Caracterizarea unui personaj într-un basm cult

Basmul cult este o specie narativă amplă, pluriepisodică în care autorul preia tiparul narativ al
basmului popular, pe care îl reorganizează în funcţie de propriul stil şi de viziunea sa artistică. Acţiunea
implică fabulosul care este tratat în mod realist şi înfăţişează drumul maturizării eroului. Ca şi în basmul
popular conflictul dintre bine şi rău se soluţionează cu triumful binelui. Personajele îndeplinesc prin
raportare la erou, o serie de funcţii (antagonistul, ajutoarele, donatorii) ca în basmul popular, dar sunt
individualizate prin comportament și limbaj.
Un astfel de text este ,,Poveste a lui Harap-Alb” ,de I. Creangă, a cărui temă se reflectă în
formarea tânărului fecior de crai, supus unui şir de încercări pentru a-şi dovedi calităţi apreciate în etica
populară-curaj, înţelepciune, generozitate- şi necesare unui demn conducător.
STATUT SOCIAL, PSIHO-MORAL AL PERSONAJULUI
Autorul modifică radical personalitatea eroului basmului. Protagonistul lui Creangă are, mai
degrabă, trăsăturile unui antierou. Din punctul de vedere al statului social, este prezentat inițial ca mezinul
unui crai, un tânăr de viță nobilă. Pe parcursul drumului său inițiatic, acesta își pierde statutul de crăișor și
devine Harap-Alb, robul subordonat omului spân, pentru mult timp, novicele, neofitul. La final, feciorul
reușește să își recapete adevărata identitate nobilă și este numit împărat în locul unchiului său, acum
dobândind caliatea de inițiat. Sub aspect psiho-moral, deși protagonist, personajului îi sunt atribuite
calități și numeroase defecte, spre deosebire de eroii tipici ai basmelor populare. Eroul îşi va demonstra
altruismul şi compasiunea față de bătrâna cerșetoare din grădina palatului, care îi va răsplăti
generozitatea, dezvăluindu-i destinul excepţional: ,,puţin mai este şi ai să ajungi împărat, cum n-a mai stat
altul pe faţa pământului aşa de iubit, de slăvit şi de puternic”. Demnităţii, sensibilităţii, blândeţii,
milosteniei lui Harap-Alb li se vor alătura răbdarea şi stăruinţa în refacerea armelor, a hainelor care
aparţinuseră tatălui, ceea ce demonstrează că eroul va repeta performanţele acestuia. Înainte de
maturizarea sa, fiul de crai judecă prin prisma aparenței, dă dovadă de superficialitate, nu sesizează în
prezenţa Spânului una şi aceeaşi ființă, aceast aspect definind prima ipostază a eroului: călătorul naiv.
Ulterior, prin parcurgerea probelor, devine curajos, înțelept, virtuți consacrate în etica populară și
necesare unui viitor împărat. Mezinul reprezintă astfel tipul tânărului în formare, care are inițial o
personalitate slabă, nedefinită, dar care se dezvoltă pe parcurs, capătă caracteristicile unui conducător
puternic.
EVIDENȚIEREA UNEI TRĂSĂTURI A PERSONAJULUI ALES PRIN DOUĂ
EPISOADE/SECVENȚE COMENTATE
Un episod reprezentativ pentru naivitatea, lipsa de experiență a feciorului de crai, la începutul
călătoriei de inițiere, este coborârea în fântână. ,,Boboc în felul său la trebi de aieste”, fiul craiului se
rătăcește în pădurea-labirint. Încrezător în oameni și superficial, acesta îl acceptă pe Spân ca slujitor și,
astfel, încalcă sfatul părintesc. Spânul este, însă, un bun cunoscător al sufletului uman. Prin viclenie,
reușește să îl determine pe crăișor să coboare în fântână, moment semnificativ în evoluția eroului, ce
trimite la mitul coborârii în infern, presupunând o moarte și o renaștere spirituală. Protagonistul intră în
fântână naiv fecior de crai, pentru a deveni rob al Spânului inițiator. Gestul Spânului de a acoperi fantâna
cu un capac sugereaza o moarte simbolică la care este supus feciorul de crai, incheierea unei etape a vietii
lui din care ulterior va aparea un om care va lupta pentru a-și castiga identitatea. Jurământul pe ascuțișul
sabiei-simbol heraldic cavaleresc- plasează inițierea în limitele sacrului: „jura-mi-te pe ascutisul
palosului tau ca mi-i dai ascultare in toate; si atata vreme sa ai a ma sluji, pana cand ii muri si iar ii invie.
