Povestea lui Harap Alb

Eseu despre relatia dintre doua personaje intr-un basm cult studiat

Ion Creanga este considerat unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane
alaturi de Mihai Eminescu , Ioan Slavici si I. L. Caragiale. Lucrarea sa capitala este
‘’Amintiri din copilarie’’, opera autobibliografica in care talentul sau de povestitor este
evident.

Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” a fost scris de Ion Creanga si publicat in revista
„Convorbiri literare” in anul 1877, fiind apoi reprodus in ziarul „Timpul” in mai multe
numere. Textul se încadrează in estetica realista prin: obiectivitatea perspectivei
narative, utilizarea tehnicii detaliului semnificativ si crearea unor tipologii umane.

Harap-Alb este personajul principal, întruchiparea binelui, dar este un erou atipic de
basm, deoarece este lipsit de însușiri supranaturale; el este construit realist, ca o ființă
complexă, care învaţă din greșeli și progresează. lese din stereotipia superiorității
mezinului și este personaj „rotund“ (E.M. Forster). Poate fi considerat personaj
„tridimensional“(W.C. Booth) ,pentru că nu respectă tiparul şi surprinde, ca, de
exemplu, atunci când îi dă calului cu frâul în cap sau râde împreună cu ceilalți de
Gerilă, în casa de aramă.

Ipostazele sociale în care este prezentat pot fi asimilate etapelor inițierii

(bildungsroman): fiu de crai, slugă, pețitor, împărat. Trecerea de la un statut social
privilegiatla unulinferior, dificil, este asociată în antiteză cu îmbogățirea interioară,
pentru ca în final valoarea celor două planuri –material și spiritual- să coincidă ca
dreaptă recompensă.

Psihologic, Harap-Alb este inițiatul, tânărul care trebuie să își formeze

caracterul .Deși se arata nemultumit de soarta sa, și-o asumă și perseverează în
înfruntarea acesteia. El are psihologia omului care suferă pe nedrept, dar care încearcă
să rezolve această situație cu mijloacele cinstei, curajului și bunătății. El devine un
erou exemplar, nu prin insusiri miraculoase, ci prin autenticitatea lui umana.

Moral, este predispus să facă doar bine, să-i ajute și să-i înțeleagă pe ceilalți. Se
deosebește de fraţii săi prin bunătate, calitate răsplătită prin sfaturile Sfintei Duminici,
după ce o miluieștecu un ban. Desi are calitatile necesare, fiind,,cel mai vrednic dintre
nepoti”, cum spune Imparatul Verde, acestea nu sunt individualizate de la inceput, ci
vor iesi la iveala pe parcursul probelor depasite, cand se vor sesiza curajul, ascultarea,
milostenia, capacitatea de a-si face prieteni de nadejde, respectarea juramantului.

Spanul este personajul secundar, negativ al basmului. Social, este un om de rand,

constructia realista reflectand concepția populară despre „omul însemnat“, prin care
raulactioneaza, mimand atributele binelui. Spanul este formatorul tinerei sale slugi,
pedagogul rau, neiertator, care il supune la diferite probe menite sa-l puna in
primejdie.

Psihologic, Spanul are este spiritul demonic deghizat, caci, in cele trei aparitii, el isi
schimba infatisarea. Personajul cauta sa-l convinga pe Harap-Alb sa-l ia ca tovaras de
drum, folosindu-se de persuasiune.Acesta reprezinta”răul necesar” ce ar fi putut fi
îndepărtat de cal de la început, dar care este tolerat în scop formativ: ”Și unii ca aceștia
sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte…”

Moral, Spanul este amenintator, silindu-l pe Harap-Alb sa jure ,,pe ascutisul

palosului” ca nu-si va deconspira adevarata identitate. In momentul in care isi atinge
scopul, atitudinea lui se modifica: devine poruncitor si autoritar, dezvaluindu-
iadevaratul caracter. Vazandu-seurmas la tronul imparatesc, Spanul devine arogant,
insusindu-si toate meritele lui Harap-Alb, laudandu-se ca stie sa-si struneasca
sluga: ,,Nu stii dumneata ce poam-a dracului e Harap-Alb aista”.

Relatia celor doua personaje este una evolutiva, personajele intruchipand relatia
mentor-invatacel, fiind in opozitie de ordin moral.Eroul basmului parcurge un drum al
iniţierii, la finalul căruia trebuie treacă într-un plan superior de existenţă. După ce se
desparte de tatăl său, care îi spune să se ferească de omul span și de omul roș, crăişorul
se rătăcește în pădurea-labirint. Încalcă sfatul dat de tată (interdicţia) şi își ia drept
călăuză un spân, care dă dovadă de viclenie și i se arată de trei ori sub diferite
înfățișări, iar acest fapt îl conduce pe erou la naiva concluzie că „aiasta-i țara spânilor”.

O secventa semnificativa pentru relatia dintre cele doua personaje este cea a
coborârii fiului de crai în fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se
lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint-” un loc unde i
se închide calea și încep a i se încurca cărările, fiul de crai cade în capcana acestuia.
Notația naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul craiului,
boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o
îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până
atunci la casa părintească, nu crede în relele intenții ale celui de lângă el și judecă
lumea după modelul său moral. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să
înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .

