Basmul cult este o specie a genului epic in care se nareaza intamplari fantastice

ale unor personaje reale, simbolice sau imaginare, reprezentante ale binelui aflate
in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii, pe care le inving in cele din
urma. ,,Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga, opera publicata in revista
,,Convorbiri Literare” in anul 1877 apartine, prin trasaturile sale definitorii, speciei
literare basm cult. Opera urmareste drumul initiatic al protagonistului si
dificultatile pe care acesta le intalneste, din acest motiv opera putand fi
considerata a fi un bildungsroman.
Personajul principal, Harap-Alb, are un loc central în desfășurarea epică, celelalte
personaje evoluând din perspectiva rolului pe care îl joacă în formarea acestuia.
Harap-Alb este fiul cel mic al craiului si nepotul lui Verde-Imparat. Statutul sau
social este privilegiat, conditie care va fi pierduta in urma incalcarii sfatului
parintesc si a pactului cu Spanul. Eroul este un tanar care la inceput apare inceput
de ambitie, de curaj, dar si timid. El doreste sa plece in calatorie nu pentru a
deveni imparat, ci pentru ca fratii mai mari si-au dezamagit tatal, iar el vrea sa
schimbe aceasta situatie.
Harap-Alb nu este asemenea lui Fat-Frumos din basmele populare: este lipsit de
puteri supranaturale, dar si de insusiri fizice exceptionale(putere). Prin
intermediul numelui sau, un oximoron, este sugerat echilibrul intre calitati si
defecte. Desi este un neinitiat, protagonistul va reusi prin trecerea probelor sa
dobandeasca toate calitatile necesare unui conducator luminat: milostenie,
bunatate, generozitate, grija si intelegere fata de cei mai mici.
Principala trasatura a tanarului este nobletea morala a acestuia.
Un prim episod ilustrativ pentru această calitate este cel al coborârii fiului de crai
în fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de
Spân la primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint-” un loc unde i se închide
calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în capcana acestuia. Notația
naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul craiului, boboc
în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”. Dacă Spânul are o
îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat
până atunci la casa părintească, nu crede în relele intenții ale celui de lângă el și
judecă lumea după modelul său moral. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi
nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .
Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și
restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător
și tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să
ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă încercare, duce Spânului pe fata
împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și
”icnește în sine”. Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal
din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei
împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Spânul spusese verișoarelor
sale: ” Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe lume. Dacă
dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de
viață este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit.
Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final
pozitivistă a autorului.
Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de catre narator, de către celelalte
personaje sau prin autocaracterizare. La inceput, personajul este cunoscut sub
sintagma de ,,fiul craiului” intrucat nu are o identitate definita, urmand ca prin
parcurgerea drumului initiatic sa-si gaseasca un nume. Prin intermediul
autocaracterizarii, fiul craiului marturisește spânului: ,,din copilaria mea sunt
deprins a asculta de tata”. Batrâna care îl ajută, i se adreseaza cu ,,luminate
craisor”, fiind convinsa ca tanarul are un destin stralucit pe care trebuie sa-l
implineasca. Ea îi evidențiază calitățile morale, dar îl și dojenește numindu-l ,,slab
de inger, mai fricos decat o femeie”. Fetele imparatului Verde ii recunosc
meritele: ,,Harap-Alb, sluga lui, are o infatosare mult mai placuta si seamana a fi
mult mai omenos”, în opoziție cu Spânul: ”Vița de vie, tot în vie, vița de boz, tot
rogoz.”
Totodata, Harap-Alb este caracterizat si in mod indirect, prin limbajul sau, fapte si
comportament , relatia cu celelalte personaje si chiar prin intermediul numelui
sau. Fiu iubitor si dornic sa obtina aprecierea tatalui, se supara si se intristeaza
cand vede rusinea acestuia, si se hotaraste să-i obtină aprobarea: ,,nu m-oi mai
intoarce, să stiu bine ca m-oi intalni si cu moartea in cale”. Relatia cu celelalte
personaje dezvaluie caracterul nobil al lui Harap-Alb. Ajută micile vietăți fără să
aibă nimic de câștigat, își respectă cuvântul dat în detrimentul propriilor interese.
Pentru cele cinci personaje fantastice, ”era tovaras, era partas la toate,(…)
prietenos cu fiecare”.
In concluzie, desi este personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Fat-Frumos din
basmele populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului,
prin umanizarea fantasticului. Protagonistul traverseaza o serie de probe, invata
din greseli si progreseaza, se maturizeaza, pentru a merita sa devina imparat,
basmul putand fi astfel considerat un bildungsroman.