Prof.

Anisoiu Beatrice

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

(varianta simplificată a comentariilor literare)

Încadrare în Epoca marilor clasici, cuprinzând perioada de după 1860, a doua jumătate a secolului
context(opera XIX. Ion Creangă este scriitorul care transpune în opera sa credințele, datinile,
autorului, epocă, obiceiurile, tradițiile și graiul moldovenesc, pe un fond moral și filosofic popular.
specie literară) Scrierile sale se caracterizează prin limpezime, echilibru, realism și voioșia cu care
scriitorul percepe viața. Cele mai cunoscute creații ale sale, situate pe traiectoria
fantasticului și a realului, sunt poveștile, povestirile, basmul și romanul
autobiografic.
Încadrarea într-o „Povestea lui Harap-Alb”, basmul cult, a fost publicat inițial în anul 1877, în revista
tipologie „Convorbiri literare”.
Ca specie literară, „Povestea lui Harap-Alb” este basm cult, specie a epicii culte, în
care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje reale, simbolice sau imaginare
(feți-frumoși, zâne, animale și păsări năzdrăvane), reprezentante ale binelui, aflate în
luptă cu forțele malefice ale societății pe care le înving în cele din urmă.
Apartenența operei lui Creangă la basmul cult se face prin prezența trăsăturilor
caracteristice acestei specii: asemănarea cu basmul popular care derivă din tema creației
-lupta dintre bine și rău, binele ieșind triumfător; acțiunea este atemporală și aspațială;
ultilizarea cifrelor magice (trei fecior, trei probe, trei smicele de măr dulce) sau folosirea
obiectelor magice (apa vie și apa moartă); prezența animalului năzdrăvan (calul), cât și
formulele tipice, de început, de mijloc și de sfârșit.
Tema basmului Tema basmului este triumful binelui asupra răului, iar motivele literare întânite
sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea
răufăctorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.
Titlul operei Cuvântul „poveste” are sensul de născocire, istorisire și chiar minciună, „Povestea
lui Harap-Alb”prezintă pățaniile protagonistului al cărui nume va fi dat de către spânul
care îl păcălește pe fiul de crai să intre în fântână: „D-acum înainte să știi că te cheamă
Harap-Alb, aista ți-i numele, și altul nu.” Numele eroului are diferite semnificații: el a
devenit sluga spânului-harap, „fața” cunoscută a personajului, iar „alb”desemnează „fața
”ascunsă a eroului și ar putea simboliza nemurirea, dar și rangul nobil al eroului, căci el
este fiu de crai. De asemenea, „alb” ar mai putea avea semnificația de cel care
răspândește lumina, prima ființă care va descoperi acest lucru este Sfânta Duminică, care
în grădina craiului i se adresează tânărului, în mod repetat, cu apelativul „luminate
crăișor”. Eroul va ajunge la această treaptă, după al doilea moment al inițierii sale,
aducând capul cerbului ucis, „se părea că Harap-Alb soarele cu el îl aducea”.
Reperele spațio- În incipit, se observă prezența reperelor spațio-temporale specifice basmului care
temporale creează atmosfera de atemporalitate și aspațialitate: „Amu cică era odată într-o țară un
crai, care avea trei feciori.” Celelate repere spațiale prezente în opera sugerează
dificultitatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii (în
plan simbolic: de la imaturitate la maturitate): „Și craiul acesta avea un frate mai mare,
care era împăraat într-o altă țară, mai depărtată (…) Țara în care împărățea fratele cel