O alta secventa semnificativa pentru relatia dintre cele doua personaje este cea finala,
în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a
traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea,
valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă
încercare, duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul
urzește planuri de răzbunare și ”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-
Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și
apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Spânul spusese
verișoarelor sale: ” Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe lume. Dacă
dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de viață
este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful moral
al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a
autorului.

Semnificative pentru constructia relatiei dintre cele doua personaje sunt elementele de
structura si limbaj ale textului narativ,precum conflict, modalitati de caracterizare si
titlu.

Titlul este unul oximoronic, rezumand cel mai bine tema basmului, lupta dintre doua
forte contradictorii, dar si dubla personalitate a fiintei umane, o sinteza autohtona de
Yon si Yang, dualitatea realitatii in genere (bine si rau, adevar si minciuna, viata si
moarte). Totodata, titlul simbolizeaza identitatea aparenta, ,,harap” (sluga Spanului,
ce inseamna ,,rob tigan”) si cea reala a fiului de crai, el fiind ,,alb” (adica persoana
nobila, pura). Ordinea termenilor nu este intamplatoare, ea anticipand faptul ca fiul
de crai va fi sluga doar pentru o scurta vreme, evoluand de la statutul de servitor la
acela de stapan, de fiinta purificata, ,,alba”, capabila sa conduca o imparatie.

Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de catre narator, de către celelalte personaje
sau prin autocaracterizare. La inceput, personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul
craiului” intrucat nu are o identitate definita, urmand ca prin parcurgerea drumului
initiatic sa-si gaseasca un nume. Prin intermediul autocaracterizarii, fiul craiului
marturiseștespânului: ,,din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata”. Batrâna care
îl ajută, i se adreseaza cu ,,luminate craisor”, fiind convinsa ca tanarul are un destin
stralucit pe care trebuie sa-l implineasca. Ea îi evidențiază calitățile morale , dar îl și
dojenește numindu-l ,,slab de inger, mai fricos decat o femeie”. Fetele imparatului
Verde ii recunosc meritele: ,,Harap-Alb, sluga lui, are o infatosare mult mai placuta si
seamana a fi mult mai omenos”, în opoziție cu Spânul: ”Vița de vie, tot în vie, vița de
boz, tot rogoz.”

Despre Spân naratorul notează direct: ,,Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum să-
și ascundă ura”.Acesta i se adreseaza fiului de crai ca fiind “imbracat altfel si calare pe
un cal frumos, si prefacandu-si glasul incepe a caina pe fiul craiului”.

Totodata, Harap-Alb este caracterizat si in mod indirect, prin limbajul sau, fapte si
comportament , relatia cu celelalte personaje si chiar prin intermediul numelui sau.
Fiu iubitor si dornic sa obtina aprecierea tatalui, se supara si se intristeazacand vede
rusinea acestuia, si se hotaraste să-i obtină aprobarea: ,,nu m-oi mai intoarce, să stiu
bine ca m-oi intalni si cu moartea in cale”. Relatia cu celelalte personaje dezvaluie
caracterul nobil al lui Harap-Alb. Ajută micile vietăți fără să aibă nimic de câștigat, își
respectă cuvântul dat în detrimentul propriilor interese. Pentru cele cinci personaje
fantastice, ”era tovaras, era partas la toate,(…) prietenos cu fiecare”.

Caracterizarea indirecta prin limbaj evidentiazaatitudinea superioara a Spanului.

Acesta incearca sa-l impresioneze pe Imparat de puterea sa cu care isitrateazasupusii,
dar vorbele sale demonstreaza a fi fara valoare “Spanului ii mergea gura ca pupaza, de
a ametit pe Imparatincat a uitat si de Harap Alb, si de cerb, si de tot”. In limbajul sau
mai putem observa cum toate poftele trebuiau sa-i fie facute in cel mai scurt timp
posibil “Hai, iesirapede si porneste, ca nu-i vreme de pierdut”. In tot acest timp, firea
lui lingusitoare este prezenta in limbajul lui, tocmai pentru ca el deja isi ia rolul de
Imparat.

Limbajul naratorului şi al personajelor se caracterizează prin umor (diminutive cu

valoare augmentativă - „buzişoare”, „băuturică“; caracterizări pitoreşti - portretul lui
Gerilă, al lui Ochilă etc.) și oralitate (folosirea eruditiei paremiologice prin frecvenţa
proverbelor, a zicătorilor introduse în text prin expresia „vorba ceea“: „Vorba ceea:
«Frica păzeşte bostănăria»”). Registrele stilistice popular, oral și regional conferă
originalitate limbajului artistic, prin integrarea unor termeni şi expresii populare, a
unor regionalisme fonetice sau lexicale.

In concluzie, perechea antagonist-protagonist, specifica basmului, se concretizeaza in

basmul „Harap-Alb” prin raportul mentor-invatacel cu ajutorul calatoriei initiatice.