STILURI ARHITECTURALE

Istoria in general a fost deseori predată într-un mod liniar. Acest mod de
predare a lăsat deseori mari povești istorice și s-a concentrat în principal pe
lumea occidentală.
În istoria arhitecturii, este interesant să înțelegem mișcările centrale și stilurile consacrate
apărute de-a lungul timpului ca reacții, adică continuități sau rupturi, în raport cu ceea ce
fusese produs până acum. Prin urmare, prezentăm unele dintre cele mai influente stiluri și
mișcări arhitecturale din istorie, trăsăturile și singularitățile sale.

Clasic

Ruinele Partenonului, Acropola Atenei, Grecia. © Kristoffer Trolle prin

VisualHunt.com / CC BY
Arhitectura clasică a fost construită în Grecia Antică între secolele VII și IV î.Hr. Este
cunoscut mai ales pentru marile sale temple religioase construite în piatră, proiectate din
principii de ordine, simetrie, geometrie și perspectivă. O caracteristică notabilă a
expresivității sale sunt principiile „ordinelor arhitecturale”: doric, ionic și corintic. Cea mai
mare lucrare a arhitecturii clasice este Partenonul. Construit în Acropola Atenei în secolul
al V-lea î.Hr., Partenonul prezintă caracteristici uimitoare: un volum construit pe o
fundație care susține secvența de coloane și capitalurile sale, care, la rândul său, sprijină
un fronton.
Romanic

Catedrala din Santiago de Compostela © Luis Miguel Bugallo Sánchez, prin

Wikimedia. Licență CC BY-SA 3.0
Dezvoltat în Europa între secolele VI și IX, acest stil arhitectural are o relație deosebită cu
contextul său istoric. Într-o perioadă în care țările europene se aflau în război și erau
îngrijorați de protejarea împotriva invaziilor, clădirile, inspirate din Republica Antică
Roma, erau caracterizate de ziduri grele și rezistente și deschideri minime în arcade
semicirculare. Principalele exemplare au fost bisericile construite în această perioadă, iar
una dintre cele mai importante lucrări este Catedrala din Santiago de Compostela din
Spania. A fost construit în timpul Cruciadelor și este cel mai mare produs al acestui stil.
Gotic
Catedrala din Reims © Johan Bakker, prin Wikimedia. Licență CC BY-SA 3.0
Ceea ce cunoaștem acum ca arhitectură gotică a fost numit inițial Opus Francigenum, sau
„French work”, așa cum își are originea în Evul Mediu târziu în Franța, între anii 900 și
1300. Abia în timpul iluminării a venit numele „gotic”. este pe cale să se refere la
arhitectura verticală și maiestuoasă produsă în acea perioadă. Principalele lucrări gotice
sunt legate de clădirile bisericești – biserici și catedrale cu arcade ogivale și bolți de coaste.
Majoritatea clădirilor gotice sunt considerate patrimoniul mondial UNESCO, precum
Catedrala Notre Dame și Catedrala din Reims.
Baroc

Biserica lui Gesù, Roma. © Alessio Damato, prin Wikimedia. Licență CC BY-SA 3.0
Începând din secolul al XVI-lea sub un regim monarhist în Europa, arhitectura barocă
poate fi văzută și în clădirile religioase. Folosind ornamente și elemente care au căutat să
stabilească un simț dramatic – mai ales prin contrast cu lumină și întuneric – arhitectura
barocă a văzut elementele structurale ca platforme pentru decorare. Unul dintre primele
exemple ale acestui stil este Biserica lui Jesus din Roma, care se mândrește cu prima fațadă
cu adevărat barocă.
Neoclasic

Muzeul Altes, Berlim. © Avda, prin Wikimedia. Licență CC BY-SA 3.0

Din secolul al XVIII-lea, arhitectura neoclasică a căutat să reînvie clădirile grecești și
romane clasice. Expresia sa este puternic legată de contextul său social și economic,
Revoluția industrială din Europa și o perioadă în care studenții de clasă superioară au
început tradiția „Grand Tour” – călătorind în întreaga lume și venind în contact cu lucrări
antice. Reînnoirea producției culturale europene a adus o arhitectură orientată spre
simetrie rațională ca răspuns la arhitectura barocă. Această mișcare a continuat până în
secolul 19 și s-a manifestat în diferite țări.
Beaux-Arts

Grand Central Terminal, New York. © Eric Baetscher, prin Wikimedia.

