Caracterizarea lui Harap-Alb

HARAP-ALB  de Ion Creanga

caracterizare

Expresia “monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul

roman sau, mai simplu, a poporului roman, insusi, surprins intr-un moment de generala
expansiune (G. Calinescu), Ion Creanga, este considerat creatorul basmului cult in
literature romana, a scris numeroase opera ce au ramas in eternitate, facand parte din
categoria marilor clasici.

Povestile sale pastreaza caracterul realist al intamplarilor iar personajele sunt puternic
individualizate si umanizate. Spatiul desfasurarii actiunii este ancorat intro-o realitate
sociala siu istorica determinate, iar faptele izvorasc din legile firii care guverneaza
omenireea.

Povestea lui Harap-Alb, cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creanga a fost publicat in
revista „Convorbiri literare” la 1 august 1877, a fost reprodus de Mihai Eminescu in ziarul
Timpul in acelasi an. A fost tradus in limba germana si publicat in Rumanische Revue in
1886, apoi transpus in italiana, franceza si engleza, incat a capatat repede circulatie
europeana.
Conform celor mai cunoscute definitii, tema basmului este lupta dintre bine si rau, cu
triumful binelui. Cu alte cuvinte, eroul lupta pentru impunerea unor valori morale si etice:
corectitudine, onoare, iubire liber consimtita, etc… Cel care nu respecta codul este
pedepsit, dar si iertat alteori , oferindu-i-se sansa reintegrarii.
In basmul cult, lucrurile se pot complica. Nu in totdeauna raul este
pedepsit cum se cuvine, sau in orice caz, pedepsirea lui este
interpretabila, ca in Ivan Turbinca.

Tema basmului „Harap-Alb” este aceeasi ca a basmrlor populare, in

genere: triumful binelui asupra raului. „Povesttea lui Harap-Alb” e un
chip de a dovedi ca omul de soi bun se vadeste de sub orice strai si la
orice varsta” (G. Calinescu).

Titlul neobijnuit al basmului evdentiaza dubla personalitate a protagonistului,

reprezentata printr-o identitate reala (de tanar print) si una aparenta (de sluga a
Spanului); totodata, acesta reflecta, prin contrastul cromatic „negru-alb”, armonizarea
defectelor si a calitatilor umane, dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe
ultimele.

O alta explicatie a acestui nume (care uneste doua contrarii) ar putea proveni din
„nasterea” simbolica a eroului : cea care il ajuta mereu este Sfanta Duminica ; de
asemenea atingand „soarele cu picioarele” si „luna cu mana” el este „botezat” intru soare
si noapte ca Luceafarul, iar „cununa” pe care si-o cauta prin nori ii v-a aduce un destin
imparatesc si unic.

Personajele (oameni, dar si fiinte himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare

ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si
rau se incheie prin victoria fortelor binelui.

Harap-Alb asemenea oricarui Fat-Frumos din basmul popular este: personaj principal,
fiind prezent in toate momentele subiectului, pozitiv, protagonist, real si nu fabulos
(nu are nici o calitate supranaturala ,G. Calinescu asemanandu-l cu un flacau de la tara
datorita mentalitatii sale ). Este de asemenea un personaj rotund; nu este doar fiul de
imparat si mezinul mai inzestrat decat ceilalti, ci o fiinta complexa, cu defecte si
calitati. Desi este atat de mult ajutat de ceilalti si poate fi considerat de lectorul inocent o
simpla marioneta, totusi calitatile ii sunt relevate in fraze ezoterice: inteligent, intelept,
bun, sociabil, vesel. Invata din greseli, progreseaza si cu fiecare secventa este mai
aproape de summumul initierii. Daca personajul de basm are firea turnata, Harap-Alb se
transforma, evolueaza; eroul de basm colinda lumea in cautarea de fapte vitejesti, pe
cand Harap-Alb are ca scop desavarsirea sa spirituala. Spre deosebire de eroul de basm
care este atotstiutor, intelept, urmeaza intocmai sfaturile, Harap-Alb se caracterizeaza
prin instabilitate psihica (nu respecta porunca tatalui) si nu are experienta, luandu-se
dupa aparente. De asemenea este un personaj tridimensional, care iese din tipar, te
surprinde (ca atunci cand da calului cu fraul in cap). Calatoria pe care o face pentru a
ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni
conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada de
a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi
necunoscute pana atunci, experienta necesara noului adult. Desi inzestrat cu importante
calitati, are si slabiciuni omenesti , momente de tristete si disperare, de satisfactii ale
invingatorului, toate conducand la desavarsirea lui ca om. Faptele eroului se desfasoara
in limita umanului, probele care depasesc sfera realului sunt trecute cu ajutorul celorlalte
personaje inzestrate cu puteri supranaturale.

