1. Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata.

Trasaturile prozei romantice sunt : - inspiratia din istoria nationala - personaje exceptionale in situatii exceptionale - destinul de exceptie al personajului principal - personajul principal este alcatuit din contraste puternice - seria de antiteze - culoarea epocii - spectaculosul gesturilor, replicilor si al scenelor Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi apartine prozei romantice deoarece intruneste toate trasaturile mai sus enumerate. Se inspira din istoria nationala, prezentandu-ne cei 5 ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu dintre 15641569. Ne prezinta un personaj exceptional aflat in situatii exceptional, cu un destin neobisnuit. Personajul este alcatuit din contraste puternice, cum ar fi blandete fata de sotia sa si tiranie, cruzime(schingiuieste si ucide boierii), siretenie si respecul fata de cuvantul dat. Antiteza cea mai puternica este intre domnitor si sotia sa, Ruxanda. El este tiran si crud, aprig si sangeros, pe cand Ruxanda este blanda si gingasa. Culoarea epocii este realizata prin detalii vestimentare si prin descrierea obiceiurilor ( in special in scena din biserica), care ne introduc in atmosfera timpului. Cateva replici spectaculoase sunt chiar motto-urile nuvelei: : Daca voi nu ma vreti, eu va vreau , Ai sa dai sama, doamna , Capul lui Motoc vrem , De ma voi scula, pre multi am sa popescsi eu . Scene memorabile ar fi : intalnirea dintre boieri si Alexandru Lapusneanul de la inceputul nuvelei, cand boierii incearca sa-l convinga sa se intoarca, dar domnitorul nu se lasa induplecat ; scena din biserica, unde Lapusneanul reuseste sa disimuleze cainta pentru toate faptele sale si sa-I pacaleasca pe boieri, scena ospatului, in care domnitorul porunceste ca toti cei 47 de boieri sa fie macelariti, iar din capetele acestora face o piramida. Un gest spectaculos este acela in care Lapusneanul isi invita sotia sa asiste la acest spectacol grotesc, precum si acela in care il arunca pe Motoc in mainile multimii pentru a fi sfasiat. 3. Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.

Basmul cult

- este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul. - Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui - Personajele indeplinesc o serie de functii( antaganistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj. - Reperele temporale si spatiale sunt vagi - In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea - Existenta unui tipar narativ care consta in : a. o situatie initiala de echilibru b. un eveniment care

deregleaza echilibrul initial c. aparitia donatorilor si a ajutoarelor d. actiunea reparatorie (trecerea probelor)

e. refacerea echilibrului si rasplata eroului Basmul Povestea lui Harap Alb , de Ion Creanga este un basm cult deoarece indeplineste toate criteriile de mai sus. Respecta un tipar narativ, care cuprinde : a. Situatia initiala de echilibru : existenta a doi imparati frati, unul avand trei feciori, celalalt trei fete b. Aparitia factorului perturbator : cartea primita de la Imparatul Verde, care, neavand fete, are nevoie de un mostenitor la tron. c. Aparitia primelor ajutoare : calul nazdravan si sfanta Duminica. d. Actiunea reparatorie : calatoria lui Harap-Alb si parcurgerea probelor : aducerea salatelor din gradina ursului, aducerea pielii cerbului si aducerea fetei imparatului Rosu. Acum apar si celelalte ajutoare : Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Si imparatul Rosu il supune pe Harap Alb la cateva probe : casa de arama, alegerea macului de nisip, ghicitul fetei. Acum intervin si furnicile si albinele, alte ajutoare.

e. Refacerea echilibrului si rasplata eroului Harap Alb este decapitat de Spn si inviat de fata

Imparatului rosu cu apa vie si apa moarta. Spnul este ucis de cal, iar eroul rasplatit primind tronul

si pe fata Imparatului Rosu, cu care se casatoreste in final.

Povestea lui Harap Alb este un basm cult prin reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului,

umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului

5.Ilustreaza modalitale de caracterizare a eroului dintr-un basm cult studiat. Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Alb" ilustreaz o alt lume dect cea real, personajele fiind mprai i crai, Sfnta Duminic, animale i gze fermecate, eroi cu trsturi fabuloase, alturi de personaje realiste aduse de Ion Creang din Humuletiul natal, ceea ce-i confer acestei creaii originalitate inconfundabil. Basmul cultiv nalte principii morale ca adevrul, dreptatea, cinstea, prietenia, rbdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive i comdamn nedreptatea, rutatea, minciuna ntruchipate de zmei, balauri sau spni. Personajele sunt reale i fabuloase, acestea din urm avnd puteri supranaturale i putnduse metamorfoza n animale, plante, insecte sau obiecte ori pot s renvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omori. Harap-Alb, fecior de crai, este un Ft-Frumos din basmele populare, destoinic i curajos, dar rmne n zona umanului, fiind prietenos, cuminte i asculttor, ca un flcu din Humuleti. El este un personaj pozitiv i ntruchipeaz naltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevrul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trsturi ce reies indirect din ntmplri, fapte, din propriile vorbe i gnduri i direct din ceea ce alte personaje spun despre el. Cltoria pe care o face pentru a ajunge mprat este o iniiere a flcului n vederea formrii lui pentru a deveni conductorul unei familii, pe care urmeaz s i-o ntemeieze. El parcurge o perioad de a deprinde i alte lucruri dect cele obinuite, de a nva i alte aspecte ale unei lumi necunoscute pn atunci, experien necesar viitorului adult.

Semnificaia numelui reiese din scena n care spnul l pclete pe fiul craiului s intre n fntn: "Fiul craiului, boboc n felul su latrebi de aieste, se potrivete Spnului i se bag n fntn, fr s-1 trsneasc prin minte ce i se poate ntmpla". Naiv, lipsit de experien i excesiv de credul, fiul craiului i schimb statutul din nepot al mpratului Verde n acela de slug a Spnului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putnd nsemna "negru alb", deoarece "harap" nseamn "negru, rob".

Faptele eroului rmn i ele n limita umanului, probele care depesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, nzestrate cu puteri supranaturale. Codrul n care se rtcete simbolizeaz lumea necunoscut flcului, care greete pentru prima oar,

neinnd cont de sfatul tatlui su, de a se feri de omul spn. Dei cuminte i asculttor de felul su, nesocotirea acestei restricii declaneaz asupra flcului un ir nesfrit de ntmplri neplcute i periculoase, care-i pun deseori viaa n primejdie. Lipsit de experien, "boboc n felul su la trebi de aieste,", mezinul craiului devine sluga spnului, i asum i numele de Harap-Alb, dovedind n acelai timp loialitate i credin fa de stpnul su, ntruct jurase pe palo, i respect cuvntul dat, rod al unei solide educaii cptate n copilrie, de a fi integru i demn, capabil s-i asume vinovia, cu toate urmrile ce decurg din faptul c nu urmase sfatul tatlui.

Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 trdeaz niciodat pe spn, dei un stpn tiran ca acesta ar fi meritat. De pild, atunci cnd se ntoarce spre mprie cu pielea i capul cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului strlucea" att de tare, nct muli crai i mprai l rugar s-i "deie bnret ct a cere el, altul s-i deie fata i jumtate din mprie, altul s-i deie fata i mpria ntreag", dar Harap-Alb i-a urmat calea fr s clipeasc, ducnd bogia ntreag stpnului. O singur dat a ovit voinicul, atunci cnd, ndrgostindu-se de fata mpratului Ro, "mai nu-i venea s-o duc" spnului.

Probele la care l supune spnul sunt menite a-1 deprinde pe flcu cu greutile vieii, cu faptul c omul trebuie s nving toate piedicile ivite n viaa sa, pregtindu-l pentru viitor, cnd va trebui s-i conduc propria gospodrie, propria familie. Ca i n viaa real, flcul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos i de Sfnta Duminic. Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plnge de soart, cere numai ajutorul acelora n care avea ncredere, semn c nvase ceva din experiena cu spnul. Depind cu bine toate probele, flcul demonstreaz c e "soi bun" (G.Clinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului rnesc: inteligena, buntatea, perseverena, rbdarea, capacitatea de adaptare la diverse situaii ale vieii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine i furnici l fac s le ocroteasc i s le ajute atunci cnd le ntlnete n drumul su, chiar dac pentru asta trebuie s treac prin ap ori s zboveasc pentru a le construi un adpost. Sigur c binele pe care Harap-Alb l face se ntoarce atunci cnd el nsui se afl n impas, criasa furnicilor i cea a albinelor salvndu-i, de asemenea, viaa.

O experien determinant pentru maturizarea lui o constituie ntlnirea cu omul ro, care este un alt pericol de care ar fi trebuit s se fereasc, aa cum l sftuise tatl. Episodul cltoriei spre curtea mpratului Ro este un necontenit prilej de iniiere a flcului (cltoria este un mijloc de cunoatere), deprinznd acum nvtura c orice om, ct de nensemnat ori de ciudat ar prea, poate fi de folos, tnrul deprinznd experien mai ales n cunoaterea speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de a-i face prieteni adevrai, loiali, care s-1 ajute n orice mprejurare dificil a vieii sale, acetia folosindu-i tocmai trsturile dominante, devenite - la nevoie - adevrate talente: "tot omul are un dar i un amar, i unde prisosete darul, nu se mai bag n sam amarul".

n aceast perioad a iniierii, Harap-Alb cunoate dragostea aprins pentru o fat de mprat, care vine, aadar, din aceeai lume cu el, pregtindu-1 pentru cstorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la mpria fetei trimit spre ritualurile rneti ale peitului, ntre care nsoirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivat a miresei, ospul oferit de gazd sunt tot attea ncercri la care l supune viitorul socru i crora mirele trebuie s le fac fa. Ultima prob la care l supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitilor viitoarei soii, care va ti s aib grij de brbatul

ei, s-i stea aproape la bine i la ru, acest fapt fiind ilustrat atunci cnd ea i salveaz viaa, trezindu-1 din mori. Aceast ntmplare simbolizeaz ideea c acum Harap-Alb redevine el nsui, fiul craiului, scpnd de povara jurmntului fcut spnului, acela c i va fi slug "pn cnd va muri i iar va nvia".

Ca i Nic, Harap-Alb parcurge o perioad de formare a personalitii, care, dei nzestrat cu importante caliti, are slbiciuni omeneti, momente de tristee i disperare, de satisfacii ale nvingtorului, toate conducnd la desvrirea lor ca oameni.

www.ebacalaureat.ro

6.Prezinta constructia subiectului (actiune, conflict, relatii temporale si spatiale) intr-un

basm cult studiat.

Actiune: faptele , intamplarile evenimentele, perpetiile caresesucced intr-o opera literara.

Constructia subiectului:

Expozitiune : relatii temporale si spatiale: Timp fabulos si spatiu mitic: Amu cica era odataun crai

care avea 3 feciori si un singur frate care era imparat intr-o tara mai indepartata, tocmai la o

margine a pamantului

Intriga - Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-I trimita cel mai vrednic dintre fii pentru a-l

lasa mostenitor, caci el avea numai fete.

Desfasurarea actiunii (conflictul intre fortele binelui =Harap-Alb si forte malefice =Spanul) Fiul cel

mic -; span- Imp Verde. Gradina Ursului, Padurea Cerbului, fata Imparatului Ros. Gerile,

Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.Casa de arama, macul si nisipul, pazirea fetei

imparatului, alegerea dintre fete., calul si turturica

Punctul culminant: moare Harap -;Alb, moare Spanul, invie Harap-Alb

Deznodamantul: nunta imparateasca.

7 Prezinta tipurile de personaje dintr-un basm cult studiat.

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga

Clasificarea personajelor se poate face in functie de mai multe criterii: f4s23sx

1. pozitiv (Harap-Alb, Sf. Duminica)/negativ (Spanul, Imparatul Ros)

2. real (Harap-Alb nu are nici o calitate supranaturala)/fabulos(Gerila, Setila)

3. principal (Harap-Alb)/secundar (Spanul)/episodic(Sf. Duminica, Imparatul Verde, Craiul)

4. Protagonist(Harap-Alb)/ antagonist(Spanul)

5. Rotund (complex, cu insusiri pozitive si negative)/plat(Spanul)

Harap-Alb este un personaj rotund, deoarece nu este doar fiu de imparat, ci si o fiinta complexa, cu

defecte si calitati. Invata din greseli si progreseaza, fiind supus unui proces initiatic.

Criticul Vladimir Propp, in Morfologia basmului, identifica sapte mari tipuri de personaje:

1. Raufacatorul - Spanul;

2. Donatorul/Furnizorul -; Sf. Duminica;

3. Ajutorul -; calul;

4. Fata de imparat si tatal ei -; fata imparatului Ros;

5. Trimitatorul -; Spanul;

6. Eroul -; Harap-Alb;

7. Falsul erou -; fratii.

Harap-Alb este personajul principal, pozitiv, protagonist si eponim(da titlul operei).

8.Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.

Povestirea este o specie a genului epic in proza, in care naratiunea este relatata din perspectiva unui

narator martor sau participant la fapte.

Trasaturi:

-se bazeaza pe oralitate si pe relatia explicita dintre povestitor si ascultator prin adresarea directa

catre ascultator

-presupune un anumit ceremonial sau cod al zicerii prin atmosfera spectaculoasa, spatiul si timpul

actiunii legate de un trecut indepartat

-interesul se manifesta mai mult fata de actiunea narata

-implicarea intensa a naratorului

-relatarea la persoana I

-impresia de autenticitate

Fantana dintre plopi, face parte din ciclul de povestiri Hanu Ancutei, de Mihail Sadoveanu si

este o povestire in rama. Povestirile sale se situeaza intr-un plan al trecutului, principala lor

caracteristica fiind evocarea unei lumi apuse, a celeilalte Ancute. Timpul naratiunii este magic

pentru ca reconstituie o lume ce sta sub semnul varstei de aur: o departata vreme, demult. Spatiul

povestirii are valoare mitica, fiind o imagine a paradisului pierdut. Hanul este loc de popas si de

petrecere.

Fantana dintre plopi are ca tema iubirea tragica, iar ca personaj narator pe capitanul Neculai Isac.

Naratorul evoca o intamplare traita de el in tinerete. Atmosfera povestirii tine de modul in care

naratorul stie sa creeze suspansul, sa mentina tensiunea, captand atentia ascultatorilor. El povesteste

cum se indragosteste de o tigancusa, Marga. Ei se intalnesc la fantana dintre plopi si fata ii spune ca

tiganii planuiesc sa-l omoare si sa-i ia banii, rolul ei fiind sa-l seduca. Tanarul reuseste sa scape, dar

Marga este ucisa.

Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia Ancutei, unul

dintre ascultatori, care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei. Relatia dintre narator si

ascultator este stransa. Naratorul se adreseaza interlocutorilor intr-un mod ceremonios.

9. Exemplific trsturile nuvelei, prin referire la o oper literar studiat

Nuvela este o creatie epic n proz de dimensiuni medii cu un singur fir narativ si cu un conflict

concentrat la care iau parte putine personaje crora li se realizeaz un portret complex.

Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:

-tema psihologica

-un conflict interior

-prezentarea unor tensiuni sufletesti

-transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de personaje in evolutia lor

-evolutia raporturilor dintre personaje

-mijloace de investigatie psihologica

Moara cu noroc, de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de

caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului interior.

Tema o reprezinta efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire. Nuvela prezinta

incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social. Scriitorul considera ca goana dupa avere

zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Nuvela prezinta conflictul interior trait de ghita care

este sfasiat de dorinte contradictorii: dorinta de a ramane un om cinstit, pe de o parte si dorinta de a

se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte.

Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc,

pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al

turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Din acel moment incepe procesul

iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, devenind lacom de bani si impulsiv. Se implica

in afacerile murdare ale lui Lica si ajunge, in cele din urma sa o arunce pe Ana, sotia sa, in bratele

lui Lica. In sufletul sau se da un conflict puternic intre dorinta de inavutire si fondul sau cinstit,

dorind sa renunte la legaturile cu Lica, sa se schimbe. El, insa, ajunge sa-si ucida sotia, dupa care

este impuscat de oamenii lui Lica.

10.Ilustreaza conceptual operational povestire in rama, prin referire la o opera literara

studiata.

Povestirea n ram este o categorie a genului epic numit si povestirea n povestire sau povestirea cu

cadru, forma de ncardare a uneia sau mai multor naratiuni ntr-o alt naratiune.

Povestirea n ram beneficiaz si de un spatiu privilegiat si ocrotitor (un topos), n care mai multi

povestitori relateaz ntmplri pilduitoare, respectnd un ceremonial prestabilit si desfsurnd o

art a discursului memorabil.

Fantana dintre plopi, M. Sadoveanu-este povestire in rama deoarece:

- se incadreaza intr-o povestire mai mare, este una dintre cele 9 povestiri cuprinse in Hanu

Ancutei

-spatiu desfasurarii actiunii este unul privilegiat si ocrotitor (un topos hanul Ancutei,) in care mai

multi povestitori (printre care si capitanul de mazili Necuial Isac) relateaza intamplari pilduitoare,

respectand un ceremonial prestabilit (se strang laolalta, Ancuta le toana vin etc) si desfasurad o arta

a discursului memorabila.

-Timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului (demult, pe vremea celeilalte Ancute, iar

principala modalitate de expunere este evocarea.)

www.ebacalaureat.ro

11.Caracterizeaza personajul preferat dintr-o nuvela studiata.

Caracterizarea lui Motoc

Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara (1840), nuvela istorica ,,Alexandru

Lapusneanul este considerata o capodopera a literaturi romane.

Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile

diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui Grigore Ureche,

transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a

boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche,

Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui

Motoc a existat in realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli.

Personajul este surprins in primul an de domnie al lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569) in mai

multe locuri: dumbrava Tecuci, in palatul domnesc de la Iasi, in sala de ospete si la poarta cetatii

cand este sfasiat de multime.

Vornicul Motoc este caracterizat in mod direct de catre narator. Naratorul nu isi exprima atitudinea

fata de personaj dar se refera la gesturile acestuia prin care vrea sa fie remarcat de Lapusneanu

,,silindu-se a ride, dar in realitate el isi ,,simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind,

,,striga ticalosul.

Insusirile lui Motoc sunt evidentiate si indirect prin fapte, care vor ajunge pana la disperare, Motoc

nemaistiind ce sa faca pentru a scapa de moarte: ,,plangea, tipa, suspina, ,,boci ca o muiere, ,,isi

smulgea barba. Vornicul Motoc este folosit ca un instrument de catre Alexandru Lapusneanu

pentru a-si pune in practica planurile malefice.

Din punct de vedere al mijloacelor de expresivitata artistica, antiteza romantica domina textul, pusa

mai ales in evidenta prin relatiile dintre personaje: Lapusneanul-Motoc (Calaul si victima) si

Lapusneanul-Ruxandra (Demonul si ingerul).

Vornicul Motoc ramane intruchiparea acelei boierimi insetate de avere si se inscrie, fiind un

important personaj din literatura romana.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu acelasi nume. Este un personaj bine individualizat prin l-ul de la sfarsitul numelui. De asemenea este un personaj real atestat in cronica lui Ion Neculce.

Autorul il caracterizeaza indirect lasand de fiecare data, faptele, cuvintele, gesturile sa vorbeasca de la sine.

In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit de o oaste otomana, cu scopul de a se razbuna.

In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie a lui Tomsa care il sfatuieste sa se intoarca, dar nu inainte ca acesta sa le spuna scopul lor. Cand Lapusneanul spune am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui, Motoc ii sugereaza ca ar fi mai bine sa se intoarca

(tara e linistita, de aceea norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca tara nici te vrea nici te iubeste).

Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se arata extrem de hotarat in decizia sa (mai degraba si-ar intoarce Dunarea cursul indarapt) si aratand ca nu va fi intors de nimic din drum (daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi num ma iubiti eu va iubesc pre voi).

In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta, incearca sa-l insele iar pe Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la ajutorul oastei otomane si sa se bazeze pe sprijinul moldovenilor. La auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai spune lui Lapusneanul sa aiba incredere (incredi-te in noi), viitorul domn se infurie si ii aminteste lui Motoc ca la tradat (cand m-ai vazut biruit m-ai lasat) si ca nu s-ar mai increde in el (n-as fi un natarau de frunte sa ma incred in tine?).

Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii spune foarte clar si de ce (te voi cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de blastemuirile norodului, sabia mea nu se va manji in sangele tau).

Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent conflict cu boierii si la cea mai mica abatere ii omoara, fiind foarte crud.

Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de sange spunandu-i ca este muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca ridica o manastire (esti muritor si ai sa dai sama) il fac pe Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce mana la pumnal, dar se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui nemasurata. Dar poate fi si tandru (o ridica ca pe o pana si opune pe genunchii sai). De aici reiese ca este vorba si despre un conflict interior.

Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care pregateste leacul de frica.

A doua zi, merge la biserica (imbracat cu toata pompa domneasca) unde dupa slujba dovedeste ce bine cunoaste arta disimularii. El isi cere iertate in fata boierilor, citand pasaje din Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator si spune ca vrea sa pecetluiasca impacare cu un ospat.

Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime nemasurata in care porunceste uciderea celor 47 de boieri, din capetele lor facand o piramida pe care o arata Ruxandei ca leac de frica.

Intre timp multimea se aduna la palat cerand capul lui Motoc, iar Lapusneanul se arata total neinduplecat de rugamintile acestuia (Destul! Nu mai boci ca o muiere). De asemenea ii arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din (du-te sa mori pentru tara, nu spuneai ca tara nici

ma vrea nici ma iubeste). Lapusneanul este si foarte intligent, transformand sacrificrea lui Motoc intr-un act politic abil (luati-l si spunetii ca asa plateste Alexandru-voda celo ce prada tara).

Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic chinuindu-i (taia maini, scotea ochi, ciuntea si spinteca).

Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din letargie si observa ca este calugar. Incepe sa-i ameninte pe cei din jur (Ma-ti popit voi,dar de ma voi scula pe multi am sa popesc si eu) si ajunge sa-si ameninte propriul fiu cand afla ca acesta este domn.

El nu poate concepe sa traiasca fara putere (Eu nu sunt calugar. Sunt domn! Sunt Alexandru-voda). Toate japtele sale o determina pe Doamna Ruxanda sa-i dea otrava, astfel sfarsind tiranul.

In aceasta opera naratiunea se imbina cu descrierea si pasajele descriptive (descrierea imbracamintii lui Lapusneanul), iar cuvintele folosite de personaje, limbajul lor, contureaza culoarea de epoca.

Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un personaj romantic. Este prezentat obiectiv.

Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a celorlalte personaje care il vad ca pe un domn crud si nemilos, parerea mea fiind aceeasi.

Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat, cu lumini si umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile conturand personalitatea domnului tiran.

12 Exemplifica trasaturile nuvelei psihologice, prin referire la o opera literara studiata.

Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:

-tema psihologica

-un conflict interior

-prezentarea unor tensiuni sufletesti

-transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de personaje in evolutia lor

-evolutia raporturilor dintre personaje

-mijloace de investigatie psihologica

Moara cu noroc, de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de

caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului interior.

Tema o reprezinta efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire. Nuvela prezinta

incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social. Scriitorul considera ca goana dupa avere

zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Nuvela prezinta conflictul interior trait de ghita care

este sfasiat de dorinte contradictorii: dorinta de a ramane un om cinstit, pe de o parte si dorinta de a

se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte.

Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc,

pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al

turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Din acel moment incepe procesul

iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, devenind lacom de bani si impulsiv. Se implica

in afacerile murdare ale lui Lica si ajunge, in cele din urma sa o arunce pe Ana, sotia sa, in bratele

lui Lica. In sufletul sau se da un conflict puternic intre dorinta de inavutire si fondul sau cinstit,

dorind sa renunte la legaturile cu Lica, sa se schimbe. El, insa, ajunge sa-si ucida sotia, dupa care

este impuscat de oamenii lui Lica.

13.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului intr-o nuvela psihologica.

Nuvela solida, cu subiect de roman (G. Calinescu), Moara cu noroc ilustreaza epic si estetic

conceptia etica a lui Ioan Slavici, iar personajele cu destin tragic din nuvela sunt victime ale

incalcarii invataturilor stravechi. Scriitorul este adeptul unui realism poporal, in conformitate cu

care idea de om sarac, dar fericit, predomina in nuvelele sale.

Ghita, personajul nuvelei se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvelei (omul sa fie

multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia ci linistea colibei tale te face fericit) si de aceea

va evolua inevitabil spre un deznodamant tragic. Personajul identifica saracia cu lipsa demnitatii si

prin urmare se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la

Moara cu Noroc, unde se va muta cu intreaga familie.

Afacerile carciumarului incep sa prospere si acesta incepe sa guste satisfactia castigului cu multa

usurinta a banilor, precum si bucuria ca a scapat de saracie. Dar chiar acum, la carciuma apare un

personaj ciudat, Lica Samadaul, stapanul ilegal al locurilor, fire rece, insensibila, stapanita, un om

rau si primejdios, asa cum bine intuieste Ana.

Evolutia lui Ghita este dramatica, el traieste o drama psihologica, ce se naste din conflictul interior

al personajului dorinta de a ramane cinstit este la fel de puternica precum aceea de a se imbogati.

Ghita se dezumanizeaza, devine fricos, las, fuge de eul sau real, cauta un alt eu, iluzoriu, ce-l va

conduce spre moarte mai mult, incepa sa se supuna (chiar daca nu asta isi doreste) lui Lica , simtind

ca are nevoie de bunavointa acestuia. De fapt, personajul simuleaza alianta cu Lica, dar si cu Pintea,

iar fata de propriai familie joaca rolul onorabilitatii

Asadar imaginea lui Ghita de om onest, bland si cumsecade se destrama ireversibil; acesta devine,

fara voie, complice in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei, la process jura stramb, devine

complicele Samadaului prin implicarea voluntara sau involuntara in afacerile oneroase si in crimele

porcarului. Carciumarul isi constientizeaza drama, are remuscari

Ghita este un personaj rotund, complex, ce traieste o drama psihologica, consecinta nefasta a

instinctului exacerbat al avaritiei, a nerespectarii moralei satului arhaic, in care este puternic

ancorata batrana mama a Anei, si potrivit careia banii nu contribuie la umanizarea lumii, ci

constituie sursa ei de pierzanie.

14 Exemplifica trasaturile nuvelei istorice, prin referire la o

opera literara studiata.

Nuvela istorica are urmatoarele trasaturi:

- este inspirata din trecutul istoric

- se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea autorului

- are ca tema evocarea artistica a unei perioade din istoria nationala, locul si timpul actiunii

fiind precizate

- subiectul prezinta intamplari care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie

- personajele au numele, unele trasaturi si actiuni ale unor personalitati istorice

Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi, este o nuvela istorica pentru ca

este inspirata din trecutul istoric. Sursa de inspiratie a nuvelei este Letopisetul Tarii Moldovei, de

Miron Costin, dar si din Letopisetul lui Grigore Ureche. Autorul preia urmatoarele evenimente

consemnate in cronici: imprejurarile venirii lui Lapusneanul la a doua domnie, solia boierilor

trimisa de Tomsa pentru a-i impiedica intoarcerea, uciderea celor 47 de boieri la curte, arderea

cetatilor Moldovei, boala, calugarirea si moartea prin otravire a domnitorului.

Negruzzi modifica unele fapte istorice, transfigurandu-le artistic. Astfel, elemente de fictiune sunt:

pastrarea lui Motoc in timpul domniei lui Lapusneanul ( in realitate, el pleaca impreuna cu Tomsa

in Polonia); personajul Stroici ( care nu a existat in epoca); moartea lui Alexandru Lapusneanul in

bratele calailor sai, Spancioc si Stroici ( in realitate, Spancioc fusese executat la Liov, impreuna cu

Motoc si Tomsa).

Tema nuvelei este evocarea artistica a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, la mijlocul

secolului al XVI-lea; cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), lupta pentru

impunerea autoritatii domensti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran.

15.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-o nuvela istorica.

Caracterizarea lui Motoc

Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara (1840), nuvela istorica ,,Alexandru

Lapusneanul este considerata o capodopera a literaturi romane.

Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile

diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui Grigore Ureche,

transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a

boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche,

Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui

Motoc a existat in realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli.

Personajul este surprins in primul an de domnie al lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569) in mai

multe locuri: dumbrava Tecuci, in palatul domnesc de la Iasi, in sala de ospete si la poarta cetatii

cand este sfasiat de multime.

Vornicul Motoc este caracterizat in mod direct de catre narator. Naratorul nu isi exprima atitudinea

fata de personaj dar se refera la gesturile acestuia prin care vrea sa fie remarcat de Lapusneanu

,,silindu-se a ride, dar in realitate el isi ,,simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind,

,,striga ticalosul.

Insusirile lui Motoc sunt evidentiate si indirect prin fapte, care vor ajunge pana la disperare, Motoc

nemaistiind ce sa faca pentru a scapa de moarte: ,,plangea, tipa, suspina, ,,boci ca o muiere, ,,isi

smulgea barba. Vornicul Motoc este folosit ca un instrument de catre Alexandru Lapusneanu

pentru a-si pune in practica planurile malefice.

Din punct de vedere al mijloacelor de expresivitata artistica, antiteza romantica domina textul, pusa

mai ales in evidenta prin relatiile dintre personaje: Lapusneanul-Motoc (Calaul si victima) si

Lapusneanul-Ruxandra (Demonul si ingerul).

Vornicul Motoc ramane intruchiparea acelei boierimi insetate de avere si se inscrie, fiind un

important personaj din literatura romana.

16. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-o nuvela istorica

studiata.

Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara (1840), nuvela istorica ,,Alexandru

Lapusneanul este considerata o capodopera a literaturi romane

.Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu acelasi titlu prin calitati de exceptie

si efecte extreme, Negruzzi reusind sa intruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia.

Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre

reliefarea caracterului acestuia.Asa cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le subordoneaza pe

toate celelalte, este dorinta de putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret.

Erou romantic, Lapusneanu este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional,

ce actioneaza in imprejurari deosebite. Autorul isi urmareste personajul, de-a lungul celor patru

capitole, din momentul intrarii in tara si pana in clipa mortii. Tot ceea ce se intampla in aceasta

nuvela poarta pecetea duritatii lui Lapusneanu.

Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile

diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui Grigore Ureche,

transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a

boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche,

Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui

Motoc a existat in realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli.

17.Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica, prin referire la o opera literara studiata.

In nuvela"La tiganci" actiunea se petrece n Bucuresti avndu-l ca protagonist pe profesorul de muzica Gavrilescu. Nuvela ilustreaza o alegorie a mortii sau a drumului spre moarte. Intinerariul spiritual al eroului se desfasoara n opt secvente care alcatuiesc nuvela construita cu echilibru si armonie clasica. Alterneaza planul real cu cel ireal.

Secventa I (expozitiunea) prezita eroul n tramvai, este vorba de Gavirescu care se ntorcea acasa de la lectiile de pian date domnisoarei Otilia. n tramvai se discuta despre bordeiul tigancilor, de existenta caruia se prefac ca se scandalizeaza barbatii. Pentru profesor acesta este un palat cu gradini si nuci pe care el l vede de trei ori pe saptamna. si aduce aminte ca a uitat servieta la meditatie si coboara repede ca sa ia tramvaiul n sens invers. n aceasta prima secventa autorul introduce cteva leitmotive: caldura mare, biletul, confesiunea, colonelul Lavrence, bordeiul (spatiul misterios), Elsa. Asteptnd tramvaiul este atras hipnotic de mirosul amarui al frunzelor de nuc si de nefireasca racoare nc fara sa-si dea seama s-a aflat n fata portii. Secventele II, III si IV ale naratiunii dezvolta intriga marcata de patrunderea lui Gavrilescu la tiganci. Desfasurarea actiunii se face prin nararea ntmplarilor eroului n acest spatiu, visul lui.

Intrnd la tiganci este ntmpinat de baba care-i cere "trei sute" ca sa l lase la bordei, sa-si aleaga o fata. Se ntlneste cu trei fete, trebuind sa identifice pe cea de a treia dar nu reuseste. Pica ntr-un vis si apoi se trezeste cu gndul ca trebuie sa-si recupereze servieta si se duce la tramvai.

Acest nucleu contine mai multe mituri mereu aprofundate n lucrarile lui Eliade. Bordeiul trebuie privit ca un mit al labirintului, un simbol al trecerii dinspre viata spre moarte. Este un spatiu al initierii n ritualurile mortii. Trecerea prin bordei este o trecere "dincolo". Cele trei fete amintesc de ursitori, ele l supun pa Gavrilescu unor ncercari pe care el nu le poate trece, danseaza n jurul lui, i cer sa o ghiceasca pe tiganca dar el le scapa mereu.

Personajul aluneca mereu spre trecut vorbindu-le despre episoadele cu Hildegard si Elsa. El nu reuseste sa ghiceasca tiganca nici dupa ultima ncercare. Trebuie sa interpretam acest lucru n sensul ca profanul rateaza intrarea lui n domeniul sacrului. Apare o noua tentativa de intrare n real prin muzica.

Secventa IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul viseaza ca ncearca sa ghiceasca fetele, se pierde n camere ciudate cu tavane scunde si neregulate, cu peretii usor ondulati, cu paravane tot mai misterioase, cu coridoare pe care rataceste mereu n sens invers, cu obiecte ce-l terorizeaza.

Visul se termina cu o scena a luptei lui cu o draperie simbolica. Visul are mai multe semnificatii.

La nceput el apare ca o aspiratie a eroului sprea o alta realitate alaturi de Hildegard. Apoi n secventa IV visul devine simbolul cosmarului traversarii materiei de catre spirit a vietii spre moarte nsotita de spaime si sufocari. Draperia i aparea ca un giurgiu si-l ngrozea ca jocul straniu al fetelor. Jocul ielelor propune lui Gavrilescu drept proba ghicitul, simbol al riturilor de initiere n taina mortii, o vama luata sufletului ca o ultima sansa de despartire a conditiei umane.

Cifra trei si multiplu de trei este un alt mit al nuvelei care puncteaza momente semnificative.

Secventa V ne apropie de punctul culminant al nuvelei prezentndu-nil pe Gavrilescu n ncerecarea de a-si recupera servieta cu partituri. n strada preoteselor nr. 18 nu mai cunoaste pe nimeni, n locul doamnei Voitinovici gaseste pe doamna Georgescu, iar despre Otilia alfa ca plecase acum 8 ani dupa ce se casatorise cu inventatorul Frncu. Se ntoarce spre casa si n tramvai revin aceleasi obsesii (portofelul, caldura, etc.).

Secventa VI (punctul culminant) se petrece acasa unde surprizele continua. Elsa, sotia lui, plecase n Germania la familia ei n urma cu 12 ani, cam de cnd aflase ca el a murit. Murise si madam Trandafir si foarte dezamagit se hotareste sa se ntoarca la tiganci.

Secventa VII descrie drumul de acasa la tiganci. Calatoria lui se realizeaza ntr-o atmosfera fantastica, noaptea cu un personaj misterios pe care Gavrilescu l simte un visator, o fire de artist. Acesta ca un mesager al mortii l ajuta pe profesor sa ajunga "dincolo" trecnd prin locuri impuse de traditie cum este biserica.

Secventa VIII ncepnd cu intrarea definitiva a eroului la tiganci unde nimic nu se schimbase. Baba l asteapa, l recunoaste, i ia vama, i arata din prag casa cea mare rostind niste cuvinte oraculare: "vezi sa nu te ratacesti", "sa te tii drept pe coridor si sa numeri sapte usi si cnd ajungi la a saptea sa bati de trei ori si sa spui: eu sunt, m-a trimis baba". Sleit de puteri trece prin coridor si se ncurca iar, o gaseste pe Hildegard care l asteptese ca sa-l conduca pe ultimul drum si i spune "vino cu mine". Pornesc spre padure alunecnd dinspre veghe spre vis, spre moarte du-si de birjarul enigmatic si de porunca lui Hildegard: "Ia-o spre padure, pe drumul ala mai lung si mna ncet. Nu ne grabim.".

Deznodamntul nuvelei nu aduce iesirea din ambiguitate. Eroul se explica echivoc "se ntmpla ceva cu mine si nu stiu ce, daca nu te-as fi auzit vorbind cu birjarul as crede ca visez.". Fata l consoleaza la fel de echivoc "toti visam, asa ncepe, ca ntr-un vis.". Nuvela ntr-o alta interpretare poate sugera aventura artistului case aspira sa-si depaseasca conditia sa profesionala si sociala a omului care poate atinge absolutul, eternul. Si atunci bordeiul poate fi privit ca Olimpul, o cetate a cunoasterii.

Conditia materiala precara l mpiedica sa-si depaseasca conditia, n lupta sa ar trebui sa fie tnar dar el este batrn, ar trebui sa fie curajos dar lui i e frica mereu, i-ar trebui o dragoste

protectoare dar toti care l-au iubit au disparut. Din aceasta perspectiva nuvela prezinta drama artistului ratat.

www.ebacalaureat.ro

18.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-o nuvela fantastica

studiata.

Personajul principal este un ins banal, ratat, tipul antieroului din proza moderna. Hazardul il arunca in plin mister, pe care il traieste fara stire si fara vrere. Conditia de artist, chiar ratat, ii faciliteaza aventura fantastica si il transforma in purtator al mesajului nuvelei: renasterea artei prin redescoperirea miturilor. Gavrilescu vede realitatea zilnica prin oglinda iluziei lui. Ca pianist el traieste fecvent pe un alt portativ al existentei. Arta este orgoliul si, totodata, forma lui de aparare. Eugen Simion

Portretul personajului se contureaza in primul episod, prin autocaracterizarea devenita laitmotiv in episoadele urmatoare: Pentru pacatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga, incercand sa zambeasca, pentru ca n`am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist. Atitudinea personajuli este redata, in mod realist, prin dialog, monolog interior si gesturi.

Gesturile stangace, comportamentul nesigur, visator, locvacitatea, uitucenia configureaza portretului profesorului banal, dar cu fire de artist. Varsta personajului, 49 de ani, poarta simbolistica cifrei 7, incheierea unui ciclu al existentei in plan terestru, moment al trecerii, prin initiere, in alt plan, spiritual.

Sensul initierii din bordei nu este dezlegat, dar, desi nu ghiceste tiganca, recupereaza treptat atributele omului primordial: anamneaza si capacitatea creatoare, ceea ce il scoate definitiv din timpul liniar, istoric, unde nu`si mai gaseste locul. Pentru ca la a doua intrare la tiganci, sa fie trimis in casa cea mare, unde o gaseste prin intuitie pe Hildegard, simbol spiritual, si pare a se reface cuplul adamic. Drumul spre padure semnifica intrarea intr`un spatiu etern, dar ambivalent: moarte si/sau nuvelei sunt suspendate.

Intelesurile ultime ale nuvelei sunt suspendate, pentru ca nuvela presupune, in opinia autorului, o incercare a labirintului nu doar pentru personajul principal, ci si pentri cititor, ceea ce arunca opera in inima fantasticului.

19.Prezinta deosebiri si asemanari intre 2 tipuri de nuvela

studiate(nuvela psihologica, istorica sau fantastica)

Nuvela - este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir narativ,de dimensiuni relativ reduse

(se situeaza intre schita si roman), cu un conflict concentrat si intriga riguros construita, cu

personaje putine, punandu-se accentul pe un personaj principal, iar intamplarile si faptele sunt,de

regula, verosimile.

Asemanari intre nuvela psihologica si istorica.

- se observa tendinta de obiectivare, naratorul nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje

- intamplarile sunt relatate alert si obiectiv

- relatile temporale si spatiale sunt clar delimitate, ceea ce asigura verosimilitatea, credibilitatea

- se acorda o importanta mai mare caracterizarii personajelor decat actiunii propriu-zise

-detaliile au un rol semnificativ

I. Nuvela istorica

- este inspirata din trecutul istoric

- se distanteaza de realitatea istorica prin viziunea autorului si fictiune

- tema - inspirata din istoria nationala

- subiectul prezinta intamplari istorice

- personajele au trasaturi specifice unor personalitati istorice

- epoca se constituie prin culoare locala (mentalitati, comportament,

obiceiuri, vestimentatie, limbaj)

Nuvela fantastica

- existenta celor 2 planuri: real - ireal; in planul lumii familiare

patrunde un eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale

- disparitia limitelor de timp si de spatiu la aparitia elementului ireal

- compozitia gradata a naratiunii intretine tensiunea epica

- finalul ambiguu

- ezitarea eroului si a cititorului de a opta pt. o explicatie a evenimentului

- prin relatarea intamplarilor la persoana I de catre cel care le-a trait sau de catre un martor, scrierea

capata mai multa credibilitate si faciliteaza identificarea cititorului cu intamplarile si cu

nelinistea personajului

- pt. a face ca inexplicabilul sa devina acceptabil, naratorul scrierii fantastice propune diverse

explicatii pt. evenimentele relatate, explicatii ce se dovedesc in general incomplete si

nesatisfacatoare

20.Prezinta asemanari si deosebiri intre trasaturile povestirii si ale nuvelei.

-povestirea este o specie epic n proz, de dimensiuni mai reduse dect nuvela si mai ntins dect

schita, care se limiteaz la nararea unui singur fapt epic, interesul concentrndu-se nu n jurul

personajelor, ci al situatiilor

-implicarea naratorului n actiune este mai mare dect n nuvel (naratiune subiectivizat),

-constructie mai putin riguroas dect a nuvelei

desfsurarea actiunii este mai putin tensionat

-exist o relatie strns ntre narator si receptor prin oralitate, ceremonial, atmosfer, actiune situat

ntr-un timp relativ determinat (trecut), uneori chiar mitic

-stilul se caracterizeaz prin oralitate, demonstrat n primul rnd, prin caracterul fatic al povestirii,

adic mentinerea unui permanent contact ntre partenerii actului de comunicare, ntre povestitor si

asculttor

Nuvela - este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir narativ,de dimensiuni relativ reduse

(se situeaza intre schita si roman), cu un conflict concentrat si intriga riguros construita, cu

personaje putine, punandu-se accentul pe un personaj principal, iar intamplarile si faptele sunt,de

regula, verosimile.

- se observa tendinta de obiectivare, naratorul nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje

- intamplarile sunt relatate alert si obiectiv

- relatile temporale si spatiale sunt clar delimitate, ceea ce asigura verosimilitatea, credibilitatea

- se acorda o importanta mai mare caracterizarii personajelor decat actiunii propriu-zise

-detaliile au un rol semnificativ

21.Prezinta comparativ modalitatile de constructie a personajelor intr-o proza romantica si realista.

In proaza realista: Personajele sunt construite, de asemenea, n spirit realist, sustinnd firul epic al

romanului. Personajul principal este tipic realist, exponential pentru o anumit categorie social, iar

structura sa psihologic este pus sub semnul unor trsturi dominante: tipul tranului, caracterizat

printr-o inteligent dur, egoism si cruzime, dar mai ales printr-o voint imens. Conform

delimitrii teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, avnd capacitatea de a surprinde

citittorul n mod convingtor prin reactiile si gesturile lui.

In proza romantica:Personajele sunt caractere deja formate si se contureaz, n general, din strile

conflictuale. Alexandru Lpusneanul este personajul principal, toti ceilalti gravitnd n jurul

personalittii sale. Statutul su social trebuie pus n relatie cu tema operei, Lpusneanul avnd o

existent istoric determinat, despre care autorul afl, asa cum el nsusi declar, din cronicile lui

Grigore Ureche si Miron Costin.

22.Ilustreaza conceptul operational roman, prin referire la o opera

literara studiata

Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aprut n anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului romnesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv

din literatura romn . Ion este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui

personaj devine astfel o problema de psihologie umana, determinata nu numai de factori sociali, ci

si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc n mprejurari, uneori patimase.

Obiectiv, n desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin

motivarea psihologica a faptului uman

Romanul Ion este o monografie a realittilor satului ardelean de la nceputul secolului al XX-lea,

ilustrnd conflictul generat de lupta aprig pentru pmnt, ntr-o lume n care statutul social al

omului este stabilit n functie de averea pe care-o posed, fapt ce justific actiunile personajelor.

Solutia lui Rebreanu este aceea c Ion se va cstori cu o fat bogat, Ana, desi nu o iubeste, Florica

se va cstori cu George pentru c are pmnt, iar Laura, fiica nvttorului Herdelea l va lua pe

Pintea nu din dragoste, ci pentru c nu cere zestre. Personajul central al crtii, Ion al Glanetasului,

este personaj reprezentativ pentru colectivitatea uman din care face parte prin mentalitatea clasei

trnesti careia ii apartine.

Tehnicile compozitionale ale romanului sunt moderne. Rebreanu construieste doua planuri de

actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte, viata satului

ardelenesc.

Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu

imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului

noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.

Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul iubirii,

capitolele au titluri sinteza ( Inceputul, Hora, Nunta, Nasterea).

Romanul Ion este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal, naratiunea la

persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor.

23. Exemplifica trasaturile romanului modern, prin referire la o opera literara studiata.

Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aprut n anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului romnesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv

din literatura romn . Ion este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui

personaj devine astfel o problema de psihologie umana, determinata nu numai de factori sociali, ci

si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc n mprejurari, uneori patimase.

Obiectiv, n desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin

motivarea psihologica a faptului uman

Romanul Ion este o monografie a realittilor satului ardelean de la nceputul secolului al XX-lea,

ilustrnd conflictul generat de lupta aprig pentru pmnt, ntr-o lume n care statutul social al

omului este stabilit n functie de averea pe care-o posed, fapt ce justific actiunile personajelor.

Solutia lui Rebreanu este aceea c Ion se va cstori cu o fat bogat, Ana, desi nu o iubeste, Florica

se va cstori cu George pentru c are pmnt, iar Laura, fiica nvttorului Herdelea l va lua pe

Pintea nu din dragoste, ci pentru c nu cere zestre. Personajul central al crtii, Ion al Glanetasului,

este personaj reprezentativ pentru colectivitatea uman din care face parte prin mentalitatea clasei

trnesti careia ii apartine.

Tehnicile compozitionale ale romanului sunt moderne. Rebreanu construieste doua planuri de

actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte, viata satului

ardelenesc.

Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu

imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului

noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.

Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul iubirii,

capitolele au titluri sinteza ( Inceputul, Hora, Nunta, Nasterea).

Romanul Ion este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal, naratiunea la

persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor.

24. Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje,

cititor) intr-un roman modern studiat.

Autor narator persoanaje cititori => relatia dintre aceste instante este de subordonare.

Autorul

Este persoana care scrie o carte, redacteaza o piesa de teatru, un eseu etc.

1 se afla in afara textului

2 are o viziune de ansamblu asupra continutului

3 concepe mesajul

4 alege modalitatile de a opera cu tehnicile narative

5 creeaza opera, alege modalitatile de exprimare si personajele, carola le atribuie roluri

6 se adreseaza cititorilor

7 autorului i se subordoneaza toate celelalte instante ale comunicarii (narator, personaje)

Naratorul

Este o voce careia naratorul ii desemneaza rolul de a nara faptele, de a descrie locurile si

personajele dintr-o opera literara epica. Naratorului i se subordoneaza personajele

Naratorul omniscient

7 povesteste la persoana a III-a

8 cracteristic prozei obiective

9 independent de autor si de personaj

10 autorul ii confera independenta narativa totala

11 este tipul clasic, cel ce dirijeaza din spate toate actiunile personajului carora le cunoaste

si le anticipeaza evolutia, inventeaza situatii si scene pentru a ilustra anumite trasaturi ale acestora

12 este omniprezent pe tot parcursul derularii evenimentului

13 perspectiva sa este unica

Liviu Rebreanu Ion

Liviu Rebreanu este un prozator obiectiv, impersonal, narand la persoana a III-a. Romancierul vrea

sa creeze impresia ca este un observator (atat si nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur,

dar lipsit de voce proprie.(N. Manolescu)

Ion este un roman de tip obiectiv din perspectiva naratorului, dar si din perspectiva

relatiei narator personaj. Ca in toata proza realist-obiectiva, naratiunea este la persoana a III-a cu

focalizare zero (viziunea dindarat) naratorul este obiectiv, detasat (atitudine detasata in prezentare

si in descriere) este un narator omniscient, stiind mai mult decat personajele, si omniprezent,

dirijand evolutia lor asemenea unui regizor. Acest tip de narator cunoaste traiectoriile existentiale

ale personajelor, destinul prestabilit al acestora, finalul. Cititorul se identifica mai putin cu

personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient.

Si in Ion, destinele personajelor, ca si evenimentele sunt previzibile, finalul nu

surprinde, creandu-se astfel iluzia vietii (obiectivitate si verosimiliate)

25. Ilustreaza conceptul operational NARATOR (omniscient, personaj-narator sau narator

martor), folosind ca suport un text narativ studiat.

Naratorul este cel care povesteste intr-o naratiune, cel care isi asuma o anumita pozitie fata de

faptele narate, fiind un mediator intre autor si cititor. El nu trebuie sa fie confundat cu autorul.

Naratorul-personaj reprezinta cumularea functiei vocii care povesteste in textul epic cu functia

actantului, adica a personajului.

Rezultatul acestei cumulari utilizarea naratiunii la persoana I, asa cum intalnim in

romanele care capata formula jurnalului, de exemplu, Nunta in cer, de Mircea Eliade, sau in

romanele lui Camil Petrescu.

Aceasta cumulare este specifica in primul rand romanului subiectiv, al carui model este

adoptat de orientarea modernista, avandu-l ca inaintas pe scriitorul francez Marcel Proust, autorul

amplului roman In cautarea timpului pierdut.

Romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un

roman subiectiv, adica un roman in care intamplarile si prezenta personajelor sunt filtrate printr-o

unica individualitate, aceea a personajului-narator. Alegerea lui Camil Petrescu este motivata chiar

de el si este pusa in legatura cu conceptul de autenticitate

Actul povestirii devine astfel si modalitate a analizei, pentru ca, in paralel cu intamplarile, sunt

interpretate semnificatiile lor, personajul-narator, intruchipat de Stefan Gheorghidiu incearca nu sa

retraiasca trecutul, ci sa inteleaga unde este adevarul, daca sotia sa, Ela, l-a inselat sau nu.

Viziunea oferita de acest narator-personaj este partiala, nu putem sa cunoastem toate intamplarile si

nu stim daca unghiul sau de vedere este cel real sau vede totul deformat de prisma propriilor

sentimente.

In legatura cu naratorul-personaj si felul in care prezinta el intamplarile, pot fi amintite

alte concepte specifice romanului subiectiv, precum memoria involuntara si digresiunea. Astfel,

naratorul-personaj nu se supune acelorasi rigori de organizare ca si naratorul obiectiv, de aceea

intamplarile nu sunt prezentate cronologic, ci in functie de felul in care sunt chemate de o imagine a

prezentului care traieste o amintire.

26. Ilustreeaz conceptul operational personaj-narator, folosind ca suport un text narativ

studiat.

Hanu Ancutei - Fntna dintre plopi, Mihail Sadoveanu

Naratorul reprezint instanta intermediar ntre autor si cititor, este cel ce relateaz suita

evenimentelor, care comunic istorisirea narat cititorului fictiv.

Naratorul nu se confund cu autorul. Autorul abstract este cel care a creat universul epic, iar

naratorul este cel care comunic istorisirea narat cititorului fictiv.

Naratorul personaj (tefan Gheorghidiu Ultima noapte, cpitanul de mazili Neculai Isac

atunci cand povesteste ntmplarea de la fntna dintre plopi, Hanu Ancutei) - particip la

ntamplri, este implicat direct n succesiunea evenimential. Relatarea se face la persoana I,

existnd o perspectiv subiectiv asupra evenimentelor narate, cci naratorul face parte din lumea

fictiv pe care o expune.

Neculai Isac povesteste auditoriului (asculttorii prezenti la han), aducnd la cunostinta si cititorului

ntmplrile de pe vremea celeilalte Ancute, prin tehnica evocrii, fiind deci un narator. Prin

participarea direct la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alturi de celelalte personaje

ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele dou atributiuni fcnd din Neculai

Isac un narator-personaj

Perspectiva subiectiv pe care o are asupra relatrii vine ca o consecint a faptului c este un

narator-personaj. Experient de viat a lui Neculai Isac, mediul social, sexul si vrsta si pun

amprenta asupra povestirii: Eram un om buiac si ticlos. Om nevrednic nu pot s spun ca am fost

[] dar mi erau dragi ochii negri si pentru ei clcam multe hotare.

27. Ilustreaza conceptele operationale incipit si final, prin referire la doua dintre romanele

studiate.

Romanul Ion a aparut in 1920 in forma sa definitiva si fundamenteaza romanul social modern,

obiectiv si realist.

Incipitul romanului descriind drumul, semnifica o metafora a vietii cu bucurii si necazuri. Numele

locurilor: Cismeaua Mortului, Rapele Dracului, sugereaza faptele malefice petrecute acolo,

numele satului Pripas, o comunitate oarecare a carei viata poate fi regasita oriunde. Crucea de lemn

stramba, Hristosul de tabla ruginita, coronita de floare vesteda sunt indiciile unei comunitati care a

abandonat credinta crestina, facandu-si alti idoli: pamantul si averea.

Finalul romanului reia metafora drumului, viata merge inainte, comunitatea n-a invatat nimic din

faptele petrecute in Pripas; singurele care se indreapta spre viitor sunt credinta si nadejdea

reprezentata de turnul bisericii noi si de raza care poleieste Hristosul de tinichea. Generatiile se

succed, tanarul invatator Zagreanu va continua truda socrului sau, ducand crucea unei existente

mediocre insufletite insa de sentimentul datoriei. Comunitatea a ramas aceiasi, o valtoare de patimi

omenesti fara inceput si fara finalitate.

www.ebacalaureat.ro

28.Ilustreaza particularitati ale romanului subiectiv de pana la Al Doilea Razboi Mondial,

prin referire la o opera litarara studiata apartinand unui autor canonic.

Romanul este o scriere epica in proza, cu actiune complexa, de mare intindere, desfasurata pe mai

multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata. Romanul are o structura narativa

ampla, organizata pe mai multe planuri paralele sau intersectate, in care se prezinta un numar mare

de personaje, cu pondere diferita in structura epica. (personajele principale, secundare, episodice).

Tema romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930) surprinde drama

intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se

salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui

razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.

