i nvia. i oriunde vei merge cu mine, nu care cumva s bleteti din gur ctre cineva despre ceea ce a urmat ntre noi,
c te-am ters de pe faa pmntului. i place aa s mai trieti, bine-de-bine; iar de nu, spune-mi verde n ochi, ca s
tiu ce leac trebuie s-i fac...
Fiul craiului, vzndu-se prins n clete i fr nici o putere, i jur credin i supunere ntru toate, lsndu-se n tirea
lui Dumnezeu, cum a vrea el s fac. Atunci Spnul pune mna pe cartea, pe banii i pe armele fiului de crai i le ia la
sine; apoi l scoate din fntn i-i d paloul s-l srute, ca semn de pecetluire a jurmntului, zicnd:
De-acum nainte s tii c te cheam Harap-Alb; aista i-i numele, i altul nu.
Dup aceasta ncalec, fiecare pe calul su, i pornesc, Spnul nainte, ca stpn, Harap-Alb n urm, ca slug, mergnd
spre mprie, Dumnezeu s ne ie, c cuvntul din poveste, nainte mult mai este.