CARACTERIZAREA PERSONAJULUI HARAP-ALB

~ESEU~
Scriitor humuleștean încadrat în galeria marilor clasici ai literaturii române, Ion
Creangă s-a evidențiat prin calitatea sa de povestitor. Stilul său inconfundabil se
distinge prin oralitate, capacitatea de a crea limbajul țărănesc, permanenta jovialitate și
erudiția paremiologică. A debutat ca scriitor la 1 octombrie 1875 în revista
„Convorbiri literare” cu basmul „Soacra cu trei nurori”. S-a afirmat în peisajul
literaturii române prin următoarele opere: basme: „Povestea lui Harap-Alb”, „Punguța
cu doi bani”, „Fata babei și fata moșneagului”, povestiri: „Cinci pâini”, „Inul și
cămeșa”, „Povestea unui om leneș”, nuvele: „Moș Nichifor Coțcariul”, opera
memorialistică în care reconstituie cu umor și nostalgie universul natal rural: „Amintiri
din copilărie”.
Basmul cult preia modelul narativ al basmului popular, iar autorul lui devine
original în funcție de modul în care transfigurează artistic realitatea. Originalitatea lui
poate fi reprezentată la nivelul scenariului basmului, al creației personajelor, al
mesajului transmis sau al stilului folosit.
Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat la 1 august 1877 în revista
„Convorbiri literare”. Deși pare apropiat de modelul tradițional, basmul lui Creangă se
diferențiază de acesta prin structură, prin modul în care sunt construite personajele și
mai ales prin stilul scriitorului. Criticul literar Pompiliu Constantinescu considera
basmul lui Creangă „o sinteză a basmului cult și cel mai frumos basm românesc”.
Tema basmului ilustrează lupta dintre forțele binelui și cele ale răului, aspect
care ilustrează tiparul tradițional. În plus, se valorifică ideea formării spirituale a unui
tânăr care intră în contact cu dificultățile vieții, acest aspect valorifică caracterul de
bildungsroman al operei.
Harap-Alb este protagonistul basmului lui Creangă, se află în slujba binelui și
nu are forțe supranaturale sau însușiri deosebite ca eroii din basmele populare.
Personajul are trăsăturile specifice omului simplu, din popor.
Statutul social al personajului este precizat de narator în incipitul basmului:
meziul craiului. Ulterior, va deveni slujitor al Spânului, iar în final capătă rangul de
împărat, în locul unchiului său. La începutul basmului judecă după aparențe, încalcă
sfatul părintesc și se întovărășește cu Spânul. Pe parcursul călătoriei inițiatice, el își
descoperă calitățile existente latent, își dezvoltă abilitățile și se maturizează. Pentru a
deveni stăpân peste alții, Harap-Alb trebuia să știe mai întâi cum este să fie slujitor, iar
pentru a da porunci altora, era necesar să știe cum se îndeplinesc ele .
Trăsătura dominantă a personajului original, Harap-Alb, care-i definește profilul
moral este puterea de decizie. La început, personajul este cunoscut sub sintagma
de ,,fiul craiului” întrucât nu are o identitate definită, urmând ca prin parcurgerea
drumului inițatic să-și găsească un nume. Caracterizarea prin intermediul numelui
sugerează progresul, precum și dubla identitate a personajului. Acesta pleacă de la
statutul de fiu de crai, sugerat de ,,alb”, ajungând sluga spânului, lucru sugerat
de ,,negru”, pentru ca în final să își definească identitatea de împărat și persoană cu
experiență de viață.
Proba podului este o primă scenă semnificativă pentru rolul și evoluția
personajului principal, marcând și premisele aventurii de cunoaștere a acestuia.
Deghizat în urs, craiul pune la încercare potențialitatea de calități ale mezinului,
absolut necesare pentru a duce la bun sfârșit misiunea de regenerare a tradiției eroice a
familiei. Ideea este sugerată și prin preluarea, la sfatul Sfintei Duminici, a armelor
ruginite din tinerețea tatălui și a hainelor ponosite, cărora urmează să le redea
strălucirea, așa cum a făcut și cu animalul credincios: „o răpciugă de cal, grebănos,
dupuros și slab, de-i numărai coastele”, devenit, după ce mănâncă jăratic, „tânăr ca un
tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia”. Fiul cel mic nu se sperie,
așadar, de ursul ce-i iese în cale „mormăind înfricoșat” și primește apoi, cu
inconștientă seninătate, sfatul părintesc: „Mergi de-acum tot înainte, că tu ești vrednic
de împărat. Numai ține minte sfatul ce-ți dau: în călătoria ta ai să ai trebuință și de răi,
și de buni, dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi putea; să n-ai
de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți” .
O altă experienţă determinantă pentru maturizarea lui o constituie îndeplinirea
cerințelor Spânului si finalul, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea
echilibrului. Depăşind cu bine toate probele, flăcăul demonstrează că e "soi bun" prin
valorile morale care compun codul comportamentului ţărănesc: inteligenţa, bunătatea,
perseverenţa, răbdarea, capacitatea de adaptare la diverse situaţii ale vieţii. De
asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine şi furnici îl fac să le
ocrotească şi să le ajute atunci când le întâlneşte în drumul său, chiar dacă pentru asta
trebuie să treacă prin apă ori să zăbovească pentru a le construi un adăpost. Harap-Alb
a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea,
valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă
încercare, duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul
urzește planuri de răzbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-
Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și
apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Filozofia sa de
viață este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful
moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a
autorului.
Personajul este prezentat detaliat, prin caracterizare directă și indirectă.
Caracterizarea directă este realizată de narator în incipitul basmului, considerându-l pe
mezinul craiului „boboc în felul său la trebi de-aistea”. De asemenea, potrivit Sfintei
Duminici, Harap-Alb este „mai fricos ca o muiere”. Gesturile, faptele, atitudinile
personajului, relația lui cu celelalte personaje ale basmului, precum și numele devin
adevărate mijloace indirecte de caracterizare.
Toate problemele pe care le trece personajul sunt încercări de șlefuire a
caracterului său. Fiecare dintre ele reprezintă o etapă pentru formarea personalității
sale și pentru evoluția spirituală. El dobândește îndemânare și rapiditate în Grădina
Ursului, dovedește spirit de sacrificiu și milă în proba întâlnirii cu „nunta furnicilor”,
încredere în sine în proba uciderii cerbului, altruism în proba întâlnirii cu albinele,
prietenie, sociabilitate și capacitate de a judeca dincolo de aparențe în călătoria alături
de cinci năzdrăvani, capacitate de a-și exprima sentimentele, de a iubi în proba
aducerii fetei Împăratului Roș la împărăția lui Verde-Împărat.
Numele Harap-Alb este construit sub forma unui oximoron și reflectă condiția
duală a eroului: de rob, slujitor al Spânului (Harap) de statut social nobil (Alb)/fiu de
crai. De asemenea, sugestia cromatică negru-alb valorifică traversarea de către
protagonist a unor stări intermediare între inocență, naivitate, imaturitate și maturitate
și desăvârșire spirituală.
Conform argumentelor aduse, care au în vedere statutul social, psihologic și
moral al protagonistului, semnificația numelui său, precum și calitățile și abilitățile
demonstrate pe parcursul traseului inițiatic, consider că eroul creat de Ion Creangă în
basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” are atributele unui personaj de bildungsroman.

LICEUL TEORETIC „ANDREI BÂRSEANU”

ELEV: VASIU DARIA-ALEXIA
CLASA a X-a A