Structura romanului: Romanul este strucurat in doua parti, cu titluri semnificative, surprinzand doua

ipostaza existentiale: Ultima noapte de dragostte, care exprima aspiratia catr sentimentul de iubire

absoluta si Intaia noapte de razboi, care ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca

iminenta a mortii. Daca prima parte este o fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu

traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta traita,

scriitorul fiind ofiter al armatei romane, in timpul primului razboi mondial.

Compozitia romanului: Romanul este scris la persoana I, fiind un monolog liric, deoarece eroul se

destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine, atat in plan

erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand omenirea se afla intre viata si moarte. Eroul, Stefan

Gheorghidiu, este intelectualul lucid, insetat de absolut, dornic de cunoastere, de autenticitate,

dominat de incertitudini si care se confeseaza introspectand cele mai adanci zone ale constiintei, in

cautarea permanenta a iubirii absolute, ca sentiment al existentei umane superioare.

Romanul este alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, in care timpul obiectiv evolueaza paralel cu

timpul subiectiv, acestea fiind cele doua planuri compozitionale ce-l motiveaza pe Camil Petrescu

drept novator al esteticii romanului romanesc. In plan subiectiv, memoria involuntara aduce in

timpul obiectiv experienta ulterioara a eroului, aflat in permanenta in cautare de certitudini privind

sentimentul profund de iubire, care se dilueaza in fata unei drame mai complexe, aceea a iubirii.

Semnificatia titlului: Cuvantul noapte repetat in titlu reda simbolic incertitudinea, indoiala,

irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele doua nopti din titlu

sugereaza si doua etape din evolutia personajului principal, dar nu si ultimele, intrucat final

Stefan este disponibil sufleteste pentru o noua experienta existentiala.

30. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela psihologica studiata, prin referire la conceptele

operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict, momentele subiectului, relatii temporale si

spatial

Nuvela psihologica: Moara cu noroc, de Ioan Slavici

Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intro opera

literara. In Moara cu noroc, Ghita, un cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, ia in arenda

carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani, dar, curand ajunge sa fie tot mai lacom

de bani.

Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an , intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de

la Sfantul Gheorghe pana la Paste

Conflictul = elementul esential care determina actiunea intr-o creatie epica sau dramatica.

Conflictul este de natura interioara in nuvela psihologica si se da intre dorinta lui Ghita de a ramane

om cinstit si nevoia de a se imbogati cu orice pret, prin orice mijloace

Momentele subiectului sunt:

a). Expozitiunea in care se descrie drumul care merge la Moara cu noroc si a locului in care se afla

si se prezinta personajele: Ghita, sotia lui, Ana, cei doi copii si batrana.

b). Intriga, marcata de aparitia lui Lica Samadaul in viata lui Ghita, care tulbura echilibrul familiei.

El este seful porcarilor si stapanul imprejurimilor. Ghita nu se poate sustrage influentei lui malefice.

c). Desfasurarea actiunii: Ghita incepe sa se instraineze de familia lui, sa devina violent si mohorat.

Starea sa materiala devina tot mai buna. El se degradeaza ata de mult, incat ajunge sa isi arunce

sotia in bratele lui Lica.

d). Punctul culminant: Ghita o ucide pe Ana, iar el e ucis de Raut, din ordinul lui Lica.

e). Deznodamantul: un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc si singurele

personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii.

31. Prezinta constructia subiectului dintr-o

nuvela istorica studiata, prin referire la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune,

conflict, momentele subiectului, relatii temporale si spatial

Alexandru Lapusneanul

- povestire pe momente ale subiectului -

Costache Negruzzi este unul dintre primii scriitori romani care folosesc drept sursa trecutul istoric

al poporului nostru, realizand prima nuvela istorica valoroasa din literatura romana, "Alexandru

Lapusneanul". Autorul infatiseaza ultimii 5 ani din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul, ani

caracterizati prin razbunare plina de cruzime a voievodului impotriva boierilor tradatori.

Expozitiunea : Primul capitol sub motoul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..." relateaza episodul

venirii lui Alexandru Lapusneanul in Moldova, hotarat sa ocupe tronul pentru a doua domnie

Intriga: Manios cu ochii scanteind ca un fulger, Alexandru Lapusneanul este hotarat sa se instaleze

pe tronul Moldovei, raspunzand boierilor cu fermitate:"Daca voi nu ma vreti, eu va vreu"(...) si daca

voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi (...).

Desfasurarea actiunii: Al doilea capitol are ca moto "Ai sa dai sama, doamna!..." si incepe cu

inscaunarea lui Lapusneanul care nu intampina nici o piedica, deoarece Tomsa fugise in

ValahiaPunctul culminat: incepe odata cu al treilea capitol "Capul lui Motoc vrem...". Alexandru

Lapusneanul facuse de stire tuturor boierilor sa participe impreuna la slujba de la Mitropolie, dupa

care erau cu totii invitati sa pranzeasca la curte cu scopul de a impaca pe domnitor cu boierii. La

ospatul de impacare de la curtea domneasca, Lapusneanul porunceste sa fie ucisi 47 de boieri ale

caror capete sunt asezate dupa ranguri, intr-o urisa piramida.

Deznodamantul: coincide cu ultimul capitol care are ca moto "De ma voi scula pre voi am sa popesc

si eu...". Timpde 4 ani Alexandru Lapusneanul nu a mai taiat capetele boierilor, dar nascocise alte

moduri de a-I schingiui pe banuiti: scotea ochi, taia maini.

Aflat in cetatea Hotinului, domnitorul se imbolnaveste grav si doreste sa se calugareasca.

Mitropolitul ii indeplineste dorinta dandu-I numele de Paisie. Auzindu-si numele de calugar ii

alunga cu jigniri si amenintari pe fratii sai intru credinta : "M-atapopit voi, dar de ma voi indrepta,

pre multi am sa popesc si eu! Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei!"

Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul, Doamna Ruxandra accepta sfatul lui Spancioc de a-I

pune sotului ei otrava in bautura.

Alexandru Lapusneanul, lasand o pata de sange in istoria Moldovei, a fost inmormantat la

manastirea Slatina unde se vede si astazi portretul lui si al familiei sale.

32. Prezinta constructia

subiectului si a discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata, prin referire la doua dintre

conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, incipit, final.

Nuvela fantastica: La tiganci, de Mircea Eliade

Secventa narativa = Parte a unui text narativ care contine o singura actiune, realizata de unul

sau mai multe personaje. O secventa narativa ar fi calatoria lui Gavrilescu, un profesor de pian, cu

tramvaiul si discutiile din tramvai. O alta secventa narativa este intrarea personajului in cealalata

lume, la tiganci, un loc misterios, unde trecerea timpului este oprita. Aceasta secventa cuprinde si

testul la care este supus si anume ghicirea tigancii, pe care, insa, nu il trece. A treia secventa

narativa o constituie iesirea din bordeiul tigancilor si calatoria cu tramvaiul. In acesta secventa,

personajul afla ca au trecut 12 ani, dar nu-si da bine seama ce s-a intamplat exact. Secventa a patra

este marcata de reintrarea in spatiul misterios al tigancilor, unde Gavrilescu se reintalneste cu

logodnica sa din tinerete, Hildegard.

Finalul este dependent de tipul si dimensiunea textului si poate fi inchis sau deschis. In

nuvela La tiganci, de Mircea Eliade, finalul este deschis, lasand loc interpretarilor. Misterul si

suspansul predomina pe tot parcursul operei si era normal ca autorul sa nu ne dea nici o explicatie a

intamplarilor nici in final

33.Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei realiste.

Proza realista: Enigma Otiliei, de George Calinescu

Romanul realist prezinta personaje tipice, caracterizate printr-o trasatura puternica de

caracter. Astfel:

14 mos Costache este tipul avarului. Are multa afectiune pentru Otilia, dar nu intreprinde

nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o infia. Toate faptele sale arata avaritia

personajului: faptul ca nu isi repara casa aflata in paragina, cu toate ca are suficienti bani, faptul ca

nu o infiaza pe Otilia, refuzul de a angaja o servitoare, atribuirea unor cheltuieli fictive lui Felix, pe

care le-a facut el, de fapt.

15 Otilia reprezinta eternul feminin impresioneaza prin complexitatea sufletului, prin

imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si delicatete. Este o enigma pentru cei din jur, care nu

reusesc sa o inteleaga, datorita comportamentului ei contradictoriu.

16 Felix Sima tipul ambitiosului, este studios, s-a dedicat cartilor si lumea lui adevarata e

lumea stiintei. De aceea reuseste sa treaca peste deceptia suferita din iubire, remarcandu-se mai

tarziu pe plan profesional, devenind un nume cunoscut in medicina

17 Pascalopol este aristocratul rafinat un om generos, cu gusturi desavarsite, elegant, este

cultivat si plin de noblete. O iubeste sincer pe Otilia si incerca sa-l induplece pe mos Costache sa o

infieze. Se casatoreste cu ea pentru a o proteja si a-i asigura un viitor bun, lipsit de griji.

18 Stanica Ratiu tipul parvenitului si al demagogului incearca sa se imbogateasca prin

orice mijloace si ajunge chiar sa-i provoace un infarct lui mos Costache, furandu-i banii

19 Aglae Tulea baba absoluta, lacoma si imorala, egoista si marsava, dispretuind orice

preocupare intelectuala

20 Aurica Tulea fata batrana, mereu in cautare de pretendenti

21 Titi Tulea tipul retardatului

22 Simion Tulea dementul senil

34.Evidentiati modul in care conflictul/conflictele unui roman ( de tip obiectiv sau de tip subiectiv)

studiat se reflecta in evolutia personajului principal/a personajelor

Morometii, de Marin Preda

Roman de tip obiectiv

Ilie Moromete - personajul principal (I vol. Morometii, 1955)

Conflictul principal este de natur tragic si se d ntre om si istorie, istorie care i marcheaz n

mod hotrtor destinul, desi omul are iluzia c se poate sustrage ei. Incipitul aduce n primplan

problema timpului. Se pare c timpul avea cu oamenii nesfrsit rbdare; viata se scurgea aici, fr

conflicte mari.

Familia lui Ilie Moromete este si ea mcinat de tot felul de conflicte n aparent minore, dar care

vor duce treptat la destrmarea ei si la schimbarea total a personajului principal, Ilie Moromete,

care-si pierde controlul asupra familiei sale.

Starea conflictual este permanent.

Exist conflicte ntre:

- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea s-i fie trecut casa pe numele ei, fapt promis de

Moromete cnd acesta vnduse un pogon de pmnt din zestrea sotiei. Catrina l va prsi pe Ilie n

volumul al doilea, n urma aflrii vestii ca Moromete le-a promis bietilor c dac se vor ntoarce

acas le va da lor totul. Femeia supus de la nceputul vol. I se va transforma radical n cel de-al

doilea volum.

- frati; chiar dispunerea membrilor familiei la mas de la nceputul romanului arat rivalittile

existente ntre copiii din prima cstorie si cei din a doua cstorie a lui Moromete. Copiii din prima

cstorie (Achim, Paraschiv si Nil) stteau spre tind gata de plecare dac s-ar fi iscat vreo ceart.

Cei fcuti cu Moromete stteau de partea cealalt lng mama lor, Catrina.

- Niculae si tatl su, care nu vrea s-l trimit la scoal. Ca filosofie a existentei, Niculae este un

antimorometian. Moromete se rupe definitiv de fiul su n al doilea roman. Conflictul dintre el si

Niculae simbolizeaz conflictul dintre dou conceptii despre tran. Niculae refuz orice dialog. El

este n cutarea unor valori care s-i ordoneze existenta.

- tat si cei trei fii, care vor s mearg la oras s se mbogteasc rapid.

Intrarea tranilor mai nlesniti n circuitul comertului de cereale are nu numai o important

economic, ci le modific n primul rnd atitudinea fat de pmnt. Ei nu mai sunt tranii lui

Rebreanu, apsati de acea obsesie a pmntului, teribil ca o fatalitate. Centrul vietii economice

trnesti s-a deplasat de la posesia si exploatarea pmntului la valorificarea produselor sale

trnesti. Relatia omului cu pmntul a fost desacralizat. Tranii din Morometii ncep s se

deosebeasc ntre ei prin cu totul altceva dect numrul strict al pogoanelor si anume prin faptul c

unii au, iar altii nu au posibilitatea de a cumpra sau de a vinde.

Pe lng aceste crize interne, exist si o criz extern a familiei produs de: impozite, datorii la

banc si alte datorii de gospodrie.

35. Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman

studiat (perioada dupa al doilea razboi mondial)

Morometii, de Marin Preda

Ilie Moromete - personajul principal (I vol. Morometii, 1955)

Caracterizare direct

a. fcut de narator: dezvluie un Moromete cu o personalitate complex, un lider al satului, care

are o plcere deosebit de a sta de vorb si de a medita;

b. fcut de alte personaje:Catrina se amuz de glumele lui. De cele mai multe ori i face reprosuri

si crede c are sufletul negru de rutate si de tutun. Spune ca are o logica sucita. Cocosil l face

prost, dar n realitate l admir si chiar l invidiaz pentru c stia s gseasc n ziar lucruri pe care

el nu le vedea.

c. autocaracterizare: Domnule, eu totdeauna am dus o viat independent libertatea interioar e

trstura lui definitorie.

Caracterizarea indirect e dedus din faptele personajului, care dezvluie mai multe trsturi de

caracter:

- Moromete nu are un spirit comercial.

- Se consider superior celorlalti. nainte de ntlnirea din poiana fierriei luiIocan intr s se

brbiereasc si se las asteptat ca o vedet.

- Nu scap nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti: cnd bea tuic la Blosu, cnd comenteaz

articolele din ziar.

- Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur s se miste dup vointa lui

- Are reactii paradoxale: unde te astepti s se supere, el se amuz.

De ex. n momentul n care cinele Dutulache fur brnza de la mas, o ceart pe Catrina: De ce

s mncm cinele, fa, e bun cinele de mncat? E bun s te mnnce el pe tine.

Familia lui Moromete este una de tip patriarhal, el este un pater familias, a crui autoritate e n

declin.

36. Explica relatia realitate- fictiune, prin referire la un text narativ studiat (la alegere:

povestire, nuvela istorica, roman de tip subiectiv)

Alexandru Lpusneanul, de Costache Negruzzi

Nuvela istoric pleac de fapte reale, naratorul se inspir din cronicile Moldovei, respectnd n mare

parte adevrul istoric. Cu toate acestea apar si licente istorice (abateri de la adevrul istoric), fcute

n scopuri artistice. Pornind de la fapte reale, scriitorul imagineaz un univers piln de semnificatii.

Literatura are un caracter fictiv, ea este inventie. Artistul se detaseaz de cronicar, prin construirea

unui caracter puternic, prin crearea culorii locale, prin dramatizarea epicului, prin constructia

riguroas a nuvelei.

1, Motoc a murit decapitat imediat ce s-a nscunat Alexandru Lpusneanul.

Naratorul l pstreaz pentru c era prototipul boierului intrigant, ucigndu-l moral, dar si fizic,

pentru a-i atribui un sfrsit pe msura lui de caracter.

2. Pentru scena uciderii se inspir din Letopisetul Trii Moldovei de Grigore Ureche, doar c

amplific faptele, punnd accent pe reliefarea caracterului domnitorului. Scena masacrrii este

mbogtit fat de cea din Letopiset, n sensul c naratorul foloseste tehnica regizoral n

prezentarea faptelor: scene de ansamblu sunt alternate cu scene de detaliu.

3. Spancioc nu mai tria nici el n momentul revenirii lui Lpusneanul pe tron. l aduce n Moldova

pentru a construi antiteze. El si Stroici apar n opozitie cu Motoc, reprezentnd genul boierilor

patrioti.

4. Stroici este o inventie a autorului

37. Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre

particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii,

marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, vorbire directa si indirecta, registre

stilistice).

Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga

Mrci ale prezentei naratorului:

- prezenta formulelor specifice:

a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul n lumea basmului. Creang renunt la

traditionalul a fost odat ca niciodat, folosind un enunt ca Amu cic a fost odat, dup care se

strduieste s ne explice de ce rudele nu se cunosteau ntre ele (Craiul si Verde mprat). Formula

initial are rolul de a introduce cititorul n lumea basmului, n lumea fictiunii, unde totul este posibil

si nu ne mai mirm de nimic. Cuvntul cic, sugereaz ideea c povestitorul n-a fost martor la

evenimente si arunc asupra lor o umbr de ndoial.

b. Formulele mediane sunt menite s ntretin atentia cititorului. Dumnezeu s ne tie, c cuvntul

din poveste, nainte mult mai este.

c. Formulele finale au rolul de a scoate asculttorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce n

lumea real n care binele nu mai nvinge ntotdeauna, pentru c aici se joac alte reguli: i a tinut

veselia ani ntregi, si acum mai tine nc; cine se duce acolo bea si mnnc. Iar pe la noi, cine are

bani, bea si mnnc, iar cine nu, se uit si rabd. Formula are un umor amar si ascunde o obsesie

ancestral (din vechime, strveche): procurarea hranei. n lumea povestilor, fericirea e asimilat si

cu belsugul gastronomic, dar

cititorul trebuie s se trezeasc la realitatea n care banul e stpnul absolut.

Stilul este sententios; naratorul bazat pe ntelepciunea popular d sentinte, maxime: Lumea asta e

pe dos, toate merg cu capu-n jos...

La unul fr suflet, trebuie unul fr de lege.

Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.

Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaseaz de povestea lui (Ce-mi pas mie?) si

se consider responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au ntmplat oricum fr el, de aceea

consider c singura lui obligatie e s spun povestea, invitndu-i pe cititori s-si fac si ei datoria

lor (si v rog s ascultati).

Registrul stilistic folosit n basm este cel popular. Limba folosit de autor reprezint

chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epoc.

Apar fonetisme moldovenesti: aista, aiasta, hlgie pt. glgie.

Trstura cea mai caracteristic a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poart

pecetea stilului vorbit.

38. Exemplifica, apeland la o povestire studiata,doua dintre particularitatile de limbaj al prozei

narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului,

limbajul personajelor, registre stilistice).

Hanu Ancutei Fntna dintre plopi M. Sadoveanu Autorul este persoana care concepe i care scrie o oper (literar, tiinific etc.). n cazul povestirii Fntna dintre plopi, autorul este Mihail Sadoveanu. Autorul concret, creatorul operei literare, adreseaz, ca expeditor, un mesaj literar cititorului concret, care funcioneaz ca destinatar/receptor. Autorul concret i cititorul concret sunt personaliti istorice i biografice, ce nu aparin operei literare, ns se situeaz n lumea real unde ele duc, independent de textul literar, o via autonom. Autorul, Mihail Sadoveanu, este aadar creatorul universului epic din Fntna dintre plopi, iar naratorul este cel care comunic istorisirea narat cititorului fictiv, naratorul este cel care face medierea ntre autor i cititor. Atat naratorul ct i personajul (element principal al unei opere epice, care determin aciunea i care se afl n mijlocul evenimentelor) sunt mnuite de autor n scopul dorit de acesta i n conformitate cu propria viziune asupra veridicitii relatrii. Povesirea implic o relaie special ntre narator i cititor, impunnd un ceremonial al discursului, menit a capta atenia cititorului i a-i cultiva o stare de ateptare. Exista n Fntna dintre plopi dou tipuri de naratori:

1. primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat n deschiderea povestirii, aducnd la cunotinta cititorului atomsfera din han, activitatile personajelor: lutarii, Ancua, comisul Ioni de la Drgneti i gospodarii i cruii din ara-de-Sus. Relatarea se face n pricipal la persoana a III-a, i doar prin poziionarea pronumelui la pers I noi n faa acestei categorii de personaje (noi, gospodarii i cruii din ara-de-Sus), naratorul i revendic apartenena la acest grup, ceea ce face din el un narator-martor, narator ce va asista i la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care dup ce particip la un adevarat ritual (Ancua i toarna vin n ulcic, lutarii vin mai aproape, comisul Ionita il invit s povesteasca ntmplarea n care i-a pierdut o lumin). Aici ncepe povestirea propriu-zis, povestirea in povestire, devenind povestire n ram. 2. narator-personaj: Neculai Isac povestete auditoriului (asculttorii prezeni la han), aducnd la cunotin i cititorului ntmplrile de pe vremea celeilalte Ancue, prin tehnica evocrii, fiind deci un narator. Prin participarea direct la succesiunea evenimeniala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fraii acestuia), cele dou atribuiuni fcnd din Neculai Isac un narator-personaj Perspectiva subiectiv pe care o are asupra relatrii vine ca o consecin a faptului ca este un narator-personaj. Experiena de viaa a lui Neculai Isac, mediul social, sexul i vrsta i pun amprenta asupra povestirii: Eram un om buiac i ticalos. Om nevrednic nu pot s spun c am fost [] dar mi erau dragi ochii negri i pentru ei clcam multe hotare. 3. n finalul povestirii naratorul revine n ipostaza de narator-martor, (Noi gospodarii i cruii din ara-de-Sus am ramas tcui i mhnii).

39. Explica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-un

text narativ studiat, apartinand lui Ioan Slavici. Moara cu noroc, de Ioan Slavici

Tema o reprezint dezumanizarea provocat de patima banului, prezentnd societatea

romneasc de la sfrsitul secolului al XIX-lea.

Caracteristicile nuvelei: subiectul dezvluie procesul de parvenire a individului; prezint

efectele dramatice ale inadaptrii; descoper complexitatea sufletelor simple: hangiii; printre strile

analizate n nuvela psihologic se afl: obsesia, frica, alienarea, erosul.

Ioan Slavici este un portretist prin excelent. Ca prozator realist nu insist asupra trsturilor

fizice, ci asupra celor psihologice, etice, de gndire si de comportament. Fizionomia personajelor si

anumite particularitti ale acestora ilustreaz trsturi ale personajelor, anumite conflicte sufletesti.

Lic este un personaj malefic, demonic, secundar. El este singurul personaj care nu evolueaz,

ci are o constructie liniar (este plat).

a. Caracterizare direct fcut de narator

- portretul fizic este detaliat si anticipeaz portretul moral: om cam de 36 de ani, cu ochi mici si

verzi, cu sprncene dese si mpreunate la mijloc. Aceste trsturi sugereaz rutatea si demonismul

personajului.

nc de la intrarea n scen Lic se comport ca un stpn peste oameni si locuri. Inteligent, fin

cunosctor al psihologiei umane, el se conduce dup un cod moral propriu, n afara legilor si a

statului.

b. Caracterizare direct fcut de personaje:

- Ana simte c Lic este oarecum fioros si si previne sotul c are de a face cu un om ru si

primejdios.

- Ghit i spune: tu nu esti om Lic, ci diavol.

c. Caracterizarea indirect rezult din faptele sale. Armele lui Lic sunt santajul si hotia. Are

plcerea de a ucide cu o satisfactie demonic. Sfrsitul lui are loc ntr-o noapte de Pasti, n urma

tentatiei de a se refugia ntr-o biseric prsit. Acum ntelege c este pedepsit pentru frdelegile

lui: M-a ajuns mnia lui Dumnezeu. Urmrit de Pintea, eroul se sinucide, sfrmndu-si capul de

trunchiul unui stejar.

www.ebacalaureat.ro

40.Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu.

In lumina soarelui auriu care strlucea ntr-o linite ca din veacuri, oaspeii de la hanul Ancuei zresc pe drumul pustiu un clre care, nu peste mult timp, poposi i el la han. Avea nas vulturesc i sprncene ntunecoase, iar ochiul drept sttea stns i nchis, dndu-i o nfiare stranie. Comisul Ioni l ntmpin cu bucurie, recunoscnd in drumeul singuratic pe capitanul Neculai Isac. Ancua o auzise pe mama ei vorbind despre acest, pe care erau s-l omoare nite igani, o poveste nfricoat, pe care nu o mai inea minte.

Ancua i aduce oaspetelui un cofiel plin i o ulcic nou, lutarii veniser mai aproape, sunnd din strune, iar comisul Ioni l invit s cinstim cu domnia ta o ulcic de vin nou i-l roag s le povesteasc ntmplarea de demult. Neculai Isac accept s bea vinul, care este bun n tovrie, numai dragostea cere singurtate.

Cpitanul i ncepe povestea petrecut n tineree, cu 25 de ani nainte, cnd i plcea s cutreiere Moldova, spre disperarea mamei sale, care ddea leturghii la biseric pentru ca el s se liniteasc de pe drumuri i s se nsoare.

Intr-o toamn, tot pe vremea celeilalte Ancue, pe cnd duce antale (Reg.=butoi mare de stejar, mai ales pentru vin i rachiu) cu vinuri la Suceava, poposise la han i era bezmetic i singur ca un cuc pentru c l prsise iubita. Intr-o smbt, pe la toac, Neculai mergea ngndurat pe drumul spre Suceava, cnd pe malul unei grle vede o liot de igani, care, incercnd s prind pete, rcneau i opaiau ca nite diavoli. Tnrul vede o fetican de optsprezece ani, cu o fusta roie, care l tulbur peste msur, parc-a fi nghiit o butur tare. Tigncua, Marga, este certat de un igan mai btrn, pentru c fata se uita int la boier i nu se cdea o astfel de obrznicie. Neculai le arunc fiecruia cte un bnu de argint i o porni spre han.

A doua zi, Neculai o ntlnete pe Marga la fntna dintre plopi, care-l atepta s-i mulumeasc pentru bnuul de argint. Neculai i-a continuat drumul spre Pacani, urmat de cinele lui credincios, Lupei, dar gndurile i erau la frumoasa iganc. Dup ce i-a terminat treburile, n miez de noapte a pornit ntr-o ntinsoare, cu uier de vnt n urechi (loc. adv. ntr-o ntinsoare = a) ntruna, fr ntrerupere; b) repede, n goan) i n goana calului s-a ndreptat spre hanul Ancuei. Dar ocolete hanul i se duce direct la fntna cu patru plopi, unde o gsete, ateptndu-l pe frumoasa iganc. Neculai promite fetei c i va aduce o scurteic de vulpe de la Pacani, iar ea i spune c o s-l atepte cu nerbdare -am s mor langa fntn dac nu vii. Intors la Pacani, Neculai vinde bine antalele de vin, cumpr o blni cu faa de postav ro, cu gndul la plcerea pe care o va vedea n ochii igncuei i se ntoarce, cu chimirul (n portul popular brbtesc=cingtoare lat din piele, ornamentat, prevzut cu buzunare) plin, spre hanul Ancuei, cu intenia de a se opri mai nti la fntn. Cadrul este romantic, stelele se aprinseser n cerul curat, crend o atmosfer de vraj pentru ntlnirea erotic. Marga l atepta n ntuneric i, cnd el o ajuta s mbrace scurteica, fata i dastinuie c unchiul Hasanache o pusese s-l atrag n locul acesta pustiu, pentru ca el i cei doi frai mai mici s-i fure calul i banii. Ea se teme c va fi njunghiat dac ei i dau seama c i-a trdat, dar mi-eti drag i de-acuma nainte nu-mi

mai pas. Neculai se arunc pe cal, n urma lui iganii rcneau ca nite diavoli negri i, la un moment dat, l ajunser i aruncar cu prjini n el. Tnrul czu de pe cal i, simind o lovitur de fier ascuit la coada ochiului drept, ncepu s trag cu pistolul, nimerindu-l pe un igan ntre ochi, n timp ce Lupei rupea pe cellalt. Ochiul drept i era plin de snge, dar cu ochiul teafr zari lumina hanului i ncepu s strige cu disperare. Cei aflai la han ies cu fclii i o pornesc cu toii napoi, spre fntna unde se ntlnise Neculai cu Marga. Pe colacul fntnii, lucea snge proaspt, semn c iganii omorser fata pentru c-i trdase i o aruncaser n fntna.

Asculttorii acestei istorisiri groaznice rmaser tcui i mhnii, fntna nu mai exista, se distrusese ca toate ale lumii, sugernd c pn i ntmplrile cele mai dramatice i pierd odat cu trecerea timpului din profunzime.

41. Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Ion Creanga.

Expoziiunea relateaz faptele ce se petrec ntr-un inut ndeprtat, peste mri i ri, la captul lumii, n timp mitic. Aadar, relaiile temporale i spaiale se definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic i a spaiului imaginar nesfrit: "Amu cic era odat ntr-o ar" un crai care avea trei feciori i un singur "frate mai mare, care era mprat ntr-o ar mai ndeprtat", pe nume Verde mprat. Cei doi frai nu se vzuser de mult vreme, iar verii nu se cunoscuser ntre ei, pentru c mpria fratelui mai mare era "tocmai la o margine a pmntului", iar fratele mai mic tria '7a alt margine". In acest cadru spaio-temporal mitic se deruleaz - ntr-o nlnuire cronologic - ntmplrile reale i fabuloase la care particip personajele basmului.

Verde mprat i cere fratelui su, craiul, s-i trimit "grabnic pe cel mai vrednic" i viteaz dintre fiii si, ca s-i urmeze la tron, ntruct el avea numai fete. Ca s-i pun la ncercare, pentru a vedea care dintre feciori "se simte destoinic a mprai peste o ar aa de mare i bogat ca aceea", craiul se mbrac ntr-o piele de urs i se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs i se ntorc ruinai la curtea craiului, care este dezamgit de

neputina lor i rostete moralizator: "nici tu nu eti de mprat, nici mpria pentru tine", ceea ce evideniaz elementele reale ale basmuiui.

Mezinul, impresionat de amrciunea tatlui, se duce n grdin "s plng n inima sa". Deodat, "o bab grbov de btrnee" i cere de poman, apoi l sftuiete s cear tatlui su "calul, armele i hainele cu care a fost el mire", dei hainele sunt "vechi i ponosite", iar "armele ruginite" i s pun o tav cu jratic n mijlocul hergheliei ca s aleag acel cal care va veni "la jratic s mnnce". Urmnd ntocmai sfaturile babei, (cluzirea flcului ctre preuirea i respectarea tradiiilor strmoeti), voinicul pleac la drum, lund carte din partea tatlui i, prin dreptul podului, "numai iaca i ies i lui ursul nainte". Trece cu bine de aceast prim prob, primete binecuvntarea printelui su i pielea de urs n dar, apoi sfatul ca n cltoria lui s se fereasc "de omul ro, iar mai ales de cel spn", s nu cumva s aib de-a face cu ei. Ca trsturi ale basmului, sunt prezente aici formule iniiale tipice i cifra magic trei, care face posibil depirea primei probe de ctre eroul principal.

Intriga. Fiul craiului i calul pleac la drum, basmul continund cu formule mediane tipice, "i merg ei o zi, i merg dou, i merg patruzeci i nou" pn cnd ntlnesc n codru "un om spn" care se ofer drept "slug la drum". Voinicul l refuz de dou ori, dar a treia oar spnul i iese n cale "mbrcat altfel i clare pe un cal frumos" tocmai cnd fiul craiului se rtcise prin codrii ntunecoi. Deprins s urmeze sfatul printelui su, acela de a nu se nsoi cu omul spn, dar pentru c i mai ieiser n cale nc doi, el se gndete c "aiasta-i ara spnilor" i-1 angajeaz drept cluz. n aceast secven narativ este inclus o pauz descriptiv, care ntrerupe povestirea i descrie codrii dei i ntunecoi, ce contureaz un peisaj de basm

Ajuni la o fntn care "nu avea nici roat, nici cumpn, ci numai o scar de cobort pn la ap", spnul intr n pu, umple plosca, apoi l sftuiete pe fiul craiului s coboare i el ca s se rcoreasc. Tnrul l ascult pe spn, dar acesta trntete capacul peste gura fntnii i-1 amenin c dac nu-i povestete totul despre el, "cine eti, de unde vii, i ncotro te duci", acolo i vor putrezi oasele. Sub ameninarea morii, feciorul de crai jur "pe ascuiul paloului" c va fi sluga supus a spnului, care se va da drept nepotul mpratului i c va pstra taina "pn cnd va muri i iar va nvia", anticipnd astfel finalul basmului. Spnul i d numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu credin, respectndu-i jurmntul fcut.

Desfurarea aciunii ncepe odat cu sosirea la palatul mpratului Verde, unde Spnul se d drept nepotul su i, nfumurat peste msur, l trimite pe Harap-Alb s stea la grajduri, s aib grij de calul lui, c altfel va fi "vai de pielea ta", dndu-i i o palm - "ca s ii minte ce i-am spus"-, c altfel "prinde mmliga coaj". De remarcat este aici elipsa narativ, adic trecerea sub tcere a secvenei cltoriei fcute de erou ca slug a spnului pn la mpria unchiului su, naratorul sugernd numai c aceasta s-a efectuat.

42. Ilustreaza particularitatile de structura a unui text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu

Ion de Liviu Rebreanu

Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp sferoid, se reflecta artistic in structura

circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care

intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (se

desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si

este investit cu functie metatextuala. El separa viata reala a cititorului de viata fictionala a

personajelor din roman.

Descrierea initiala a drumului introduce cititorul in viata satuluiardelean de la inceputul secolului

al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin

aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea,

Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului , cu un Hristos de

tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor.

Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a

drumului prin metafora soselei viata.

43. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de George Calinescu.

Otilia este fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu.

Este o figur central a romanului, care te cucereste, dar te si revolt.

Caracterul ei se bazeaz pe elemente contradictorii: amestecul de inocen

t si maturitate; amestec de iubire si de ratiune; iubeste pe Felix, dar se cstoreste cu Pascalopol;

inteligent, dar dispretuind inteligenta feminin.

a. Caracterizare direct fcut de narator: Fata mslinie, nas mic, ochi albastri;

copilroas, dar n acelasi timp, cu o stpnire desvrsit de femeie.

b. Caracterizare direct fcut de ctre personaje prin tehnica reflectrii poliedrice (a

pluriperspectivismului):

- Felix o consider pe Otilia foarte frumoas, cult, talentat.

- Pascalopol vede n ea aceleasi calitti.

- Costache o crede nc un copil, spunndu-i fe-fetita mea.

- Aglae o consider viclean si interesat de mostenirea lui Costache.`

c. Caracterizare direct (autocaracterizare):

- eu sunt o zpcit, nu stiu ce vreau- desi faptele ei demonstreaza contrariul d.

Caracterizare indirect: rezult din fapte:

1. e altruist, grijulie fat de cei apropiati (nu vrea s stea n calea carierei lui Felix);

2. poart o masc, dincolo de care nu poate s treac nimeni. De aceea, devine o enigm.

3. se comport ca un om liber, care nu tine cont de nici o regul exterioar.

e.Din mediul n care locuieste personajul

- camera Otiliei, cu varietatea de lucruri din ea, reflect caracterul contradictoriu, amestecul de

copilrie si feminitate, dar si o oarecare instabilitate n comportament, trecnd cu usurint de la o

stare la alta.

44. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu.

Pe scurt:

Ion de Liviu Rebreanu

Personajul Ion este unul de referint n literatura romn, concentrnd tragica istorie a sranului

ardelean din primele decenii ale secolului trecut.

nc de la nceputul romanului, la hora satului se evidentiaz feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu,

Ion, urmrind-o pe Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica, care i era drag, ns e

constient c Ana are pmnt. Conflictul interior care marca destinul flcului este vizibil nc de la

nceput. Ion era iute si harnic ca m-sa chipes si voinic, dar srac, el simtind dureros prpastia

dintre el si bocotani. Astfel cade victim celor dou patimi: glasul pmntului si glasul iubirii.

Fiind dominat de dorinta de a fi respectat n sat, stpnit de o violent nvalnic, un temperament

controlat de instincte primare, hotrt si perseverent n atingerea scopului, dar si viclean, Ion o

seduce pe Ana.

Cnd s-a nsurat cu Ana, Ion s-a nsurat de fapt cu pmnturile ei, sotia devenind o povar jalnic si

incomod. Odat satisfcut patima pentru pmnt, cellalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea

ptmas pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc, duce la destinul tragic al eroului, fiind omort

de George dup ce i surprinde pe amnoi n flagrant.

Astfel, Ion este drastic pedepsit de Rebreanu, ntruct el se face vinovat de dezintegrare morl,

rspunztor de viata Anei si a copilului lor, tulburnd liniltea unui cmin, linistea unei ntregi

colectivitti.

PE lung:

Modaliti de caracterizare, trsturile protagonistului:

Personajele sunt construite, de asemenea, n spirit realist, susinnd firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenial pentru o anumit categorie social, iar structura sa psihologic este pus sub semnul unor trsturi dominante: tipul ranului, caracterizat printr-o inteligen dur, egoism i cruzime, dar mai ales printr-o voin imens. Conform delimitrii teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, avnd capacitatea de a surprinde cititorul n mod convingtor prin reaciile i gesturile lui.

Ion este un personaj eponim (numele su d numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domin ntreaga lume care graviteaz n jurul su (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) i care contribuie la evidenierea trsturilor lui, a caracterului complex, cu nsuiri contradictorii: viclenie i ingenuitate, brutalitate i delicatee.

Iniial el este caracterizat n mod direct de ctre narator, beneficiind de un portret marcat de caliti: iute i harnic ca m-sa; munca i era drag orict ar fi fost de aspr. Elementul fundamental al conflictului, pmntul, i subordoneaz toate trsturile: Pmntul i era drag ca ochii din cap, iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate, ceea ce justific dorina ptima de a avea: Toat isteimea lui nu pltete o ceap degerat, dac n-are i el pmnt mult, mult...

Celelalte personaje ale romanului i evideniaz caracterul, cu lumini i umbre, n funcie de conflictele n care sunt implicai cu toii. Astfel, nvaatorul Herdelea l aprecia ca unul dintre cei mai iubii elevi, iar doamna Herdelea l consider un biat cumsecade, muncitor, harnic, sritor, iste. Optica lor se va schimba ns pe parcursul aciunii, cnd Ion va trece n conflictul dintre invator i preotul satului, de partea celui din urm.

Autocaracterizarea evideniaz frmntrile sufleteti, prin monologul interior: M moleesc ca o bab nroad!. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior ntre glasul pmntului i glasul iubirii: dei o iubete pe Florica, fata frumoas dar srac, dorina de posesie a pmntului l determin s o aleag pe Ana, cea uric, dar bogat. Aceat pendulare a personajului ntre cele dou coordonate ale existenei sale, genereaz i conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru obinerea pmntului i cu George Bulbuc pentru Ana, i ulterior pentru Florica.

Cele mai multe trsturi reies ns din caracterizarea indirect, din faptele i atitudinea personajului, din relaiile cu celelalte personaje. Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent, ceea ce atrage respectul, teama celorlali flci ai satului i a lutarilor care cnt la comanda lui i l nsoesc la crcium dup hor, dei George este cel care i pltete.

Viclenia sa este evident n relaia cu Ana, pe care o seduce, i speculeaz sentimentele, cucerind-o i lsnd-o s cread c, de fapt, ea l-a cucerit. Inteligena dur, egoismul, cruzimea i subordoneaz toate aciunile: btaia cu George, comportamentul agresiv fa de Ana. El reprezint, aa cum spunea criticul Eugen Lovinescu, expresia instinctului de stpnire a pmntului, avnd ca trsturi definitorii inteligena ascuit, viclenia procedural i voina imens

Este naiv, in relaia cu Vasile Baciu, creznd c nunta i va aduce i pmntul, fr a ncheia o nelegere legal. De fapt, destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare, ct mai ales de conflictul interior, generat de relaia sa cu pmntul. Personajul are o dorin obsesiv de a stpni acest pamnt, iar elocvent n acest sens este scena srutrii lutului: l cuprinse o poft slbatec s mbraieze huma, s-o crmpoeasc n srutri! Acest gest depete limitele unei reacii obinuite, sugernd patima exagerat pentru pmnt, precum i legtura indestructibil cu acesta. Personajul triete o tripl voluptate: a simurilor, a puterii, a trupului, iar acest moment alegoric exprim reducerea lui la esen. Din aceast perspectiv, deznodmntul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pmntului, sapa, iar George care-l lovete nu este dect un instrument al destinului.

www.ebacalaureat.ro

45. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Camil Petrescu.

Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi, de Camil Petrescu, triete dou realiti: realitatea timpului cronologic (frontul) i realitatea timpului psihologic. tefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupri teoretice, un tip orgolios, avid de cunoatere absolut att prin dragoste ct i prin experien direct, trit a rzboiului. Prima experien a cunoaterii, iubirea, trit sub semnul incertitudinii, e semnalat direct. Cstorit cu cea mai frumoas dintre colegele sale, n care crede a fi gsit idealul femeii iubite, tnrul cuplu cunoate o schimbare radical a existenei lor datorat unei moteniri neateptate lsate de un unchi bogat, Tache. Aspirnd la dragostea absolut, eroul dorete certitudinea absolut. Natura reflexiv, contient de chinul su luntric, tefan Ghiorghidiu adun, progresiv, semne ale nelinitii i ndoielilor sale interioare i le disec cu minuiozitate. Viaa lui tefan Gheorghidiu a devenit curnd o tortur, nu mai putea citi nici o carte, prsise universitatea. Plimbarea la Odobeti, ntr-un grup mai mare, declaneaz criza de gelozie i incertitudinea iubirii, pune sub semnul ndoielii fidelitatea femeii iubite. Compania domnului G., avocatul obscur, dar brbat modern, acord soiei sale, Ela, care cocheta, amplific suspiciunile lui tefan. Confesndu-se i analizndu-se, eroul respinge ca vulgar etichetarea ca gelos: Nu, n-am fost niciodat gelos, dei am suferit atta din cauza iubirii. Experiena rzboiului constituie pentru tefan Gheorghidiu o experien decisiv, un punct terminus al dramei intelectuale, o dram a personalitii. Gheorghidiu devine alt om n primele ceasuri de rzboi. Gelozia rmne undeva, departe, i lipsit de nsemntate. Jurnalul lui de front contureaz o personalitate complex, aflat n mprejurri inedite, confruntndu-se cu moartea, dar mai ales confruntat cu ea nsi. Rnit i spitalizat, se ntoarce n Bucureti. Acas, lng Ela, simea o nstrinare definitiv. Experiena frontului a fost decisiv. Drama iubirii lui este acum intrat definitiv n umbr. Prin cele dou ipostaze pe care le triete eroul, romanul Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi este un nentrerupt mar tot mai adnc n contiin.

46.Exemplifica modalitatile de caracterizare a unui personaj feminin, prin referire la un roman

studiat(periada de pana la al Doilea Razboi Mondial)

Otilia personajul principal din romanul Enigma Otiliei, ea este fata adoptiva a lui Mos Costache,

numele ei de familie fiind Marculescu.Ea este o cantareata la pian foarte talentata,si care doreste sa

studieze muzica.Clanul Aglae doreste sa alunge pentru a putea pune mana mai usor pe averea lui

Costache Giurgiuveanu.Prima intalnire in roman cu Otilia este la inceputul lui cand Felix intra in

casa lui Mos Costache pentru a doua data(prima data mosul spunandu-i ca acolo nu sta nimeni), si

ea vine in salvarea lui recunoscandu-l.

Despre Otilia autorul spunea: Otilia era eroina mea lirica, proiectia sa in afara, o imagine

lunara si feminina.Chipul adolescentin al Otiliei este de la inceput o aparitie angelica , descris in

mod expres de autor , din momentul sosirii lui Felix in casa lui Mos Costache, asa cum o observa

tanarul.Mai intai voce cristalina, auzita de sus, apoi ,un cap prelung si tanar de fata,incarcat cu

bucle , cazand pana pe umeri .

Parerea lui Felix despre Otilia la prima vedere este: fata parea sa aiba vreo 18-19 ani.Fata

maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastrii, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul

de dantela.Insa in trupul subtiratic , cu oase delicate de ogar , de un stil perfect ,fara acea slabiciune

supta si pastrata a Aureliei , era o mare libertate de miscari ,o stapanire desavarsita de femeie.

Aglae o vede ca o piedica in luarea averii lui Mos Costache.

Aurica este invidioasa pe Otilia si ar vrea la fel ca Aglae sa o alunge.

Mos Costache o iubeste dar de zgarcit n-a putut sa-i asigure un viitor fara probleme,

nedepozitand decat foarte putini bani in banca restul tinandu-i ascunsi sub salteaua lui.

Pascalopol o iubeste pe Otilia si ii implineste toate poftele ei, Otilia casatorindu-se cu el, dar

apoi acesta i-a dat libertate ea casatorindu-se cu un conte din Spania.

Otilia este unul dintre cele mai complexe personaje feminine din proza romaneasca, ea este

fascinanta, mereu imprevizibila, dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur, de Felix

care-i infioara corzile inimii , ocrotita de un strain , Otilia este totusi fara cuib.Otilia traieste drama

singuratatii ,viitorul ei este ambiguu, departe de mult visata fericire.Comportamentul ei este

derutant: capabila de emotii puternice trece brusc de la o stare la alta.Ea este copilaroasa si in

acelasi timp si matura dovedind o grija materna fata de Felix pe care-l protejeza ca pe un orfan.

47. Prezinta constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict,

relatii temporale si spatiale.

Morometii, de Marin Preda (vol. I, 1955)

Actiune

Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intro opera

literara.

Povestirea se desfsoar pe mai multe planuri, diferite ca important: al familiei Moromete,

al lui Biric, apoi Tugurlan etc. Romanul are trei prti, care corespund unor etape din viata familiei:

4. stabilirea unui mod de viat, iluzia c timpul st

5. plecarea lui Achim la Bucuresti si nceperea unei perioade de frmntri sufletesti;

6. dup scena secerisului, ncep necazurile si problemele care nu se mai rezolv.

Romanul ncepe n manier realist, cu fixarea spatio-temporal a actiunii: cu ctiva ani

naintea nceperii celui de-al doilea rzboi mondial, ntr-un sat din cmpia Dunrii. Incipitul aduce

n prim-plan problema timpului. Se pare c timpul avea cu oamenii nesfrsit rbdare; viata se

scurgea aici, fr conflicte mari.Rbdarea aceasta este o impresie gresit a oamenilor nsisi, aflati

n pragul unor imense rsturnri istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Ilie Moromete care cred

c st n puterea lor de a evita marile conflicte. n spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui

timp este ns paradoxal. El nu mai are rbdare si va produce n snul trnimii schimbri

fulgertoare, care pun n cumpn nsusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite n

perfect concordant cu timpul sugerat si un sfert din volumul nti se petrece de smbt seara

pn duminic noapte, adic de la ntoarcerea Morometilor de la cmp pn la fuga Polinei cu

Biric. Ritmul evenimentelor se precipit n ultima parte a volumului I, semn al faptului c timpul

nu mai avea rbdare. Trei ani mai trziu, izbucnea cel de-al doilea rzboi mondial. Primul volum

are o constructie clasic, simetric, ncepe si se sfrseste cu tema timpului.

Conflictul principal este de natur tragic si se d ntre om si istorie, istorie care i marcheaz

n mod hotrtor destinul, desi omul are iluzia c se poate sustrage ei.

Starea conflictual este permanent.

Exist conflicte ntre:

- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea s-i fie trecut casa pe nume, fapt promis de

Moromete cnd acesta vnduse un pogon de pmnT din zestrea sotiei; frati; chiar dispunerea

membrilor familiei la mas de la nceputul romanului arat rivalittile existente ntre copiii din

prima cstorie si cei din a doua cstorie a lui Moromete

Niculae si tatl su, care nu vrea s-l trimit la scoal;

- tat si cei trei fii, care vor s mearg la oras s se mbogteasc rapid.

Pe lng aceste crize interne, exist si o criz extern a familiei produs de: impozite, datorii la

banc si alte datorii de gospodrie.

48. Prezinta constructia subiectului unui roman de Liviu Rebreanu, prin referire la:

actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.

Ion, de Liviu Rebreanu.

Romanul Ion este conceput ca avand o structura circulara, prin simetria incipidului cu final, se

realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,loc al actiunii romanului

,descrierea finala a romanului inchide simetric romanul si face accesibila semnificatia simbolica a

drumului prin metafora soselei-viata.

Tema romanului.

Reprezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale.

Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa despre diverse aspecte ale lumii

rurale:obiceiurile legate de marile momente din viata omului (nasterea,nunta,inmormantarea), relatii

sociale generate de diferentele economice (stratificarea Este prezentarea problematicii pamantului

in conditiile satului ardelean.Romanul sociala) sau culturale(universal taranilor,universal

intelectualitati rurale),relati de familie.

Tema centrala posesiunea pamantului este dublata de tema iubiri.

Prezentarea subiectului se face astfel:

In expozitiune sunt prezentate principalele personaje din satul Pripas ,

Ion, personajul central,flacau, harnic si istet suporta umilinta de a nu fi bine vazut de cei din jurul

sau si de a nu avea un loc de frunte in ierarhia satului, pentru ca este sarac.

Ca sa iasa din aceasta condite pune la cale planul de a o seduce pe Ana fica lui Vasile Baciu un

taran instarit, pentru a obtine prin casatorie o zestre apreciabila.

Intriga romanului, rusinea pe care Vasile Baciu i-o face in fata satului va starni dorinta de razbunare

a flacaului.Care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului lasand-o insarcinata pe

Ana,pentru a-l determina sa accepte nunta.La sfarsitul petrecerii,flacaii merg la carcima.Bataia

flacailor,in aparenta pentru platirea lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana, se

inchee cu Victoria lui Ion,care il rapune pe George cu paharul.

Desfasurarea actiuni

Dorind sa obtina cat mai repede pamant ii face curte Anei,fata unui bogatan,o seduce si il forteaza

pe Vasile Baciu sa accepte casatoria.Planul ii izbuteste si fara sa o iubeasca o ia de nevasta pe Ana,

desi tatal ei se impotriveste.Dupa obtinerea pamantului Ion o supune pe Ana unor violente fizice,

destramandu-I acesteia iluzia ca prin plecarea din casa tatalui sau traiul I se va inbunatati.

Dupa ce si-a satisfacut dorinta arzatoare de a avea mult pamant ramas

singur hotaraste sa se intoarca la dragostea din intai, Florica fata saraca dar frumoasa.Aceasta este

acum casatorita cu George Bulbuc.

In deznodamant naratorul il prezinta pe George care simtind ca Ion ii da tarcoala Floricai, acesta il

omoara din gelozie.

George este arestat, Florica ramane singura,iar intreaga averea a lui Ion pentru care el sacrificase

totul trece in posesia bisericii.

In roman apar mai multe tipuri de conflicte:

-coflict central: lupta pentru pamant in satul Pipas

-conflict secunda intre Ion George Bulbuc

-conflict exterior : intre Ion si Vasile Baciu

-conflict interior: intre glasul pamantului si glasul iubirii

49. Prezinta constructia subiectului unui

roman de George Calinescu , prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.

Enigma Otiliei, de George Calinescu

A aparut in martie 1938 si este un roman de factura balzaciana. Romaul prezinta viata burgheziei

bucurestene din prima jumatate a secolului nostru. Titlul original al romanului a fost "Parintii

Otiliei" scriitorul avind in vedere ideea paternitatii. Romanul devine o satira vehementa la adresa

burgheziei in care relatiile copii-parinti s-au degradat datorita banului. Romanul are in centru istoria

luptei pentru mostenirea averii lui mos Costache. Desfasurarea epica este lenta, conflictul este

determinat de incercarile membrilor clanului Tulea de a pune mina pe averea lui Costache

Giurgiuveanu.

De-alungul actiunii naratorul insereaza cateva scene,pretext pentru a descrie aspectul social al

Bucurestiului.Intriga este data de sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau Costache

Giurgiuveanu.In desfasurarea actiunii Felix se indragosteste de Otilia, iar "clanul" Tulea isi face

griji referitoare la mostenirea averii lui mos Costache.Punctul culminant este dat de moartea lui mos

Costache,cand familia Tulea ia toata averea,Otilia si Felix fiind nevoiti sa se mute.

Deznodamantul il reprezinta intalnirea de dupa cativa ani a lui Felix cu Pascalopol.Aglae Tulea este

"baba absoluta",sora lui mos Costache, Aurica Tulea este fiica cea mica a Aglaei,"fata

batrana".Costache Giurgiuveanu tatal vitreg al Otiliei si tutorele lui Felix,el este tipul avarului. Felix

Sima este de multe ori "vocea autorului",un tanar orfan,care doreste sa triumfe in viata. Leonida

Pascalopol este mosierul bogat si manierat,sentimentele acestuia fata de Otilia fiind neclarificate.

Stanica Ratiu este sotul Olimpiei,fiica cea mare a Aglaei Tulea,un avocat fara clienti,este genul

parvenitului el profitand de orice situatie pentru a iesi in castig. Otilia Marculescu este o fata

zglobie ce sta sub semnul dramei feminine,enigma acesteia fiind una nedezlegata.

Finalul este compus si el din doua secvente,deznodamantul in care Felix abandonat primeste o

explicatie de la Otilia menita sa dezlege misterul plecarii acesteia,epilogul care ofera cititorului

justificarea Otiliei:Felix avea sa faca o cariera stralucita neincomodata "de o dragoste nepotrivita";

finalul este abrupt si simetric ca in romanele lui Balzac.

50. Prezinta constructia subiectului unui roman de Camil Petrescu , prin referire la: actiune, conflict,

relatii temporale si spatiale.

Conceput in doua carti, romanul cuprinde confesiunea personajului Stefan Gheorghidiu. Subiectul nu urmareste cronologic faptele.

I. Cartea intai Ultima noapte de dragoste debuteaza cu o fixare a timpului rememorarii. Mobilizat deja, la Piatra Craiului, in anul 1916, Gheorghidiu isi incepe destainuirea in fata

unui camarad (Oprisan), apoi rememoreaza pentru sine povestea casniciei sale, de aici incolo pana la sfarsitul primei carti evenimentele desfasurandu-se cronologic. Stefan Gheorghidiu o cunoaste pe Ela in timpul facultatii. Ea este studenta la Litere, iar el studiaza filozofia.

Se casatoreste cu Ela dintr-un sentiment cavaleresc, impresionat de gestul ei de daruire totala. Dupa ce primeste o mostenire, relatiile dintre Ela si Stefan se schimba. Ea doreste sa se adapteze noii conditii sociale, pe cata vreme el vrea sa duca viata de mai inainte. Relatiile superficiale, generate de noua existenta mondena, ii repugna. Este cuprins de gelozie si banuieste ca intre Ela si avocatul Gregoriade exista o legatura de dragoste. Pe masura ce suspiciunile lui scresc se vede incapabil sa aiba o discutie explicita cu Ela. In aceasta stare de spirit pleaca pe front.

