Principiile bioeticii

Definitie
Cuvântul bioetică a apărut pentru prima dată in 1970, inventat de POTTER VAN
RENSSELAER, biochimist american şi profesor de oncologie – Universitatea Wisconsin-
Madison (SUA) Potter a format cuvântul bioetică asociind 2 cuvinte greceşti (bios=viața,
ethikos= etică) Bioetica nu trebuie confundată cu etica medicală, care este numai una din
ramurile sale Ideea lui Potter (si a bioeticii), este că nu tot ceea ce este realizabil pe plan
tehnic este corect din punct de vedere moral şi că acţiunea noastră asupra naturii şi mediului
înconjurător, asupra animalelor şi asupra fiinţei umane trebuie să fie supusă unui control
riguros
Bioetica este disciplina care se ocupă cu studiul sistematic al dimensiunilor morale –
deciziile, conduita și politica impuse de conștiința morală – ale științelor vieții și sistemului
medical, implicând o varietate largă de metodologii etice aflate într-o interferență
interdisciplinară. Ea este etica vieţii (bios=viața, ethikos= etică), disciplina care studiază
normele generale de conduită şi alegere morală de comportament corect.

Cele patru principii

Modelul recunoaște patru principii morale care trebuie utilizate ca bază pentru judecarea
problemelor bioetice și care pot fi cântărite diferit în funcție de circumstanțe. Cele patru
principii sunt :
1. Principiul autonomiei : pacientul are dreptul să refuze tratamentul și să ia parte la
procesul decizional;
2. Principiul carității : personalul medical trebuie să acționeze în timp ce protejează
interesul pacientului;
3. Principiul non-maleficității sau primum non nocere : personalul medical nu trebuie să
cauzeze rău pacientului;
4. Principiul justiției : În cazul resurselor limitate, tratamentele trebuie distribuite între
pacienți într-un mod corect și corect.
În funcție de cazul analizat, alte valori morale care pot fi introduse în cadrul de referință sunt:

 Respect pentru persoană: atât pacientul, cât și personalul medical au dreptul să fie tratați
cu demnitate;
 Adevăr și sinceritate: pacientul ar dreptul de a fi informat pe deplin și conștient despre
tratamentul său.

Moralitatea comună

Cele patru principii sunt întemeiate pe moralitatea comună; termenul desemnează ansamblul
normelor, reguluilor încetațenite de-a lungul timpului între toate persoanele “serioase moral”.
Beauchamp si Childress admit că există reguli specifice pentru fiecare comunitate culturală
dar există în același timp precepte universale, fundamentale, recunoscute de orice persoană
serioasa moral(cum ar fi să nu furăm, sa nu mințim, să nu ucidem). Este vorba de standarde
de conduită recunoscute de toata lumea.

Principiul carității

Principiul binefacerii amintește motto-ul latin Salus aegroti suprema lex . Termenul
„caritate” se referă la acțiunile care vizează promovarea bunăstării oamenilor. În contextul
medical, „caritabil” înseamnă luarea deciziilor care vizează obținerea celui mai bun interes
pentru pacient, dar există o mulțime de incertitudine cu privire la definiția precisă a ceea ce
promovează de fapt bunăstarea pacientului.
James Childress și Tom Beauchamp, în cartea lor Principii de etică biomedicală ( 1979 )
identifică caritatea ca una dintre valorile cheie ale eticii sănătății. Unii cercetători, precum
Edmund Pellegrino , susțin că caritatea este singurul principiu fundamental al bioeticii; în
același timp, ei susțin că vindecarea este singurul scop al medicinei și că operațiile precum
chirurgia estetică și eutanasia depășesc această limită și nu ar trebui luate în considerare
pentru bunăstarea pacientului.

Principiul dreptății

Conform principiului justiției, pacienții egali ar trebui tratați în mod egal și pacienții diferiți
pot fi tratați diferit dacă diferențele sunt relevante pentru tratament.
Aplicarea principiului justiției devine critică atunci când resursele sunt limitate și nu sunt
suficiente pentru a acoperi nevoile tuturor pacienților care solicită tratament. În acest caz,
personalul medical trebuie să poată aloca resurse fără să comită nedreptăți și fără a provoca
daune pacienților și, eventual, să-i îndrepte pe pacienți către alte structuri. Un exemplu clasic
de aplicare a principiului justiției cu resurse limitate este utilizarea tehnicilor de triaj

