Perioada interbelică este esențială în evoluția literaturii româ ne, fapt

evidențiat atâ t la nivelul poeziei, prozei și dramaturgiei, câ t și al criticii

literare. În literatura româ nă , Eugen Lovinescu este cel care teoretizează
modernismul ca doctrină estetică , dar și ca manifestare.

Camil Petrescu se numă ră printre întemeietorii romanului româ nesc

modern, înnoind romanul interbelic prin sincronizare cu literatura
universală . El renunță la tematica tradițională , lă sâ nd, în plan secund,
fundalul social, și aducâ nd în prim-plan interiotitatea, stă rile lă untrice, tot
materialul imaginației și al minții.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este scris
la persoana întâ i, cu focalizare exclusiv internă , sub forma unei confesiuni a
personajului principal,Ștefan Gheorghidiu, și are drept caracteristici:
unicitatea perspectivei narative, oscilarea între timpul prezent (obiectiv) și
subiectiv (timpul amintirilor), fluxul conștiinței, memoria afectivă ,
luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, dar și autenticitatea definită ca
identificarea actului de creație cu realitatea vieții.

Naratorul autodiegetic/ subiectiv este protagonistul operei, iar situarea

eului narativ în centrul povestirii conferă autenticitate scrierii, iar
evenimentele și personajele sunt prezentate ca evenimente interioare,
interpretate și analizate de că tre Ștefan Gheorghidiul, eroul romanului.
Prin cele două romane ale sale – „Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război” (1930) și „Patul lui Procoust” (1933) creează romanul
nou, psihologic, prin temă , conflict (interior), protagonist (o conștiință
problematizantă ) și prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice.

Roman citadin, centrat pe problematica intelectualului, opera lui Camil

Petrescu este un roman realist, subiectiv, psihologic, de analiză a vieții
interioare, un roman al unei duble experiențe - iubirea și războiul.

TITLULdezvă luie compoziția binară și surprinde cele două

experiențe existențiale și cognitive (interioare) ale lui Ș tefan Gheorghidiu
devenite teme ale operei, adică iubirea și ră zboiul .
Simbolul "nopții" exprimă metaforic ră tă cirea eroului prin
labirintul incertitudinilor care îl devorează lă untric pe eul narator, legate
de infidelitatea femeii iubite. Asociat cu experiența ră zboiului, acest simbol
poate sugera spaima apocaliptică , haosul, moartea, mormanele de cadavre,
adică întregul peisaj straniu și tragic al acestei conflagrații ce a cuprins
omenirea.
Adjectivele "ultima-întâia" trimit la încheierea unei experiențe
dramatice și la începutul alteia, dar sugerează disponibilitatea eroului de a-
și depă șii drama iubirii înșelate și de a se angaja în altă experiență de
cunoaștere, într-un nou orizont: ră zboiul.
TEMAinadaptării intelectualului superior, lucid la o lume mediocră ,
lacomă , coruptă , o lume a imposturii se dezvoltă pe mai multe arii tematice:
dragostea, războiul, cunoașterea, setea de absolut, moștenirea și
existența societății burgheziei bucureștene în preajma Primului
Război Mondial.

Protagonistul, Ș tefan Gheorghidiu, face parte din casta

inadaptaților superiori, conștienți de superioritatea lor intelectuală și
morală în raport cu o lume mediocră , incultă și pragmatică . Drama lui
rezultă din neputința de a impune lumii veșnic imperfecte valorile absolute
în care crede.
Acesta trăiește drama incompatibilității cu un triplu conflict psihologic
dus între:individ și el însuși (individul este o personalitate contradictorie
care scindează între rațiune și pasiune, de aici, un conflict care nu poate fi
rezolvat);între individ și societate (conduce la conturarea unui portret de
inadaptat superior);între individ și univers (universul ia aspectul unui joc
absurd, definit ca „jocul ideilor”).
Ștefan Gheorghidiu este bărbatul rafinat, înclinat spre filosofie,
meditație și însetat de absolut.Personaj principal, complex, cu o
psihologie abisală care caută absolutul în două experiențe: cea erotică
și cea a ră zboiului. Nu experința în sine îl interesează , ci capacitatea lui de a
cunoaște și de a se autocunoaște, deci de a atinge absolutul prin cunoaștere.
Se autoportretizează ca fiind ultrasensibil. Fire reflexivă, analizează , în
amă nunt, cu luciditate, stă rile interioare, însetat de certitudini și adevă r.

Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul

lui Gheorghidiu se construieste mai ales prin caracterizare indirecta
care se desprinde din fapte, ganduri, gesturi, limbaj, atitudini si relatia
cu celelalte personaje.
 Caracterizarea directa este rar realizata de catre alte personaje
prin replici scurte precum aceea pe care i-o adreseazaEla lui Stefan
candsotul ii reproseaza comportamentul ei din timpul excursiei la Odobesti:
„Esti de-o sensibilitate imposibila." sau „N-ai spirit practic", ii spune Nae
Gheorghidiu.
Cel mai adesea apar in roman elemente de autocaracterizare,
conturandu-se astfel in maniera moderana, portretul fizic, moral sau
psihologic: „eram alb cu un om fara globule rosii (...) eram inalt si elegant."
Alaturi de acestea, se identifica si formule noi specifice romanului
psihologic modern precum introspecția (”niciodata nu m-am simtit mal
descheiat de mine insumi"),autoanaliza, monologul interior sau 'fluxul
constiintei.
Romancierul abordează tema inadaptării intelectualului la o lume a imposturii și a
mediocrității, cristalizată prin mai multe arii tematice: dragostea, războiul, cunoașterea și
setea de absolut, dar și moștenirea, alături de acestea fiind descrisă
existența societății bucureștene în preajma Primului Război Mondial.
Romanul este scris la persoana întâ i,cu focalizare exclusiv internă , sub forma unei
confesiuni a personajului principal, Ș tefan Gheorghidiu, și are drept caracteristici:
unicitatea perspectiveinarative, oscilarea între timpul prezent (obiectiv) și
subiectiv (timpul amintirilor), fluxul conștiinței, memoria afectivă , luciditatea
autoanalizei, anticalofilismul, dar și autenticitatea definită ca identificarea actului
de creație cu realitatea vieții.
Naratorul autodiegetic/ subiectiv este protagonistul operei, iar situarea eului
narativ în centrul povestirii conferă autenticitate scrierii, iar evenimentele și
personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate și analizate de
că tre Ș tefan Gheorghidiul, eroul romanului.
Structural, romanul se realizează prin interferența a două planuri, exterior și
interior, obiectiv-subiectiv, al realității – al conștiinței.
Structurat pe 13 capitole, acestea sunt distribuite în două că rți cu titluri
semnificative ce surprind două ipostaze existențiale: în ultima noapte de
dragoste – sentimentul de iubire absolută și în întâia noapte de război –imaginea
războiului tragic și absurd.
Romanul este construit pe două planuri:obiectiv – prezintă evenimentele din
realitate (drama ră zboiului) și cel subiectiv – prezintă modul în care reverberează
evenimentele în conștiință (drama iubirii/ a geloziei). Însă cele două planuri se
intersectează , fiind unul dependent de celă lalt.
Capitolul II „Diagonalele unui testament”, reprezină retrospectiva iubirii dintre
Ș tefan Gheorghidiu și Ela, astfel, este descrisă experiența eroului în universul
iubirii și al geloziei. Tâ nă rul, student la filosofie, se că să torește din dragoste cu
Ela, studentă la Litere, orfană crescută de o mă tușă . La început, iubirea bă rbatului
se naște din admirație, din duioșie, ca apoi să devină o obișnuință ce se va
transforma, în cele din urmă , într-o obsesie: „Orice iubire e ca un monoideism,
voluntar, la început, patologic pe urmă”, spune eroul la un moment dat.
După că să torie, cei doi soți tră iesc modest, dar sunt fericiți. Echilibrul familiei
este tulburat, însă , de o moștenire pe care Gheorghidiu o primește la moartea
unchiului să u avar, Tache. Acest eveniment va aduce schimbă ri majore în viața de
cuplu a eroilor protagoniști.
O a doua experiență de viață fundamentală în planul cunoașterii existențiale
a eroului este războiul, frontul, o experiență tră ită direct, care constituie polul
terminus al dramei intelectuale. Imaginea ră zboiului este demitizată , nemaifiind
nimic înă lță tor pentru că ră zboiul este tragic și absurd, însemnâ nd noroi, arșiță ,
frig, umezeală , pă duchi, murdă rie și, mai ales, frică , disperare, moarte.
Paginile dedicate frontului, evidențiază spiritul polemic al autorului care transpune
cu precizia calendaristică a jurnalului de front, discuțiile demagogice din
Parlament privind pregă tirea pentru război, inconștiența și cinismul politicienilor,
dar și falsul patriotism și iresponsabilitate celor ră spunză tori de soarta ță rii.
Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” dezvă luie tragediile
ră zboiului de un realism zguduitor: un ostaș a vă zut cum un obuz a retezat capul lui
Amă riei și el „fugea așa, fără cap”. Toți camarazii simțeau panica, groaza, lașitatea și
nicidecum eroismul sau vitejia în confruntarea cu dușmanul. Nebunia se
declanșează în urma fricii abominabile că moartea e la fiecare pas, de aici, replica
obsesivă a unuia dintre soldați care repeta: „Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezenu!”, un simbol al îngropă rii de vii a celor care, încă , mai erau în viață .
Ștefan Gheorghidiu este tipul intelectualului rafinat, înclinat spre filosofie,
meditație și însetat de absoult. Personaj principal, complex, cu o psihologie abisală ,
el caută absolutul în cele două experiențe: cea erotică și cea a ră zboiului. Nu
experiența în sine îl interesează , ci capacitatea lui de a cunoaște și de a se
autocunoaște, deci de a atinge absolutul prin cunoaștere. Se autoportretizează ca
fiind un ultrasensibil; el tră iește o criză de identitate și încearcă să -și definească
identitatea, raportâ ndu-se fie la un partener, fie la univers. Fire reflexivă ,
analizează , în amă nunt, cu luciditate, stă rile interioare, fiind însetat de certitudini și
adevă r, tră ind într-un joc al ielelor/al ideilor.
Ș tefan Gheorghidiu tă iește în lumea ideilor pure. El tră iește drama omului singur,
inflexibil moral, pentru că nici în plan sentimental, nici în plan social, el nu gă sește
un punct de sprijin durabil.
Așadar, Camil Petrescu se numă ră printre întemeietorii romanului româ nesc
modern, înnoind romanul interbelic prin sincronizare cu literatura universală .
Astfel, creația „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ilustrează specia
romanului subiectiv, modern, de factură proustiană , demonstrâ nd originalitatea
viziunii autorului în contextul prozei româ ne interbelice.