Bioetica Curs Tot

Definiţii şi generalităţi
 Cuvântul bioetică a apărut pentru prima dată in 1970, inventat

de POTTER VAN RENSSELAER, biochimist american şi
profesor de oncologie – Universitatea Wisconsin-Madison
(SUA)
 Potter a format cuvântul bioetică asociind 2 cuvinte greceşti
(bios=viața, ethikos= etică)
 Bioetica nu trebuie confundată cu etica medicală, care
este numai una din ramurile sale
 Ideea lui Potter (si a bioeticii), este că nu tot ceea ce este
realizabil pe plan tehnic este corect din punct de vedere moral
şi că acţiunea noastră asupra naturii şi mediului înconjurător,
asupra animalelor şi asupra fiinţei umane trebuie să fie supusă
unui control riguros
1
 Bioetica este disciplina care se ocupă cu studiul
sistematic al dimensiunilor morale – deciziile, conduita și
politica impuse de conștiința morală – ale științelor vieții
și sistemului medical, implicând o varietate largă de
metodologii etice aflate într-o interferență
interdisciplinară.
 Ea este etica vieţii (bios=viața, ethikos= etică), disciplina

care studiază normele generale de conduită şi alegere
morală de comportament corect.
2
 Bioetica s-a născut ca o consecinţă a două fenomene,
unul negativ şi altul pozitiv
 Pe de o parte, abuzurile „cercetărilor biomedicale” pe
oameni în cel de-al doilea război mondial, care au
continuat şi după război, pe de altă parte, progresele
ştiinţifice deosebite
 Bioetica s-a născut astfel dintr-o necesitate privind
impactul eventual al ştiinţei asupra drepturilor omului
 Iniţial, termenul a avut două sensuri, reflectând
viziunile a doi academicieni
3
 Primul sens – urmărea dezbaterea problemei
supraviețuirii (supraviețuirea speciei umane și a
identităților naționale și culturale)
 Al doilea sens – se referă la etica în medicină și își
propune să definească drepturile și obligațiile pacienților
și cadrelor medicale; drepturile și obligațiile cercetătorilor
și voluntarilor; criteriile politicii asistenței medicale și ale
cercetării biomedicale.
Cel de-al doilea sens este cel care s-a impus în
cercurile academice şi în conştiinţa opiniei publice şi care
este în uzanţă şi astăzi
4
 Astăzi, preocupările de bază în bioetică sunt

îndreptate către cercetarea dimensiunilor etice și
legale ale problemelor etice precum avortul,
eutanasia, transplantul de organe, criteriile de
declarare a morții cerebrale, fertilizare in vitro,
ingineria genetică, clonarea umană, necesitatea
consimțământului informat, confidențialitatea,
raționalizarea economică a asistenței medicale și
cercetarea.
5
Tipuri de bioetică
 Bioetica generală – se ocupă de bazele etice, tratează
valorile şi principiile eticii medicale şi sursele
documentaristice ale bioeticii (drept internaţional,
deontologie, legislaţie)
 Bioetica specială – analizează marile probleme,
abordate sub profil moral, atât pe plan medical cât şi pe
plan biologic: inginerie genetică, avort, eutanasie,
experimente clinice etc.
 Bioetica clinică sau decizională – examinează, în mod
concret în practica medicală şi în cazul clinic, care sunt
valorile în joc sau care sunt căile concrete pentru a
ajunge la o linie de conduită fără modificarea acestor
valori
6
Principiile bioeticii
Octombrie 2005 - Conferinţa generală UNESCO a adoptat
Declaraţia universală despre bioetică şi drepturile omului.
Pentru prima dată în istoria bioeticii, statele membre şi
comunitatea internaţională, s-au angajat să respecte şi să
aplice principiile fundamentale ale bioeticii enunţate într-un
text.
Declaraţia prevede principii privind demnitatea umană,
drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi recunoaşte
interdependenţa care există între etică şi drepturile omului în
domeniul specific al bioeticii. intimitatea şi
confidenţialitatea
7
Principiile bioeticii
Declaratia universală asupra bioeticii şi drepturilor
omului de la UNESCO – cuprinde 15 principii bioetice:
1. demnitatea umană şi drepturile omului
2. efecte benefice şi efecte nocive
3. autonomia şi responsabilitatea individuală
4. consimţământul
5. persoane incapabile de a-si exprima consimţământul
6. respectarea vulnerabilităţii umane şi integritatea
personală
7. intimitatea şi confidenţialitatea
8
 8. egalitate, dreptate şi echitate
 9. nediscriminare şi nestigmatizare
 10. respectul diversităţii culturale şi pluralismul
 11. solidaritate şi cooperare
 12. responsabilitate socială şi sănătate
 13. împărţirea beneficiilor
 14. protecţia generaţiilor viitoare
 15. protecţia mediului înconjurător, biosferei şi
biodiversităţii
9
 Multe din aceste principii şi valori nu au fost
respectate de-a lungul istoriei. De exemplu, medicii
aveau obiceiul să ţină seamă de propriile valori în
luarea deciziilor clinice, nu şi de ale pacienţilor.
 Această abordare istorică a fost denumită paternalism
şi în prezent este considerată inadecvată
 Paternalismul este un comportament normal care
poate fi considerat moralmente corect când societăţile
sunt foarte omogene din punct de vedere al valorilor.
In foarte putine societăţi, medicii pot să presupună că
pacienţii împărtăşesc valorile lor. De aceea trebuie să
ia in considerare valorile pacienţilor, fapt care stă la
baza „consimţământului informat”, care este opusul
paternalismului tradiţional al profesiunii medicale.
10
 Profesioniştii trebuie, in principiu, să respecte valorile
pacienţilor.
 In unele cazuri, unele valori nu pot fi respectate de
către medici, deoarece contrazic alte principii bioetice
 Dictonul „primum non nocere” reprezintă una din
datoriile fundamentale ale profesioniştilor în sănătate
 Intervenţiile medicale comportă riscuri şi efecte
secundare importante şi, nu de putine ori, pot fi
nocive, dar trebuie gasit un echilibru între beneficii şi
riscuri pentru a decide dacă o procedură medicală este
nefastă sau nu
11
 Respectarea principiului echităţii în accesul la
îngrijirile de sănătate şi la distribuţia resurselor este o
altă limitare a valorilor pacienţilor.
 Datorită progreselor tehnologice ale medicinei şi
creşterii costurilor îngrijirilor de sănătate, apar
probleme morale legate de echitate, dreptul la îngrijiri
medicale şi distribuţia corectă a resurselor
insuficiente.
12
Profesionalismul medical
 Profesionalismul se referă la comportamentul,
competenţele şi calităţile necesare pentru a fi un bun
profesionist
 Este deci direct legat de etică
 Ansamblul obligaţiilor care impun exercitarea unei
profesii se numeşte etică profesională
 Istoria medicinei este marcată de numeroase
schimbări în etica medicală. Influenţa paternalismului
a scăzut, pe măsură ce autonomia a crescut
 Au avut loc multe schimbări şi în domeniile accesului
la serviciile medicale şi la distribuirea resurselor
insuficiente
13
Profesionalismul medical
 Un lucru a rămas neschimbat în etica profesională de-a
lungul istoriei sale: datoria morală a profesioniştilor, nu
numai de a nu face rău, dar de a face tot ce este mai
bine pentru viaţa pacienţilor
 Acesta este un obiectiv primar al codurilor profesionale

