Povestea lui Harap-Alb:

Basmul Definitie: Basmul este specia epicii populare si culte, cu larga raspandire, in care se
nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi, zane, animale si pasari
nazdravane etc), aflate in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii, simbolizate prin balauri
zmei, vrajitoare etc, pe care le biruiesc in cele din urma. Basmul are formule specifice initiale,
mediane si finale, metafore tipice si personaje cheie pentru actiunea narativa. Termenul de 'basm '
vine din slava veche, de la 'basni', care inseamna 'nascocire', 'scornire'.

Trasaturile basmului:
. ilustreaza o alta lume decat cea reala, personajele fiind imparati si imparatesc feti-frumosi si fiice
de crai, Muma-padurii, zmei sau balauri infricosatori;
. faptele povestite se petrec intr-un tinut indepartat, peste mari si tari, la capatul lumii sau pe
taramul celalalt;
. impletirea elementelor reale cu cele fabuloase creeaza fantasticul, ca specific ancestral al
basmelor;
. personajele sunt reale si fabuloase, acestea din urma avand puteri supranaturale si putandu-se
metamorfoza in animale, plante, insecte sau obiecte ori pot reinvia prin leacuri miraculoase, daca
sunt omorati;
. personajul principal trebuie sa depaseasca probele si sa invinga obstacolele puse in cale cu scopul
de a demonstra virtuti morale exceptionale si a deveni apt pentru a-si intemeia si conduce propria
gospodarie;
. actiunea are la baza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintre adevar si minciuna, iar
deznodamantul consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative;
. ca mijloace de compozitie, basmele contin formule specifice initiale, mediane si finale, metafore
tipice pentru actiunea narativa;
. prezenta numarului trei, ca cifra cu incarcatura magica si cu forta pentru depasirea probelor si
invingerea obstacolelor la care este supus personajul principal din basm;
. cultiva inalte principii morale esentiale ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea,
curajul, vitejia prin personajele pozitive si condamna nedreptatea, rautatea, minciuna intruchipate
de zmei, balauri, Muma-Padurilor, spani etc.;

BASMUL CULT 'Povestea lui Harap-Alb' de Ion Creanga -basm cult-

Basmul 'Povestea lui Harap-Alb' se incadreaza in genul epic, iar ca specie literara este un
basm cult, deoarece are un autor, Ion Creanga. A aparut in revista 'Convorbiri literare', la 1 august
1877, apoi in acelasi an in ziarul 'Timpul'. împletirea elementelor reale cu cele fabuloase
creeaza fantasticul, ca specific ancestral (stravechi) al basmelor, insa, in aceasta creatie narativa,
Creanga imbina supranaturalul popular cu evocarea realista a satului moldovenescde unde reiese si
originalitatea unicaa acestei creatii. Semnificatia titlului 'Harap-Alb' reiese din scena in care spanul il
pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se
potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce i se poate intampla'. Naiv,
lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului
Verde in acela de sluga a Spanului: 'D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb, aista ti-i numele,
si altul nu.' Numele lui are sensul de 'rob alb', deoarece 'harap' inseamna 'negru, rob'. Devenit sluga
spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de
stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El devine robul-tigan, desi era alb, nedumerind astfel chiar pe
unchiul sau, imparatul Verde, precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana.
Cu toate acestea, flacaul nu-si incalca juramantul facut spanului, isi respecta cuvantul dat, rod al unei
solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate
urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.
 Constructia si momentele subiectului:
Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi fi motive populare, iar ca modalitate
narativa, incipitul este reprezentat de formula initialatipica oricarui basm: 'Amu cica era odata intr-o
tara'. 'Povestea lui Harap-Alb' este insa un basm cult, deoarece are autor cunoscut, Ion Creanga,
perspectiva narativa fiind aceea de narator omniscient. Naratiunea imbina supranaturalul cu realul,
armonizand eroii fabulosi cu personajele taranestidin Humulestiul natal al autorului. Actiunea are la
baza conflictul dintre fortele binelui si ale raului, dintre adevar si minciuna, iar deznodamantul
consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor negative.

