Caracterizarea lui Harap-Alb

I. Introducere
Ion Creangă, autor cu o semnificativă activitate literară în perioada clasică, fiind contemporan cu
Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I.L.Caragiale, este considerat unul dintre cei mai valoroși povestitori ai
poporului român. Operei sale capitale, scrierea memorialistică ,,Amintiri din copilărie’’, i se adaugă
basmele culte, care proiectează în fabulos lumea țărănească apropiată de sufletul său într-o manieră
originală de exprimare.
Povestea lui Harap-Alb a fost publicată pentru prima dată în revista Convorbiri literare la data de
1 august 1877 și este un basm cult, păstrând trăsăturile fundamentale ale speciei, dar în același timp
deosebindu-se de basmul popular prin: dimensiunile ample, conflict prelungit, sporirea numărului de
probe, amânarea deznodământului, protagonist fără puteri supranaturale, chiar fără calități excepționale,
umanizarea fantasticului, oralitate și umor.
Personajele din basmul cult, Povestea lui Harap-Alb, sunt purtătoare ale unor valori simbolice:
binele şi răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rău se încheie în basm prin victoria
binelui.
II. Precizarea statutului personajului
Prin intermediul acţiunii, la început este prezentat statutul social al lui Harap-Alb, care apare în
postura unui fecior de crai, fără o identitate anume, şi corespunde unui Făt-Frumos din basmele populare,
însă nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, deoarece se poartă firesc, fiind un om
obişnuit, cu calităţi şi cu defecte: plânge când dojenit, se mânie şi îşi loveşte calul, se vaită sau se teme,
este îngândurat şi nesigur de fiecare dată când e pus în faţa unei noi probe. Însă în decursul acţiunii
parcurge un traseu al devenirii: este mai întâi slugă, apoi împărat, după ce depăşeşte o serie de probe. Deși
are calitățile necesare unui viitor împărat, acestea nu sunt evidențiate de la început, ci sunt descoperite
prin intermediul probelor la care este supus, când dovedește generozitate, prietenie, respectarea
jurământului, curaj, responsabilitate.
III. Trăsătura dominantă și două secvențe
Eroul este văzut în evoluție, de la naivitate la înțelepciune, potrivit concepției autorului,
atributele necesare unui conducător sunt înțelepciunea, bunătatea și cinstea. Primele întâlniri cu
inițiatorii săi, Sfânta Duminică, apoi calul năzdrăvan și Spânul, pun în lumină naivitatea,
incapacitatea de a distinge adevărul de aparențe.
Un prim episod ilustrativ pentru această calitate este cel al coborârii fiului de crai în fântâna-
simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de
trecut- pădurea labirint-” un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai
cade în capcana acestuia. Notația naratorului evidențiază diferența dintre cele două personaje: ”Fiul
craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o îndelungă
experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească,
nu crede în relele intenții ale celui de lângă el și judecă lumea după modelul său moral. La ieșirea din
fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea
echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența,
răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă încercare,
duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Deconspirat, Spânul retează capul
lui Harap-Alb și îl dezleagă astfel pe erou de jurământul supunerii, semn că inițierea era încheiată, iar
calul îl omoară pe răufăcător. Pentru vrednicia lui, primește răsplata cuvenintă: nunta și împărăția.
IV. Elementele de structură, de compoziție și de limbaj ale textului care pun în evidență
trăsăturile personajului
Un prim element de structură care pune în evidenţă însuşirile personajului il constituie
modalităţile de caracterizare. Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de către narator, de către
celelalte personaje sau prin autocaracterizare. La început, personajul este cunoscut sub sintagma de
,,fiul craiului” întrucât nu are o identitate definită, urmând ca prin parcurgerea drumului iniţiatic să-şi
găsească un nume. Prin intermediul autocaracterizării, fiul craiului mărturisește Spânului: ,,din
copilăria mea sunt deprins a asculta de tată”. Bătrâna care îl ajută, i se adresează cu ,,luminate
crăişor”, fiind convinsă că tânărul are un destin strălucit pe care trebuie să-l împlinească. Ea îi
evidențiază calitățile morale , dar îl și dojenește numindu-l ,,slab de înger, mai fricos decât o femeie”.
Fetele împăratului Verde îi recunosc meritele: ,,Harap-Alb, sluga lui, are o înfătişare mult mai plăcută
şi seamănă a fi mult mai omenos”, în opoziție cu Spânul.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele sale, din vorbe, din atitudinea față de ceilalți, din
limbaj. În ciuda conflictului major, el își respectă jurământul cu credință, este tolerant și milos. Este
ajutat, sfătuit, îndrumat de cei care îi apreciază bunătatea sufletească. Aceasta este trăsătura morală
esențială dezvăluită de multe dintre secvențele narative: miluirea cerșetoarei cu un bănuț, ocolirea
furnicilor pentru a nu le strica nunta, găsirea adăpostului pentru roiul de albine.
Harap-Alb își dezvăluie calitățile și defectele prin relațiile cu celelalte personaje. Este un fiu
iubitor care suferă atunci când își vede tatăl amărât: ,,iese afară în grădină și începe a plânge în inima
sa’’. Cu Spânul este în relații conflictuale, însă rămâne credincios jurământului făcut: ,,Da, stăpâne,
zise Harap-Alb, lăsând ochii-n jos.’’ Alte sentimente îl leagă de Sfânta Duminică pe care o
consideră ,,măicuța’’ lui, în fața căreia se arată neprefăcut, temător, descurajat.
Titlul evidențiază cele două ipostaze ale eroului: fiul ce mic al craiului, imatur și neinițiat, și
ucenic al Spânului. ,,Harap-Alb’’ este un nume format din substantivul ,,harap’’ (forma
literară ,,arap’’) cu înțelesul ,,rob’’, ,,slugă neagră’’ și adjectivul ,,alb’’, sugestie a stării de inocență a
eroului. Asocierea celor doi termeni este oximoronică și poate evoca inerenta coexistență a binelui cu
răul, în orice personalitate. Eroul primește acest nume abia în scena în care debutează cu adevărat
procesului lui de formare (coboară în fântână ca fiu de crai și, jurându-i credință Spânului, iese ca
rob) și reflectă condiția duală: rob de origine nobilă.
V. Concluzie
În concluzie, Harap-Alb apare mai degrabă ca un personaj realist, decât unul fabulos, zugrăvit
în toată complexitatea sufletului omenesc, cu lumini și umbre, calități și defecte, comportamentul său
fiind asemănător cu al unui flăcău humuleștean, neîncrezător în propriile forțe, dar generos, altruist și
prietenos.