Mezinul, impresionat de dezamagirea tatalui, deoarece ceilalti doi frati nu sunt apti
pentru a indeplini misiunea incredintata, se duce in gradina si „incepe sa planga in inima
sa”. Momentul cheie este cel al intalnirii tanaralui, aspirant la responsabilitatea de
imparat, cu Sfanta Duminica deghizata in cersetoare, care-l roaga s-o miluiasca. El isi
demonstreaza altruismul, adica ajutorul dezinteresat dat celor mai umile fiinte. Eroina
supranaturala ii va rasplati generozitatea sufleteasca si gestul miluirii unuei fapturi
sarace, dezvaluindu-i destinul exceptional care il asteapta: ”…putin mai este si ai sa
ajungi imparat, cum nu a mai stat altul pe fata papantului, asa de iubit, de slavit si de
puternic”. Cele trei superlative absolute dezvaluie armonia si fericirea in sens uman,
implinite prin dragoste, renume si putere. A doua recompensa a consta in indemnul
adresat tanarului de a solicita parintelui sau hainele de mire, armele de lupta si calul,
alaturi de care repurtase atatea victorii in tinerete. Numai astfel se va produce un
transfer de investitura eroica de la tatal catre fiul care-i va reintera performantele.
Demnitatii, sensibilitatii, blandetii, milostiveniei, Harap-Alb le va adauga rabdarea si
staruinta in refacerea hainelor destramate si in curatarea armelor ruginite.

Voinicul dupa ce ”saruta mana tata-sau”, pleaca la drum, luand carte din partea tatalui
si, prin dreptul podului (loc de patrundere spre o alta lume; trecerea de la imaturitate la
maturitate), „numai iaca ii iese si lui ursul inainte”. Acum are loc inceputul maturizarii
spirituale cand riscandu-si viata isi dovedeste o calitate: mila; (calul se napusti asupra
ursului si mezinul ridica buzduganul sa loveasca, dar cand sa izbeasca ursul, un glas de
om ii spune: ”Dragul tatei, nu da ca eu sunt”). Craiul isi sfatuieste fiul ca in calatoria lui
sa se fereasca „de omul ros, iara mai ales de cel span”, sa nu aiba de-a face cu ei, caci
„sunt foarte sugubeti”, dandui si pielea de urs, ca nu se stie cand a prinde bine.

Intalnirea cu spanul este punctul de plecare, cu multiple semnificatii, in devenirea

personajului, fiind nevoit sa refaca experienta de viata a tatalui, care calatorise in
tinerete prin aceleasi locuri. Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta
flacaului care greseste pentru prima oara, incalcand sfatul tatalui sau, acela de a se feri
de omul span. Nesocotirea acestor restrictii, ce veneau din experienta de viata a tatalui
sau, este momentul care declanseaza un sir nesfarsit de intamplari neplacute si
periculoase, care-i pun deseori viata in primejdie: ”[…] tata mi-a dat in grija, cand am
pornit de acasa, ca sa ma feresc de omul ros, iara mai ales de cel span, cat oi putea; sa
n-am de-a face cu dansii nici in clin nici in maneca; si daca n-ai fi span, bucuros te-as
tocmi […]. Din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata si tocmindu-te pe tine, parca-
mi vine nu stiu cum”.

Mezinul craiului, lipsit de experienta, se teme mai ales pentru ca incalcase promisiunea
de a se feri de omul span, simtindu-se vinovat, deoarece el fusese deprins sa asculte
sfaturile adultilor care-i doreau binele, asa cum respectase intocmai indrumarile pe care i
le daduse „cersetoarea” in alegerea armelor si a calului.