II. Cartea a doua Intaia noapte de razboi este conceputa in forma unui jurnal de razboi. Naratorul urmareste detalii de lupta, atitudini si scene specifice frontului. Pe masura ce descrierea ororilor razboiului se amplifica, sentimentul de gelozie se estompeaza pentru erou. In capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu, naratorul prezinta cateva episoade de cosmar din timpul unui bombardament.

Notele din subsolul paginii intaresc din perspectiva auctoriala aceasta relatare. Romanul se incheie cu un epilog intitulat Comunicat apocrif, si care cuprinde deznodamantul povestii de dragoste. Abia iesit din spita, dupa ce fusese ranit, Gheorghidiu primeste o scrisoare anonima care ii da detalii despre locul si timpul intalnirilor dintre Ela si Gregoriade. Isi da seama ca nu-l mai intereseaza.

Divorteaza, lasandu-i Elei buna parte din avere si mai cu seama casa cu tot trecutul.

51.Prezinta conditia taranului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand

unui autor canonic.

Publicat n 1920, romanul evidentiaz spatiul ardelenesc de la nceputul secolului al XX-lea, n mod

realist si are ca punct de plecare cteva dintre nuvelele cu care debutase scriitorul.

n primul rnd, conditia tranului este evidentiat prin tema pmntului care este, de fapt, miza

conflictului, pentru c el determin n lumea satului pozitia social si autoritatea moral a

indivizilor. Acestei teme i se adaug cea a iubirii, pentru c destinul personajului principal este

definit de aceste dou mari coordonate. De fapt, nu pmntul se afl n centrul romanului, ci dorinta

lui Ion de a-l avea. De aceea, putem considera c si tema destinului este definitorie pentru roman.

Aceast obsesie a pmntului l apropie pe tranul lui Rebreanu de eroii lui Dostoievski (Fratii

Karamazov), sau de Francois Torissard, personajul lui Balzac (Pmntul), care, srac fiind lucreaz

pentru grdinarul unui castel si primeste pmnt. Deosebirea const n faptul c, n timp ce n

romanul lui Balzac, pmntul este folosit pentru acumularea banilor, la Rebreanu, banii nu au

relevant pentru o umanitate traditional, care vede n terenul detinut, msura tuturor lucrurilor.

n al doilea rnd, tranul lui Rebreanu se raporteaz permanent la mediul din care face parte, se

implic, particip activ la tot ceea ce tine de viata satului, la toate evenimentele esentiale ale

existentei rurale: nunta, hora, nmormntarea. Rebreanu acord horei un rol esential pentru c ea

coaguleaz viata satului, fiind nu numai loc de ntlnire si de petrecere, dar si de confruntri.

Naratorul ne ofer astfel imaginea satului traditional, cu obiceiuri vechi: prezenta lutarilor, a

preotului, modul n care petrec tinerii si btrnii. De asemenea, nunta, ocup si ea un loc important,

constituind un pretext pentru ca naratorul s ptrund n psihologia personajelor. Nunata lui Ion cu

Ana respect toate traditiile rurale: prezenta petitorilor, a lutarilor, a starostelui nuntii, numrarea

banilor de ctre nas. Ritualul reuneste chiar si personaje aflate n conflict: drusca miresei este

Florica, cea cu care Ana si va disputa dragostea lui Ion. Evenimentul echivaleaz cu momentul n

care se intensific conflictele, pentru c Ana realizeaz acum c ea nu reprezint pentru sotul ei

dect sursa averii.

52. Prezinta conditia intelectualului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata,

apartinand unui autor canonic.

Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi

Stefan Ghiorghidiu este personajul principal al romanului si reprezinta drama intelectualului pus in

situatii limita.Este un personaj lucid,insetat de certitudini si adevar, desi prima experinta de

cunoastere,iubire,e traita sub semnul incertitudinii,fiind un zbucium permanent in cautarea

adevarului.

Studen la filozofie,inzestrat intelectual,traieste in lumea cartilor.Plim-barea la Odobesti declanseaza

criza de incertitudine a iubirii,punand sub sem nul intrebarii fidelitatea Elei.Dar autoanalizandu-si

starile cu luciditate, res- pinge ideea geloziei.Vede in Ela idealul sau de iubire si feminitate,dar

hiper- sensibil si orgolios isi amplifica drama.

Traieste dureros drama omului singur, neputand sa faca nici un compromis cerut de societate in care

traieste. Se considera un intrus in lumea ce il inconjoara si de aceea alege lumea ideilor pure si

aspira la o dragoste absoluta cautand in permanenta certitudini.

Razboiul este o alta experienta de viata in planul cunoasterii esentiale.Frontul este o experienta

traita direct, eroul prezentand razboiul tragic si absurd.El inseamna noroi,arsita,frig si

foame,umezeala, paduchi, mur darie si mai ales frica ,spaima, disperare si moarte. Frontul este haos,

mizerie,invalmasala si dezordine ceea ce creaza o imagine halucinanta de foc si trasnete,tragismul

confruntarii cu moartea,fiind dezvaluit in capito- lul:Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu.

Dramatismul iubirii lui Stefan intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind

decisiva.Ranit si spitalzat,se intoarce acasa la Bucuresti, dar simte fata de Ela o instrainare

definitiva:sunt obosit mi-e indiferent chiar daca e nevinovata.

S.G. nu poate fi considerat un invins deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care il ameninta sa-l

dezumanizeze,se inalta deasupra societatii dominata de interese materiale-traind o experienta

morala superioara aceea a dramei omenirii silite, sa indure un razboi tragic si absurd.

53. Prezinta conditia femeii, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand

unui autor canonic.

Otilia este un personaj complex, definitoriu, eponim. Titlul anticipeaz tema romanului care pune

accentul pe caracterul imprevizibil al eroinei si care face din oper o poveste a enigmei feminittii.

n intentia scriitorului, cartea purta titlul Printii Otiliei, ilustrnd astfel motivul balzacian al

paternittii, urmrit n relatiile printi-copii, n contextul epocii interbelice. Fiecare dintre

personajele romanului poate fi considerat printe al Otiliei, pentru c, ntr-un fel sau altul, ei i

hotrsc destinul. De pild, mos Costache si exercit lamentabil rolul de tat, desi nu este lipsit de

sentimente fat de Otilia. El se gndeste la viitorul ei, vrea chiar s o nfieze, dar amn la nesfrsit

gestul. i Pascalopol, mult mai vrstnic dect Otilia, mrturiseste c n iubirea pentru ea mbin

pasiunea cu paternitatea. Titlul Enigma Otiliei sugereaz comportamentul derutant al eroinei,

uneori absurd care-l uimeste pe Felix: Nu Otilia are o enigm, ci Felix crede c o are, mrturiseste

G. Clinescu, justificnd titlul romanului. Pentru orice tnr de 20 de ani, fata care l respinge, dar i

d n acelasi timp dovezi de afectiune va fi enigmatic.

Ea este prezentat n mod direct de ctre narator, care i atribuie rolul de observator lui Felix, la

nceputul romanului: fata mslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri arta si mai copilroas

ntre multele bucle si gulerul de dantel. Portretul personajului se completeaz prin alte trsturi,

precum cochetria, bunul gust n vestimentatie: Fata subtiric, mbrcat ntr-o rochie foarte larg

pe poale, dar strmt tare la mijloc...

Autocaracterizarea i completeaz portretul Otiliei, care-si cunoaste foarte bine soarta de fiint

tolerat, obligat s-si rezolve singur problemele vietii. Interesant este c, desi este superficial, ea

are totusi constiinta acestei superficialitti tipic feminine: cnd tu vorbeai de ideal, eu m gndeam

c n-am sters praful de pe pian; Noi, fetele, Felix, suntem mediocre si singurul meu merit e c-mi

dau seama de asta.

Comportamentul fetei este derutant pentru cei din jur. Ea impresioneaz prin naturalete, prin

calittile tipice vrstei adolescentine: gust oricnd farmecul jocurilor copilresti, escaladeaz la

mosia lui Pascalopol stogurile de fn, cunoaste detaliile rostogolirii prin iarb. Trieste din plin

viata si nimic nu o mpiedic s rd n hohote sau s fie melancolic: mi vine uneori s rd, s

alerg, s zbor. Vrei s fugim? Hai s fugim!

Ana ION

Dintre eroinele propuse de romanul interbelic ,de fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin ,unele de o feminitate tulburatoare ,Ana ,fata instaritului Vasile Baciu,pare nascuta sub semnul nefericirii ,fiind predestinata unei existente tragice .

Autorul o surprinde in trei ipostaze succesive care ii contureaza treptat profilul moral prin analiza sufletului ei chinuit :cea de tanara femeie ,indragostita profund de Ion ,caruia ii incredinteaza cu generozitate viata ,aceea de sotie ,indurand cu umilinta vorbele grele si loviturile barbatului ,si aceea de mama ,ipostazata care in circumstante normale ar fi putut deveni o supapa salvatoare pentru femeia nefericita .

Intreaga existenta a Anei este guvernata de iubire si blandete ,virtuti care intregesc un portret moral superior .Ea este harnica ,supusa,rusinoasa ,prototipul femeii de la tara .Din punct de vedre fizic,Ana este insignifianta ;pentru Ion ea este o fata "slabuta" si "uritica",mai ales in comparatie cu Florica ai carei "obraji fragezi ca piersica" si " ochii albastri ca cerul de primavara "ii tulburase sufletul flacaului .Lui George Bulbuc ,flacaul bogat pe care Baciu il voia ginere "Ana ii placea",lui nu i se parea urata ,insa nu ii zicea ca-i "cine stie ce frumoasa".

Firava si fara personalitate ,asa cum pare la inceput ,covarsita de vointa lui Ion ,imbatate de cuvintele si gesturile lui dragostoase ,Ana va deveni o victima usoara a flacaului interesat numai de zestrea sa.In ciuda acestei firi slabe care se anunta din primul capitol ,Ana va dovedi pe parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda uluitoare.nu numai Ion e un revoltat ,incalcand normele colectivitatii;Ana insasi traieste aceeasi conditie ,intrucat nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale de a accepta casatoria planuita de parinti ,in care latura sentimentala nu are importanta .Autorul comenteaza"Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui George Bulbuc de nevasta .Ea ,fata cu stare ,el fecior de botocon, se potriveau ."

Din dragoste pentru Ion ,Ana accepta relatia cu acesta si , chiar si atunci insarcinata ,ajunge de rasul satului si e crunt batuta de tatal ei ,nu-i reproseaza nimica lui Ion .

Pentru ca a "crescut singura ,lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare sufletul ei trist cauta o dragoste sfioasa si adanca ".Din dragoste isi infrunta tatal ,acceptand orice umilinta din partea lui si a colectivitatii .Ceea ce o distruge insa este totala lipsa de afectiune al lui Ion ,pentru care sacrificase totul si fara de care viata ei nu-si aflase rostul :"isi zicea mereu , ca fara el ar trebui sa moara ".

Framantarile fetei ,nesigura de dragostea lui Ion ,complexata de frumusetea Floricai ,sunt surprinse cu fina intuitie psihologica ,autorul insistand mai ales pe deznadejdea ei care ii da adesea "ganduri de moarte".

Nunta Floricai cu George e un moment de cumpana in existenta Anei ,care intrevede acum moartea ca pe unica scapare din acest univers cuprins parca de niste "ape tulburi".Femeia simte acum " o sila grea pentru tot ceeea ce o inconjoara",iar copilul I se pare o povara .Obsesiv ii apare imaginea lui Avrum care se spanzurase .sinuciderea ei este descrisa minutios intr-un capitol de mare forta analitica ,streangul .Moartea ei ,fara sa fie in intentia asta ,devine,prin urmarile ei , o cumplita pedeapsa aplicata aceluia care I-a distrus viata ..Destinul ei este tipic lumii rurale ,unde "femeia reprezinta doua brate de lucru , o zestre si o producatoare de copii".

54.Prezinta evolutia unui cuplu de personaje, care ilustreaza tema iubirii, intr-un roman studiat,

apartinand unui autor canonic.

Otilia-Felix

Otilia este un presonaj cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi

trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator

luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga

desculta prin iarba din curte, sta ca un copil pe genunchi lui Pascalopol dar este lucida si matura

atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care cei doi nu se pot casatori.

In fata lui Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru

el. Finalul romanului este decis in privinta destinului ce-l va avea Otilia, modernismul personajului

cansta si in faptulca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tese in jurul ei, Felix impreuna cu

Pascalopol, ajungand in finalul romanului la concluzia ca dupa atatia ani, pentru ei, Otilia nu a

ramas decat o enigma.

Otilia traieste drama singuratatii, toata viata fiind in cautarea fericrii dar pana in final singura

admite ca nu suntem fericiti decat cinci sase ani.

Felix Sima este definit de Calinescu ca fiind martor si actor, este cel care ne introduce

in atmosfera capitalei din acea vreme, autorul descriind foarte bine snobismul, zgarcenia si dorinta

de parvenire.

Romanul pune in centrul narativ al actinunii formarea personalitatii lui Felix, din acest

motiv putem considera romanul Enigma Otiliei un bildungsroman.

Portretul fizic a lui Felix il ilustreaza foarte bine si pe cel moral: fata ii era juvenila si

prelunga, aproape feminina de unde putem deduce sensibilitatea personajului; cu suvite mari de

oar ce-i cadeau de sub sapca, obrazul de culoare maslinie , iar nasul de o taietura elenica ii

dadea un aer voluntar.

55.Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-un roman de tip

obiectiv studiat.

Personajul Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a saranului

ardelean din primele decenii ale secolului trecut.

Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu,

Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica, care ii era draga, insa e

constient ca Ana are pamant. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la

inceput. Ion era iute si harnic ca ma-sa chipes si voinic, dar sarac, el simtind dureros prapastia

dintre el si bocotani. Astfel cade victima celor doua patimi: glasul pamantului si glasul iubirii.

Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o violenta navalnica, un temperament

controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion o

seduce pe Ana.

Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a insurat de fapt cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si

incomoda. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea

patmasa pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc, duce la destinul tragic al eroului, fiind omorat

de George dupa ce ii surprinde pe amanoi in flagrant.

Astfel, Ion este drastic pedepsit de Rebreanu, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morla,

raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand liniltea unui camin, linistea unei intregi

colectivitati.

56. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-un roman de tip subiectiv

studiat.

Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, de Camil Petrescu, traieste

doua realitati: realitatea timpului cronologic (frontul) si realitatea timpului psihologic.

Stefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupari

teoretice, un tip orgolios, avid de cunoastere absoluta atat prin dragoste cat si prin experienta

directa, traita a razboiului.

Prima experienta a cunoasterii, iubirea, traita sub semnul incertitudinii, e semnalata direct. Casatorit

cu cea mai frumoasa dintre colegele sale, in care crede a fi gasit idealul femeii iubite, tanarul cuplu

cunoaste o schimbare radicala a existentei lor datorata unei mosteniri neasteptate lasate de un unchi

bogat, Tache.

Aspirand la dragostea absoluta, eroul doreste certitudinea absoluta. Natura reflexiva, constient de

chinul sau launtric, Stefan Ghiorghidiu aduna, progresiv, semne ale nelinistii si indoielilor sale

interioare si le diseca cu minutiozitate. Viata lui Stefan Gheorghidiu a devenit curand o tortura,

nu mai putea citi nici o carte, parasise universitatea.

Plimbarea la Odobesti, intr-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si incertitudinea iubirii,

pune sub semnul indoielii fidelitatea femeii iubite. Compania domnului G., avocatul obscur, dar

barbat modern, acorda sotiei sale, Ela, care cocheta, amplifica suspiciunile lui Stefan.

Confesandu-se si analizandu-se, eroul respinge ca vulgara etichetarea ca gelos: Nu, n-am fost

niciodata gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii.

Experienta razboiului constituie pentru Stefan Gheorghidiu o experienta decisiva, un punct terminus

al dramei intelectuale, o drama a personalitatii.

Gheorghidiu devine alt om in primele ceasuri de razboi. Gelozia ramane undeva, departe, si lipsita

de insemnatate. Jurnalul lui de front contureaza o personalitate complexa, aflata in imprejurari

inedite, confruntandu-se cu moartea, dar mai ales confruntata cu ea insasi.

Ranit si spitalizat, se intoarce in Bucuresti. Acasa, langa Ela, simtea o instrainare definitiva.

Experienta frontului a fost decisiva. Drama iubirii lui este acum intrata definitiv in umbra.

Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte

de razboi este un neintrerupt mars tot mai adanc in constiinta.

57.Comenteaza particularitatile

de limbaj si de expresivitate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic

studiat, apartinand perioadei pasoptiste.

Tema

Poezia "Miezul iernei" de Vasile Alecsandri este unul dintre cele mai valoroase pasteluri ate bardului de la Mircesti. Poetul descrie tabloul plin de maretie al unei nopti de iarna, in care se simte coplesit de perfectiunea si grandoarea naturii, incremenita de un ger naprasnic.

Universul poeziei

In strofa intai prinde contur tabloul naturii impietrit de "un ger amar, cumplit". Efectele gerului sunt inspaimantatoare: in paduri trosnesc stejarii, plesnind zgomotos, stelele "par inghetate" lucind pe cerul care "pare otelit", iar pe campii, zapada "cristalina" si "stralucitoare" "Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare. Tabloul dobandeste alta infatisare sub biciuirea inghetata a gerului, totul capatand un aspect rece si inghetat "stelele par inghetate", bolta cereasca este rece, cu un luciu ca al otelului, iar pe pamant zapada nu mai este pufoasa si moale, ci capata stralucirea si taria cristalului, a diamantului, scartaind sub picioare.

Strofa a doua. In aceasta strofa, natura este surprinsa in intregime sub forma

unui templu maiestuos, legatura tainica intre cer si pamant. "Fumurile albe" ce se

inalta spre vazduhul stralucitor, "scanteios", sunt asemuite cu "inaltele coloane" ale unui templu maret unind cerul cu pamantul. Pe ele se asaza ca o cupola "bolta cerului senina / Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina". Lumina lunii izvorand tainic de pe bolta cereasca face sa straluceasca si mai mult comorile iernii. Singurul semn de viata si de caldura in acest univers stralucitor si rece este fumul, inaltandu-se in vazduh sub forma unor colonade albe si subfiri. 23672ukd11etd8k

Strofa a treia. Vederea acestui templu grandios, aproape ireal, starneste admiratia si uimirea poetului: "O! tablou maret, fantastic!" El se simte coplesit de frumusetea si grandoarea naturii hibernale: "Mii de stele argintii /In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii." Purtatoare ale luminii vesnice, stelele par niste faclii stralucitoare care ard pentru eternitate. Continuand descrierea naturii ca un templu urias, poetui compara muntii cu altarele acestuia, iar codrii cu niste "organe sonoare" in care crivatul face sa rasune o muzica ce trezeste spaima: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare / Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare".

Strofa a patra. Tabloul nocturn al iernii este incremenit, pustiu si tacut: "Totui e

in neclintire, fara viata, fara glas; / Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas". Aspectul naturii lipsite de viata si de miscare este accentuat de repetitia cuvintelor: "fara viata, fara glas" sau a cuvintelor "nici un", accentuand absenta oricarui zbor in vazduh sau a urmelor pe zapada: "Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas".

In acest peisaj neclintit si tacut, poetului uimit si neincrezator i se dezvaluie kt672u3211ettd

urma vietii, in lumina lunii, ca o fantasma apare un lup alergand dupa prada

inspaimantata: "Dar ce vad?... in raza lunei o fantasma se arata... / E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata!". Apartia vietii si a miscarii dinamizeaza tabloul, il face mai putin inspaimantator. Sentimentul de incordare si teama se risipeste, poetul admira privelistea nocturna care se insufleteste.

Realizarea artistica

Cuvintele poeziei par simple, dar ele alcatuiesc combinatii redand surprinzatoare si emotionante imagini. Predomina imaginile vizuale conturand tabloul grandios al naturii hibernale, intr-o ingemanare a cerului cu pamantul, in culori si nuante de alb stralucitor, otelit, rece. Intregul tablou nemiscat si tacut este rareori cuprins de zgomotul stejarilor care trosnesc de ger, de scartaitul pasilor pe zapada sau de muzica 'ingrozitoare" scoasa de crivat in adancul codrilor. 0 singura imagine dinamica aduce prezenta vietii in finalul poeziei: goana lupului flamand dupa prada inspaimantata. In concluzie, imaginile vizuale predominante

se impletesc cu cateva imagini auditive si de miscare.

Figurile de stil creeaza un tablou surprinzator prin maretie, dar si terifiant totodata prin prezenta gerului care ingheata totul, alungand orice urma de viata.

Epitetele simple sau duble scot in evidenta caracteristicile tabloului: "ger amar,

cumplit", "stelele par inghetate", "cerul pare otelit, "zapada cristalina", "campii

stralucitoare", "vazduh scanteios", "tablou maret, fantastic" etc.

Enumerarile reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza structura pastelului, in descrierea elementelor componente ale acestui templu urias, fantastic: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare"; "Totul e in neclintire, fara viata, fara glas" etc.

Comparatiile accentueaza trasaturi uimitoare ale peisajului: "Fumuri [...] / Ca

inaltele coloane"; "stele... / ard ca vecinice faclii.

Repetitiile subliniaza incremenirea si lipsa vietii din acest tablou: "fara viata,

fara glas. / Nici un zbor [...], nici un pas".

Metaforele dau mai multa expresivitate versului, conturand imaginea acestui templu al naturii in care fiecare element dobandeste un anume rol: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare", "templu maiestos", "farul tainic de lumina".

Antiteza subliniaza contrastul dintre imagini: "Fumuri albe se ridica [...]/ Si pe

ele se asaza; "Totul e in neclintire" "E un lup ce se alunga [...]".

Personificarea subliniaza insusiri umane atribuite naturii: "luna isi aprinde",

"o fantasma se arata...".

Prozodia

Versurile ample, cu o masura de 15 silabe, aduc o muzicalitate de profunda vibratie, in care rima imperecheata si ritmul trohaic au un rol important. Muzicalitatea versurilor creeaza o orchestratie a naturii care subliniaza sugestiv

grandoarea tabloului.

www.ebacalaureat.ro

58.Prezinta elemente ale imaginarului poetic romantic, identificate intr-un text studiat,apartinand lui

Mihai Eminescu.

Poezia Floare albastra de Mihai Eminescu a fost scrisa in anul 1872 si publicata un an mai tarziu

in revista Convorbiri literare, facand parte din etapa de tinerete a creatie eminesciene si

anticipand marile poeme filosofice din perioada urmatoare, care culmineaza cu Luceafarul.

Aceasta creatie are la baza motivul romantic al florii albastre, care reprezinta si titlul

poeziei. Desi nu a precizat in nici un manuscris, Eminescu a preluat acest motiv de la germanul

Novalis, pentru care floarea albastra sugereaza implinirea iubirii ideale si, implicit, a cuplului

erotic,dupa moarte, candva, intr-o alta lume. De asemenea , el este intalnit si in scrierile poetului

italian Leopardi, pentru care floarea albastra simbolizeaza puritatea iubirii si candoarea iubitei.

Floare albastra face parte din categoria operelor care au la baza temele romantice

iubirea si natura, fiind , insa este imbogatita cu profunde mediatii filosofice, privind conditia omului

de geniu intr-o lume superficiala, inferioara.

Tema poeziei o constituie aspiratia poetului catre iubirea ideala, care insa nu se poate

implini, scepticismul sau reiesind din ultimul vers: Totusi este trist in lume.

Aceasta idila este formata din 4 secvente lirice, 2 ilustrand monologul interior al iubitei,

iar celelate 2, monologul lirico-filosofic al barbatului, a vocii eului liric.

Prima secventa poetica reprezinta monologul fetei, incipitul constituindu-se in interogatia retorica,

sub forma de repros, pe care i-l face aceasta iubitului. Aceasta isi situeaza sufletul vietii intr-o

lume superioara, a ideilor metafizice, realizand, totodata, portretul omului de geniu. Aspiratiile si

ideile superioare ale barbatului sunt sugerate de simboluri precum: campiile Asire, intunecata

mare, piramidele-nvechite. Fata il cheama in lumea reala, indemnandu-l sa renunte la idealurile

sale si ii ofera iubirea ei, iubire terestra.

Cea de a doua secventa poetica desemneaza monologul de factura filosofica al eului liric, in care

acesta aprofundeaza semnificatiile ideilor si aspiratiilor sale.

A treia secventa reia monologul iubitei si debuteaza printr-o chemare a iubitului in mijlocul naturii.

Elementele romantice specifice liricii eminesciene, codrul, izvoarele, stanca, apar in deplina

concordanta cu starile indragostitilor

Ultima secventa poetica constituie monologul eului liric si este incarcat de profunde idei filosofice.

Acesta se arata uimit de frumusetea apropiata de perfectiune a iubitei, sugerata prin propozitia

exclamativa: Ca un stalp eu stau in luna! , iar superlativul Ce frumoasa, ce nebuna!

simbolizeaza miracolul trait , visand la iubirea ideala.

59. Analizeaza rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui

Mihai Eminescu (la alegere, doua elemente, dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice,

relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta)

Floare albastra

Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme-floare, reprezentand efemeritatea,

delicatetea si albastra sugerand infinitul cosmic, dar si aspiratia. Titlul este si o metafora simbol,

un motiv romantic care apare si in alte literaturi. In literatura germana, in lirica lui Novalis, floarea

albastra se metamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. Motivul florii

albastre apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta vointa, dar si nostalgia

nesfarsitului sau femeia ideala. De asemenea, albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si

ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele

Poezia este structurata pe doua planuri, intre care se stabilesc relatii de opozitie: planul

barbatului si planul femeii. Femeia este o copila naiva, dornica de a se realiza prin iubire. Barbatul

este un contemplativ, sedus de dulceata jocului inocent, dar incrancenat sa atinga absolutul,

preocupat intr-un ceas cand putea sa cunoasca fericirea- de altceva, mai inalt si mai intelept, dupa

cum reiese din ingaduinta sa fata de preaplinul pasional al fetei: Eu am ras, n-am zis nimica.

Planul feminitatii(cuprins in strofele 1-3 si 5-12) are forma unui monolog, alcatuit in prima

parte dintr-un repros, si apoi, in partea urmatoare, dintr-o provocare inocenta, care este un act de

seductie. Reprosul este expresia intuitiei feminine, care simte in diversitatea preocuparilor abstracte

ale barbatului pericolul instrainarii. Cunfundarea lui in stele si in nori si-n ceruri nalte, gandirea

lui plina de imaginilecampiilor Asire, ale intunecatei mari si ale invechitelor piramide care

urca-n cer varful lor mare o determina sa-l avertizeze asupra capcanei in care ar putea sa cada,

confundand caile fericirii:Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!.

Provocarea pe care o lanseaza(strofele 5-12) izvoraste dintr-o nevoie demonstrativa, pare o

lectie de initiere intr-un segment al existentei pe care barbatul il minimalizeaza. De aceea, proiectul

ei erotic este de o mare fascinatie, poarta in el toate atuurile tentatiei: natura este paradisiaca, iubita

este frumoasa si nebuna, adica dispretuitoare de conventii, dragostea este neprefacuta si totala,

muta si inocenta. Cadrul natural este insa autohtonizat : e gura raiului din cantecul popular, cu

luminisuri, cu stanci gata sa se pravale in prapastie, cu izvoare care plang, cu trestii inalte si foi de

mure, cu soare si luna. Autohtonizat este si limajul copilei, care se alinta in spiritul oralitatii

taranesti:de ce m-ai uitat incalte, voi cerca, mi-oi desface, cine treaba are.

Planul barbatului, foarte redus(cuprins in strofele 3 si 13-14), are dublu rol, fixeaza povestea in

interiorul unei amintiri si confera poeziei caracterul de meditatie. Senzatia de poveste evocata este

data de prezenta in text a unui narator, marcat de pronumele personal eu, si a unor scurte

precizari, care delimiteaza planurile: Astfel zise mititica/ Dulce netezindu-mi parul sau Inco

gura-si dispare.../Ca un stalp eu stam in luna, apoi in final Si te-ai dus.../Si-a murit iubirea

noastra.

60. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (imaginar poetic, procedee

artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.

Poezia "Floare albastra" este o meditatie pe tema iubirii, o idila desfasurata intr-un cadru feeric, in care visul romantic prefigureaza peisajul, putandu-se confunda cu natura. Publicata la 1 aprilie 1873 in revista "Convorbiri literare", "Floare albastra" constituie, cum afirma Vladimir Streinu, "primul mare semn al operei viitoare", structurand viziunea poetica pe doua planuri distincte, care se vor aprofunda in marile poeme urmatoare: un plan terestru, un spatiu paradiziac, cu o natura protectoare, sublima in primitivitatea ei, in care personajul feminin spera sa-si implineasca o iubire senzuala, plina de farmec, cu toate deliciile clipei

trecatoare; un plan inalt, cosmic, care deschide orizonturile idealitatii si ale visarii, ale marilor aspiratii romantice, specifice poetului de geniu, care mediteaza asupra marilor enigme ale lumii. Trecand de poezii ca "Amorul unei marmure" sau "Venere si Madona", aflam acum, pentru prima data, in mod explicit, de o lume a stelelor si a norilor, de cerurile ei inalte, de spatii vaste in ordinea cosmica si terestra, figurata prin sintagme caracteristice, "indepartata mare", "campiile asire", de axele lor de conexiune, "piramidele-nvechite", "varful lor mare", carora li se opun, intr-o simetrie perfecta, toposuri ale intimitatii erotice, "codrul cu verdeata", "ochiul de padure", poteca, "boltile de frunze". De acum incolo, cei doi protagonisti ai idilei eminesciene vor fi stapaniti de aspiratii diferite: el, vizionar, orientat spre inaltimi astrale, simboluri ale ascensiunii, stele, nori, ceruri nalte, piramide, rauri de soare, ea, telurica, senzuala, emanand parca direct din natura originara, dorind o dragoste in care sa fie implinit totul, cu retrageri intr-o intimitate absoluta, regasita si in peisajul din jur, codrul cu verdeata, stanca ce sta sa se pravale, prapastia mareata. Floarea albastra este chiar simbolul eului feminin, delicat, plin de tandrete, ce se implineste prin dragoste, precum o floare creste in razele soarelui. Ea va fi rosie ca marul, isi va juca norocul in dragoste pe un fir de romanita, cei doi vor sta in locuri pe unde nimeni nu a mai umblat inainte, de o frumusete salbatica, unde stanca sta sa se pravale. Reintegrarea in natura, cadrul benefic pentru iubirile eminesciene, se explica prin ritmurile ei unduitoare, linistitoare, prin capacitatea paradiziaca de conservare a timpului, implicit a fiintelor umane care gasesc secreta cale de intoarcere in orizontul mitic, fabulos al naturii primordiale. Simbolul florii albastre, luat din "Heinrich von Ofterdingen", de Novalis, inseamna tocmai conservarea clipei pe panta eternitatii, prelungirea ei dincolo de limitele necrutatoare ale temporalitatii.

Ca si in poemul "Luceafarul", definitivat zece ani mai tarziu, personajul feminin este cel care, primul, da glas aspiratiei erotice: "- Iar te-ai cufundat in stele/ Si in nori si-n ceruri-nalte?/ De nu m-ai uita incalte,/ Sufletul vietii mele.// in zadar rauri de soare/ Gramadesti-n a ta gandire/ Si campiile asire/ Si intunecata mare.", incercand o abstragere a partenerului din sferele celeste ale meditatiei, o intoarcere catre universul terestru, incarcat de simboluri paradiziace, alte ipostaze ale eternitatii, pe care poetul le regreta, revelate, abia in finalul poeziei. intre cei doi protagonisti exista o distanta ce defineste coordonatele a doua lumi: el aspira la lucruri abstracte, incercand sa priceapa misterele lumii, intra in arhaic, imagineaza, prin simboluri relevante, "piramidele-nvechite", "campiile asire", perioadele istorice trecute, printr-un proces de remanenta a memoriei colective, ea este stapanita de un pragmatism senzual de un farmec absolut. Neavand ochiul mitic al cunoasterii, pentru ea, principiul feminin autentic, timpul curge extrem de repede, enigmele neputand fi descifrate intr-o viata de om, si de aceea isi invita iubitul sa vina mai bine "in codrul cu verdeata/ Und-izvoare plang in vale,/ Stanca sta sa se pravale/ in prapastia mareata", intr-o singuratate de inceput de lume, refacand cuplul adamic ca in gradinile raiului. Timpul, ca atare, se relativizeaza in apropiere de codru, in acest spatiu sacru, obtinand componente dimensionale diferite pentru fiecare dintre ei: ea cauta portile originare ale eternitatii prin izolare in natura, ceea ce ii confera trasaturi notabile de personaj romantic, de donna angelicata si de nimfa silvana, el crede ca se apropie de lume, de esenta ei, prin adancirea in misterele cosmice ale spatiului si ale timpului, prin resuscitarea simtului istoric, ce nu depinde de trecerea liniara a timpului, numai astfel explicandu-se contingenta poetului cu natura, imaginata ca o poarta de legatura cu orice epoca istorica. Neconcordanta aceasta temporala a celor doi protagonisti este aceea care ii face sa se desparta, sa nu ajunga, in acelasi timp, la un punct ideal de comuniune erotica. Cu toate acestea, pentru o clipa, aspectul Iudic al iubirii, proiectata in spatiul visului, al dorintei, invinge desincronizarea funciara a celor doi protagonisti: "De mi-i da o sarutare/ Nime-n lume n-a s-o stie,/ Caci va fi sub palarie -/ S-apoi cine treaba are!". Singuri in aceasta lume cu atribute de primordialitate, stabilind o conexiune dincolo de orice bariera temporala, ei devin Adam si Eva, cuplul idilic paradiziac, intr-un topos sacru, unde natura s-a cufundat in primordial, in care efuziunile sentimentale dobandesc o deplina naturalete: "Pe.carare-n bolti

de frunze,/ Apucand spre sat in vale,/ Ne-om da sarutari pe cale,/ Dulci ca florile ascunse". Mai mult poate decat in celelalte poezii, in care cadrul natural se invaluie intr-o proiectie a visului erotic, "Lacul" sau "Povestea codrului", in "Floare albastra" intalnim o disolutie treptata a chipului iubitei, o retragere misterioasa in spatiul din care a aparut: "Inc-o gura - si dispare.../ Ca un stalp eu stam in luna!/ Ce frumoasa, ce nebuna/ E albastra-mi, dulce floare!" Clipa ultima ramane cel mai mult in mintea poetului, persista dureros, se eternizeaza, pentru ca despartirea este, pana la urma, in cadrul existentei umane, o moarte simbolica: "Si te-ai dus, dulce minune,/ S-a murit iubirea noastra...". Acest moment fulgurant releva tocmai efemeritatea evenimentului, a insesi clipelor de dragoste, in care fiinta feminina, eterica, s-a retras in lumea sa ideala, precum fapturile de vis, nimfe sau spiridusi, care traiesc in mijlocul naturii, lasand in urma numai vraja si melancolia visului. Protagonistii parasesc spatiul benefic al unei naturi erotizate, fiecare in felul sau, prin intoarcere in adancurile tainice ale codrului, ca un duh al padurii, in cazul iubitei, sau, pentru poet, prin reluarea preocuparilor lumii banale, cu rare evadari in inalt, in idealitate. Tristetea se impune astfel ca stare de fapt a unei lumi minore, unde lucrurile devin, se transforma foarte repede, ca o modalitate de transfigurare poetica a melancoliei. De fapt, in poezia "Floare albastra" coexista, in mod aproape paradoxal, cele doua extreme ale proiectiei in eternitate care se vor profila in universul poetic eminescian: infinitul mare, profunzimile cosmosului, la care aspira poetul, bogat ilustrat in textele maturitatii de creatie, si infinitul mic, spre care indeamna personajul feminin, prin retragere in natura eterna, prin pierderea in adancurile ei nestiute, mediul predilect din "Fiind baiet paduri cutreieram", "Dorinta", "O, ramai". Cu aceasta ultima poezie, "O, ramai", similitudinile sunt mai multe, chiar frapante, identificate atat in cele doua chemari aproape identice ca expresie si tonalitate, a padurii si a iubitei, cat mai ales in atitudinea poetului, care, intr-o sublima inconstienta a visului, a aspiratiilor, paraseste aceasta lume a carei eternitate in ordine paradiziaca nu o percepe inca: "Astfel zise mititica,/ Dulce netezindu-mi parul./ Ah! ea spuse adevarul;/ Eu am ras, n-am zis nimica." ("Floare albastra"); "Astfel zise lin padurea,/ Bolti asupra-mi clatinand;/ Suieram 1-a ei chemare/ S-am iesit in camp razand." ("O, ramai"). Poetul paraseste, in ambele ipostaze, un spatiu paradiziac, etern, inclusiv iubirea pura ce salasluieste aici, regretul fiind o consecinta fireasca, dar o reactie tardiva, care se traduce printr-un sentiment de melancolie ineluctabila: "Totusi este trist in lume!" Expresia poetica urmeaza indeaproape liniile sferei ideatice, "Floare albastra" fiind o demonstratie a subordonarii perfecte a formei la continut. Se remarca, in primul rand, influenta versului popular, care contine dialog si adresare directa, masura de 7-8 silabe, rima imbratisata si ritmul trohaic, semn al unui patos intens, navalnic, fara conventii protocolare, totodata al unei sinceritati absolute. Personajele lirice isi dezvaluie, astfel, un statut de arhaitate, de fiinte primordiale, care experimenteaza, sub aspect ludic, prin proiectie in vis, puritatea aspiratiilor erotice, neconvertite printr-un limbaj pretentios, sofisticat. Dialogul distribuie rolurile celor doi protagonisti si ilustreaza mai ales spatialitatea poeziei, cele doua planuri, terestru si cosmic, intr-un limbaj simplu, dar cu o sintaxa aparte, ce ii da profunzime nebanuita. Se contureaza, inca de acum, rostirea lirica simpla, cu putine podoabe, din marile poeme de mai tarziu, din care se vor desprinde insa marile viziuni romantice, imensitatea spatiilor cosmice si meditatiile profunde asupra trecerii timpului si a destinului uman. insasi aceasta exemplaritate a limbajului exprima o tendinta de esentializare a fiintei umane, de regresie catre prototipal, catre puritatea initiala.

www.ebacalaureat.ro

61. Prezinta teme si/sau motive romantice, apeland la doua poezii studiate la clasa.

Luceafaraul

Elemente romantice: tema geniului nenteles, a demonului ndragostit, a titanului razvratit

mpotriva conditiei sale, legatura strnsa ntre iubire si natura, cadrul nopturn, setea de absolut,

elementul cosmic, inspiratia folclorica, intensitatea sentimentelor.

n structura poemului exista elemente care apartin celor trei genuri litarare: liric, epic si dramatic.

Glossa

Tema - este un cod etic al omului de geniu care arat c omul superior trebuie s se renunte la

fericirea iluzorie a vietii omenesti si s se autocunoasc prin ratiune si contemplatie.

Motive:

- apare motivul lumii ca teatru, prelucrat si n strofele 6 si 8 - ipocrizia lumii - apare si la

Shakespeare: Alte msti, aceeasi pies/Alte guri, aceeasi gam; lumea este privit ca o scen n

care oamenii sunt actorii, jucnd diverse roluri.

- apare motivul lumii-siren, care ntinde lucii mreje; lumea atrage prin spectacolul si

carnavalescul ei, dar omul de geniu care stie acestea trebuie s se fereasc s nu cad n mrejele ei.

62. Analizeaza particularitatile de structura si de expresivitate, caracteristice simbolismului, prin

referire la o poezie studiata.

Plumb, de George Bacovia

A aparut n fruntea volumului Plumb n 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si

o culme a simbolismului romnesc.

Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara,

alcatuita din cimitir, cavoul, simboluri ale unei univers rece, ostil, care l mpinge pe poet la

izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata

cu disperare nu este o sansa de salvare.

Cuvntul cheie al ntregii poezii este plumb care devine metafor - simbol si care este

repetat de trei ori, numr fatidic n fiecare catren. Repetitia acestui cuvnt sugereaz o atmosfer

macabr de cavou. n acest mediu, sentimentul iubirii nseamn ntoarcere spre apus cum spune

poetul Lucian Blaga, adic moartea: Dormea ntors amorul meu de plumb,/ pe flori de plumb.

n aceste conditii poetul nu se poate redresa, nu se poate nalta .

Mijloacele artistice ale poeziei sunt simbolul (plumbul), metaforele(Stam singur in

cavou) si personificrile (Dormeau adnc sicriile de plumb). Remarcm folosirea verbelor la

imperfect: dormeau, stau care sugereaz acea atmosfer de dezolare, o actiune trecut dar

neterminat, n continu desfurare nc.

La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de

alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta

atmosferei deprimante. Repetitia conjunctiei si amplifica atmosfera macabra si contribuie la

realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, sugereaza foarte bine

plnsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea

iambului.

Poezia este simbolista prin corespondentele dintre lumea exterioara si lumea interioara,

prin sugestie, sentimentul de impietrire si apasare sufleteasca fiind doar sugerat prin intermediul

simbolului si prin muzicaliatea versurilor, data de repetitia obsedanta a cuvantului plumb.

63. Explica rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui George Bacovia (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, secvente poetice, relatii de

opozitie si de simetrie, elemente de recurenta motiv poetic, laitmotiv).

Lacustra, de George Bacovia

Titlul poeziei este simbolic. Lacustra reprezenta o locuinta primitiva, din paleolitic, temporara si

nesigura, construita pe apa si sustinuta de patru piloni. Podul care pastra legatura cu lumea terestra

era noaptea tras la mal pentru a-i proteja pe locuitorii casei de pericolul lumii exterioare. Titlul

sugereaza faptul ca eul poetic este supus in permanenta pericolului agresiunii din partea lumii

exterioare, de care se izoleaza, devenind in felul acesta un insingurat, un prizonier al propriei lumi.

Secvente poetice:

Strofa I exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei, sub actiunea unei ploi

permanente: De-atatea nopti aud plouand. Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra somnului

fiintei si a lumii.

Strofa a doua: Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofade plansul si

dezagregarea materiei, se coreleaza cu spaima, sentimente generate de pericolul iminent: In spate

ma izbeste-un val.

Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a poetului, prin

regresiunea in golul istoric al inceputurilor lumii: Pe-acelasi vremuri ma gasesc.Dezagregarea se

extinde la nivelul intregului univers, pilotii grei ai lumii launtrice prabusindu-se sub actiunea

distrugatoare a apei.

Strofa a patra o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o

prelungire a primului catren: Tot tresarind, tot asteptand. Accentul cade pe planul subiectiv,

trecandu-se de la universal la individual.

64.Prezinta trasaturi ale unei poezii studiate, in care se regasesc prelungiri ale

clasicismului si romantismului.

Rugaciune

Poezia motiveaza crezul poetic ce strabate intreaga opera a lui Goga. Titlul semnifica atitudinea de

smerenie a poetului in fata Divinitatii, pe care o implora sa-I dea puterea de a canta aspiratiile si

suferintele celor multi. Invocatia este patetica, ea impresioneaza prin gestul de umilinta care

insoteste ruga. Discursul poetic reflecta crezul artistic privind izvoarele si originalitatea artei, ca

expresie a misiunii artistului in societate. Exponent al unei colectivitati etnice, poetul simte povara

raspunderii sale (Nu mor stramosii niciodata / Razboiul lor in noi si-l poarta). Cele sase strofe,

oranduite intr-o simetrie compozitionala, vorbesc despre caracterul militant al poeziei si misiunea

sociala a poetului. Repetarea obsesiva a pronumelui personal la persoana I (eu, -mi, pe mine), in

relatie directa cu pronumele de persoana a II-a (tu, tale, tine), frecventa substantivelor in vocativ

(parinte, Doamne, stapane) si adresarea directa prin imperativul verbului (oranduie, dezleaga,

sadeste, da, alunga) sustin tonul confesional si implica sensul de ruga fierbinte si staruitoare,

izvorata dintr-un suflet ravasit de durere.In prima strofa, concentrarile metaforice de o rara

expresivitate: In drum mi se desfac prapastii / Si-n negura se-mbraca zarea, anunta doar motivul

discursului si situeaza eul liric in postura de cautator al drumului autentic in arta. Dezorientarea si

senzatia de gol psihic sunt potentate prin frecventa epitetului apreciativ: Ratacitor, cu ochii tulburi

/ Cu trupul istovit de cale ce motiveaza atitudinea si gestul de implorare. Versurile constituie de

fapt concluzia fireasca a strofei, concentrata in final intr-o metafora-simbol: Parinte-oranduimi

cararea!. Prin substantivele si verbele alese din aceeasi familie semantica (drum, cale, carare; cad,

se desfac, caut, oranduie) intuim directia ascendenta a demersului artistic. In urmatoarele doua

strofe deslusim cu pregnanta preocesul de creatie si intelegem ca in viziunea lui Octavian Goga

actul poetic inseamna zbucium si traire puternica, care presupun transfigurarea in arta a vietii si

nazuintelor unei colectivitati. Printr-o constructie enumerativa in care sporul de frumusete si

armonie este creat de melodia simbolurilor metaforice (Da-mi cantecul si da-mi lumina / da-mi

raza soarelui de vara), apare evidentiata ideea ca opera de arta exploreaza prin forme specifice,

tainele lumii si farmecul vietii, dand glas sentimentelor umane de dragoste si ura, de bucurie si

tristete. Tonalitatea solemna a versului este potentata prin repetarea verbului si prin asezarea lui la

inceputul versului.In ultimele trei strofe, cuvantul devine mult mai dinamic si mai clocotitor, iar

versul un strigat de durere. Definind printr-o suita de substantive specifice lexicului sau poetic

(durere, lacrimi, amarul, truda) obiectul discursului sau patetic, poetul pare ca isi cheama confratii

nu numai sa fie martori ai istoriei, ci si fauritorii ei. Artistul trebuie sa fie un glas smuls din vaierul

celor multi. El poarta armura si intrezareste in clocotul maniei inabusite si al razvratirii tumultoase

nadejdea celor multi. Treptat, tonalitatea versurilor devine tot mai aspra, pana ce izbucneste

impetuos in final: In suflet seamana-mi furtuna / Sa-l simt in matca-I cum se zbate.

www.ebacalaureat.ro

65. Expune specificul raportului autor-eu liric, prin referire la un text poetic al unui autor

apartinnd directiei moderniste.

Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, Tudor Arghezi (1880-1967) se inscrie, deopotriva, in traditie ca si in modernitate; sufletul sau faustian" avand mai multe fatete, acestea se reflecta in diversitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii; poezia oscilatiei intre credinta si tagada, poezia sentimentului cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii. e7u7320ec39bpf

Poezia Flori de mucigai deschide ciclul cu acelasi titlu (1931), care constituie o aplicare a esteticii uratului enuntate in Testament".

Titlul volumului aminteste de Les fleurs du mal" (Florile raului") ale lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca frumosul poate creste" si din urat, asa cum florile cresc deasupra mucegaiului. Flori de mucigai" este o poezie lirica, in care autorul isi exprima, in mod direct, nelinistile generate de actul creatiei. Tema acestei poeme o constituie conditia poetului damnat care-si pierde, in spatiul inchisorii, vechile virtuti de creator. Primele sapte versuri ale poeziei reconstituie procesul de faurire al altor cuvinte potrivite", creatie blestemata si intoarsa, prin plasarea atat a stihuitorului cat si a lumii evocate, in universul degradarii umane: Le-am scris cu unghia pe tencuiala / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric, in singuratate, / Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan. " Fostul detinut al inchisorii Vacaresti si-a scris versurile intr-o celula, scrijelindu-le cu unghia pe perete; spatiul intunecat al acesteia constituie prima cauza a damnarii, poetul pierzand aici lumina rece, fragila, noua, virginala" a inceputurilor, care investea omenirea cu atributele sacrului. Cateva simboluri religioase (taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evanghelisti (Luca, Marcu si Ioan). Pe acestia iconografia crestina ii infatiseaza impreuna cu respectivele simboluri semnificand: jertfa (taurul), domnia lui Iisus (leul) si imaginea sfantului Duh (vulturul). Despuiat de sacralitate in infernul inchisorii ( cu puterile neajutate") poetul devine un damnat. In aceste conditii, demonul sau interior ii dicteaza versurile blestemate, rod al unui act luciferic: Sunt stihuri fara an, / stihuri de groapa, / De sete de apa / Si de foame de scrum, / Stihurile de-acum".

Omul care fusese inzestrat cu o unghie ingereasca" pentru a-si fauri opera, o pierde datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului nu a mai crescut", ori a fost convertita in instrument diavolesc (sau nu o mai am cunoscut"). Noul instrument" de creatie este generator de suferinta ( Si ma durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se stranga"), poetul traind drama imposibilitatii de a mai scrie ca alta data. Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - oglinda a unei creatii inversate ( Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga") in care truda nu este suficienta, iar Logosul nu se mai intrupeaza in vers sacru. Poezia Flori de mucigai" deschide, in mod programatic, ciclul cu acelasi titlu, in care Arghezi aplica estetica uratului" enuntata in ,, Testament": transformarea a ceea ce este urat in materie artistica. Elemente ale modernismului: Modernismul fiind o orientare artistica novatoare, opusa traditionalismului, primul dintre elementele sale il constituie sursa de inspiratie: lumea inchisorilor alcatuita dintr-o adevarata fauna umana. In zugravirea ei, autorul a utilizat categoriile negative ale modernismului: sumbrul, terifiantul, grotescul. Un alt element il constituie titlul socant, alcatuit printr-o asociere semantica surprinzatoare. Titlul (ca si intregul volum) constituie o aplicare a esteticii uratului. In aceeasi viziune se inscriu trairile interioare ale poetului (infatisat in ipostaza demonica): damnarea, nelinistea, suferinta. In sfarsit, viziunea intoarsa" asupra creatiei poetice este tot un element modernist.

66. Evidentiaz elementele de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinnd lui Lucian Blaga

(la alegere, dou dintre urmtoarele: titlu, incipit, secvente poetice, elemente de recurent motiv

poetic, laitmotiv, relatii de opozitie si de simetrie).

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Balga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii se afla in fruntea volumului de debut Poemele luminii din

1919. Poezia apare ca o scurt confesiune n care Blaga vorbeste de atitudinea lui fat de tainele

universale, optnd cu fermitate nu pentru cunoasterea lor pe cale rational, ci pentru potentarea lor

prin contemplarea nemijlocit a formelor concrete sub care se nftiseaz. Conduita aceasta

reliefeaz nu att opozitia filozofic ntre rationalism si irationalism, ct o diferent ntre gndirea

rational si gndirea poetic, aceasta din urm creatore de metafore, adic de imagini n care se

intuieste simultan existenta a dou planuri diferite n ordinea lucrurilor, unul concret si altul

abstract.

Titlul: Este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Verbul la forma

negativa nu strivesc exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea

luciderica/poetica. Metafora corola de minuni a lumii, imagine a perfectiunii prin ideea de cerc,

semnifica misterele universale.

Relatii de opozitie:

Mrturisirea eului liric se organizeaz n jurul unor opozitii mereu amplificate: eu - altii; lumina

mea - lumina altora; corola de minuni a lumii - flori, ochi, buze ori morminte. Toti termenii au un

sens figurat: pronumele personal eu-de altfel, cuvntul cheie al poeziei, prin repetitia lui obsedant -

semnific pe poet, lumina mea semnific gndirea poetic, lumina altora-gndirea logic, corola de

minuni - misterele universale, flori, oclui, buze, morminte - nftisrile concrete ale

misterelor.Structura antitetic marcat prin termenii principali este adncit prin distributia

verbelor. n propozitiile n care subiectul este eu verbele predicate sunt: nu strivesc, nu ucid, nu

sugrum ci sporesc, mbogtesc, iubesc. Pentru lumina altora exist un singur verb predicativ:

Sugrum, dar prin asociatii subntelese i se pot atasa si altele: striveste, ucide, nu sporeste, nu

mbogteste, nu iubeste.

Cunoasterea logic reduce numeric misterele prin determinarea lor conceptual le sugrum

vraja, adic farmecul concret, individual, prin abstractizare. Cunoasterea poetic, dimpotriv

conserv fiorul concret al necunoscutului, ba chiar l sporeste, proiectnd n misterele lumii un

nteles, un rost si valori noi, care apartin poeziei.

67. Prezinta particularitati moderniste intr-o

poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi.

Poezia Flori de mucigai, cu titlul identic cu al volumului, este poezia programatica, apare ca arta poetica argheziana. In aceasta poezie se releva actul creatiei, experienta sisifica nebanuita chiar prin oximoronul flori de mucigai, figura de stil ce consta in alaturarea a doi termeni care exprima sensuri contradictorii, incompatibile din punct de vedere logic, dar care

aduc prin contrastul lor o imagine poetica deosebit de sugestiva. Recurgand la sensul propriu al cuvantului mucigai se creaza o imagine urata, dezgustatoare. Conotatiile create de Arghezi pe calea transfigurarii artistice stau sub semnul esteticii uratului ( ca la Baudelaire in Florile raului ). Frumosul florilor este transgresat (inundat) de calalalt termen al sintagmei Flori de mucigai

Confesiunea poetului este tulburatoare, plina de dramatism, fiindca actul poetic facut cu daruire (pentru a oglini un univers uman terifiant al puscariilor) devine martiraj, truda sisifica : Le-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un parete de firida goala/Pe intuneric, in singuratate,/Cu puterile neajutorate . Tema poeziei este deci acest aspect generalizat al travalilui artistic : Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga .

Prin cunoasterea realului, a unui univers fetid, imund, scriitorul poate sa reflecte grotescul, uratul, absurdul- nefiind ajutat nici de zodii, si nici de sfinti ; el scrie ca un damnat Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat imprejurul lui Luca, lui Marcu si lui Ioan . In acest text, totul este decantat, esentializat in simboluri.

Imaginile urmatoare sunt surprinzatoare, de o neasteptata originalitate. Poetul traieste stari limita in planul cunoasterii si in cel al creatiei, el se comunica pe sine prin metafore, enumerare, repetitii, versuri abrupte, sacadate. El scrie stihuri fara an (iesirea din timp, din istorie), stihuri de groapa(ale suferintei, morbidului si macabrului ), stihuri de sete de apa(vitregia, chinul existential, dezechilibrul), stihuri de foame de scrum (terifiantul, infernalul, deznadejdea halucinanta, depresia onirica ).