Expozitiunea: Relateaza faptele ce se petrec intr-un tinut indepartat, peste mari si tari, la
capatul lumii, in timp mitic. Asadar, relatiile temporale si spatiale se definesc prin evocarea timpului
fabulos cronologic si a spatiului imaginar nesfarsit: 'Amu cica era odata intr-o tara' un crai care avea
trei feciori si un singur 'frate mai mare, care era imparat intr-o tara mai indepartata', pe nume Verde
imparat. Cei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera intre ei, pentru ca
imparatia fratelui mai mare era 'tocmai la o margine a pamantului', iar fratele mai mic traia '/a alta
margine'. In acest cadru spatio-temporal mitic se deruleaza - intr-o inlantuire cronologica -
intamplarile reale si fabuloasela care participa personajele basmului. Verde imparat ii cere fratelui
sau, craiul, sa-i trimita 'grabnic pe cel mai vrednic' si viteaz dintre fiii sai, ca sa-i urmeze la tron,
intrucat el avea numai fete. Ca sa-i puna la incercare, pentru a vedea care dintre feciori 'se simte
destoinic a imparati peste o tara asa de mare si bogata ca aceea', craiul se imbraca intr-o piele de urs
si se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs si se intorc rusinati la curtea craiului,
care este dezamagit de neputinta lor si rosteste moralizator: 'nici tu nu esti de imparat, nici
imparatia pentru tine', ceea ce evidentiaza elementele realeale basmului. Mezinul, impresionat de
amaraciunea tatalui, se duce in gradina 'sa planga in inima sa'. Deodata, 'o baba garbova de
batranete' ii cere de pomana, apoi il sfatuieste sa ceara tatalui sau 'calul, armele si hainele cu care a
fost el mire', desi hainele sunt 'vechi si ponosite', iar 'armele ruginite' si sa puna o tava cu jaratic in
mijlocul hergheliei ca sa aleaga acel cal care va veni 'la jaratic sa manance'. Urmand intocmai
sfaturile babei, (calauzirea flacaului catre pretuirea si respectarea traditiilor stramosesti). voinicul
pleaca la drum, luand carte din partea tatalui si, prin dreptul podului, 'numai iaca ii iesa si lui ursul
inainte'. Trece cu bine de aceasta prima proba, primeste binecuvantarea parintelui sau si pielea de
urs in dar. apoi sfatul ca in calatoria lui sa se fereasca 'de omul ros, iara mai ales de cel span', sa nu
cumva sa aiba de-a face cu ei.
Ca trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra magica trei care face
posibila depasirea primei probe de catre eroul principal.

Intriga: Fiul craiului si calul pleaca la drum, basmul continuand cu formule medianetipice, 'si
merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua' pana cand intalnesc in codru 'un om span' care
se ofera drept 'sluga la drum'. Voinicul il refuza de doua ori, dar a treia oara spanul ii iese in cale
'imbracat altfel si calare pe un cal frumos' tocmai cand fiul craiului se ratacise prin codrii intunecosi.
Deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se insoti cu omul span, dar pentru ca ii mai
iesisera in cale inca doi, el se gandeste ca 'aiasta-i tara spanilor' si-l angajeaza drept calauza. in
aceasta secventa narativa este inclusa o pauza descriptiva, care intrerupe povestirea si descrie codrii
desi si intunecosi, ce contureaza un peisaj de basm Ajunsi la o fantana care 'nu avea nici roata, nici
cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa', spanul intra in put, umple plosca, apoi il
sfatuieste pe fiul craiului sa coboare si el ca sa se racoreasca. Tanarul il asculta pe span, dar acesta
tranteste capacul peste gura fantanii si-l ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, 'cine esti,
de unde vii, si incotro te duci', acolo ii vor putrezi oasele. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai
jura 'pe ascutisul palosului' ca va fi sluga supusa a spanului, care se va da drept nepotul imparatului
si ca va pastra taina 'pana cand va muri si iar va invia', anticipand astfel finalul basmului. Spanul ii da
numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu credinta, respectandu-si juramantul facut.
 Desfasurarea actiunii: Incepe odata cu sosirea la palatul imparatului Verde, unde Spanul se
da drept nepotul sau si, infumurat peste masura, il trimite pe Harap-Alb sa stea la grajduri, sa aiba
grija de calul lui, ca altfel va fi 'vai de pielea ta', dandu-i si o palma - 'ca sa tii minte ce ti-am spus'-, ca
altfel 'prinde mamaliga coaja'. De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub tacere a
secventei calatoriei facute de erou ca sluga a spanului pana la imparatia unchiului sau, naratorul
sugerand numai ca aceasta s-a efectuat. Basmul este structurat in mai multe episoade inlantuite,
care se constituie in tot atatea probe la care este supus protagonistul. intr-o zi, avand la masa 'niste
salati foarte minunate', care se capatau cu multa greutate, spanul hotaraste sa-si trimita sluga sa-i
aduca acele bunatati din gradina ursului. Calul fabulosil duce in zbor pe Harap-Alb la Sfanta
Duminica, iar aceasta il ajuta sa-si indeplineasca misiunea si sa treaca proba. Urmatorul episod are
loc dupa alte cateva zile, cand imparatul ii arata spanului niste pietre pretioase foarte frumoase, iar
acesta isi trimite sluga sa-i aduca 'pielea cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se
gasesc'. Din nou Sfanta Duminica il ajuta pe Harap-Alb sa ia pielea si capul cerbului pe care se aflau
nestematele si sa le duca spanului, eroul trecand cu bine si aceasta proba fabuloasa. Dupa un timp,
imparatul da un ospat foarte mare in cinstea nepotului sau, la care a invitat imparati, crai, voievozi 'si
alte fete cinstite'. In timpul petrecerii, incitat de povestile bizare despre fata imparatului Ros, spanul
ii porunceste lui Harap-Alb sa i-o aduca degraba pe aceasta tanara, ca altfel 'te-ai dus de pe fata
pamantului'. Harap-Alb, gandiiuiu-se la sfatui pe care i-l daduse tatal sau, acela de a se feri de omul
span si de omul ros, este inspaimantat, piangandu-se calului: 'parca dracul vrajeste, de n-apuc bine a
scapa din una si dau peste ilta', apoi pornesc impreuna catre Rosu imparat. Episodul calatorieieste
ilcatuit din mai multe secvente narative. Pe un pod, Harap-Alb intalneste o nunta de furnici si trece
prin apa ca sa nu curme 'viata atator gazulite nevinovate'. Regina furnicilor ii da voinicului o
aripioara, ca atunci cand va crede ca are nevoie de ea sa dea foc aripii. Dupa un timp, calatorii vad un
roi de albine care se invarteau bezmetice, neavand pe ce sa se aseze. Atunci, Harap-Alb isi scoate
palaria, o asaza pe pamant cu gura in sus, iar albinele se ingramadesc acolo.Voinicul ciopleste un
bustean si le face un adapost, dupa care craiasa albinelor ii da o aripa, ca, in caz de nevoie, Harap-Alb
sa-i dea foc si ea va veni in ajutor.