1
 Prof. Anisoiu Beatrice

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

(varianta simplificată a comentariilor literare)

mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăiia istuilalt la altă margine.” În
fapt, mezinul părăsește lumea cunoscută, protectoare de la curta tatălui său, și va trece
dincolo, în lumea necunoscută care i se deschide cu un drum întortocheat, cu oameni
necunoscuți, cu obstacole numeroase pe care este nevoit să le treacă sprijinit fiind de
personajele pozitive din basm.
Două Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al
scene/secvențe devenirii spirituale (concretizat prin trecerea probelor) și modificarea statutului social
narative comentate al protagonistului. Plecat de la curtea tatălui său, imaturul fiu de crai va cunoaște
numeroase obstacole: trecerea podului îl poartă în derivă printr-o pădure labirint: „de la
un loc i se închidea calea și încep a i se încurca cărările.” Cum are nevoie de un
inițiator, va nesocoti sfatul părintesc și crezând că se află „în țara spânilor”, îl tocmește
ca slugă pe omul spân.
Un prim episod ilustrativ al confruntării dintre bine și rău, al trasului inițiatic anevoios
pe care eroul este nevoit să îl parcurgă este cel al coborârii fiului de crai în fântâna -
simbol ambivalent al vieții și al morții, spațiul al nașterii și al regenerării deoarece
schimbarea identității, cea de fiu de crai, reprezintă începutul inițierii spirituale, unde va
fi condus de Spân. Personajul intră în fântână naiv fecior de crai, pentru a devein Harap-
Alb, rob al Spânului. Răutatea Spânului îl va pune în situații dificile, a căror traversare
implică demonstrarea unor calități morale necesare atunci când va fi „mare și tare”.
Jurământul din fântână include și condiția eliberării (sfârșitul inițierii): „și atâta vreme să
ai a mă sluji, până când îi muri și iar îi învie”.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl va supune la trei probe: aducerea sălăților
din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului și a fetei Împăratului Roș pentru căsătoria
Spânului. Mijloacele prin care trece probele țin de miraculous, iar ajutoarele au puteri
supranaturale.
Pe parcursul acestei aventuri, Harap-Alb este ajutat în primele două probe de către Sfânta
Duminică, care îl sfătuiește cum să procedeze și îi dă obiecte magice necesare. A treia
probă este complexă și necesită mai multe ajutoare: drumul spre Împăratul Roș, om cu
„inimă haină”, începe prin trecerea unui pod. Simbolistica fiind aceeași, trecerea într-o
altă etapă a maturizării, în care eroul va prelua initiative: el sărind în ajutorul furnicilor,
albinelor, va dovedi că este prietenos și comunicativ, și astfel își va găsi noi ajutoare:
Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.
Un alt episod narativ valoros în conturarea evoluției personajului în drumul său inițiatic
este șederea la curtea Împăratului Roș și probele la care acesta este supus.
La curtea Împăratului Roș, Harap-Alb va fi supus la o nouă serie de probe, însă, la acestea
eroul va fi ajutat de prietenii săi și de personajele animaliere dotate cu puteri
supranaturale: casa de aramă – cu ajutorul lui Gerilă va trece proba focului, proba
ospățului pantagruelic cu mâncare și vin din belșug va fi depășită prin implicarea lui
Setilă și a lui Flămânzilă ( aceasta fiind proba pământului și a apei), după care urmează

2
 Prof. Anisoiu Beatrice

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

(varianta simplificată a comentariilor literare)

proba separării macului de nisip la care va fi susținut de ajutorul furnicilor.