Devenit sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp
loialitate si supunere fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El devine robul-
tigan, desi era alb, nedumerind astfel si pe unchiul sau, Imparatul Verde, precum si pe
fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana, cu toate acestea, flacaul nu-si
incalca juramantul facut spanului, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii
capatate in copilarie, de a fi integru si demn capabil sa-si asume vinovatia, cu toate
urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.

Ca in toate basmele si aici se cer trecute probele ”focului”- ceea ce face de fapt ca
basmul sa devina si un roman de formare. Sfanta Duminica il sfatuieste pe Harap-Alb sa
se supuna soartei ca aceasta este oranduita de Dumnezeu: ”asa a trebuit sa se intample,
si n-ai cum banui: pentru ca nu-i dupa cum gandeste omul, ci dupa cum vre Domnul.
Cand vei ajunge si tu mare si tare, …vei crede celor asupriti pentru ca stii acum ce e
necazul, iar pana atunci mai rabda Harap-Alb”. Este supus probelor de aducere a salatilor
si a capului si pielii cerbului din Padurea Ursului si respectiv din Padurea Cerbului, probe
ce „constituie un adevarat elogiu adus omului in lupta cu forte mult mai puternice, dar
situate la nivelul inferior al gandirii” (Maria Nastase).

Probele la care il supune spanul sunt menite a-l deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu
faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-l pentru
viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie si propria familie.

Harap-Alb este ajutat mereu de cel mai bun prieten al sau, calul fabulos si de Sfanta
Duminica, cea care ii daduse primele sfaturi in evolutia maturizarii sale. In trecerea
acestor probe, Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta, cere ajutorul
acelora in care avea incredere, semn ca invatate ceva din experienta sa cu spanul. O
experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie intalnirea cu omul Ros, un alt
pericol de care ar fi trebuit sa se fereasca, asa cum il sfatuise tatal. Calatoria spre curtea
imparatului Ros este un necontenit prilej de initiere a flacaului, deprinzand acum
invatatura ca orice om, cat de neinsemnat sau ori de ciudat ar parea, poate fi de folos,
tanarul capatand experienta mai ales in cunoasterea speciei umane. Cele cinci personaje
supranaturale intalnite in drumul sau spre imparatul Ros, (Gerila ”o dihanie de om care
se perpelea pe langa foc”, Flamanzila” o namila de om”, Setila „fiul Secetei, nascut in
zodia ratelor si impodobit cu darul suptului”, Ochila si Pasari-Lati-Lungila ”fiul
sagetatorului si nepotul arcasului), ii devin ajutoare de nadejde si-l ajuta in trecerea
probelor.

Fiecare dintre aceste personaje, conturate uneori cu elemente grotesti ,semnifica omul
dominat de trasatura de caracter, viciile pe care oricine le poate avea si pe care flacaul,
ca si Ion Creanga insusi, le priveste cu o intelegere bonoma si jovialitate. De aceea
Harap-Alb are capacitatea umana de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-l ajute in
orice imprejurare dificila a vietii, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante,
devenite -la nevoie- adevarate talente: ”tot omul are un dar si un amar ,si unde
prisoseste darul nu se mai baga in seama amarul” (Ochila). Priceperea lui Harap-Alb de
a-si face prieteni buni vine dintr-o filozofie straveche de viata, aceea ca omul nu poate
trai de unul singur: ”ca tovaras era partas la toate, si la paguba si la castig si prietenos
cu fiecare pentru ca avea nevoie de dansii in calatoria sa la imparatul Ros”. De
asemenea, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si
sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa
treaca prin apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care
Harap-Alb il face se intoarce atunci cand el insusi se afla in impas, craiasa furnicilor si cea
a albinelor salvandu-i de asemenea viata.
In aceasta etapa a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata, care
vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru casatorie, care este unul din
reperele finale ale devenirii sale. Probele de la imparatia fetei trimit spre ritualurile
taranesti ale petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin
foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care
il supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care il
supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa
aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau, acest fapt fiind ilustrat atunci
cand ea ii salveaza viata, trezindu-l din morti cu smicele si apa vie. Aceasta intamplare
simbolizeaza idea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiu de crai, viitorul imparat care-
si poate asuma raspunderea inchegarii unei familii si conducerii unei gospodarii, intrucat
experienta capatata ii confera statutul de adult pregatit pentru viata.