Lumea inchisorii parca aduce blestemul, raul, poetul nu-si poate acorda vointa creatoare cu efortul dirijat spre rezultatele scontate : Cand mi s-a tocit unghia ingereasca/Am lasat-o sa creasca/ Si nu a mai crescut/ Sau nu o mai am cunoscut . In resorturile intime ale poetului se produce o fractura grava instrainarea - sau nu o mai am cunoscut . Chiar si topica arata dezarticularea, stangacia, iesirea din echilibrul firesc atat de necesar.

In viziunea densa a suferintei, Arghezi concentreaza timpul, spatiul, fenomenele naturii, crisparea eului poetic:

Era intuneric.Ploaia batea departe afara,

Si ma durea mana ca o ghiara

Neputincioasa sa se stranga

Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga.

Scriitorul foloseste cuvinte populare care au efect stilistic in context : mucigai, stihuri , scrum , ghiara , firida .

In sintagmele firida goala , puterile neajutate , unghia ingereasca -epitetele sunt abstracte, aduc un spor in planul ideii si sentimentului, cititorul patrunde mai bine in substanta conotatiilor. Unghia ingereasca . unghiile de la mana stanga - tencuiala , firida goala sunt elemente esentiala pentru infaptuirea programului scriitoricesc . intunericul , ploaia , singuratatea consemneaza conditiile depresive in care poetul cu puteriile neajutorate trebuie sa scrie.Poetul este constient ca pentru a realiza volumul intreg Flori de mucigai , pentru a evoca figuri dintr-un mediu socio-uman mai putin obisnuit trebuie sa apeleze la inventivitatea lexicala, mai ales ca sugereaza existenta unei licariri de moralitate si frumusete oriunde, fiinca omul este recuperabil, oricat de jos ar fi cazut.

68.Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion Barbu.

Printre poeziile care ilustreaza fetele" eului pot fi amintite: Din ceas dedus... si Dioptrie. in aceste texte, eului poetic ii revine responsabilitatea de a inlatura valul care acopera adevaratul chip al lumii, pe care-1 eternizeaza, transsubstantiat, in vers. Dezvaluirea ar putea echivala cu o intoarcere la starea primordiala a poeziei si la cea pura, sacra, a lumii. i6h477ix88rfr Textul care deschide volumul, preluandu-i si titlul, Joc secund, reprezinta un prim pas in procesul de initiere in tainele creatiei poetice. Titlul, sugestiv, pune in evidenta ideea centrala si crezul poetic: poezia reprezinta o dematerializare a lumii prin oglindire, o reprezentare purificata a lumii, creatia devenind un joc secund, mai pur". Lumea vazuta ca o copie a lumii perfecte" este salvata prin spatiul poeziei, spatiul jocului secund, atemporal din ceas dedus", aspatial, teritoriu imaginat al experientelor spirituale pure. Poezia porneste

de la viata, dar nu se confunda cu aceasta; ea se inalta pe inecarea" universului real printrun joc al oglindirii, devenind un sublimat, o copie geometrizata a lumii. Primul vers contine un element-cheie al textului, propagat dupa principiul undei in intregul corp poetic. Poezia, adancul acestei calme creste", pune realitatea intre paranteze, iesind din temporalitate, din ceas dedus", spre a instaura prin reflectarea in oglinda o lume superioara, spirituala, mantuita. Metaforele care definesc poezia evidentiaza profunzimea actului creator (adancul") si ordinea spirituala, intelectuala, pe care aceasta o impune (calmele creste" amintesc de esenta piscurilor intelectului). Scenariul din primul vers este reluat in versurile urmatoare. Reflectarea in oglinda magica a apei (grupurile apei"; numai marea") permite transcenderea fondului biologic al lumii (cirezilor agreste"; meduzele") si circumscrierea esentelor (,joc secund, mai pur"; clopotele verzi"). Lumea e joc; oglindinduse in spirit, se transforma intr-un alt fel de joc, mai aproape de idee. Se remarca rolul cromaticii barbiene, culoarea aducand sugestia unei lumi superioare (azurul pastreaza aceeasi imagine eminesciana a infinitului sacru, verdele este culoarea nemuririi, dar si a intelectului). Eul poetic apare in ipostaza unui homo ludens, parte a jocului creator, el fiind cel care delimiteaza rasaritul unei noi metode de creatie ce se deschide spre o lume a spiritului (nadir latent"). Punct simetric al zenitului, nadirul ascuns vederii, dar accesibil prin gandire si calcul matematic, este locul in care se situeaza constiinta poetica pentru a ridica imaginea sintetizata a lumii si a capta muzica ei secreta, risipita, fragmentara. Creatorul isi asuma rolul de insumator al harfelor resfirate", avand puterea de integrare a experientelor poetice si de sublimare a lor in imnurile harfelor rasfirate". Poezia generata este cantec misterios si plan secund al absolutului. Aluziile la Orfeu sunt inregistrate de imaginea creatiei poetice cantecul pe care-1 istoveste, redu-candu-1 la esente. Actul creator consuma fiinta in dificila incercare de recuperare a fabuloasei muzici a sferelor ce ar putea organiza si da sens intregului univers. Lumea umana nu este decat o masca, un desen complicat. Poezia ce-si alatura puterea spiritului accede intr-un univers de linii si forme pure, care geometrizeaza ordoneaza si esentializeaza - lumea.

69. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Lucian Blaga.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,

Unul dintre cele mai cunoscute texte blagiene programatice este Eu nu strivesc corola de minuni a

lumii, poezie ce deschide volumul de debut din 1919, Poemele luminii, desi initial este publicat n

revista Glasul Bucovinei, n ianuarie, apoi n Renasterea romn, dou luni mai trziu. Poezia

este expresia viziunii artistului asupra universului si anticip teoriile din eseurile Eonul dogmatic

sau din Trilogia cunoasterii.

Poemul este structurat n 3 secvente. Incipitul este format din primele 5 versuri, ce definesc

cunoasterea de tip luciferic/poetic prin detasarea de un demers opus, raportat la rational (mintea).

Remarcm reluarea titlului n versul initial si referinta pentru verbe la forma negativ (nu strivesc,

nu ucid) pentru a accentua opozitia ntre cele 2 tipuri de cunoastere si pentru a condamna indirect

efectul de anulare a misterului cosmic la nivelul cunoasterii empirice. Metaforele plasticizante

(ochi, flori, buze, morminte) reprezint manifestri ale tainelor n Univers, trimitnd la totalitatea

experientelor de luare n posesie a realittii: vizuale, tactile, olfactive, la fragilitatea existentei, la

iubire, cunoastere sau moarte, dar si la telluric (flori), spiritual (ochi), lumea cuvntului (buze),

lumea mortii (morminte).

n cea de-a doua secvent este dezvoltat opozitia dintre cunoasterea de tip luciferic/poetic

si cea de tip paradisiac/stiintific, opozitie accentuat prin comparatia ampl cu luna, motiv literar

ce nu mai reprezint astrul tutelar, protector al cuplului din poezia romantic, ci un simbol care

potenteaz misterul, partea criptic a exisentului. O serie de motive se regsesc n cmpul semantic

al ideii de tain: vraja neptrunsului ascuns, adncimi de ntuneric, taina noptii, ntunecata

zare, sfnt mister, cci eul liric refuz claritatea regimului diurn n favoarea regimului nocturn,

cci i permite integrrea fiintei individuale n Totul cosmic.

Ultima secvent cuprinde motivatia cunoasterii de tip luciferic, respectiv iubirea: la baza

demersului cognitiv al artistului st afectul. Prin iubire, omul poate restabili corespondente ntre

Univers si sine, simtindu-se un fragment dintr-un mister ce se autoregenereaz continuu. Astfel,

poetul devine el nsusi o form de manifersatre a tainei.

70.Ilustreaza conceptual operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand

unui autor canonic.

Art poetic

- crez literar, oper literar, care exprim principiile estetice ale autorului ei, conceptia acestuia

despre menirea poetului, despre functiile literaturii, despre modul n care trebuie scris aceasta;

Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, Tudor Arghezi (1880-1967) se inscrie, deopotriva, in traditie ca si in modernitate; sufletul sau faustian" avand mai multe fatete, acestea se reflecta in diversitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii; poezia oscilatiei intre credinta si tagada, poezia sentimentului cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii. e7u7320ec39bpf

Poezia Flori de mucigai deschide ciclul cu acelasi titlu (1931), care constituie o aplicare a esteticii uratului enuntate in Testament".

Titlul volumului aminteste de Les fleurs du mal" (Florile raului") ale lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca frumosul poate creste" si din urat, asa cum florile cresc deasupra mucegaiului. Flori de mucigai" este o poezie lirica, in care autorul isi exprima, in mod direct, nelinistile generate de actul creatiei. Tema acestei poeme o constituie conditia poetului damnat care-si pierde, in spatiul inchisorii, vechile virtuti de creator. Primele sapte versuri ale poeziei reconstituie procesul de faurire al altor cuvinte potrivite", creatie blestemata si intoarsa, prin plasarea atat a stihuitorului cat si a lumii evocate, in universul degradarii umane: Le-am scris cu unghia pe tencuiala / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric, in singuratate, / Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan. " Fostul detinut al inchisorii Vacaresti si-a scris versurile intr-o celula, scrijelindu-le cu unghia pe perete; spatiul intunecat al acesteia constituie prima cauza a damnarii, poetul pierzand aici lumina rece, fragila, noua, virginala" a inceputurilor, care investea omenirea cu atributele sacrului. Cateva simboluri religioase (taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evanghelisti (Luca, Marcu si Ioan). Pe acestia iconografia crestina ii infatiseaza impreuna cu respectivele simboluri semnificand: jertfa (taurul), domnia lui Iisus (leul) si imaginea sfantului Duh (vulturul). Despuiat de sacralitate in infernul inchisorii ( cu puterile neajutate") poetul devine un damnat. In aceste conditii, demonul sau interior ii dicteaza versurile blestemate, rod al unui act luciferic: Sunt stihuri fara an, / stihuri de groapa, / De sete de apa / Si de foame de scrum, / Stihurile de-acum". Omul care fusese inzestrat cu o unghie ingereasca" pentru a-si fauri opera, o pierde datorita coborarii in iad; chiar lasata sa creasca, aceasta ramasita a sacrului nu a mai crescut", ori a fost convertita in instrument diavolesc (sau nu o mai am cunoscut"). Noul instrument" de creatie este generator de suferinta ( Si ma durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se stranga"), poetul traind drama imposibilitatii de a mai scrie ca alta data. Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - oglinda a unei creatii inversate ( Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga") in care truda nu este suficienta, iar Logosul nu se mai intrupeaza in vers sacru. Poezia Flori de mucigai" deschide, in mod programatic, ciclul cu acelasi titlu, in care Arghezi aplica estetica uratului" enuntata in ,, Testament": transformarea a ceea ce este urat in materie artistica. Elemente ale modernismului: Modernismul fiind o orientare artistica novatoare, opusa traditionalismului, primul dintre elementele sale il constituie sursa de inspiratie: lumea inchisorilor alcatuita dintr-o adevarata fauna umana. In zugravirea ei, autorul a utilizat categoriile negative ale modernismului: sumbrul, terifiantul, grotescul. Un alt element il constituie titlul socant, alcatuit printr-o asociere semantica surprinzatoare. Titlul (ca si intregul volum) constituie o aplicare a esteticii uratului.

In aceeasi viziune se inscriu trairile interioare ale poetului (infatisat in ipostaza demonica): damnarea, nelinistea, suferinta. In sfarsit, viziunea intoarsa" asupra creatiei poetice este tot un element modernist.

71.Ilustreaza conceptele operationale tema si motiv literar, apartinand modernismului.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice

moderne ale literaturii romne din perioada interbelic, alturi de Testament de Tudor Arghezi si

Joc secund de Ion Barbu. Poezia este asezat n fruntea primului su volum, Poemele luminii

(1919).

Tema poeziei o reprezint atitudinea poetic n fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii

n planul creatiei poetice este posibil numai prin iubire. n sprijinul acesteia mai apar idei precum

cunoasterea poetic si cea rasional, motivul luminii, al lunii, dar cu o functie schimbat fat de

romantism. Elementele realului devin poart ctre lumea de dincolo de ele. Aceast lume radiaz

din sensurile lucrurilor sau din relatiile lor cu lumea, cu eul liric.

Titlul este o metafor revelatorie care semnific ideea cunoasterii luciferice. Pronumele personal

eu este asezat orgolios n fruntea primei poezii din primul volum, adic n fruntea operei. Plasarea

sa initial poate corespunde influentelor expresioniste (exacerbarea eului) din volumele de tinerete

Titlul este reluat n incipitul poeziei, ca prin vers, iar sensul su, mbogtit prin seria de antiteze si

prin lantul metaforic, se ntregeste cu versurile finale : Eu nu strivesc corola de minuni a lumii /

[...] / cci eu iubesc /

si flori si ochi si buze si morminte. Poezia este un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a

misterelor lumii prin trirea nemijlocit a formelor concrete. Poezia nseamn intuirea n particular

a universalului. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca

petalele unei corole uriase care adpoateste misterul lumii: flori semnific fragilitatea,

prospetimea, frumusetea viatii, efemeritatea; ochi trimit la viziune, cunoastere, deschidere a

sufletului ctre lume; buze sunt receptacole ale senzualittii, pot sugera sensibilitatea, intimitatea,

iubirea, rostirea poetic, afectivitatea; morminte justific tema mortii, eternitatea.

Elementele de recurent n poezie sunt: misterul si motivul luminii, care implic principiul contrar,

ntunericul.

72. Ilustreaza conceptul operational traditionalism, prin referire la un text liric studiat. Semnificaia titlului

Volumul Prg (1921), din care face parte i poezia n grdina Ghetsemani, marcheaz afirmarea originalitii liricii voiculescene i deschide seria volumelor cu registru tematic, religios, n care sacralizarea nu este dect forma dinti a unui ceremonial cosmic (Aurel Sasu): Poeme cu ngeri 1927, Destin 1933, Urcu 1937.

Complexitatea problematicii, spiritualizarea imaginii marcnd descprinderea de tradiionalismul smntorist, ale crei influene sunt depistabile n maniera abordrii

poeziei din primele volume (Poezii 1916, Din ara zimbrului 1918) i nnoirea expresiei sunt trsturile eseniale ale acestui volum.

Dac n primele dou volume scenele i motivele biblice reprezentau, mai degrab, simple elemente decorative, n Prg acestea devin cutremurtoare alegorii ale frmntrilor ce nsoesc spiritul n marele exil interior (Al. Sasu).

Motivul central al poeziei n grdina Ghetsemani, anunat nc din titlu, este acela al rugciunii lui Isus n grdina Ghetsemani pe Muntele Mslinilor, din Sfnta Evanghelie dup Luca (22, 40-46). Pstrnd majoritatea detaliilor din textul biblic, Voiculescu resemnific ns substana motivului n funcie de mesajul pe care i propune s-l transmit. Ideea poetic in-formeaz materia textului sacru, mbogindu-i estetic finalitatea imboldul ctre transcederea limitelor. Textul poetic devine astfel un spaiu al comunicrilor eseniale. Lupta lui Isus cu propriu-i destin, mntuirea ntregii firi prin preluarea tuturor pcatelor crucificarea fiind suprema ptimire -, ofer poetului imaginea perfect n care va proiecta drama condiiei umane. ndoiala metafizic a psalmilor arghezieni, n care se relev un spirit ce vrea s cread, nu se regsete n lirica voiculescian. Amplificarea ezitrii lui Isus n faa infamei buturi, metafora a totalitii pcatelor, are alt motivaie, una de ordin estetic. Cu cr ispita renunrii este mai mare, cu att depirea ei este mai impresionant.

Titlul n grdina Ghetsemani subliniaz prin metafora grdinii, acest topos spiritual al ispitirii, care se cere i el mntuit. Elementele inerente grdinii verdea, rcoare, mbietoare linite implic o ademenire ctre o periculoas odihn pentru cel pornit pe calea mntuirii. n aceast grdin, Ghetsemani, pe muntele Mslinilor (mslinul simbol al pcii), Isus i ndeamn ucenicii: Rugai-v, ca s nu intrai n ispit (Luca 22, 40). n pacea aparent a grdinii ucenicii cad prad somnului, adormindu-i astfel i spiritul care s-ar fi trezit numai prin rugciune. Isus rmne singur n lupta cu soarta. Este aici o sugestie a singurtii care nsoete orice autentic experien spiritual.

C adevrata pace, cea spiritual care ncununeaz cutarea a fost confundat, o demonstreaz o alt metafor a textului poetic, vraitea grdinii.

Tensiunea indus de metafora din titlu, topos decupat cu intenii creatoare din episodul biblic, evolueaz gradat ctre sugestia linitii extatice din final, rscumprarea prin sacrificiu. Grdina firii, devastat de spaim iminentei jertfe, st ntr-o mistic ateptare a tihnei, pentru c numai jertfa impus de mna nendurat i ofer posibilitatea mplinirii aspiraiei ctre grdina originar n care stpnete pacea primordial.

Preliminarii

Poezie antologic din creaia lui Vasile Voiculescu, n grdina Ghetsemani apare n volumul Prg din 1921, al treilea n ordine cronologic, atestnd maturitatea poetic a scriitorului i prefigurnd tematic volumul urmtor al Poemelor cu ngeri.

Punctul de plecare al inspiraiei poetice l constituie un eveniment aparinnd mitologiei cretine, ritualizat anual n Sptmna Patimilor (a nvierii) i devenind, prin aceasta, foarte cunoscut. Este vorba despre rugciunea lui Isus din grdina Ghetsemani, naintea crucificrii. Evanghelia dup Matei consemneaz toate cele trei momente ale rugciunii: deprtndu-se puin de ucenici, Isus se roag: Printele Meu, de este cu putin, treac de la Mine paharul acesta! ns nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieti. Dup un timp, rugciunea se repet ntr-o formul puin modificat, de dou ori: Printele Meu, dac nu este cu putin s treac acest pahar, ca s nu-l beau, fac-se voia Ta. Dup ncheierea rugciunilor a venit spre ucenicii si zicndu-le sentenios: Iat s-a apropiat ceasul i Fiul Omului va fi dat n minile pctoilor (Matei, 26, 36-46).

Se observ c n cele trei invocaii ale lui Dumnezeu, sensul evolueaz de la ncercarea de renunare spre acceptarea a ceea ce i era predestinat.

ntr-un volum de mrturisiri, autorul recunoate c dintre toate lecturile sale, cea care l-a impresionat cel mai mult a fost Biblia cu aspra ei grandoare, de dram jumtate pmntean, jumtate divin (V. Voiculescu, Confesiunea unui scriitor i medic, n Gndirea, anul XIV, oct.1935). Momentul rugciunii din grdina Ghetsemani sintetizeaz elocvent acest lucru. Cunoaterea cvasiunanim a acestui eveniment permite autorului s se limiteze n poezie doar asupra aspectului de dram jumtate pmntean, jumtate divin, pstrnd ns tiparul narativ impus de evenimentul biblic.

Organizarea textului

Repere teoretice. Lund n consideraie toate cele afirmate pn aici, putem considera aceast poezie ipostazierea unei structuri baladice evidente. Pstrnd trama (epic), balada reine doar punctul culminant al unei dezvoltri narative, adic starea de maxim tensiune generat de ateptarea, desfurarea sau rezolvarea unui conflict. n funcie de situarea temporal fa de eveniment, se pot distinge, teoretic, trei tipuri de structuri baladice. Primul tip prezint starea personajului nainte de producerea evenimentului, ca tensiune a ateptrii (G. Cobuc, Decebal ctre popor). Al doilea tip reprezint chiar evenimentul (G. Cobuc, Paa Hassan, sau Radu Stanca, Lamentaia Ioanei dArc pe rug). Al treilea tip prezint starea de dup eveniment, ca fapt mplinit ireversibil (tefan Augustin Doina, Lucullus pe ruinele cetii Amisus). Cel mai frecvent tip este cel de-al doilea, apropiindu-se de structura baladic clasic, n care evenimentul epic este mai dezvoltat; celelalte dou tipuri rarefiaz elementul epic, gravitnd n zona celui liric, dobndind astfel mai mult un caracter de lamentaie sau od. Poezia lui Vasile Voiculescu se ncadreaz n primul tip

baladesc, evenimentul ateptat fiind rstignirea, asumarea morii umane de ctre elementul divin.

Evenimentul. Caracterul narativ al textului este evident; frecvena verbelor (exprimnd aciuni) n numr de 24 ntr-un

text de patru catrene st mrturie n acest sens. Dezvoltarea temei se face aici prin nserierea unor aciuni: lupta, nu primea, se-mpotrivea, strnea, se cobora, nu voia s-o ating etc. De remarcat faptul c micarea epic se desfoar pe dou planuri, care se interfereaz, fr a cpta nici unul prioritate.

Unul este exterior, concretizat n gesturi i aciuni: o mn nendurat, innd grozava cup,/ Se coboar-mbiindu-l i i-o ducea la gur. Al doilea plan pune n eviden, n paralel, interioritatea, i se concretizeaz n atitudini: o sete uria sta sufletul s-i rup/ dar nu voia s-ating simea c e dulcea. Textul se ncheie ins fr o finalizare epic. Rstignirea lui Isus rmne n afara textului, pentru c accentul se mut pe starea de tensiune de dinaintea acestui eveniment.

Aadar, latura narativ se estompeaz n favoarea unui principiu organizator i ine mai mult de domeniu liricului. Este vorba despre o structur binar, bazat pe opoziie i evideniat clar de primul vers: Isus lupta cu soarta. Dintre cei doi termeni ai acestei opoziii, ultimul este factorul regent ce are caracter implacabil. Acesta este, la rndul su, structurat antitetic pe de o parte Paharul conine infama butur i apa ei verzuie, care produce o reacie de respingere, de pe alt parte, aceeai ap, sub veninul groaznic, conine sterlici de miere i dulceaa cu care Cineva l mbie. Atracia e la fel de puternic, precum e i respingerea cupei. Structura bifurcat a celui de-al doilea termen al opoziiei (venin/ dulcea) determin o scindare i a structurii interioare unitare a primului, n atitudini contradictorii: tentaia acceptrii i ncercarea de refuz a acestui pahar al sorii. n acelai timp, aceast dualitate a structurii evenimentului este echivalent cu natura dual a personajului, a esenei sale divin-umane.

Personajul. Personajul central a poeziei nu are nici el statut epic. Este un personaj-idee, un personaj-simbol, nscriindu-se ntr-o paradigm liric. Simbol central al religiei cretine, Isus este deopotriv fiul al omului i fiul al lui Dumnezeu. Poezia evideniaz tocmai aceast dubl identitate a lui Isus, n momentul n care el trebuie s accepte experiena morii umane, pentru a-i pstra esena divin. Din momentul de maxim tensiune , n care Isus trebuie s accepte moartea ca fiu al Omului i s-i asume toate chinurile ei. Dei i cunoate destinul, fiul Omului are un moment de slbiciune, de ezitare. De aici sfierea luntric ntre spaima de moarte a omului i menirea sacr a divinului. E momentul de criz esenial generat de o situaie limit. Redobndirea vieii venice, rentoarcerea la divin se pot realiza doar prin acceptarea traversrii morii umane.

Lupta cu propriul destin, de fapt, cu sine nsui, este teribil. Spre deosebire de alte texte poetice, autorul nu rmne aici la nivelul unor concepte, cci imaginile concrete se ncarc real fior existenial: Czut pe brnci n iarb, se-mpotrivea ntr-una./ Curgeau sudori de

snge pe chipu-i alb ca varul. n aceste momente Isus e mai om ca niciodat; e mai mult om dect Dumnezeu.

Decorul (cadrul). Cadrul n care se desfoar evenimentul nu are o funcie indicial, ci o funcie amplificatoare a strii de tensiune poetic, o valoare semnificativ.

Temporal, momentul evenimentului este seara, sugerndu-se astfel un sfrit (al zilei, al vieii) i un nceput (al nopii, al morii). E un moment de trecere de la lumin la ntuneric, de la zi la noapte, sugestie a trecerii lui Isus de la o condiie la alta (uman-divin). Verbele sunt n majoritatea lor la imperfect, evideniind durata (uman) nedeterminat, deci ndelungat a suferinei.

Spaial, scenariul biblic situeaz momentul pe Muntele Mslinilor. Muntele e un loc sacru, simbol al aspiraiei spre nalt; mai aproape de cer, de divin. ntreaga natur nconjurtoare este aici o protecie n exterior a strii de maxim tensiune interioar; este expresia poetic a vraitei din sufletul lui Isus.

Grdina este un peisaj devastat ca i sufletul personajului; mslinii se frmnt fr odihn i, n faa teribilului spectacol devenit insuportabil, preau c vor s fug din loc, s nu-l mai vad; ulii, care dau roat dup prad, sunt i ei un semn prevestitor al morii ce va urma.

Practic, ntregul cadru e construit de ultima strof i nu ntmpltor. Absena rezolvrii epice a conflictului este nlocuit cu un final liric, ncheind poezia n punctul ei cel mai nalt.

Semnificaii. Isus este un personaj exemplar, exprimnd sensul fundamental al ideii de sacrificiu. Pentru ca Fiul Omului s devin Fiul lui Dumnezeu, trebuie s accepte traversarea morii; opoziia uman/ divin trebuie anulat prin rstignire. Moartea n chinuri este preul pentru accesul la via (venic), adic la divin; astfel, opoziia devine identitate.

Concluzii: Lupta cu soarta, cu destinul, pe care chiar i lui Isus i vine greu s-l accepte i s-l mplineasc reliefeaz una din nsuirile fundamentale ale condiiei umane. Nu numai mitologia sacr, ci i istoria cunoate eroi care s-au supus destinului lor (istoric), renunnd la mplinirea lor uman. Acceptarea destinului nseamn nelepciune de a nu te mpotrivi lui, dar nu i nfrngere i resemnare. Ideea este plastic exprimat de Vasile Voiculescu ntr-una din poeziile sale (mai puin cunoscute): Eu nu m lupt cu soarta, nici nu-mi blestem destinul/ Clcnd la pas pe urma clipitelor trite/ Atept s se-mplineasc doar cele rnduite,/ i fr s m satur la gur duc veninul/ Lsnd s se-mplineasc n linite destinul (binele i rul).

www.ebacalaureat.ro

73,74. Ilustreaza conceptul operational neomodernism, prin referire la un text liric studiat

Poezia Leoiaca tanar,iubirea face parte din volumul O viziune a sentimentelor din 1964,in care Nichita Stanescu,prin cuvantul poetic esential,vizualizeaza iubirea ca sentiment,ca stare extatic a eului poetic.

Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti,individualizandu-se prin transparenta imaginilor si proiectia cosmica,prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei.

Tema o constituie consecintele pe care iubirea,navalind ca un animal de prada in spatiul sensibilitatii poetice,le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata.

Poezia Leoaic tnara,iubirea este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu,o arta poetica erotica,in care eul liric e puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment,iubirea.

Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii,vazute sub forma unui animal de prada agresiv,leoaica tnar,explicitata chiar de poet prin apozitia iubirea.

Structura,semnificatii,limbaj poetic

Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice,corespunzatoare celor trei strofe.

Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire,care ia forma unei tinere leoaice agresive,care ii sare in fata poetului,avand efecte devoratoare asupra identitatii sinelui,infigandu-si coltii albi () in fata si muscandu-l de fata.Pronumele la persoana I,mi,m,m,potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca poetul era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste,care-l pndise-n incordare/mai demult,dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic,sa aiba atata forta devastatoare,mi-a sarit in fata,mi i-a infipt in fata,m-a muscat()de fata.

Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu un sentiment nou,necunoscut-iubirea,care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie omnipotenta,extinsa asupra intregului univers:Si deodata-n jurul meu,natura.Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii,intr-un joc al cercurilor concentrice,ca simbol al perfectiunii:se facu un cerc de-a dura,/cand mai larg cand mai aproape,/ca o strangere de ape.Poetul se simte in acest nou univers un adevarat centrum mundi,un nucleu existential,care poate reorganiza totul in jurul sau,dupa alte perceptii,cu o forta impresionanta.

Privirea,ca si auzul,pot fi simboluri ale perspectivei sinelui,se inalta

tocmai langa ciocarlii,sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme,a fericirii,care este perceputa cu toate simturile,mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care zboara cel mai sus si are un viers cu totul aparte.Poetul este extaziat de noul sentiment neasteptat,care-l copleseste,Si privirea-n sus tsnii,/curucubeu taiat in doua,curcubeul,ca simbol al unei fericiri nesperate,poate semnifica un fenomen rar si fascinant,ca si iubirea,sau poate fi un adevarat arc de triumf,de izbnd cereasc,reflectat in sufletul prea plin al poetului.

Strofa a treia revine la momentul initial,leoaic armie/cu miscarile viclene fiind metafora iubirii agresive,insinuante,devoratoare pentru eul liric.Sinele poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare a iubirii,simturile se estompeaza:Mi-am dus mna la sprnceana,/la tmpla si la barbie,\dar mana nu le mai stie,poetul nu se mai recunoaste,simtindu-se confuz si bulversat de atacul surprinzator al unui sentiment extrem de puternic.Poetul identifica sentimentul,nu mai este o leoaica tanara oarecare,ci aramie,stie ca iubirea este perfida are miscarile viclene,dar fericirea traita acum vine dupa o perioada tern a vietii,un desert,care capata brusc stralucire.Iubirea,ca forma a

spiritului,invinge timpul,dnd energie si profunzime vietii ,inc-o vreme,/si-nc-o vreme.Sau poate,temtor,eul liric este nesigur,nu poate sti cat timp iubirea il va ferici.

Poezia este o romanta cantabila a iubirii,sentiment materializat,vizualizat de Nichita Stanescu,stare sufleteasca ce capata puteri demiurgice asupra sensibilitatii eului poetic,inaltandu-l in centrul lumii care,la randul ei,se reordoneaza sub forta miraculoasa a celui mai uman sentiment.

Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta,dinamism si sugestie semnificativa pentru obiectul iubire,intreaga poezie concentrandu-se intr-o unica metafora.

75.Ilustreaza conceptual operational lirism subiectiv, prin referire la doua poezii studiate,

apartinand romantismului, simbolismului, modernismului si neomodernismului.

Lirismul subiectiv, prin definitie, se refera la lirica eului, este tipul de discurs liric prin excelenta

personal, rostit cel mai adesea la pesoana I. Acesta se identifica in poezie cu prezenta eului liric,

care isi exprima in mod direct conceptiile, sentimentele, trairile, prin pronumele si verbele la

persoana I.

Acest tip de lirism se poate regasi atat in poezia simbolista ,Plumb de George Bacovia,

cat si in cea modernista, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, a lui Lucian Blaga.

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta in ultimele decenii ale secolului al

XIX-lea, ca reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a impersonalitatii reci a

parnasienilor, avand meritul de a reface sensibilitatea poeziei prin cultivarea simbolului, a sugestiei

si a sinesteziilor.

Cel mai de seama reprezentant al simbolismului romanesc este George Bacovia, care se

remarca prin capacitatea de a sintetiza intr-o opera literara relativ restransa, majoritatae temelor si a

modalitatilor de expresie ale acestui curent.

Fiind o fire bolnavicioasa si un spirit introverti si taciturn, el a creat un univers poetic

dominat de culori cenusii, de muzicalitate funebra, care sugereaza solitudinea, inadaptarea, boala,

moartea.

Poezia Plumb, care deschide si da titlul volumului de debut al lui Bacovia, publicat in

anul 1916, are ca tema conditia de damnat a poetului intr-o societate supeficilala si meschina,

incapabila sa perceapa si sa aprecieze adevarata arta.

Poezia este formata din doua catrene, care sugereaza cele doua planuri ale existentei:

unul exterior, sugerat de cuvinte ce apartin campului semantic al elementelor funerare: sicriele de

plumb, cavou , coroane de plumb, si unul interior, sugerat de sentimental de iubire , care insa

nu este inaltator, ci, dimpotriva, rece, fara perspective de implinire (dormea intors amorul meu de

plumb, si-a atarnau aripele de plumb), provocand nevroza, deprimare, disperare.

Modernismul este un curent literar aparut in secolul al XX-lea, caracterizat prin negarea traditiei si

prin impunerea unor principii de creatie innoitoare. Teoreticianul modernismului romanesc, aflat in

ferma opozitie fata de traditionalism, este Eugen Lovinescu, prin intermediul revistei si a cenaclului

Sburatorul.

Un reprezentant important al acestui curent este Lucian Blaga, care, deopotriva prin opera

poetica si cea filosofica , a promovat ideile moderne ale timpului sau.

Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, asezata in deschiderea volumului de

debut, Poemele luminii (1919) reflecta lirismul subiectiv si anticipeaza sistemul filosofic realizat

de marele scriitor.

Lucian Blaga este singurul poet-filosof din literature noastra, rasfrangandu-si ideile

filosofice si asupra creatiei poetice. Astfel, poezia citata este o meditatie filosofica, avand profunde

accente lirice, o confesiune elegiaca pe tema cunosterii. Ideea poetica a creatiei Eu nu strivesc

corola de minuni a lumii exprima atitudinea poetului-filosof de a proteja misterele lumii, izvorata

la el din iubire, prin iubire: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ [] caci eu iubesc / si flori, si

ochi si buze si morminte.

Eul liric pledeaza pentru potentarea misterelor universului, pe care nu doreste sa le

lamureasca, pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia. Astfel, el se detaseaza cu fermitate de

lumina altora , careia i se opune lumina mea, de unde reiese conceptual de cunoastere

luciferica, poetica.

Marcile eului liric sunt numeroase, dintre care: pronumele personal de persoana I singular eu,

care se regaseste atat in titlu, cat si in textul poetic, repetat de patru ori, sugereaza distantarea clara

de cei care ar putea ameninta tainele lumii (sugruma), verbele la persoana I singular, nu

strivesc, nu ucid, a caror forma negativa sugereaza respingerea ferma a atitudinii de lamurire a

misterelor lumii, cat si imbogatesc, iubesc, care adancesc si amplifica idea de cunostere

luciferica.

76. Ilustreaza conceptual operational lirism obiectiv, prin referire la o poezie studiata.

Printre poeziile care ilustreaza fetele" eului pot fi amintite: Din ceas dedus... si Dioptrie. in aceste texte, eului poetic ii revine responsabilitatea de a inlatura valul care acopera adevaratul chip al lumii, pe care-1 eternizeaza, transsubstantiat, in vers. Dezvaluirea ar putea echivala cu o intoarcere la starea primordiala a poeziei si la cea pura, sacra, a lumii. Textul care deschide volumul, preluandu-i si titlul, Joc secund, reprezinta un prim pas in procesul de initiere in tainele creatiei poetice. Titlul, sugestiv, pune in evidenta ideea centrala si crezul poetic: poezia reprezinta o dematerializare a lumii prin oglindire, o reprezentare purificata a lumii, creatia devenind un joc secund, mai pur". Lumea vazuta ca o copie a lumii perfecte" este salvata prin spatiul poeziei, spatiul jocului secund, atemporal din ceas dedus", aspatial, teritoriu imaginat al experientelor spirituale pure. Poezia porneste de la viata, dar nu se confunda cu aceasta; ea se inalta pe inecarea" universului real printrun joc al oglindirii, devenind un sublimat, o copie geometrizata a lumii. Primul vers contine un element-cheie al textului, propagat dupa principiul undei in intregul corp poetic. Poezia, adancul acestei calme creste", pune realitatea intre paranteze, iesind din temporalitate, din ceas dedus", spre a instaura prin reflectarea in oglinda o lume superioara, spirituala, mantuita. Metaforele care definesc poezia evidentiaza profunzimea actului creator (adancul") si ordinea spirituala, intelectuala, pe care aceasta o impune (calmele creste" amintesc de esenta piscurilor intelectului). Scenariul din primul vers este reluat in versurile urmatoare. Reflectarea in oglinda magica a apei (grupurile apei"; numai marea") permite transcenderea fondului biologic al lumii (cirezilor agreste"; meduzele") si circumscrierea esentelor (,joc secund, mai pur"; clopotele verzi"). Lumea e joc; oglindinduse in spirit, se transforma intr-un alt fel de joc, mai aproape de idee. Se remarca rolul cromaticii barbiene, culoarea aducand sugestia unei lumi superioare (azurul pastreaza aceeasi imagine eminesciana a infinitului sacru, verdele este culoarea nemuririi, dar si a intelectului). Eul poetic apare in ipostaza unui homo ludens, parte a jocului creator, el fiind cel care delimiteaza rasaritul unei noi metode de creatie ce se deschide spre o lume a spiritului (nadir latent"). Punct simetric al zenitului, nadirul ascuns vederii, dar accesibil prin gandire si calcul matematic, este locul in care se situeaza constiinta poetica pentru a ridica imaginea sintetizata a lumii si a capta muzica ei secreta, risipita, fragmentara. Creatorul isi asuma rolul de insumator al harfelor resfirate", avand puterea de integrare a experientelor poetice si de sublimare a lor in imnurile harfelor rasfirate". Poezia generata este cantec misterios si plan secund al absolutului. Aluziile la Orfeu sunt inregistrate de imaginea creatiei poetice cantecul pe care-1 istoveste, redu-candu-1 la esente. Actul creator consuma fiinta in dificila incercare de recuperare a fabuloasei muzici a sferelor ce ar putea organiza si da sens intregului univers. Lumea umana nu este decat o masca, un desen complicat. Poezia ce-si alatura puterea spiritului accede intr-un univers de linii si forme pure, care geometrizeaza ordoneaza si esentializeaza - lumea.

77. Ilustreaza conceptual operational poezie epica, prin referire la un text literar studiat.

Riga Crypto i lapona Enigel, de Ion Barbu

Poezia este o balad cult, prezentnd elemente ale acesteia: un fir epic, prezena dialogului, a personajelor. Are menirea de a ncifra o experien, este o cntare iniiatic. Balada mai este numit i cntec btrnesc de nunt. Tehnica folosit de poet este cea a povestirii n ram sau a povestirii n povestire. Povestea de dragoste nemplinit a celor dou personaje este inserat n cadrul povetii de iubire mplinite. Sunt dou poveti de iubire. Menestrelul (trubadurul) este rugat s cnte o poveste de iubire, celebr. Primele dou catrene reprezint rama. Spunerea cntecului presupune un anumit ritual, un spaiu izolat.

Cele dou personaje aparin unor lumi diferite: Riga Crypto regnului vegetal, iar lapona Enigel regnului uman. Poezia este o demonstraie a ideii c nu este posibil nuntirea unor lumi diferite i cu aspiraii variate.

Poetul i alege personajele aparinnd unor regnuri diferite pentru a sugera imposibilitatea dragostei lor i totodat antiteza dintre cele dou lumi.

Balada este o demonstraie a ideii c raiunea triumf n final asupra iraionalului.

Apolinicul i dionisiacul sunt dou categorii estetice prezente n cultura omenirii. Termenii vin de la zeii Apollo i Dionis. Apolinicul nseamn tendina spre raiune, echilibru, ordine, calm, armonie. Dionisiacul reprezint spiritul misterios, tririle extatice, lipsa echilibrului, desctuarea instinctelor.

Soarele simbolizeaz viaa raional, contient, stpnit de un ideal nalt. Setea dup soare a laponei Enigel nu este altceva dect setea dup ideal a omului.

Umbra simbolizeaz instinctul, obscuritatea din om.

Cele dou personaje pot reprezenta dualitatea uman, o jumtate apolinic i una dionisiac.

Poezia lui Barbu tinde spre esene. Prefer s pun n centrul ei problemele eseniale i nu cele care te exprim pe tine (obiectivitate, impersonalizare). Poezia se vrea a fi un mod impersonal al Lirei.-obiectiv i muzical

78. Ilustreaza conceptul operational postmodernism, prin referire la un text liric studiat.

Postmodernismul este o miscare artistic, o filosofie sau o conditie existential, aprut dup

Modernism sau ca o reactie la acesta. Dac modernismul se recomand drept apoteoz a cutrii

unei estetici de ctre Iluminism, ca etic dar si ca epistemologie a autorittii rationale,

postmodernismul priveste modul n care autoritatea unor entitti ideale, uneori numite

metanaratiuni, este slbit ulterior prin procesul de fragmentare, consumerism, si deconstructie.

Postmodernismul

Ciocnirea, Mircea Cartarescu

Postmodernismul este un curent literar aparut in literatura romana dupa al doilea razboi mondial, mai precis in anii `80.

Grupul care a dat glas acestui gen de poetica a fost numita Generatia `80 sau 80-citii. Printre cei mai de seam scriitori 80-citi se numer: Mircea Crtrescu, Florin Iaru, Simona Popescu, Emilia Bromaru, Ana Blandiana, Mircea Dinescu.

Postmodernitii au fost atrai de realitatea imediat, de banal, de cotidian, de aceea avem de a face la poeti postmoderni cu poezia cotidianului.

Poemul Ciocnirea scris la sfritul anilor 80 este reprezentativ pentru tipul de poetic susinut de Crtrescu, anume poezia cotidianului.

Poezia cotidianului este una care se centreaz pe experiena eului liric ntr-o realitate inconjurtoare imediat care e rediografic n cele mai micii banale detalii.

Ciocnirea este o poezie de dragoste care surprinde parcursul refacerii unitii originare, decorul n care a avut loc povestea de dragoste este Bucuretiul anilor 80 nainte de revoluie. Marcarea temporal se face n termeni specifici acestei perioade a miliiei, consiliu popular.

Spaiul sufer un proces de descompunere care semnific distrugerea artificiului i rentoarcerea la natural.

Canalul cel mai modern de comunicare este invadat de furnici,viermi, paianjeni i astfel contactul indirect dentre ndrgostii devine imposibil. Singura cale de comunicare este comunicarea direct, ntlnirea, ns ea nu se poate mplini dect prin contractarea spaiunlui care i nconjoar, astfel se declaneaz joaca inocent a eului liric care trgnd de firul telefonului reuete s nghit ca ntr-o avalan cladiri, oameni, i strzi fcnd posibil apropierea de fiina iubit. ntlnirea celor doi se produce neateptat, cldirile n care ei locuiesc se ciocnesc i se ntreptrund,tinerii se aproprie tot mai mult pn la contopirea violent.

Focul transform i niveleaz incompatibilitile organice pentru ca la final cele doua corpuri s de vin unul singur care se epuizeaz i redevine materie moarta.

79. Exemplific trsturile speciei

dramatice comedia, prin referire la o oper literar studiat.

O scrisoare pierdut, de I.L. Caragiale

Comedia specie a genului dramatic, aprut n Antichitate, sec. 6 .Hr., care prezint personaje,

ntmplri, moravuri ntr-un mod care strneste rsul, avnd un final fericit.

Tipuri: comedia de situatii, de moravuri, de caracter, de intrig, de salon, eroic, grotesc.

Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale.

Caracteristici:

1. strneste rsul;

Exist diferite situatii comice, diferite greseli de exprimare care produc rsul. n acest sens,

Caragiale foloseste procedee specifice teatrului clasic, fcnd apel la ncurctur (determinat de

pierderea banului), la coincident (Dandanache utilizeaz acelasi instrument de santaj ca acela la

care recurge Catavencu), la quiproquo (nlocuirea lui Catavencu, n final, cu Agamit Dandanache).

2. conflict derizoriu (nesemnificativ);

Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tiptescu lui Zoe. Scrisoarea este un

adevrat personaj, care trece din mn n mn, genernd si ntretinnd intriga, contribuind la

mentinerea tensiunii dramatice.

Prin disparitiile repetate si eforturile personajelor de a o recupera, ea se transform ntr-o important

surs a comicului.

3. personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, avnd defecte morale care

sunt satirizate;

Tipurile de personaje reflect anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe femeia adulterin;

Trahanache sotul ncornorat; Pristanda politaiul slugarnic; Catavencu demagogul etc.

4. conflict ntre aparent si esent;

Personajele vor s par altceva dect sunt. Observarea discrepantei ntre aparent si esent produce

efecte comice.

5. deznodmnt vesel;

Nae Catavencu este pus ca s conduc manifestatia n cinstea lui Agamit Dandanache, iar

personajele, care mai nainte au fost n conflict, acum se mpac, refnd pacea. Piesa se ncheie

ntr-o not comic, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: Curat constitutional.

6. stil parodic.

Caragiale si iubeste personajele, dar nu le iart acele defecte care le face ridicole.

80.Expune subiectul unei comedii studiate.

Actiunea se petrece n capitala unui judet de munte la sfrsitul secolului XIX-lea.Autorul foloseste

ca moduri de expunere predominante dialogul si monologul.

Subiectul comediei este realizat pe baza comicului de situatie n care sunt puse

personajele,conturate prin comicul de caracter si comicul de limbaj.

EXPOZITIUNEA.l prezint pe Ghit Pristanda, politaiul orasului care i raporteaz lui tefan

Tiptescu, prefectul judetului c si-a ndeplinit misiunea pe care o avusese. El aflase c Nae

Catavencu este n posesia unui document important care va face posibil alegerea acestuia n

Camera Deputatilor.

INTRIGA comediei este declansat de gsirea acestui document misterios scrisoarea de amor a

prefectului ctre Zoe, sotia lui Zaharia Trahanache, seful filialei partidului din acel judet.

Nae Catavencu, avocat din opozitie si directorul ziarului ,,Rcnetul Carpatilor,vrea s obtin, cu

orice pret, candidatura de deputat.De aceea, el l santajeaz pe prefect cu ,,scrisorica de amor furat

de la Cetteanul turmentat care o gsise pe strad.

DESFURAREA ACTIUNII este declansat de Catavencu care amenint c va publica scrisoarea

n ziarul su, ns promite c o va napoia dac va fi ales deputat.

tefan Tiptescu, dup ce a ordonat perchezitionarea si arestarea lui Catavencu, a ncercat s-i ofere

diferite functii n stat, dar acesta a refuzat.n cele din urm, Catavencu a reusit s obtin

promisiunea Zoei Trahanache pentru a candida la functia de deputat deoarece aceasta se temea c

va fi compromis moral n societate.

Farfuridi si Brnzovenescu, doi membri ai partidului, se tem de trdare si au trimis,,la centru o

anonim pe care prefectul a reusit s o opreasc la timp.

Zaharia Trahanache rspunde la santaj cu santaj deoarece descoper o polit falsificat de

Catavencu prin care acesta si nsusea ilegal bani de la o fundatie.

PUNCTUL CULMINANT s-a declansat atunci cnd de la ,,centru a venit o dispozitie prin care se

cerea s fie trecut pe lista candidatilor un oarecare Agamemnon Dandanache.

DEZNODMNTUL este declansat de situatiile comice care au aprut. Noul candidat,A.

Dandanache, s-a dovedit a fi mai ticlos dect Catavencu, deoarece a ajuns pe list santajnd un

politician important tot cu o scrisoare de amor, pe care a gsit-o ntmpltor. A.Dandanache nu

napoiaz scrisoarea pentru c ,,mai trebuie s-altdat

81. Ilustreaz comicul (de caracter, de

situatie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiat.

O scrisoare pierdut, de I.L. Caragiale

Comicul categorie estetic, ce desemneaz un fenomen care strneste rsul si care nu pericliteaz

existenta celor implicati. Comicul provine dintr-o neconcordant ntre aparent si esent, ntre

adevr si minciun, ntre scop si mijloace. Forme ale comicului : umorul, satira, ironia, sarcasmul,

grotescul.

Tipuri de comic : de situatie, de limbaj, de nume, de caracter.

Comicul de limbaj este provocat de:

- prezenta numeroaselor greseli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din

lips de instructie: famelie, renumeratie, andrisant, plebicist (familie, remuneratie, adresant,

plebiscit).

- nclcarea regulilor gramaticale si a logicii

- contradictia n termeni: Dup lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.

- asociatii incompatibile: Industria romn e admirabil, e sublim, dar lipseste cu desvrsire.

- nonsensul: ... ori s se revizuiasc, primesc ! dar s nu se schimbe nimica...

- ticuri verbale:

- Ghit Pristanda: curat murdar, curat constitutional;

- Trahanache: aveti putintic rbdare;

Comicul de situatie rezult din fapte neprevzute si din prezenta unor grupuri insolite:

- triunghiul conjugal: Zoe-Tiptescu-Trahanache;

- cuplul Farfuridi- Brnzovenescu;

- ncurctura (pierderea scrisorii);

- evolutia invers (Catavencu);

- quiproquo-ul (nlocuirea lui Catavencu prin Dandanache);

orice scen n care apar efecte comice;

82. Ilustreaz conceptul operational de dram, prin referire la o oper literar studiat.

Drama este specie a genului dramatic, caracterizat prin ilustrarea vieii reale ntr-un conflict complex i puternic al personajelor, cu ntmplri i situaii tragice, n care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare varietate tematic. Drama Jocul ielelor l are ca protagonist pe Gelu Ruscanu, redactor i director al ziarului socialist Dreptatea social care este n posesia unor date compromitoare asupra ministrului justuiei erban Saru-Sineti. Dorind s publice aceste date n numele principiului adevrului absolut, Ruscanu se lovete de mpotrivirea camarazilor si de partid care ar dori s negocieze eliberarea unui muncitor bolnav n schimbul nepublicrii scrisorii.Eroul crede c adevrul trebuie cunoscut indiferent de urmrile pe care revelarea lui ar avea n vieile oamenilor. Aflnd despre delapidarea svrit de tatl su n tineree, despre faptul c ministrul l-a ajutat n acea mprejurare pe Grigore Ruscanu, eroul simte cltinndu-se principiile sale morale, ferm n ideile sale despre justiie, el devine ambiguu cnd se raporteaz la elementele concrete ale vieii, contientizeaz propria sa duplicitate i se sinucide. nainte de aceasta, Gelu i recunoate nfrngerea: lumea asta din care i tragi hrana este att de object nct nu te tolereaz dect cu preul complicitii. n dialogul su cu tovarul din partid, Praida, se dezvluie rigiditatea n convingerile abstracte. Praida numete dreptatea lui Gelu Ruscanu inuman, cel puin abstract i definete goana lui dup absolut ca pe o vraj care a nvluit un flcu ce a surprins ntr-o noapte cu lun jocul ielelor. Drama se definete astfel ca o creaie ce surprinde contradiciile n care se zbat o contiin i o inteligen sever cu ea nsi. Este o meditaie asupra absolutului neles ca o aspiraie uman.

83. Analizeaz constructia subiectului (conflict dramatic, intrig, scen, relatii spatiotemporale),

Drama este o specie a genului dramatic, scrisa in proza sau in versuri si caracterizata prin oglindirea. intr-un conflict puternic, a datelor contradictorii ale realitatii si printr-un deznodamant grav. in drama, personajele sunt puternic individualizate, iar aspectele tratate sunt numeroase. in consecinta, exista mai multe feluri de drame (istorice, mitologice, sociale, parabolice, de idei, poetice, absurde etc), o clasificare exacta fiind greu de alcatuit. h9p3615he82ote Opera literara Jocul ielelor", de Camil Petrescu, este o drama, fiind o lucrare in proza scrisa pentru a fi reprezentata pe scena. Modul de expunere predominant este dialogul care se realizeaza prin schimbul de replici dintre personaje. Prezenta autorului se face resimtita in didascalii (indicatii de regie), fragmente care apartin de genul epic. Scrisa in 1916 si definitivata in 1945, Jocul ielelor" este o drama de idei la baza careia stau cunoscutele mituri specifice autorului: al jocului ielelor si al patului procustian. intr-o nota care insoteste lista personajelor, autorul arata ca lucrarea este, in intentia sa, o drama a absolutului". Din punct de vedere compozitional. Jocul ielelor" este alcatuita din 3 acte (insumand 12 tablouri) de-a lungul carora se dezvolta un conflict bine gradat, rezolvat, in final, prin moartea personajului central - Gelu Ruscanu. Actiunea (destul de stufoasa) se petrece in Bucuresti, in redactia ziarului Dreptatea sociala" si antreneaza personaje si partide de fictiune; timpul actiunii este luna mai a anului 1914. O alta caracteristica a speciei o constituie conflictul dramatic deosebit de puternic; este un conflict interior nascut din nepotrivirea intre ideal si real, din neputinta de a atinge idealul absolutului. Aceasta criza de constiinta a personajului principal poate fi urmarita de-a lungul intregii actiuni. Subiectul ar putea fi povestit astfel: Gelu Ruscanu - director al ziarului Dreptatea sociala" este un impatimit al ideii de dreptate absoluta. In numele acesteia, tanarul initiaza, in publicatia pe care o conduce, o campanie de presa impotriva lui Serban Saru-Sinesti (ministrul justitiei), a carui functie era incompatibila cu calitatea sa de asasin.

Dovada pe care Ruscanu o detine este o scrisoare de dragoste pe care i-o trimisese Maria Sinesti (sotia ministrului si fosta iubita a lui Gelu); in acea misiva, semnatara relata ca, in urma cu sapte-opt ani, sotul ei ar fi asasinat-o pe o batrana, bogata (doamna Manitti), distrugand testamentul acesteia si insusindu-si un milion de lei aur. Afland despre intentia lui Ruscanu de a publica scrisoarea, Maria Sinesti incearca sa-si determine sotul sa demisioneze, dar se loveste de refuzul obstinat al acestuia. Saru-Sinesti cauta insa alte mijloace pentru a evita campania de presa. Mai intai, o trimite la redactie pe Irena (matusa lui Gelu Ruscanu, care il si crescuse dupa moartea mamei sale). Irena ii dezvaluie abia acum, un adevar trist, tainuit cu grija douazeci de ani: Grigore Ruscanu, tatal lui Gelu, mare avocat si om politic al timpului, delapidase o suma de bani, pentru a-si acoperi datoria la jocul de carti. Sinesti (pe atunci secretarul lui Ruscanu) platise totul, din banii proprii, salvand onoarea vinovatului (care, de altfel, murise curand dupa aceasta). Acelasi Sinesti asteptase rabdator si discret ca Irena sa-i inapoieze suma si ingropase, pe urma, totul in tacere. Cu toate ca Gelu este zguduit de aceasta revelatie, imperativul dreptatii absolute este mai puternic si hotararea de a publica scrisoarea ramane de neclintit; totusi, accepta sa-si amane decizia cu o zi. Urmatoarea vizita o face la redactie insusi Serban Saru-Sinesti. Acesta ii arata lui Gelu Ruscanu scrisoarea de sinucigas a tatalui sau, pe care fostul secretar o pastrase cu sfintenie, ca o marturie a tragediei traite de mentorul sau. Abia acum afla tanarul ca tatal lui nu murise intr-un accident de vanatoare, ci se impuscase cu revolverul pe care i-1 adusese, in acest scop, iubita lui. Durerea revelatiei ii tulbura, din nou, echilibrul interior si, din acest moment, fiul va reface destinul tatalui: vizitat, la redactie, de Maria Sinesti, Gelu Ruscanu se sinucide (cu revolverul adus de ea), prabusindu-se cu aceleasi gesturi ca si tatal lui, a carui moarte o vazuse" tanarul in ultimele sale clipe. Elemente ale dramei de idei: Conceptul de drama de idei" a aparut in literatura universala in legatura cu piesele de teatru ale lui H. Ibsen: O casa de papusi" (Nora") este considerata a fi prima lucrare de acest fel, din lume. Ulterior, teatrul de idei s-a imbogatit si s-a diversificat prin creatiile lui Durrenmatt, Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Bernard Shaw, Bertold Brecht.