Licență CC BY-SA 3.0
Acest stil academic își are originea în „Școala de Arte Plastice din Paris” la mijlocul anilor
1830. S-a stabilit un limbaj care s-a referit la alte perioade, cum ar fi Neoclasicismul
francez, arhitectura gotică și Renașterea, cu toate acestea, a folosit și materiale
contemporane, precum sticla și fierul. Deși a apărut în Franța, acest stil a influențat
arhitectura americană și a servit ca referință la arhitecți precum Louis Sullivan, „tatăl
zgârie-noriului.” Clădirile din această mișcare prezintă ornamentație sculpturală
amestecate cu linii moderne. este Grand Palais din Paris și, în Statele Unite, Grand Central
Terminal din New York.
Art Nouveau

Intrare în stația de metrou Porte Dauphine din Paris. © Moonik, prin

Wikimedia. Licență CC BY-SA 3.0

Victor Horta http://www.hortamuseum.be/en/Welcome
Art Nouveau a servit inițial ca un ghid pentru mai multe discipline, de la arhitectură la
pictură și design de mobilier până la tipografie. Ca reacție la stilurile eclectice care au
dominat Europa, Art Nouveau s-a manifestat în arhitectură în elemente decorative:
clădirile, pline de linii curbe și sinuoase, au primit ornamente inspirate de forme organice
precum plante, flori și animale, atât în ceea ce privește design și utilizarea culorii. Primele
sale clădiri au fost proiectate de arhitectul belgian Victor Horta, însă cele mai emblematice
exemplare au fost create de francezul Hector Guimard.
Art Deco

Théâtre des Champs-Élysées, Paris. © Coldcreation, prin Wikimedia. Licență

CC BY-SA 3.0
Art Deco a apărut în Franța chiar înainte de Primul Razboi Mondial și, la fel ca Art
Nouveau, a influențat mai multe domenii de artă și design. Amestecând în designul
modern, elementele artizanale și materialele de lux, mișcarea a reprezentat un moment de
mare credință în progresul social și tehnologic pe continent. Auguste Perret, arhitect
francez și pionier în utilizarea betonului armat, a fost responsabilă de proiectarea uneia
dintre primele structuri Art Deco. Teatrul Champs-Elysées de la Perret (1913) a combinat
caracteristicile mișcării și a marcat o plecare din limbajul propus anterior de Art Nouveau.
Bauhaus

Bauhaus Dessau. © Thomas Lewandovski

Bauhaus s-a născut la prima școală de design din lume la începutul secolului XX. Acesta a
fost încorporat într-un discurs care se întindea de la designul mobilierului până la arte
plastice și postura de avangardă în Germania. Relația dintre producția industrială și
designul produsului a fost esențială pentru propunerile arhitecturale ale școlii, adoptând o
poziție extrem de raționalizată în procesul de proiectare. Unul dintre fondatorii săi, Walter
Gropius, a implementat metode revoluționare de predare și a aplicat aceste principii în
lucrările sale moderne și funcționale.
Modernism

Casa Weissenhof-Siedlung, Stuttgart, proiectată de Le Corbusier. © Andreas

Praefcke, prin Wikimedia. Licență CC BY 3.0
Modernismul s-a născut în prima jumătate a secolului XX. Se poate spune că a început în
Germania cu Bauhaus, sau în Franța cu Le Corbusier, sau în SUA cu Frank Lloyd Wright.
Cu toate acestea, contribuția lui Le Corbusier la înțelegerea arhitecturii moderne este cea
mai notabilă, în special pentru capacitatea sa de a sintetiza preceptele pe care le-a adoptat
în lucrările, designul și discursul său. Un exemplu este manifestul său din 1926, „Five
Points of Architecture Modern/Cele cinci puncte ale arhitecturii noi”.
Postmodernism

Clădirea Portland, proiectată de Michael Graves. © Steve Morgan, prin

Wikimedia. Licență CC BY-SA 3.0
Din 1929 înainte, odată cu debutul Marii Depresiuni, începe un lanț de critici asupra
arhitecturii moderne și continuă până la sfârșitul anilor ’70. Arhitectura postmodernă
examinează unele dintre principiile centrale ale modernismului dintr-o nouă perspectivă
istorică și compozițională, atât în discurs, cât și în lucrări construite. Pentru aceasta, au
fost adoptate diferite strategii de interogare, uneori prin utilizarea ironiei, altele printr-un
interes intens pentru cultura populară. Cartea „Learning from Las Vegas” a lui Robert
Venturi este una dintre lucrările fundamentale ale gândirii postmoderne.
Deconstrutivism

Parc de la Villette, proiectat de Bernard Tschumi. © victortsu pe Visual Hunt / CC BY-NC

Deconstructivismul a luat naștere în anii 1980 și pune în discuție preceptele și procesul de
proiectare și încorporează dinamica neliniară în raționamentul domeniului.
Deconstructivismul se referă la două concepte principale: deconstrucție, o analiză literară
și filosofică care regândește și demontează modurile tradiționale de gândire; și
constructivism, mișcarea artistică și arhitectonică rusă de la începutul secolului XX. Un
eveniment reper pentru Deconstructivism a fost expoziția din 1988, organizată de MoMM
Phillip Johnson. A reunit lucrările lui Peter Eisenman, Frank Gehry, Zaha Hadid, Rem
Koolhaas, Daniel Libeskind, Bernard Tschumi și Wolf Prix.