Ca modalitati de caracterizare retinem: caracterizarea directa, autocaracterizarea

”Razi, tu, razi Harap-Alb”, caracterizarea de catre alte personaje, onomastica
personajelor, modalitatile de expunere-naratiunea, dialogul,descrierea, monologul
interior umorul, ironia si autoironia. Caracterizarea directa este facuta de narator ”fiul
craiului, boboc in felul sau…”, „naiv”, „credul”, de Sf .Duminica („luminate craisor”, ”slab
de inger”, ”mai fricos decat o femeie”, ”gaina plouata”), de cal ”nu te stiam asa de
fricos”, de span ”Pentru vrednicia lui mi l-a dat tata” ; autocaracterizarea si
caracterizarea indirecta: prin nume (oximoronul Harap-negru,Alb), prin limbaj,
gesturi, fapte („ca tovaras, era partas la toate, si la paguba si la castig, si prietenos cu
fiecare pentru ca avea nevoie de dansii, in calatoria sa la imparatul Ros”; ocoleste nunta
de furnici, primejduindu-si viata; dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca
si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau,chiar daca pentru asta trebuie sa
treaca prin apa sau sa zaboveasca pentru a le construi un adapost) si prin relatiile cu
celelalte personaje (stie cum sa se comporte cu cei din jur: cal, albine, furnici si cei cinci
voinici, si de aceea primeste ajutorul acestora).

Se poate observa ca eroul este atipic, deoarece reuneste, spre deosebire de un Fat-
Frumos obisnuit, atat calitati (inteligenta la intrebarea ironica a tatalui, ”Dar aista cal tu
l-ai ales?”, baiatul raspunde, in aceeasi maniera in care i s-a pus intrebarea, ca merge
printre straini si nu vrea sa bata la ochi; intelepciune la propunerea calului, sa-l duca ori
ca vantul, ori ca gandul,prefera prima varianta,considerand,cu prudenta , ca ”daca mi-i
duce ca gandul mi-i prapadi”; bunatate - face stup albinelor, ocoleste nunta de furnici;
sociabilitate-se imprieteneste usor, este o companie placuta; are o fire vesela „Razi,
tu,razi, Harap-Alb!”; rasa nobila –prin tot ce face isi atrage admiratia celor din jur, incat
afirmatia lui G.Calinescu se dovedeste indreptatita: ”Omul de soi se vadeste sub orice
strai”; fidelitatea-isi respecta juramantul si nu divulga identitatea spanului, aduce capul
cerbului desi i se fac oferte extrem de tentante), cat si defecte (nesupunere –nu respecta
porunca tatalui,ceea ce echivaleaza cu pacatul originar, naivitate -se lasa pacalit de span;
slabiciune -nu trece proba labirintului/padurea) primele dominandu-le pe cele din urma.

Pompiliu Constantinescu apreciaza ca „intre amintirile copilariei si „Povestea lui Harap-

