POVESTEA LUI HARAP-ALB

DE ION CREANGĂ
Particularităţi de construcţie a personajului

“Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, publicat în 1877, în revista

“Convorbiri literare”.
Caracteristicile basmului sunt cele specifice epicului, la care se adaugă
împletirea acţiunilor realiste cu cele fabuloase, la care iau parte personaje
simbolice, situate de partea binelui şi a răului, din a căror confruntare ies
învingătoare forţele binelui. Caracterul cult este dat de viziunea despre lume a
autorului, de echilibrul construcţiei subiectului, de individualizarea personajelor
prin limbaj, de împletirea naraţiunii cu descrierea şi dialogul şi de stilul elaborat.
Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchipare a binelui şi supus unui
drum spre maturizare, ceea ce îi conferă operei caracter de Bildungsroman. Acesta
este atipic, deosebit de Făt-Frumos din basmul popular, deoarece nu are însuşiri
supranaturale şi nici excepţionale. În viziunea lui Creangă, are însuşirile unui bun
conducător:bunătate,prietenie,curaj,lealitate,simţul onoarei,responsabilitate.
Harap-Alb este construit ca o fiinţă complexă, care învaţă din greşeli şi
progresează. Astfel, iese din stereotipia superiorităţii mezinului şi devine un
personaj“rotund”(E.M.Forster).Eroul nu respectă tiparul basmului:se plânge calului
când se află într-o situaţie dificilă, îi dă cu frâul în cap,râde împreună cu tovarăşii
năzdrăvani de Gerilă, în casa de aramă.
Statutul iniţial este de tânăr naiv,neiniţiat care nu cunoaşte complexitatea vieţii
şi a tipurilor umane.Protagonistul are nevoie de de experienţă pentru a dobândi
înţelepciunea şi a dovedi că este demn de a moşteni tronul împărătesc .De aceea,
Verde-Împărat îi cere fratelui “pe cel mai vrednic dintre nepoţi” pentru a-i urma la
tron.
Eroul este urmărit în evoluţie de la naivitate la înţelepciune,iar celelalte
personaje au o trăsătură dominantă:bunătatea sau viclenia.
Trăsăturile eroului se dezvăluie treptat, pe parcursul unor probe dificile, la care
este supus de un stăpân rău şi nedrept.
O secvenţă relevantă pentru bunătatea sufletească a eroului este întâlnirea cu
Sf. Duminică care ia chipul unei bătrâne cerşetoare şi îl supune unei probe a
milosteniei.Gestul de bunătate de a-i da bătrânei un ban îi va aduce eroului unul
dintre cele mai prietenoase ajutoare. Sfânta Duminică,care îi prevesteşte că va
ajunge împărat “mare şi tare” care va avea milă de cei necăjiţi“pentru că ştii acum
ce este necazul”.Aceasta îl sfătuieşte cum să obţină permisiunea tatălui,cerându-i
armele,hainele şi calul de când a fost mire,apoi îl ajută să aducă salatele din
Grădina Ursului şi pielea cu nestemate a cerbului.
Spânul este o personificare a răului,dar şi iniţiatul care îl supune unor probe
dificile,pe parcursul cărora va dovedi deosebite calităţi morale care conturează
portretul viitorului împărat.
În secvenţa coborârii în fântână, este surprinsă lipsa de experienţă a feciorului
de crai,caracterizat direct de către narator“boboc în felul său la trebi de aiestea”,
ceea ce face posibilă supunerea prin vicleşug. Pentru a rămâne în viaţă, fiul craiului
jură să nu dezvăluie schimbarea identităţii “până când va muri şi iar va învia”.
O altă secvenţă din care se desprinde bunătatea sufletească,pe parcursul
călătoriei spre Împăratul Roş,o reprezintă întâlnirea cu furnicile şi cu albinele.
Harap-Alb întâlneşte pe un pod,o nuntă de furnici, pe care le ocroteşte trecând prin
apă, apoi un roi de albine fără adăpost cărora le ciopleşte unul dintr-un
trunchi.Bunătatea dovedită este răsplătită prin donarea unei aripi cu puteri magice
de crăiasa furnicilor şi de crăiasa albinelor.
Curajul şi destoinicia eroului sunt dovedite prin mijloace ale caracterizării
indirecte:fapte,limbaj,relaţia cu personaje,nume.Astfel, înfruntă ursul(tatăl
deghizat),trece primele două probe impuse de Spân.
Prin felul său de a fi prietenos şi comunicativ, Harap-Alb dobândeşte ajutorul
celor cinci tovarăşi.
Protagonistul rămâne leal Spânului,datorită jurământului pe paloş,deşi a fost
pus în situaţii foarte dificile.
Demascarea Spânului este făcută de fata Împăratului Roşu,de care Harap-Alb se
îndrăgosteşte fără a-şi dezvălui sentimentele.Aceasta este“farmazoan㔺i îl readuce
la viaţă cu ajutorul obiectelor magice.Învierea face trecerea spre altă etapă a
vieţii,cea de împărat “iubit, slăvit şi puternic”şi-l dezleagă de jurământul faţă de
Spân.
Acţiunea basmului se desfăşoară liniar, prin înlănţuirea cronologică şi cauzală a
secvenţelor şi respectă modelul structural al basmului: situaţia iniţială de echilibru
(expoziţiunea), tulburarea echilibrului (intriga), drumul iniţiatic cu dobândirea
ajutoarelor şi trecerea probelor (desfăşurarea acţiunii), acţiunea reparatorie
(punctual culminant), refacerea echilibrului şi răsplata eroului (deznodământul).
 Faţă de modelul popular,basmul cult supune eroul unui număr mai mare de
probe,prin procedeul triplicării:milostenia,curajul,întâlnirea cu Spânul.Pentru că
devine robul Spânului acesta îl supune altor trei probe:aducerea salatelor din
Grădina Ursului,aducerea pieii cu nestemate a cerbului,peţitul fetei Împăratului
Roş ca mireasă pentru Spân La curtea acestuia,Împăratul Roş îl supune altor trei
probe:găzduirea în casa de aramă înroşită în foc,ospăţul gigantic,alegerea
seminţelor de mac din nisip.Trecerea acestora aduce ultima serie de încercări paza
fetei,alegerea celei adevărate şi întrecerea dintre cal şi turturică.
Amplitudinea basmului este dată de dublul conflict care îl determină pe fiul
craiului să se înfrunte cu doi antagonişti,Spânul şi Împăratul Roşu,deoarece a
încălcat sfatul părintesc de a se feri de aceşti oameni“însemnaţi”,în concepţie
populară.Finalul basmului aduce victoria binelui,prin pedepsirea Spânului de către
calul năzdrăvan,modalitate diferită faţă de basmul popular,în care eroul elimină
răul.Se păstrează astfel,finalul fericit al basmului,în care Harap-Alb devine
împărat şi primeşte de soţie pe fata Împăratului Roş.
“Povestea lui Harap-Alb”este o oglindire”,a vieţii în moduri fabuloase
(G.Călinescu),care dă întreaga măsură a artei de povestitor a lui Ion Creangă.