Universitatea de vest Vasile Goldis din Arad

Medicina dentara

student: Vincenzo Maria Giampietro

grupa:4
anul:2
Bioetica
Principii de bioetica
Principiile bioeticii sunt principalul punct de referință teoretic pentru analiza și rezolvarea
problemelor etice care apar în domeniul biomedical și clinic după modelul celor patru principii ale
bioeticii formulat de Tom Beauchamp și James Childress în textul lor Principles of ethics biomedical.
Această interpretare a eticii aplicată în contextul biomedical necesită atât o stăpânire a cazurilor
clinice, mai ales în raport cu implicațiile lor juridice, cât și cunoștințe în domeniile istoric, filosofic și
sociologic.

Cele patru principii

Modelul recunoaște patru principii morale care trebuie folosite ca bază pentru judecarea
problemelor bioetice și care pot fi cântărite diferit în funcție de circumstanțe. Cele patru principii
sunt

- Principiul autonomiei: pacientul are dreptul de a refuza tratamentul și de a lua parte la

procesul decizional;
- Principiul carității: personalul medical trebuie să acționeze protejând în același timp
interesele pacientului;
- Principiul non-malefinței sau primum non nocere: personalul sanitar nu trebuie să provoace
prejudicii pacientului;
- Principiul justiției: În cazul resurselor limitate, tratamentele trebuie distribuite între pacienți
într-un mod corect și corect.

În funcție de cazul analizat, alte valori morale care pot fi introduse în cadrul de referință sunt:

- Respectul față de persoană: atât pacientul, cât și personalul medical au dreptul de a fi

tratați cu demnitate;
- Adevar și onestitate: pacientul are dreptul de a fi informat pe deplin și în mod conștient
despre tratamentul său.

Setul acestor valori nu explică cum să faci față fiecărei situații posibile, dar oferă îndrumări utile
pentru înțelegerea modului de dezlegare a conflictelor. Când valorile morale sunt în conflict între
ele, apar dileme etice. Există cazuri în care nu există o soluție la o dilemă etică, iar în aceste cazuri
valorile morale ale comunității medicale (cum ar fi spitalul și personalul acestuia) intră în conflict cu
valorile pacientului, ale familiei sale sau ale comunității. . Uneori pot apărea și conflicte între
membrii unei familii sau între furnizorii de servicii medicale: de exemplu, nevoia de a fi sincer cu
membrii familiei cu privire la sănătatea cuiva nu a fost luată în considerație înainte de vârsta HIV; în
schimb, principiile autonomiei și carității intră în conflict atunci când un pacient refuză o transfuzie
considerată vitală de profesioniștii din domeniul sănătății, ca în cazul Martorilor lui Iehova.

Respectarea acestor principii a fost recomandată – în capitolul I, referitor la „Dispozițiile generale” –

de convenția privind drepturile omului și biomedicină, mai cunoscută sub denumirea de convenția
de la Oviedo . Mai mult, aceste principii sunt aceleași cu Raportul Belmont, un document
fundamental și „de pionierat” în Statele Unite pentru reglementarea etică în domeniul
experimentării umane. Tom Beauchamp a fost membru al comisiei care a redactat raportul.

Conficte intree principii

Există mai multe cazuri în care principiile bioeticii sunt în conflict între ele. În acest caz, folosind
terminologia propusă de W. D. Ross, putem vorbi de îndatoriri morale „prima facie”, adică că un
principiu este obligatoriu până când intră în conflict cu altul. În acest caz apare nevoia de a fi nevoit
să alegeți între cele două. Din păcate, abordarea „patru principii” nu oferă un criteriu de alegere
între aceste principii, iar acest lucru este adesea remarcat de criticii acestei abordări. Nu trebuie să
uităm însă că „principiile bioeticii” reprezintă singura încercare, până în prezent, de a găsi o „linie
mediană”, de compromis, între principalele probleme de bioetică care, de multe ori, par incurabile .
De exemplu, principiul autonomiei poate intra în conflict cu principiul carității atunci când pacientul
nu este de acord cu recomandările pe care medicul le-a oferit în interesul pacientului. Atunci când
autonomia pacientului intră în conflict cu bunăstarea pacientului, rămâne la latitudinea societății sau
a legii să definească limitele intervenției medicale. În general, în lumea occidentală, medicina a
deferit voinței pacientului aflat în posesia facultăților mintale ale acestuia, chiar dacă personalul
sanitar credea că voința pacientului nu coincide cu interesul pacientului. Un pacient poate refuza
tratamentul din motive religioase sau culturale sau pentru că efectele tratamentului nu sunt în
concordanță cu deciziile pacientului asupra propriei vieți. În cazul eutanasiei, pacientul sau familia sa
poate cere încetarea vieții pacientului, deși acest lucru este permis în foarte puține state, inclusiv în
Țările de Jos și Belgia. Pe de altă parte, în cazul ipohondriei sau intervențiilor estetice, pacientul
necesită un tratament inutil și lasă în sarcina medicului să echilibreze dorința pacientului de a
efectua un tratament potențial riscant cu autonomia conștientă a pacientului. Pe de altă parte,
refuzul unei intervenții solicitate de pacient poate deteriora relația medic-pacient. Conflictul dintre
autonomie și caritate sau non-malefință poate fi, de asemenea, privit mai larg, incluzând efectele
asupra membrilor familiei pacienților, personalului medical, societății și consecințele economice ale
tratamentului ales.

Bibliografie
https://www.ildodopensiero.it/cos-e-bioetica-principi/