Actiunea: Continua cu formule mediane-'Mai merge el cat merge'- si Harap-Alb intalneste,

pe rand, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si
Pasari-Lati-Lungila. Calatoria alaturi de cei cinci oameni ciudati este plina de peripetii, ca 'pe unde
treceau, parjol faceau'. Harap-Alb le este tovaras 'si la paguba si la castig' si se poarta prietenos cu
fiecare, intrucat simtea ca va avea nevoie de ei la curtea imparatului Ros, despre care aflase ca 'era
un om paclisit (negru la suflet) si rautacios la culme'. De aceea, flacaul considera ca 'la unul fara
suflet', cum era imparatul, era nevoie de 'unul fara de lege', sperand ca, 'din cinci nespalati' cati erau,
i-o veni 'vreunul de hac', conform proverbului: 'Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/
Putini suie, multi coboara,/ Unul macina la moara.' intr-un tarziu, ajung cu totii la imparatie -
episodul de la curtea imparatului Rosu fiind introdus de formula mediana'Dumnezeu sa ne tie, ca
cuvantul din poveste, inainte mult mai este' - unde imparatul Ros ii supune la probe fabuloasesi
foarte periculoase, care se constituie in secvente narative. Mai intai ii cazeaza intr-o casa de arama,
careia i se da foc pe dedesubt, dar Gerila sufla de trei ori, 'cu buzisoarele sale cele iscusite' si casa
ramane 'nici fierbinte, nici rece', tocmai buna de dormit intr-insa. Urmatoarea probaeste un ospat cu
foarte multe bucate si bautura, pe care Flamanzila si Setila le fac sa dispara intr-o clipa, apoi incep sa
strige in gura mare, unul ca 'moare de foame' si celalalt 'ca crapa de sete', spre disperarea
imparatului, care nu-si putea crede ochilor. Cerand inca o data fata, Harap-Alb este supus unei alte
probe. El primeste zece banite de 'samanta de mac, amestecata cu una de nasip maruntel' si
porunca de a alege pana dimineata macul de nisip. Atunci Harap-Alb isi aminteste de craiasa
furnicilor, da foc aripioarei si intr-o clipa o droaie de furnici, 'cata frunza si iarba' au ales 'nasipul de o
parte si macul de arta parte', fiind si aceasta o secventa fabuloasaspecifica basmelor. Imparatul
refuza din nou sa le dea fata si-i supune altei probe, anume sa o pazeasca toata noaptea pe fata, iar
'daca maine dimineata s-ar afla tot acolo, atunci poate sa ti-o dau', altfel 'v-ati dus pe copca'. Cei sase
prieteni s-au asezat de paza de la usa fetei pana la poarta imparatiei, dar fata imparatului, avand
puteri supranaturale, se preface intr-o pasarica si zboara nevazuta prin cinci straji'. Ochila si Pasarila
se tin dupa ea si abia izbutesc s-o prinda si s-o duca inapoi in odaia ei. Plin de ciuda, imparatul le
spune ca el mai are o fata luata de suflet, dar care seamana perfect cu fiica sa.Daca Harap-Alb va
depasi aceasta probasi le va deosebi, 'ferice de tine va fi', dar daca nu va reusi vor pleca imediat de la
curtea imparateasca, deoarece 'nu va mai pot suferi'. Harap-Alb da foc aripioarei de albina, care -l
ajuta sa o identifice pe fata imparatului. Trecand si aceasta proba cu bine, Harap-Alb cere fata, iar
imparatul, 'ovilit (ofilit) si sarbad (palid) de suparare si rusine', ii ureaza sa fie vrednic s-o
stapaneasca, pentru ca i-o da din toata inima. Fata vrea si ea sa-1 supuna la o proba. Trimite calul lui
Harap-Alb impreuna cu turturica ei sa aduca 'trei smicele (nuiele, crengute) de mar dulce si apa vie si
apa moarta' dintr-un loc numai de ea stiut, acolo 'unde se bat muntii in capete'. Calul se intoarce
primul si fata imparatului Ros porneste cu ei la drum spre palatul imparatului Verde, 'Dumnezeu sa
ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este'. Lui Harap-Alb i se tulbura mintile privind fata
care era tanara, frumoasa 'si plina de vina-ncoace' si nu ar vrea s-o duca spanului, 'fiind nebun de
dragostea ei'.