Alte trei probe inițiatice sunt cele legate de fata lui Roș Împărat: păzirea nocturnă și
prinderea fetei, transformată în pasăre și ascunsă după lună, unde va primi ajutorul lui
Păsări-Lăți-Lungilă și a lui Ochilă, ca apoi să urmeze ghicitul fetei cu sprijinul albinei.
Fata însăși hotărăște că și ea are o probă de depășit, aceasta cere ca turturica ei și calul lui
Harap-Alb să se întreacă în aducerea apei vii și apei moarte, alături de trei smicele de măr
dulce.
Depășind cu bine toate aceste probe, eroul revine la curtea Impăratului Verde unde are loc
demascarea Spânului, dar și tăierea capului lui Harap-Alb. Această moarte, de fapt, este
dezlegarea de jurământul la care Spânul l-a supus pe erou, decapitarea eroului este ultima
treaptă și finalul inițierii protagonistului, o coborăre în Infern care însă va fi urmată de
învierea pe care o va face farmazoana, fiica Împăratului Roș, cu ajutorul obiectelor
magice aduse de cal. Tot acum are loc uciderea Spânului, iar, eroul revenit la viață reintră
în posesia paloșului său și va fi recompensat prin căsătoria cu fata și preluarea tronului de
la curtea Verde. Nunta și schimbarea statului social, protagonistul devine împărat,
confirmă maturizarea eroului. Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii,
într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.
Încheiere Prin prezența clișeelor compoziționale, prin tema și motive literare, prin
subiect și viziunea despre lume, prin conflict și personaje, prin îmbinarea armonioasă a
realului cu supranaturalul și prin umanizarea fantasticului, „Povestea lui Harap-Alb”
este un basm cult în care este evidențiat idealul de dreptate și adevăr, credința în victoria
celor virtuoși, dar și imaginea lumii rurale de odinioară, cu credințe, tradiții și
comportament specific. Atmosfera de bucurie în care ne introduce Creangă ține de
nostalgia unor vremuri fericite. Conform viziunii pe care o propune, lumea căzută în
dezechilibru își va reface constant organilitatea.

3
 Prof. Anisoiu Beatrice

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

(varianta simplificată a comentariilor literare)

Particularități de construcție a personajului –Harap-Alb

Încadrarea în Epoca marilor clasici, cuprinzând perioada de după 1860, a doua jumătate a
contextul epocii secolului XIX. Ion Creangă este scriitorul care transpune în opera sa credințele,
literare datinile, obiceiurile, tradițiile și graiul moldovenesc, pe un fond moral și
filosofic popular. Scrierile sale se caracterizează prin limpezime, echilibru, realism
și voioșia cu care scriitorul percepe viața. Cele mai cunoscute creații ale sale,
situate pe traiectoria fantasticului și a realului, sunt poveștile, povestirile,
basmul și romanul autobiografic.
Specie literară „Povestea lui Harap-Alb”, basmul cult, a fost publicat inițial în anul 1877, în
revista „Convorbiri literare” și reprodus în același an, în ziarul „Timpul” al cărui
redactor-șef era Mihai Eminescu.
Ca specie literară, „Povestea lui Harap-Alb” este basm cult, specie a epicii
culte, în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje reale, simbolice
sau imaginare (feți-frumoși, zâne, animale și păsări năzdrăvane), reprezentante al
binelui, aflate în luptă cu forțele malefice ale societății pe care le înving în cele din
urmă.
Tema basmului Tema basmului este triumful binelui asupra răului, iar motivele literare întânite
sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile,
demascarea răufăctorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.
Caracter de „Povestea lui Harap-Alb” prezintă caracterul de bildungsroman și presupune
bildungsroman parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale (concretizat prin trecerea probelor) și
modificarea statutului social al protagonistului. Cele trei ipostaze ale
protagonistului corespund, în plan compozițional, etapelor drumului inițiatic: etapa
inițială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului – unde eroul este numit „fiu de
crai” sau „mezinul”(naivul), parcurgerea drumului inițiatic cu probele date de
Spân - este Harap-Alb (novicele/cel supus inițierii), răsplata – când devine
„împărat”(inițiatul).
Statutul social, Protagonistul textului este Harap-Alb, un erou atipic de basm, deoarece nu are
psihologic și moral puteri supranaturale și nici însușiri excepționale, dar dobândește, prin trecerea
al personajului alesă probelor, o serie de calități.
Tipologic, este un personaj realist, și nu fabulous, un prototip uman, o
chintesență/ o substanță a virtuțiilor umane în formare. Este un fel de Făt-Frumos
din basmele populare, care nu se remarcă prin vitejie, ci printr-un comportament
firesc. Este respectuos, sensibil, milos, harnic, are un simț moral și un echilibru
necesar.
Moral, este un reprezentant al binelui, în ciuda defectelor sale. Protagonistul
apare în mai mute ipostaze de-a lungul basmului. La început este un neinițiat, un
novice naiv care nu distinge diferența dintre aparență și realitate, esență, ca în final