de conduită, pe care fiecare profesionist este obligat să îl
respecte
14
Etica asistenței medicale
 Cuprinde toate tipurile de abordare a principiilor etice
și bioetice din perspectiva principiilor și practicii
medicale, având la bază conceptele primordiale ale
asistenței medicale: individul, apartenența culturală,
sănătatea, vindecarea, asistența afectivă și
psihologică.
 Tipuri de etică:
 etica descriptivă – descrie valorile și principiile
morale pe care cadrele medicale le respectă
 metaetica – face o examinare critică a naturii, formei
logice, limbajului și regulilor de raționament în etica
asistenței medicale
 etica normativă – stabilește standardele de
corectitudine și definește regulile de conduită ce
trebuie însușite de cadrele medicale
15
Sensurile eticii
 Legea – etica si legea se suprapun în multe sensuri, dar sunt principial
diferite în înţeles. Acestă diferenţă devine netă în situaţii în care ceea ce
legea poate permite, etica respinge şi invers. Ex.: eutanasia activă voluntară
şi cererea pacienţilor suferind de boli incurabile şi dureri insuportabile a
dreptului la eutanasie ca opţiune de tratament
 Practica eutanasiei este considerată în majoritatea ţărilor ilegală, dar
această greşeală legală nu este sinonimă sub niciun aspect cu o greşeală
morală.
 Etica subliniază dreptul individului de a hotărî singur pentru el şi, mai mult,
maximizează acest drept
 De asemenea, etica cere ca orice disconfort ce poate fi evitat sau indepărtat
(de exemplu o suferinţă gratuită pentru o durere insuportabilă) să fie prevenit
în situaţiile în care acest lucru este posibil, fără a sacrifica alte principii
importante.
 Ca urmare, eutanasia voluntară va fi considerată conformă cu principiile
eticii şi corectă din punct de vedere moral
16
 Decizia legală – se referă la acea decizie care este luată în
funcţie de acoperirea legală şi din intenţia de a evita o
sancţiune legală sau o pedeapsă pentru necomplianţă
 Ex. – un cadru medical care înţelege eutanasia voluntară ca
fiind justificabilă din punct de vedere moral în caz de suferinţă
insuportabilă şi incurabilă, va putea respinge cererea unui
pacient de a-l asista să moară pentru a evita riscul
condamnării pentru crimă
 În acest caz, decizia se constituie intr-o „decizie legală”, mai
mult decât una „morală” sau „clinică”, deoarece a fost
influenţată în mod predominant de aprecierea consecinţelor
legale, decât a celor morale sau clinice
17
 Decizia etică, folosită în context medical, presupune o decizie
supusă principiilor morale de conduită sau altor consideraţii
morale mai mult decât ameninţării punitive a legalităţii
 Decizia clinică – se bazează pe un set de cunoştinţe şi o
serie de opinii profesionale viabile despre cum aceste
cunoştinţe ar trebui sau nu aplicate într-o situaţie clinică. Ex.:
opinia medicală conform căreia întreruperea unui anumit
tratament va duce la decesul pacientului. Opinia clinică
exprimată nu este relevantă pentru validitatea unui
raţionament moral, moralitatea unui act clinic nefiind implicită
prin actul însuşi.
 Cele 3 tipuri de decizii pot veni in conflict.
18
Exemple de situaţii în care cele 3 tipuri de decizii pot
veni in conflict
 1) o decizie medicală de a nu resuscita un pacient în eventualitatea unui

stop cardiac poate fi sprijinită de corpul medical, dar totodată poate fi
considerată imorală şi chiar ilegală. De asemenea, se poate ca dorinţa
pacientului să nu fi fost consemnată înaintea executării deciziei medicale,
sau consimţământul legal al pacientului de nu începe resuscitarea cardio-
pulmonară să nu fi fost obţinut
 2) o decizie medicală de a continua tratamentul unui pacient poate fi
conformă cu principiile medicale, poate fi legală şi în acelaşi timp poate fi
neetică în cazul în care pacientul şi-a exprimat dorinţa de a nu fi tratat
 3) o decizie medicală de a înceta un tratament este conformă cu principiile
morale, dar poate cădea sub incidenţa legii, ca în cazul abţinerii la
aplicarea unui tratament care permite supravieţuirea pentru prematurii cu
handicap sau adulţii cu leziuni cerebrale severe
19
Principii fundamentale bioetice
Există patru principii bioetice fundamentale:

 principiul autonomiei,
 principiul nondăunării
 principiul binefacerii şi
 principiul echității
20
Principiul autonomiei
 Conceptul de autonomie personală desemnează
capacitatea individului de a-și controla propria viață,
de a lua decizii în conformitate cu propriile sale
interese.
 Componente:
 consimțământul informat;
 capacitatea de decizie (competența pacientului);
 dezvăluirea informației medicale (adevărului);
 participarea voluntară la experimentul medical și la
actele terapeutice
21
1. Consimțământul informat
 este autorizarea de către pacient a unei intervenții medicale în
cunoștință de cauză.
 Implică 3 componente:
 dezvăluirea adevarului depre starea pacientului și înțelegerea
informațiilor de către pacienți;
 capacitatea de decizie a pacientului;
 decizia independentă.
 Există diferite tipuri de consimţământ informat: explicit, implicit

fiecare din ele având rolul său în îngrijirile medicale.
 Explicit – consimţământ oral, scris, înregistrare video, martori;
 Implicit – care se înţelege de la sine, dedus din comportamentul
sau acţiunile pacientului;
22
1. Consimțământul informat
 Excepții
 în stări de urgență (1979- Mallete versus Shulman –
legalitatea administrarii de catre medic a unei
transfuzii unei paciente inconstiente, in situatie de
risc vital, pacienta fiind purtatoare a unui card care
atesta apartenenta la cultul Ꞌ Martorii lui Iehova Ꞌ, cult
care respinge transfuziile de sange indiferent de
circumstante)
 tulburări psihice grave
 tratamentul pacienților iresponsabili cu boli
transmisibile
 privilegiul terapeutic
 renunțarea de către pacient la dreptul de a fi complet
informat asupra bolii sale
 nevoia de a extinde o operație când bolnavul este
încă sub anestezie 23
Astfel, consimţământului informat:
 Este trăsătura de bază a relaţiei medic-pacient, fiind

expresia adevăratei fidelităţi profesionale.
 Apără siguranţa autonomiei pacientului
Este o cerinţă a principiului dreptăţii, care acordă
pacientului putere juridică.
 Ţelul practic de implementare al consimţământului
informat în context clinic, este de a asigura pacientul,
în măsură rezonabilă, că nu va fi minţit sau constrâns,
însă el nu garantează aceasta în cazul unui
consimţământ formal, sau a unei informări insuficiente
a pacientului
24
Un consimţământ valid cere ca pacientul să dispună
de o informaţie adecvată despre maladie, planul de
tratament, consecinţele posibile, alternativele,
urmările acestor alternative, etc., înţelese ca o
cerinţă a autonomiei şi dreptăţii.
Implică unele obligaţii morale din partea personalului
medical de a furniza informaţia necesară, dar natura
şi extinderea obligaţiilor legale este diferită în diferite
jurisdicţii.
Cerinţa morală de a informa adecvat pacientul pare
simplă, dar ea ascunde ambiguităţi şi complexităţi.
25
Informaţiile care ar trebui comunicate pacientului
Doctrina consimţământului informat impune ca medicul să-I

comunice pacientului orice informaţie care poate fi
considerată utilă pentru a-i permite acestuia să ia o decizie
inteligentă, în deplină cunoştinţă de cauză, privind îngrijirea
medicală şi tratamentul.
În vederea obţinerii unei decizii a pacientului bazată pe
consimţământul informat, terapeutul ar trebui să-i furnizeze
acestuia următoarele informaţii medicale.
26
 O descriere a tratamentului propus în ceea ce priveşte
natura acestuia, modul de derulare, scopul său şi
beneficiul terapeutic anticipat, precum şi a
perspectivelor.
 Riscurile implicate de tratamentul propus, inclusiv

efectele adverse, durerea şi disconfortul.
27
• Perspectivele şi pericolele unui tratament
medical alternativ sau ale lipsei tratamentului.
• Faptul că tratamentul poate consta într-o metodă

