Basmul cult: Povestea lui Harap-Alb

I. Creangă
Evolutia a doua personaje

Povestea lui Harap-Alb este un mic ”roman” de aventuri. Actiunea evolueaza prin sabloane cum ar fi:superioritatea
mezinului, motivul calatoriei, supunerea prin viclesug, incercarea curajului in trei imprejurari diferite, motivul animalelor
recunoscatoare si al prietenilor devotati, izbanda, demascarea personajului rau, motivul apei vii si al apei moarte, casatoria
eroului. Trecerea de la planul real la cel fantastic se face in mod firesc. Situatia initiala evidentiaza doi frati imparati ce
nu s-au vazut de multa vreme, cel mare, Imparatul Verde, ajungand la batranete si neavand descendenti pe linie masculina
scrie fratelui sa-i trimita un fiu ca urmas la tron -evenimentul care tulbura echilibrul initial. Dintre cei trei fii, numai
mezinul reuseste sa treaca de proba tatalui, iar la despartire ii este impusa o interdictie:sa se fereasca de omul ros, „si mai
ales de cel span”.
Fiul de crai dovedeste un comportament firesc, de om simplu, apt sa si greseasca dar sa si invete, sa se perfectioneze
mereu pentru a deveni din invins-invingator. El se maturizeaza pe parcursul drumului pe care il strabate, iradiind in jurul
lui bunatate, prietenie si omenie. Drumul sau din casa parinteasca si pana la palatul Imparatului Verde este de fapt marele
traseu al formarii omului stapan pe propria soarta. La inceput, el trece de proba curajului (la care-l supune tatal sau), gratie
Sfantei Duminici care-l sfatuieste sa ia armele, hainele de mire si calul tatalui sau (este de fapt o preluare a traditiei). Pe
drum insa el incalca sfatul parintesc si cade in postura de rob al Spanului urmand a parcurge lunga cale a redobandirii
demnitatii pierdute. Ridicarea din fantana reprezinta „cresterea” treptata a acestuia la incercarile la care va fi supus
(salatile din gradina ursului, nestematele cerbului , plecarea in cautarea fetei Imparatului Ros, cuptorul incins, ospatul
pantagruelic, alegerea meiului de nisip, ghicirea fetei, pazirea ei , intrecerea pentru apa vie).Din toate aceste incercari
Harap –Alb va iesi invingator si va deveni in final imparat si sot.
Protagonistul basmului, craisorul, este mezinul harazit sa conduca o imparatie la un capat al pamantului si al carui
destin a fost harazit, „scris” de sus, dupa spusele batranei garbovite :”…ai sa te poti duce unde n-au putut merge fratii tai;
pentru ca tie ti-a fost scris de sus sa-ti fie data aceasta cinste”. Dupa clasificarea personajelor din basme, facuta de V.
Propp, HA este eroul/protagonistul, in timp ce Spanul va fi antieroul/antagonistul
Calatoria pe care a va savarsi eroul va avea un caracter formativ. La inceput va fi boboc- cu sensul de neofit, nestiutor,
necunoscator al vietii.
Prima scena semnificativa, primul contact cu Spanul il va avea in padurea labirintica-metafora a vietii, in care simte ca
i se incurca drumurile. Acesta apare de trei ori, specific basmului, iar a treia oara il va insela pe cel nestiutor. Desi initial
refuza ajutorul Spanului, il accepta apoi ca sluga, fiind inselat de aparente si incalcand interdictia impusa de tatal sau.
Faptul ca nu reuseste sa iasa singur din codru este o dovada ca nu are spirit practic, ca este nepriceput si ca ii lipseste
experienta de viata; dezvaluirea povetei primite de la tatal sau il arata credul si de o sinceritate nejustificata fata de un
strain. Nevazand insa cu ochiul mintii, asemenea pitorescului Ochila, el nu realizeaza semnificatia spuselor Spanului
„Chima raului pe malul paraului”, intrand fara sa banuiasca nimic rau sa se racoreasca, desi varsarea apei din plosaca de
catre sluga ar fi trebuit sa-i trezeasca atentia.
In fanatana, fiul craiului isi pierde identitatea, ceea ce semnifica si moartea simbolica a acestuia, iar la iesirea din apa va
fi botezat, capatand o alta identitate si o alta existenta, in care devinde sluga. Fantana reprezinta un loc al regasirii sinelui
(sau a perechii ursite in ritualul oglindirii); in basm, coborarea in fantana este similara coborarii in lumea lui Hades, fiind
o capcana a raului; un moment capital in existenta eroului, prima treapta a initierii care are ca urmare o schimbare a
identitatii, dobandirea unui nou statut.
Pe langa statutul de personaj negativ, Spanul apare si cu rol de pedadog, de rau „necesar” initierii eroului. Un indiciu
in acest sens il reprezinta faptul ca acesta nu se rataceste niciodata prin padure, semn ca este initiat si cunoscator al tuturor
vicleniilor vietii si ca este tipul omului care traieste prin inselaciune. Va intra astfel in relatii conflictuale cu Spanul, fiind
capabil de ura, dar ramanad credincios juramantului facut, aratand supusenie:” Da stapane , zise Harap-Alb lasand ochii in
jos”.
Ajunsi la Imparatul Verde, accepta sa fie recomandat drept sluga, considerand ca are de ispasit pedeapsa neascultatii
sfatului. Drumul si toate probele sunt percepute ca pe o datorie pe care trebuie sa o implineasca. Este o lectie de viata, o
initiere intr-o lume in care lucrurile pot fi si altfel decat asa cum apar la prima vedere, care-l transforma pozitiv, eroul
realizand ca ochiul mintii trebuie sa fie mereu treaz pentru a putea vedea si reversul aparentelor, asemenea lui Ochila.