Punctul culminant: Intre timp, turturica ajunsese cu vestea la imparatul Verde si acesta se
apucase sa faca pregatiri pentru primirea fetei imparatului Ros. Vazand cat este de frumoasa fata,
spanul se repede sa o ia in brate, dar ea il imbranceste si-i spune ca a venit acolo pentru Harap-Alb,
caci 'el este adevaratul nepot al imparatului Verde'. Turbat de furie ca a fost dat in vileag, spanul se
repede la Harap-Alb 'si-i zboara capul dintr-o singura lovitura de palos', strigand ca asa trebuie sa
pateasca cel ce-si incalca juramantul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la span, il insfaca de cap,
'zboara cu dansul in inaltul ceriului' de unde ii da drumul si acesta se face 'praf si pulbere'. Fata
imparatului Ros, ca personaj fabulos, are puteri supranaturale si-l poate reinvia, prin leacuri
nuraculoase, pe Harap-Alb. Ea pune capul lui Harap-Alb la loc si prin ritualuri stravechi cu 'cele trei
smicele de mar dulce' si cu apa moarta ii lipeste capul de corp. Harap-Alb se trezeste ca dintr-un
somn adanc, fata il saruta cu drag, apoi ingenuncheaza amandoi in fata imparatului Verde ca sa
primeasca binecuvantarea, jurandu-si credinta unul altuia.

Deznodamantul:Basmului consta totdeauna in triumful valorilor pozitive asupra celor

negative, victoria adevarului, asa ca nunta incepe 's-apoi da, Doamne, bine!'. S-a strans lumea sa
priveasca, ba chiar 'soarele si luna din ceriu radea'. Au fost poftiti la nunta imparateasca, pe langa
craiasa furnicilor, craiasa albinelor si craiasa zanelor, crai si imparati, oameni importanti 'S-un pacat
de povestariu (povestitor)/ Fara bani in buzunariu'. S-au bucurat si au petrecut cu totii: 'Veselie mare
intre toti era,/ Chiar si saracimea ospata si bea!'. Finalul este fericit si deschis, deoarece veselia a
tinut 'ani intregi si acum mai tine inca'. Compozitional, basmul contine formule specifice finale,
prezente si in creatia lui Creanga. Ca la orice nunta imparateasca din basme, veselia a tinut ani
intregi, 'si acum mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si
mananca, iara cine nu, se uita Si rabda'.