In literatura romana, intemeietorul dramei de idei este Camil Petrescu. Jocul ielelor" releva mai multe trasaturi ale dramei de idei: Este inspirata dintr-un mit (autohton), asa cum o arata si titlul. Semnificatiile mitului i se aplica insa omului modern, macinat de nelinisti si contradictii sufletesti, care cauta sa dea un sens existentei sale. Potrivit mitului, ielele sunt niste fecioare zanatice care apar, noaptea, in locuri singuratice, rotindu-se intr-o hora. Frumoase si crude, ielele se razbuna pe cel care le vede, schilodindu-

1. in drama camilpetresciana, cel care vede" ideile, omul indragostit de o anumita idee, este pedepsit ca si cand ar fi surprins jocul ielelor: Penciulescu: Dar tocmai asta e... Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar, si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului (...) Asa sunt ielele... pedepsesc... " Cuvintele personajului Penciulescu il definesc pe Gelu Ruscanu - pedepsit sa se zbata in patul procustian" al nepotrivirii dintre idee si realitate. Se intrevede astfel si al doilea mit (intalnit si in romane): mitul patului lui Procust". Conflictul dramei este unul interior, se declanseaza in constiinta personajelor, fiind un conflict de idei. Personajul care traieste la modul acut acest conflict este Gelu Ruscanu. Intelectual autentic, directorul ziarului Dreptatea sociala" este un cautator al absolutului comparabil cu alti eroi ai aceluiasi autor (Stefan Gheorghidiu, Ladima, Andrei Pietraru, Pietro Gralla). Intruchipat in ideea de dreptate absoluta, acest ideal - situat mai presus de oameni si de imprejurari - reprezinta, in termenii autorului, planul transcendent. in viata de zi cu zi insa ideea pura nu-si gaseste aplicarea, in planul real, totul fiind relativ (dreptatea, adevarul, iubirea, recunostinta, cinstea). Nepotrivirea dintre idealul dreptatii absolute si realitatea imediata constituie esenta conflictului din constiinta perso

najului. Pe masura ce se deruleaza actiunea, Gelu Ruscanu are o seama de revelatii care adancesc drama lui interioara. Cea dintai revelatie se produce in legatura cu stalpii societatii" (ca si in drama cu acelasi titlu de Ibsen), unul dintre acestia fiind Serban Saru-Sinesti. infatisat in doua tablouri invaluite in intuneric (II si V din actul I), ministrul justitiei radiaza o forta malefica, potentata de infatisarea sa respingatoare. Privit in mai multe oglinzi paralele", Sinesti este, pentru Maria, un monstru, pentru Irena un salvator si pentru Gelu - un asasin. Afland insa ca acest asasin jucase un rol important in viata lui Grigore Ruscanu, tanarul are revelatia noroiului in care coborase tatal sau, idolul sau dintotdeauna. in plus, printr-o solida argumentare avocateasca, Sinesti ii demonstreaza ca scrisoarea Mariei n-ar putea deveni proba in justitie, dar ca ar putea-o cumpara" eliberandu-1 pe Petre Boruga, militant al miscarii de stanga. Gelu Ruscanu intelege acum ca onestitatea, adevarul si dreptatea nu pot fi decat relative, ca singurul absolut veritabil este moartea. Atunci cand Sinesti ii dezvaluie adevarul sinuciderii tatalui sau, Gelu Ruscanu are o noua revelatie: cea a fortei interioare a lui Grigore Ruscanu, care A stat lucid in fata mortii", asumandu-si-o constient. Din acest moment, destinul tanarului se va identifica, in mod fatal, cu destinul inaintasului sau (care traise aceeasi nebunie a absolutului"), ca si cand ei ar reprezenta doua puncte ale coloanei fara sfarsit a indragostitilor de ideal. Alte revelatii se nasc in sufletul personajului in legatura cu ceea ce am putea numi generic Femeia.

Trei dintre personajele feminine ale dramei (Elena Boruga, Maria Sinesti si actrita Nora Ionescu) reprezinta tipologia camilpetresciana: fiinte obisnuite inzestrate de eroii masculini cu trasaturi pe care nu le au, ele se dovedesc a fi incapabile sa ofere iubirea absoluta. Astfel, Elena isi paraseste sotul aflat in ocna, Nora ii provoaca sinuciderea lui Grigore Ruscanu, iar Maria il uita pe Gelu pentru cel dintai venit. Ca si in piesele de teatru ale lui Strindberg, femeia poate sa aiba un rol funest, fiecare dintre cei doi Ruscanu impuscandu-se cu revolverul adus de iubita lui. Cea care se salveaza este Irena, dar ea nu reprezinta Femeia, ci Mama (asa cuin ii spune tanarul Ruscanu). Alte revelatii dureroase se nasc in constiinta personajului principal, in legatura cu imaginea Tatalui. Amintirea acestuia fiind un punct de sprijin" intr-o lume in care Gelu Ruscanu se simtea instrainat, vestea ca tatal sau era un delapidator constituie o lovitura grea: Gelu: Stii ce-a mai ramas in mine, matusa? Atat cat trebuie dintr-un mar pe care l-a batut grindina (...) Din ce-mi spuneai, din fotografii, aveam alta imagine despre el..." O noua rasturnare survine atunci cand eroul afla ca tatal sau s-a sinucis. Identificat tot mai mult cu acesta, o invita pe (varstnica acum) Nora la el, intr-o incercare disperata de a patrunde taina ultimelor clipe si a ultimei iubiri a lui Grigore Ruscanu. O alta trasatura a dramei de idei o constituie faptul ca personajul este caracterizat prin trairile launtrice ale omului modern: nelinistea, chinul revelatiilor succesive, instrainarea, anxietatea, neputinta. Actiunea exterioara (miscarea scenica) este redusa, totul petrecandu-se in planul constiintei. Gelu Ruscanu prezinta si trasaturile eroilor proprii autorului: intelectual de elita, situat deasupra mediei (Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi"), fanatic al cinstei si al sacrificiului de sine, lucid si sensibil, el este stapanit de himera absolutului care-1 va si conduce spre moarte.

www.ebacalaureat.ro

84. Comenteaz dou modalitti specifice de caracterizare a personajului dramatic, prin

referire la un text literar studiat.

O scrisoare pierdut, de I.L. Caragiale

La Caragiale, n O scrisoare pierdut, ntlnim frecvent ca modalitti de caracterizare preferate de

autor urmtoarele procedee fundamentale, toate indirecte:

1.prin limbaj

2.prin nume.

Prin limbaj:

- Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum aveti putintic rbdare, ceea ce denot o gndire

plat si o anumit inertie a personajului.

- Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveste cu statutul lui social: Asa e,

puicusorule, c-am ntors-o cu politica?

- Pristanda foloseste frecvent termeni populari, mai ales regionalismele, iar neologismele le

deformeaz, trdndu-si incultura si lipsa de instructie: bampir, famelie, catrindal, renumeratie.

Ticul su verbal produce asociatii comice: curat murdar, curat condei, curat constitutional.

Prin nume:

- Zaharia Trahanache numele lui sugereaz zahariseala si capacitatea de a se modela usor, dup

ordinele superiorilor: Trahanaua e o coc moale.

- Nae Catavencu demagogia personajului, principala sa caracteristic, este sugerat prin numele

de Catavencu, nume ce trimite la cat persoan care vorbeste mult.

- Farfurdi si Brnzovenescu numele lor au rezonante culinare si sunt derivate cu sufixe

onomastice grecesti si romnesti, amestecul clientelei politice a vremii, care se bucura de aceleasi

avantaje constitutionale.

Pristanda numele personajului este luat de la un joc moldovenesc n care se bate pasul ntro parte

si-n alta fr s se porneasc niciunde, artnd siretenia lui, ce simte c adversarul de azi poate fi

prefectul de mine.

85.Expunde subiectul unei drame studiate.

Gelu Ruscanu - director al ziarului Dreptatea sociala" este un impatimit al ideii de dreptate absoluta. In numele acesteia, tanarul initiaza, in publicatia pe care o conduce, o campanie de presa impotriva lui Serban Saru-Sinesti (ministrul justitiei), a carui functie era incompatibila cu calitatea sa de asasin. Dovada pe care Ruscanu o detine este o scrisoare de dragoste pe care i-o trimisese Maria Sinesti (sotia ministrului si fosta iubita a lui Gelu); in acea misiva, semnatara relata ca, in urma cu sapte-opt ani, sotul ei ar fi asasinat-o pe o batrana, bogata (doamna Manitti), distrugand testamentul acesteia si insusindu-si un milion de lei aur. Afland despre intentia lui Ruscanu de a publica scrisoarea, Maria Sinesti incearca sa-si determine sotul sa demisioneze, dar se loveste de refuzul obstinat al acestuia. Saru-Sinesti cauta insa alte mijloace pentru a evita campania de presa. Mai intai, o trimite la redactie pe Irena (matusa lui Gelu Ruscanu, care il si crescuse dupa moartea mamei sale). Irena ii dezvaluie abia acum, un adevar trist, tainuit cu grija douazeci de ani: Grigore Ruscanu, tatal lui Gelu, mare avocat si om politic al timpului, delapidase o suma de bani, pentru a-si acoperi datoria la jocul de carti. Sinesti (pe atunci secretarul lui Ruscanu) platise totul, din banii proprii, salvand onoarea vinovatului (care, de altfel, murise curand dupa aceasta). Acelasi Sinesti asteptase rabdator si discret ca Irena sa-i inapoieze suma si ingropase, pe urma, totul in tacere. Cu toate ca Gelu este zguduit de aceasta revelatie, imperativul dreptatii absolute este mai puternic si hotararea de a publica scrisoarea ramane de neclintit; totusi, accepta sa-si amane decizia cu o zi. Urmatoarea vizita o face la redactie insusi Serban Saru-Sinesti. Acesta ii arata lui Gelu Ruscanu scrisoarea de sinucigas a tatalui sau, pe care fostul secretar o pastrase cu sfintenie, ca o marturie a tragediei traite de mentorul sau. Abia acum afla tanarul ca tatal lui nu murise intr-un accident de vanatoare, ci se impuscase cu revolverul pe care i-1 adusese, in acest scop, iubita lui.

Durerea revelatiei ii tulbura, din nou, echilibrul interior si, din acest moment, fiul va reface destinul tatalui: vizitat, la redactie, de Maria Sinesti, Gelu Ruscanu se sinucide (cu revolverul adus de ea),

86. . Caracterizeaz un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, dram, forme

ale dramaturgiei n teatrul modern).

Jocul ielelor a fost scris in mai multe versiuni in 1916 si 1918, dar versiunea definitiva apare in 1918. O alta versiune, intr-adevar definitiva dateaza din 1946. In versiunea autorului, piesa trebuia sa fie o drama a dreptatii sociale, o drama a absolutului. Actiunea se petrece in 1914. Subiectul se concentreaza pe ilustrarea conceptelor de justitie si iubire privite in modul absolut. Gelu Ruscanu este directorul ziarului socialist Dreptatea sociala. El este in posesia unor date compromitatoare despre Saru-Sinesti, ministrul justitiei, pe care vrea sa le faca cunoscute in numele justitiei si al adevarului. Gelu Ruscanu aflase insa aceste informatii dintr-o scrisoare de dragoste pe care i-o adresase Maria, sotia lui Sinesti si din care rezulta ca Sinesti ar fi devenit bogat prin uciderea unei matusi bogate, careia i-a distrus testamentul, devenind astfel unicul mostenitor. Pe parcursul dramei, aceasta invinuire ramane doar o supozitie. Pentru a se salva, ministrul va folosi cu multa abilitate santajul, reusind astfel sa scape chiar din mainile unui idealist cum este Gelu Ruscanu, oferind la schimb viata lui Petre Boruga. l9q10qr Gelu Ruscanu afla ca tatal sau, Grigore Ruscanu, punctul sau de sprijin moral si echilibru in viata comisese o frauda: delapidase bani din cauza unei actrite obscure, Nora. O ultima revelatie dureroasa o reprezinta constatarea faptului ca membri comitetului redactional accepta sa nu publice scrisoare in schimbul eliberarii lui Petre Boruga. Ruscanu afla astfel ca pe langa relativitatea iubirii dreptatea este de asemenea relativa, singurul absolut veritabil fiind acela al mortii. De aceea considera ca tatal sau prin gestul facut a stat lucid in fata mortiia ales intr-un act de constiinta.

Critica literara a sesizat cu promptitudine o realitate a textului camilpetrescian si anume insuficienta dialogului pentru implinirea sensului operei literare. Textul capata consistenta numai in prezenta indicatiilor autorului, foarte personale, care au facut adeseori din opera dramatica o pagina citita dar putin prezentata pe scena. George Calinescu afirma despre didascaliile lui Camil Petrescu ca luate ca parte integranta din text, notele sunt excelente, fiind aici portrete si constructii de atmosfera, aici analize ale psihologiei de momentaceasta analiza parantetica si subtila da mari satisfactii intelectuale, ramane insa straina cautatorilor de emotii vii. Aceasta modalitate de construire a personajului este evitata in aproape toata opera sa dramatica. Si portretul lui Gelu Ruscanu, eroul dramei din Jocul ielelor, se contureaza intr-o lunga didascalie facuta de autor:Gelu e un barbat ca de douazeci si sapte -; doua zeci si opt de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar daca face acte de energie. Are nevrozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste intotdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste, si asta ii da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume. Portretul aminteste de Saint-Just, campionul absolut al dreptatii supraumane, asa cum il numeste Penciulescu raison-eurul piesei, pe protagonist, prin analogie cu teribilul justitiar al revolutiei franceze. Directorul ziarului Dreptatea sociala, Gelu, este din aceeasi familie a eroilor camilpetrescieni insetati de absolut care traiesc drama spadei care nu se indoaie, din familia lunaticilor care au vazut idei. Drama eroului se face din impactul cu neputinta de solutionat dintre imperativul categoric al dreptatii absolute pe care il proclama, il apara si doreste sa-l promoveze si realitatea sociala. Gelu este suprauman intr-o lume subumana si doreste sa-i aplice acesteia tiparul utopic al unei lumi perfecte. In aceasta privinta poate ca cel mai bine il judeca Praida:a avut trufia sa judece totul, s-a indepartat de cei asemenea lui care erau singurul lui sprijinl-a pierdut orgoliul lui nemasurat. Asemenea celorlalti eroi ai lui Camil Petrescu, in constiinta lui Gelu Ruscanu este o permanenta naruire de statui, de idoli. Isi cauta punctele de sprijin in dragoste, pe care o descopera insa imperfecta. Vede apoi lucruri si jocuri jucate numai pentru sine si-si cauta fagasul in lupta pentru o cauza care este dreptatea insasi, absoluta, fara privilegiati, o dreptate care este deasupra noastra si este una pentru toata lumea si toate timpurile. Spirit lucid, insetat de idei, care a vazut jocul ielelor, Gelu Ruscanu si-a faurit un tipar de idealitate pe care il aplica refuzand izolarea si detestand complicitatea. De aceea demascarea crimei (presupusa dar nedovedita juridic) atribuite lui Sinesti este, pentru erou, un imperativ categoric. Datoria lui e de a sanctiona chiar daca aceasta nu ar duce la mari schimbari atat cat abate un bob de nisip albia unui fluviu. Dar tiparul de idealitate pe care si l-a faurit arhanghelul Dreptatii sociale vizeaza un ideal gandit pur si static. Este un tipar suprauman format din linii drepte, paralele, ireconciliabile, dar care vizeaza o realitate utopica si nu una in devenire. Conform liniilor de forta ale acestuia, justitia nu poate fi decat absoluta iar dreptatea nu are privilegiati, este abstracta si inumana. Legile sunt si ele nu ale oamenilor ci ale constiintei. Iubirea se supune aceluiasi tipar:o iubire care nu este eterna, nu este nimic, chiar oamenii cand se iubesc cu adevarat devin supraoameni (nu mai sunt oameni) iar fericirea trebuie sa fie si ea durabila pentru ca altfel nu este fericire. Inflexibilitatea absolutului il lasa descoperit in fata vietii, a realitatii. Pe taramul vietii practice Ruscanu e un necunoscator, o persoana inabila. Vine in lumea epocii prea de sus si prea de departe, din lumea pura si geroasa a ideilor. Fiind suprauman pentru aceasta lume, ii aplica acesteia un tipar inuman. Intrebarea care se pune este daca e constient de acest lucru. Uneori intuieste ca morala pe care o proclamam nu e pe masura noastra. Dar el ramane o sabie inflexibila, un personaj care nu accepta o noua tabla de legi, de aceea alege moartea:adica totuldramaCata luciditate atata existenta si deci atata drama.

87.Caracterizeaza personajul preferat dintr-o comedie studiata.

Nae Catavencu este tipul demagogului ambitios. El este avocat, director-proprietar al ziarului <Racnetul Carpatilor>, prezident fondator al Societatii Enciclopedice Cooperative <Aurora Economica Romana> si sef al Grupului independent.

Catavencu este ingamfat si doreste sa parvina, urmarindu-si realizarea intereselor personale indiferent prin ce mijloace o face, conform principiului ,,Scopul scuza mijloacele, pe care i-l atribuie ,,nemuritorului Gambeta sau, altfel spus, conform altui principiu de drept, fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale. De aceea, nu se da inapoi de la santaj si declara deschis scopul (deputatia), considerandu-se indreptatit s-o obtina, asa cum insusi remarca, intr-un limbaj ambiguu care starneste umorul involuntar: vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt dintai intre fruntasii politici. Vreau mandatul de deputat.

Profesiile de avocat si gazetar ii favorizeaza demagogia si de aceea, in fraze lungi, sforaitoare, ca un actor desavarsit, se adreseaza auditoriului pe care incearca sa-l impresioneze plangand, apoi stapanindu-se, apoi hohotind si rostind dintr-un limbaj patriotard vorbe mari gandindu-se la tarisoara mea, la Romania mea, la fericirea ei, la progresul ei.

Un asemenea limbaj bombastic, pretentios, alteori sententios foloseste in orice imprejurare, fie ca e vorba de discursul electoral sau de alocutiunea din final, fie ca se adreseaza unor personaje ca Tipatescu sau Pristanda si, de aceea, prefectul il si avertizeaza: Ei sa lasam frazeleAstea sunt bune pentru gura casca.

De fiecare data este ipocrit, teatral, sentimental, plin de sine si dovedeste un tupeu iesit din comun. Cat timp este stapan pe situatie este inflexibil, orgolios, agresiv, refuzand orice propunere a lui Tipatescu si incercand sa-si impuna pretentiile. Cand situatia se schimba si ii este nefavorabila, devine umil, neputincios si accepta fara nici o impotrivire toate conditiile puse de Zoe.

Discursurile sale sunt mostre de incapacitate intelectuala. El citeaza far discernamant si in necunostinta de cauza sau stalcind cuvintele (oneste libere), foloseste constructii lipsite de

sens (e sublima, dar lipseste cu desavarsire, capitalistii- pentru locuitori ai capitalei) ori de-a dreptul stupide (lupte seculare care-au durat treizeci de ani).

Limbajul sau latrator este sugerat chiar de autor prin intermediul unor indicatii scenice si de numele purtat care ne duce cu gandul la verbul a catai cu sensul de a flecari.

88.Caracterizeaza un personaj dintr-o drama studiata.

Gelu Ruscanu este directorul ziarului socialist Dreptatea sociala. El este in posesia unor date compromitatoare despre Saru-Sinesti, ministrul justitiei, pe care vrea sa le faca cunoscute in numele justitiei si al adevarului. Gelu Ruscanu aflase insa aceste informatii dintr-o scrisoare de dragoste pe care i-o adresase Maria, sotia lui Sinesti si din care rezulta ca Sinesti ar fi devenit bogat prin uciderea unei matusi bogate, careia i-a distrus testamentul, devenind astfel unicul mostenitor. Pe parcursul dramei, aceasta invinuire ramane doar o supozitie. Pentru a se salva, ministrul va folosi cu multa abilitate santajul, reusind astfel sa scape chiar din mainile unui idealist cum este Gelu Ruscanu, oferind la schimb viata lui Petre Boruga. l9q10qr Gelu Ruscanu afla ca tatal sau, Grigore Ruscanu, punctul sau de sprijin moral si echilibru in viata comisese o frauda: delapidase bani din cauza unei actrite obscure, Nora. O ultima revelatie dureroasa o reprezinta constatarea faptului ca membri comitetului redactional accepta sa nu publice scrisoare in schimbul eliberarii lui Petre Boruga. Ruscanu afla astfel ca pe langa relativitatea iubirii dreptatea este de asemenea relativa, singurul absolut veritabil fiind acela al mortii. De aceea considera ca tatal sau prin gestul facut a stat lucid in fata mortiia ales intr-un act de constiinta. Critica literara a sesizat cu promptitudine o realitate a textului camilpetrescian si anume insuficienta dialogului pentru implinirea sensului operei literare. Textul capata consistenta numai in prezenta indicatiilor autorului, foarte personale, care au facut adeseori din opera dramatica o pagina citita dar putin prezentata pe scena. George Calinescu afirma despre didascaliile lui Camil Petrescu ca luate ca parte integranta din text, notele sunt excelente,

fiind aici portrete si constructii de atmosfera, aici analize ale psihologiei de momentaceasta analiza parantetica si subtila da mari satisfactii intelectuale, ramane insa straina cautatorilor de emotii vii. Aceasta modalitate de construire a personajului este evitata in aproape toata opera sa dramatica. Si portretul lui Gelu Ruscanu, eroul dramei din Jocul ielelor, se contureaza intr-o lunga didascalie facuta de autor:Gelu e un barbat ca de douazeci si sapte -; doua zeci si opt de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar daca face acte de energie. Are nevrozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste intotdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste, si asta ii da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume. Portretul aminteste de Saint-Just, campionul absolut al dreptatii supraumane, asa cum il numeste Penciulescu raison-eurul piesei, pe protagonist, prin analogie cu teribilul justitiar al revolutiei franceze. Directorul ziarului Dreptatea sociala, Gelu, este din aceeasi familie a eroilor camilpetrescieni insetati de absolut care traiesc drama spadei care nu se indoaie, din familia lunaticilor care au vazut idei. Drama eroului se face din impactul cu neputinta de solutionat dintre imperativul categoric al dreptatii absolute pe care il proclama, il apara si doreste sa-l promoveze si realitatea sociala. Gelu este suprauman intr-o lume subumana si doreste sa-i aplice acesteia tiparul utopic al unei lumi perfecte. In aceasta privinta poate ca cel mai bine il judeca Praida:a avut trufia sa judece totul, s-a indepartat de cei asemenea lui care erau singurul lui sprijinl-a pierdut orgoliul lui nemasurat. Asemenea celorlalti eroi ai lui Camil Petrescu, in constiinta lui Gelu Ruscanu este o permanenta naruire de statui, de idoli. Isi cauta punctele de sprijin in dragoste, pe care o descopera insa imperfecta. Vede apoi lucruri si jocuri jucate numai pentru sine si-si cauta fagasul in lupta pentru o cauza care este dreptatea insasi, absoluta, fara privilegiati, o dreptate care este deasupra noastra si este una pentru toata lumea si toate timpurile. Spirit lucid, insetat de idei, care a vazut jocul ielelor, Gelu Ruscanu si-a faurit un tipar de idealitate pe care il aplica refuzand izolarea si detestand complicitatea. De aceea demascarea crimei (presupusa dar nedovedita juridic) atribuite lui Sinesti este, pentru erou, un imperativ categoric. Datoria lui e de a sanctiona chiar daca aceasta nu ar duce la mari schimbari atat cat abate un bob de nisip albia unui fluviu. Dar tiparul de idealitate pe care si l-a faurit arhanghelul Dreptatii sociale vizeaza un ideal gandit pur si static. Este un tipar suprauman format din linii drepte, paralele, ireconciliabile, dar care vizeaza o realitate utopica si nu una in devenire. Conform liniilor de forta ale acestuia, justitia nu poate fi decat absoluta iar dreptatea nu are privilegiati, este abstracta si inumana. Legile sunt si ele nu ale oamenilor ci ale constiintei. Iubirea se supune aceluiasi tipar:o iubire care nu este eterna, nu este nimic, chiar oamenii cand se iubesc cu adevarat devin supraoameni (nu mai sunt oameni) iar fericirea trebuie sa fie si ea durabila pentru ca altfel nu este fericire. Inflexibilitatea absolutului il lasa descoperit in fata vietii, a realitatii. Pe taramul vietii practice Ruscanu e un necunoscator, o persoana inabila. Vine in lumea epocii prea de sus si prea de departe, din lumea pura si geroasa a ideilor. Fiind suprauman pentru aceasta lume, ii aplica acesteia un tipar inuman. Intrebarea care se pune este daca e constient de acest lucru. Uneori intuieste ca morala pe care o proclamam nu e pe masura noastra. Dar el ramane o sabie inflexibila, un personaj care nu accepta o noua tabla de legi, de aceea alege moartea:adica totuldramaCata luciditate atata existenta si deci atata drama.

89.Exemplifica formele de manifestare

ale dramaturgiei in teatrul modern, intr-o text literar studiat.

90. Ilustreaz, apelnd la o oper literar studiat, doua dintre elementele de compoziie ale textului dramatic, selectate din urmatoarea list: act, scen, tablou, replic, indicaii scenice.

O scrisoare pierduta, de I.L.Caragiale e o comedie si evoca viata publica si de familie de la sfarsitul secolului al XIX-lea.. Tema ei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriinduse intre comediile de moravuri si de caracter. Actiunea se desfasoara in capitala unui judet de munte (numele localitatii nefiind specificat, situatia poate fi generalizata), pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale (Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe.

Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache). Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada)

Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.

Act subdiviziune autonom a unei piese de teatru, delimitat de o ridicare i de o lsare de cortin;

Scen

- subdiviziune a unui act dintr-o pies de teatru, delimitat fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului aciunii.

Replica - rspunsul dat de un personaj interlocutorului su n cadrul unui dialog. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta.

Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la inceputul piesei, se precizeaza, alaturi de numele semnificative, statutul social, ocupatia personajelor, ceea ce sugereaza apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare.

91. Evolutia relatiilor dintre doua personaje implicate in conflictul dramatic. Drama.

Subiectul este exprimat ntr-o marturisire a autorului care era student la filozofie n 1916 si sa ntors de la o bataie cu flori la Sosea. Atunci el a fost dezgustat de diferenta ntre cei bogati si mutilati de razboi care stateau pe margine si privea. Camil Petrescu spune "n ziua aceea s-a desprins n mine nsusi autorul dramatic si ntr-o saptamna lucrnd nsetat zi si noapte

am scris prima versiune din Jocul Ielelor care trebuia sa fie drama imperativului violent si categoric al dreptatii sociale.

n ce priveste semnificatia poeziei ea prezinta tragedia intelectualului cinstit , burghez, care s-a rupt de clasa sa si care cauta n miscarea muncitoreasca, socialista o solutie pentru propriile sale probleme, pentru propriile sale contradictii interioare.

Actiunea este declansata de campania de presa sustinuta de Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist, dreptatea sociala mpotriva ministrului de justitie Serban Saru Sinesti, hot si criminal. Campania este dusa de Gelu Ruscanu n numele ideii de justitie absoluta, despre care el afirma "numai ea poate nchega constiintele ntr-o lupta att de grea ca a noastra.

Conflictul principal izbucneste n momentul n care Gelu Ruscanu vrea sa publice scrisoarea, referitoare la crima lui Sinesti. Publicarii scrisorii i se opune militantii socialisti care voiau sa obtina eliberarea lui Petre Boruga. De fapt avem o ciocnire ntre doua idei: ideea de dreptate absoluta, sustinuta de Gelu Ruscanu si care spunea ca dreptatea este de-asupra noastra. Este una pentru toata lumea si pentru toate timpurile. Cea de a doua idee este sustinuta de Praida care este adeptul dreptatii de clasa impuse de cauza clasei muncitoare. Din aceste idei vedem ca Gelu Ruscanu judeca oamenii n functie de ideea sa despre o justitie universala deasupra mentalitatii realitatilor, pe cnd Parida apreciaza utilitatea unui fapt n functie de folosul pe care l aduce clasei.

Cel care traieste drama constiintelor este Gelu Ruscanu. El este director al unei gazete socialiste si duce campania mpotriva ministrului cu scopul de a-l determina sa renunte la portofoliu fiindca este un asasin. Gelu avu n posesie un document de natura intima n care se relateaza cum Sinesti a omort-o pe batrna si bogata sa matusa. Campania se desfasoara n etape bine dozate, cititorii asteptnd dezvaluirea senzationalului. Drame lui Ruscanu este determinta de conflictul dintre conceptia sa despre dreptate si de conditiile concrete de viata, care nu corespund imaginii teoretice. Ruscanu este o fire singuratica, orgolioasa, vesnic nemultumit de ceea ce i ofera oamenii din jur. Si-a facut un ideal din imaginea tatalui sau, Grigore Ruscanu. Tatal nu este prezent n piesa, ci numai imaginea conturata de alte personaje care nu este n concordanta cu cea a fiului sau. De la alte personaje aflam ca Grigore Ruscanu era lipsit de vointa, pleda rar, desi era recunoscut. Gelu Rebrenu face parte din familia intelectualilor lui Camil Petrescu, care au vazut idei. El recunoaste: "eu am vazut ideile". Drama celor care au vazut ideile este explicata de ? Pluciulescu?: " cine a vazut ideile devine neom". Ideile lui Ruscanu despre dreptatea absoluta si despre absolutul n iubire se prabuseste: "o iubire care nu este eterna nu este nimic". Eroul se va sinucide nu pentru ca i s-a impus ncetarea campaniei mpotriva lui Sinesti ci pentru ca a descoperit identitatea tragica ntre el si tatal sau. naintea mortii este framntat de o singura problema, si anume: ce a gndit tatal sau naintea de a muri.

92. Evolutia relatiilor dintre doua personaje implicate in conflictul dramatic. Comedia.

Unul dinre cuplurile cu cel mai mare impact n comedia O scrisoare pierdut este cel reprezentat de Zoe i Zaharia Trahanache: ei reprezint ipostaza familiei ce cultiv valori imorale precum adulterul, minciuna, falsitatea, ipocrizia, tradarea. Stlp al puterii locale, venerabilul preedinte al tuturor comitetelor i comiiilor Zaharia Trahanache are n prefectul tefan Tiptescu nu numai un prietin, asa cum declar la sfritul piesei, ci n primul rnd un amant al soiei, un partener care s l nlocuiasc n edinele politice prelungite. Astfel, vorbind despre evoluia cuplului Zaharia-Zoe, vorbim de fapt depre triunghiul conjugal Tiptescu-Trahanache- Coana Joiica.

Echilibrul cuplului nu este ns periclitat de adulter, ci de pericolul de a fi publicat scrisoarea compromitoare de ctre Caavencu. Interesant este c personajele nu i pun deloc problema destrmrii cuplului, ci doar pe cea pierderii capitalului de influen, de credibilitate, de putere politic.

Specific comediei, ambele personaje ilustreaz tipuri umane, dar depesc totui schematismul teatrului clasic, fiind individualizate prin comportament, particulariti de limbaj sau nume, dar i prin combinarea elementelor de statut social i psihologic. Zoe este nu numai cocheta i adulterina, ci mai ales femeia voluntar care conduce din culise ntraga via politic a oraului, manipulnd toi brbaii fie prin specularea slbiciunilor afective, fie prin voina de fier. De asemenea, Trahanache nu este numai ncornoratul i ticitul, ci mai ales politicioanul abil care prin firea calm i ticul ai puintic rbdare! ctig timp de reacie, intimidndu-i adversarii.

93. Conceptul operational Curent literar. Ideologia literara romantica.

Curent literar- reprezint o grupare larg de scriitori i opere, care se nrudesc substanial prin numeroase trsturi comune de ordin ideologic i artistic, prin preferina pentru o anumit tematic i prin modaliti stilistice distincte.

Curente literare:- clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul, naturalismul, dadaismul etc

Romantismul este un important curent literar si artistic, aparut in Anglia, Franta si Germania in prima parte a secolului trecut, ca opozitie la clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar din miturile si legendele unor popoare indepartate; sustineau valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii; incercau sa elibereze creatia artistica de rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces in paginile romanelor, a pieselor de teatru sau in versurile poeziilor unor personaje si probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie Franceza din 1789. Romantismul s-a extins treptat in principalele tari europene, cuprinzand toate artele si chiar unele domenii ale vietii sociale, si determinad existenta unui stil romantic in mobilier, in imbracaminte etc. In timp ce clasicismul este un curent al ratiunii, romantismul exalta sentimentul si fantezia. Natura patrunde masiv in creaiile romantice, in vreme ce pe clasicisti ii interesau numai caractarele umane. Visul si exotismul, interesul pentru taramuri indepartate reprezinta teme ale romantismului.

95. Conceptul operational Curent literar. Simbolism.

Simbolismul este primul curent literar modernist, aprut n Frana, la sfritul secolului al XIX-lea, ca reacie mpotriva parnasianismului i naturalismului. Acest nou curent impune n liric alt tip de expresivitate, evitnd sentimentalismul, patetismul i retorismul specifice romantismului i impunnd o alt concepie asupra liricii, mai modern.

Cel care i d numele curentului este scriitorul francez Jean Moreas, ntr-un articol aprut n ziarul Le Figaro. Reprezentanii de seam ai curentului simbolist n Frana sunt: Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Stephane Mallarne

n Romnia, simbolismul se manifest aproape sincronic cu cel european (sf. sec. al XIX-lea), avnd ca teoretician pe Alexandru Macedonski. El scrie un articol intitulat Poezia viitorului, aprut n revista proprie Literatorul, prin care susine necesitatea unei noi formule artistice. Astfel devine nu numai teoretician al curentului, dar mai trziu este chiar fondator de coal simbolist. Totui, nu reuete s se desprind n totalitate de estetica romantic. Alturi de ali reprezentani ai curentului, precum Dimitrie Anghel, ion Minulescu sau tefan Petic, Macedonski rmne n esen un poet romantic cu elemente simboliste, unicul poet romn cu adevrat simbolist fiind George Bacovia.

Poezia simbolist este exclusiv o poezie a sensibilitii pure. De aceea obiectul operei simboliste l constituie strile sufleteti nelmurite, confuze. Astfel de stri sufleteti caracteristice curentului sunt spleenul, oboseala psihic, disperarea, apsarea sufleteasc, nevroza. Cultivarea simbolului are, de asemenea , o importan major n cadrul acestui curent, raportul dintre universul interior al eului poetic i universul exterior nefiind exprimat, ci doar sugerat. Poezia la simboliti nu trebuie s numeasc obiectul, ci s-l sugereze, s-l evoce pentru a crea o stare sufleteasc. Sugestia este deci o cale de exprimare a corespondenelor, a legturilor imperceptibile ntre elementele lumii nconjurtoare, cultivnd senzaiile coloristice, auditive, olfactive sau uneori imagini complexe (sinestezie). Exemple pentru contopirea imaginilor amintite putem ntlni pe parcursul ntregii creaii bacoviene: E miros de cadavre, iubito , Carbonizat, amorul fumega /Parfum de pene arse, i ploua... /Negru, numai noian de negru... (Negru).

O alt trstur definitorie a poeziei simboliste const prin cutarea muzicalitii exterioare, obinute nu numai prin ritmuri i rime perfecte, ci mai ales prin repetiia obsedant a unor cuvinte sau versuri, a refrenurilor. La Bacovia ntlnim nu numai versuri refrene (i ninge ca-ntr-un cimitir - poezia Nevroz), ci uneori strofe ntregi , repetate pentru amplificarea mesajului artistic (i toamna i iarna/ Coboar amndou,/i plou, i ninge,/ i ninge i plou). Instrumentele muzicale sau compoziiile muzicale au de asemenea rolul de a

exprima o stare sufleteasc a creaiei. Totodat, pentru o muzicalitate interioar, dar i pentru a sugera sentimente intime, se folosete versul liber, o noutate prozodic.

Printre temele favorite ale simbolitilor se enumr tema naturii, ca fiind un cadru dezolant, n care predomin anotimpurile dezagregrii. Ploaia, ninsoarea iernii i a toamnei produc o rezonan n spiritul eului liric, aducnd mereu melancolie, monotonie, nevroz (i toamna, i iarna / Coboar-amndou; / i plou, i ninge / i ninge, i plou. - Moin). La Bacovia toamna devine deci anotimpul mohort al ploilor interminabile, al umezelii, pe cnd iarna este anotimp al frigului luntric al ninsorii i al ceii.

Tot de simbolism aparine tema oraului de provincie , al spaiului obsedante care produce sentimentul inadaptrii, al incapabilitii de comunicare cu ceilali; sau tema iubirii, iubirea fiind ns tratat ntr-o manier total diferit fa de romantism. Creaia bacovian are ca laitmotiv motivul morii, al dorinei de evadare. i-un frig m cuprinde / Cu cei din morminte. / Un gnd m deprinde... Obsesiei sfritului continuu adeseori i se adaug i un acut sentiment de nevroz. Totui, moartea nu produce sentimente de fric sau de groaz, deoarece ea este considerat mai degrab o cale de evadare din spaiul sufocant al universului citadin.

n final, putem trage concluzia, c simbolismul este un curent cultural care a avut influene determinante asupra evoluiei literaturii romne, dndu-ne mari personaliti literare, precum George Bacovia, poet care prin sistemul su unic de simboluri i nscrie numele ntre creatorii de art nemuritori.

96. Doctrina estetica promovata de Dacia literara.

Dacia literar, aparuta la 30 ianuarie 1840, redactor M. Koglniceanu. A aparut in perioada paoptist - 1830-1860. Reprezentani: V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Grigore Alexandrescu (fabule, satire), C. Negruzzi (Scrisori, Alexandru Lpuneanul). Introducia la Dacia literar este articolul-program al paoptitilor. Acesta conine urmtoarele puncte:

1. Dorina de a se edita o revist, care s conin producii literare de pe ntreg teritoriul Daciei (revistele de pn atunci aveau o culoare local i erau influenate politic).

2. Dorina de a unifica limba romn literar.

3. Nevoia de a avea o literatur original i unitar pentru toi romnii.

4. Se pun bazele unei critici obiective (vom critica opera i nu persoana Kogalniceanu).

5. Se combat traducerile si imitaiile: traducerile nu fac o literatur; imitaia ucide n noi duhul naional Koglniceanu

6. Se propun teme originale pentru literatur:

a) istoria naional;

b) folclorul i tradiiile;

c) natura, frumuseile patriei.

97. Rolul Junimii si a lui Titu Maiorescu.

Junimea junimismul

Este o micare literar i cultural de la sfritul secolului al XIX-lea iniiat de civa tineri, care veniser de la studii din strintate: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti .

A fost nfiinat n 1863. A avut revist proprie, aprut la 1 martie 1867 Convorbiri literare.

Junimitii au avut preocupri n trei domenii:

cultura prin preleciuni populare organizate de acetia, pentru educarea maselor;

domeniul limbii

T. Maiorescu propune s se scrie n limba romn cu ortografie fonetic i nu etimologizant; ortografie fonetic se pronun aa cum se scrie;

T. Maiorescu s-a pronunat n ceea ce privete neologismele ntr-un articol din 1881 Neologismele; el arat c acolo unde n limba romn exist pe lng cuvntul slavon un cuvnt de origine latin trebuie ndeprtat cel de origine slavon i pstrat cel latin; Ex: vom zice binecuvntare i nu blagoslovenie; bunavestire i nu blagovetenie; Acolo unde lipsete din limb un cuvnt i trebuie neaprat introdus o anumit idee vom mprumuta din limbile neolatine, n special din francez i italian.

domeniul literaturii cel mai important studiu al criticului T. Maiorescu este cel din 1872 Direcia nou n poezia i proza romneasc; n acest studiu, prezint situaia poeziei i a prozei romneti de pn la el, n acelai timp sesiznd apariia unui om al timpului modern, Mihai Eminescu. l numete pe Vasile Alecsandri cap al poeziei noastre n generaia trecut, afirmnd despre pasteluri c sunt o podoab a literaturii romne.

A susinut tinerele talente, ca Eminescu, Caragiale, Creang, Slavici,

combtnd mediocritile.

Titu Maiorescu a impus o direcie nou n literatura romn. Dei nu a fcut analiz pe text, a sintetizat n anumite afirmaii valoarea i importana celor mai buni scriitori ai vremii:

- n poezie Mihai Eminescu

- n proz Ioan Slavici promotorul realismului rural

- Ion Creang geniu poporal

- n dramaturgie I.L. Caragiale

www.ebacalaureat.ro

98. Rolul lui Titu Maiorescu.

Contributiile estetice si critice ale lui Titu Maiorescu incep cu studiul: O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, studiul insotit de o antologie de poezie, urmarind intarirea conceptului de poezie si de valoare. Studiul este format din doua parti: Conditiunea materiala a poeziei si Conditiunea ideala face mai intai dinstictia intre poezia ca arta, menita sa exprime frumosul si stiinta care se ocupa de adevar. Frumosul fiind ideea imbracata in materie sensibila, cuvintele au rol determinant in formarea de imagini prin personificari, comparatii, epitete, toate alcatuind conditiunea materiala a poeziei. Criticul atrage atentia ca sentimentele umane exprimate sunt eterne si universale: viata, moartea, bucuria, tristetea, nou putand fi decat capacitaeta poetului, as scriitorului de a folosi limba si imaginile artistice.

In Conditiunea ideala, Titu Maiorescu ocupandu-se de obiectul poeziei precizeaza ca acesta este totdeauna un simtamant sau o pasiune niciodata o cugetare exlusiv intelectuala. Deci iubirea, ura, tristetea, disperarea, mania constituie obiectul poezei, ele urmarind a avea concentrare, capacitate imaginativa si emotionala.

In studiul In contra directiei de azi in cultura romana (1868), Titu Maiorescu fundamenteaza teoria formelor fara fond, opunandu-se la introducerea neselectiva a formelor civilizatiei occidentale care nu pot duce la progres. In perioada interbelica, E. Lovinescu va accepta teroria formelor fara fond, desigur etapa evolutiei culturii, literaturii romane fiinda alta decat cea pe care a reprezentat-o Titu Maiorescu.

In studiul Directia noua in poezia si proza romana (1872), criticul sugereaza o ierarhizare a valorilor incurajatoare. Astfel dupa V. Alecsandri, pe care-l considera cap al generatiei trecute inscrie urmele lui M. Eminescu poet foarte tanar care publicase in Convorbiri Literare numai trei poezii. Remarca farmecul limbajului, ca semn al celor alesi, conceptia inalta privind intelegerea artei antice.

99. Directia modernista Eugen Lovinescu

Modernismul a fost promovat de revista Sburtorul (1919-1922; 1926-1927) i de cenaclul cu acelasi nume.

Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori i imprimarea unor tendine moderniste n evoluia literaturii. Sburtorul refuz s-i arate preferina pentru vreo formul estetic anumit, astfel nct la revist colaborau smntoriti, parnasieni, simboliti, realiti.

Ideile lovinesciene vor fi restrnse i publicate n Istoria literaturii romne contemporane i n Istoria civilizaiei romne moderne.

Sburtorul va pleda pentru racordarea literaturii romne cu spiritul veacului.

Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului, conform creia civilizaia i cultura se propag prin imitaie de la superior la inferior. Literatura trebuie s prseasc tradiionalismul smntorist i gndirist i s se nscrie n modernitate cultivnd inspiraia citadin, i prelund noi forme promovate de literatura european. Mai nti se mprumut forma, modelele, structurile din cultura mai dezvoltat, apoi se creeaz i un fond original, forme proprii, inndu-se cont i de specificul romnesc. Lovinescu susine c imitaia simpl fr asimilaie nu are nici o valoare. Criticul accept teoria formelor fr fond pe care o respingea Titu Maiorescu, considernd c formele pot s-i creeze fondul.

n concepia lui Lovinescu, modernismul presupunea:

trecerea de la romanul rural la cel citadin, la literatura analitic;

preocuparea pentru problematica intelectualului;

3 trecerea de la poezia epic, cultivat de exemplu de George Cobuc, la o poezie care cultiv simbolul, subiectivismul extrem;

epicul va tinde spre o creaie obiectiv (vezi cazul lui Rebreanu).

Criticul afirm primatul esteticului asupra eticului. Moralitatea unei opere de art este de natur estetic i nu etic. Ea const n acea nlare impersonal, n acea obiectivare a cititorului, prin care uit de sine, trind emoii estetice.

100. Ideologii literare din perioada interbelica (modernism, traditionalism)

n perioada interbelic, exist 2 tendine majore n literatur:

- direcia tradiionalist reprezentat de revista Gndirea i de cercul gndiritilor condus de Nichifor Crainic. Reprezentani: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.

Se pune accent pe aprarea tradiiei.

Spiritul critic se menine, dar mpotriva tendinelor moderne.

Teme: interesul pentru folclor, idealizarea trecutului naional.

Curente literare: smntorismul, poporanismul, gndirismul.

Gndirismul: micare literar dezvoltat n jurul revistei Gndirea, avndu-l ca redactor pe Nichifor Crainic.

Colaboratori: Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu.

Se cultiv valorile naionale, dimensiunea ortodox.

Sensul tradiiei n acest studiu, N. Crainic distinge ntre romantici i intelectualii europenizani; romanticii afirmau poporul i erau interesai de folclor, n timp ce intelectualitii tgduiau poporul i abdicau de la autohtonism.

Tradiionalismul voiete o cultur creatoare de valori autohtone; inta suprem a unui popor este creaia dup chipul i asemnarea lui.

- direcia modernist cunoate i ea dou orientri:

Micrile artistice care exprim o ruptur de tradiie, atitudine modernist = atitudine antiacademic, anticlasic, anticonservatoare, mpotriva tradiiei.

Curente postromantice: simbolismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul.

Teoreticianul modernismului a fost criticul literar Eugen Lovinescu; revista i cenaclul Sburtorul.

Teoria sincronismului

Teoria formelor fr fond este susinut de ctre criticul Eugen Lovinescu.

Autonomia esteticului (esteticul trebuie disociat de alte valori cum ar fi eticul i etnicul).

Caracteristici ale curentelor de avangard:

- respingerea tradiiei;

- spiritul de frond (opoziie fa de trecut);

- spiritul ludic (de joac) poemele lor mizeaz pe fantezie, vis, joc de imagini;

- forme de exprimare ocante.

Exemple de curente avangardiste: dadaismul, suprarealismul,constructivismul. Termenul de modernism a fost impus n critica literar de Eugen Lovinescu, care ntemeiaz la Bucureti revista Sburtorul i cenaclul cu acelai nume. Revista a activat ntre anii 19191922; 1926-1927. Criticul Eugen Lovinescu promoveaz o serie de scriitori tineri n revista sa: Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, G. Clinescu

Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori i imprimarea unor tendine moderniste n evoluia literaturii

videntiati modul in care conflictul/conflictele unui roman ( de tip obiectiv sau de tip subiectiv) studiat se reflecta in evolutia personajului principal/a personajelor

Moromeii, de Marin Preda Roman de tip obiectiv Ilie Moromete - personajul principal (I vol. Moromeii, 1955) Conflictul principal este de natur tragic i se d ntre om i istorie, istorie care i marcheaz n mod hotrtor destinul, dei omul are iluzia c se poate sustrage ei. Incipitul aduce n prim-plan problema timpului. Se pare c timpul avea cu oamenii nesfrit rbdare; viaa se scurgea aici, fr conflicte mari. Rbdarea aceasta este o impresie greit a oamenilor nii, aflai n pragul unor imense rsturnri istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Ilie Moromete care cred c st n puterea lor de a evita marile conflicte. Naratorul ne induce n eroare pentru a face mai viu conflictul, mai puternic ieirea acestei lumi din matc. n spaiul epic al lui Marin Preda funcia acestui timp este ns paradoxal. El nu mai are rbdare i va produce n snul rnimii schimbri fulgertoare, care pun n cumpn nsui destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite n perfect concordan cu timpul sugerat i un sfert din volumul nti se petrece de smbt seara pn duminic noapte, adic de la ntoarcerea Moromeilor de la cmp pn la fuga Polinei cu Biric. Ritmul evenimentelor se precipit n ultima parte a volumului I, semn al faptului c timpul nu mai avea rbdare. Trei ani mai trziu, izbucnea cel de-al doilea rzboi mondial. Familia lui Ilie Moromete este i ea mcinat de tot felul de conflicte n aparen minore, dar care vor duce treptat la destrmarea ei i la schimbarea total a personajului principal, Ilie Moromete, care-i pierde controlul asupra familiei sale. Starea conflictual este permanent. Exist conflicte ntre: - Moromete i Catrina, deoarece aceasta vrea s-i fie trecut casa pe numele ei, fapt promis de Moromete cnd acesta vnduse un pogon de pmnt din zestrea soiei. Catrina l va prsi pe Ilie n volumul al doilea, n urma aflrii vetii ca Moromete le-a promis bieilor c dac se vor ntoarce acas le va da lor totul. Femeia supus de la nceputul vol. I se va transforma radical n cel de-al doilea volum.

- frai; chiar dispunerea membrilor familiei la mas de la nceputul romanului arat rivalitile existente ntre copiii din prima cstorie i cei din a doua cstorie a lui Moromete. Copiii din prima cstorie (Achim, Paraschiv i Nil) stteau spre tind gata de plecare dac s-ar fi iscat vreo ceart. Cei fcui cu Moromete stteau de partea cealalt lng mama lor, Catrina. - Niculae i tatl su, care nu vrea s-l trimit la coal. Ca filosofie a existenei, Niculae este un antimoromeian. Moromete se rupe definitiv de fiul su n al doilea roman. Conflictul dintre el i Niculae simbolizeaz conflictul dintre dou concepii despre ran. Niculae refuz orice dialog. El este n cutarea unor valori care s-i ordoneze existena. - tat i cei trei fii, care vor s mearg la ora s se mbogeasc rapid. Intrarea ranilor mai nlesnii n circuitul comerului de cereale are nu numai o importan economic, ci le modific n primul rnd atitudinea fa de pmnt. Ei nu mai sunt ranii lui Rebreanu, apsai de acea obsesie a pmntului, teribil ca o fatalitate. Centrul vieii economice rneti s-a deplasat de la posesia i exploatarea pmntului la valorificarea produselor sale rneti. Relaia omului cu pmntul a fost desacralizat. ranii din Moromeii ncep s se deosebeasc ntre ei prin cu totul altceva dect numrul strict al pogoanelor i anume prin faptul c unii au, iar alii nu au posibilitatea de a cumpra sau de a vinde. Pe lng aceste crize interne, exist i o criz extern a familiei produs de: impozite, datorii la banc i alte datorii de gospodrie.

Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (perioada dupa al doilea razboi mondial)

Morometii, de Marin Preda Ilie Moromete - personajul principal (I vol. Moromeii, 1955) Caracterizare direct a. fcut de narator: dezvluie un Moromete cu o personalitate complex, un lider al satului, care are o plcere deosebit de a sta de vorb i de a medita; b. fcut de alte personaje:Catrina se amuz de glumele lui. De cele mai multe ori i face reprouri i crede c are sufletul negru de rutate i de tutun. Spune ca are o logica sucita. Cocoil l face prost, dar n realitate l admir i chiar l invidiaz pentru c tia s gseasc n ziar lucruri pe care el nu le vedea. c. autocaracterizare: Domnule, eu totdeauna am dus o via independent libertatea interioar e trstura lui definitorie. Caracterizarea indirect e dedus din faptele personajului, care dezvluie mai multe trsturi de caracter: - Moromete nu are un spirit comercial. - Se consider superior celorlali. nainte de ntlnirea din poiana fierriei luiIocan intr s se brbiereasc i se las ateptat ca o vedet.

- Nu scap nici un prilej de a-i ironiza pe ceilali: cnd bea uic la Blosu, cnd comenteaz articolele din ziar. - Are tendina de a domina i de a face ca lumea din jur s se mite dup voina lui - Are reacii paradoxale: unde te atepi s se supere, el se amuz. De ex. n momentul n care cinele Duulache fur brnza de la mas, o ceart pe Catrina: De ce s mncm cinele, fa, e bun cinele de mncat? E bun s te mnnce el pe tine. Familia lui Moromete este una de tip patriarhal, el este un pater familias, a crui autoritate e n declin.

Marin Sorescu s-a nascut la 18 februarie1936 in comuna Bulzesti din judetul Dolj.A urmat cursurile liceului di Predeal si a absolvit Facultatea de Filologie di Iasi. Debutul la avut prin volumul Singur printre poeti,,,ca apoi in 1990 sa primeasca Premiul International Herder,iar in 1991sa devina membru al Academiei Romane.S-a stins din viata in 1997.

