POVESTEA LUI HARAP-ALB

de Ion Creangă

 basm cult
 proza fantastica
 autor canonic

"Povestea lui Harap-Alb" se încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un basm cult,
deoarece are un autor identificat, pe Ion Creangă.
Meritul lui Creangă este că, prin poveştile sale, a scos basmul din circuitul folcloric si i-a
dat un alt statut artistic. Povestea lui Harap-Alb apare ca un mic roman de aventuri, realizat însă în
cel mai autentic spirit popular, respectând adică tematica, compoziţia epică, eroii, ajutoarele lor,
precum şi mijloacele de exprimare specifice prozei populare. Concepută ca un lung şir de peripeţii şi
încercări la care e supus un tânăr pentru a-şi dovedi vrednicia, curajul, puterea şi înţelepciunea,
povestea cuprinde în sine o idee morală fundamentală: aceea că binele şi adevărul triumfă în ciuda
tuturor piedicelor, că meritele omului sunt răsplătite.
Respectând formula de descriere a poveştii, precum şi motivele tipice unui basm popular:
motivul împăratului fără urmaş (avea numai fete); motivul probei destoiniciei; motivul neascultării
sfaturilor date de tată; motivul probelor depăşite etc. Creangă improvizează pe marginea schemei
universale a basmului o imagine a vieţii ţărăneşti de altădată, cu tipurile ei morale, cu tradiţiile şi
obiceiurile ei, în deprinderile de comportament şi cu limbajul ei specific. devinind original prin
abundenţa detaliilor specifice, prin insistenţa asupra aspectului particular, prin nuanţarea mişcărilor, a
gesturilor, a vieţii sufleteşti. În felul acesta personajele şi acţiunile lor capătă individualitate, devin de
neconfundat.
Fantasticul este construit prin împletirea elementelor realiste cu cele fabuloase, însă, în
această proză narativă, Creangă îmbină supranaturalul popular cu evocarea realistă a satului
moldovenesc, de unde şi originalitatea acestei creaţii literare.
Semnificaţia titlului reiese din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în
fântână, apoi îl obligă să-şi schimbe rolurile pentru a-l elibera. Numele este un oximoron, având
sensul de "rob (negru) alb": "D-acum înainte să ştii că te cheamă Harap-Alb".
Ca în orice basm, incipitul este reprezentat de formula iniţială: "Amu cică era odată...".
Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul omniscient şi naraţiunea la persoana a III -a.
Acţiunea reliefează conflictul dintre forţele binelui şi ale răului, dintre adevăr şi minciună, iar
deznodământul evidenţiază triumful valorilor pozitive asupra celor negative.
Verde Impărat îi cere fratelui său, craiul, să-i trimită "grabnic pe cel mai vrednic" dintre fiii
săi, întrucât el avea numai fete şi nu avea cine să-i urmeze la tron.
Ca în orice basm, fiul cel mic reuşeşte să treacă cu bine peste toate încercările şi să cucerească
inima fetei de împărat şi dreptul de a stăpâni împărăţia.
Finalul este fericit şi deschis, ilustrat prin formula tipică, deoarece veselia a ţinut "ani întregi
şi acum mai ţine încă. Cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă,
iar cine nu, se uita şi rabd".
"Povestea lui Harap-Alb" ilustrează o altă lume decât cea reală cu eroi fabuloşi alături de
personaje realiste aduse parcă, de Ion Creangă din satul Humuleşti, ceea ce-i conferă acestei creaţii
originalitate inconfundabilă.
În concluzie Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularităţi reflectarea
concepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul
şi arta narativă, dar asemenea basmului popular cultivă înalte principii morale precum adevărul,
cinstea, prietenia, curajul, vitejia, fiind o creaţie în care se oglindeşte în mod fabulos viaţa.
 POVESTEA LUI HARAP-ALB
de Ion Creangă
~CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL~