4
 Prof. Anisoiu Beatrice

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

(varianta simplificată a comentariilor literare)

să devină inițiat, împăratul care cunoaște greutățile și necazurile vieții și va fi

capabil să-și înțeleagă supușii.
Conștiința de sine a eroului este trăsătura lui morală principală, el simbolizând
un cod moral național. Ca personaj literar, memorabil, eroul este un personaj
rotund, cu calități și defecte, care trebuie să străbată un drum de inițiere, să
cumuleze experiență, să se formeze pentru viață în lupta cu forțele malefice și să
obțină înțelepciune ca să capteze filosofia despre viață, adevăr, dreptate, luptă,
despre iubire și prietenie, despre familie.
Ilustrarea Fiul cel mic al craiului, nepot al Împăratului Verde are respect față de frații mai mari,
trăsăturilor lăsându-i pe ei să plece primii. Sensibil la vorbele descurajatoare ale tatălui și afectat de
personajului prin nereușita celor doi frați mai mari, se rușinează la dojana craiului și își are conștiința
referire la două încărcată, gândind că nu își poate bucura tatăl.
scene/secvențe La început, naiv și necunoscător în psihologia umană, pune preț pe aparențe și nu îi dă
narative ascultare acelei bătrâne gârboave care a apărut misterios în grădina castelului; însă, pe
semnificative parcurs ce ea îi vorbește, crăișorul o milostivește și drept mulțumire, el primește sfaturi
trebuincioase călătoriei pe care urma să o facă.
Milostenia aduce sfaturi valoroase din patea Sfintei Duminică, aceasta îl învață să îi ceară
tatălui său calul, armele și hainele cu care a fost mire. El pornește la drum convins că
„omul este dator să încerce”, dar și cu credința în Dumnezeu că va izbândi.
Secvență majoră în conturarea profilului eroului va fi călătoria care este o etapă
fundamentală în evoluția personajului din basm; inițierea, definindu-se drept maturizare,
desăvârșire a personalității eroului prin parcurgerea anumitor trepte și prin depășirea unor
probe. Prin călătorie sunt simbolizate dorința de cunoaștere a noi orizonturi,
adaptarea la diferite moduri de existență, asumarea pe cont propriu a unor
experiențe departe de mediul familial ocrotitor.
Secvența călătoriei este cea mai amplă și cuprinde cele mai importante motive și probe:
proba labirintului, pădurea inaccesibilă, care scoate în evidență lipsa de experiență a
eroului care va decide să își ia un ajutor în acel loc închis, pe omul spân. Viclenia
Spânului, care profită de naivitatea mezinului, îl va constrânge pe fiul de crai să își
dezvăluie identitatea și planurile.
Un episod ilustrativ al confruntării dintre bine și rău, al trasului inițiatic anevoios pe care
eroul este nevoit să îl parcurgă este cel al coborârii fiului de crai în fântâna - simbol
ambivalent al vieții și al morții, spațiul al nașterii și al regenerării deoarece schimbarea
identității, cea de fiu de crai, reprezintă începutul inițierii spirituale, unde va fi condus de
Spân. Personajul intră în fântână naiv fecior de crai, pentru a deveni Harap-Ab, rob
al Spânului. Numele ales conține un oximoron care desemnează un rob de origine
nobilă, dar și condiția de învățăcel supus transformării. Răutatea Spânului îl va pune în
situații dificile, a căror traversare implică demonstrarea unor calități morale necesare atunci
când va fi „mare și tare”. Jurământul din fântână include și condiția eliberării (sfârșitul
inițierii): „și atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri și iar îi învie”. Jurând credință
Spânului, Harap-Alb se va ține de promisiune și se va dovedi credincios, harnic,

