Caracterizare Harap-Alb

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult, publicat în anul 1877, în
revista „Convorbiri literare”. Autorul, deși pornește de la modelul basmului popular, reușește
să vină cu inovații prin fuziunea realismului cu fabulosul.
Tema basmului, pe de o parte, este cea specifică basmelor populare, lupta dintre bine și
rău de unde învingătoare ies forțele binelui, iar pe de altă parte, constă în traseul inițiatic
parcurs de erou în vederea maturizării sale.
Titlul este alcătuit din substantivul „povestea”, care face trimitere la caracterul fictiv al
întâmplărilor și din numele protagonistului, Harap-Alb, care conține cele două condiții ale
eroului: cea de slugă a spânului (arap – rob de culoare) și cea de nobil, fiu de crai (culoarea
alb).
Protagonistul este un erou atipic basmelor populare deoarece nu are puteri
supranaturale, ci este construit în mod realist, din calități și defecte, ca o ființă complexă care
învață din greșeli și progresează. Eroul este o întruchipare a binelui „omul de soi bun”
(George Călinescu), un personaj rotund deoarece este prezentat în evoluție și, totodată, un
personaj eponim deoarece dă titlul operei.
Numele eroului indică cele trei etape ale inițierii sale: fiu de crai (neinițiat), Harap-Alb
(învățăcel) și împărat (inițiat). Astfel, din punct de vedere social, statutul eroului se schimbă
pe parcursul basmului, de la mezinul craiului, devine slugă a spânului, iar în final, împărat
peste Împărăția unchiului său, Verde-Împărat.
Din punct de vedere moral, eroul se deosebește încă de la început de frații săi prin
bunătate, calitate răsplătită de Sfânta Duminică prin sfaturi, după ce o miluiește cu un ban.
Deși pare a avea calitățile necesare unui viitor împărat încă de la început, fiind „cel mai
vrednic dintre nepoți”, aceste calități nu sunt evidențiate încă de la început, ci sunt descoperite
prin intermediul probelor la care este supus.
Din punct de vedere psihologic, eroul evoluează pe parcursul basmului de la un tânăr
naiv, lipsit de experiență, care nu știe să distingă adevărul de minciună, acceptându-l pe Spân
drept călăuză și încălcând, astfel, interdicția tatălui, la un tânăr matur, încrezător și înțelept,
capabil de a conduce o împărăție.
Dacă celelalte personaje ale basmului sunt reduse la o singură trăsătură dominantă,
protagonistul are nevoie de mai multe calități, care în viziunea autorului, sunt esențiale pentru
un viitor împărat.
Una dintre trăsăturile principale ale eroului este bunătatea. Primul gest de bunătate este
proba milosteniei, când îi dă bătrânei, care se dovedește a fi Sfânta Duminică, un bănuț, iar în
urma gestului său de generozitate, primește de la aceasta sfaturile necesare pentru a putea
pleca la drum, spre Împărăția unchiului său. De aceeași bunătate dă dovadă când, în drum spre
Împăratul Roș, întâlnește o nuntă de furnici trecând pe un pod, iar pentru a le cruța viața, se
sacrifică și traversează râul prin apă. Totodată, le construiește un stup albinelor, primind drept
răsplată câte o aripă, atât de la furnici, cât și de la albine. Bunătatea sa este evidențiată și în
relația cu cei 5 tovarăși, ființe himerice, pe care îi acceptă cu prietenie, fără să-i judece în
funcție de înfățișarea lor.
Lipsa de experiență și naivitatea sunt surprinse atât în mod direct de către narator:
„boboc în felul său la trebi de aistea”, cât și în urma deciziilor pe care acesta le ia. După ce
iese din împărăția tatălui său, crăișorul se rătăcește în pădurea-labirint și crezând că se află „în
țara spânilor”, încalcă sfatul dat de tată (să se ferească de omul spân și de omul roș) și îl ia
drept călăuză pe spânul care i se arătase sub trei înfățișări diferite. Neștiind să distingă
adevărul de minciună, intră în fântână unde va fi supus prin vicleșug de către spân și va fi
obligat să facă schimb de identități cu acesta, devenind robul spânului. Mezinul jură pe
paloșul său că îi va da ascultare spânului până „va muri și iar va învia”, condiționare care
arată și calea de eliberare, și primește un nume nou, acela de Harap-Alb.
Spânul este întruchiparea răului, iar ordinea probelor la care îl va supune pe erou nu
este una întâmplătoare, ci este în funcție de gradul de dificultate pe care îl conține fiecare. Cu
cât probele sunt mai grele, cu atât eroul dovedește calități morale care conturează portretul
viitorului împărat. Spânul îi cere să aducă: salate din Grădina Ursului, pielea cu pietre
prețioase din Pădurea Cerbului și pe fata Împăratului Roș. Trecând de primele două probe,
Harap-Alb demonstrează că are calități precum: curaj, răbdare sau îndemânare. A treia probă
este cea mai dificilă pentru erou pentru că presupune o altă serie de încercări pentru care va
avea alte ajutoare și pentru că pe drum se îndrăgostește de fata Împăratului Roș, dar, cinstit,
își respectă jurământul făcut și nu îi divulgă adevărata identitate.
La întoarcerea la curtea lui Verde-Împărat are loc demascarea și pedepsirea Spânului,
dar și recunoașterea și transfigurarea eroului. Spânul este demascat de fată, iar acesta îi taie
capul lui Harap-Alb, moment în care ia sfârșit legământul realizat între ei. Spânul este omorât
de cal, iar Harap-Alb este reînviat de fata Împăratului Roș, fiind răsplătit cu: nunta și
împărăția.
Protagonistul este construit prin modalități de caracterizare directă (de narator, alte
personaje sau autocaracterizare) și indirectă (prin fapte, limbaj, gânduri, relații cu alte
personaje). Este caracterizat în mod direct de Sfânta Duminică: „puterea milosteniei și inima
ta cea bună te ajută”, „luminate crăișor”, anticipând, astfel, menirea mezinului de a deveni
împărat, de Împăratul Verde: „să am eu o slugă așa de vrednică și de credincioasă ca Harap-
Alb” sau de fetele acestuia: Harap-Alb „avea o înfățișare mai plăcută”. Faptele protagonistului
dovedesc că el este „cel mai vrednic dintre nepoți”, reușind în urma încercărilor la care este
supus să dobândească valori morale necesare unui împărat: bunătatea, cinstea, loialitatea,
răbdarea și înțelepciunea.
Limbajul naratorului și al personajelor se caracterizează prin oralitate (frecvența
proverbelor, a zicătorilor introduse prin „vorba ceea”: „vorba ceea: La plăcinte înainte/La
război înapoi” și umor (ironie, portrete caricaturale – portretul lui Gerilă, diminutive cu
valoare augmentativă: buzișoare, băuturică). De asemenea, autorul apelează la registrele
stilistice: oral, regional și popular pentru a conferi originalitate limbajului artistic.
Protagonistul basmului „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă se deosebește de
eroii din basmele populare prin faptul că este umanizat, nu are puteri supranaturale, iar
probele la care este supus nu au rolul de a evidenția calitățile sale excepționale, ci de a-l ajuta
să descopere anumite calități, care, în viziunea autorului, trebuie să le aibă un viitor împărat.
Mai mult decât atât, basmul poate fi un Bildungsroman deoarece eroul este prezentat în
evoluție, într-un proces de maturizare.