Iona , subintitulata de Marin Sorescu tragedie in patru tablouri , a fost publicata in 1968 in revista Luceafarul si face parte , alaturi de Paraclisierul si Matca , dintr-o trilogie dramatica , intitulata sugestiv Setea muntelui de sare . Iona a fost publicata in 1968 alaturi de "Paracliserul" si "Matca",dintr-o trilogiedramatica,intitulata sugestiv"Setea muntelui de sare". Titlul trilogiei este o metafora care sugereaza setea de Absolut a omului superior,iar cele trei drame care o compun sunt mediatii-parabole,realizate prin ironie. Ilustrand titlul trilogiei, dramele "Iona" , "Paracliserul" si "Matca" sunt parabole pe tema destinului uman,parafrazand trei mituri fndamentale: mitul biblic(Iona), mitul mesterului Manole(Paracliserul) si potopului (Matca). Drama "Iona" are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai.Iona este insarcinat sa propavaduiasaca cuvantul Domnului in cetatea Ninive,caci pacatele omenirii ajunsesera pana la cer.Iona primeste misiunea,dar se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis.Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere trimitand un vant puternic care provoaca o furtuna pe mare. Corabierii banuiesc faptul ca Iona este cel care a atras mania cereasca,asa il arunca in valuri. Din porunca divina ,Iona este inghitit de un monstru marin si dupa trei zile si trei nopti petrecute in burta pestelui in pocainta,"Domnul a poruncit pestelui s ipestele a varsat pe Iona pe uscat ". Subiectul acestei fabule biblice se intalneste in piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext,personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea ca acesta din urma este inghitit de chit pentru ca voia sa fuga de o misiune,pe cand eroul lui Sorescu nu savarseste nici un pacat,se afla inca de la inceput"in gura pestelui" si nici nu are posibilitatea eliberarii de fapt . Tema ilustreaza stigatul tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de a inainta pe calea libertatii si a asumarii propriului destin,raportul dintre individ si societate,dintre libertate s inecesitate,dintre sens si nonsens, ca problematica filozofica existentiala.

Iona este pescar,este omul aflat in fata intinderii imense de apa,marea,care sugereaza libertate,aspiratie,iluzie si chiar deschidere spre un orizont nelimitat.

Iona, pescar pasionat,semnifica omul ce aspira spre libertate,aspiratie si iluzie,idealuri simbolizate de marea care-l fascineaza.El incearca sa-si controleze destinul , sa-l refaca.Fiindca nu-si poate implini idealul,prinderea miticului peste,el este inghitit de un peste urias,intrand astfel intr-un spatiu inchis la infinit,care este si unica ratiune de a lupta pentru existenta,unde mereu pestele cel mare il inghite pe cel mic.Lumea este simbolizata de acest univers piscicol,in care pestii se inghit unii pe altii,Iona insusi fiind un abdomen de peste.Incercand sa se elibereze,el spinteca peretii pantecelor mistuitori ai sirului nesfarsit de pesti,intr-o succesiune concentrica,sugerand ca eliberarea dintr-un cerc a lexistentei este posibila numai prin inchiderea in altul,iesirea din limitele vechi inseamna intrarea in limite noi.

Metafora pestelui este viziunea centrala a piesei: in pantecele chitului,Iona se descopera pe sine,ca ins captiv intr-un labirint in care omul este vanat si vanator,condamnat la eterna conditie de prizonier.Iona este constrans la un exil fortat in spatiul singuratatii absolute si cauta mereu comunicarea cu ceilalti,solidaritatea umana,identitatea sinelui in setea sa pentru libertatea de exprimare si de actiune.Imbatranit , Iona iese la lumina dupa ce spiteca ultimul peste,pe o plaja pustie,dar orizontul care i se arta il inspaimanta,pentru ca si acesta este alcatuit dintr-un alt sir nesfarsit de burti de peste,desi crezuse ca e liber.Intelege ca vinovat este"drumul,el a gresit-o" si gandeste o cale inversa petru a "iesi la lumina" .Isi sriga numele si, in loc de a mai taia burti de peste,in speranta unei libertati iluzorii,isi spinteca propriul abdomen,cu sentimentul de a fi gasit,nu in afara,ci in sine,deplina libertate:"Razbim noi cumva la lumina".

Gestul sinuciderii si simbolul luminii din final sunt o incercare de impacare intre omul singur si omenirea intreaga,o salvare prin cunoasterea de sine,ca forta purificatoare a spiritului,ca o primire sufleteasca.

Piesa de debut a autorului , Iona (1968) reprezinta capodopera sa dramatica si unul dintre evenimentele vietii noastre teatrale. In ea , autorul a simbolizat drama ontologica a omului modern (si a omului ca fiinta) aflat sub puterea destinului orb. Inspirata din mitul biblic al omului inghitit de un peste , opera nu prezinta o drama individuala , ci una general umana , nascuta din framantarile si nelinistile fiintei pamantene in fata propriului destin. De-a lungul celor patru tablouri , Iona da nastere la interogatii existentiale grave , privitoare la viata , moarte , singuratate , destin; prin aceasta trasatura , ea se incadreaza inteatrul de idei devenind un adevarat poem dramatic al nelinistiimetafizice.

Drama "Iona" are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai.Iona este insarcinat sa propavaduiasaca cuvantul Domnului in cetatea Ninive,caci pacatele omenirii ajunsesera pana la cer.Iona primeste misiunea,dar se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis.Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere trimitand un vant puternic care provoaca o furtuna pe mare. Corabierii banuiesc faptul ca Iona este cel care a atras mania cereasca,asa il arunca in valuri. Din porunca divina ,Iona este inghitit de un monstru marin si

dupa trei zile si trei nopti petrecute in burta pestelui in pocainta,"Domnul a poruncit pestelui s ipestele a varsat pe Iona pe uscat ". Subiectul acestei fabule biblice se intalneste in piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext,personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea ca acesta din urma este inghitit de chit pentru ca voia sa fuga de o misiune,pe cand eroul lui Sorescu nu savarseste nici un pacat,se afla inca de la inceput"in gura pestelui" si nici nu are posibilitatea eliberarii de fapt .

Rezumatul operei literare

Personajul Iona este un pescar supus legilor destinului ce in cazul sau nu a fost prea darnic de aici puternicul pesimism ce il cuprinde ajungand chiar pana a pescui intr un acvariu pe care il ia mereu cu el pentru zilele negre cand nu prinde nimic.Intriga are ca punct de plecare mitul lui Iona unde un chit ii va fi pe post de casa timp de cateva zile.Aici are loc marea schimbare ce este cuprinsa in desfasurarea actiunii.

Tabloul II se petrece in interiorul pestelui I in intuneric , ceea ce il determina pe Iona sa constate ca incepe sa fie tarziu in mine. Uite , s-a facut intuneric in mana dreapta si-n salcamul din fata casei(simte ca se apropie sfarsitul). Iona vorbeste mult , logosul fiind expresia supravietuirii , si-am lasat vorba in amintirea mea , macar la soroace mai mari ca universul intreg sa fie dat lumii de pomana. Monologul continua cu cele mai variate idei existentiale , De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii? ori cugetari , de ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte?. Iona doreste sa se simta liber , incearca sa dovedeasca ca omul este liber sa-si faca propriul sau drum in viata pot sa merg unde vreau , fac ce vreau , vorbesc. Sa vedm daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura. Nu mie frica , dar intarind ideea de mai sus(logosul este expresia supravieturii) el continua sa vorbeasca.

Eroul isi aminteste povestea chitului dar nu il intereseaza decat in masura in care ar fi ancorata in real pentru ca nu cunoaste solutia iesirii din situatia limita , reprezentata de vesnica mistuire a pantecului de peste. Iona gaseste un cutit , semn al libertatii de actiune si constata lipsa de vigilenta a chitului , si recomanda ca artrebui sa se puna un gratar la intrarea in orice suflet de unde reiese ideea de necesara selectie lucida a lucrurilor importante din viata. El isi pune intrebarea daca ma sinucid? si intelege imprudenta care e tanar , fara experienta cutitul exprimand o cale de iesire din aceasta situatie anormala , sunt primul pescar pescuit pescuit de el.In finalul tabloului , Iona devine visator si este ispitit sa construiasca o banca de lemn in mijlocul marii pe care sa se odihneasca pescarusii mai lasi si vantul. Singururl lucru bun pe care l-ar fi facut in viata lui ar fi aceasta banca de lemn avand de jur-imprejur marea comparabila cuun lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului.

Drama continua in interiorul pestelui II , care l-a inghitit pe primul peste. In acest peste se afla o mica moara de vant , simbol al zadarniciei.Iona mediteaza asupra vietii , conditiei umane , si la ciclicitatea vietii cu moartea: daca intr-adevar sunt mort si acum se pune problema sa vin iar pe lume ?. Oamenii uita ca sunt semeni si sunt supusi aceleiasi conditii de muritori , neglijezi azi , neglijezi maine , ajungi sa nu-ti mai vezi fratele. Punctul culminant este subliniat prin aparitia celor doi figuranti cu barne in spate care nu scot nici un cuvant surzi si chiar muti , acestia simbolizand oamenii ce-si duc povara data de destin ,

dar care nici nu se framanta sa gaseasca o motivatie. ca apoi sa continue im burta celui de al treilea peste unde Iona are o ultima confruntare cu propria constiinta .Deznodamantul desi socant are in esenta ideea de libertate din nebunia proprie precum si ciclicitatea vietii stagnante la un nivel inferior al unor consecutive reincarnari pe care Iona incearca sa o inteleaga ca apoi sa i se conformeze.

Iona

- personaj de teatru modern-parabola -

- personaj-simbol -

- personaj alegoric -

"Iona", de Marin Sorescu

- teatru modern-parabola -

"Iona", subintitulata de Marin Sorescu (1936-1996) "tragedie in patru tablouri", a fost publicata in 1968 in revista "Luceafarul" si face parte, alaturi de "Paracliserul" si "Matca", dintr-o trilogie dramatica, intitulata sugestiv "Setea muntelui de sare". Titlul trilogiei este o metafora care sugereaza ideea ca setea de adevar, de cunoastere si de comunicare este calea de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul istovitor al existentei, iar cele trei drame care o compun sunt meditatii-parabole, realizate prin ironie artistica.

Intr-un interviu privind semnificatia dramei, Marin Sorescu a declarat: "Imi vine pe limba sa spun ca Iona sunt eu... Cel care traieste in Tara de Foc este tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii".

Iona este personajul principal si eponim (care da numele operei - n.n.) al dramei (omonime), pentru conturarea caruia Marin Sorescu foloseste tehnica moderna a monologului dialogat sau solilocviului (monolog rostit in prezenta sau absenta altui personaj, de care se face abstractie - n.n.). Iona se dedubleaza pe tot parcursul piesei, dialogand cu sine insusi pentru a pune in valoare numeroase idei privind existenta si destinul uman, prin exprimarea propriilor reflectii, opinii sau conceptii. insusi dramaturgul precizeaza, in deschiderea piesei, aceasta modalitate artistica, mentionand: "Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si raspunde, se comporta ca si cand in scena ar fi doua personaje. Se dedubleaza si se strange, dupa cerintele vietii sale interioare si trebuintele scenice." Formula literara a solilocviului impletita cu influenta biblica in conturarea personajului si cu tematica filozofica, atribuie dramei calitatea de text aflat la granita, inscris in neomodernismul literar.

Eroul lui Marin Sorescu are la origine cunoscutul personaj biblic Iona, fiul lui Amitai, care fusese insarcinat in taina sa propovaduiasca, in cetatea Ninive, cuvantul Domnului, intrucat pacatele omenirii ajunsesera pana la cer. Dupa ce accepta misiunea, Iona se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere, trimitand un vant ceresc care provoaca o furtuna pe mare. Corabierii, banuind ca Iona este cel care a atras mania dumnezeiasca, il arunca in valuri. Din porunca divina, Iona este inghitit de un monstru marin si, dupa trei zile si trei nopti petrecute in burta pestelui in pocainta, "Domnul a poruncit pestelui si pestele a varsat pe Iona pe uscat".

Iona din piesa se deosebeste de personajul biblic prin aceea ca acesta din urma este inghitit de chit ca pedeapsa, pentru ca voia sa fuga de o misiune, pe cand eroul lui Sorescu, desi nu savarsise niciun pacat, se afla inca de la inceput "in gura pestelui" si nici nu are posibilitatea eliberarii in fapt.

O prima definire a lui Iona ar putea fi data de titlu, interpretarea cuvantului format din particula "io" (domnul, stapanul) si "na", cu sensul familiar al lui "ia", motivand, eventual, numele personajului.

Iona este un personaj neomodernist, care exprima strigatul tragic al individului insingurat, care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de a inainta pe calea libertiltii si de a-si asuma propriul destin, raportul dintre individ si societate, dintre Iibertate si necesitate, dintre sens si nonsens, ca problematica fiiozofica existentiala. In cele patru tablouri ale dramei, Iona apare intr-o tripla ipostaza: pescar, calator si auditoriu.

Tabloul I il plaseaza pe Iona "in gura pestelui", stand total nepasator cu spatele la acesta si cu fata la imensa intindere de apa, marea, care sugereaza libertate, aspiratie, iluzie sau chiar o posibila deschidere spre un orizont nelimitat.

Iona este un pescar ghinionist, care, desi isi doreste sa prinda pestele cel mare, prinde numai "fate". Pentru a nu se demoraliza din cauza neputintei impuse prin destin, atunci cand vede "ca e lata rau", isi ia cu el un acvariu ca sa pescuiasca pestii care "au mai fost prinsi o data". Din pricina neputintei, Iona se simte un ratat, un damnat. Iona incearca, strigandu-se,

sa se gaseasca, sa se identifice pe sine insusi, cugetand, prin solilocviu, asupra relatiei intre viata care se scurge foarte repede si moartea vesnica:

"- Ce mare bogata avem! - Habar n-aveti cati pesti misuna pe aici. - Cam cati? - Dumnezeu stie: multi. - (Cu uitnire) O suta? -Mai multi. - Cam cat a numara toata viata? - Mai multi. Atunci, cat a numara toata moartea? - Poate, ca moartea e foarte lunga. -Ce moarte lunga avem!"

Iona este fascinat de apa marii (ce ar putea semnifica viata) "plina de nade, tot felul de nade frumos colorate", care sugereaza capcanele sau tentatiile vietii, atragatoare, fermecatoare, dar periculoase pentru existenta umana. Iona isi asuma aceasta existenfa, deoarece "noi, pestii, inotam printre ele (nade), atat de repede, meat parem galagiosi". Visul oricarui om este sa inghita una, pe cea mai mare, dar pentru Iona totul ramane la nivel de speranta, pentru ca "ni s-a terminat apa".

Finalul tabloului il prezinta pe lona inghitit de un peste urias, cu care incearca sa se lupte, strigand dupa ajutor: "Eh, de-ar fi macar ecoul!", sugerand pornirea person a jului intr-o aventura a cunoasterii, intr-o calatorie initiatica de regasire a sinelui.

Tabloul II il gaseste in "interiorul Pestelui I", in intuneric, ca semnificatie a neputintei de comunicare, ceea ce il determina pe Iona sa constate ca "incepe sa fie tarziu in mine. Uite, sa facut intuneric in maiia dreapta si-n salcamul din fata casei". Iona vorbeste mult, logosul fiind expresia supravietuirii, "si-am lasat vorba in amintirea mea" ca "universul intreg sa fie dat lumii de pomana".

Monologul dialogat continua cu puternice accente filozofice, exprimand cele mai variate idei existentiale care pun stapanire pe gandurile eroului -"de ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii"- ori cugetari cu nuanta sententioasa "de ce oamenii isi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte?".

Iona doreste sa se simta liber, "fac ce vreau, vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura. Nu mi-e frica".

Eroul isi aminteste povestea biblica a chitului, dar aceasta nu-l intereseaza decat in masura in care ar fi ancorata in real, pentru ca nu cunoaste solutia iesirii din situatia limita in care se afia, reprezentata de "vesnica mistuire" a pantecelui de peste. Iona gaseste un cutit, semn al libertatii de actiune si comenteaza lipsa de vigilenta a chitului, de aceea considera ca "ar trebui sa se puna un gratar la intrarea in orice suflet". De aici, reiese, indirect, ideea ca Iona este constient de faptul ca omul trebuie sa procedeze la o selectie lucida a intamplarilor, evenimentelor sau faptelor importante pentru el in viata. Cu o intelegere superioara data de experienta de viata, eroul exprima un santaj sentimental ("daca ma sinucid?") cu jovialitate si comprehensiune (putere de patrundere in esenta lucrurilor - n.n.) pentru imprudenta

chitului, care e tanar, "fara experienta", cutitul sugerand o varianta, o cale de iesire din aceasta situatie limita si anormala: "sunt primul pescar pescuit de el".

In finalul tabloului, Iona devine visator si se simte ispitit sa construiasca "o banca de lemn in mijlocul marii", pe care sa se odihneasca "pescarusii mai lasi" si vantul. "Constructia grandioasa", singurul lucru bun pe care l-ar fi facut in viata lui, ar fi "aceasta banca de lemn" avand "de jur imprejur marea", comparabila cu "un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului".

In tabloul III, Iona se afla in "interiorul Pestelui II", care inghitise, la randul sau, Pestele I si in care exista o "mica moara de vant", care poate sa se invarteasca sau nu, simbol al zadarniciei, al donquijotismului. Ideile asupra carora mediteaza iona in acest tablou se refera la viata, la conditia omului in lume, la ciclicitatea existentiala a vietii cu moartea: "daca intradevar sunt mort si-acum se pune problema sa vin iar pe lume?". Oamenii sunt coplesiti de problemele vietii si-si uita "fratii", pierd din vedere faptul ca sunt semeni si sunt supusi aceleiasi conditii de muritori, "neglijezi azi, neglijezi maine, ajungi sa nu-ti mai vezi fratele", pierzand astfel din vedere sentimente profunde, relatiile firesti cu cei apropiati etc.

Apar doi figuranti care "nu scot niciun cuvant", Pescarul I si Pescarul II, fiecare cu cate o barna in spate, pe care o cara fara oprire, surzi si muti (mitul Sisif), simbolizand oamenii ce-si duc povara data de destin, dar care nici nu se framanta pentru gasirea de motivatii, fund coplesiti de rutina. Dornic de comunicare, Iona vorbeste cu ei, vrand sa le inteleaga aceasta conditie umila asumata ca o obligatie, "ati facut vreo intelegere cat trebuie sa ramaneti mancati?". Viata aici, inauntru, in spatiul restrictiv, impus, este plina de "umezeala", nu este una sanatoasa spiritual, benefica si atunci se intreaba Iona de ce trebuie sa duca oamenii un astfel de trai, "de ce-i mai mananca (chitul), daca n-are conditii?".

Iona devine increzator, "o scot eu la cap intr-un fel si cu asta, nicio grija", apoi scapa cutitul si se inchipuie o mare si puternica unghie, "ca de la piciorul lui Dumnezeu", cu care incepe sa spintece burtile pestilor, despartind "interiorul pestelui doi de interiorul pestelui trei", cu intentia de a iesi la lumina.

Iona ramane singur cu propria constiinta, gandind ("stateam ganduri intregi") Si actionand solitar in lumea inconjuratoare. Apar in acest tablou motive noi, cu o simbolistica bogata: gemenii, prezenta ochilor care privesc si cu care dialogheaza interiorizat.

Iona adreseaza o scrisoare mamei sale, pentru ca "in viata lumii" exista "o clipa cand toti oamenii se gandesc la mama lor. Chiar si mortii. Filca la mama, mama la mama, bunica la mama... pana se ajunge la o singura mama, una imensa...". Desi i "s-a intamplat o mare nenorocire", Iona iubeste viata cu jovialitate si tristete, ideea repetabilitatii existentiale a omului fiind sugerata prin rugamintea adresata mamei: "Tu nu te speria numai din atata si naste-ma mereu", deoarece "ne scapa mereu ceva in viata", totdeauna esentialul. Replicile se succed cu vioiciune si amaraciune in acelasi timp, cu tonuri grave sau ironice. Astfel, primind multe scrisori, Iona remarca faptul ca "scriu nenorocitii, scriu", cu speranta desarta a naufragiatului, care nadajduieste a fi salvat de cineva: "Cat e pamantul de mare, sa treaca

scrisoarea din mana in mana, toti or sa-ti dea dreptate, dar sa intre in mare dupa tine niciunul".

Finalul tabloului ilustreaza o infinitate de ochi care-l privesc, simbolizand nenascutii pe care chitul si-i asumase si care-1 inspaimanta pe Iona: "Cei nenascuti, pe care-i purtain pantece [...] si acum cresc de spaima. [...] Vin spre mine cu gurile ...scoase din teaca. Ma mananca!".

Tabloul IV il prezinta pe Iona in gura "ultimului peste spintecat", vazandu-se la inceput numai "barba lui lunga si ascutita [...] care falfaie afara". Eroul respira acum alt aer, "aer de-al nostru - dens", nu mai vede marea, ci nisipul ca pe "nasturii valurilor", dar nu este fericit, pentru ca "fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie". Singur in pustietatea imensa, dar dornic de comunicare si de a se face auzit, Iona isi striga semenii: "Hei, oameni buni!". Apar cei doi pescari care au in spinare barnele si Iona se intreaba de ce intalneste mereu "aceeasi oameni", sugerand limita omenirii captive in lumea ingustata "pana intr-atata?". Orizontul lui Iona se reduce la o burta de peste, dupa care se zareste "alt orizont", care este "o burta de peste urias", apoi "un sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul", ilustrand similitudinea perpectivelor limitate ale oamenilor presati de imprejurarile vietii.

Meditand asupra relatiei dintre om si divinitate, Iona nu are nicio speranta de inaltare spiritual a", desi "noi, oamenii, numai atata vrem: un exemplu de inviere", dupa care fiecare se va duce acasa ca "sa murim bine, omeneste", insa "invierea se amana". Drama umana este aceea a vietii apasatoare, sufocante, restrictive, din care nimeni nu poate evada in libertatea intelectuala si etica: "Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva, o data ce te-ai nascut. Doamne, cati pesti unul intr-altul!". Toti oamenii sunt supusi aceluiasi destin de muritori neputinciosi, toate "lucrurile sunt pesti. Traim si noi cum putem inauntru". In naivitatea lui, Iona voise sa-si depaseasca umila conditie, aspirase spre o existenta superioara, desi ar fi trebuit sa se opreasca la un moment dat "ca toata lumea", iar nu sa "tot mergi inainte, sa te ratacesti inainte". Iona incearca sa-si prezica "trecutul", amintirile sunt departe, incetoesate sugerand parintii, casa copilarii, scoala, povestile si incearca sa-si identifice propria viata, pe care o vede "frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata de ani, pe care -am trait-o eu?". Dupa aceasta rememorare a reperelor universului copilariei, Iona isi aminteste si numele -"Eu sunt Iona"- simbolizand momentul de iluminare spiritual implinita ca o consecinta a caiatoriei initiatice. Ca urmare, constata ca viata de pana acum a gresit drumul, "totul e invers", dar nu renunta, "plec din nou".

Solutia de iesire pe care o gaseste Iona este aceea a spintecarii propriei burti cu un gest rutinat, dupa ce taiase un sir nesfarsit de burti ale pestilor care se inghitisera unii pe altii si care ar semnifica evadare din propria carcera, eliberarea din propriul destin, din propria captivitate. Drama se termina cu o replica ce sugereaza increderea pe care i-o da regasirea sinelui, pentru ca "e greu sa fii singur", simbolizand un nou inceput: "Razbim noi cumva la lumina". Acest ultim gest al lui Iona, de a-si spinteca propria burta, poate fi un gest reflex sau o sinucidere, o parasire voita a lumii inconjuratoare si o retragere in sine insusi, aceasta fiind unica salvare pe care o gaseste.

Iona, pescar pasionat, simbolizeaza pe omul ce aspira spre libertate, speranta si iluzie, idealuri sugerate de marea care-l fascineaza. El incearca sa-si controleze destinul, sa-l refaca. Fiindca nu-si poate implini idealul (prinderea unui peste mare), el este inghitit de un

chit, intrand astfel intr-un spajiu inchis la infinit, acesta fiind si unica ratiune de a lupta pentru supravietuire intr-o existenta in care pestele eel mare il inghite pe cel mic. Lumea este simbolizata de acest univers piscicol, in care pestii se inghit unii pe altii, Iona insusi fiind un abdomen de peste. Incercand sa se elibereze, el spinteca peretii pantecelor mistuitori ai sirului nesfarsit de pesti, intr-o succesiune concentrica, sugerand ca eliberarea dintr-un cere al existentei este posibila numai prin mchiderea in altul, iesirea din limitele vechi inseamna intrarea in limite noi ("toate lucrurile sunt pesti").

Metafora pestelui este viziunea centrala a piesei: in pantecele chitului, Iona se descopera pe sine, ca ins captiv si ratacit intr-un labirint in care omul este vanat si vanator, condamnat la eterna conditie de prizonier (al vietii, al societatii, al familiei, al propriului caracter, a propriei mentalitati etc.). Iona este constrans la un exil fortat in spatiul singuratatii absolute si cauta mereu comunicarea cu ceilalti, fiind preocupat de solidaritatea umana, de regasirea sinelui in setea sa pentru libertatea de exprimare si de actiune. Imbatranit, in sensul intelpciunii, Iona iese la lumina dupa ce spinteca ultimul peste, pe o plaja pustie, dar orizontul care i se arata il inspaimanta, pentru ca si acesta este alcatuit dintr-un alt sir nesfarsit de burti de peste, desi crezuse ca e liber. Intelege ca vinovat este "drumul, el a gresit-o" si gandeste o cale inversa pentru a "iesi la lumina". Isi striga numele si, in loc de a mai taia burti de peste, in speranta unei libertati iluzorii, isi spinteca propriul abdomen, cu sentimentul de a fi gasit, nu in afara, ci in sine, solutia vietuirii si deplina libertate: "Razbim noi cumva la lumina".

Gestul sinuciderii si simbolul luminii din final sunt o incercare de impacare intre omul singur si omenirea intreaga, o salvare prin cunoasterea de sine, ca forta purificatoare a spiritului, ca o primenire sufleteasca.

Criticul literar, Nicolae Manolescu, in articolul intitulat sugestiv "Triumful lui Iona", interpreteaza gestul personajului, din finalul piesei, ca pe o salvare de sine, ca pe un alt inceput: "Gestul final al eroului nu e o sinucidere (fiindca el nu se da batut: intoarcerea cutitului impotriva-si trebuie interpretata simbolic!), ci o salvare. Singura salvare - care inseamna ca lupta continua si dupa ce conditia tragica a fost asumata. Sinucidere ar fi fost asumarea esecului. Cum sa nu se vada cat de imensa, de coplesitoare, ca o iluminare nascuta din miezul fiintei, este bucuria cu care Iona isi spune cele din urma cuvinte de incurajare, tnainte de a infrunta, inca o data, destinul?. "Gata, Iona? (Isi spinteca burta). Razbim noi cumva la lumina". Adevarata maretie a lui Iona este de a fi luat cunostinta de sine, de forta sa: de aici inainte, el va putea fi ucis, dar nu intrant". "O SCRISOARE PIERDUT" de Ion Luca Caragiale

- comedie

Ion Luca Caragiale (1852 -1912), dramaturg i prozator, a fost un observator lucid i ironic al societii romneti din vremea lui, un scriitor realist i moralizator, un excepional creator de oameni i de via. Comediile sale - "O scrisoare pierdut", "D-ale carnavalului", "O noapte furtunoas" i "Conu Leonida fa cu reaciunea" - ilustreaz un spirit de observaie necrutor pentru cunoaterea firii umane, de aceea personajele lui triesc n orice epoc prin vicii, impostur, ridicol i prostie. El folosete cu miestrie satira i sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societii romneti i a contura personaje dominate de o tar (defect) moral reprezentativ pentru tipul i caracterul uman. ntruct Caragiale a dat via unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice n literatura romn, Garabet Ibrileanu afirma c dramaturgul face "concuren strii civile", iar Tudor Vianu considera c formula artistic a lui Caragiale este "realismul tipic".

Caragiale a avut intenia de a contribui la ndreptarea moravurilor sociale, fiind adeptul cugetrii clasice, "ridendo ctigat mores" ("rsul ndreapt moravurile"), idee pe care o afirm el nsui, convins fiind c "nimic nu arde mai ru pe ticloi dect rsul".

In comediile sale I.L.Caragiale rmne fidel propriei concepii, conform creia cuvntul este cea mai sincer exprimare a gndirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia Sl fariseismul: "Niciodat gndirea n-are alt vrjma mai cumplit dect vorba, cnd aceasta nu-i vorb supus i credincioas, nimic nu arde pe ticloi mai mult ca rsul".

Comedia "O scrisoare pierdut" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rsuntor pe scena Teatrului Naional din Bucureti, la data de 13 noiembrie 1884.

Tema:

"O scrisoare pierdut" este o comedie realist de moravuri politice, ilustrnd dorina de parvenire a burgheziei n timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputai. Pe fondul agitaiei oamenilor politici aflai n campanie electoral, se nasc conflicte ntre reprezentanii opoziiei - Caavencu i grupul de "intelectuali independeni" - i membrii partidului de guvernmnt- tefan Tiptescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi i Brnzovenescu, personaje ridicole puse n situaii comice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale

vremii.

Semnificaia titlului:

"O scrisoare pierdut" ilustreaz simetria clasic a piesei, sintetiznd, totodat, intriga subiectului. Prima scrisoare de amor, trimis de Tiptescu Zoei, este pierdut de aceasta, gsit de Ceteanul turmentat, care o "pierde" pentru c i-o fur Caavencu, iar acesta o pierde - la rndul Iui - i o gsete din nou Ceteanul turmentat care o napoiaz "andrisantei", nchiznd astfel cercul. Cealalt "scrisoric de amor" este a unei doamne din nalta societate bucuretean ctre o "persoan nsemnat... da becher" i gsit de Dandanache n buzunarul paltonului acestuia, care-i fusese musafir. De data aceasta "scrisoric" este pierdut definitiv de becherul bucuretean, care nu o mai primete napoi, pentru c "mai trebuie s-aldat". n ambele situaii, scrisoarea de amor este totodat i o arm politic, deoarece, tocmai pentru c este pierdut de persoane influente n viaa politic i gsit de oameni politici dornici de a parveni, devine obiectul de antaj cel mai eficient i singura cale pentru a-i asigura victoria n alegeri.

Structura comediei:

Piesa este structurat n patru acte, fiecare dintre ele fiind alctuit din mai multe scene. Personajele piesei, numite de ctre autor "persoane", sunt menionate cu numele i statutul social pe care l are fiecare n cadrul comediei. Perspectiva spaial este real i deschis, fiind precizat de ctre autor, iar timpul n care se petrec ntmplrile este plasat Ia sfritul secolului al XIX-lea: "n capitala unui jude de munte, n zilele noastre". Relaiile temporale sunt n cea mai mare parte cronologice, adic prezentate n ordinea derulrii evenimentelor, iar n cteva situaii perspectiva temporal este discontinu, n care se remarc alternana temporal a ntmplrilor, prin flash-back.

Construcia i momentele subiectului:

Expoziia nea. Aciunea actului I se desfoar n casa prefectului tefan Tiptescu, decorul indicnd o anticamer n care se afl gazda i Ghi Pristanda, poliaiul oraului. Prefectul judeului citete indignat un articol din ziarul Iui Nae Caavencu, "Rcnetul Carpailor", n care este numit "vampir". Servil, Ghi aprob atitudinea de revolt a prefectului -"Eu vampir, ai?..."- printr-un tic verbal, "curat", pe care-1 altura comentariilor acestuia: "curat caraghioz", "curat miel", culminnd cu o contradicie n termeni, "curat murdar". Poliaiul i relateaz apoi prefectului misiunea pe care o avusese n noaptea precedent, aceea de a-i spiona pe inamicii politici, trgnd cu urechea la ferestrele casei lui Nae Caavencu. Cu acest prilej, Ghi se plnge de precara situaie financiara in care se zbate i, prin intruziune narativ, i povestete prefectului despre dificila profesie de poliai i despre familia lui numeroas - "nou copii" - i un nenit mic - "famelie mare, renumeraie mic, dup buget". Tiptescu i reproeaz, cu simpatie i amuzament, afacerea pe care Pristanda o fcuse cu steagurile cumprate pentru pavoazarea oraului, n cinstea apropiatelor alegeri. Ghi i nsuise o sum important, deoarece, din 44 de steaguri el achiziionase numai 14-15 buci. Ca s se dezvinoveasc, poliaiul adun greit i numr de mai multe ori aceleai

steaguri: "Dou la primrie, optspce, patru la coli, douzeci i patru, dou la catrindal la Sf. Niculae, treizeci...", fiind silit s recunoasc n final, ncntat, c "a tras frumuel condeiul".

Intriga:

Este relevat de episodul realizat prin flash-back i intruziune narativ, n care Ghi Pristanda i relateaz prefectului Tiptescu ntmplarea petrecut n seara precedend. n casa lui Nae Caavencu, eful partidului independent, aflat n opoziie, se adunaser intelectualii, "dsclimea" oraului, ntre care Ionescu, Popescu, popa Pripici, "toat gaca-n pr". Pristanda ascult la fereastra acestuia i afl un fapt ce va deveni hotrtor pentru subiectul piesei: Caavencu se afla n posesia unui document foarte important. El "scoate o scrisoric din portofel" i susine entuziasmat, c vor vota pentru el n apropiatele alegeri toi cei aflai acum la putere. Poliaiul nu putuse afla despre ce fel de document era vorba pentru c nchiseser geamurile. Tiptescu nu se ngrijoreaz prea tare i se pregtete pentru a merge Ia Zaharia Trahanache. Rmas singur, Ghi Pristanda mediteaz - printr-un monolog la statutul de poliai aflat n slujba personal a celor de la putere i o citeaz pe nevasta sa, care-1 nva cum s se comporte cu efii: "Ghi, Ghi, pup-1 n bot i-i pap tot, c stulul nu crede la l flmnd...".

Desfurarea aciunii:

Zaharia Trahanache, preedintele partidului de guvernmnt, filiala judeului X, vine acas la Tiptescu agitat i indignat de societatea corupt i meschin, n care domin "enteresul i iar enteresul...". El citeaz admirativ dintr-o scrisoare a fiului su, student la Bucureti: "unde nu e moral, acolo e corupie, i o soietate fr prinipuri, va s zic c nu le are!". Enervat la culme, Trahanache i relateaz lui

Tiptescu - prin flash-back - c fusese chemat de Nae Caavencu la redacia ziarului, care-i artase o scrisoare de amor a prefectului ctre

Joiica, soia lui. Tiptescu se nfierbnteaz, fiind speriat n sine c relaia amoroas cu Zoe va fi fcut public i amenin c o s-I distrug pe

aavencu.

Comicul de situaie:

Al acestei scene este monumental, deoarece Trahanache este cel care l consoleaz pe Tiptescu, susinnd c scrisoarea este o plastografie (un fals) ordinar, dei, amplific el, cu subneles, spaima prefectului, scrisul seamn att de bine, nct "s zici i tu c e a ta, dar s juri, nu altceva, s juri!". Trahanache red, din memorie, textul scrisorii, adugnd, aluziv, i explicaiile mprejurrilot concrete, precise, identificnd exact momentul ntlnirii amoroase dintre cei doi: "Scumpa mea Zoe, venerabilul (adic eu) merge desear la ntrunire (ntrunirea de alaltieri seara). - Eu (adic tu) trebuie s stau acas, pentru c atept depei de la Bucureti, la care trebuie s rspunz pe dat; poate chiar s m cheme ministrul la telegraf. Nu m atepta, prin urmare, i vino tu (adic nevast-mea, Joiica), la cocoelul tu (adic tu) care te ador, ca totdeauna, i te srut de o mie de ori, Fnic... (privete lung pe Tiptescu, care e n culmea agitaiei)". Nae Caavencu l ameninase c va publica scrisoarea n ziarul "Rcnetul Carpailor", al crui proprietar era i va afia originalul "n cercevea, ca s-o vaz oricine-o pofti".

Tiptescu este "turbat" de mnie, spre dezamgirea lui Trahanache, care crede c acesta "nare cumpt", deoarece un om politic ar trebui sa tie s se stpneasc i s nu-i dezvluie sentimentele, mai ales cnd e vorba de adversarii politici: "nu face pentru un prefect". Zoe este, la rndul ei, disperat i foarte nspimntat de consecinele publicrii scrisorii de ctre Caavencu, chiar dac brbatul ei nu credea c e adevrat. Fusese i ea chemat la redacia ziarului i Caavencu i promisese c i va napoia scrisoarea dac i va asigura alegerea n funcia de deputat. De aceea femeia l trimisese pe Pristanda s cumpere cu orice pre scrisoarea de la Nae Caavencu.

Brnzovenescu i Farfuridi, doi membri marcani ai partidului de guvernmnt, consider c este ceva necurat n vizitele pe care Trahanache, Zoe i Ghi le fac de azi diminea inamicului lor politic, Nae Caavencu i-i arat prefectului un flutura tiprit, prin care se anuna ca sigur alegerea lui Caavencu n funcia de deputat. Cei doi i bnuiesc pe fruntaii partidului de trdare, fiind de altfel de acord cu aceast atitudine, dar ar dori s participe i ei: "trdare s fie, dac o cer interesele partidului, dar s-o tim i noi!...".

Ceteanul turmentat sosete i el acas la Tiptescu pentru a-i napoia scrisoarea pe care o gsise pe strad i care era adresat de el coanei Joiica, dar constat amuzat c i-o furase Caavencu. Pe cnd el citea scrisoarea din curiozitate, sub un felinar, fusese surprins de "d. Nae" care recunoscuse scrisul prefectului i care l invitase "la o uic", apoi "d-i cu bere, d-i cu vin, d-i cu vin, d-i cu bere", pn se mbtase adormise.

Pristanda comunic lui Tiptescu i Zoei c Nae Caavencu ceru n schimbul scrisorii ori "o mie de poli" ori mandatul de deputat, Trahahanache descoperise o poli falsificat de Caavencu, prin care acesta isi nsuise ilegal banii fundaiei i cu care intenioneaz s-1 antajeze la rndul su.

Aciunea actului al II-lea se petrece n aceeai anticamer a lui Tiptescu, unde Trahanache, Farfuridi i Brnzovenescu cerceteaz listele electorale i calculeaz voturile pe care le vor obine n apropiatele alegeri.

Ei nsemneaz cu rou numele alegtorilor care voteaz cu partidul lor, iar cu albastru pe ceilali, tiind toate detaliile privitoare la situaia actual a averii fiecruia. Statutul de alegtor era dat de proprietile sau de posesiunile pe care le avea ceteanul, fiind i singurul criteriu care i ddea sau nu drept de vot. Farfuridi recurge chiar la antaj pentru electorii care au procese pe rol, deoarece - n calitate de avocat - el poate aranja ctigarea sau pierderea procesului, punnd condiia ca acetia s voteze cu partidul lor. Ticul verbal al lui Trahanache, "ai puintic rbdare", exprim reacia acestuia n orice situaie, inclusiv atunci cnd Farfuridi l acuz c trdeaz "interesele partidului". El apr integritatea moral a lui Tiptescu, pe care-1 consider om de ndejde, loial partidului, ba, mai mult, c "a fcut servicii partidului, judeului, rii...i mie, ca amic, mi-a fcut i-mi face servicii, da!...". Acuzndu-i c nu se pricep la politic, Trahanache le reamintete c numele candidatului pentru postul de deputat nu a fost comunicat nc de la centru, dar trebuie s vin din moment n moment "pe srm", prin "telegraf.

Farfuridi i Brnzovenescu rmn impresionai de personalitatea puternic a lui neic Zaharia, dar, nfricoai de eventuala trdare, se hotrsc s trimit o telegram la Bucureti, "la Comitetul Central, la minister, la gazete", prin care s informeze despre prefectul trdtor dar pe care se tem s o semneze: "Trebuie s ai curaj ca mine! trebuie s-o iscleti: o dm anonim!".

Printr-un monolog, Pristanda relateaz publicului (cititorului) -Prin Jlash-back cum i percheziionase casa lui Caavencu "prin toate colioarele", cum acesta protestase n numele constituiei c i se violeaz domiciliul i cum Ghi rspunsese prompt: "curat violare de domiciliu! da`umflai-1!", dup care l arestase avnd "ordin verbal de la conul Fanic", dei scrisoarea nu era de gsit. Zoe Trahanache este enervat la culme pentru arestarea lui Caavencu, mai ales c citise o tire publicat n gazeta "Rcnetul Carpailor", prin care cititorii erau anunai c n numrul a doua zi se va reproduce "o interesant scrisoare sentimental", ceea ce iseamn c degeaba l arestaser pe Caavencu, ntruct oamenii lui i guiau ordinele i le duceau la ndeplinire. Tiptescu este ngrijorat odata in plus, deoarece gsise la telegraf anonima pe care o trimiseser Farfuridi i Brnzovenescu i o oprise, dar dac mai erau i altele?! Zoe. propune ca soluie alegerea lui Caavencu pentru funcia de deputat, fiind singura cale prin care pot cpta napoi preioasa scrisoare. Pentru a-l convinge pe Fnic s-i dea voturile lui Caavencu, ea recurge la toate tertipurile feminine: plnge, lein, apoi devine energic, amenintoare Este hotrt s fac orice pentru a recupera scrisoarea, mergnd pn la decizia: "l sprijin eu, l aleg eu", dei femeile nu aveau atunci drept de vot Ea se baza ns pe influena hotrtoare pe care o avea asupra soului su care era preedintele partidului n judeul respectiv.

Caavencu este adus din arest n casa prefectului pentru a negocia napoierea scrisorii i, printr-un monolog care ilustreaz parvenitismul personajului, Caavencu i exprim deviza dup care se conduce n via, "scopul scuz mijloacele", pe care, incult fiind, i-o atribuie "nemuritorului Gambetta", om politic francez din acea vreme, pe cnd sloganul respectiv aparine lui Niccolo Machiavelli, exprimat n cartea "Principele".

Discuia dintre Caavencu i Tiptescu degenereaz n scandal, deoarece avocatul nu vrea s napoieze scrisoarea dect n schimbul postului de deputat, dei prefectul i oferise diferite funcii: "Vreau... mandatul de deputat [...] nimic altceva! nimic! nimic!". Caavencu i

susine antajul cu hotrre, conflictul politic devine violent, Tiptescu se repede "turbat" la el cu un baston, iar acesta ncepe s rcneasc: "Ajutor! Srii! M omoar vampirul! prefectul asasin! ajutor!".

Zoe tempereaz situaia conflictual i, cu un calm aparent, i promite lui Caavencu mandatul de deputat n schimbul scrisorii -"eu te aleg, eu i cu brbatul meu; mie s-mi dai scrisoarea..."-, Tiptescu cedeaz i el i-i promite c "poimine eti deputat!...". Ceteanul turmentat revine n casa prefectului, insistnd s i se rspund la ntrebarea: "eu cu cine votez?". Prefectul l ndeamn, sarcastic, s-i dea votul "Iui onorabilul d.Caavencu... Pentru aa alegtor, mai bun ales nici c se putea...". Farfuridi i Brnzovenescu, gsindu-1 pe Caavencu n casa prefectului, amenin c vor demasca trdarea la ziar, la Bucureti, la Comitetul electoral central, pe cnd Caavencu, n entuziasmul promisiunilor, i aduce un elogiu ridicol lui Tiptescu, "prefectul cel mai onest! [...] Cel mai integru! [...] Cel mai credincios!...", uitnd cu desvrire c-i spusese - pn nu demult - "vampir" i "prefectul asasin Ghi Pristanda aduce o depe "fe-fe urgent" sosit prin telegraf, n care prefectul este anunat c trebuie s aleag pentru postul de deputat pe "d. Agamemnon Dandanache. Se face din aceasta pentru d-voastr o nalt i ultim chestie de ncredere". Toi cei prezeni rmn ncremenii Zoe i Caavencu se revolt, gsind ca unic soluie s porneasc lupta contra guvernului.

Punctul culminan:

Aciunea actului al III-lea se petrece n sala cea mare a primriei, unde Zaharia Trahanache prezideaz ultima adunare lectoral de dinaintea alegerilor i la care sunt prezeni alegtori, ceteni, public. Zoe i Tiptescu ncearc s-1 conving pe Trahanache s anune candidatura Iui Caavencu, dar acesta descoperise polia falsificat, prin care Caavencu i nsuise cinci mii de lei de la Societatea "Aurora Economic Romn", pe care o conducea. n acest fel, ei rspund antajului cu antaj i hotrsc ca Trahanache s anune candidatura lui

Agarni Dandanache.

Farfuridi rostete de la tribun discursul electoral, dar este mereu ntrerupt de ctre opoziie cu fluierturi i cu tot felul de comentarii ironice. Platitudinea ideilor prezentate determin auditoriul s vocifereze, discursul lui Farfuridi fiind penibil i incoerent, confuz i agramat, ilustrnd un comic de limbaj monumental, fapt ce reiese din nonsensul i ridicolul/razei, care ilustreaz imbecilitatea personajului, incapacitatea lui intelectual, culminnd cu memorabila contradicie n termeni: "Din dou una, dai-mi voie: ori s se revizuiasc, primesc! dar atunci s nu se schimbe nimica; ori s nu se revizuiasc, primesc! dar atunci s se schimbe pe ici pe colo, i anume n punctele... eseniale... Din aceast dilem nu putei iei... Am zis!".

Conflictul dintre opoziie i membrii partidului de guvernmnt se amplific prin dialogul agitat dintre cele dou grupuri reprezentate de Caavencu i, respectiv, de Farfuridi. Caavencu rostete cu emfaz fraze aberante i demagogice, confundnd din nou maximele

unor personaliti celebre, incultura sa reieind din comicul de limbaj. El spune "oneste bibere", n loc de "honeste vivere", expresie care s-ar traduce "s bei cinstit" i nu "s trieti cinstit" aa cum este aforismul latin.

Discursul lui Nae Caavencu, n calitate de candidat din partea opoziiei, este fals emoionant, lacrimogen i demagogic, frazele pline de emfaz sunt sforitoare, patetice, ipocrite i fr sens (nonsens): "Industria romn e admirabil, e sublim, putem zice, dar lipsete cu desvrire. [...] Noi aclamm munca, travaliul, care nu se face deloc n ara noastr!". Candidatul anun nfiinarea societii enciclopedice-cooperative "Aurora Economic Romn", a crei abreviere, A.E.R., este sugestiv pentru statutul de societate fantom.

Trahanache anun drept candidat pe domnul Agarni Dandanache, n sal se isc o ncierare cu strigte, huiduieli i fluierturi intre reprezentanii celor dou grupuri politice, peste care Caavencu raccnete din toate puterile, ncercnd s fac public relaia amoroas dintre prefect i Zoe Trahanache i aducnd ca dovad scrisorica de amor n nvlmeala creat, Caavencu i pierde plria i o dat cu ea scrisorica de amor, care fusese pus n cptueal, de aceea nu reuise nimeni s-o gseasc.

Aciunea actului a) IV-lea se petrece n grdina casei lui Trahanache, n ziua alegerilor. Zoe i Tiptescu sunt foarte agitai j ngrijorai pentru c Nae Caavencu dispruse de dou zile i ei se temeau c punea la cale un plan diabolic pentru a face public scrisoarea de amor i a-i distruge. Prefectul este preocupat i de primirea pe care trebuia s i-o fac lui Agami Dandanache, care vine nsoit protocolar de Zaharia Trahanache. Dandanache vorbete "peltic i ssit" i, dei face cunotin cu toi trei, i confund tot timpul, referindu-se mereu la Zoe ca la nevasta prefectului, fiind incapabil s in minte cine este fiecare dintre ei. Trahanache l asigur pe Agami de ctigarea alegerilor, dei acestea nu se finalizaser, iar lui Dandanache i se pare firesc s ocupe postul de deputat, considernd c are merite politice deosebite, argumentnd ridicol: "eu... care familia mea de la patuzsopt n Camer...".

Ameit de drum, Agami le relateaz lui Tiptescu i Zoei mprejurarea prin care ajunsese candidat n judeul lor, dup ce mai nti fusese respins de comitetul central pentru c nu era "marcant". Dandanache povestete cum, ntr-o sear, cineva, "persoan nsemnat... da becher" (becher - celibatar, necstorit), jucase cri acas la el i i uitase paltonul. Cutndu-1 n buzunare, gsise o scrisorica de amor "ctre becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui ine... persoan nsemnat". Dandanache l antajase pe "becher" cu scrisoarea gsit, ameninndu-l c dac nu-i asigur alegerea n Camera Deputailor, o s-o publice n ziarul de scandal "Rzboiul". Zoe i Tiptescu sunt nmrmurii de asemnarea situaiilor i de faptul c Dandanache nu napoiaz scrisoarea, ci o pstreaz, pentru c "mai trebuie s-aldat... La un caz iar... pac! la Rsboiul". Tiptescu monologheaz, siderat i cu ironie amar, despre ticloia lui Dandanache i se gndete c ar trebui s-i cear iertare Iui Caavencu, deoarece Agami este un antajist mult mai perfid, pstrnd scrisoarea de amor, fiind totodat i foarte mndru pentru ideea pe care o avusese ca s fie ales.

Apare Caavencu, umil i spit, pentru a-i mrturisi Zoei c pierduse scrisoarea n ncierarea de la ntrunirea electoral, cnd cineva i-a smuls plria, iar scrisoarea se afla n cptueala acesteia. Tocmai atunci vine Ceteanul turmentat, care are pe cap plria lui

Caavencu i-i aduce Zoei scrisoarea mult ateptat, dorind n schimb rspunsul la ntrebarea: "Eu ... pentru cine votez?". Zoe l roag pe Caavencu s scrie pe buletinul de vot al ceteanului numele lui Agami Dandanache, apoi i cere s conduc banchetul popular n cinstea alegerii acestuia, consolndu-1 c "asta nu-i cea din urm Camer", iar Caavencu accept totul cu umilin.

Deznodmntul:

Toate personajele piesei se afl n scen, participnd la festivitatea organizat n cinstea alegerilor, ctigtor pentru postul de deputat fiind Agami Dandanache. Acesta ncearc s rosteasc un discurs, dar, prost i imbecil, el uit pn i motivul pentru care se afla acolo, n faa alegtorilor: "n sntatea alegtorilor... care au probat patriotism i mi-au acordat... (nu nimerete) asta... cum s zic de!... zi-i pe nume de!... a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt n Camer, si eu ca rumnul imparial, care va s zic... cum am zie... n sfrit s triasc! (Urale i ciocniri.)".

Caavencu nchin paharul n cinstea "venerabilului i imparialului nostru prezident, Trahanache", n sntatea "iubitului nostru prefect", cruia i ureaz s triasc pentru "fericirea judeului nostru", iar neic Zaharia pentru "fericirea prietenilor lui", apoi se srut unii cu alii. n final, Caavencu rostete un discurs politic, n care elogiaz, demagogic, victoria democraiei n recentele alegeri, cu aceleai fraze pompoase i idei contradictorii: "Dup lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iat visul nostru realizat!". n concluzie, el accentueaz "avantajele progresului" i "binefacerile unui sistem constituional". Ironia i sarcasmul lui Caragiale privind corectitudinea alegerilor sunt desvrite, deoarece n desfurarea acestora se recursese la fals, la antaj i la corupie, nclcndu-se constituia n mod flagrant. Ridicolul moravurilor politice este evideniat i prin replica final a lui Ghi Pristanda, care confirm "Curat constituional", dup care d semnalul s cnte "Muzica!". Caragiale descrie n paranteza regizoral atmosfera de veselie general, "toat lumea se srut", Caavencu se mbrieaz cu Dandanache, Zoe i Tiptescu, retrai ntr-o parte, privesc petrecerea, n timp ce "cortina cade repede asupra tabloului"".

O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este, aadar, simetria, adic finalul recompune momentul de la nceputul piesei, fr s se schimbe absolut nimic din starea de lucruri iniial. Dup agitaia care atinge adesea apogeul, dup zbuciumul personajelor i conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fr s se petreac nici o modificare a strilor de fapt sau vreo rezolvare a problemelor care au constituit subiectul comediei.

Comediile lui Caragiale sunt unice n literatura romn prin arta desvrit a dialogului i a construciei scenice, prin miestria autorului de a crea caractere i tipologii, prin profunda observare a realitilor sociale i politice din epoc, fapt ceea ce a fcut ca Tudor Vianu s afirme:

Realismul tipic este formula lui artistic". ca poate fi modelat uor (trahana = coc moale) de ctre superiorii "de la centru" sau de "enteres" i de Zoe. Numai c, aparenta lentoare a lui rahanache - "ai puintic rbdare" - este, n fond, o abil arm politic, pe care personajul o folosete cu pricepere. Comicul de situaie, ilustrat i de refuzul lui rahanache de a considera scrisoarea altceva dect "plastografie", este relevant atunci cnd l consoleaz pe Tiptescu s nu-i mai fac snge ru, pentru c mielia oamenilor merge pn acolo nct "s vezi imitaie de scrisoare! S zici i tu c e a ta, dar s juri, nu altceva, s juri! "(actul I, scena IV). Toate acestea l includ pe Zaharia rahanache n galeria tipologic (comicul de caracter) a ncornoratului simpatic, deoarece el i este recunosctor amicului Fnic pentru serviciile pe care i le face nu numai n plan politic, ci i conjugal.

Caracterizarea personajelor:

tefan Tiptescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeului pe care l administreaz ca pe propria sa moie, avnd o mentalitate de stpn absolut: "moia, moie, foncia, foncie, coana Joiica, coana Joiica, trai neneac pe banii lui rahanache, babachii" (Pristanda). Prefectul este orgolios, abuziv, ncalc legea, dac "o cer interesele partidului" i admite, amuzat, matrapazlcurile poliaiului: "ai tras frumuel condeiul". Tiptescu este impulsiv, nestpnit, aa cum de altfel l caracterizeaz unul dintre personaje, "venerabilul" rahanache: "E iute! n-are cumpt. Aminteri bun biat, detept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect." Infatuat i orgolios, Tiptescu reacioneaz cu superioritate i este dispreuitor cu Farfuridi care l acuz de trdare.

Tiptescu este lipsit de abiliti politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care tie s profite cu fler i diplomaie, obinnd postul de prefect i protecia venerabilului rahanache. Tiptescu venise n jude cu opt ani n urm, la o jumtate de an dup ce Zaharia se nsurase a doua oar, lund-o de soie pe Zoe, care a devenit chiar de atunci amanta lui Fnic: "De opt ani trim mpreun ca fraii i nici un minut n-am gsit la omul sta attica ru" (Trahanache). Fnic este component al triunghiului conjugal, flerul su de amorez reieind i din scena n care Zoe folosete toate tertipurile feminine pentru a-1 convinge pe Tiptescu sa-1 aleag pe Caavencu: "n sfrit, dac vrei tu... fie! [...] Domnule Caavencu, eti candidatul Zoii, eti candidatul lui nenea Zaharia... prin Urmare i al meu! Poimine eti deputat!...".

