Introducere

Bioetica, atât ca disciplină academică, cât și ca activitate profesională, a evoluat din

domeniul eticii medicale. Este un domeniu multidisciplinar care se extinde mult dincolo de
sferele de sănătate și de etică medicală. Înglobează o gamă largă de probleme etice în științele
vieții. Acestea includ probleme legate de genetică, teoriile dezvoltării umane, psihologia
comportamentală și alocarea resurselor în managementul asistenței medicale.
Motivele pentru progresul bioeticii ca activitate multidisciplinară pot fi cel mai bine
înțelese, luând în considerare contextul societal în care a început.
Evoluțiile rapide atât în ceea ce privește disponibilitatea tehnologiei biomedicale, cât și
în avansarea surprinzătoare a cercetării biomedicale au impus o regândire a abordărilor
tradiționale ale eticii medicale. În anii 1960 când au apărut primele transplanturi de organe, iar
domeniul medical și-a început o ascensiune foarte intrigantă dar și o schimbare către
implementarea medicinii cu înaltă tehnologie. Toate aceste lucruri au avut impact asupra
omenirii, iar acest lucru i-au determinat pe oameni să ceară drepturi egale la tratament pentru
fiecare om indiferent de naționalitate, vârstă și sex, fapt ce a impus apariția eticii în context
medical, formându-se astfel bioetica.1
În altă ordine de idei etica medicală s-a dezvoltat o dată cu practica medicală și a luat
naștere din nevoia de a proteja pacienții dar și medicii, în desfășurarea actului medical.
Etica joacă un rol major în ghidarea personalului medical, în ceea ce privește luarea
deciziilor medicale, de care vor beneficia pacienții și care vor preveni apariția factorilor nocivi
sau vătămători la adresa lor. Prin intermediul bioeticii, se vizează o îmbunătățire continuă și o
evoluție a calităților morale umane, totodată reprezentând un instrument în luarea deciziilor
corecte din punct de vedere moral.
Etica, poate fi definită drept aspect al filozofiei morale care vine în ajutorul
profesioniștilor, pentru a lua în considerare ce este corect (etic) sau ce ar fi incorect (neetic) în
privința acțiunilor lor, ghidându-i în luarea deciziilor pentru a rezolva dilemele etice, 2 care apar
adesea în practica medicală.

1
Nicolau, S. (2003). Bioetică Medicală, Bucureşti, Editura UNIVERSITARĂ CAROL DAVILA, p. 10;
2
Idem 1, p. 11.
 Principiile bioetice în Kinetoterapie

1. Principiul Autonomiei.
Principiul Autonomiei reprezintă dreptul pacientului de a lua decizii pentru el însuși, de a
refuza sau de a alege orice tratament valabil, în concordanță cu propiul sistem de
credințe.Pentru a repecta acest principiu este absolut necesar educarea și informarea
pacientului pentru ca acesta să fie capabil să aleagă soluția cea mai „avantajoasă” din propiul
sistem de credințe.3
Cu alte cuvinte, dacă kinetoterapeutul consideră că o anumită modalitate de tratament este
cea mai potrivită pentru pacient argumentându-și alegerea, iar aceasta o refuză insistent, atunci,
conform principiului etic al autonomiei, kinetoterapetul trebuie sa accepte acest lucru și să
găsească o alternativă, adică o altă modalitate de tratament.
2. Principiul Beneficienței.
Principiul beneficienței cere practicianului să acţioneze numai spre binele pacientului
urmărind maximizarea beneficiilor cu minimizarea riscurilor, cu alte cuvinte acest principiu
reprezintă o obligație morală de a acționa spre binele altora. Aplicarea principiului
beneficienței în practica medicală și implicit în cazul kinetoterapeuților presupune ca personalul
medical să se comporte în interesul pacienților, pentru a preveni și înlătura vătămarea și pentru
a promova starea de bine și de sănătate a pacientului. 4
Când se aplică un tratament medical, este necesar să se determine dacă acesta va contribui
la starea de bine a pacientului sau la vătămarea sa.
Caracterul beneficienței este construit sau trebuie să aibă la bază respectul pentru
persoane/oameni, grija pentru stima de sine și valoarea libertății, iar modul în care acestea sunt
privite, înțelese și cântărite condiționează caracterul de benevolență sau beneficiență al unei
acțiuni.

3
Curcă, G. (2012). Elemente de Etică Medicală, Cluj-Napoca, Editura CASA CĂRȚII DE ȘTIINȚĂ, p. 11;
4
Idem3 , p.13.

2
 Unii autori consideră că sub umbrela principiului bioetic al Beneficienței trebuie inclus și
următorul concenpt denumit Utilitarism.
Utilitarismul sau utilitarianismul este un concept care are la bază principiul
beneficienței și presupune că o acțiune este bună dacă produce mai multă fericire sau plăcere
raportat la durere sau suferință.5
În opinia mea consider că principiul Beneficienței depinde în mare parte și de o anumită
valoare profesională și anume altruismul, deasemenea mai cred cu tărie ca această valoare este
complementară acestui principiu, fapt pentru care, în prezentarea mea o voi include sub umbrela
principiului Beneficienței.
Altruismul este considerat ca fiind atenția principală pentru interesul pacientului sau a
clientului, terapeutul asumându-și astfel responsabilitatea de a plasa nevoile pacientului sau a
clientului înaintea interesului propriu, cu alte cuvinte reprezintă o atitudine binevoitoare și
dezinteresată manifestată în favoarea altora.
3. Principiul dreptăţii / justiţiei.
Principiul dreptății sau al justiției denotă faptul că fiecare persoană trebuie tratată in
mod egal și echitabil, într-o manieră respectoasă și fără orice fel de discriminare indiferent de
rasă, vârtsă, sex, stare civilă, statut social, statut economic, convingeri religioase, etc. 6
4. Principiul non-maleficienței
Este unul din principiile fundamentale ale eticii medicale formulat de către Hipocrate,
valabil oricărei forme de terapie conservatoare sau radicală, toate celelalte principii findui
subordinate și reprezintă în primul rând faptul de a nu face rău sau de a agrava o anumită situație
sau de a nu aplica un tratament, decât cu siguranţa de a îmbunătăţii starea sănătăţii pacientului şi
nu de a face rău.7

5
Curcă, G. (2012). Elemente de Etică Medicală, Cluj-Napoca, Editura CASA CĂRȚII DE ȘTIINȚĂ, p. 11;
6
Idem 5, p.12.;
7
Nicolau, S. (2003). Bioetică Medicală, Bucureşti, Editura UNIVERSITARĂ CAROL DAVILA, p. 13