nou aplicată.
28
Acordul pacientului informat – Legea nr. 95/2006
actualizată -Art. 660
 (1) Pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament, cu
potential de risc pentru pacient, dupa explicarea lor de catre medic,
medic dentist, asistent medical/moasa, pacientului i se solicita acordul
scris.
 (2) In obtinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul
dentist, asistentul medical/moasa sunt datori sa prezinte pacientului
informatii la un nivel stiintific rezonabil pentru puterea de intelegere a
acestuia.
 (3) Informatiile trebuie sa contina: diagnosticul, natura si scopul
tratamentului, riscurile si consecintele tratamentului propus,
alternativele viabile de tratament, riscurile si consecintele lor,
prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.
29
 Varsta legala pentru exprimarea consimtamantului
informat este de 18 ani. Minorii isi pot exprima
consimtamantul in absenta parintilor sau reprezentantului
legal, in urmatoarele cazuri:
a) situatii de urgenta, cand parintii sau reprezentantul legal
nu pot fi contactati, iar minorul are discernamantul
necesar pentru a intelege situatia medicala in care se afla;
b) situatii medicale legate de diagnosticul si/sau tratamentul
problemelor sexuale si reproductive, la solicitarea expresa a
minorului in varsta de peste 16 ani.
30
 (1) Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci
când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al
reprezentanţilor legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care
pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal
sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită
situaţiei de urgenţă.
 (2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai
apropiată nu poate fi contactata, medicul, asistentul
medical/moaşa pot solicita autorizarea efectuării actului
medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul
acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul de timp până la
exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil,
sănătatea şi viaţa pacientului. 31
Consimțământul în situații experimentale
 Medicul investigator trebuie să expună sintetic elementele studiului și
metoda.
 Subiectul trebuie să cunoască
 scopul studiului (interes terapeutic), obiectivele cercetării (interes
științific)
 efectele secundare și riscurile posibile
 metodele utilizate
 desfășurarea practică a studiului
 posibilitatea de a refuza sa participe la cercetare fără prejudiciu
 posibilitatea de a se retrage în orice moment
• regula consimțământului în experimentarea pe subiecți umani este
necesară, dar nu este suficientă, fiind legată de alte reguli etice și
reglementări administrative, permițând o mai bună protejare a
subiectului de experiență (revizuirea științifică a protocoalelor,
comitetele de etică)
32
Consimțământul în cazul donării de organe, tesuturi
si celule de origine umana - Legea nr. 95/2006
 (1) Prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana
de la donatorul in viata se face in urmatoarele conditii:
a) prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana,
in scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore
in viata, avand capacitate de exercitiu deplina, dupa
obtinerea consimtamantului informat, scris, liber,
prealabil si expres al acestora, conform modelului de
formular aprobat prin ordin al ministrului sanatatii.
Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de la
persoane fara discernamant;
33
actualizată - Art. 144
b) consimtamantul se semneaza numai dupa ce donatorul a
fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane
cu pregatire de specialitate asupra eventualelor riscuri si
consecinte pe plan fizic, psihic, familial, profesional si
social, rezultate din actul prelevarii;
c) donatorul poate reveni asupra consimtamantului dat, pana
in momentul prelevarii
d) prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de
origine umana ca urmare a exercitarii unei constrangeri de
natura fizica sau morala asupra unei persoane sunt
interzise;
34
e) donarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine
umana nu pot face obiectul unor acte si fapte juridice in scopul
obtinerii unui folos material sau de alta natura;
f ) donatorul si primitorul vor semna un inscris autentic prin care
declara ca donarea se face in scop umanitar, are caracter
altruist si nu constituie obiectul unor acte si fapte juridice in
scopul obtinerii unui folos material sau de alta natura, conform
modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului
sanatatii;
g) donatorul va fi scutit de plata spitalizarii/spitalizarilor
aferente donarii, precum si a costurilor aferente controalelor
medicale periodice postdonare.
35
 (1) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule
de la potentiali donatori minori in viata, cu exceptia
cazurilor prevazute in lege.
36
si celule de origine umana - Legea nr. 95/2006 actualizată -
Art. 145
 (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in cazul in care donatorul este
minor si este ruda de pana la gradul al IV-lea cu primitorul, prelevarea de
celule stem hematopoietice medulare sau periferice se face in urmatoarele
conditii:
 a) prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice de la
minori se poate face numai cu consimtamantul minorului, daca acesta a
implinit varsta de 10 ani, si cu acordul scris al ocrotitorului legal, respectiv al
parintilor, tutorelui sau al curatorului, conform modelului de formular
aprobat prin ordin al ministrului sanatatii. Daca minorul nu a implinit varsta
de 10 ani, prelevarea se poate face cu acordul ocrotitorului legal;
 b) in cazul donatorului care are cel putin 10 ani, consimtamantul acestuia,
scris sau verbal, se exprima in fata presedintelui tribunalului in a carui
circumscriptie teritoriala se afla sediul centrului unde se efectueaza
transplantul sau al tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala locuieste
donatorul, dupa efectuarea obligatorie a unei anchete psihosociale de catre
directia generala de asistenta sociala si protectia copilului.
37
 (3) Refuzul scris sau verbal al minorului impiedica

orice prelevare.
38
Consimțământul în cazul transplantului de organe, tesuturi si
celule de origine umana Legea nr. 95/2006 actualizată -Art.
150
 Transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana

se efectueaza cu consimtamantul scris al primitorului,
dupa ce acesta a fost informat asupra riscurilor si
beneficiilor procedeului, conform modelului de formular
aprobat prin ordin al ministrului sanatatii.
39
Consimțământul în cazul transplantului de organe,
tesuturi si celule de origine umana Legea nr. 95/2006
 (1) In cazul in care primitorul este in imposibilitatea de a-si exprima
consimtamantul, acesta poate fi dat in scris de catre unul din membrii
familiei sau de catre reprezentantul legal al acestuia, conform
modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sanatatii.
 (2) In cazul primitorului aflat in imposibilitatea de a-si exprima
consimtamantul, transplantul se poate efectua fara consimtamantul
prevazut anterior daca, datorita unor imprejurari obiective, nu se poate
lua legatura in timp util cu familia ori cu reprezentantul legal al
acestuia, iar intarzierea ar conduce inevitabil la decesul pacientului.
 (3) Situatia descrisa la alin. (2) va fi consemnata de medicul sef de
sectie si de medicul curant al pacientului, in formularul aprobat prin
ordin al ministrului sanatatii.
40
Consimțământul în cazul transplantului de organe,
tesuturi si celule de origine umana Legea nr. 95/2006
 in cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate

de exercitiu, consimtamantul va fi dat de parinti sau de
celelalte persoane care au calitatea de ocrotitor legal al
acestora, dupa caz, conform modelului de formular
aprobat prin ordin al ministrului sanatatii.
41
2. Capacitatea de decizie a pacientului
 Reprezintă abilitatea pacientului de a înțelege informația referitoare
la luarea unei decizii de tratament și de a aprecia consecințele
previzibile ale luării sau neluării unei decizii
 Capacitatea este specifică pentru fiecare decizie în parte
 Se poate modifica în timp
 Dpdv etic, principiul autonomiei cere ca persoanelor capabile de
decizie să le fie permisă luarea deciziei în privința sănătății lor și ca
persoanele incapabile de decizie să fie protejate de luarea unor
decizii ce le-ar fi dăunătoare sau pe care nu le-ar lua dacă ar fi
capabili
 Dpdv legal, pacienții capabili sunt îndreptățiți să ia propriile decizii.
Dacă pacientul este incapabil, medicul trebuie să obțină o decizie de
la aparținătorul legal desemnat. Dacă prezumția de ”capacitate” nu e
rezonabilă, atunci se impune o evaluare a capacității pacientului.
 Dpdv practic, un clinician își poate face o impresie generală despre
capacitatea unui pacient în cursul consultului medical (ex. comatoși,
demență severă – evident incapabili, se impune consimțământul
aparținătorilor). În cazul în care clinicianul este nesigur de
capacitatea pacientului (boală neurologică sau psihică) se impune
evaluarea capacității pacientului
42
Evaluarea specifică a capacității pacientului
 Domenii relevante
 capacitatea pacientului de înțelegere a problemei
medicale pentru care solicită tratament
 capacitatea de înțelegere a diagnosticului și
tratamentului propus de medici
 capacitatea de înțelegere a alternativelor terapeutice
propuse pacientului
 capacitatea de înțelegere a consecințelor opțiunii sale de
a refuza sau întrerupe tratamentul
 capacitatea de apreciere a consecințelor probabile ale
acceptării tratamentului propus de medici
 capacitatea pacientului de a lua o decizie care să nu fie
afectată serios de stări patologice (depresie,delir)
43
Evaluarea specifică a capacității pacientului
 Avantaje:
 evaluează direct capacitatea pacientului în timpul luării deciziei
 sunt clinic realizabile și rapide
 se pot adapta ușor unor circumstanțe clinice variate
• Dezavantaje
 evaluarea se face pe baza declarației pacientului
 anamneza pacientului trebuie să continue pe parcursul testului de
evaluare
 dificultatea evaluării motivelor pacientului în luarea deciziei
 posibilitatea fluctuării capacității pacientului, cauzată de delir sau de
reacția la medicamente
 dificultăți de comunicare cu medicul, datorită folosirii unui limbaj
tehnic, inadecvat
 dificultatea efectuării unor evaluări fără subiectivitate, mai ales când
pacientul se opune recomandărilor medicale
44
Limitele consimţământului informat
 Limita tehnică
 Limita psihologică
 Limita juridică
 Limita deontologică
45
 Limita tehnică – în medicină sunt cunoscute cazuri
cu evoluţie imprevizibilă (cazuri banale care pot
prezenta complicaţii foarte grave sau cazuri grave care
pot prezenta evoluţii spectaculoase)
 Limita psihologică – rezultă din dimensiunea