Comicul de nume, Tiptescu, trimite la cuvntul "tip", care sernnific june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier.

Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soia lui Zaharja Trahanache i amanta lui Tiptescu i singurul personaj feminin al luj Caragiale care reprezint doamna distins din societatea burghezi nefcnd parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Ea este inteligent, autoritar, ambiioas i i impune voina n faa oricui. Marcheaz n comedie

triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizeaz tarele morale ale societii burgheze. Este o lupttoare hotrt i folosete tot arsenalul de arme feminine ca s-i salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tiptescu s accepte candidatura lui Caavencu, ea recurge la rugmini i lamentaii, trece la ameninarea cu sinuciderea, apoi, cu o energie impresionant la o femeie ce prea sensibil i neajutorat, devine amenintoare i o lupttoare aprig: "Am s lupt cu tine, om ingrat i fr inim". Dei n epoc femeile nu aveau drept de vot, ea impune alegerea lui Nae Caavencu, mnat de interesul personal de a recpta scrisoarea de amor, altfel i-ar fi distrus prestigiul i poziia social, viaa tihnit i lipsit de griji de care beneficia din plin. Pendulnd ntre so i amant cu inteligen i abilitate, conduce din umbr manevrele politicii, toi fiind contieni de puterea i influena ei, avnd asupra brbailor o seducie aparte, care o face nelegtoare, generoas. Zoe svrete cu delicatee gestul de iertare a lui Caavencu atunci cnd i recapt "scrisorica", asigurndu-se cu abilitate de devotamentul acestuia n a conduce festivitatea alegerilor, consolndu-1 c aceasta "nu-i cea din urm Camer ". Ceteanul turmentat nchin i el: "n cinstea coanii Joiichii c e dam bun!".

Ghi Pristanda: poliaiul oraului, este tipul slugarnicului, prezent n pies de la nceput pn la sfrit n toate momentele cheie ale aciunii. "Scrofulos la datorie", este contient c trebuie s-i serveasc eful, nu din contiina "misiei", ci mai ales dintr-o etic susinut de interesul personal: "famelie mare, renumeraie mic, dup buget". Funcionar servil, ncalc legea din ordinul superiorilor i-I aresteaz abuziv pe Caavencu, deoarece primise ordin "verbal" de la conu Fnic: "curat violare de domiciliu, da umflai-1!". Este arogant sau umil, n funcie de mprejurri, penduleaz cu o iretenie primitiv avnd ca centru de greutate propriul interes.

Lipsit de demnitate i de coloan vertebral, slugarnic, se pune bine i cu Nae Caavencu n eventualitatea c acestuia i-ar izbuti antajul i-l linguete fr jen, dup ce, n prealabil, l arestase abuziv. Umil linguitor, se gudur pe lng Caavencu, pregtindu-i terenul dac acesta ar ctiga in lupta cu actualul prefect: "eu gazeta d-voastr o citesc ca Evanghelia totdeauna; c s nu v uitai la mine...adic pentru misie..-altele am eu n sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, renumeraie dup buget, mic...".

Se preteaz la mici furtiaguri, ghidndu-se dup o deviz a nevestei lui: "Ghi, Ghi, pup1 n bot i-i pap tot, c stulul nu crede la l flmnd...". Comicul de situaie este ilustrativ n scena numrrii steagurilor pe care ar fi trebuit s le cumpere pentru a pavoaza oraul n cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise bani pentru patruzeci i patru de steaguri, ns el cumprase numai "vreo paispce... cinspce". Ca s se disculpe de aluzia lui Tiptescu despre cum "a tras frumuel condeiul", Pristanda numr steagurile arborate pe cldiri de cte dou ori i adun greit, numai ca s-i ias la socoteal "patruzeci i patru, n cap...": "Dou la primrie, optspce, patru la coli, douzeci i patru, dou la catrindal la Sf. Niculae, treizeci".

Incultura, lipsa de instrucie sunt evideniate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaz neologismele -"bampir", "famelie", "catrindal", "scrofulos", "renumeraie"-, are ticuri verbale care frizeaz prostia. De exemplu, alturarea cuvntului "curat" altor cuvinte, evideniaz un nestpnit servilism, fcndu-1 penibil i ridicol: "curat miel", "curat murdar", "curat condei", "curat ca un cine", "curat violare de domiciliu", "curat constituional".

Comicul de nume al personajului Ghi Pristanda sugereaz principalele sale trsturi de caracter -servil i umil fa de efi, lipsit de personalitate-, deoarece pristanda este un joc popular, asemntor cu brul, ce se danseaz dup reguli prestabilite, ntr-o parte i alta, conform strigturilor i comenzilor unui conductor de joc.

Nae Caavencu: avocat, directorul ziarului "Rcnetul Carpailor", eful opoziiei politice din jude, ilustreaz tipul demagogului i al Parvenitului. El este reprezentantul unei adevrate "coli" de frazeologie Patriotard (fals patriotism), manifestare ce are la baz lipsa de coninut a ideilor exprimate cu emfaz. Caavencu este fondator i preedinte al Societii Enciclopedice "Aurora Economic Romn", a crei prescurtare "A.E.R.- este sugestiv pentru statutul de societate fantom, prin care i isuete ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitilor financiare este polia falsificat pe care o gsete, fr efort, Trahanache, prin care Caavencu i nsuise fraudulos 5000 de lei din fondurile societii.

In ambiia sa nemrginit de a parveni, de a ajunge n Parlament, Caavencu nu se sfiete s cereasc postul de deputat n schimbul scrisorii, recurgnd la antaj: "vreau ce mi se cuvine dup o lupt de atta vreme, vreau ceea ce merit n oraul sta de gogomani unde sunt cel dinti ... ntre fruntaii politici". Comicul de limbaj i ilustreaz prostia deoarece ef se autoinclude ntre "gogomanii" politici din fruntea judeului. Parvenit, antajist, grosolan i impostor, se conduce dup deviza "scopul scuz mijloacele", pus ns, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului Gambetta", confundndu-1 cu Niccolo Machiavelic celebru, de altfel, pentru acest principiu de conduit moral. Caavencu este nfumurat i impertinent atunci cnd stpnete arma antajului, spunndu-i prefectului "asasin", dar devine umil, slugarnic i linguitor atunci cnd pierde scrisoarea i-i ureaz, aceluiai prefect, s triasc "pentru fericirea judeului". Prin comicul de situaie reies i alte trsturi ale lui Caavencu. Lipsit de demnitate i de coloan vertebral, el conduce manifestaia festiv n cinstea rivalului su politic, Dandanache, fr nici un scrupul, intuind c ansa de a ctiga n viitor este legat de Zoe.

Demagogia este principala sa trstur de caracter iar atunci cnd ea mbrac forme patriotarde, personajul este de un ridicol desvrit: "Nu voi, stimabile, s tiu de Europa dtale, eu voi s tiu de Romnia mea i numai de Romnia...". Comicul de limba/ este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaz personajul semidoct, dar infatuat, plin de importan. Atunci cnd ia cuvntul la adunarea electoral care precede alegerile, Caavencu i construiete cu ipocrizie "o poz" de patriot ngrijorat de soarta rii, rostind cu greu cuvintele din cauza emoiei care-I neac: "Iertai-m, frailor, dac sunt micat, dac emoiunea m apuc aa de tare... suindu-m la aceast tribun... pentru a v spune i eu... (plnsul l neac mai tare.)... Ca orice romn, ca orice fiu al rii sale... n aceste momente solemne... (de abia se mai stpnete) m gndesc... la rioara mea... (plnsul l-a biruit de tot) la Romnia... (plnge) ... Ia fericirea ei!... la progresul ei!... Ia viitorul ei! (plns cu hohot. Aplauze , zguduitoare)". Incultura lui Caavencu reiese att din nonsensul afirmaiilor "Industria romn e admirabil, e sublim putem zice, dar lipsete cu desvrire"; precum i din confuzii semantice, Caavencu numindu-i "capitaliti" pe locuitorii capitalei, iar el considerndu-se "liber-schimbist" (cel care promoveaz libertatea comerului, neamestecul statului n treburile, ntreprinztorului capitaliti), adic flexibil n concepii.

Numele Caavencu sugereaz firea de mahalagiu, de palavragiu -cat = mahalagioaic- i ipocrizia, demagogia -caaveic = hain cu dou fee-, trsturi ce definesc acest personaj i prin comicul onomastic.

Farfuridi i Brnzovenescu: sunt doi membri marcani ai partidului de guvernmnt, fcnd parte din "stlpii puterii". Ei formeaz un cuplu de imbecilitate, ntruchipare a ramolismentului politic. Cei doi se atrag prin firile complet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat, iar Brnzovenescu este, dimpotriv, placid, moale, fricos, o umbr a celuilalt: "Tache, Tache, fii cuminte". Inculi peste msur i abjeci, ei se feresc de trdare, cu care, de altfel, sunt de acord "dac o cer interesele partidului, dar s-o tim i noi". Ei trimit la "centru" o depe prin care semnaleaz faptul c "Prefectul i oamenii lui trdeaz partidul", fiind ncntai c nu li se "cunoate slova" la telegraf i o semneaz cu mult curaj, "mai muli membri ai partidului", adic o dau anonim. Farfuridi i Brnzovenescu erau ngrijorai nu pentru c este trdat partidul, ci se temeau ca nu cumva s fie ei nlturai de la matrapazlcurile politice, la care ineau cu tot dinadinsul s participe i s se implice.

Farfuridi are automatisme ce creioneaz "ntruparea prostiei solemne" (tefan Cazimir), prin formule aberante, care-i releveaz incultura: "eu am n-am s-ntlnesc pe cineva, la zece fix m duc n trg"; "am n-am nfiare, la dousprezece trecute fix m duc la tribunal...". Discursul lui Farfuridi din actul III este un model al comicului de limbaj, care scoate n eviden platitudinea gndirii, confuzia lingvistic a personajului, iar stilul bombastic i infatuat devine caricatural att prin ticurile verbale, ct i prin contradiciile n termeni,: "Dai-mi voie! Dai-mi voie! [...] Din dou una, dai-mi voie: ori s se revizuiasc, primesc! dar s nu se schimbe nimica, ori s nu se revizuiasc primesc! dar atunci s se schimbe pe ici pe colo, i anume n punctele eseniale. Din aceast dilem nu putei iei... Am zis!". Anacolutul este specific tuturor discursurilor politice n aceast pies, aadar i n cel rostit de Farfuridi: "Dac Europa... s fie cu ochii aintii asupra noastr, dac m pot pronuna astfel, care lovesc soietatea, adic fiindc din cauza zguduirilor... i... idei subversive... (asud i se rtcete din ce n ce)".

Comicul de nume - Farfuridi i Brnzovenescu - const n sufixele onomastice greceti "-idi" i romneti "-eseu", precum i n aluzia culinar -brnz i farfurie- care ilustreaz semnificativ relaia de dependen reciproc dintre ei, fiindu-i numai unul altuia de folos.

Agamemnon Dandanache:, "mai prost dect Farfuridi i mai canalie dect Caavencu", este candidatul trimis de la centru pentru a,fi ales deputat n judeul de munte. El apare n pies abia n ultimul act i se contureaz prin acumularea tuturor defectelor personajelor de pn atunci: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul. Trsturile caricaturale i comice, sunt evidente nc de la sosirea "cu birza inti postii hodoronc-tronc, zdronca-zdronca [...] si clopoei... mi iuie urechile".

Printr-un comic de situaie magistral construit, Caragiale creeaz un personaj grotesc, antajul exercitat de Caavencu pare nevinovat n comparaie cu gestul abject al lui Dandanache, de a nu napoia scrisoarea. Pentru a fi ales, Agami folosete ca instrument de antaj, "o scrisoric de amor", gsit n pardesiul uitat la el acas de un musafir, "persoan nsemnat ... da becher" (necstorit, celibatar)". Dandanache amenin c va publica scrisoarea dac nu capt imediat un mandat de deputat i nu "s-aledze". Mai ticlos dect Caavencu, Dandanache nu napoiaz scrisoarea, pentru c "la un caz, iar ... pac! la Rzboiul". Singurul argument pe care-1 aduce n sprijinul meritelor sale politice este ridicol: "familia mea de la patuzsopt ...i eu n toate Camerele, cu toate partidele, ca rumnul imparial... i s rmn fr coledzi!".

Prost, demagog, peltic, amnezic i senil, ncurc mereu pe prefect cu Trahanache, spunndui lui Tiptescu: "Eu la mas o s stau ori lng d-ta, ori lng consoarta d-tale...", spre disperarea Zoei, care izbucnete: "A! Idiot!". Spiritul su machiavelic, mielia sunt relevate printr-o replic ce contureaz perfect personajul, autorul scriind n parantez "aparte", sugernd astfel imbecilitatea lui: "E slab de tot prefectul, i spui de dou ori o istorie i tot nu priepe", referindu-se, bineneles, la Trahanache.

Dandanache, incontient de josnicia gestului su, repet mereu ntmplarea: "Cnd i-am pus piorul n prag - ori coledzi, ori Rzboiul, m-nelegi - tranc! depea aii...". Dac Nae Caavencu exercitase antajul cu discreie, Dandanache este mndru de ideea care-i venise: "Asa e, puicusorule, c-am ntors-o cu politica?".

Dandanache, ndemnat de Zoe i Tiptescu s rosteasc discursul politic prin care s se adreseze alegtorilor, este incapabil s rosteasc ceva inteligibil, fluent sau logic, uitnd chiar motivul pentru care se afla acolo i pentru care luptase -"si d-i si lupt, si lupt si d i"- cu atta rvn. Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: "n sntatea alegtorilor... care au probat patriotism i mi-au acordat (nu nemerete). asta... cum s zic, de!... zi-i pe nume, de!...a! sufradzele lor; eu care, familia mea, de la patuzsopt n Camer, i eu ca rumnul imparial, care va s zic... cum am zie... n sfrit s triasc!". Magistral construit, discursul Iui Dandanache este, poate, cea mai convingtoare i sugestiv ilustrare a incompetenei i demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui Caragiale.

"Agami Dandanache e mai mult un blbit i un mrginit mintal, simbol trist al necesitilor electorale i lamentabil exponent de clas." (G.Clinescu).

Comicul de nume este relevant, prin alturarea ridicol a numelui viteazului rzboinic grec, conductor de oti i bun strateg - Agamemnon . cu Dandanache, care sugereaz ncurctura, dandanaua.

Ceteanul turmentat: reprezentantul omului simplu, al alegtorului care nu are ambiii, dar nu este nici el tocmai cinstit, pentru c, ducnd scrisoarea "andrisantului", mai nti o citete sub felinar, din care cauz i este furat de Caavencu. Ajuns "apropitar", deci cu drept de vot, este vicios pentru c e mereu beat, ateapt s fie dirijat, pentru c el nu are nici o opinie, "apoi dac-i pe poft, eu nu poftesc pe nimeni". Abureala lui este sugestiv nu pentru c este butor, ci pentru c toat viaa politic a vremii ameete pe omul de rnd, care se i simte agresat de aceasta, "nu m-mpinge, c-ameesc", "nu m zgudui!". Este o fire lene, comod, gsindu-i scuze superficiale, "di cu bere, d-i cu vin, d-i cu vin, d-i cu bere", pentru a se disculpa de pierderea scrisorii. Replica cea mai sugestiv pentru caracterul su labil i pentru lipsa de opinie a devenit memorabil: "Eu cu cine votez?", iar pentru c Zoe l lmurete, voteaz disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea "n sntatea coanii Joiichii c e dam bun!". Ceteanul turmentat este cel care creeaz un comic de situaie remarcabil, prin gsirea, pierderea i napoierea scrisorii de amor, cel care provoac intriga aciunii, dar i cel care aplaneaz conflictul n finalul piesei. El apare n momentele cele mai nepotrivite, enerveaz pe toat lumea cu prezena lui, este dispreuit tocmai de clasa politic, dei este reprezentantul electoratului care urma s se prezinte la vot pentru a-i desemna alesul n Camera Deputailor.

Ceteanul turmentat nu are nume, el este alegtorul anonim, bulversat de campania electoral confuz pentru omul de rnd, care simte nevoia s fie ndrumat de ctre cineva care, crede el, se pricepe la politic, de aceea ntrebarea "Eu pentru cine votez?" devine obsedant.

Personajele lui Caragiale sunt luate din via, aa c, n afar de o trstur dominant, ele sunt exponente tipice ale clasei umane n orice timp i societate, difereniindu-se prin statut social, temperament, intelect sau limbaj. Eroii lui Caragiale sunt actuali i astzi, deoarece "natura nu lucreat dup tipare, ci-l toarn pe flecare dup calapod deosebit: unul e sucit ntr-un fel, altul ntr-alt fel, flecare n felul lui, nct nu te mai saturi s-i vezi i s-i Evoluia cuplului Zoe-Trahanache:

Unul dinre cuplurile cu cel mai mare impact n comedia O scrisoare pierdut este cel reprezentat de Zoe i Zaharia Trahanache: ei reprezint ipostaza familiei ce cultiv valori imorale precum adulterul, minciuna, falsitatea, ipocrizia, tradarea. Stlp al puterii locale, venerabilul preedinte al tuturor comitetelor i comiiilor Zaharia Trahanache are n prefectul tefan Tiptescu nu numai un prietin, asa cum declar la sfritul piesei, ci n primul rnd un amant al soiei, un partener care s l nlocuiasc n edinele politice prelungite. Astfel, vorbind despre evoluia cuplului Zaharia-Zoe, vorbim de fapt depre triunghiul conjugal Tiptescu-Trahanache- Coana Joiica.

Cuplul n discuie are o poziie social privilegiat, dublat de un statut politic pe msur. n lista cu persoane, comicul de intenie este evident n prezentarea celor doi: prin enumerarea tuturor funciilor lui Trahanache, dar i prin desemnarea Zoei prin sintagma soia celui de sus se sancioneaz abuzul de putere, de poziie social al familiei care, mpreun cu prefectul Tiptescu, fac din capitala judeului de munte propriul fief.

Diferena de vrst dintre Zoe i Zaharia nu este singular n comediile lui Caragiale: o situaie similar ntlnim i n O noapte furtunoas, ntre Veta i jupn Dumitrache. Totui, Trahanache rmne un personaj echivoc, interpretrile criticilor oscilnd ntre a-l numi ncornoratul naiv i uor manevrabil i soul care de fapt tolereaz adulterul. Ilustrativ n acest sens este Scena a IV-a din Actul I, n care Trahanache i aduce lui Tiptescu la cunotin antajul lui Caavencu: el relateaz neutru toat ntrevederea cu adversarul politic, fcndu-l pe Tiptescu s cread c bnuiete relaia sa cu Zoe, iar dup ce savureaz momentul de panic al prefectului, i ofer i alibiul moral al plastografiei. Astfel, n textul comediei exist argumente care s susin faptul ca Trahanache nu cunoate natura relaiei Zoe-Tiptescu, dar i scene care dovedesc contrariul, personajul fiind una dintre enigmele piesei.

Echilibrul cuplului nu este ns periclitat de adulter, ci de pericolul de a fi publicat scrisoarea compromitoare de ctre Caavencu. Interesant este c personajele nu i pun deloc problema destrmrii cuplului, ci doar pe cea pierderii capitalului de influen, de credibilitate, de putere politic.

De aceea ameninarea lui Caavencu strnete n ambii nevoia de a mpiedica publicarea biletului intim: Zoe apeleaz la serviciile lui Pristanada pentru a-i intermedia o ntlnire cu Caavencu i negociaz n numele lui Trahanache i al partidului acestuia, iar prezidentul, abil politician, caut o arm de contraantaj, convins fiind ca nu exist politician necorupt. Dei cile de a salva reputaia familiei i a partidului sunt diferite, scopul este comun: salvarea imaginii publice i a privilegiilor implicate de poziia politic.

Actula al patrulea i nfieaz pe cei doi membri ai familiei n situaii psihice diferite. Impulsiv i nerbdtoare, Zoe ateapt ca pe ghimpi o veste de la Caavencu i resimte acut pericolul continurii antajului pe msur ce Agamemnon Dandanache insist n a-i considera pe ea i pe Tiptescu soi i le povestete situaia similar prin care a ajuns deputat, cu deosebirea c i pstrase arma de antaj politic i pentru urmtoarele alegeri. Ea trece repede de la starea de agitaie la cea de jubilaie n momentul n care ceteanul turmentat o repune n posesia scrisorii, redevenind stpn pe situaie. La polul opus, Trahanache este imperturbabil n pregtirea serbrii noului ales, dar disimuleaz cu viclenie posesia armei de contraantaj.

Finalul este specific unei comedii: conflictul se rezolv printr-o soluie de compromis, iar situaia din ultima scen prezint personajele n relaii identice cu cele din situaia iniial. Astfel, evoluia cuplului Zoe-Zaharia const practic n evitarea unei situaii compromitoare, a crei consecin nu este n niciun caz anularea adulterului, ngduit indirect de Trahanache: Eu n-am prefect, eu am prietin!.

Specific comediei, ambele personaje ilustreaz tipuri umane, dar depesc totui schematismul teatrului clasic, fiind individualizate prin comportament, particulariti de limbaj sau nume, dar i prin combinarea elementelor de statut social i psihologic. Zoe este nu numai cocheta i adulterina, ci mai ales femeia voluntar care conduce din culise ntraga via politic a oraului, manipulnd toi brbaii fie prin specularea slbiciunilor afective, fie prin voina de fier. De asemenea, Trahanache nu este numai ncornoratul i ticitul, ci mai ales politicioanul abil care prin firea calm i ticul ai puintic rbdare! ctig timp de reacie, intimidndu-i adversarii.

Alturi de acest cuplu, n comedia O scrisoare pierdut regsim i cuplul FarfuridiBrnzovenescu, ipostaze ale insilor lipsii de individualitate, nculi i imorali, FarfuridiCaavencu, adversari politici, ambii cznd victime ale corupiei celor de la entru, Zoe Tiptescu, pereche pentru care sentimentul de dragoste poate oricnd atepta n favoarea altor prioriti.

ncheiere:

Chiar i la nivelul personajelor, Caragiale este un inovator n literatura romn, rafinnd procedele de realizare a portretelor acestora i marcnd o etap de maturizare a dramaturgiei romneti. COMEDIA

Varianta 52, 86: ION LUCA CARAGIALE O SCRISOARE PIERDUT

Evidenierea trsturilor unei comedii studiate

Prezentarea structurii textului dramatic, a limbajului dramatic i a expresivitii textului dramatic

Citatul criticului Adrian Marino surprinde, ntr-adevr elementele definitorii ale textului dramatic, n particular ale comediei, prin tipizarea, esenializarea personajelor acestei opere literare, ceea ce determin valoarea ei mereu actul.

Ion Luca Caragiale, unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romne, autor al volumului Momente i schie, precum i al numeroaselor nuvele, fie c sunt fantastice (La hanul lui Manjoal), psihologice (Kir Ianulea, O faclie de Pate) sau realiste (Dou loturi), rmne formatorul opiniei dramatice.

Comediile sale (O scrisoare pierdut, Conu Leonida fa cu reaciunea, Dale carnavalului, O noapte furtunoas), nltur prejudecata conform creia comedia era un gen literar facil, destinat divertismentului naiv. Prima dintre acestea reprezint capodopera dramaturgului, reunind toate trsturile eseniale ale acestei specii literare: prezentarea unor personaje schematizate, inferioare din punct de vedere moral, intelectual, social, rolul de amuzament prin diferite forme ale comicului, finalul fericit.

Un prim argument care justific observaiile criticului Adran Marino, de la care pornete acest demers, viznd actualitatea operei este tema acesteia. Fiind o comedie de moravuri, opera are ca tem prezentarea vieii politice a capitalei unui jude de munte, n preajma alegerilor. De asemenea, ea poate fi considerat i o comedie de caractere prin multitudinea tipurilor umane ilustrate, o comedie politic prin surprinderea reaciilor personajelor aflate n situaii-limit, sau o comedie sentimental din perspectiva cuplului Zoe-Tiptescu. Titlul sugereaza pe de o parte intriga textului : pierderea unei scrisori compromitatoare pentru inalta societate dintr-un oras de munte ; pe de alta parte prin articolul nehotarat din titlu se exprima faptul ca santajul politic prin instrumente precum documentele intime este un morav des intalnit in epoca, scrisoarea pierduta de Zoe fiind doar una dintre multele de acest tip ratacite atunci. n al doilea rnd, textul este structurat n 4 acte, delimitate n scene, iar elementele spaio temporale corespund acestui tip de text, prin limitare i precizare exact: primele dou acte au ca fundal salonul lui Tipatescu, actul 3 surprinde decorul primariei, iar actul 4 - gradina lui Trahanache. Textul este scris pentru a fi pus in scena, in acest sens evenimentele evolund direct in fata spectatorilor sau fiind relatate de personaje in secvente narative . De pild, n primul act, secvena numrrii steagurilor este evideniat prin relatarea lui Tiptescu despre plimbarea fcut cu Zoe n ora. Singurele interventii in text ale autorului sunt didascaliile, indicatiile scenice prin care sunt prezentate detaliile de decor, vestimentatia personajelor, mimica, gestica si miscarea lor scenica: Trahanache: (oprindu-se i privind la Tiptescu, care se plimb cu pumnii ncletai, cu mirare i ciud). Un alt element care pune n eviden expresivitatea textului dramatic este conflictul, ce consta in confruntarea dintre doua sau mai multe personaje care au interese sau mentalitati diferite asupra unei realitati. Piesa aeaz n prim-plan doua conflicte. Primul, principal, opune cele 2 partide politice care isi disputa postul de deputat (partidul aflat la la putere, alctuit din Tipatescu, Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu i partidul din opozitie, reprezentat de Catavencu, Ionescu, Popescu.) Conflictul secundar se produce in sanul partidului aflat la puterei este generat de temerile de tradare din partea prefectului ale lui Farfuridi si Branzovenescu. Meritele lui Caragiale in constructia conflictului si a subiectului dramatic sunt acelea c a acordat roluri importante unor personaje secundare (Agamemnon Dandanache - elementul-surpriza si Cetateanul turmentat - elementul hazardului) i c a eliminat finalul previzibil si schematic, rezolvand conflictul in mod neasteptat, printr-o solutie de compromis (sosirea lui Agami Dandanache). De asemenea, personajele au rol esenial , pentru c prin ele sunt evocate acele tipuri i moravuri contemporane, despre care vorbea Adrian Marino n studiul despre comedie din Dicionar de idei literare . Ele au trsturi standardizate, fiind reduse la scheme morale, abstracte, cu funcie comic. Prin faptul c nu evolueaz, la nivel psihologic, c sunt dominate de o trstur de caracter, c nu-i modific statutul, ele ar putea fi considerate personaje plate, conform delimitrii lui E. Forster. Personajele comediei ilustreaz aadar, tipuri umane, inventariate de criticul Pompiliu Constantinescu n Comediile lui Caragiale: Zoeadulterina cochet, Trahanache-ncornoratul ticait, Catavencu-demagogul, Pristandafunctionarul slugarnic, Dandanache-decrepitul, Farfuridi i Brnzovenescu-prostul fudul,

Tiptescu-amorezul donjuan. Toi acetia ilustreaz, n plus i tipul politicianului corupt, demagog. Totui, meritul lui Caragiale este c personajele sale au complexitate psihologic, se individualizeaz prin atitudine, nume, limbaj. Astfel, Zoe este femeia cocheta, dar si voluntara, Trahanache reprezint ticitul nelat, ns toate faptele sale dezvluie resursele abilitii lui, spiritul su diplomatic, subordonat uni singur scop : meninerea unui anumit statut social i politic. Aceste personaje sunt prezentate cu ajutorul mijloacelor tradiionale de caracterizare (direct i indirect), dar i prin folosirea resurselor comicului, categorie estetica ce rezulta din contrastul dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce cred personajele despre sine si ceea ce sunt in realitate. Comicul de caracter este cel mai important n pies, fiind evideniat prin caracteristicile definitorii ale fiecrui tip de personaj. De asemenea, comicul de moravuri reiese din satirizarea unor defecte ale societatii : adulterul, minciuna, demagogia, coruptia, santajul, tradarea in prietenie. Comicul de situaie este mai puin folosit de Caragiale i apare prin crearea unor circumstante ridicole care evidentiaza decaderea morala sau intelectuala a personajelor : triunghiul conjugal, cuplul Farfuridi Brnzovenescu, intrarile si iesirile Ceteanului Turmentat, evolutia inversa si motivul pacalitorului pacalit (Catavencu), echivocul(Trahanache). Resurse expresive genereaz i comicul de nume, care nu sunt alese ntmpltor, ci ilustreaza o trasatura dominanta a personajelor. De pild, Pristanda este numele unui joc moldovenesc n care se bate pasul la stnga si la dreapta, n funcie de indicaiile unui conductor de joc, ceea ce sugereaza cameleonismul si sluganicia personajului. Trahanache, derivat de la substantivul trahana-coca moale, sugereaza caracterul usor manipulabil al prezidentului. Farfuridi i Brnzovenescu inspir rsul prin numele cu rezonane culinare, iar Caavencu, derivat de la ca, trdeaz o persoan care vorbete mult i repede. Comicul de intentie trdeaz atitudinea satirica a autorului. De pild, n lista cu persoane de la inceputul textului, Zoe este prezentata ca sotia celui de sus modalitate de satirizare a abuzului de putere al personajului feminin. Comicul de limbaj este un prilej pentru autor de a satiriza incultura personajelor sale, care deformeaz neologismele (famelie, bampir), confund sensul unor cuvinte-etimologia populara (renumeratie, honeste bibere), construiesc enunuri lipsite de sens (intr-o sotietate fara printipuri, care va sa zica ca nu le are), pline de cliee, truisme (un popor care nu merge inainte st pe loc), cu contradicii in termeni ( lupte seculare care au durat vreo 30 de ani). Farfuridi este un personaj n cazul cruia limbajul este definitoriu pentru ilustrarea tipului prostului solemn, el fiind conceput ca o sum de automatisme. Astfel, ocupaiile cotidiene sunt riguros cronometrate, dnd impresia stabilitii, dac n-ar aprea paradoxul : Am, n-am clieni acas, la unsprezece trecute fix, m-ntorc din trg. n discursul electoral, deprinderea de a invoca date i nume ale trecutului, motenit de la paoptiti, i adaug o trstur de epigonism caricatural, iar respectarea strict a uzanelor limbajului oratoric determin anticiparea succesiunii elementelor de ctre auditoriu: eu gndesc c nu ar fi ru s srim la 48..., mai bine la 64... Convingerea grav a personajului c particip la evenimente istorice determin o funcionare mecanic a limbajului su, care i sugereaz reducia intelectual. Lipsa de logic din fraza Industria romn e admirabil, e sublim, putem zice, dar lipsete cu desvrire, este completat de contradiciile n termeni, de tautologii: cnd zicem 64, zicem plebicist, cnd zicem plebicist, zicem 64 i contrucii pleonastice: un popor care nu merge nainte, st pe loc. Un alt personaj la care limbajul devine o surs a expresivitii este Pristanda. Caracterul pur mecanic al replicilor sale aprobative este evideniat nc de la nceput, personajul fiind incapabil de a fi convingtor: caraghioz! ...Curat caraghioz!...bampir! Curat bampir!...S iertai, coane Fnic, c-ntreb: bampir...ce-i aia bampir!. Prin urmare, dei accept fr rezerve concluzia efului, el nu cunote sensul acesteia. Prin analogie, exclamaia Curat plastograf! se produce ntr-un moment, cnd, ntors n scen dup o lung absen, Pristanda nici nu tie despre ce era vorba. El folosete frecvent termeni populari, regionalisme (sco, vz, auz), pe care le mbin cu forme ale limbajului vremii, franuzisme, de pild: ( pardon, onorabilul). Utilizeaz, de asemenea, forme care l caracterizeaz pe el i categoria din care face parte, cum ar fi diminutivul modestiei, minuel, care nu exprim att durata scurt a momentului, ct mai ales mica

libertate pe care, trebuie s recunoasc, i-a ngduit-o. Sintagma ce-mi d prin gnd, ideea...? i clieul coane Fnic trdeaz vorbirea tipic a funcionarului servil i umil, semidoct, neinstruit. De altfel, majoritatea personajelor comediei au ticuri verbale, ceea ce sugereaz limitarea acestora. Formula lui Trahanache Avei puintic rbdare fixeaz omul cu moderaia vrstei, cu linitea i nelepciunea lui sumar, iar ticul lui Farfuridi Dai-mi voie! exprim nevoia permanent de a i se acorda atenie. De asemenea, clieul lui Pristanda curat! sau al Ceteanului Turmentat eu cu cine votez? sugereaz gndirea mecanic, repetitiv, plat a acestora. n plus, ca elemente de construcie a textului dramatic, principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele i dezvluie inteniile, opiniile, dar monologul (n discursurile electorale) i aparte-ul (interveniile lui Pristanda) completeaz funciile acestuia, realiznduse astfel, att caracterizarea personajelor, ct i prezentarea evoluiei aciunii. Prin urmare, O scrisoare pierdut reprezint o oper complex, o frntur din complexitatea vieii sociale i politice din marea fresca a societii urbane romneti din a doua jumtate a secolului al XIX-lea, care-i pstreaz actualitatea tocmai prin evocarea unor tipuri i moravuri mereu contemporane. BASMUL Definiie: Basmul este specia epicii populare i culte, cu larg rspndire, n care se nareaz ntmplri fantastice ale unor personaje imaginare (fei-frumoi, zne, animale i psri nzdrvane etc), aflate n lupt cu fore malefice ale naturii sau ale societii, simbolizate prin balauri zmei, vrjitoare etc, pe care le biruiesc n cele din urm. Basmul are formule specifice iniiale, mediane i finale, metafore tipice i personaje cheie pentru aciunea narativ. Termenul de "basm " vine din slava veche, de la "basn", care nseamn "nscocire", "scornire".

Trsturile basmului:

ilustreaz o alt lume dect cea real, personajele fiind mprai i mprtesc fei-frumoi i fiice de crai, Muma-pdurii,

zmei sau balauri nfricotori;

faptele povestite se petrec ntr-un inut ndeprtat, peste mri i ri, la captul lumii sau pe trmul cellalt;

mpletirea elementelor reale cu cele fabuloase creeaz fantasticul, ca specific ancestral al basmelor;

personajele sunt reale i fabuloase, acestea din urm avnd puteri supranaturale i putndu-se metamorfoza n animale, plante, insecte sau obiecte ori pot renvia prin leacuri miraculoase, dac sunt omori;

personajul principal trebuie s depeasc probele i s nving obstacolele puse n cale cu scopul de a demonstra virtui morale excepionale i a deveni apt pentru a-i ntemeia i conduce propria gospodrie;

aciunea are la baz conflictul dintre forele binelui i ale rului, dintre adevr i minciun, iar deznodmntul const totdeauna n triumful valorilor pozitive asupra celor negative;

ca mijloace de compoziie, basmele conin formule specifice iniiale, mediane i finale, metafore tipice pentru aciunea narativ;

prezena numrului trei, ca cifr cu ncrctur magic i cu for pentru depirea probelor i nvingerea obstacolelor la care este supus personajul principal din basm;

 cultiv nalte principii morale eseniale ca adevrul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive i condamn nedreptatea, rutatea, minciuna ntruchipate de zmei, balauri, Muma-Pdurilor, spni etc.;

BASMUL CULT

"POVESTEA LUI HARAP-ALB" de Ion Creang -basm cult-

Basmul "Povestea lui Harap-Alb" se ncadreaz n genul epic, iar ca specie literar este un basm cult, deoarece are un autor, Ion Creang. A aprut n revista "Convorbiri literare", la 1 august 1877, apoi n acelai an n ziarul "Timpul". mpletirea elementelor reale cu cele fabuloase creeaz fantasticul, ca specific ancestral (strvechi) al basmelor, ns, n aceast creaie narativ, Creang mbin supranaturalul popular cu evocarea realist a satului moldovenescde unde reiese i originalitatea unica acestei

creaii. Semnificaia titlului "Harap-Alb" reiese din scena n care spnul l pclete pe fiul craiului s intre n fntn: Fiul craiului, boboc n felul su la trebi de aieste, se potrivete Spnului i se bag n fntn, fr s-l trsneasc prin minte ce i se poate ntmpla". Naiv, lipsit de experien i excesiv de credul, fiul craiului i schimb statutul din nepot al mpratului Verde n acela de slug a Spnului: "D-acum nainte s tii c te cheam Harap-Alb, aista i-i numele, i altul nu." Numele lui are sensul de "rob alb", deoarece "harap" nseamn "negru, rob". Devenit sluga spnului, i asum i numele de Harap-Alb, dovedind n acelai timp loialitate i credin fa de stpnul su, ntruct jurase pe palo. El devine robul-igan, dei era alb, nedumerind astfel chiar pe unchiul su, mpratul Verde, precum i pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontan. Cu toate acestea, flcul nu-i ncalc jurmntul fcut spnului, i respect cuvntul dat, rod al unei solide educaii cptate n copilrie, de a fi integru i demn, capabil s-i asume vinovia, cu toate urmrile ce decurg din faptul c nu urmase sfatul tatlui.

Construcia i momentele subiectului:

Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi fi motive populare, iar ca modalitate narativ, incipitul este reprezentat de formula iniialtipic oricrui basm: "Amu cic era odat ntr-o ar". "Povestea lui Harap-Alb" este ns un basm cult, deoarece are autor

cunoscut, Ion Creang, perspectiva narativ fiind aceea de narator omniscient. Naraiunea mbin supranaturalul cu realul, armoniznd eroii fabuloi cu personajele rnetidin Humuletiul natal al autorului. Aciunea are la baz conflictul dintre forele binelui i ale rului, dintre adevr i minciun, iar deznodmntul const totdeauna n triumful valorilor pozitive asupra celor negative.

Expoziiunea: Relateaz faptele ce se petrec ntr-un inut ndeprtat, peste mri i ri, la captul lumii, n timp mitic. Aadar, relaiile temporale i spaiale se definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic i a spaiului imaginar nesfrit: "Amu cic era odat ntr-o ar" un crai care avea trei feciori i un singur "frate mai mare, care era mprat ntr-o ar mai ndeprtat", pe nume Verde mprat. Cei doi frai nu se vzuser de mult vreme, iar verii nu se cunoscuser ntre ei, pentru c mpria fratelui mai mare era "tocmai la o margine a pmntului", iar fratele mai mic tria "/a alt margine". In acest cadru spaio-temporal mitic se deruleaz - ntr-o nlnuire cronologic - ntmplrile reale i fabuloasela care particip personajele basmului. Verde mprat i cere fratelui su, craiul, s-i trimit "grabnic pe cel mai vrednic" i viteaz dintre fiii si, ca s-i urmeze la tron, ntruct el avea numai fete. Ca s-i pun la ncercare, pentru a vedea care dintre feciori "se simte destoinic a mprai peste o ar aa de mare i bogat ca aceea", craiul se mbrac ntr-o piele de urs i se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari se sperie de urs i se ntorc ruinai la curtea craiului, care este dezamgit de neputina lor i

rostete moralizator: "nici tu nu eti de mprat, nici mpria pentru tine", ceea ce evideniaz elementele realeale basmului. Mezinul, impresionat de amrciunea tatlui, se duce n grdin "s plng n inima sa". Deodat, "o bab grbov de btrnee" i cere de poman, apoi l sftuiete s cear tatlui su "calul, armele i hainele cu care a fost el mire", dei hainele sunt "vechi i ponosite", iar "armele ruginite" i s pun o tav cu jratic n mijlocul hergheliei ca s aleag acel cal care va veni "la jratic s mnnce". Urmnd ntocmai sfaturile babei, (cluzirea flcului ctre preuirea i respectarea tradiiilor strmoeti). voinicul pleac la drum, lund carte din partea tatlui i, prin dreptul podului, "numai iaca i ies i lui ursul nainte". Trece cu bine de aceast prim prob, primete binecuvntarea printelui su i pielea de urs n dar. apoi sfatul ca n cltoria lui s se fereasc "de omul ro, iar mai ales de cel spn", s nu cumva s aib de-a face cu ei.

Ca trsturi ale basmului, sunt prezente aici formule iniiale tipice i cifra magic trei care face posibil depirea primei probe de ctre eroul principal.

Intriga: Fiul craiului i calul pleac la drum, basmul continund cu formule medianetipice, "i merg ei o zi, i merg dou, i merg patruzeci i nou" pn cnd ntlnesc n codru "un om spn" care se ofer drept "slug la drum". Voinicul l refuz de dou ori, dar a treia oar spnul i iese n cale "mbrcat altfel i clare pe un cal frumos" tocmai cnd fiul craiului se rtcise prin codrii ntunecoi.

Deprins s urmeze sfatul printelui su, acela de a nu se nsoi cu omul spn, dar pentru c i mai ieiser n cale nc doi, el se gndete c "aiasta-i ara spnilor" i-l angajeaz drept cluz. n aceast secven narativ este inclus o pauz descriptiv, care ntrerupe povestirea i descrie codrii dei i ntunecoi, ce contureaz un peisaj de basm Ajuni la o fntn care "nu avea nici roat, nici cumpn, ci numai o scar de cobort pn la ap", spnul intr n pu, umple plosca, apoi l sftuiete pe fiul craiului s coboare i el ca s se rcoreasc. Tnrul l ascult pe spn, dar acesta trntete capacul peste gura fntnii i-l amenin c dac nu-i povestete totul despre el, "cine eti, de unde vii, i ncotro te duci", acolo i vor putrezi oasele. Sub ameninarea morii, feciorul de crai jur "pe ascuiul paloului" c va fi sluga supus a spnului, care se va da drept nepotul mpratului i c va pstra taina "pn cnd va muri i iar va nvia", anticipnd astfel finalul basmului. Spnul i d numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu credin, respectndu-i jurmntul fcut.

Desfurarea aciunii: Incepe odat cu sosirea la palatul mpratului Verde, unde Spnul se d drept nepotul su i, nfumurat peste msur, l trimite pe Harap-Alb s stea la grajduri, s aib grij de calul lui, c altfel va fi "vai de pielea ta", dndu-i i o palm - "ca s ii minte ce i-am spus"-, c altfel "prinde mmliga coaj". De remarcat este aici elipsa narativ, adic trecerea sub tcere a secvenei cltoriei fcute de erou ca slug a spnului pn la mpria unchiului su,

naratorul sugernd numai c aceasta s-a efectuat. Basmul este structurat n mai multe episoade nlnuite, care se constituie n tot attea probe la care este supus protagonistul. ntr-o zi, avnd la mas "nite sali foarte minunate", care se cptau cu mult greutate, spnul hotrte s-i trimit sluga s-i aduc acele bunti din grdina ursului. Calul fabulosl duce n zbor pe Harap-Alb la Sfnta Duminic, iar aceasta l ajut s-i ndeplineasc misiunea i s treac proba. Urmtorul episod are loc dup alte cteva zile, cnd mpratul i arat spnului nite pietre preioase foarte frumoase, iar acesta i trimite sluga s-i aduc "pielea cerbului cu cap cu tot, aa btute cu pietre scumpe, cum se gsesc". Din nou Sfnta Duminic l ajut pe Harap-Alb s ia pielea i capul cerbului pe care se aflau nestematele i s le duc spnului, eroul trecnd cu bine i aceast prob fabuloas. Dup un timp, mpratul d un osp foarte mare n cinstea nepotului su, la care a invitat mprai, crai, voievozi "i alte fee cinstite". In timpul petrecerii, incitat de povetile bizare despre fata mpratului Ro, spnul i poruncete lui Harap-Alb s i-o aduc degrab pe aceast tnr, c altfel "te-ai dus de pe faa pmntului". Harap-Alb, gndiiuiu-se la sftui pe care i-l dduse tatl su, acela de a se feri de omul spn i de omul ro, este nspimntat, pingndu-se calului: "parc dracul vrjete, de n-apuc bine a scpa din una i dau peste ilta", apoi pornesc mpreun ctre Rou mprat. Episodul cltorieieste ilctuit din mai multe secvene narative. Pe un pod, Harap-Alb ntlnete o nunt de furnici i trece prin ap ca s nu curme "viaa attor gzulie nevinovate". Regina furnicilor i d voinicului o aripioar, ca atunci cnd va crede c are nevoie de ea s dea foc aripii. Dup un timp, cltorii vd un roi de albine care se nvrteau bezmetice, neavnd pe ce s se aeze. Atunci, Harap-Alb i scoate plria, o aaz pe pmnt cu gura n sus, iar albinele se

ngrmdesc acolo.Voinicul cioplete un butean i le face un adpost, dup care criasa albinelor i d o arip, ca, n caz de nevoie, Harap-Alb s-i dea foc i ea va veni n ajutor.

Aciunea: Continu cu formule mediane-"Mai merge el ct merge"- i Harap-Alb ntlnete, pe rnd, cinci personaje fabuloase, descrise detaliat de narator: Geril, Flmnzil, Setil, Ochil i Psri-Li-Lungil. Cltoria alturi de cei cinci oameni ciudai este plin de peripeii, c "pe unde treceau, prjol fceau". Harap-Alb le este tovar "i la pagub i la ctig" i se poart prietenos cu fiecare, ntruct simea c va avea nevoie de ei la curtea mpratului Ro, despre care aflase c "era un om pcliit (negru la suflet) i rutcios la culme". De aceea, flcul consider c "la unul fr suflet", cum era mpratul, era nevoie de "unul fr de lege", spernd c, "din cinci nesplai" ci erau, i-o veni "vreunul de hac", conform proverbului: "Lumea asta e pe dos,/ Toate merg cu capu-n jos/ Puini suie, muli coboar,/ Unul macin la moar." ntr-un trziu, ajung cu toii la mprie - episodul de la curtea mpratului Rou fiind introdus de formula median"Dumnezeu s ne ie, c cuvntul din poveste, nainte mult mai este" - unde mpratul Ro i supune la probe fabuloasei foarte periculoase, care se constituie n secvene narative. Mai nti i cazeaz ntr-o cas de aram, creia i se d foc pe dedesubt, dar Geril sufl de trei ori, "cu buzioarele sale cele iscusite" i casa rmne "nici fierbinte, nici rece", tocmai bun de dormit ntr-nsa. Urmtoarea probeste un osp cu foarte multe bucate i butur, pe care Flmnzil i Setil le fac s dispar

ntr-o clip, apoi ncep s strige n gura mare, unul c "moare de foame" i cellalt "c crap de sete", spre disperarea mpratului, care nu-i putea crede ochilor. Cernd nc o dat fata, Harap-Alb este supus unei alte probe. El primete zece banie de "smn de mac, amestecat cu una de nsip mrunel" i porunca de a alege pn diminea macul de nisip. Atunci Harap-Alb i amintete de criasa furnicilor, d foc aripioarei i ntr-o clip o droaie de furnici, "ct frunz i iarb" au ales "nsipul de o parte si macul de art parte", fiind i aceasta o secven fabuloasspecific basmelor. Impratul refuz din nou s le dea fata i-i supune altei probe, anume s o pzeasc toat noaptea pe fat, iar "dac mine diminea s-ar afla tot acolo, atunci poate s i-o dau", altfel "v-ai dus pe copc". Cei ase prieteni s-au aezat de paz de la ua fetei pn la poarta mpriei, dar fata mpratului, avnd puteri supranaturale, se preface ntr-o psric i zboar nevzut prin cinci strji". Ochil i Psril se in dup ea i abia izbutesc s-o prind i s-o duc napoi n odaia ei. Plin de ciud, mpratul le spune c el mai are o fat luat de suflet, dar care seamn perfect cu fiica sa.Dac Harap-Alb va depi aceast probi le va deosebi, "ferice de tine va fi", dar dac nu va reui vor pleca imediat de la curtea mprteasc, deoarece "nu v mai pot suferi". Harap-Alb d foc aripioarei de albin, care -l ajut s o identifice pe fata mpratului. Trecnd i aceast prob cu bine, Harap-Alb cere fata, iar mpratul, "ovilit (ofilit) i sarbd (palid) de suprare i ruine", i ureaz s fie vrednic s-o stpneasc, pentru c i-o d din toat inima. Fata vrea i ea s-1 supun la o prob. Trimite calul lui Harap-Alb mpreun cu turturica ei s aduc "trei smicele (nuiele, crengue) de mr dulce i ap vie i ap moart" dintr-un loc numai de ea tiut, acolo "unde se bat munii n capete". Calul se ntoarce primul i fata mpratului Ro pornete

cu ei la drum spre palatul mpratului Verde, "Dumnezeu s ne ie, c cuvntul din poveste, nainte mult mai este". Lui Harap-Alb i se tulbur minile privind fata care era tnr, frumoas "i plin de vin-ncoace" i nu ar vrea s-o duc spnului, "fiind nebun de dragostea ei".

Punctul culminant: Intre timp, turturica ajunsese cu vestea la mpratul Verde i acesta se apucase s fac pregtiri pentru primirea fetei mpratului Ro. Vznd ct este de frumoas fata, spnul se repede s o ia n brae, dar ea l mbrncete i-i spune c a venit acolo pentru Harap-Alb, cci "el este adevratul nepot al mpratului Verde". Turbat de furie c a fost dat n vileag, spnul se repede la Harap-Alb "i-i zboar capul dintr-o singur lovitur de palo", strignd c aa trebuie s peasc cel ce-i ncalc jurmntul. Atunci calul lui Harap-Alb se repede la spn, l nfac de cap, "zboar cu dnsul n naltul ceriului" de unde i d drumul i acesta se face "praf i pulbere". Fata mpratului Ro, ca personaj fabulos, are puteri supranaturale i-l poate renvia, prin leacuri nuraculoase, pe Harap-Alb. Ea pune capul lui Harap-Alb la loc i prin ritualuri strvechi cu "cele trei smicele de mr dulce" i cu apa moart i lipete capul de corp. Harap-Alb se trezete ca dintr-un somn adnc, fata l srut cu drag, apoi ngenuncheaz amndoi n faa mpratului Verde ca s primeasc binecuvntarea, jurndu-i credin unul altuia.

Deznodmntul:Basmului const totdeauna n triumful valorilor pozitive asupra celor negative, victoria adevrului, aa c nunta ncepe "-apoi d, Doamne, bine!". S-a strns lumea s priveasc, ba chiar "soarele i luna din ceriu rdea". Au fost poftii la nunta mprteasc, pe lng criasa furnicilor, criasa albinelor i criasa znelor, crai i mprai, oameni importani "-un pcat de povestariu (povestitor)/ Fr bani n buzunariu". S-au bucurat i au petrecut cu toii: "Veselie mare ntre toi era,/ Chiar i srcimea ospta i bea!". Finalul este fericit i deschis, deoarece veselia a inut "ani ntregi i acum mai ine nc". Compoziional, basmul conine formule specifice finale, prezente i n creaia lui Creang. Ca la orice nunt mprteasc din basme, veselia a inut ani ntregi, "i acum mai ine nc. Cine se duce acolo bea i mnnc. Iar pe la noi, cine are bani bea i mnnc, iar cine nu, se uit i rabd".

Caracterizarea personajelor: Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Aib" ilustreaz o alt lume dect cea real, personajele fiind mprai i crai, Sfnta Duminic, animale i gze fermecate, eroi cu trsturi fabuloase, alturi de personaje realisteaduse de Ion Creang din Humuletiul natal, ceea ce-i confer acestei creaii originalitate inconfundabil. Basmul cultiv nalte principii morale ca adevrul, dreptatea, cinstea, prietenia, rbdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive i condamn nedreptatea, rutatea, minciuna ntruchipate de zmei, balauri sau spni Personajele sunt reale i fabuloase,

acestea din urm avnd puteri supranaturalei putndu-se metamorfoza n animale, plante, insecte sau obiecte ori pot s renvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omori.

Harap-Alb, fecior de crai, este un Ft-Frumos din basmele populare, destoinic i curajos, dar rmne n zona umanului, fiind prietenos, cuminte i asculttor, ca un flcu din Humuleti. El este un personaj pozitiv i ntruchipeaz naltele principii moralecultivate de orice basm, ca adevrul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trsturi ce reies indirectdin ntmplri, fapte, din propriile vorbe i gnduri i directdin ceea ce alte personaje spun despre el. Cltoria pe care o face pentru a ajunge mprat este o iniiere a flcului n vederea formriilui pentru a deveni conductorul unei familii, pe care urmeaz s i-o ntemeieze. El parcurge o perioad de a deprinde si alte lucruri dect cele obinuite, de a nva i alte aspecte ale unei lumi necunoscute pn atunci, experien necesar viitorului adult. Semnificaia numelui: Rreiese din scenan care spnul l pclete pe fiul craiului s intre n fntn: "Fiul craiului, boboc n felul su latrebi de aieste, se potrivete Spnului i se bag n fntn, fr s-l trsneasc prin minte ce i se poate ntmpla". Naiv, lipsit de experien i excesiv de credul, fiul craiului i schimb statutul din nepot al mpratului Verde n acela de slug a Spnului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putnd nsemna "negru alb", deoarece "harap" nseamn "negru, rob".