5
 Prof. Anisoiu Beatrice

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

(varianta simplificată a comentariilor literare)

respectuos cu acesta și cu toți ceilalți pe care îi va întâlni în călătoria sa, capabil fiind să
țină secretul robiei sale.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl va supune la trei probe: aducerea sălăților din
Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului și a fetei Împăratului Roș pentru căsătoria
Spânului. Mijloacele prin care trece probele țin de miraculous, iar ajutoarele au puteri
supranaturale.
La curtea Împăratului Roș, Harap-Alb va fi supus la o nouă serie de probe, însă, la
acestea eroul va fi ajutat de prietenii săi și de personajele animaliere dotate cu puteri
supranaturale. Depășind cu bine toate probele, eroul revine la curtea Împăratului Verde
unde are loc demascarea Spânului, dar și tăierea capului lui Harap-Alb. Această moarte, de
fapt, este dezlegarea de jurământul la care Spânul l-a supus pe erou, decapitarea eroului
este ultima treaptă și finalul inițierii protagonistului, o coborăre în Infern, care însă va fi
urmată de învierea pe care o va face farmazoana, fiica Împăratului Roș, cu ajutorul
obiectelor magice aduse de cal. Tot acum, are loc uciderea Spânului, iar, eroul revenit la
viață reintră în posesia paloșului său și va fi recompensat prin căsătoria cu fata și preluarea
tronului de la curtea verde. Nunta și schimbarea statului social, eroul devine împărat,
confirmă maturizarea eroului. Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii,
într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.

Modalități/procedee În conturarea protagonistului, autorul îmbină armonios caracterizarea directă cu cea

de caracterizare indirectă, mai ales prin acțiunile, faptele și felul de a vorbi al personajului. Pentru a
dobândi dereptul de a exercita o funcție de conducător și de a-și întemeia o familie
conform unui cod străvechi, Harap-Alb este flăcăul supus încercărilor sorții. El este mereu
condus, sfătuit și ajutat de o multitudine de simboluri ale binelui și de bunii săi prieteni,
personajele fabuloase din basm.
El este obligat să se supună unor probe vizând răbdarea, generozitatea, curajul,
îndemânarea, capacitatea de a păstra o taină, arta de a-și atrage simpatia poporului,
cunoscuților, rudelor, dar și a străinilor. Trecând cu bine probele (caracterizare indirectă)
înscrise în cadrul civilizației țărănești, Harap-Alb a dovedit bunătate, inteligență, vitejie,
răbdare, perseverență, discreție, dar și capacitatea de a se adapta, el dovedind că este
un fiu de împărat. După ce fata Împăratului Roș îi oferă paloșul, semn al vitejiei
cavalerești, amândoi îngenunchiază, își jură credință unul altuia, iar Împăratul Verde le dă
binecuvântare și împărăția.
Dacă naratorul îl caracterizează direct, la început de basm, ca fiind „boboc în felul său
la treburi de aieste”, Sfânta Duminică știe că el va deveni un om de valoare:„puțin mai
este și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pământului, pentru că ție ți-a
fost dat de sus să-ți fie data această cinste.”

Încheiere Trecerea personajului prin încercările dificile, dar și experiența condiției umilitoare de
sclav care ajunge în slujba unui stăpân sever conturează sensul educativ al basmului.
Scriitorul promovează, prin intermediul acestora, valori umane fundamentale, precum
înțelepciunea, bunătatea, prietenia, altruismul, calități demonstrate de erou pe tot parcursul
operei.