Caracterizarea personajelor: Ca orice basm, 'Povestea lui Harap-Aib' ilustreaza o alta lume
decat cea reala, personajele fiind imparati si crai, Sfanta Duminica, animale si gaze fermecate, eroi cu
trasaturi fabuloase, alaturi de personaje realisteaduse de Ion Creanga din Humulestiul natal, ceea ce-
i confera acestei creatii originalitate inconfundabila. Basmul cultiva inalte principii morale ca
adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, rabdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin
personajele pozitive si condamna nedreptatea, rautatea, minciuna intruchipate de zmei, balauri sau
spani Personajele sunt reale si fabuloase, acestea din urma avand puteri supranaturalesi putandu-se
metamorfoza in animale, plante, insecte sau obiecte ori pot sa reinvie, prin leacuri miraculoase, pe
cei care sunt omorati.
 Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar
ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un flacau din Humulesti. El este
un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele principii moralecultivate de orice basm, ca adevarul,
dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trasaturi ce reies indirectdin intamplari,
fapte, din propriile vorbe si ganduri si directdin ceea ce alte personaje spun despre el. Calatoria pe
care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formariilui pentru a deveni
conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde
si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci,
experienta necesara viitorului adult. Semnificatia numelui: Rreiese din scenain care spanul il
pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: 'Fiul craiului, boboc in felul sau latrebi de aieste, se
potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce i se poate intampla'. Naiv,
lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului
Verde in acela de sluga a Spanului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putand insemna
'negru alb', deoarece 'harap' inseamna 'negru, rob'. Faptele eroului raman si ele in limita umanului,
probelecare depasesc sfera realului Fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, inzestrate cu
puteri supranaturale. Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta flacaului, care
greseste pentru prima oara, netinand cont de sfatul tatalui sau, de a se feri de omul span. Desi
cuminte si ascultator de felul sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir
nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in primejdie. Lipsit de
experienta, 'boboc in felul sau la trebi de aieste.', mezinul craiului devine sluga spanului, isi asuma si
numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat
jurase pe palos, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi
integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase
sfatul tatalui. Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 tradeaza niciodata pe span, desi un stapan tiran ca
acesta ar fi meritat. De pilda, atunci cand se intoarce spre imparatie cu pielea si capul cerbului
fabulos, 'piatra cea mare din capul cerbului stralucea' atat de tare, incat multi crai si imparati il
rugara sa-i 'deie banaret cat a cere el, altul sa-i deie fata si jumatate din imparatie, altul sa-i deie fata
si imparatia intreaga', dar Harap-Alb si-a urmat calea fara sa clipeasca, ducand bogatia intreaga
stapanului. O singura data a sovait voinicul, atunci cand, indragostindu-se de fata imparatului Ros,
'mai nu-i venea s-o duca' spanului. Probele: La care il supune spanul sunt menite a-1 deprinde pe
flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa,
pregatindu-1 pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie, propria familie. Ca si in
viata reala, flacaul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos si de Sfanta Duminica. Harap-Alb
este umanizat, el se teme, se plange de soarta, cere numai ajutorul acelora in care avea incredere,
semn ca invatase ceva din experienta cu spanul. Depasind cu bine toate probele, flacaul
demonstreaza ca e 'soi bun' (G.Calinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului
taranesc: inteligenta, bunatatea, perseverenta, rabdarea, capacitatea de adaptare Ia diverse situatii
ale vietii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il fac sa le
ocroteasca si sa le ajute atunci cand Ie intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa
treaca prin apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care Harap-Alb il
face se intoarce atunci cand el insusi se afla in impas, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvandu-i,
de asemenea, viata. O experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie intalnirea cu
omul ros, care este un alt pericol de care ar fi trebuit sa se fereasca, asa cum il sfatuise tatal.
Episodul calatorieispre curtea imparatului Ros este un necontenit prilej de initierea flacaului
(calatoria este un mijloc de cunoastere), deprinzand acum invatatura ca orice om, cat de neinsemnat
ori de ciudat ar parea, poate fi de folos, tanarul deprinzand experienta mai ales in cunoasterea
speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-1 ajute in
orice imprejurare dificila a vietii sale, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite - la
nevoie - adevarate talente: 'tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga
in sama amarul'. In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata
de imparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru casatorie, unul dintre
reperele finale ale devenirii sale. Probelede la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale
petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a
miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora
mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care il supune fata este, de data' aceasta, o
demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la
bine si Ia rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-l din morti. Aceasta
intamplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiul craiului, scapand de povara
juramantului facut spanului, acela ca ii va fi sluga 'pana cand va muri si iar va invia'. Ca si Nica, Harap-
Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care, desi inzestrat cu importante calitati, are
slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate
conducand la desavarsirea lor ca oameni. Craiul, tatal lui Harap-Alb este un personaj de basm prin
motivul imparatului aflat in impas. Ion Creanga scoate insa in evidenta, prin caracterizare indirecta,
trasaturile umane ale taranului-tata, in ipostaza lui pedagogica. Pentru a verifica daca fiii lui au
depasit varsta infantilismului, el se deghizeaza intr-o piele de urs, se ascunde pentru a-i observa, iar
limbajul sau este tipic humulestean, cu pilde si proverbe populare: 'lac de-ar fi, broaste sunt destule',
'fiecare pentru sine, croitor de pane' etc. Ironia amara a tatalui dezamagit de fiii lui este tot de
natura taraneasca, umana: 'Sa umblati numai asa de frunza frasinelului toata viata voastra si sa va
laudati ca sunteti feciori de crai, asta nu miroasa a nas de om'. Om trecut prin viata, cu o experienta
solida, el nu-si pune in pericol fiii, pana nu se convinge ca sunt in stare sa invinga piedicile iminente
unei calatorii in necunoscut. Ca orice tata responsabil si preocupat de soarta fiilor, le verifica nu
numai curajul, cutezanta, ci si istetimea de a face fata intamplarilor. Sfatul pe care-1 da mezinului,
acela de a se feri de omul span si de omul ros, se dovedeste esential pentru maturizarea flacaului,
care trebuia totusi sa treaca personal prin aceasta experienta de viata. imparatul Verde, fratele
craiului si unchiul lui Harap-Alb, strabatuse in tinerete acelasi drum initiatic pana la statutul actual de
conducator recunoscut, energic, care isi castigase dreptul de a sedea la ospete, inconjurat de oameni
de vaza, de a colectiona pietre pretioase scumpe, de a organiza mese luxoase, cu fast. Trasaturile
morale reies indirect, din faptele si vorbele personajului. Mandru de imparatia sa vestita in toata
lumea, isi educase fetele in respectul cuvenit parintilor, chiar daca acestea aveau alte opinii, ele nu
indrazneau sa incalce poruncile tatalui. Pastrator al traditiilor strabune, imparatul Verde apeleaza la
fratele lui pentru a-i trimite un fiu care sa-i urmeze la tron, intrucat el avusese numai fete. Ospitalier
si increzator in oameni, el primeste cu cinste pe nepotul sau, pe fata imparatului Ros si se comporta
necrutator cu minciuna, atunci cand este demascat spanul.