informării prealabile în vederea obţinerii
consimţământului
46
 Limita deontologică – pacientul trebuie informat
asupra tuturor posibilităţilor şi nu trebuie privat de
nicio şansă
- Decizia de acceptare aparţine pacientului
 Limita juridică – se referă la validitatea
consimţământului care trebuie să nu fie viciat
(consimţământul trebuie să fie obţinut cu respectarea
autonomiei pacientului, fără constrângeri)
47
Bariere în procedura obţinerii consimţământului
informat
 1) lipsa de timp pentru medic;
 2) controverse între clinicieni când este necesar consimţământul
informat;
 3) prea multe informaţii;
 4) CI – „doar o eliberare legală” (percepţia pacienţilor)
 5) pacienţii trebuie să ştie ce proceduri pot fi refuzate sau întârziate;
 6) comunicarea (limbaj) şi aspecte culturale;
 7) circumstanţe speciale (IQ, stres)
 8) calitatea formularului de CI şi a materialelor educaţionale conexe
 9) neînţelegerea informaţiilor de către pacient;
 10) medic: capacitate de înţelegere a pacientului
48
PRINCIPII FUNDAMENTALE BIOETICE
-II-
1

2
3. Dezvăluirea adevărului
 Se referă la furnizarea unor informații relevante de către
clinician și înțelegerea lor de către pacient, ambele
elemente fiind necesare pentru obținerea unui
consimțămant valid
 Dpdv etic, dezvăluirea adevărului ține de autonomia și
respectul față de persoana umană, fiind o condiție
necesară la participarea informată a pacientului la luarea
deciziilor de asistență medicală.
 Elementele componente:
 descrierea tratamentului și a efectelor sale posibile
 furnizarea de informații asupra unor opțiuni terapeutice
alternative, beneficiile și riscurile asociate
 explicarea consecințelor posibile ale refuzului sau
amânării tratamentului
3
3. Dezvăluirea adevărului
 Excepţii:
 renunțarea la informații – se referă la cererea voluntară a
pacientului de a nu i se comunica unul sau mai multe
elemente ale dezvăluirii adevărului (prognostic grav, riscurile
unui tratament invaziv)
 cazuri terminale (cancer avansat)
 prognostic rezervat
 privilegiul terapeutic – ascunderea de informații de către
clinican în procesul obținerii consimțământului, deoarece
dezvăluirea informației respective ar duce la traumatizarea
sau la provocarea de suferință psihică pacientului
 Metode pentru dezvăluirea adevărului
 verbală
 scrisă sau combinată (scris și verbal)
 folosirea instrumentelor clinice de decizie
 proiecții video și discuții
4
 Privilegiul terapeutic
 Informaţia poate să nu fie furnizată pacientului în situaţii

excepţionale, însă doar atunci când există motive întemeiate
pentru a crede că dezvăluirea anumitor informaţii ar periclita
viaţa pacientului sau ar afecta în mod negativ sănătatea sa
fizică sau mintală.
5
Când este justificat refuzul de a spune adevărul unui
pacient
 Medicul are dovezi convingătoare că divulgarea va
provoca daune reale şi previzibile
 Ex – divulgarea adevărului unui pacient deprimat şi cu
risc de sinucidere
 Este important să se invoce privilegiul terapeutic în
situaţia în care consecinţa negativă asupra pacientului
pare foarte probabilă şi nu doar un rău ipotetic
6
Consimţământul informat la minori
 Minorul nu are capacitatea de a consimţi pentru o intervenţie
 Intervenţia nu se poate efectua fără autorizaţia reprezentantului
său legal, a unei alte autorităţi sau a unei alte persoane desemnate
prin lege
Exceptii:
 Minorii care fac dovada înţelegerii situaţiei în care se află au
dreptul de a consimţi la tratament, indiferent de poziţia parentală
 Transplantul de la donatorul minor cu vârstă peste 10 ani se poate
realiza numai cu consimțământul acestuia
 Sunt ţări în Europa în care minorii pot decide în privinţa actului
medical începând de la vârsta de 16 ani (Anglia, Ungaria, Scoţia,
Spania), sau 15 ani (Danemarca)
7
Exceptii
 Urgenţa, situaţie în care contactarea familiei este
obligatorie. În caz de eşec (nu se identifică sau nu pot
fi contactaţi), se intervine în scopul salvării vieţii
 Privilegiul terapeutic – în general nu se aplică
pacientului minor
 Refuzul părinţilor de a consimţi – medicul curant
poate solicita acordul instituţiei în care lucrează
pentru a acţiona în interesul minorului
8
Refuzul tratamentului minorilor
 Părinţii au dreptul de a refuza tratamentul copiilor
 excepţie: dacă o parte interesată, inclusiv medicul
pacientului minor, consideră că părintele nu este
motivat să acţioneze în interesul superior al copilului,
acesta poate solicita o hotărâre judecătorească pentru
a acorda îngrijirile necesare copilului
9
Una dintre cele mai dificile probleme sociale, morale şi
medicale este chestiunea abordării corespunzătoare a
pacientului suferind de o boală incurabilă.
Dreptul pacientului de a fi informat despre seriozitatea bolii

sale trebuie să fie pus în balanţă cu dreptul de a nu fi informat ,
atunci când faptul de a fi informat poate cauza o stare
traumatizantă de neajutorare şi de cădere psihică, din moment
ce pentru supravieţuire este necesar un comportament activ,
centrat pe rezolvarea problemelor.
10
Dreptul de a nu fi informat este important, de exemplu, atunci când examinarea
medicală furnizează informaţii referitoare la predispoziţie genetică, riscuri
genetice şi depistarea precoce a unor boli aflate încă în stare latentă, care se
pot manifesta clinic uneori doar după mulţi ani de la diagnosticare
Ex. - boala Huntington care este rezultatul unei mutatii genetice.
Semnele si simptomele se dezvolta insidios, debutand intre 35 si 50 ani.
Dementa sau perturbarile psihiatrice (de exemplu depresia, apatia, iritabilitatea,
comportamentul antisocial, tulburari bipolare sau schizofreniforme) apar inainte
sau simultan cu tulburarile de miscare. Acestea constau in miscari anormale de
genul scuturarii extremitatilor, mers ritmat, incapacitatea de a sustine un act
motor de genul protruziei limbii, grimase faciale, ataxie si distonie.
Boala evolueaza, mersul devenind imposibil, deglutitia dificila si apare dementa
severa.
Diagnosticul este pus pe baza testelor genetice. Tratamentul este suportiv.
Rudele de gradul intai sunt sfatuite sa-si faca si ele testele genetice, acest lucru
fiind important deoarece boala este asimptomatica pana dupa varsta fertila.
11
Pe de altă parte, acest drept de a nu fi informat nu este aplicabil în cazul în
care unei persoane trebuie să îi fie furnizate informaţii care să-i permită să
protejeze alte persoane, prin adaptarea comportamentului.
De exemplu, rezultatul pozitiv al unui test pentru o boală cu transmitere