6
 Prof. Anisoiu Beatrice

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

(varianta simplificată a comentariilor literare)

Relații dintre două personaje în basmul Povestea lui Harap-Alb

Încadrarea în Epoca marilor clasici, cuprinzând perioada de după 1860, a doua jumătate a
contextul epocii secolului XIX. Ion Creangă este scriitorul care transpune în opera sa credințele,
literare datinile, obiceiurile, tradițiile și graiul moldovenesc, pe un fond moral și
filosofic popular. Scrierile sale se caracterizează prin limpezime, echilibru, realism
și voioșia cu care scriitorul percepe viața.
Încadrarea în „Povestea lui Harap-Alb”, basmul cult, a fost publicat inițial în anul 1877, în
contextul literar al revista „Convorbiri literare” și reprodus în același an, în ziarul „Timpul” al cărui
epocii, specie literară redactor-șef era Mihai Eminescu.
Ca specie literară, „Povestea lui Harap-Alb” este basm cult, specie a epicii culte,
în care se narează întâmplări fantastice ale unor personaje reale, simbolice sau
imaginare (feți-frumoși, zâne, animale și păsări năzdrăvane), reprezentante al
binelui, aflate în luptă cu forțele malefice ale societății pe care le înving în cele din
urmă.
Relevarea trăsăturilor Protagonistul textului este Harap-Alb, un erou atipic de basm, deoarece nu are
celor două personaje, puteri supranaturale și nici însușiri excepționale, dar dobândește, prin trecerea
semnificative pentru probelor, o serie de calități.
ilustrarea relațiilor,
prin raportarea la Tipologic, este un personaj realist, și nu fabulous, un prototip uman, o chintesență/
două episoade / o substanță a virtuțiilor umane în formare. Este un fel de Făt-Frumos din basmele
secvențe narative ale populare, care nu se remarcă prin vitejie, ci printr-un comportament firesc. Este
textului narativ ales respectuos, sensibil, milos, harnic, are un simț moral și un echilibru necesar.
Spânul, personaj antagonist întruchipează forţa răului în basm, un fel de Zmeul-
Zmeilor care seamănă în lume teroare, răutate şi violenţă. El este personajul negativ
(antieroul) specific basmului şi întruchipează nedreptatea, răutatea, minciuna -
trăsături condamnate în orice basm popular său cult.
Omul spân (bărbat căruia nu-i cresc barbă şi mustăţi) este, în credinţa populară,
„om însemnat”, la care răutatea, egoismul şi viclenia sunt însuşiri evidenţiate de
înfăţişarea acestuia. Spânul nu se dă în lături să păcălească un „boboc” (nepriceput,
lipsit de experienţă) cum era mezinul craiului, îşi schimbă înfăţişarea de trei ori,
dovedind, aşadar, tenacitate în şarlatania pusă la cale
Impostor şi bădăran, lipsit de educaţie, Spânul se comportă ca un stăpân tiran,
considerând că slugile seamănă cu animalele, „că şi între oameni, cea mai mare
parte sunt dobitoace care trebuiesc ţinuţi din frâu, dacă ţi-i voia să faci treabă cu
dânşii”.
Relația dintre două personaje, Harap-Alb și Spânul, este urmărită de către
narator încă din momentul în care tatăl său îl povățuiește să se se ferească de omul
spân.

7
 Prof. Anisoiu Beatrice

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

(varianta simplificată a comentariilor literare)