Sfanta Duminica este un personaj secundar si fabulos prin aparitiile ei ciudate, o data ca cersetoare,
apoi locuind pe o insula misterioasa, in ipostaza Sfintei Duminici. Ea este menita a face sa invinga
binele, ajutand pe cei care merita, care au calitatile necesare sa razbata in viata. Ea este in acelasi
timp femeia inteleapta a satului, la sfaturile careia apeleaza taranii atunci cand se afla la ananghie,
trasaturi ce reies indirect din faptele si vorbele ei. La inceput, Harap-Alb este neincrezator, 'Ia lasa-
ma-ncolo, matusa, nu ma supara', desi ea ii da un sfat, devenit adevar universal-valabil, 'nu te iuti
asa de tare, ca nu stii de unde-ti poate veni ajutor'. Sub infatisarea unei babe garbovite, 'care umbla
dupa milostenie', Creanga sugereaza umilinta inteleptului care vazuse destule in viata Iui si sub care
se ascunde harul prorocirii, dezvaluindu-i lui Harap-Alb destinul si secretul reusitei, prin
reconsiderarea si valorificarea traditiilor stramosesti, pe care tinerii ie ignora, sfatuindu-l sa ia armele
si hainele tatalui sau de cand acesta fusese ginere. Fata imparatului Ros, personaj fabulos, este la fel
de faimoasa ca si tatal ei, se spunea despre ea ca e 'farmazoana' (vrajitoare, sireata). ca stia sa
poarte 'lumea pe degete', dar din toate aceste vorbe, nu se dovedise care 'este cea adevarata'
(caracterizare indirecta). Ea pare 'o zgatie de fata'(ca Smarandita din 'Amintiri') sau 'un drac bucatica
rupta tata-sau in picioare, ba inca si mai si', dar atunci cand se convinge de vrednicia lui Harap-Alb,
dovedeste demnitate si onoare: 'trebuie sa merg cu Harap-Alb si pace buna!'. Indragostindu-se de ea
ca un nebun, Harap-Alb o caracterizeaza direct: 'un boboc de trandafir din luna lui mai, scaldat in
roua diminetii, dezmerdat de cele intai raze ale soarelui, leganat de adierea vantului si neatins de
ochii fluturilor', portret fizicasemanator cu cel al Ilenei Cosanzene din basmele populare. Ion Creanga
transpune idila pastorala in basm, evidentiind ideea ca Harap-Alb, ca un flacau din Humulesti, o vede
ca pe o fata de la tara, 'frumoasa de mama focului: la soare te puteai uita, iar la dansa ba' si 'o
prapadea din ochi de draga ce-i era'. Fata il indrageste si ea pe voinic, ghiceste adevarul despre
Harap-Alb si-l dezvaluie imparatului Verde, apoi, pentru ca fusese prevazatoare, adusese cu ea cele
trebuincioase (smicelele, apa moarta si apa vie), reuseste sa-si salveze barbatul, atunci cand spanul il
ataca pe neasteptate.