Faptele eroului rmn i ele n limita umanului, probelecare depesc sfera realului Fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, nzestrate cu puteri supranaturale. Codrul n care se rtcete simbolizeaz lumea necunoscut flcului, care greete pentru prima oar, neinnd cont de sfatul tatlui su, de a se feri de omul spn. Dei cuminte i asculttor de felul su, nesocotirea acestei restricii declaneaz asupra flcului un ir nesfrit de ntmplri neplcute i periculoase, care-i pun deseori viaa n primejdie. Lipsit de experien, "boboc n felul su la trebi de aieste.", mezinul craiului devine sluga spnului, i asum i numele de Harap-Alb, dovedind n acelai timp loialitate i credin fa de stpnul su, ntruct jurase pe palo, i respect cuvntul dat, rod al unei solide educaii cptate n copilrie, de a fi integru i demn, capabil s-i asume vinovia, cu toate urmrile ce decurg din faptul c nu urmase sfatul tatlui. Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 trdeaz niciodat pe spn, dei un stpn tiran ca acesta ar fi meritat. De pild, atunci cnd se ntoarce spre mprie cu pielea i capul cerbului fabulos, "piatra cea mare din capul cerbului strlucea" att de tare, nct muli crai i mprai l rugar s-i "deie bnret ct a cere el, altul s-i deie fata i jumtate din mprie, altul s-i deie fata i mpria ntreag", dar Harap-Alb i-a urmat calea fr s clipeasc, ducnd bogia ntreag stpnului. O singur dat a ovit voinicul, atunci cnd, ndrgostindu-se de fata mpratului Ro, "mai nu-i venea s-o duc" spnului. Probele: La care l supune spnul sunt menite a-1 deprinde pe flcu cu greutile vieii, cu faptul c omul trebuie s nving toate piedicile ivite n viaa sa, pregtindu-1 pentru viitor, cnd va trebui s-i conduc propria gospodrie, propria familie. Ca i n viaa real,

flcul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos i de Sfnta Duminic. Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plnge de soart, cere numai ajutorul acelora n care avea ncredere, semn c nvase ceva din experiena cu spnul. Depind cu bine toate probele, flcul demonstreaz c e "soi bun" (G.Clinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului rnesc: inteligena, buntatea, perseverena, rbdarea, capacitatea de adaptare Ia diverse situaii ale vieii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine i furnici l fac s le ocroteasc i s le ajute atunci cnd Ie ntlnete n drumul su, chiar dac pentru asta trebuie s treac prin ap ori s zboveasc pentru a le construi un adpost. Sigur c binele pe care Harap-Alb l face se ntoarce atunci cnd el nsui se afl n impas, criasa furnicilor i cea a albinelor salvndu-i, de asemenea, viaa. O experien determinant pentru maturizarea lui o constituie ntlnirea cu omul ro, care este un alt pericol de care ar fi trebuit s se fereasc, aa cum l sftuise tatl. Episodul cltorieispre curtea mpratului Ro este un necontenit prilej de iniierea flcului (cltoria este un mijloc de cunoatere), deprinznd acum nvtura c orice om, ct de nensemnat ori de ciudat ar prea, poate fi de folos, tnrul deprinznd experien mai ales n cunoaterea speciei umane. Harap-Alb are capacitatea de a-i face prieteni adevrai, loiali, care s-1 ajute n orice mprejurare dificil a vieii sale, acetia folosindu-i tocmai trsturile dominante, devenite - la nevoie adevrate talente: "tot omul are un dar i un amar, i unde prisosete darul, nu se mai bag n sam amarul". In aceast perioad a iniierii, Harap-Alb cunoate dragostea aprins pentru o fat de mprat, care vine, aadar, din aceeai lume cu el, pregtindu-l pentru cstorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probelede la mpria fetei trimit spre ritualurile

rneti ale peitului, ntre care nsoirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivat a miresei, ospul oferit de gazd sunt tot attea ncercri la care l supune viitorul socru i crora mirele trebuie s le fac fa. Ultima prob la care l supune fata este, de data" aceasta, o demonstrare a calitilor viitoarei soii, care va ti s aib grij de brbatul ei, s-i stea aproape la bine i Ia ru, acest fapt fiind ilustrat atunci cnd ea i salveaz viaa, trezindu-l din mori. Aceast ntmplare simbolizeaz ideea c acum Harap-Alb redevine el nsui, fiul craiului, scpnd de povara jurmntului fcut spnului, acela c i va fi slug "pn cnd va muri i iar va nvia". Ca i Nic, Harap-Alb parcurge o perioad de formare a personalitii, care, dei nzestrat cu importante caliti, are slbiciuni omeneti, momente de tristee i disperare, de satisfacii ale nvingtorului, toate conducnd la desvrirea lor ca oameni. Craiul, tatl lui Harap-Alb este un personaj de basm prin motivul mpratului aflat n impas. Ion Creang scoate ns n eviden, prin caracterizare indirect, trsturile umane ale ranului-tat, n ipostaza lui pedagogic. Pentru a verifica dac fiii lui au depit vrsta infantilismului, el se deghizeaz ntr-o piele de urs, se ascunde pentru a-i observa, iar limbajul su este tipic humuletean, cu pilde i proverbe populare: "lac de-ar fi, broate sunt destule", "fiecare pentru sine, croitor de pane" etc. Ironia amar a tatlui dezamgit de fiii lui este tot de natur rneasc, uman: "S umblai numai aa de frunza frsinelului toat viaa voastr i s v ludai c suntei feciori de crai, asta nu miroas a nas de om...". Om trecut prin via, cu o experien solid, el nu-i pune n pericol fiii, pn nu se convinge c sunt n stare s nving piedicile iminente unei cltorii n necunoscut. Ca orice tat responsabil i preocupat de soarta fiilor, le verific nu numai curajul, cutezana, ci i isteimea

de a face fa ntmplrilor. Sfatul pe care-1 d mezinului, acela de a se feri de omul spn i de omul ro, se dovedete esenial pentru maturizarea flcului, care trebuia totui s treac personal prin aceast experien de via. mpratul Verde, fratele craiului i unchiul lui Harap-Alb, strbtuse n tineree acelai drum iniiatic pn la statutul actual de conductor recunoscut, energic, care i ctigase dreptul de a edea la ospee, nconjurat de oameni de vaz, de a coleciona pietre preioase scumpe, de a organiza mese luxoase, cu fast. Trsturile morale reies indirect, din faptele i vorbele personajului. Mndru de mpria sa vestit n toat lumea, i educase fetele n respectul cuvenit prinilor, chiar dac acestea aveau alte opinii, ele nu ndrzneau s ncalce poruncile tatlui. Pstrtor al tradiiilor strbune, mpratul Verde apeleaz la fratele lui pentru a-i trimite un fiu care s-i urmeze la tron, ntruct el avusese numai fete. Ospitalier i ncreztor n oameni, el primete cu cinste pe nepotul su, pe fata mpratului Ro i se comport necrutor cu minciuna, atunci cnd este demascat spnul.

Sfnta Duminic este un personaj secundar i fabulos prin apariiile ei ciudate, o dat ca ceretoare, apoi locuind pe o insul misterioas, n ipostaza Sfintei Duminici. Ea este menit a face s nving binele, ajutnd pe cei care merit, care au calitile necesare s rzbat n via. Ea este n acelai timp femeia neleapt a satului, la sfaturile creia apeleaz ranii atunci cnd se afl la ananghie, trsturi ce reies indirect din faptele i vorbele ei. La nceput, Harap-Alb este

nencreztor, "Ia las-m-ncolo, mtu, nu m supra", dei ea i d un sfat, devenit adevr universal-valabil, "nu te iui aa de tare, c nu tii de unde-i poate veni ajutor". Sub nfiarea unei babe grbovite, "care umbla dup milostenie", Creang sugereaz umilina neleptului care vzuse destule n viaa Iui i sub care se ascunde harul prorocirii, dezvluindu-i lui Harap-Alb destinul i secretul reuitei, prin reconsiderarea i valorificarea tradiiilor strmoeti, pe care tinerii ie ignor, sftuindu-l s ia armele i hainele tatlui su de cnd acesta fusese ginere. Fata mpratului Ro, personaj fabulos, este la fel de faimoas ca i tatl ei, se spunea despre ea c e "farmazoan" (vrjitoare, ireat). c tia s poarte "lumea pe degete", dar din toate aceste vorbe, nu se dovedise care "este cea adevrat" (caracterizare indirect). Ea pare "o zgtie de fat"(ca Smrndia din "Amintiri") sau "un drac bucic rupt tat-su n picioare, ba nc i mai i", dar atunci cnd se convinge de vrednicia lui Harap-Alb, dovedete demnitate i onoare: "trebuie s merg cu Harap-Alb i pace bun!". Indrgostindu-se de ea ca un nebun, Harap-Alb o caracterizeaz direct: "un boboc de trandafir din luna lui mai, scldat n rou dimineii, dezmerdat de cele nti raze ale soarelui, legnat de adierea vntului i neatins de ochii fluturilor", portret fizicasemntor cu cel al Ilenei Cosnzene din basmele populare. Ion Creang transpune idila pastoral n basm, evideniind ideea c Harap-Alb, ca un flcu din Humuleti, o vede ca pe o fat de la ar, "frumoas de mama focului: la soare te puteai uita, iar la dnsa ba" i "o prpdea din ochi de drag ce-i era". Fata l ndrgete i ea pe voinic, ghicete adevrul despre Harap-Alb i-l dezvluie mpratului Verde, apoi, pentru c fusese prevztoare, adusese cu ea cele trebuincioase (smicelele, apa moart i apa vie), reuete s-i salveze brbatul, atunci cnd spnul l atac pe neateptate.

Spnul ntruchipeaz fora rului n basm, un fel de Zmeul-Zmeilor care seamn n lume teroare, rutate i violen. El este personaj negativ specific basmului i ntruchipeaz nedreptatea, rutatea, minciuna - trsturi condamnate n orice basm popular sau cult. Omul spn este prin natere un om ru, "via de boz tot rgoz", viclean peste msur, nu se d n lturi s pcleasc un "boboc" (nepriceput, lipsit de experien) cum era mezinul craiului i-l atrage n capcana din fntn prin minciuni i tentaii ce dovedesc o bun cunoatere de oameni. Trsturile lui morale reies n mod indirectdin faptele sale i din relaiile cu celelalte personaje. Impostor i grosolan, se comport ca un stpn tiran, considernd c slugile seamn cu animalele, "c i ntre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc inui din fru, dac i-i voia s faci treab cu dnii". Din proprie experien, tie c "S te fereasc Dumnezeu, cnd prinde mmliga coaj", deoarece el, obraznic i prost crescut, cum vede c "i s-au prins minciunile de bune" si c este primit cu toate onorurile de ctre mpratul Verde, devine amenintor cu sluga, i d o palm, cu scopul "s fac pe Harap-Alb ca s-i ieie i mai mult frica". Vzndu-se ajuns urma la tronul mprtesc, spnul devine arogant i ludros, nsuindu-i toate meritele lui Harap-Alb, ba mai mult, flindu-se c tie s fie stpn adevrat i s-i struneasc slugile: "Nu tii dumneavoastr ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. [...] Alt stpn n locul meu nu mai face brnz cu Harap-Alb ct i lumea i pmntul". Insolent i infatuat, spnul nu se sfiete s-i spun

mpratului Verde c dac o vrea Dumnezeu "s m rnduieti mai degrab n locul dumitale" o s schimbe regulile acestuia care, "prea ntri n voia supuilor", iar mpria nu va mai arta att de panic, "n-or mai edea lucrurile tot aa moarte, cum sunt", pentru c "omul sfinete locul...".

Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creang este o specie epic de mare ntindere, o naraiune cu ntmplrile reale i fantastice, a cror mbinare compune principalul mijloc artistical acestei creaii epice, fabulosul. Personajele basmelor sunt fiine imaginare, nzestrate cu puteri supranaturale, ce ntruchipeaz binele i rul, din a cror confruntare iese nvingtor, ntotdeauna, binele. Cadrul de desfurare a aciunii este fantastic, alctuit, de regul, din lumea real i "trmul cellalt", spaiul mitologic fiind ilustrat prin cifre simbolice i obiecte cu puteri magice. Limbajul artistic al basmului "Povestea lui Harap-Alb" este presrat cu zictori, proverbe i fraze rimate, personajul vorbind limba moldoveneasc autentic, presrat cu regionalismei cuvinte (expresii) populare: "s-1 vd cnd mi-oi vedea ceafa", "Poftim, pung, Ia mas, / Dac i-ai adus de-acas..."; "Poate c acesta-i vestitul Ochil, frate cu Orbil, vr primare cu Chioril, nepot de sor lui Pndil, din sat de la Chitil, peste drum de Nimeril, ori din trg de Ia S-l-cai, megie cu Cutai i de urm nu-i mai dai". Ion Creang a ilustrat n opera sa propria experien de via, pe care a povestit-o "sub form de memorial; a nvluit-o n mit i a

sugrumat-o ntr-o experien fantastic, valabil pentru om n genere; i el a luptat cu spnii, cu primejdiile i nevoile, i el s-a fcut frate cu dracul, ca s treac punile vieii, iar nemurirea i-a dobndit-o din apa vie i apa moart a creaiei lui artistice". (Pompiliu Constantinescu)

Elemente folclorice preluate din basmul popular.Motivul probelor este specific nu numai basmului popular, ci i basmului cult, spnul supunndu-l pe Harap-AIb la ncercri primejdioase, cu sperana c va scpa de el: s-i aduc "sali din grdina ursului"; capul i pielea pline de nestemate ale unui cerb fabulos ori s o aduc pe fata mpratului Ro, ca s se nsoare cu ea. Ajutat de Sf.Duminic, de furnici i de albine, de prieteni i povuit permanent de calul su, Harap-Alb reuete s nving toate probele.

* Cei cinci prieteni fabuloi: Ochil ("care vede toate i pe toi altfel de cum vede lumea cealalt: numai pe sine nu se vede ct e de frumoel."), Setil ("fiul Secetei, nscut n zodia raelor i mpodobit cu darul suptului"), Geril ("o dihanie de om care se perpelea pe lng foc"), Flmnzil ("foametea sac fr fund sau cine mai tie ce pricopseal a fi, de nu-I mai poate stura nici Pmntul") i Psri-Li-Lungil ("fiul sgettorului i nepotul arcaului") l ajut s nving piedicile ivite n ncercarea de a o aduce pe fiica mpratului Ro la curtea Iui Verde-Imprat. Aici sunt ntmpinai cu toate onorurile, dar fata mpratului Ro l respinge pe spn i dezvluie celor de fa taina c Harap-Alb este adevratul nepot al lui Verde-mprat.

* Motivul rzbunrii malefice. Dat n vileag, spnul se repede ca un "cne turbat i reteaz capul lui Harap-Alb, dar fata l nconjoar "cu cele trei smicele de mr dulce", l stropete cu ap vie i-l nvie, acesta trezindu-se ca dup un somn greu. Atunci, calul fermecat l apuc pe spn i "mi i-l azvrle n naltul cerului", de unde cade pe pmnt i moare.

*Invingerea binelui. Verde-mprat i cstorete pe Harap-Alb cu fata lui Rou-mprat, iar la nunta lor au fost poftii toi prietenii care 1-au ajutat n peripeiile sale s treac probele i a fost veselie mare, "chiar i srcimea ospta i bea!" * Finalul basmului este hiperbolizat, fiindc veselia a inut ani ntregi i mai ine i acum, iar "cine se duce acolo, be i mnnc, ... iar cine nu, se uit i rabd".

* Formulele specifice basmului popular:

-formule tipice iniiale (de nceput): "Amu cic era odat ntr-o ar un crai care avea trei feciori."; "i apoi pe vremile acele, mai toate rile erau bntuite de rzboaie grozave, drumurile pe ape i pe uscat

erau puin cunoscute i foarte ncurcate, i de aceea nu se putea cltori aa de uor i fr primejdii ca n ziua de astzi. i cine apuca a se duce pe atunci ntr-o parte a lumii, adeseori dus rmnea pn la moarte";

-formule tipice mediane (de mijloc): "i merg ei, i merg cale lung s le-ajung, trecnd peste nou mri, peste nou ri i peste nou ne mari, i ntr-o trzie vreme ajung ia mprie"; "...pornete spre mprtie Dumnezeu s ne ie, c cuvntul din poveste, nainte mult mai este"; -formule tipice finale: "Dup aceasta se ncepe nunta, -apoi d, Doamne, bine! Lumea de pe lume s-a strns de privea,/ Soarele i luna din ceriu rdea."; "-apoi fost-au poftii la nunt: Criasa furnicilor,/ Criasa albinelor/ i criasa znelor,/ Minunea minunilor/ Din ostrovul florilor!"; "i a inut veselia ani ntregi, i acum mai ine nc. Cine se duce acolo bea si mnnc. Iar pe la noi, cine are bani bea i mnnc, iar cine nu, se uit i rabd".

*Basmul cult "Povestea lui Harap-AIb" de Ion Creang are ca surs de inspiraie basmul popular, de la care autorul pstreaz motivele (cltoria, ncercarea puterii, peitul, probele), personajele fabuloase, ajutoarele venite n sprijinul binelui, formulele tipice i inoveaz pentru basmul cult umanizarea fantasticului (fabulosului) prin comportamentul, gestica, psihologia i limbajul personajelor.

 Ion Creang - limbajul prozei narative

Naraiunea prin dialog, umorul, jovialitatea i erudiia paremiologic, oralitatea povestirii ntr-un ritm alert, toate acestea particularizeaz stilul i talentul prozatorului ilustrat n toate creaiile literare, definind arta naraiunii Iui Ion Creang. Fcnd o paralel ntre lumea basmului i ranii din Humuletii lui Creang, Harap-AIb, un fel de Ft-Frumos din basmele populare, este viteaz, rbdtor, generos, curajos, angajat cu toat convingerea n lupta mpotriva rului i mai ales este nzestrat cu arta de a-i face prieteni. El este mereu condus, sftuit i ajutat de o multitudine de simboluri ale binelui, numai astfel reuind s treac unele probe, altele fiind depite de bunii si prieteni, personaje fabuloase de basm. Pe de alt parte, Harap-AIb este flcul supus iniierii n experiena vieii ctre maturizare, supus ncercrilor sorii, din care tnrul trebuie s devin apt a-i ntemeia o familie, s aib capacitatea de a conduce, de a pstra un secret i de a-i ine cuvntul dat, adic de a se putea integra n viaa colectivitii. Trecnd cu bine toate probele, flcul se nscrie n codul civilizaiei rneti, demonstrnd generozitate, buntate, inteligen, tact, discreie, capacitatea de a ntreine o familie, valorificnd tradiiile motenite de la strbuni (hainele, armele i calul tatlui su). Numele personajelor constituie o particularitate a basmului lui Creang, deoarece ele definesc trstura dominant de caracter care-i individualizeaz n mod sugestiv: "Setil" poate fi beivul satului; "Flmnzil" - ranul lacom i mncu; "Ochil" cel care vede tot peste gardurile oamenilor, oricum s-ar ascunde acetia de ochii lumii ("care vede toate i pe toi altfel de cum vede

lumea cealalt, numai pe sine nu se vede ct e de frumuel"); "Geril" care umbl i vara nfofolit i se vait de frig etc. Dar orice trstur, fie ea i defect, ce domin omul de rnd poate deveni la un moment dat benefic, "tot omul are un dar i un amar, i unde prisosete darul, nu se mai bag n sam amarul". Spnul este simbolul rului, viclean, nfricotor, agresiv i violent, avnd ca principiu de via ideea c "cea mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc inute n fru". Prin ntregul su comportament, spnul ilustreaz proverbul "S te fereasc D-zeu cnd se face iganul fecior de mprat", c devine arogant, dictatorial, deoarece "frica pzete bostnria" sau "cnd vezi c ma face marazuri, s-o strngi de coad pn mnnc mere pduree". El simbolizeaz pe omul ajuns bogat prin vicleug i prin minciuni, care dispreuiete munca, pe care nu-1 respect nimeni n satul lui, dei toi i tiu de fric. Dar cnd vine momentul dezvluirilor, oamenii sunt necrutori, mai ales prietenii celui persecutat n mod deosebit, ca n basm, unde calul este cel care-l pedepsete pe spn. "Geniul humuletean este aceast capacitate extraordinar de a-i lua n serios eroii, de a le retri aventurile, de a pune cu voluptate n fiecare propriile lui aspiraii nerostite, slbiciuni, vicii, tulburri i uimiri, adic de a crea via. (...) Singurele personaje negative din opera lui sunt acelea care contrazic natura, ca, de exemplu, omul spn i omul ro." (Nicolae Manolescu).

Arta naraiunii se contureaz cu totul aparte n proza lui Ion Creang prin ritmul rapid al

povestirii, fr digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant realizat cu jovialitate, prin oralitatea stilului, dat mai ales de erudiia sa paremiologic.

Oralitatea stilului lui Ion Creang este dat de impresia de spunere a ntmplrilor n faa unui public, a unui auditoriu care ascult i nu pentru cititori.

Modaliti de realizare a oralitii stilului:

dialogul: "- Parc v-a ieit un sfnt din gur, Luminate mprate, zise atunci Flmnzil. [...]- Ia lsai, mi, zise Ochil, clipocind mereu din gene."; "Atunci spnul zice ngmfat: - Ei, moule, ce mai zici? - Ce s zic, nepoate! Ia, cnd a avea eu o slug ca aceasta, nu i-a trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi 1-a dat tata de acas? Numai de vrednicia Iui -zise spnul cci altfel nu-1 mai luam dup mine ca s-mi ncurce zilele.";

folosirea dativului etic: "i odat mi i-1 nfac cu dinii de cap, zboar cu dnsul n naltul ceriului i apoi, dndu-i drumul de-acolo, se face spnul pn jos praf i pulbere.";

exclamaii, interogaii, interjecii: "i

odat mi -o nfac ei, unul de o mn i altul de cealalt, i hai, hai!... hai, hai! n zori de ziu ajung la palat" "- Mi, Psril, iact-o-i, ia!" "Ei, apoi? Las-te n sama lor, dac vrei s rmi fr cap";

expresii onomatopeice, "i cnd s pun mna pe dnsa. zbrr!...pe vrful unui munte i se ascunde dup o stnc (...) i cnd s pun mna pe dnsa, zbrr!... i de acolo i se duce de se ascunde tocmai dup lun"; "-odat pornesc ei, teleap-teleap-teleap, i cum ajung n dreptul uii, se opresc puin."

imprecaii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri muli nainte; s triasc trei zile cu cea de alaltieri."; "Na! aa trebuie s peasc cine calcjurmntul!";

adresare direct: "Ce-mi pas mie? Eu sunt dator s spun povestea i v rog s ascultai"; diminutive: "i dac-i putea scoate la capt trebuoara asta, atunci oi mai vedea eu..."; "M, feioara mpratului ne-a tras butucul (...) s-a prefcut n psric, a zburat ca sgeata pe lng ceilali";

formule specifice oralitii: "toate ca toate","vorba ceea", "de voie de nevoie", "vorba unei babe"; "vorba cntecului"; "Vorba ceea: D-mi, doamne, ce n-am avut,/ S m mier ce m-a gsit";

 proverbe i zictori: "Capul de-ar fi sntos, c belele curg grl"; "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale"; "Nu-i dup cum gndete omul, ci-i dup cum vrea Domnul"; "frica pzete bostnria"; "omul sfinete locul"; "S nu dea Dumnezeu omului, ct poate el suferi".

versuri populare sau fraze ritmate: "Poate c acesta-i vestitul Ochil, frate cu Orbil, vr primare cu Chioril, nepot de sor lui Pndil, din sat de la Chitil, peste drum de Nimeril, ori din trg de la S-l-cai, megie cu Cutai i de urm nu-i mai dai.", "La plcinte,/ nainte/ i la rzboi/ napoi."; "Voinic tnr, cal btrn,/ Greu se-ngduie la drum!".

cuvinte i expresii populare, regionalisme: "m-ai bgat n toate grozile morii" (m-ai ngrozit -n.n); "n-ai cui bnui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua n porneal" (se ducea la pscut - n.n); "a mna porcii la jir" (a sfori - n.n); "hatrul" (plcerea - n.n.); "a se chiurchiului" (a se chercheli, a se amei n.n.); "farmazoan" (vrjitoare, ireat - n.n.); "arzuliu" (fierbinte - n.n.); "teleag" (partea de dinainte a plugului - n.n.);

Umorul n proza lui Creang este dat de starea permanent de bun dispoziie a autorului, de jovialitatea, verva i plcerea lui de a povesti pentru a strni veselia "asculttorilor". Absena satirei deosebete, in principal,

umorul lui Creang de comicul lui Caragiale, povestitorul avnd o atitudine de nelegere fa de pcatele omeneti, ba chiar fcnd haz de necaz cu optimism i vitalitate, creznd ntr-o atare ndreptare a defectelor umane ("Rzi tu, rzi, Harap Alb (...) dar unde mergi, fr de mine n-ai s poi face nimica").

Modaliti de realizarea umorului:

exprimarea pozna, mucalit, ntr-o iretenie a frazei la care este imposibil s nu te amuzi: "i nlimei voastre gnd bun i mn slobod, ca s ne dai ct se poate mai mult mncare i buturic, zise Setil, cruia i lsa gura ap; c din mncare i butur las dac ne-a ntrece cineva; numai la treab nu ne prea punem cu toi nebunii"; "a ruga pe luminarea sa, c dac are de gnd a ne ospta, dup cum s-a hotrt, apoi s ne ndeseasc mai mult cu udeala, pentru c acolo st toat puterea i ndrzneala"; "Doar unu-i mpratul Ro, vestit prin meleagurile aceste pentru buntatea lui cea nepomenit i milostivirea lui cea neauzit.";

combinaii neateptate de cuvinte: "Tare-mi eti drag!... Te-a vr n sn, dar nu ncapi de urechi..."; "Dar amarnic mai eti la via; cnd te mnii, faci snge-n balig"; "Ia s-i faci chica topor, spinarea dob i pntecele cobz";

 caracterizri pitoreti cu ajutorul cuvintelor familiale: fata mpratului Ro este "o zgtie de fat", "un drac, bucic rupt din tat-su din cap pn n picioare, ba nc i mai i"; "care de care mai chipos i mai mbrcat, de se riau aele i curgeau oghelele dup dnii";

vorbe de duh: "Vorba ceea: d-i cu cinstea, s piar ruinea";

autopersiflarea: "Crai, criese i-mprai,/ Oameni n sam bgai,/ -un pcat de povestariu,/ Fr bani n buzunariu."

ironia: "Se vede lucru, c nici tu nu eti de mprat, nici mpria pentru tine; i dect s ncurci numai aa lumea, mai bine s ezi deoparte cum zici, cci mila domnului: lac de-ar fi, broate sunt destule"; "Ei, dragul tatei, aa-i c s-a mplinit vorba ceea: apr-m de gini, c de cini nu m tem.";

caracterele personajelor: mpratul Ro are "inim hain, nu se mai satur de a vrsa snge omenesc"; fata lui este "o farmazoan cumplit"; mpratul Verde este blnd, vesel i petrecre, "prea intri n voia supuilor";

poreclele personajelor: Psril, Buzil;

situaiile i ntmplrile n care sunt pui eroii: apariia ciudatelor personaje n faa mpratului Ro, care ncercau s se

poarte elegant i protocolar, strnete nedumerirea acestuia: "mpratul i-a fost de-a mirarea, vznd c nite golani au asemenea ndrzneal, de vin cu neruinare s-i cear fata, fie din partea oricui ar fi.";

diminutive cu valoare augmentativ: "buturic" pentru cele "12 bui pline cu vin din cel hrnit (vin tare -n.n.) [...] buturic mai este ce este" , "buzioare" pentru "nite buzoaie groase i dblzate" (lli, atrnnd n jos - n.n.): "Atunci Geril sufl de trei ori cu buzioarele sale cele iscusite..."; Personajul principal dintr-un roman aparinnd prozei realiste

Ion (Liviu Rebreanu)

Introducere:

Liviu Rebreanu, prozator interbelic, este unul dintre scriitorii care dezvluie n romanele sale resorturile interioare ale creaiei. Dintre aceste romane (Ion, Rscoala, Pdurea spnzurailor, Adam i Eva), primul se individualizeaz prin prezentarea unei ntregi umaniti rurale.

Aspecte generale ale operei:

Publicat n 1920, romanul evideniaz spaiul ardelenesc de la nceputul secolului al XX-lea, n mod realist. Aceast perspectiv realist presupune o nelegere a literaturii ca mimesis, n care autorul i propune s reflecte lumea ca ntr-o oglind, n toat complexitatea ei, crend n acelai timp iluzia unei lumi adevrate. Criticul Nicolae Manolescu, n volumul Arca lui Noe, ncadreaz opera n categoria romanului doric, considernd c iluzia vieii este aici mult mai important dect iluzia artei.

Textul reprezint un roman, deoarece este o specie a genului epic n proz, cu o aciune care se desfoar pe mai multe planuri, cu conflicte multiple i un numr mare de personaje.

Romanul este realist n primul rnd prin tema pmntului care este, de fapt, miza conflictului, pentru c el determin n lumea satului poziia social i autoritatea moral a indivizilor. Acestei teme i se adaug cea a iubirii, pentru c destinul personajului principal este definit de aceste dou mari coordonate. De fapt, nu pmntul se afl n centrul romanului, ci dorina lui Ion de a-l avea.

n ceea ce privete structura, romanul este alctuit din dou mari pri complementare, avand n centru pmntul, respectiv iubirea: Glasul pmntului i Glasul iubirii, crora li se subordoneaz cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: nceputul, Blestemul, Sfritul.

O alt trstur realist este prezentarea veridic a oamenilor i evenimentelor, care se face nc din incipit. n descrierea drumului care intr n satul Pripas, naratorul estompeaz distincia dintre realitate i ficiune i surprinde cadrul unei lumi n care naraiunea pare a continua viaa nsi. Detaliile toponimice dau veridicitate prezentrii i l familiarizeaz pe lector cu aspectele etnografice i sociale ale lumii prezentate.

De altfel, romanul insist asupra aspectelor monografice ale satului romnesc tradiional: obiceiuri legate de marile evenimente ale existenei umane ( botezul, nunta, nmormntarea), srbtorile cretine (Crciunul), hora, jocul popular.

n planul coninutului, romanul respect principiul realist care solicit prezentarea vieii n multitudinea ipostazelor sale. Astfel, Rebreanu folosete tehnica planurilor paralele, prezentnd simultan viaa rnimii i viaa intelectualitii satului. Se poate vorbi chiar de un roman n roman, pentru c se urmrete n paralel destinul a dou familii, aparinnd unor grupuri sociale diferite: familia Glanetau i familia Herdelea.

Modaliti de caracterizare, trsturile protagonistului:

Personajele sunt construite, de asemenea, n spirit realist, susinnd firul epic al romanului. Personajul principal este tipic realist, exponenial pentru o anumit categorie social, iar structura sa psihologic este pus sub semnul unor trsturi dominante: tipul ranului, caracterizat printr-o inteligen dur, egoism i cruzime, dar mai ales printr-o voin imens. Conform delimitrii teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, avnd capacitatea de a surprinde cititorul n mod convingtor prin reaciile i gesturile lui.

Ion este un personaj eponim (numele su d numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domin ntreaga lume care graviteaz n jurul su (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) i care contribuie la evidenierea trsturilor lui, a caracterului complex, cu nsuiri contradictorii: viclenie i ingenuitate, brutalitate i delicatee.

Iniial el este caracterizat n mod direct de ctre narator, beneficiind de un portret marcat de caliti: iute i harnic ca m-sa; munca i era drag orict ar fi fost de aspr. Elementul fundamental al conflictului, pmntul, i subordoneaz toate trsturile: Pmntul i era drag ca ochii din cap, iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate, ceea ce justific dorina ptima de a avea: Toat isteimea lui nu pltete o ceap degerat, dac n-are i el pmnt mult, mult...

Celelalte personaje ale romanului i evideniaz caracterul, cu lumini i umbre, n funcie de conflictele n care sunt implicai cu toii. Astfel, nvaatorul Herdelea l aprecia ca unul dintre cei mai iubii elevi, iar doamna Herdelea l consider un biat cumsecade, muncitor, harnic, sritor, iste. Optica lor se va schimba ns pe parcursul aciunii, cnd Ion va trece n conflictul dintre invator i preotul satului, de partea celui din urm.

Autocaracterizarea evideniaz frmntrile sufleteti, prin monologul interior: M moleesc ca o bab nroad!. Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior ntre glasul pmntului i glasul iubirii: dei o iubete pe Florica, fata frumoas dar srac, dorina de posesie a pmntului l determin s o aleag pe Ana, cea uric, dar bogat. Aceat pendulare a personajului ntre cele dou coordonate ale existenei sale, genereaz i conflictele exterioare ale romanului: cu Vasile Baciu pentru obinerea pmntului i cu George Bulbuc pentru Ana, i ulterior pentru Florica.

Cele mai multe trsturi reies ns din caracterizarea indirect, din faptele i atitudinea personajului, din relaiile cu celelalte personaje. Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent, ceea ce atrage respectul, teama celorlali flci ai satului i a lutarilor care cnt la comanda lui i l nsoesc la crcium dup hor, dei George este cel care i pltete.

Viclenia sa este evident n relaia cu Ana, pe care o seduce, i speculeaz sentimentele, cucerind-o i lsnd-o s cread c, de fapt, ea l-a cucerit. Inteligena dur, egoismul, cruzimea i subordoneaz toate aciunile: btaia cu George, comportamentul agresiv fa de Ana. El reprezint, aa cum spunea criticul Eugen Lovinescu, expresia instinctului de stpnire a pmntului, avnd ca trsturi definitorii inteligena ascuit, viclenia procedural i voina imens

Este naiv, in relaia cu Vasile Baciu, creznd c nunta i va aduce i pmntul, fr a ncheia o nelegere legal. De fapt, destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare, ct mai ales de conflictul interior, generat de relaia sa cu pmntul. Personajul are o dorin obsesiv de a stpni acest pamnt, iar elocvent n acest sens este scena srutrii lutului: l cuprinse o poft slbatec s mbraieze huma, s-o crmpoeasc n srutri! Acest gest depete limitele unei reacii obinuite, sugernd patima exagerat pentru pmnt, precum i legtura indestructibil cu acesta. Personajul triete o tripl

voluptate: a simurilor, a puterii, a trupului, iar acest moment alegoric exprim reducerea lui la esen. Din aceast perspectiv, deznodmntul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pmntului, sapa, iar George care-l lovete nu este dect un instrument al destinului.

Tehnica narativ este tipic realist. n primul rnd, opera respect principiul cauzalitii i al coerenei, romanul avnd o desfurare logic i cronologic.

De asemenea, romanul este circular, simetria incipitului cu finalul (descrierea drumului care intr, respectiv iese din sat), rspunznd concepiei romaneti a lui Rebreanu, care vede n roman un corp geometric perfect, sferoid.

Perspectica narativ este auctorial, a naratorului omniscient i omniprezent, care relateaz la persoana a treia, prin focalizare zero, dnd cititorului impresia c stpnete naraiunea.

ncheierea:

Prin urmare, Liviu Rebreanu construiete un personaj complex, realist, cu un caracter bine individualizat i care rmne un model pentru proza de acest tip din literatura noastr. Caracterizeaz personajul preferat dintr-o comedie studiat.

Zoe Trahanache din O scrisoare pierdut (I. L. Caragiale) Zoe Trahanache, soia lui Zaharia Trahanache i amanta lui Tiptescu, este singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezint doamna distins din societatea burghez, nefcnd parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Este tipul cochetei, este inteligent, autoritar, ambiioas i i impune voina n faa oricui. Marcheaz n comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizeaz tarele morale ale societii burgheze. Este o lupttoare hotrt, folosind tot arsenalul de arme feminine pentru a-i salva onoarea, de la rugmini i lamentaii (Fnic, dac m iubeti, dac ai inut tu la mine mcar un moment n viaa ta, scap-m, scap-m de ruine), trecnd la ameninarea cu sinuciderea (Trebuie s-mi cedezi, ori nu i atuncea mor i dac m lai s mor, dup ce-oi muri poate s se ntmple orice) pn la o energie impresionant la o femeie ce se dovedete a fi o lupttoare (Am s lupt cu tine, om ingrat i fr inim). Dei n epoc femeile nu aveau dreptul la vot, ea i impune candidatul, pe Nae Caavencu, avnd un singur el, acela de a cpta scrisoarea de amor, altfel i-ar fi distrus prestigiul i poziia social, viaa tihnit i lipsit de griji de care beneficia din plin (l aleg eu, eu i cu brbatul meu). Pendulnd ntre so i amant cu inteligen i abilitate, conduce din umbr manevrele politicii, toi fiind contieni de puterea ei (al dumneavoastr, coane Fnic i-al coanii Zoiica - Pristanda). Are asupra brbailor o seducie aparte, care o face nelegtoare, generoas, svrind cu delicatee gestul de iertare a lui Caavencu atunci cnd i recapt scrisoarea, asigurnduse cu abilitate de devotamentul acestuia pentru a conduce festivitatea alegerilor, pentru c

aceasta nu-i cea din urm Camer. Ceteanul turmentat nchin i el n cinstea coanii Joiichii c e dam bun!. IPOTEZA

Volumul Joc secund, publicat n 1930, se deschide cu poezia [Din ceas, dedus...], al crui titlu este nlocuit de editori, n 1964, cu titlul volumului. Poezia are caracter de art poetic i aparine modernismului barbian.

ARGUMENTARE

Cuvntul Joc" din titlu sugereaz o combinaie a fanteziei, liber de orice tendin practic"4, iar asocierea adjectivului secund plaseaz jocul n zona superioar a esenelor ideale. Arta lui Ion Barbu ne ofer cumva un soi superior de joac, cu o convenie ale crei reguli implic oarecum i o invitaie la dans; e ceva n ultim instan ludic n aceast oper de o att de strict disciplin."5

Referindu-se la caracterul de art poetic, G. Calinescu surprinde aspecte legate de sensul poeziei, dar i de rolul poetului: Aceste dou strofe sunt definiia nsi a poeziei: Calma creast a poeziei este scoas (dedus) din timp i spaiu, adic din universul real (din ceas), este nu un joc prim, ci un joc secund, o imagine ireal ntr-o ap sau ntr-o oglind. Poetul nu triete la zenit, simbolul existenei n contingent, ci la nadir, adic din interior, n eul absolut, care nu e efectiv, ci numai latent. Poezia e un cntec de harfe, rsfrnte n ap, sau lumina fosforescen a meduzelor care sunt vzute numai pe ntuneric, adic atunci cnd ochii pentru lumea ntins se nchid"6.

La nivel formal, poezia este alctuit din dou catrene. .

n concepia lui Ion Barbu, prin oglind lumea intr n mntuit azur". Iar dac lumea experienei se nal n piramid pan la zenif (punctul cel mai nalt pe vertical), rsfrngerea acesteia alctuiete nadirul! ei (punctul cel mai jos pe vertical). Din acest element nentinat i extrage poetul materia inspiraiei sale. Poezia este pentru el negaia lumii, sublimarea ei n idee, un joc desfurat pe un plan izolat de via, un joc secund". Zenitul definete n mod metaforic spaiul real, echivalent cu punctul de maxim strlucire solar, iar nadirul simbolizeaz tot n manier metaforic universul artistic ce se reflecta n lumina asfinitului.

Substantivul ceas" de la nceputul poeziei aparine cmpului semantic al timpului, dar este timpul neclintit, fr curgere. Timpul barbian este, dup aprecierea lui Alexandru Paleologu, dedus", sustras oricrei prize a temporalitii curente".

Primul vers al strofei nti conine epitetul metaforic situat ntr-o inversiune calm creast", figur de stil ce desemneaz, lumea Ideilor n sensul pe care Platon l ddea acestui concept. Arta, spunea Platon, considerat ca o copie a lucrurilor reale, ele nsele nite copii ale ideilor eterne, este imitaia unor imitaii. Arta, ar fi, deci, o rsfrngere la puterea a doua a realitii. Aceasta este i concepia pe care i-o nsuete poetul Ion Barbu cnd i propune s evoce o lume reflectat n oglind, cci cel ce privete icoanele lmurite n apele ei nregistreaz imaginile unor imagini. Dar pe cnd pentru Platon aceast rsfrngere secund face din art o ntruchipare mai deprtat de realitatea ideal dect nsei obiectele concrete care i-au stat drept model, poetul Jocului secund vede aici tocmai un pas mai departe n procesul de transfigurare a lumii, cci pe aceast cale imaginea se deprteaz nc mai mult de substratul ei materia?8. Prin urmare, arta este pentru Barbu un zbor invers", ntors spre profunzimea elementelor lumii, spre esenele nevzute ale lucrurilor.

n strofa a doua, ntr-o metafor concentrat, Ion Barbu reia muzica de sfere eminescian, permutnd marea de stele n oceanul lichid ce-i plimb atrii scufundai (meduzele) sub clopotele verzi"9. Finalul l aduce pe poet din ipostaza intelectual a lui Hermes, n aceea liric a lui Orfeu. CntecuF su rmne ascuns", accesibil doar iniiailor.

Prin urmare, Poezia (adncul acestei calme creste) este o ieire (dedus) din contingent (din ceas) n pur gratuitate (mntuit azur), joc secund, ca imagine .a cirezii n ap. B un nadir latent, o oglindire a zenitului n ap, o sublimare a vieii prin retorsiune."10

Organizarea metric a poemului este de o mare simplitate, poetul evitnd efectele muzicale i urmrind o caden linitit, mereu egal cu sine. Versurile sunt de 13-14 silabe, iambul fiind singura unitate metric a poemului. Rima poeziei este ncruciat.

La nivel morfologic, nu se observ urmrirea unor efecte speciale. Ar fi de remarcat conversiunea adjectivului adnc" n substantivul adncul, folosirea adjectivelor provenind din verbe la participiu, n prima strof {dedus", intrat") i a unor infinitive lungi, n ansamblul poeziei {necarea, nsumarea"), forme care exprim efortul abstragerii, al ieirii din limitata lume senzorial.

La nivel sintactic, se observ faptul c ambele strofe se reduc fiecare la cte o singur fraz. Prima strof este eliptic de predicat, pe cnd a doua include coordonri i subordonri de propoziii.

La nivel lexical, se observ prezena termenilor abstraci, neologici, familiari matematicianului i fireti n limbajul tiinific: dedus", nadir", latent, nsumarea". Prin intermediul acestor termeni, se obine un efect deosebit de imobilitate, de fixare a elementelor, ca i cum astfel ele ar putea fi mai profund contemplate.

La nivel stilistic, este de remarcat abundena metaforelor, ce justific oarecum ncifrarea textului: ceas dedus", calm creast", mntuit azur", nadir latent, harfe resfirate", sau a

inversiunilor: calm creast", mntuit azur", dar i a epitetelor: ceas dedus", cntec ascuns", nadir latent, harfe resfirate", clopotele verzi. Este de remarcat faptul c aceleai sintagme constituie simultan figuri de stil diferite, ceea ce sustine concizia si incifrarea (ambiguitatea) limbajului poetic.

CONCLUZIE

Poezia [Din ceas, dedus...] de Ion Barbu este o arta poetica aparinand modernisului / ermetismului barbican, prin conceptie si limbaj incifrat, accesibila cititorilor initiati.

crie un eseu n care s demonstrezi c o poezie scris de Ion Barbu aparine modernismului.

n realizarea eseului, vei avea n vedere:

explicarea conceptului modernism;

prezentarea structurii textului poetic ales;

relevarea rolului expresiv al nivelurilor textului poetic ales;

evidenierea specificului limbajului i a expresivitii textului poetic.

Sugestii de redactare

Pentru realizarea eseului se valorific textul poeziei Riga Crypto i lapona Enigel de Ion Barbu.

Publicat iniial n 1924, integrat apoi n ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund (1930), Riga Crypto i lapona Enigel, prin problematic i mijloace artistice, anun dezvoltarea ulterioar a poeziei lui Barbu.

IPOTEZA

Riga Crypto i lapona Enigel este subintitulat Balad", ns rstoarn conceptul tradiional, realizndu-se n viziune modern, ca un amplu poem de cunoatere i poem alegoric.

RGUMENTE

Poemul pare un cntec btrnesc de nunt, dar este o poveste de iubire din lumea vegetal (asemenea altui poem al etapei, Dup melci), o balad fantastic, n care ntlnirea are loc n plan oniric (ca n Luceafrul). Structura narativ implic interferena genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic i de lirismul de mti, personajele avnd semnificaie simbolic.

Luceafr ntors", poemul prezint drama cunoaterii i incompatibilitatea dintre dou lumi/ regnuri.

DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR

Titlul baladei trimite cu gndul la marile poveti de dragoste din literatura universal, Romeo i Julieta, Tristan i Isolda. ns la Ion Barbu, membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), personaje romantice cu caliti excepionale, dar negative, n raport cu norma comun (Crypto e sterp? i nrva/ C nu voia s nfloreasc", iar Enigel e preacuminte").

La nivel formal, poezia este alctuit din dou pri, fiecare dintre ele prezentnd cte o nunt: una consumat, mplinit, cadru al celeilalte nuni, povestit, iniiatic, modificat n final prin cstoria lui Crypto cu mslaria. Formula compoziional este aceea a povestirii n ram, a povetii n poveste (nunt n nunt).

Prologul contureaz n puine imagini atmosfera de la spartul nunii trite. Primele patru strofe constituie rama viitoarei poveti i reprezint dialogul menestrelului cu nuntaul frunta". Menestrelul (un trubadur medieval, un bard, caracteristic spaiului romantic apusean) e mbiat s cnte despre nunta ratat dintre doi parteneri inegali, reprezentani a dou regnuri distincte, Enigel i riga Crypto". Nuntaul l roag s zic ncetineV un cntec

larg", pe care 1-a zis cu foc" acum o var. Repetarea sugereaz un ritual al zicerii unei poveti exemplare, dar cu modificarea tonalitii. Portretul menestrelului - poet este fixat prin trei epitete: trist, mai aburit ca vinul vechi, mult ndrtnic", iar invocaia este repetat de trei ori, ceea ce determin ruperea lui de lumea cotidian, intrarea n starea de graie necesar zicerii acelui cntec larg".

Partea a doua, nunta povestit, este realizat din mai multe tablouri poetice: portretul i mpria rigi Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale i oprirea din drum a laponei Enigel (strofele 8, 9), ntlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele trei chemri ale rigi i primele dou refuzuri ale laponei (strofele 11-15), rspunsul laponei i refuzul categoric cu relevarea relaiei dintre simbolul solar i propria condiie (strofele 16-20), ncheierea ntlnirii (strofele 21, 22), pedepsirea rigi n finalul baladei (strofele 23-27). Modurile de expunere sunt, n ordine: descrierea, dialogul i naraiunea.

n debutul prii a doua (expoziiunea), sunt realizate prin antitez portretele membrilor cuplului, deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto, cel tinuit, inim ascuns", sugereaz apartenena la familia ciupercilor (cripto-game) i postura de rege (rig) al fpturilor inferioare, din regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nordic i susine originea ei, de la pol i trimite probabil la semnificaia din limba suedez nger" (din latinescul angelus"); lapona i conduce turmele de reni spre sud, stpn a regnului animal; ea reprezint ipostaza uman, cea mai evoluat a regnului (omul -fiar btrn"). Riga Crypto, inim ascuns", este craiul bureilor, cruia dragostea pentru Enigel, lapon mic, linitit", i este fatal. Singura lor asemnare este statutul superior n interiorul propriei lumi.

Spaiul definitoriu al existenei, pentru Crypto, este umezeala perpetu: n pat de ru i hum uns", spaiu impur al amestecului elementelor primordiale, apa i pmntul. n timp ce lapona vine din ri de ghea urgisit", spaiu rece, ceea ce explic aspiraia ei spre soare i lumin, dar i micarea de transhumant care ocazioneaz popasul n inutul rigi: n noul an, s-i duc renii/ Prin aer ud, tot mai la sud, / Ea poposi pe muchiul crud/ La Crypto, mirele poienii. El este brfit i ocrt de supui, pentru c e sterp", nrva" i nu voia s nfloreasc", n timp ce ea i recunoate statutul de fiin solar: C dac-n iarn sunt fcut/ i ursul alb mi-e vrul drept,/ Din umbYa deas desfcut,/ M-nchin la soarelenelepf.

Membrii cuplului nu-i pot neutraliza diferenele n planul real; comunicarea se realizeaz n plan oniric. Riga este cel care rostete descntecul de trei ori. Povestea propriu-zis se dovedete a fi fantastic, ea desfurndu-se n visul fetei, ca n Luceafrul, dar rolurile sunt inversate.

n prima chemare-descntec, cu rezonane de incantaie magic, Crypto i mbie aleasa cu dulcea i cu frag?, elemente ale existenei sale vegetative, dar care aici capt conotaii erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: Eu m duc s culeg/ Fragii fragezi mai la vale". Refuzul laponei l pune ntr-o situaie dilematic, dar opiunea lui e ferm i merge pn la sacrificiul de sine, n a doua chemare: Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dac pleci s culegi,/ ncepi, rogu-te, cu mine". Depirea situaiei dilematice rmne

apanajul laponei, ce refuz nuntirea dorit de Crypto n somn fraged i rcoare", opunndu-i argumentele modelului ei existenial.

Primul refuz sugereaz tentaia solar, prin indicele spaial mai la vale", adic spre sud. Al doilea refuz este susinut de enumerarea atributelor lui Crypto: blnd, plpnd, necopt. Opoziia copt-necopt, reluat n al treilea refuz prin antiteza soare-umbr, pune n eviden relaia individual a fiecruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fr s se piard pe sine. Imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona i opune aspiraia ei spre absolut (M-nchin la soarele-nelept), cu toate c tentaia iubirii este copleitoare: Rig Crypto, rig Crypto,/ Ca o lam de blestem/ Vorba-n inim-ai nfipt-o!/ Eu de umbr mult m tem". Soarele este simbolul existenei spirituale, pe care riga o refuz n favoarea existenei instinctuale, sterile, vegetative.

Pentru a-i continua drumul ctre soare i cunoatere, lapona refuz descntecul rigi, ce se ntoarce n mod brutal asupra celui care 1-a rostit i-1 distruge. Fptura firav e distrus de propriul vis, cade victim neputinei i ndrznelii de a-i depi limitele, de a ncerca s intre ntr-o lume care i este inaccesibil. Atributele luminii despre care vorbete Enigel au efect distrugtor asupra lui Crypto. Oglindirea ritualic produce degradarea: De zece ori, fr sfial,/ Se oglindi n pielea-i chial". Finalul este trist. Riga Crypto se transform ntr-o ciupearc otrvitoare, obligat s nunteasc cu ipostaze degradate ale propriului regn: Cu Laurul-Balaurul/ S toame-n lume aurul,/ S-l toace, gol la drum s ias,/ Cu mslaria

ori. Povestea propriu-zis se dovedete a fi fantastic, ea desfurndu-se n visul fetei, ca n Luceafrul, dar rolurile sunt inversate.

n prima chemare-descntec, cu rezonane de incantaie magic, Crypto i mbie aleasa cu dulcea i cu frag?, elemente ale existenei sale vegetative, dar care aici capt conotaii erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: Eu m duc s culeg/ Fragii fragezi mai la vale". Refuzul laponei l pune ntr-o situaie dilematic, dar opiunea lui e ferm i merge pn la sacrificiul de sine, n a doua chemare: Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dac pleci s culegi,/ ncepi, rogu-te, cu mine". Depirea situaiei dilematice rmne apanajul laponei, ce refuz nuntirea dorit de Crypto n somn fraged i rcoare", opunndu-i argumentele modelului ei existenial.

Primul refuz sugereaz tentaia solar, prin indicele spaial mai la vale", adic spre sud. Al doilea refuz este susinut de enumerarea atributelor lui Crypto: blnd, plpnd, necopt. Opoziia copt-necopt, reluat n al treilea refuz prin antiteza soare-umbr, pune n eviden relaia individual a fiecruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fr s se piard pe sine. Imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona i opune aspiraia ei spre absolut (M-nchin la soarele-nelept), cu toate c tentaia iubirii este copleitoare: Rig Crypto, rig Crypto,/ Ca o lam de blestem/ Vorba-n inim-ai nfipt-o!/ Eu de umbr mult m tem". Soarele este simbolul existenei spirituale, pe care riga o refuz n favoarea existenei instinctuale, sterile, vegetative.

Pentru a-i continua drumul ctre soare i cunoatere, lapona refuz descntecul rigi, ce se ntoarce n mod brutal asupra celui care 1-a rostit i-1 distruge. Fptura firav e distrus de propriul vis, cade victim neputinei i ndrznelii de a-i depi limitele, de a ncerca s intre ntr-o lume care i este inaccesibil. Atributele luminii despre care vorbete Enigel au efect distrugtor asupra lui Crypto. Oglindirea ritualic produce degradarea: De zece ori, fr sfial,/ Se oglindi n pielea-i chial". Finalul este trist. Riga Crypto se transform ntr-o ciupearc otrvitoare, obligat s nunteasc cu ipostaze degradate ale propriului regn: Cu Laurul-Balaurul/ S toame-n lume aurul,/ S-l toace, gol la drum s ias,/ Cu mslariamireas,/ S-i ie de mprteas". ncercarea fiinei inferioare de a-i depi limitele este pedepsit cu nebunia.

Trei mituri fundamentale de origine greac sunt valorificate n opera poetului: al soarelui (absolutul), al nunii i al oglinzii. Drumul spre sud al laponei are semnificaia unui drum iniiatic, iar popasul n inutul rigi este o prob, trecut prin respingerea nunii pe o treapt inferioar. n Ritmuri pentru nunile necesare, este nfiat naintarea sufletului prin trei etape cosmice, trepte ale iniierii, pn la desvrirea spiritual, nuntirea n cmara Soarelui/ Mareluf. Itinerarul trece prin cercul Venerii (iubirea ca energie degradat" reduce omul la ipostaza de fiin instinctiv), apoi sufletul trebuie s mai urce o treapt, cercul lui Mercur, mai pur, al intelectului, al cercetrii. Dincolo de nflcrrile impure ale dragostei i de atmosfera mai curat a inteligenei, iniierea complet are loc prin adevrata nunt" a trupului i spiritului cu nsui focarul vieii, Soarele (cunoaterea absolut). Aspiraia solar a laponei sugereaz faptul c aceasta se afl pe treapta lui Mercur, iar chemrile personajului alegoric, riga Crypto, sunt ale cercului Venerii. Frigul inutului polar, perfeciunea geometric a apei cristalizate configureaz treapta raiunii pure, n timp ce impuritatea din cercul Venerii e sugerat de spaiul n care se amestec elementele primordiale: hum uns", aer ud".

Roata reprezint refracia soarelui n fntna sufletului, crescnd pe msur ce cldura dat este mai mare. Trirea sufleteasc va fi cu att mai complet, cu ct aceast roat se mrete. La umbr nu cresc afectele, ci doar carnea, simboliznd aici materia vegetativ, necolindat de fiorii emoiei umane"3. Impactul dintre raiune (Enigel) i instinct (Crypto), configurat prin cele dou simboluri - fiar btrn" i fptur mai firav", se soldeaz cu victoria raiunii asupra instinctului. Primul conoteaz sensurile raiunii ale crui atribute sunt soarele-nelepf i sufletul fntn"; lapona Enigel ntruchipeaz gndul eliberat prin aspiraia spre lumin i cunoatere de ispitele instinctuale simbolizate de somn i umbr.