sexuală nu ar trebui ascuns pacientului. Rezultatul posibil al investigaţiei şi
consecinţele acestui rezultat ar trebui discutate în prealabil cu persoana
respectivă.
12
Pacientul nu are nici o obligaţie în sensul menţinerii
sănătăţii sau al primirii vreunui tratament de orice fel.
El are dreptul de a refuza sau de a opri o intervenţie

medicală.
Este liber să aleagă tratamentul sau lipsa oricărui

tratament, sau doar tratament parţial.
13
Consimţământul în cercetare
 Scopul studiului
 Proceduri, descriere, tipul cercetării, durata,
monitorizarea pacientului
 Riscuri posibile, cunoscute
 Tratamentul pentru efecte adverse
 Beneficii
 Alternative terapeutice
14
 Tribunalul de la Nürnberg care a judecat crimele de război a
stabilit 10 standarde (Codul de la Nürnberg) de care medicii
trebuie să țină seama atunci când fac experimente pe oameni,
iar aceste standarde sunt acceptate peste tot în lume.
 Acest proces a definit un nou etalon în etica medicală în
perioada postbelică. Printre alte cerințe, acest document
stabilește cerința consimțământului voluntar informat al
subiectului uman. Acest principiu al consimțământului voluntar
informat protejează dreptul individului de a-și controla propriul
trup.
 De asemenea, acest cod recunoaște că riscul trebuie pus în
balanță cu beneficiile anticipate, iar suferința inutilă trebuie
evitată.
 Acest cod susține că doctorii trebuie să evite acțiunile care îi
rănesc pe pacienți.
 Principiul stabilit de acest cod pentru practica medicală s-a
transformat într-un cod general de etică medicală.
15
În 1947, ”Codul de la Nürnberg” a stipulat în cele 10 puncte ale
sale, că orice experiment medical se va face numai cu acordul
expres al celui ce se pune la dispoziţia echipei de lucru.
Echipa de lucru trebuia să îl informeze despre tot ceea ce se
prezuma că va produce acel experiment: efecte benefice, reacţii
adverse, riscul rănirii, morţii, îmbolnăvirii.
Dacă echipa ar constata orice schimbare de parametri în timpul
experimentului, de natură să pună în pericol viaţa sau
integritatea subiectului, experimentul trebuia oprit imediat.
Erau interzise orice mijloace de influenţare prin forţă a unui om
pentru a-l determina să participe la un experiment: ameninţare,
lipsire de libertate, şantaj, ascunderea adevărului, inducerea în
eroare etc.
16
Codul de la Nürnberg (1947) (I)
 1. consimţământul voluntar al participanţilor într-un experiment
este esenţial
 2. rezultatele care urmează să fie obţinute dintr-un experiment
trebuie să fie benefice pentru societate, iar aceste rezultate nu
pot fi obţinute prin alte mijloace
 3. studiul trebuie să fie fundamentat pe rezultatele obţinute din
experimente pe animale şi pe cunoştinţe privind istoria
naturală a bolii, astfel încât rezultatele anticipate să justifice
desfăşurarea experimentului
 4. orice suferinţă sau lezare fizică sau psihică inutile trebuie
evitate în timpul desfăşurării experimentului
 5. niciun experiment nu trebuie efectuat dacă există indicii că
acesta ar putea duce la decesul sau lezarea participanţilor, cu
excepţia situaţiilor în care cercetătorul participă el însuşi ca
subiect în experiment
17
Codul de la Nürnberg (1947) (II)
 6. Gradul de risc asupra subiecţilor nu trebuie să depăşească
importanţa umanitară a problemei cercetate în experiment
 7. Trebuie luate măsuri adecvate pentru a evita decesul sau
lezarea participanţilor
 8. experimentele trebuie conduse numai de către persoane cu
calificare ştiinţifică
 9. participanţii au dreptul de a decide terminarea participării
într-o cercetare în orice moment
 10. cercetătorul care conduce experimentul trebuie să fie
pregătit să îl încheie atunci când consideră că prin continuarea
experimentului se pot produce leziuni, dizabilităţi sau decesul
participanţilor
18
Declarația de la Helsinki (1964) (I)
Asociația Medicală Mondială elaborează noi principii etice

pentru cercetarea pe subiecții umani : „Declaraţia de la Helsinki”
Principiile Declarației stabilesc:
 în cercetarea care implică subiecți umani, bunăstarea acestora
prevalează față de orice interes științific sau social;
 mai multe standarde etice subliniază respectul persoanei și protecția
sănătății și a drepturilor subiecților înrolați în studiu;
 populațiile vulnerabile (handicapații fizic sau psihic) necesită o
protecție specială;
 procedeele experimentale trebuie detaliate într-un protocol care va fi
supus spre aprobare unui comitet de revizuire etică;
19
Declarația de la Helsinki (1964) (II)
 investigatorii trebuie să supună comitetului de revizuire etică
posibilitatea apariției efectelor adverse serioase;
 participanții la studiu trebuie să consimtă, fiind informați. Dacă nu
pot să-și asume singuri consimțământul, un reprezentant legal
autorizat o va face în locul lor;
 subiecții participanți la studiu au dreptul să-și protejeze propria
integritate;
 consimțământul informat trebuie să fie documentat;
 contextul în care se obține consimțământul informat este tot atât de
important ca și informația cuprinsă în document;
 consimțământul trebuie obținut în condiții care să reducă la
minimum posibil orice influență inoportună.
20
Declarația Drepturilor Pacienților în Europa – 1994,
Amsterdam
 set de principii pentru promovarea si implementarea
drepturilor pacientilor în statele europene membre ale OMS.
 prevede în amănunt consimțământul informat în cazul persoanelor
vulnerabile.
 Participanții vulnerabili pot fi persoane aflate sub îngrijire medicală
permanentă (long-term care residents), persoane cu incapacități
intelectuale (learning disabilities), persoane fără posibilități de
comunicare (unresponsive patients), prizonierii, minorii care nu au
capacitatea de decizie independentă și nu pot oferi un
consimțământ informat.
 Părinții copilului sau tutorele au dreptul de a da consimțământul
informat prin „substituție” (by proxy). Consimțământul personal al
minorului se manifestă sub forma avizului (assent), care este valabil
începând cu vârsta de 12-14 ani; în cazul în care copilul refuză
participarea la studiul clinic, el nu poate fi înrolat, chiar dacă părinții
consimt la această înrolare. 21
 Principiile etice expuse au fost transpuse în regulamente
pe baza cărora Comisiile de Etică aprobă sau interzic
efectuarea studiilor clinice.
 Pentru Statele Unite, regulamentele au fost stabilite de
Secțiunile 111 ale FDA (Food and Drug Administration) și
DHHS (Department of Health and Human Services), iar
pentru țările Uniunii Europene, prin Directivele
Parlamentului European și ale Consiliului Europei
2001/20/ EC și 2005/20/EC.
 În România, reglementările sunt expuse în Ord. MS 903 și
904/2006 și 1446/2009.
22
Criteriile care stau la baza aprobării sau respingerii unui
studiu clinic de către Comisiile Naționale de Etică sunt
 riscurile sunt reduse la minimum posibil printr-un protocol

rațional al cercetării;
 riscurile sunt rezonabile raportat la beneficiile pe care
studiul se presupune că le va aduce;
 selecția subiecților participanți la studiu este echitabilă;
 consimțământul informat va fi obținut și documentat;
 monitorizarea siguranței pacienților este adecvată;
 intimitatea pacientului și confidențialitatea sunt asigurate;
 securitatea subiecților vulnerabili este adecvată.
23
CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ - Aprobat prin Hotărârea
Adunării Generale Naționale a Colegiului Medicilor din România nr. 3/04.11.2016,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07.12.2016 și intra în vigoare de la
data de 06.01.2017
CERCETAREA MEDICALĂ
Principiul legalităţii şi eticii cercetării medicale
Orice activitate de cercetare medicală va fi efectuată cu respectarea strictă a principiilor

fundamentale ale exercitării profesiei de medic, în respect deplin faţă de fiinţa şi de specia
umană şi cu respectarea strictă a condiţiilor prevăzute de lege şi normele profesiei.
Cercetarea pe fiinţa umană

