4. Morala. Teorii morale.

Hedonismul și eudaimonismul (teoria)

Pentru reprezentanții eticii teleologice o problemă foarte discutată a fost

următoarea: care este cel mai mare bine pentru om? Unele lucruri au fost socotite
bune numai fiindcă erau mijloace pentru a atinge scopuri bune. Medicina, de
exemplu, este bună numai datorită funcției ei de a produce sănătate. Dar sănătatea
de ce este bună? Sănătatea este bună pentru că este o condiție preliminară pentru
a fi în stare să ne angajăm în activități agreabile. Dar activitățile agreabile de ce
sunt bune? Sunt ele bune pentru că sunt mijloace pentru realizarea unui bine mai
mare? Dacă este așa, unde putem pune capăt acestui proces? Care este binele cel
mai mare pentru om? La această întrebare au fost date două tipuri de răspunsuri.
Unii filosofi au argumentat că plăcerea este cel mai mare bine pentru om,
că, într-adevăr, ea este singurul lucru care este bun în și prin el însuși. Acest punct
de vedere este numit hedonism (hedone înseamnă în greaca veche plăcere) și a
fost susținut, printre alții, de filosoful grec Epicur în antichitate și de filosoful
englez John Stuart Mill în epoca modernă.
Unii critici ai hedonismului susțin că o astfel de viziune tratează omul ca și
cum ar fi un animal inferior, o ființă pur senzuală. Unicitatea omului, spun ei,
constă în faptul că el este o ființă rațională. Cel mai mare bine pentru om, atunci,
nu este plăcerea, un bine suprem demn de un porc sau un câine, ci activitatea aflată
sub controlul rațiunii. Această viziune este denumită eudaimonism rațional
(eudaimonia înseamnă fericire în greaca veche) și a fost susținută de filosoful grec
Aristotel.