Basmul cult

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

Introducere. Basmul este o specie epică, narațiune având caracter supranatural, în care
personajele, cele mai multe fabuloase (zmei, zâne, căpcăuni) sunt purtătoare ale unor valori
simbolice. Diferențele dintre basmul cult și cel popular trebuie căutate în modul specific în care
fiecare autor reușește să prelucreze original un material preexistent. Conflictul dintre bine și rău
se încheie prin victoria forțelor binelui.
Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului,
pedeapsa, căsătoria.
Caracterul de buldingsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii
spirituale (concretizat în trecerea probelor) și modificarea statutului personajului principal.
Cartea primită de la împăratul Verde, care neavând decât fete, are nevoie de un moștenitor
la tron (motivul împătatului fără urmași), este factorul perturbator al situației inițiale și determină
parcurgerea drumului (inițiatic) de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul superiorității
mezinului).
Curajul fiilor este probat mai întâi de crai, deghizat în ursul de la pod. Aceasta este o probă
a curajului, condiție obligatorie pentru cel care aspiră la tronul împărătesc. Podul simbolizează
trecerea la altă etapă a vieții. Mezinul trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan care dă
„năvală asupra ursului”.
Trecerea podului urmează unei etape de pregătiri. Mezinul primește sfaturi de la Sfânta
Duminică, deghizată în cerșetoare, de a lua „calul, armele și hainele” cu care tatăl său a fost
mire. Această secvență sugerează faptul că tânărul va repeta inițierea tatălui. Calul descoperit cu
tava de jăratec după trei încercări, va deveni tovarășul și sfătuitorul tânărului, dar are și puteri
supranaturale: vorbește și poate zbura. Întâmplările cu cerșetoarea și calul pun în evidență
naivitatea, nepriceperea tânărului în a distinge realitatea de aparență. Calul îl sperie când își arată
puterile, purtându-l în zbor pe fecior până la nouri, lună și soare.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea - labirint, loc al morții și al
regenerării: „de la un loc i se închide calea și încep a i se încurca cărările”. Cele trei apariții ale
Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc și crezând că se află în „țara spânilor”, îl
tocmește ca slugă. „Boboc în felul său la trebi de aieste”, coboară în fântână fără a se gândi la
urmări.
Schimbarea numelui/ a identității reprezintă începutul inițierii spirituale, unde va fi condus
de Spân.Personajul intră în fântână naiv fecior de crai, pentru a deveni Harap-Alb, rob al
Spânului. Răutatea Spânului îl va pune în situații dificile, a căror traversare implică demonstrarea
unor calități morale necesare atunci când va fi „mare și tare”. Jurământul din fântână include și
condiția eliberării: „jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare între toate și atâta
vreme să ai a mă sluji, până când îi muriu și iar îi învie”.
Ajunși la curtea Impăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea sălăților din
Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului, „cu cap cu tot, așa bătute cu pietre scumpe, cum se
găsesc” și a fetei Împăratului Roș pentru căsătoria Spânului.
Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuiește cum să procedeze
și îi dă obiectele magice necesare. A treia probă presupune o altă etapă a inițierii, este mai
complexă și necesită mai multe ajutoare. Drumul spre Împăratul Roș începe tot cu trecerea unui
pod, ce simbolizează trecerea într-o altă etapă a maturizării, Harap Alb are acum inițiativa
faptelor sale. Drept răsplată pt. bunătatea sa primește în dar de la crăiasa furnicilor și de la
crăiasa albinelor o aripă. Fiind prietenos și comunicativ, își găsește ajutoare în personajele
himerice: Gerilă, Flămânzilă, Setilă. Ochilă și Păsări-Lăți –Lungilă.