Cercetarea pe fiinţa umană are caracter de excepţie şi poate fi făcută numai dacă, în mod
cumulativ, sunt întrunite următoarele condiţii:
a) nu există nicio metodă alternativă la cercetarea pe fiinţe umane de eficacitate comparabilă;
b) riscurile la care se poate expune persoana nu sunt disproporţionate în comparaţie cu
beneficiile potenţiale ale cercetării;
c) proiectul de cercetare a fost aprobat de instanţa sau autoritatea competentă după ce a făcut
obiectul unei examinări independente asupra pertinenţei sale ştiinţifice, inclusiv al unei evaluări
a importanţei obiectivului cercetării, precum şi al unei examinări pluridisciplinare a acceptabilităţii
sale pe plan etic;
d) persoana asupra căreia se fac cercetări este informată asupra drepturilor sale şi asupra
garanţiilor prevăzute prin lege pentru protecţia sa;
e) consimţământul a fost dat în mod expres, specific şi a fost consemnat în scris. Acest
24
consimţământ poate fi retras expres în orice moment.
Cercetarea pe persoana fără capacitatea de a
consimţi
Nu poate fi desfăşurată activitate de cercetare

ştiinţifică medicală pe o persoană care nu are capacitatea
de a consimţi decât dacă sunt întrunite cumulativ
condiţiile următoare:
a) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 43 lit. a) -d);
b) rezultatele cercetării au potenţialul de a produce
beneficii reale şi directe pentru sănătatea sa;
c) cercetarea nu se poate efectua cu o eficacitate
comparabilă pe subiecţi capabili să îşi dea
consimţământul;
d) autorizarea necesară prevăzută la art. 43 lit. c) a fost
dată specific şi în scris;
e) persoana în cauză nu are obiecţii.
25
Limitări ale cercetării medicale
Sunt contrare scopului şi rolului profesiei de medic următoarele activităţi în

domeniul cercetării medicale:
a) orice intervenţie medicală asupra caracterelor genetice prin care se

urmăreşte modificarea descendenţei unei persoane.
Excepţie fac situaţiile care privesc prevenirea şi tratamentul unor maladii
genetice, situaţie în care se vor obţine toate autorizările adecvate;
b) orice intervenţie prin care se urmăreşte crearea unei fiinţe umane genetic
identică cu altă fiinţă umană vie sau moartă;
c) crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare;
d) orice intervenţie de natură a determina sexul viitorului copil.

Excepţie fac situaţiile în care în mod obiectiv este necesară
determinarea sexului în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul
viitorului copil;
26
e) examinarea caracteristicilor genetice ale unei persoane în alt scop decât

medical şi strict în condiţiile şi procedurile legale;
f) orice intervenţie prin care s-ar urmări sau s-ar determina selecţia
persoanelor ori s-ar aduce atingere speciei umane;
g) participarea sau implicarea într-o activitate de identificare a unei persoane

pe baza amprentelor sale genetice altfel decât în cadrul unei proceduri
judiciare penale ori civile sau în scopuri strict medicale ori de cercetare
ştiinţifică, ambele efectuate strict în condiţiile legii;
h) participarea la orice fel de acte care au ca obiect conferirea unei valori

patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale, cu excepţia
cazurilor expres prevăzute de lege.
27
4. Libera alegere (voluntariatul)
 Se referă la dreptul pacientului de a decide singur, fără
constrângeri în legătură cu îngrijirea sănătății sale
 Poate fi influențată de:

 factori interni – durerea provocată de boli sau leziuni
care influențează negativ procesul de gândire
 factori externi – capacitatea unor persoane de a
exercita un control asupra pacientului prin forță (limitare
fizică sau sedarea pacientului pentru a accepta
tratamentul), constrângere (folosirea de amenințări
implicite sau explicite care asigură pacientul că
tratamentul este bun), manipulare (distorsionarea sau
omiterea deliberată a informațiilor în încercarea de a-l
face pe pacient să accepte tratamentul propus)
28
4. Libera alegere (voluntariatul)
 Excepții de la libera alegere:

 tratamentul persoanelor iresponsabile care suferă de
boli transmisibile – ex. tuberculoza
 administrarea de substanțe psihotrope pentru pacienții
internați în spitale psihiatrice, când pacienții constituie un
risc pentru ei și pentru ceilalți
 pacienților incapabili să aibă grijă de ei
 pacienților incapabili de a lua decizii în situații de urgență
29
5. Decizia prin substituție
 Reprezintă modalitatea de a lua decizii privind
îngrijirile de sănătate în numele persoanelor
incapabile de decizie și în beneficiul acestora
 dpdv etic principala justificare a luării deciziei în locul
altei persoane este asigurarea respectării autonomiei
persoanei respective.
 Probleme: 1) cine ar trebui să ia decizia pentru
persoana incapabilă? 2) Cum ar trebui luată decizia?
30
 1) cine ar trebui să ia decizia pentru persoana incapabilă?
 persoana sau persoanele care cunosc cel mai bine
dorințele, principiile și convingerile actuale ale pacientului
 rude
 prieten
 medic de familie
 practic, cea mai potrivită persoană este cineva desemnat de
pacient când încă era capabil (partenerul de viață, copilul,
părintele, altă rudă) sau o persoană oficială desemnată
 Cand lipsesc informațiile despre dorințele pacientului, se are
în vedere interesul pacientului în situația dată
31
 2) Cum ar trebui luată decizia?
 în funcție de dorințele pacientului exprimate anterior
(directiva în avans a pacientului)
 cunoașterea valorilor și convingerilor acestuia
(interesul pacientului) - raţionamentul de
substituire: cum ar fi decis pacientul, dacă la
momentul deciziei ar fi fost competent.
• aprecierea dacă decizia e în interesul bolnavului sau
nu, se bazează pe estimări obiective ale beneficiilor si
costurilor (daunelor) tratamentelor aplicate
32
Care sunt limitele deciziei prin substituție?
Tratamentul medical, participarea pacientului la un experiment
medical şi donarea de organe/ţesuturi de la donatorul în viaţă
sunt cele mai frecvente situaţii, în care procesul luării unor
decizii devine complex.
Părinţii au dreptul moral doar de a permite tratamentul necesar
copilului, pornind de la ideea interesului vital pentru copil, însă
participarea în experiment şi donarea de organe/ţesuturi este un
act altruist şi poate fi decis doar de pacient.
Decizia surogat referitor la participarea într-un experiment
terapeutic ar putea fi şi ea luată în dezbatere dacă procedura
oferă şanse de succes mai mari şi riscuri mai mici decât terapia
obişnuită şi se încadrează în principiul binefacerii.
33
Experimentul neterapeutic, care comportă riscuri şi suferinţă
suplimentară pentru pacient neoferind perspectiva
semnificativă a unui beneficiu nu poate fi autorizat de o
decizie surogat. Tratamentul pacientului şi participarea lui în
experiment au intenţii fundamental diferite şi de aceea
criteriile etice de evaluare se cer a fi diferite.
Unele beneficii pot fi de natură nemedicală, referindu-se la

dezvoltarea spirituală (morală) a copilului, cum ar fi
acceptarea de a participa într-un studiu de testare psihologică,
sau când prin donarea de ţesuturi se salvează viaţă unui frate.
34
Pacienţii incapabili
O persoană este considerată capabilă dacă are capacitatea de a înţelege

natura bolii sale, pentru care este recomandat tratamentul şi dacă este
aptă să aprecieze consecinţele deciziei sale de a-şi da sau nu
consimţământul.
O persoană este desemnată ca fiind incapabilă în situaţia în care boala
sa psihică sau deficienţa sa mintală o privează de aptitudinea de a-şi
urmări propriile interese.
Există variate criterii pentru investigarea şi stabilirea capacităţii
persoanelor cu deficienţe mintale, cum ar fi aptitudinea lor de a înţelege
informaţiile primite, de a aprecia natura situaţiei, de a evalua
circumstanţele relevante, de a alege, de a utiliza informaţia înţeleasă
pentru a lua decizii realiste, rezonabile şi corecte, de a înţelege natura
bolii şi tratamentul propus, precum şi de a aprecia consecinţele în caz de
consimţământ sau refuz.
Capacitatea persoanei poate să fie deplină sau afectată în grade diferite,
iar aptitudinea unui individ de a lua decizii poate varia în decursul timpului
şi în circumstanţe diferite. 35
Refuzul tratamentului
Dată fiind calitatea sa de fiinţă umană şi de pacient, persoanei cu