Alb” este acelasi raport de subsecventa ca intre inceputul si sfarsitul vietii. Creanga nu si-
a povestit maturitatea sub forma de memorial; a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o
experienta fantastica, valabila pentru om in genere; si el a luptat cu spanii, cu primejdiile
si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul, ca sa treaca puntile vietii, iar nemurirea si-a
dobandit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui artistice. Filozofia surazatoare a lui
Harap-Alb, subliniaza criticul, a fost filozofia lui pana in pragul mortii, iar intelepciunea ei
a fost intelepciunea vietii insasi, eterna si plina de umbre si lumini”.
Valoarea literara a basmului cult “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga
este data atat de evolutia firului narativ,cat si de constructia unei tipologii
exemplare.
Harap-Alb este protagonistul eponim al basmului care se incadreaza intr-o
tipologie inedita,conturata pe baza unor trasaturi definitorii.In jurul lui graviteaza
intreaga actiune,tanarul fiind prezent in toate momentele subiectului.
Titlul neobisnuit al basmului evidentiaza dubla personalitate a eroului
reprezentata printr-o identitate reala de tanar print si una aparenta de sluga a
spanului.Experienta dura traita de Harap-Alb sugereaza traversarea unei stari de
initiere,de la inocenta pana la maturizarea spirituala a celui ce va deveni imparat.
Ion Creanga a modificat radical personalitatea eroului din basmul
traditional,umanizandu-l.
Fiul cel mic al craiului,a luat decizia de as incerca norocul,dupa ce fratii
lui n-au izbutit sa treaca de proba-cursa intinsa de tatal lor imbracat in blana de
urs pentru a le verifica voinicia.Scopul era ca sa poata ajunge la fratele sau
Verde Imparat pentru ai urma la tron,deoarece acesta nu avea decat fete.
Tanar harnic,omenos,prietenos si milostiv Harap-Alb detine virtuti
consecrate in sistemul etic popular.Pentru adolescentul dornic de a deveni
imparat, momentul cheie este intalnirea cu Sfanta Duminica,deghizata in
cersetoare,care il roaga sa o miluiasca.Tanarul print isi demonstreaza calitatile
oferind ajutor dezinteresat si celor mai umile fiinte.Sfanta Duminica,personaj
supranatural,mistagog isi va arata generozitatea sufleteasca dezvaluind
suparatului print destinul exceptional care il asteapta: “…Putin mai este si ai sa
ajungi imparat cum n-a mai stat altul pe fata pamantului,asa de mare si de
puternic”.A doua recompensa consta in sfatul oferit tanarului de a cere tatalui sau
hainele de ginere,armele de lupta si calul alaturi de care avusese atatea victorii
in tinerete.Numai astfel se va produce un transfer de eroism de la tata catre fiul
care ii va repeta performantele.
Demnitatii,sensibilitatii,blandetii si milosteniei,Harap-Alb le va adauga
rabdarea si staruinta in refacerea hainelor uzate si a armelor ruginite.
Pe baza acestor trasaturi,protagonistul este caracterizat in mod indirect
prin atitudine si comportament.Desi la inceput mezinul este lovit in adancul
sufletului de refuzul tatalui sau care il considera nepregatit pentru o asemenea
experienta complexa,mai tarziu ii va aduce parintelui sau cea mai mare
multumire sufleteasca demonstrand ca are calitatile necesare unui viitor imparat.
Increzator in propria reusita,Harap-Alb va asculta sfaturile parintesti
inainte de a pasi in padurea labirint si isi propune sa le respecte cu
sfintenie.Drumul catre imparatia unchiului sau este lung si eroul simte apasarea
singuratatii.La un moment dat se rataceste si il intalneste pe
span.Inteligent,abil,fatarnic simuland prietenia,spanul il inseala pe naivul calator
inchizandu-l in fantana,ii preia identitatea craiasca sub amenintarea cu moartea.
Realizand ca incalcarea sfatului parintesc presupune asumarea
consecintelor,Harap-Alb manifesta respect fata de cuvantul dat chiar si in relatia
tensionata cu spanul si spera in triumful binelui si al adevarului.In incercarile
primejdioase la care este supus de omul span,Harap-Alb nu ramane singur,ci
este permanent ajutat de mistagogi(Murgul Credincios si Sfanta Duminica) si de
micile vietati personificate pe care le salveaza(furnicile si albinele) precum si cei
5 colosi,fiinte himerice cu insusiri supranaturale:Gerila,Setila,Flamanzila,Ochila si
Pasari-Lati-Lungila.
Prin relatiile de apropriere stabilite cu lumea acestor personaje,Harap-
Alb este caracterizat in mod indirect demonstrand prietenie si spirit de
intrajutorare.Astfel tanarul a invatat ca omul nu poate invinge de unul singur si ca
un sprijin important poate primi si de la fiinta cea mai modesta.
Personajul cel mai nazdravan al basmului,calul,marturiseste stapanului
sau ca ar fi putut de mult sa-l pedepseasca pe spanul cel rau,insa l-a
torelat,fiindca “si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata pentru ca fac
pe oameni sa prinda la minte…”.
Sfanta Duminica ajuandu-l pe erou in incercarile vietii ii explica
necesitatea de a alterna izbanda cu esecul si de a cunoaste suferinta umana
pentru ca numai asa cand va ajunge mare si tare va crede celor asupriti si
necajiti.
Iubitor de viata si oameni,bun si correct,Harap-Alb,desi print,se
comporta asemenea unui om obisnuit si ajuta in drumul sau pe fiintele grotesti
din calea carora fug toti de groaza.El li se adreseaza ca unor oameni
obisnuiti,fiind astfel caracterizat in mod indirect si prin limbaj.Purtandu-I
recunostinta,toti cei pe care ii ajuta ii devin tovarasi credinciosi,il sprijina in
confruntarile cu Imparatul Ros si cu fiica acestuia,o mare farmazoana.
Desi este actantul principal al unei lumi fabuloase in care stapaneste
miraculosul,Harap-Alb nu detine puteri supranaturale,fiind caracterizat prin
insusiri specific umane:istetime, darzenie, mila, prietenie, vitejie, perseverenta,
ciuda.Asemenea unui taran humulestean loveste calul bubos,care vine la tava
cu jaratec,cu capastrul in cap.Refuzul tatalui sau il raneste si il face sa se
ascunda in gradina palatului si sa planga cu amaraciune.Prin capacitatea de a
depasi multiplele probe la care este supus,tanarul dobandeste o serie de calitati
phihomorale necesare unui imparat.
Personaj-neofit al unui bildungsroman cu subiect fabulos,Harap-Alb isi
redobandeste in final conditia sociala de print,se casatoreste cu fata Imparatului Ros care a
invatat sa-l pretuiasca si ocupa tronul batranului sau unchi.
 BASMUL CULT
„POVESTEA LUI HARAP ALB”