Spanul intruchipeaza forta raului in basm, un fel de Zmeul-Zmeilor care seamana in lume
teroare, rautate si violenta. El este personaj negativ specific basmului si intruchipeaza nedreptatea,
rautatea, minciuna - trasaturi condamnate in orice basm popular sau cult. Omul span este prin
nastere un om rau, 'vita de boz tot ragoz', viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaleasca un
'boboc' (nepriceput, lipsit de experienta) cum era mezinul craiului si-l atrage in capcana din fantana
prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni. Trasaturile lui morale reies in
mod indirectdin faptele sale si din relatiile cu celelalte personaje. Impostor si grosolan, se comporta
ca un stapan tiran, considerand ca slugile seamana cu animalele, 'ca si intre oameni, cea mai mare
parte sunt dobitoace care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii'. Din proprie
experienta, stie ca 'Sa te fereasca Dumnezeu, cand prinde mamaliga coaja', deoarece el, obraznic si
prost crescut, cum vede ca 'i s-au prins minciunile de bune' si ca este primit cu toate onorurile de
catre imparatul Verde, devine amenintator cu sluga, ii da o palma, cu scopul 'sa faca pe Harap-Alb ca
sa-i ieie si mai mult frica'. Vazandu-se ajuns urmas la tronul imparatesc, spanul devine arogant si
laudaros, insusindu-si toate meritele lui Harap-Alb, ba mai mult, falindu-se ca stie sa fie stapan
adevarat si sa-si struneasca slugile: 'Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. []
Alt stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul'. Insolent si
infatuat, spanul nu se sfieste sa-i spuna imparatului Verde ca daca o vrea Dumnezeu 'sa ma
randuiesti mai degraba in locul dumitale' o sa schimbe regulile acestuia care, 'prea intri in voia
supusilor', iar imparatia nu va mai arata atat de pasnica, 'n-or mai sedea lucrurile tot asa moarte,
cum sunt', pentru ca 'omul sfinteste locul'.

Ca orice basm, 'Povestea lui Harap-Alb' de Ion Creanga este o specie epica de mare
intindere, o naratiune cu intamplarile reale si fantastice, a caror imbinare compune principalul mijloc
artistical acestei creatii epice, fabulosul. Personajele basmelor sunt fiinte imaginare, inzestrate cu
puteri supranaturale, ce intruchipeaza binele si raul, din a caror confruntare iese invingator,
intotdeauna, binele. Cadrul de desfasurare a actiunii este fantastic, alcatuit, de regula, din lumea
reala si 'taramul celalalt', spatiul mitologic fiind ilustrat prin cifre simbolice si obiecte cu puteri
magice.

Limbajul artistic al basmului 'Povestea lui Harap-Alb' este presarat cu zicatori, proverbe si
fraze rimate, personajul vorbind limba moldoveneasca autentica, presarata cu regionalismesi cuvinte
(expresii) populare: 'sa-1 vad cand mi-oi vedea ceafa', 'Poftim, punga, Ia masa, / Daca ti-ai adus de-
acasa'; 'Poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primare cu Chiorila, nepot de sora lui
Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de Ia Sa-l-cati, megies cu Cautati si
de urma nu-i mai dati'. Ion Creanga a ilustrat in opera sa propria experienta de viata, pe care a
povestit-o 'sub forma de memorial; a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica,
valabila pentru om in genere; si el a luptat cu spanii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu
dracul, ca sa treaca puntile vietii, iar nemurirea si-a dobandit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui
artistice'. (Pompiliu Constantinescu)

Elemente folclorice preluate din basmul popular.Motivul probelor este specific nu numai basmului
popular, ci si basmului cult, spanul supunandu-l pe Harap-AIb la incercari primejdioase, cu speranta
ca va scapa de el: sa-i aduca 'salati din gradina ursului'; capul si pielea pline de nestemate ale unui
cerb fabulos ori sa o aduca pe fata imparatului Ros, ca sa se insoare cu ea. Ajutat de Sf.Duminica, de
furnici si de albine, de prieteni si povatuit permanent de calul sau, Harap-Alb reuseste sa invinga
toate probele.

* Cei cinci prieteni fabulosi: Ochila ('care vede toate si pe toti altfel de cum vede lumea cealalta:
numai pe sine nu se vede cat e de frumosel.'), Setila ('fiul Secetei, nascut in zodia ratelor si
impodobit cu darul suptului'), Gerila ('o dihanie de om care se perpelea pe langa foc'), Flamanzila
('foametea sac fara fund sau cine mai stie ce pricopseala a fi, de nu-I mai poate satura nici
Pamantul') si Pasari-Lati-Lungila ('fiul sagetatorului si nepotul arcasului') il ajuta sa invinga piedicile
ivite in incercarea de a o aduce pe fiica imparatului Ros la curtea Iui Verde-Imparat. Aici sunt
intampinati cu toate onorurile, dar fata imparatului Ros il respinge pe span si dezvaluie celor de fata
taina ca Harap-Alb este adevaratul nepot al lui Verde-imparat.

* Motivul razbunarii malefice. Dat in vileag, spanul se repede ca un 'cane turbat si reteaza capul lui
Harap-Alb, dar fata il inconjoara 'cu cele trei smicele de mar dulce', il stropeste cu apa vie si-l invie,
acesta trezindu-se ca dupa un somn greu. Atunci, calul fermecat il apuca pe span si 'mi ti-l azvarle in
inaltul cerului', de unde cade pe pamant si moare.