La curtea Împăratului Roș, Harap-Alb este supus la două serii de probe, fiind ajutat de
personaje himerice și animaliere cu puteri supranaturale: casa de aramă- cu ajutorul lui Gerilă
(proba focului), ospățul pantagruelic cu mâncare și vin din belșug: „12 harabale cu pîne, 12
ialovițe fripte și 12 buți pline cu vin”- cu ajutorul lui Flămânzilă și Setilă ( proba pământului și a
apei), alegerea macului de nisip - cu ajutorul furnicilor.
Alte trei probe se leagă doar de fată: păzirea nocturnă și prinderea fetei, transformată în
pasăre, cu ajutorul lui Ochilă și a lui Păsări-Lăți-Lungilă, ghicitul fetei cu ajutorul albinei
( motivul dublului). Fata Împăratului Roș impune o ultimă probă: calul lui Harap Alb și
turturica fetei trebuie să aducă „ trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă de unde se
bat munții în capete”.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, fata îl demască pe Spân, care îl acuză pe Harap Alb că a
divulgat secretul și îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că inițierea este
încheiată, iar rolul Spânului ia sfârșit. Calul este acela care distruge întruchiparea răului: „zboară
cu dânsul în înaltul ceriului și apoi dându-i drumul de acolo se face Spânul până jos praf și
pulbere”.
Decapitarea eroului este ultima treaptă și finalul inițierii, având semnificația coborârii în
Infern, Eroul reintră în posesia paloșului și primește recompensa pe fata Împăratului Roș și
împărăția. Nunta și schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului. Deznodământul
constă în refacerea echilibrului și răsplata eroului.
Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice, binele și răul în diferite ipostaze.
Harap Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale (vitejie, dârzenie,
istețime), dar dobândește o serie de calități: mila, bunătatea, generozitatea, prietenia, respectarea
jurământului, curajul) necesare unui împărat în viziunea autorului.Numele personajului reflectă
condiția duală: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb).
Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci are și rolul inițiatorului, este un rău necesar.
De aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca ințierea eroului să se fi încheiat: „ Și unii ca
aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte...”
Eroul (protagonistul) este sprijinit de ajutoare și donatori, ființe cu însușiri
supranaturale( Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul năzdrăvan, crăiasa furnicilor și a
albinelor, făpturi himerice (cei cinci tovarăși) sau obiecte miraculoase (aripile crăieselor, spicele
de măr, apa vie, apa moartă) și se confruntă cu răufăcătorul (Spânul). Împăratul Roș și Spânul
sunt răi și vicleni, Sfânta Duminică este înțeleaptă.
Personajele se individualizează prin limbaj.
Modalitățile narării sunt povestirea și reprezentarea. Povestirea faptelor este uneori însoțită
de reflecțiile/ comentariile naratorului și este dublată de un plan al semnificațiilor simbolice.
Registrele stilistice - popular, oral și regional conferă originalitate limbajului, care diferă de
la naratorul popular prin specificul integrării termenilor, ai modului de exprimare.
Limbajul cuprinde termeni și expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri
tipice/ erudiția paremiologică.
Umorul este o trăsătură esențială a scrierilor lui Creangă: „să trăiască trei zile cu cea de –
alaltăieri”); ironia („Dar unu-i împăratul Roș, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui
cea nepomenită și milostivirea lui cea neauzită”), porecle și apelative caricaturale (Buzilă),
diminutive cu valoare augumentativă (buzișoare, băuturică).
Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizează prin diferite mijloace:
exprimarea afectivă (implicarea subiectivă a naratorului în propoziții interogative (că alta, ce pot
să zic), dativul etic (Și odată mi ți-l înșfăcă cu dinții de cap); inserarea de fraze ritmate
( portretul lui Ochilă) sau versuri populare ( De-ar ști omul ce-ar păți/ Dinainte s-ar păzi”).
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularități reflectarea concepției
despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul și
specificul limbajului. Asemenea basmului popular, pune în evidență idealul de dreptate, de
adevăr și de cinste, fiind o oglindire a realității în moduri fabuloase”(GeorgeCălinescu).