de Ion Creanga

-caracterizarea personajului principal-

Descoperind frumusetea si varietatea literaturii populare, scriitorii o folosesc ca model si sursa de inspiratie, creand
opere in maniera si cu structura creatiilor folclorioce. Asfel, se ajunge si la crearea basmului cult, dupa modelul basmului
popular. In literatura romana Ion Creanga s-a facut remarcat prin elemente originale care dau viata operelor sale. In
„Povestea lui Harap-Alb”, marele povestitor constituie opera dupa modelul basmului popular romanesc,
dandu-i un carcater unic prim modul in care autorul a inteles ideea de basm. Asftel apare eruditia
paremiologica , textul fiind puternic imbogatit prin proverbe, zicatori, vorbe de duh specifice
humulestenilor. Umorul ofera cititorului posibilitatea de a parcurge o opera care starneste veselia.

Basmul lui Creanga cuprinde un numar semnificativ de personaje reale ii imaginare.

Personajul principal apartine lumii reale. El este fiu de crai, fiind mezinul familiei. Acest personaj se remarca d-a lungul
firului narativ datorita caracterului puternic sensibilazat la adresa persoanelor din jurul sau. Caracterizarea personajului
este atat directa cat si indirecta, Harap-Alb fiind pus in situatii care-i definesc spiritualitatea.
Cracterizarea personajului prin comportament (gesturi, fapte) este edificatoare in privinta modului in care Ion Creanga a
perceput acesta opera.

Fiul de crai reprezinta binele, el nu este un erou tipic basmului popular. Nu se lupta cu zmeii, nu pedepseste raul pentru
a reface echilibrul distrus al lumii. Nu detine puteri magice, ci este un tanar obisnuit, harnic, supus, cu un suflet milos si
sensibil. Caracterul deosebit pe care al are acest tanar, indreptat catre valoriile umane apreciate de poporul roman, il va
ajuta sa devina imparat, fiind rasplatit pentu omenia de care da dovada.a234m0-sdfsdn334
Primul gest de omenie pe care personajul il face este daruirea unui banut, milostivindu-se de o baatrana (care de fapt
este Sfanta Duminica, personaj simbolic, ce-l va ajuta in drumul initiatic pe care Harap-Alb il va parcurge). Rusinandu-se
de nereusitele fratilor mai mari, el se hotareste sa porneasca intr-o calatorie spre imparatia unchiului sau. Fiul craiului
este ajutat de Sfanta Duminica care ii da sfaturi in ceea ce priveste pregatirea drumului. Calul nazdravan pe care il alege
este un alt ajutor pe care fiul craiului il primeste datorita purtarii deosebite. Este curajos, infruntand obstacolul pe are
tatal sau i l-a pregatit. Insa da dovada de neascultareatunci cand tatal sau ii spune sa nu se increada in span sau in
omul ros (simboluri ale vicleniei, ale raului). Incalcand o porunca , el va fi supus unor grele incercari, fiind obligat sa se
supuna spanului, care a reusit sa-l inchida fantana. Din acest moment al povestirii fiul craiului va deveni Harap-Alb, fiin
sluga spanului care se da drept nepot al imparatului.