Eroul nu este un ideal uman, acel Fat-Frumos al basmelor in caracterizarea caruia se impletesc trasaturi reale cu
trasaturi supranaturale, ci tanarul naiv fara puteri supranaturale care nu infrunta zmei sau balauri, ci are de luptat cu
rautatatea sufleteasca.
Este ajutat, sfatuit, indrumat de cei care ii apreciaza bunatatea sufleteasca.Aceasta este trasatura morala esentiala,
dezvaluita de mai multe secvente narative: miluirecdrsetoarei cu un banut, ocolirea furnicilir pentru a nu le strica nunta.,
1
improvizarea unui stup pentru roiul de albine. De altfel, Sfanta Duminica ii aminteste mereu „…puterea milosteniei si
inima ta cea buna te vor ajuta”.
Craisorul are nevoie de minte, de experienta, de intelepciune. Dobandirea acestora devine o necesitate. Insusi calul ii
spune, ca raspuns la vaicarelile sale, cand se simte asuprit de Span ”Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata,
pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte”.
In cazul fiului de crai, Creanga regandeste conditia eroica, in sensul ca raul nu este infrant prin lupta directa, ci printr-
o multiplicare a binelui. Harap-Alb nu savarseste nimic spectaculos, el nu are insusiri supranaturale; este insa onest,
iertator, prietenos, tolerant, are incredere in oameni. Reprezinta omul ale carui calitati sunt pretuite de popor. El ramane la
limita umanului, iar faptele care depasesc sfera realului sunt savarsite de “adjuvantii” sai inzestrati cu puteri supranaturale.
Stiindu-lastfel, Spanul il va supune la probe care sunt peste puterea omenescului, crezand ca astfel il desfiinta si ii va
putea lua locul. 
Aducand salate din gradina ursului isi dovedeste curajul si increderea in sine; luand pielea cerbului, dovedeste ca-si
infrange orgoliul si are stapanire de sine; ca este atent cu cei mai slabi si milostiv, o dovedeste trecand prin apa pt a face
loc furnicilor si facand stup albinelor intr-o buturuga.
Ultima parte a calatoriei initiatice a eroului o constituie drumul spre tara lui Ros Imparat. Eroul este insotit de cinci
aparitii bizare apartinand omenescului:Gerila, Setila, Flamanzila ,Ochila ,Pasari-Lati-Lungila- creatii originale ale lui
Creanga, fiind individualizate, in maniera clasica, printr-o trasatura fizica dominanta. Ei au vocatia prieteniei si a intr-
ajutorarii (evidentiata prin replica lui Gerila ”intr-un gand sa ne unim, pe Harap-Alb sa-l slujim si toti prieteni sa fim”) si
fiecare schita de portret cuprinde o trimitere la fiinta umana: G-o dihanie de om; F-o namila de om; S-o aratare de om;O-
oschimonositura de om;P-o pocitanie de om . Fantasticul este umanizat, dar si localizat, caci cei 5 vorbesc si se comporta
asemeni taranilor humulesteni sau colegilor lui Nica de la Falticeni.
In final, eroul este acela care-si cucereste viitoarea sotie de care se indragosteste, iubirea venind ca o treapta
superioara a initierii, atestand maturiatea si trecerea catre un al nivel existential
Cea de-a doua scena semnificativa ce subliniaza raporturile dintre parsonajele alese o reprezinta demascarea
Spanului si restabilirea echilibrului. Ucis de Span, in urma raspunsului fetei de imaparat : «Lipsesti dinaintea mea,
Spanule !Doar n-am venit pentru tine, s-am venit pentru Harap-Alb, caci el este adevaratul nepot al imparatului verde.»,
eroul va fi reinviat cu ajutorul obiectelor magice (apa vie, apa moarta, smicele de mar dulce).Reinvierea are si valoarea
restabilirii echilibrului si a statutului eroului. Reprezinta si ultima etapa a initierii, acesta devenind asa cum ii prezieze
batrana timpurilor «imparat care n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de slavit si de puternic ».Spanul poate
fi considerat cel mai drastic, dar si cel mai eficient dintre initiatori care, punandu-l la cele mai grele munci, il obliga sa-si
caleasca vointa si caracterul. Feciorasul de crai, ocrotit la curtea tatalui sau, «orb si surd»  la ce se petrecea in jurul sau, cu
statu denocvice, invata sa cunosca lumea privind cu atentie, ascultandu-i pe cei din jur, mici si mari, puternici si
neajutorati si devine om intreg capabil a imaparati o tara mare.
Cat despre Span, personaj negativ, acesta va fi desfiintat , potrivit esteticii basmului, de catre cal care «il insfaca cu
dintii de cap, zboara cu dansul in inaltul ceriului, si apoi, dandu-i drumul de acolo, se face Spanul pana jos praf si
pulbere».
Naratiunea este relizata la persoana a III-a, heterodiegetica, ca in orice creatie obiectiva. La sfarsit, autorul isi dezvaluie
identitatea de narator-povestariu- printre invitatii la nunta: “Si-un pacat de povestariu/ Fara bani in buzunariu”.
Textul in sine este creatia originala a lui I. Creanga prin arta narativa, noul tip de fantastic, umorul, eruditia
paremiologica si particularitatile stilistice.
Oralitatea stilului deriva din legatura permanenta a naratorului cu un auditoriu imaginar : « eu sunt dator sa va spun
povestea ».
Prin penita lui Ion Creanga, basmul popular s-a metamorfozat, frumusetea lui a ramas aceeasi, doar ca s-a mai invaluit
intr-un “amestec de realism si fabulos”, dupa cum spunea G. Calinescu, s-a nascut din nou mai aproape de sufletul
cititorului.