Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă
Caracterizarea personajului Harap-Alb

Harap-Alb, protagonistul eponim este mezinul craiului care nu are puteri supranaturale și
nici însușiri excepționale (vitejie, dârzenie, istețime), asemenea lui Făt-Frumos din basmele
populare, dar dobândește prin trecerea probelor o serie de calități psiho-morale/valori etice (mila,
bunătatea, generozitatea, prietenia, respectarea jurământului, curajul) necesare unui împărat. El are
calități și defecte, sugerate și de oximoronul din numele său. Numele Harap-Alb reflectă condiția
duală a personajului: ”harap”- om cu pielea și cu părul de culoare neagră. Prin tradiție în Orient,
oamenii cu pielea neagră erau robi din naștere, astfel încât ”harap” a devenit sinonim pentru ”rob”,
”sclav”, iar ”alb”- de origine nobilă.
Statutul social al lui Harap-Alb, reliefează postura unui fecior de crai, fără o identitate
anume, fiind un om obişnuit, cu calități şi cu defecte: plânge când este dojenit, se mânie şi îşi
loveşte calul, se vaită sau se teme, este îngândurat şi nesigur de fiecare dată când e pus în fața unei
noi probe. Însă în decursul acțiunii parcurge un traseu al devenirii: este mai întâi slugă, apoi
împărat, după ce depăşeşte o serie de probe.
Din punct de vedere psihologic, la început este fricos, nesigur, iar în final, un învingător,
dovedindu-se din ce în ce mai învingător, mai stăpân pe sine, cu ajutorul prietenilor săi.
Din punct de vedere moral, Harap- Alb se remarcă prin bunătate, milă şi prietenie la
întâlnirea cu furnicile, albinele şi cu cei cinci fabuloşi.
O primă secvență ilustrativă pentru loialitatea eroului este respectarea cuvântului dat
Spânului, nu-i divulgă secretul, chiar dacă acest lucru îl costă viața, fiind nevoit să treacă o serie de
probe la curtea împăratului Verde.
O altă secvență ilustrativă pentru loialitatea eroului este refuzul de a înstrăina pielea și capul
cerbului unor împărați care-i oferă împărăția și fata de nevastă, prezentându-se la curtea împăratului
Verde.
Inițial, mezinul craiului este timid, lipsit de curaj. Când tatăl său îi mustră pe frații lui mai
mari pentru a se fi întors din drum de frica ursului, el nu are curaj să dea glas dorinței de a merge
să-și încerce norocul unde ceilalți au dat greș. Reacția sa este evidențiată de narator prin
caracterizarea directă: ”Fiul craiului cel mai mic, se făcu roșu cum îi gotca, iese afară în grădină și
începe a plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui
său.”
Incapabil să distingă esența de aparență, mezinul o respinge de două ori pe cerșetoare, fără
să bănuiască măcar înțelesul ascuns al cuvintelor ei. În cele din urmă, deși nu le înțelege
semnificația este totuși ”fărmăcat de vorbele babei” și o miluiește cu un bănuț. Milostenia îi este
imediat răsplătită, Sfânta Duminică îl sfătuiește să ceară ”calul, armele și hainele” cu care tatăl său
a fost mire, simbol al inițierii asemănătoare tatălui în tinerețe. Mezinul își înfruntă tatăl deghizat
într-un urs aflat la un pod. Tatăl îl sfătuiește să se ferească de omul roș, dar mai cu seamă de cel
spân. Trecerea podului de către mezin, semnifică trecerea către o altă etapă a existenței.
În pădurea – labirint dovedește lipsă de experiență, naivitate, uită repede povețele tatălui și
își ia drept călăuză un spân, care i se arată de trei ori înfățișări diferite, acest fapt conducându-l la
naiva concluzie că ”aiasta-i țara spânilor”. Caracterizat direct de către narator ca fiind ”boboc în
felul său la trebi de aiste”, fiul de crai se lasă păcălit de spân, intră în fântâna – loc al renașterii,