Ajungand la curtea unchiului sau, el manifesta onestitate deosebita si nu-si incalca cuvantul, juramantul facut spanului.
Este ascultator si supus in toate, nefiind insa parasit de personajele fantastice, care il vor ajuta in drumul initiatic pe care
a pornit.

Este indrumat de Sfanta Duminica atunci cand trebuie sa culeaga salate din Gradina Ursului sau sa aduca pietre scumpe
din Padurea Cerbului. Aceste doua incercari sunt periculoase pentru personaj, insa este sutinut si de calul nazdravan.
Din aceste doua situatii reies alte trasaturi, valori ale protagonistului: este recunoscator pentru ajutorul primit si
constient ca a gresit, platind pentru neascultarea sfatului parintesc. Fiind incurajat de Sfanta Duminica, sesizeaza faptul
ca Dumnezeu i-a harazit un destin mai putin milos, dar „Mare-i Dumnezeu!”.234m0sdfsdn334
Sensibilitatea personajului este extraordinara in fata unor situatii reliefate de Creanga.
In drumul spre curtea Imparatului Ros se milostiveste de furnici, de albine, facandu-si astfel noi prieteni care-l vor oferi
sprijin la nevoie. Intalnirea personajului principal cu personaje fantastice reprezentand caractere umane duse la extrem
(Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila) ii va conferi prilejul de a lega noi prietenii.
Ajungand la curtea Imparatului Ros, Harap-Alb trece peste toate probele la care este supus, dar nu datorita unor puteri
supranaturale, ci ajutorului dat de prietenii sai.
Fata Imparatului Ros va prind dragoste pentru Harap-Alb, care dupa ispasirea pacatului pe care l-a comis (neascultare),
va atinge stadiul suprem al fericirii pamantene- iubirea.
Dargostea il va readuce la viata si el va primi rasplata pentru bunatatea, milostivirea, ascultarea(in calitate de sluga a
spanului) de care daduse dovada.
Personajul actioneaza sub semnul profund al destinului, dar si sub propriile decizii, care au un rol important in initierea
lui.

Trecand probrlr de foc, probe initiatice(in numar de trei) el isi va recapata dreptul de a fi imparat, atingand stadiul
maturitatii.
Fiul de crai isi va dobandi noul statut, bine merutat, castigat in urma unor probe periculoase, care i-au dezvoltat
intelepciunea si curajul. Aceste calitati sunt necesare pentru un imparat, pentru un model de imparatire.
In drumul initiatic spre cunoasterea lumii trece prin mai multe etape, care-i marcheaz eroului propriile limite, dar il fac sa
se cunoasca pe sine: umulinta, rabdarea, virtutile omeniei.
Moartea personajului in final este un simbolica, ritualica, el fiind supus unui proces de purificare, reinvierea este semnul
mdobandirii unei noi identitati.
Fiind reprezentantul Binelui el obtine favoruri pe care nu le folosette in scop propriu(nu da dovada de egoism). El
cunoaste virtutea cea mai de seama abia dupa ce a trecut anumite stadii. Iubirea este invingatoara mortii,renasterea
Binelui in urma unei stadialitati riscante.

Harap-Alb, eroul basmului lui Creanga, iese oarecum din schema personajului basmului popular. Chiar daca poate fi
identificat cu Fat-Frumos care se infrunta cu zmeii, nu se lupta niciodata cu spanul, nu comite pacatul groaznic al
omorului. Din acest motiv basmul conceput de Ion Creanga se diferentiaza prin stil si continut de celalalte opere de
acest gen.