Ca orice basm, "Povestea lui Harap-Alb" ilustrează o altă lume decât cea reală, personajele
fiind împăraţi şi crai, Sfânta Duminică, animale şi gâze fermecate, eroi cu trăsături fabuloase, alături
de personaje realiste aduse de Ion Creangă din Humuleştiul natal, ceea ce-i conferă acestei creaţii
originalitate inconfundabilă. Basmul cultivă înalte principii morale ca adevărul, dreptatea, cinstea,
prietenia, răbdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive şi comdamnă
nedreptatea, răutatea, minciuna întruchipate de zmei, balauri sau spâni.
Personajele sunt reale şi fabuloase, acestea din urmă având puteri supranaturale şi putându-se
metamorfoza în animale, plante, insecte sau obiecte ori pot să reînvie, prin leacuri miraculoase, pe cei
care sunt omorâţi.
Harap-Alb, personaj principal şi eponim, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic
şi curajos, dar rămas în zona umanului pentru că este prietenos, cuminte şi ascultător, ca un flăcău din
Humuleşti, nefiind înzestrat cu puteri supranaturale. Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat
este o iniţiere a flăcăului în vederea formării personalităţii pentru a deveni conducătorul unei familii,
experienţă necesară viitorului adult.
In basm, protagonistul reprezintă binele, care simbolizează adevărul aflat în conflict cu forţele
malefice, reprezentate de minciună şi întruchipate de antagonist (antierou), Spânul.
Semnificaţia numelui reiese din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în
fântână, "fără să-i trăsnească prin minte ce i se poate întâmpla". Lipsit de experienţă şi excesiv de
credul, fiul craiului devine astfel sluga Spânului şi îi este schimbat chiar numele:"D-acum înainte să
ştii că te cheamă Harap-Alb; aista ţii-i numele, şi altul nu".
Mezinul craiului, lipsit de experienţă, se simte vinovat că încălcase promisiunea de a se feri
de omul spân, deoarece el fusese deprins să ţină seama de poveţele părinţilor, atitudine ce reiese, în
mod direct, prin autocaracterizare:"Din copilăria mea sunt deprins a asculta de tata". Naiv, dar
cuminte şi ascultător, el urmează sfaturile adulţilor care-i doreau binele (respectă sfatul cerşetoarei).
Trăsăturile morale se disting indirect, din faptele, atitudinea şi comportamentul eroului,
precum şi din relaţiile lui cu celelalte personaje. Protagonistul dovedeşte loialitatea şi credinţa faţă de
stăpânul său, Spânul, îşi respectă cuvântul dat, manifestă distincţie şi nobleţe sufletească, atestând
astfel originea crăiască şi educaţia aleasă primită de la casa părintească.
Relaţiile cu celelalte personaje scot în evidenţă, indirect, alte trăsături care definesc latura
umană a flăcăului.
Faţă de Spân, Harap-Alb este cinstit, loial şi corect, nu-l trădează niciodată, deşi ar fi meritat.
O singură dată a şovăit voinicul, atunci când, îndrăgostindu-se de fata împăratului Roş, "mai nu-i
venea s-o ducă" Spânului. Relaţia dintre Verde-Impărat, fetele acestuia şi Harap-Alb evidenţiază,
indirect, buna-creştere şi respectul.
Teama şi nesiguranţa se remarcă, indirect, din vorbele deznădăjduite adresate calului şi Sfintei
Duminici:"Şi de-aş muri mai degrabă, scap o dată de zbucium".
Altruismul, sufletul lui bun se manifestă, indirect, prin atitudinea faţă de personajele-donatori,
pe care le ajută şi este răsplătit la nevoie. Iniţierea flăcăului evoluează şi prin întâlnirea cu cele cinci
personaje supranaturale, care oricine le poate avea şi pe care fiul craiului le priveşte cu înţelegere şi
jovialitate:"tot omul are un dar şi un amar".
Pentru desăvârşirea iniţierii, Harap-Alb cunoaşte sentimenul iubirii faţă de fata împăratului
Roş, care îl readuce la viaţă. După demascarea Spânului şi uciderea lui, Harap-Alb redevine el însuşi,
fiul craiului şi viitorul împărat care îşi poate asuma răspunderea închegării unei familii şi conducerea
unei gospodării, întrucât experienţa căpătată îi conferă statutul de adult pregătit pentru viaţă.
Harap-Alb parcurge o perioadă de formare a personalităţii, şi, deşi este înzestrat cu importante
calităţi, are slăbiciuni omeneşti, momente de tristeţe şi disperare, de satisfacţii ale învingătorului,
toate conducând la desăvârşirea lui ca fiinţă umană.
În concluzie, Harap-Alb, fecior de crai, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi
curajos, dar rămâne în zona umanului, fiind prietenos, cuminte şi ascultător, ca un flăcău din
Humuleşti.