Caracterizarea lui Harap-Alb

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult. Titlul precizează caracterul fabulos al
textului, precum și caracterul său inițiatic: Harap-Alb este numele sub care protagonistul trece
prin toate încercările care îi aduc desăvârșirea umană.
Harap-Alb este personajul principal al basmului Povestea lui Harap-Alb, este
personaj eponim, tridimensional, dinamic, acesta ilustrând tipul tânărului neinițiat și naiv, care
trebuie să parcurgă drumul spre maturizare. Deși este personajul principal al basmului, Harap-
Alb nu are puteri supranaturale. Este conturat ca un tânăr curajos, cinstit și sincer.
Statutul social al lui Harap- Alb este la început acela de mezin al familiei, ce
este conceput în umbra fraților săi mai mari, iar la final ajunge să- și asume rolul de
moștenitor al Împăratului Verde.
Din punct de vedere moral, Harap- Alb este la început orgolios,
superficial, incapabil să distingă aparența de esență. Compensându-i slăbiciunile umane
firești( nu face distincția între aparență și esență atunci când își alege calul, respingându-l pe
cel slab), bunătatea și mila îi conferă lui Harap- Alb calitatea de simbol al binelui.
Din punct de vedere psihologic, Harap- Alb este
surprins pe tot parcursul procesului de maturizare. La început este timid, naiv, se lasă stăpânit
de frică și este neîncrezător în forțele proprii. La final dobândește curajul, calitate pe care o
dovedește datorită probelor la care este supus de Spân.
O primă secvență reprezentativă pentru
imaturitatea și milostenia tânărului este scena de la începutul basmului, când Sfânta
Duminică se deghizează într-o bătrâna cerșetoare, care ii încearcă sufletul bun cerându-i un
bănuț. Inițial, Harap-Alb o respinge, fiind căzut pe gânduri si neștiind cum o să acționeze mai
departe, însă vorbele pe care Sfânta Duminica i le va spune îi va schimba gândirea și îi va
dărui acesteia un bănuț, pentru care aceasta va face tot posibilul sa îl ajute pe acesta in
călătoria care urmează. Sfătuit de bătrână, acesta ia calul, armele și hainele tatălui său din
tinerețe și pornește la drum după ce trece proba podului cu ajutorul calului.
O secvență
reprezentativă pentru lipsa de experiență și naivitatea lui Harap-Alb este scena coborârii în
fântână . Încălcând sfatul părintesc, pentru a ieși viu din pădure, mezinul craiului acceptă
tovărășia Spânului. Coborârea în fântână, spațiu al morții și al renașterii, reprezintă începutul
inițierii spirituale, în care va fi condus de Spân. Crezând că va găsi apă și răcoare, personajul
intră în fântână, ulterior fiind închis de către Spân. Intră naiv fecior de crai și iese cu numele
oferit de Spân, Harap-Alb, slugă a acestuia. Naratorul îl
caracterizează în mod direct, evidențiind naivitatea sa prin formulări precum boboc în felul
său la trebi de aieste. Caracterizarea directă, făcută de celelalte personaje conturează portretul
băiatului: mai fricos decât o muiere, inima ta cea bună, slugă netrebnică, slugă vicleană, o
slugă vrednică și credincioasă. Relația cu
celelalte personaje- adjuvanții- ca mijloc de caracterizare indirectă, relevă capacitatea lui
Harap-Alb de a-și face prieteni adevărați, loiali, care să-l ajute în orice împrejurare dificilă a
vieții sale. Probele la care este
supus la curtea Împăratului scot la iveală, în mod indirect, trăsături precum: inteligența,
stăpânirea de sine, ascultarea și priceperea, dar mai ales bunătatea sa, fără de care nimeni nu l-
ar ajuta.
 Acțiunea basmului este construită pe momentele subiectului. În expozițiune este
prezentat timpul ( odată) și spațiul ( o țară). Tot aici aflăm că cele două împărății erau la
distanțe enorme, iar drumurile erau încurcate și pline de primejdii. Intriga rezidă la
înstrăinarea celor doi împărați. Substituirea nepotului cu un străin n-ar fi fost cu putință dacă
moșul nu și-ar fi recunoscut rudele. Alt moment al intrigii este încălcarea sfatului părintesc de
a nu intra în legătură cu un om spân. Desfășurarea acțiunii îl arată pe crăișor pus in diferite
situații primejdioase. Punctul culminant este momentul în care fata Împăratului Roș dezvăluie
adevărul despre Harap- Alb, căruia Spânul îi taie capul. Deznodământul este fericit:
impostorul este ucis, Harap-Alb este înviat, eroul se căsătorește și se înscăunează împărat.
Conflictul textului este unul dublu, fiind vorba pe de o parte de un
conflict general, specific basmului, bine-rău, și pe de altă parte, de un conflict particular, între
Harap-Alb și Spân. Conflictul debutează în momentul întâlnirii celor doi când fiul de Crai este
păcălit de Spân și devine sluga acestuia. Evoluția conflictului se bazează pe toate probele la
care este supus Harap-Alb, care în cele din urmă îl fac mai puternic. Conflictul se finalizează
într-un mod pozitiv deoarece Harap-Alb, deși este decapitat de Spân, este readus la viață de
fata împăratului Roș, iar Spânul sfârșește prin a fi omorât de cal.
Perspectiva narativă este obiectivă, viziune dindărăt, cu focalizare
zero, narator omniscient și omniprezent, intervenind adesea prin comentarii sau reflecții.
Modul de expunere prezent este narațiunea, la persoane a III-a, combinată cu dialogul și
descrierea. Relațiile temporale și spațiale: acțiunea este pusă sub semnul Amu cică era odată
care ne transpune într-o lume fantastică și miraculoasă, o lume ruptă de realitate, la curtea
unui Crai, precum într-o țară mai îndepărtată, tocmai la o margine a pământului, unde
locuiește singurul frate al craiului.
Titlul îl constituie numele protagonistului basmului. Oximoronul
Harap- Alb desemnează un rob de origine nobilă, dar și condiția de învățăcel supus
transformării. Cele trei ipostaze ale sale corespund, în plan compozițional, celor trei etape ale
drumului inițiatic: la început- fiul craiului ( mezinul naiv), pe parcursul textului- Harap- Alb
( învățăcelul), iar la sfârșit- împăratul ( inițiatul).