Principiul non-maleficenței

Principiul non-maleficității reamintește motto-ul latin primum non nocere și subliniază

importanța de a nu provoca rău pacientului. Mulți susțin că non-maleficența ar trebui să fie
primul lucru pe care trebuie să-l țineți cont de profesioniștii din domeniul sănătății, adică este
mai important să nu provocați rău decât să faceți bine pacientului. De exemplu, în cazul unor
studii excesiv de entuziaste, există tendința de a utiliza tratamente despre care se crede că vor
aduce beneficii pacientului, fără a evalua mai întâi în mod adecvat riscul sau daunele asociate
tratamentului: ca urmare, pacientul este rănit și uneori moare chiar dacă tratamentul s-a
dovedit eficient.
„Nu face rău” nu numai că poate fi considerat mai important decât „face bine”; De asemenea,
este crucial să știm cât de probabil este un tratament de a dăuna unui pacient. Din acest
motiv, un medic ar trebui să evite nu numai acele rețete care ar putea fi dăunătoare
pacientului, ci ar trebui să se abțină de la prescrierea tratamentelor, cu excepția cazului în
care este puțin probabil ca pacientul să sufere rău sau că beneficiile așteptate depășesc
riscurile asociate tratamentului. .
Efect dublu

Teoria efectului dublu se referă la consecințele diferite pe care le poate avea o singură acțiune
; în bioetică, conceptul de dublu efect este adesea menționat atunci când efectele principiului
de binefacere și non-maleficență sunt combinate .
Un exemplu foarte frecvent al efectului dublu este utilizarea morfinei sau analgezicelor la
pacienții pe moarte : aceste substanțe au un efect benefic prin reducerea durerii și suferinței
pacientului, dar în același timp acționează asupra sistemului respirator, deprimând respirația.
și cauzând moartea dacă este administrat în doze excesive pe o perioadă scurtă de timp. Din
punct de vedere etic, unii bioeticieni, inspirați de gândul filosofului și teologului scolastic
Thomas Aquinas - dar și al filosofului Kant - cred că, din „cele două efecte”, unul singur
trebuie atribuit agentului, ca „maleficitatea” (sau moartea) sunt un efect „așteptat, dar
nedorit”, iar subiectul care acționează poate fi considerat responsabil numai pentru actele sale
intenționate, nu pentru cele „colaterale”.
Profesionalismul medical

1. Profesionalismul se referă la comportamentul, competenţele şi calităţile necesare pentru a

fi un bun profesionist
2. Este deci direct legat de etică
3. Ansamblul obligaţiilor care impun exercitarea unei profesii se numeşte etică profesională
4. Istoria medicinei este marcată de numeroase schimbări în etica medicală. Influenţa
paternalismului a scăzut, pe măsură ce autonomia a crescut
5. Au avut loc multe schimbări şi în domeniile accesului la serviciile medicale şi la
distribuirea resurselor insuficiente
Etica asistenței medicale
Cuprinde toate tipurile de abordare a principiilor etice și bioetice din perspectiva principiilor
și practicii medicale, având la bază conceptele primordiale ale asistenței medicale: individul,
apartenența culturală, sănătatea, vindecarea, asistența afectivă și psihologică.
1. Tipuri de etică: etica descriptivă – descrie valorile și principiile morale pe care cadrele
medicale le respectă
2. metaetica – face o examinare critică a naturii, formei logice, limbajului și regulilor de
raționament în etica asistenței medicale
3. etica normativă – stabilește standardele de corectitudine și definește regulile de conduită
ce trebuie însușite de cadrele medicale

Consimțământ informat

În etică, „consimțământul informat” este ideea că pacientul trebuie să fie pe deplin informat
despre starea sa de sănătate și potențialele riscuri și beneficii ale tratamentului ales; este
strâns legată de principiul autonomiei și de sinceritatea dintre medic și pacient. Un pacient
neinformat riscă să facă alegeri greșite, care nu reflectă valorile sau dorințele lor.
Consimțământul informat nu se referă doar la procesul necesar pentru obținerea
consimțământului pentru tratament, care este un proces în scopuri pur legale. Pacienții pot
alege să participe la deciziile privind propriul tratament sau pot delega puterea de a lua
decizii unei alte persoane. Dacă pacientul nu este în posesia abilităților sale mentale, legile în
vigoare prevăd mai multe procese pentru obținerea consimțământului informat, de obicei prin
desemnarea unei persoane care să îl reprezinte.
Confidențialitate
Confidențialitatea este un principiu de bază în relația medic-pacient. În unele țări, legile
prevăd protecția intereselor pacientului și împiedică medicul să dezvăluie informații care au
rezultat dintr-o conversație cu un pacient, chiar sub jurământ într-un proces legal .
Principiul confidențialității creează conflicte etice în mai multe cazuri: de exemplu, în cazul
asistenței acordate unei persoane rănite prin împușcare, în cazul bolilor cu transmitere
sexuală , în cazul pacienților minori care sunt gravide sau solicită avortul.

Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bioetică&veaction=edit&section=4
28.12.2023 18.40
Fletcher, Joseph 1954. Morale și medicină: problemele morale ale: dreptul pacientului de a
cunoaște adevărul, contracepția, inseminarea artificială, sterilizarea, eutanasia
28.12.2023 19.30
Veatch, Robert M. 1988. O teorie a eticii medicale . New York: Cărți de bază.

28.12.2023 20.00

Sherwin, Susan. 1992. Nu mai există pacient: etica feministă și îngrijirea sănătății .
Philadelphia: Temple University Press.
28.12.2023 20.40