La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape
existențiale„”.Desi neexperimentat, naiv, încă un copil, feciorul de crai are imaginea unui luptator in
recastigarea libertatii si descoperirii identitatii. Spânul nu îi modifică doar poziția socială, ci îi conferă și o
nouă identitate: îl numește Harap-Alb, o construcție oximoronică ce evidențiază dublul statut al eroului.
Schimbarea numelui implică o nouă traiectorie spirituală. Consecința pactului cu Spânul va fi încercarea
eroului în trei împrejurări diferite: aducerea salatelor din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului și
pețirea fetei Împăratului Roș.
Semnificativă pentru evoluția personajului este secvența călătoriei către Împăratului Roș, prilej cu
care eroul are iniţiativa faptelor sale. Calul nu îl mai ajută şi astfel momentul indică începutul maturizării
spirituale. Este responsabil pentru viaţa furnicilor care trec podul, punând-o în pericol pe a sa. Le face
apoi un stup albinelor şi-şi dovedeşte priceperea, abilităţile de bun gospodar şi înţelepciunea, considerând
că fiinţele cele mai neînsemnate îi pot fi de folos. Dobândeşte noi prieteni, în postura celor cinci eroi
fabuloşi, graţie cărora va cunoaşte diversitatea firilor umane. Faţă de aceştia demonstrează că este
generos, sociabil, iar cei cinci îl vor recunoaşte ca lider pentru calităţile sale. Naratorul opune acum
Spânului, despot, mărginit, imaginea eroului, ipostază a conducătorului înţelept, receptiv la suferinţele
supuşilor. De aceea, în grupul tovarăşilor de drum, Harap-Alb devine lider. Aceştia, alături de crăiasa
albinelor şi a furnicilor îl vor ajuta să depăşească situaţiile dificile de la curtea Împăratului Roş: casa de
aramă supraîncălzită, ospăţul fastuos, alegerea macului de nisip, straja nocturnă la odaia fetei Împăratului
Roş şi identificarea acesteia.
ANALIZA A DOUĂ ELEMENTE DE STRUCTURĂ, DE COMPOZIȚIE ȘI DE
LIMBAJ ALE BASMULUI CULT STUDIAT, SEMNIFICATIVE PENTRU
CONSTRUCȚIA PERSONAJULUI- ACȚIUNE, MIJLOACE DE CARACTERIZARE
Din punctul de vedere al modalităților de caracterizare a personajului, dominantă este
caracterizarea directă, din perspectiva naratorului și a altor personaje: fiul de crai este considerat „boboc
în felul său la trebi de aieste”, „slab de înger”, „mai fricos ca o femeie”, „naiv”. Sfânta Duminică i se
adresează cu admirație – „luminate crăișor” -, fiind convinsă de viitorul strălucit al acestuia, în timp ce
Spânul îl privește cu dispreț, numindu-l „slugă vicleană”. Caracterul nobil al eroului este dezvăluit prin
caraterizare indirectă din fapte, comportament și relația cu alte personaje. Este respectuos, modest și
milostiv. Pentru cele cinci ființe fantastice, „era tovarăș, era părtaș la toate […], prietenos cu fiecare”.