deficienţă mintală nu i se poate nega, datorită bolii de care suferă,
dreptul său de a refuza tratamentul.
Fiecare caz în parte trebuie examinat prin prisma circumstanţelor

specifice şi fiecare decizie a pacientului trebuie analizată luând în
considerare boala sa, precum şi starea şi condiţia în care se află
pacientul la momentul respectiv.
În general, unui pacient care optează el însuşi pentru spitalizare nu i

se va administra nici un fel de tratament cu care nu este de acord,
cu excepţia cazurilor de urgenţă.
36
În cazul pacienţilor incapabili, care sunt vulnerabili şi ale căror
drepturi pot fi uşor încălcate sau ignorate, este nevoie de protecţie
specială.
Decizia de acceptare a tratamentului nu este întotdeauna în

interesul pacientului.
Un tutore este autorizat să-şi dea consimţământul pentru

tratamentul medical, dacă acesta este necesar. Orice tutore este
obligat să acţioneze cu respectarea celor mai bune interese ale
celui aflat în grija sa.
Tutorele trebuie să poată lua aceeaşi decizie pe care ar fi luat-o

pacientul în cazul în care ar fi fost capabil. Datele referitoare la
deciziile şi atitudinile anterioare ale pacientului pot orienta tutorele
în acest sens. Dacă nu există astfel de date, tutorele ar trebui să
acţioneze cu respectarea celor mai bune interese ale pacientului.
37
Tratamentul minorilor
Orice fiinţă umană are drepturi şi obligaţii din momentul

naşterii şi până la moarte.
Cu toate acestea, deşi minorul nu este lipsit de competenţă

legală, datorită vârstei sale fragede, slăbiciunii fizice şi lipsei
de experienţă, sunt desemnaţi tutori care să îi protejeze
interesele.
Deoarece părinţii sunt tutorii naturali ai copiilor lor pe

parcursul anilor de minoritate, este necesar consimţământul
parental înainte de tratarea medicală a copiilor.
38
CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ
Consimţământul în cazul minorilor
(1) Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de a

consimţi la o intervenţie, aceasta nu se poate efectua fără acordul
reprezentantului său, autorizarea unei autorităţi sau a unei alte persoane ori
instanţe desemnate prin lege.
(2) Medicul, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate a minorului şi
numai strict în interesul acestuia, poate lua în considerare şi părerea
minorului.
Consimţământul persoanelor fără capacitatea de a consimţi
Atunci când, conform legii, un major nu are, din cauza unui

handicap mintal, a unei boli sau dintr-un motiv similar, capacitatea de a
consimţi la o intervenţie, aceasta nu se poate efectua fără acordul
reprezentantului său ori fără autorizarea unei autorităţi sau a unei persoane
ori instanţe desemnate prin lege.
39
Refuzul minorului de a urma tratamentul
Refuzul unui minor de a urma un tratament care i-ar salva viaţa
constituie o dilemă dificilă pentru părinţi în particular şi pentru
societate în general. Pe de o parte, societatea este interesată să fie
respectat caracterul sacru al vieţii prin salvarea vieţii minorului, dar,
în acelaşi timp, aceasta recunoaşte şi dreptul minorului care se
apropie de maturitate de a lua decizii referitoare la propria persoană
şi la viitorul său.
Cei implicaţi trebuie să analizeze capacitatea minorului de a lua
decizii în astfel de probleme.
Este decizia rezultatul voinţei sale liber exprimate? Înţelege minorul
implicaţiile tratamentului propus?
Este el capabil să evalueze consecinţele netratării? Înţelege
semnificaţia morţii? Şi, nu în ultimul rând, care sunt motivele datorită
cărora refuză tratamentul propus?
Totuşi, este relativ inutilă obţinerea consimţământului minorului
pentru tratament medical, dacă el are o vârstă într-atât de mică încât
nu este capabil încă să înţeleagă starea în care se află.
40
6. Confidențialitatea (secretul medical)
 Se referă la obligația medicului de a păstra secretul

asupra informațiilor obținute în legătură cu pacienții săi.
 Secretul medical este sacru, interesează toate
informațiile în legătură cu pacientul
 Nu se poate concepe practica medicală fără încredere și
încredere fără secret.
 Dpdv legislativ, confidențialitatea este impusă prin lege
 Respectarea confidențialității în relația medic-pacient
este formulată explicit în jurământul hipocratic: ”Orice aș
vedea și auzi în timp ce îmi fac meseria, sau chiar în
afară de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nicio
nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea
împrejurări, păstrarea tainei este o datorie”
41
 Excepții de la regula confidențialității
 comunicarea datelor in vederea tratamentului medical

 utilizarea interpretilor – este necesara cand personalul medical
nu vorbeste limba pacientului
 pregatirea studentilor medicinisti – observarea si interpretarea
cazurilor clinice face parte integranta din invatamantul
medical; studentii trebuie instruiti ca au obligatia sa respecte
confidentialitatea
 declararea obligatorie – personalul medical trebuie sa
cunoasca legislatia privind declararea obligatorie a bolilor
infectioase, suspiciunea de malpraxis, suspiciunea de abuz
asupra copilului
 pericol grav pt. altii – violenta fizica, boli transmisibile
 consimtamantul pacientului sau al reprezentantului sau legal
42
 Situatii speciale in cercetarea medicala
 divulgarea informatiilor medicale de ordin personal

obtinute in cadrul studiului de cercetare necesita
consimtamantul prealabil al subiectului cercetat
 publicatiile stiintifice trebuie sa respecte
confidentialitatea
 consimtamantul este intotdeauna necesar cand un
individ, ca parte dintr-un studiu de cercetare, poate fi
identificat intr-o publicatie
43
LEGEA DREPTURILOR PACIENTULUI (legea nr. 46 din
21.01.2003). Dreptul la confidentialitatea informatiilor si viata
privata a pacientului.
 Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor,
diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt
confidentiale chiar si dupa decesul acestuia.
 Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai în cazul în
care pacientul îsi da consimtamântul explicit sau daca legea o cere
în mod expres.
 În cazul în care informatiile sunt necesare altor furnizori de servicii
medicale acreditati, implicati în tratamentul pacientului, acordarea
consimtamântului nu mai este obligatorie.
 Pacientul are acces la datele medicale personale.
 Orice amestec în viata privata, familiala a pacientului este interzis, cu
exceptia cazurilor în care aceasta imixtiune influenteaza pozitiv
diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate si numai cu
consimtamântul pacientului.
 Sunt considerate exceptii cazurile în care pacientul reprezinta pericol
pentru sine sau pentru sanatatea publica. 44
CODUL DEONTOLOGIC AL MEDICILOR.
Secretul profesional
 Secretul medical este obligatoriu. Interesul societatii
(prevenirea si combaterea epidemiilor, bolilor venerice, bolilor
cu extindere în masa) primeaza fata de interesul personal.
 Obiectul secretului este tot ceea ce medicul, în calitatea lui de
profesionist, a aflat direct sau indirect în legatura cu viata
intima a bolnavului, a familiei, a apartinatorilor, precum si
probleme de diagnostic, prognostic, tratament, circumstante în
legatura cu boala si cele mai diverse fapte si chiar si rezultatul
autopsiei.
 În situatia în care legea sau o curte judecatoreasca obliga
medicul sa dezvaluie aspecte cuprinse în secretul medical,
aceasta nu constituie o abatere. Politia sau procuratura nu pot
înlocui decizia judecatoreasca.
 Medicul raspunde disciplinar pentru destainuirea secretului.
45
CODUL DEONTOLOGIC AL MEDICILOR.
Secretul profesional
 Secretul exista si fata de apartinatori, de colegi si

cadre sanitare neinteresate în tratament.
 Secretul persista si dupa terminarea
tratamentului, sau moartea pacientului.
 În comunicarile stiintifice, cazurile vor fi în asa fel
prezentate, încât identitatea bolnavului sa nu
poata fi recunoscuta.
 Evidentele medicale (registru, fise, foi, condici de
operatie, procese verbale de necropsie) trebuie
pastrate ca materiale secrete
46
– III-