1
regenerării, este închis și eliberat în schimbul identității, Spânul cerându-i să-i dea ascultare ”până
când va muri și iar va învia”.
Dintre procedeele de caracterizare indirectă se utilizează caracterizarea prin fapte, limbaj,
relații cu alte personaje, nume. Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune pe Harap-Alb
la trei probe: aducerea ”sălăților” din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului, ”cu cap cu tot, așa
bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc” și a fetei Împăratului Roș pentru căsătoria Spânului.
Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuiește cum să procedeze și îi dă
obiecte magice: pentru urs o licoare cu ”somnoroasă”, iar pentru cerb, o licoare, dar și obrăzarul și
sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot. Prima probă îi solicită curajul, iar a doua, mai dificilă, pe lângă
curaj în mânuirea sabiei, stăpânirea de sine și respectarea jurământului, în pofida ispitei de a se
îmbogăți.
A treia probă presupune o altă etapă a inițierii, este mai complexă și necesită mai multe
ajutoare/adjuvanți, făpturi himerice despre care G. Călinescu spunea că ”Ființele neomenești din
basme au psihologia și sociologia lor misterioasă”. Drumul spre Împăratul Roș, om cu ”inimă
haină”, începe cu trecerea altui pod. Simbolistica este aceeași, trecerea într-o altă etapă a
maturizării, probată prin faptul că Harap-Alb are acum inițiativa actelor sale. Cum pe pod tocmai
trece o nuntă de furnici, tânărul se dovedește responsabil și hotărăște să protejeze viața acestora,
punând-o în pericol pe a sa și pe a calului, pentru că alege să treacă înot ”o apă mare”. Drept
răsplată pentru bunătatea sa, primește în dar de la crăiasa furnicilor o aripă. Aceeași răsplată o
primește de la crăiasa albinelor pentru că face un stup roiului hoinar. În plus, cel care va deveni
cândva împărat dovedește pricepere, curaj și înțelepciunea de a ajuta popoarele gâzelor. În lucrarea
”Creanga și creanga de aur”, criticul Vasile Lovinescu interpretează comportamentul tânărului
drept accedere la ”Caritatea Cosmică”, un grad al maturizării spirituale, ce presupune ”o milă, o
generozitate, o compasiune nemărginită nu numai față de oameni, ci și de toată făptura”.
Ceata de monștri îl însoțește pentru a-l ajuta, pentru că s-a arătat prietenos și comunicativ:
Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.
Pentru a-i da fata, Împăratul Roș îl supune pe Harap-Alb la o serie de probe, trecute datorită
puterilor supranaturale ale ajutoarelor (personaje himerice și animaliere): casa de aramă- cu ajutorul
lui Gerilă (proba focului)-, ospățul pantagruelic cu mâncare și vin din belșug: ”12 harabale cu pâne,
12 ialovițe fripte și 12 buți pline cu vin”- cu ajutorul lui Flămânzilă și Setilă (proba focului și a
apei)-, alegerea macului de nisip- cu ajutorul furnicilor. Următoarele trei probe au legătură cu fata
de împărat: straja nocturnă la odaia fetei și prinderea ei, după ce se transformă în pasăre și se
ascunde ”după lună” – cu ajutorul lui Ochilă și a lui Păsări-Lăți-Lungilă, recunoașterea fetei- cu
ajutorul albinei (motivul dublului).
Fata însăși ”o farmazoană cumplită” (are puteri supranaturale), impune o ultimă probă: calul
lui Harap-Alb și turturica ei trebuie să aducă ”trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă de
unde se bat munții în capete”. Proba fiind trecută de cal (prin înșelăciune), fata îl însoțește pe
Harap-Alb la curtea Împăratului Verde. Pentru erou, drumul acesta este cea mai dificilă încercare,
pentru că se îndrăgostește de fată, dar, credincios jurământului făcut, nu-i mărturisește adevărata sa
identitate.
Fata îl demască pe Spân, care îl acuză pe Harap-Alb că a divulgat secretul și îi taie capul. În
felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că inițierea este încheiată, iar rolul Spânului ia sfârșit.
Calul este acela care distruge întruchiparea răului.

2
 Decapitarea eroului este ultima treaptă și finalul inițierii, având semnificația coborârii în
Infern/ a morții inițiatice: ”A coborî în Infern înseamnă a cunoaște o moarte inițiatică, o experiență
susceptibilă de a întemeia un nou mod de existență”. (Mircea Eliade) Învierea este realizată de
farmazoană, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintră în posesia paloșului și
primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și împărăția. Nunta și schimbarea statutului social
(devine împărat) confirmă maturizarea eroului. Deznodământul constă în refacerea echilibrului și
răsplata eroului.