O primă scenă care surprinde relația dintre cele două personaje este întâlnirea
mezinului cu Spânul în pădurea-labirint și episodul coborârii în fântână;
caracterizare directă: „Fiul craiului boboc în felul său la trebi de aieste, se
potrivește spânului și se lasă în fântână”. Naivitatea tânărului face posibilă
supunerea prin vicleșug. Antagonistul îl închide pe tânăr în fântână și îi cere, pentru
a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate, să devină robul lui și să jure „pe
ascuțișul paloșului”că-i va da ascultare întru toate „până când va muri și iar va
învia”.
Protagonistul și antagonistul se construiesc pe baza unei serii de opoziții dintre
bine și rău: om de onoare – ticălos; om de origine nobilă – slugă; cinstit – necinstit.
O altă scenă reprezentativă pentru relația celor doi o constituie finalul. Aducerea
fetei de împărat la Spân este cea mai dificilă încercare, deoarece, pe drum, el se
îndrăgostește de tânără, dar onest, el își respectă jurământul făcut și nu-i mărturisește
adevărata sa identitate. Fata farmazoană îl demască pe Spân,care crede că Harap-Alb
a divulgat secretul și îi taie capul. De fapt, „răutatea” Spânului îl dezleagă pe erou
de jurământ, semn că inițierea a luat sfârșit, iar rolul „pedagogului rău” s-a încheiat.
Răufăcătorul, Spânul este omorât de cal, iar eroul este înviat de fată cu ajutorul
obiectelor magice, el reintră în posesia paloșului și primește răsplata: pe fata
Împăratului Roș și împărăția.
Harap-Alb și Spânul sunt caracterizați în mod direct, de către narator, de către
celelalte personaje sau prin autocaracterizare. La început, personajul principal
este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” întrucât nu are o identitate definită,
urmând ca prin parcurgerea drumului inițiatic să-și găsească un nume. Astfel,
naratorul îi evidențiază lipsa de experiență și naivitatea- ,,boboc în felul său”. Prin
intermediul autocaracterizării, fiul craiului mărturisește Spânului: ,,din copilăria
mea sunt deprins a asculta de tată”. Bătrâna care îl ajută să-și hotărască și să-și
pregătească plecarea i se adresează cu ,,luminate crăișor”, fiind convinsă că tanărul
are un destin strălucit pe care trebuie să-l împlinească.
În opozițe cu Spânul, fetele împăratului Verde îi recunosc lui Harap-Alb calitățile :
,,Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mult mai plăcută și seamană a fi mult mai
omenos”. Naratorul notează comentariul său printr-un proverb ce ilustrează natura
neschimbată a celor două personaje: „Vița de vie, tot în vie, vița de boz, tot rogoz.”
Despre Spân, naratorul notează direct: „Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum
să-și ascundă ura”.
Totodată, cele două personaje sunt caracterizate în mod indirect. Harap-Alb este în
relația cu alte personaje respectuos și supus, modest și milostiv. Pentru cele cinci
personaje fantastice, „era tovarăș, era părtaș la toate,(…) prietenos cu fiecare”.
Spânul este abuziv, agresiv și înșelător prin acțiunile, vorbele și relația sa cu ceilalți.
Confruntarea între cele două personaje este o confruntare între două concepții asupra

8
 Prof. Anisoiu Beatrice

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

(varianta simplificată a comentariilor literare)

vieții. Pentru Spân, răul este justificat și necesar. Trimful lui Harap-Alb validează
însă concepția conform căreia valorile pozitive sunt cele corecte. Atmosfera de
bucurie în care ne introduce Creangă ține de nostalgia unor vremuri fericite.
Conform viziunii pe care o propune prin cele două personaje, răul va fi învins de
bine și lumea căzută în dezechilibru își va reface constant organicitatea.
Încheiere Întreg drumul parcurs de cele două personaje trebuie perceput în plan simbolic ca o
cale a desăvârșirii interioare a mezinului. În acest sens, rolul Spânului este decisiv:
în absența sa, maturizarea eroului ar fi fost imposibilă. Odată cu procesul de
maturizare a lui Harap-Alb se încheie și misiunea Spânului. De aceea, calul îl
omoară în momentul în care inițierea a luat sfârșit. Caracterul de basm cult al operei
„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, „veritabil bildungsroman al epocii
noastre” susținea criticul literar George Munteanu, este vizibil și la nivelul
construcției celor două personaje, prin complexitatea pe care le-o oferă scriitorul.