Frumusețea sa spirituală și optimismul sunt evidente în fiecare moment al scrierii. De asemenea, numele
protagonistului se adaugă elementelor realiste ale basmului şi devine mijloc de caracterizare indirectă și
de individualizare a unui tip uman. Scriitorul se detaşează astfel de basmul popular, unde eroul rămâne
doar un nume generic: Făt-Frumos, fiul craiului, fiul împăratului etc. În creația lui Creangă numele dat
eroului evidenţiază dubla sa personalitate reprezentată printr-o identitate reală -de tânăr prinţ- şi una
aparentă -de slugă a Spânului. Totodată, numele reflectă prin contrastul cromatic negru-alb, armonizarea
defectelor şi a calităţilor umane, dintre care unele sunt necesare pentru a le dobândi pe altele.
Un alt element de structură relevant pentru caracterizarea personajului îl reprezintă acțiunea
basmului. În construcţia subiectului, ca şi în basmul popular, acţiunea se desfăşoară după principiul
cronologiei, linear și îndeplinește funcţiile specifice tiparului narativ al basmului.
Astfel, situaţia iniţială prezintă atmosfera de la curtea craiului. Ca în basmul popular, această
stare iniţială de echilibru este tulburată de cererea împăratului Verde care solicită pe unul dintre nepoţi,
succesor la tron. Aceasta ar fi intriga basmului. Moştenirea va produce rivalitate între fiii craiului şi o
atmosferă tensionată între părinte şi fiii săi. Craiul îi pune la încercare, travestindu-se în urs ca să poată
verifica curajul şi responsabilitatea fiilor, aceasta fiind prima treaptă a iniţierii.
Mezinul trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan pe care şi-l dobândise la sfaturile
Sfintei Duminici, bătrâna care îşi propune să-l ajute, căci mezinul s-a dovedit
milostiv, sensibil, suferind pentru decepţia tatălui său dezamăgit de laşitatea şi ipocrizia fiilor săi mai
mari.
Acţiunea de remediere a situaţiei iniţiale este călătoria propriu-zisă a fiului de crai. Este sfătuit
de bătrână să ia calul, armele şi hainele cu care tatăl său a fost mire, pentru a reuşi, sugerându-se astfel că
tânărul va repeta iniţierea tatălui, în aceleaşi condiţii. Aşa se explică nemulţumirea şi sfaturile date de
crai, din dorinţa de a-şi proteja fiul de pericolele pe care şi el le-a traversat cândva.
Călătoria va deveni o imitaţie a unui mod exemplar, dar şi o ,,înscenare a unor profesionişti”:
tatăl, calul, Spânul, Sfânta Duminică, împăratul Roş, deosebirea dintre ei fiind dată doar de gradul diferit
al implicării. Aceasta permite caracterizarea indirectă a fiului de crai, prin deciziile și acțiunile sale. În
incipit, el dovedește că este nepregătit pentru rolul său de viitor împărat: superficialitatea întâlnirii cu Sf.
Duminică, nerespectarea sfatului părintesc, naivitatea de a-l accepta pe Spân ca slugă. Acesta, în urma
coborârii în fântână, îi ia armele lui Harap-Alb ca „să mai prinză la minte”, sugerând că eroul are nevoie
de înțelepciune, nu de forță brută pentru experiențele ce aveau să urmeze.
Ulterior, cele trei probe, la care este supus la curtea Împăratului Verde evidențiază primele semne de
maturitate: răbdarea – proba aducerii salatelor din grădina ursului, rezistența la tentație – proba aducerii
nestematelor, generozitate, profunzime, sociabilitate și consecvență în atingerea scopului – aducerea fetei
Împăratului Roșu. Procesul de maturizare se încheie la finalul basmului, acțiunea de recuperare a
echilibrului, după ce protagonistul trece prin cele mai importante  momente ale vieții: dragostea și
moartea. Revenire la viață încununează finalul drumului inițiatic printr-o renaștere simbolică a unui erou
civilizator.
Putem sublinia că în basmul lui Ion Creangă imaginea eroul se plasează în limitele umanului, iar
faptele care depăşesc sfera realului sunt împlinite de personajele donatori sau ajutoare, înzestrate cu
însuşiri supranaturale, aşa încât se verifică afirmaţia criticii literare, conform căreia nu există nici un basm
în care elementele pur fantastice să apară izolat, ci întotdeauna sunt corelate cu evoluția eroilor care decid
din lumea reală, posibilă.