*Invingerea binelui. Verde-imparat ii casatoreste pe Harap-Alb cu fata lui Rosu-imparat, iar la nunta
lor au fost poftiti toti prietenii care 1-au ajutat in peripetiile sale sa treaca probele si a fost veselie
mare, 'chiar si saracimea ospata si bea!' * Finalul basmului este hiperbolizat, fiindca veselia a tinut
ani intregi si mai tine si acum, iar 'cine se duce acolo, be si mananca, iar cine nu, se uita si rabda'.

* Formulele specifice basmului popular:

-formule tipice initiale (de inceput): 'Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori.'; 'Si
apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau bantuite de razboaie grozave, drumurile pe ape si pe
uscat erau putin cunoscute si foarte incurcate, si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara
primejdii ca in ziua de astazi. Si cine apuca a se duce pe atunci intr-o parte a lumii, adeseori dus
ramanea pana la moarte';
-formule tipice mediane (de mijloc): 'Si merg ei, si merg cale lunga sa le-ajunga, trecand peste noua
mari, peste noua tari si peste noua ne mari, si intr-o tarzie vreme ajung ia imparatie'; 'porneste spre
imparatie Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este'; -formule tipice finale:
'Dupa aceasta se incepe nunta, s-apoi da, Doamne, bine! Lumea de pe lume s-a strans de privea,/
Soarele si luna din ceriu radea.'; 'S-apoi fost-au poftiti la nunta: Craiasa furnicilor,/ Craiasa albinelor/
Si craiasa zanelor,/ Minunea minunilor/ Din ostrovul florilor!'; 'Si a tinut veselia ani intregi, si acum
mai tine inca. Cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara
cine nu, se uita si rabda'.

*Basmul cult 'Povestea lui Harap-AIb' de Ion Creanga are ca sursa de inspiratie basmul popular, de la
care autorul pastreaza motivele (calatoria, incercarea puterii, petitul, probele), personajele
fabuloase, ajutoarele venite in sprijinul binelui, formulele tipice si inoveaza pentru basmul cult
umanizarea fantasticului (fabulosului) prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul
personajelor.

in aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de imparat, care
vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-1 pentru casatorie_ care A este unul. din repereje,
finale, ale devenirii sale. Probele de la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului,
intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei,
ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora mirele
trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care il supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a
calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau,
acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-1 din morti.

Aceasta intamplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiul craiului, viitorul
imparat care isi poate asuma raspunderea inchegarii unei familii si conducerii unei gospodarii,
intrucat experienta capatata ii confera statutul de adult pregatit pentru viata.

Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care, desi inzestrat cu

importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale
invingatorului, toate conducand la desavarsirea lor ca oameni.

Craiul, tatal lui Harap-Alb este un personaj de basm prin motivul imparatului aflat in impas. Ion
Creanga scoate insa in evidenta trasaturile taranului-tata, in ipostaza lui pedagogica. Pentru a
verifica daca fiii lui au depasit varsta infantilismului, el se deghizeaza intr-o piele de urs, se ascunde
pentru a-i observa, iar limbajul sau este tipic humulestean, cu pilde si proverbe populare: 'lac de-ar
fi, broaste sunt destule!', 'fiecare pentru sine, croitor de pane' etc. Ironia amara a tatalui dezamagit
de fiii lui este tot de natura taraneasca, umana: ' rusinea unde o puneti? Din trei feciori cati are tata,
nici unul sa nu fie bun de nimica? Apoi drept sa va spun, ca atunci degeaba mai stricati mancarea,
dragii mei Sa umblati numai asa de frunza frasinelului toata viata voastra si sa va laudati ca sunteti
feciori de crai, asta nu miroasa a nas de om'. Om trecut prin viata, cu o experienta solida, el nu-si
pune in pericol fiii, pana <t nu se convinge ca sunt in stare sa invinga piedicile iminente unei calatorii
in necunoscut, fce verifica nu numai curajul, cutezanta, ci si istetimea de a face fata intamplarilor.
Sfatul pe care-1 da mezinului, acela de a se feri de omul span si de omul ros, se dovedeste esential
pentru maturizarea flacaului, care trebuia totusi sa treaca personal prin aceasta experienta.

Imparatul Verde, fratele craiului si unchiul lui Harap-Alb, strabatuse in tinerete acelasi drum initiatic
pana la statutul actual de conducator recunoscut, energic, care isi castigase dreptul de a sedea la
ospete, inconjurat de oameni de vaza, de a colectiona pietre pretioase scumpe, de a organiza mese
luxoase, cu fast. Mandru de imparatia sa vestita in toata lilniea* Tsi educase fetele in respectul
cuvenit parintilor, chiar daca acestea aveau alte opinii, ele nu indrazneau sa incalce poruncile