1
2.PRINCIPIUL NONDĂUNĂRII
 Cere profesioniștilor sănătății să nu facă rău în nicio
împrejurare pacientului și să oprească răul de căte ori
este posibil
 Aspecte:
 a nu ucide;
 a nu produce durere pacientului ;
 a nu provoca handicap pacientului;
 a nu cauza inegalitate de șanse pentru pacient;
 a nu folosi niciodată un tratament sau procedură care pot
dăuna pacientului.
Exemple de încălcare: experimentele traumatice făcute
de medicii naziști pe pacienții prizonieri
2
 Probleme privind respectarea principiului
nondăunării:
problema ”dublului efect”;

problema actelor și omisiunii (acțiunii și
nonacțiunii)
problema mijloacelor ordinare și extraordinare
de tratament
problema deciziei prin substituție
3
1. Problema ”dublului efect”
 Urmărește definirea circumstanțelor în care

poate fi justificată moral o acțiune care are atât
efecte benefice cât și negative
 Poate fi permisă dacă:

acțiunea în sine nu este rea;
consecința negativă nu este cea intenționată;
efectul pozitiv nu este în sine un rezultat al
acțiunii nocive;
efectul benefic trebuie să fie mai accentuat decât
efectul negativ previzibil
4
Astfel, în medicină:
această problemă se pune în raportul cu avortul

terapeutic
dacă fătul pune în pericol viața mamei, avortul este
permis, scopul urmărit fiind salvarea mamei, nu
uciderea fătului
aplicație: cazul unei femei însărcinate care suferă de
cancer
soluție: dacă situația mamei este critică și intervenția
medicului implică un risc mare, este sacrificat fătul;
dacă mama este în stadiul final al unei
boli incurabile, va fi salvat fătul.
 altă zonă de aplicație: testarea medicamentelor:
sunt înregistrate efecte dăunătoare asupra unor
cazuri de pacienți sau voluntari sănătoși
5
2. Problema acțiunii și non-acțiunii (ori a ucide
sau a lăsa să moară)
 Vizează stabilirea existenței unei diferențe de
natură etică între un agent care acționează în
mod direct pentru a obține un efect și altul care
omite să acționeze în acele situații în care este
previzibil că prin omisiune se ajunge la același
rezultat
 În medicină se pune întrebarea dacă există o
diferență de natură morală între cazul în care
moartea pacientului este direct intenționată și
provocată și cel în care ea apare doar ca o
consecință previzibilă a non-acțiunii sau omisiunii
6
2. Problema acțiunii și non-acțiunii (ori a
ucide sau a lăsa să moară)
 Poziții formulate:
 1. nu există nicio diferență între cele două, omisiunea
poate fi tot atât de deliberată și imorală ca și acțiunea.
Ex: dacă un lucrător din domeniul sanitar e răspunzător
de alimentația artificială a pacientului și omite să-l
hrănească, atunci omisiunea este cu siguranță o crimă.
 2. între ”a omorî” și ”a lăsa să moară” nu este doar o
diferență semantică, ci și una de morală
• Condiții în care medicul poate întrerupe un tratament:

 corpul este menținut în viață cu mijloace terapeutice
extraordinare
 este evident că moartea biologică este iminentă
 există consimțământul pacientului sau al familiei
7
• Condiții care trebuie îndeplinite pentru
suprimarea activă a vieții pacientului (eutanasia
activă-Olanda):
pacientul să fie în fază terminală
durerile să fie insuportabile
moartea să fie iminentă
să existe consimțământul scris și oral repetat cu
privire la eutanasie
8
 În stabilirea distincției etice dintre ”a ucide” și ”lăsa
să moară” trebuie făcută distincția dintre acele acte
efectuate în cazuri speciale și actele (intervenții,
tratamente) făcute în mod curent, devenite standard.
 În majoritatea țărilor eutanasia activă (administrarea
unei injecții letale pacientului) este considerată crimă,
în timp ce acceptă eutanasia pasivă (a nu resuscita, a
nu alimenta artificial bolnavul)
 În România, legea nu permite eutanasia activă a unui
pacient cu dureri atroce, care a cerut în mod conștient
asta
9
3. Mijloace terapeutice ordinare și extraordinare
(sau obligatorii și opționale)
 Mijloacele ordinare sunt considerate toate
medicamentele, tratamentele, operațiile care
oferă o speranță rezonabilă de binefacere și care
pot fi obținute și folosite fără cheltuială excesivă,
durere sau alte inconveniente
 Mijloacele extraordinare sunt toate

medicamentele, tratamentele, operațiile care nu
pot fi obținute și folosite fără cheltuială excesivă,
durere sau alte inconveniente, sau care, dacă
sunt folosite, nu oferă o speranță rezonabilă de
binefacere
10
3. Mijloace terapeutice ordinare și extraordinare (sau
obligatorii și opționale)
 Situații în care tratamentul nu oferă un beneficiu
pacientului și, ca atare, el nu este obligatoriu:
 dacă pacientul este în moarte cerebrală și încetarea
tratamentului nu-l mai poate influența negativ.
 În situația pacienților muribunzi. Pacientul sau familia pot
decide incetarea mijloacelor extraordinare de a prelungi
viața trupului când este de necontestat iminența morții
biologice (ex: resuscitarea sau respirația artificială devin
opționale)
 în situația unor bolnavi cronici irecuperabili în fază finală,
cu consimțământul lor sau al familiei (dacă sunt
iresponsabili), unele tratamente pot deveni opționale sau
se pot suspenda. Ex: bolnavi cu cancer în fază terminală,
a celor cu cu scleroză multiplă, paralizie progresivă.
Decizia are în vedere calitatea vieții restante. 11
3. PRINCIPIUL BINEFACERII
 În medicină, acest principiu cere profesioniștilor sănătății
să acționeze pentru promovarea sănătății și pentru
prevenirea sau îndepărtarea factorilor dăunători sănătății.
 Cere ca orice intervenție medicală să fie făcută exclusiv
în interesul bolnavului, fără să-i aducă prejudicii lui sau
celor din anturajul său.
 Acționează atât la nivel individual (grija față de pacient),
cât și la nivel social (instituții și beneficiile lor pentru
sănătate)
 Medicii, indiferent de specialitate, au obligația să
intervină în situații de urgență (catastrofe, accidente) în
ajutorul pacienților.
 Principiul binefacerii și cel al nondăunării se înscriu în
linia obligației morale de a oferi un beneficiu medical
pacienților, cu costuri minime.
12
3. Principiul binefacerii
 Cerințe pe care trebuie să le respecte personalul
medical:
trebuie să se asigure că poate furniza ajutorul pe
care pretinde că-l acordă pacienților prin natura
profesiei sale (educație riguroasă și efectivă,
experiență practică)
ceea ce oferă este un beneficiu net pentru
pacientul în cauză și nu pentru pacienți în
general, în condițiile respectării autonomiei
pacientului
obligația de a oferi un beneficiu net pacienților
impune o corectă evaluare a riscurilor
intervențiilor propuse de medic: probabilitatea
decesului, severitatea handicapului, sechelelor
13
3. Principiul binefacerii
 Factori care influențează percepția riscului:
experiența personală legată de evenimente

periculoase
capacitatea de a controla pericolele
sentimentul de lipsă de control al lucrurilor. Ex:
studiu pe două loturi, subiectii fiind rugați să facă
o alegere ipotetică legată de tratamentul
cancerului pulmonar: chirurgical sau
radioterapie.
durerea limitează posibilitățile de alegere
14
3. Principiul binefacerii.
Paternalismul
 Dezvăluirea completă a tuturor riscurilor posibile
poate provoca pacientului anxietate extremă, iar
enunțarea tuturor alternativelor terapeutice plaseaza
o responsabilitate excesivă pe umerii lui
 Asumarea acestei responsabilități de către medic
reprezintă unul din aspectele benefice ale
paternalismului – reprezintă un tip de comportament
care încearcă impunerea unui anumit punct de
vedere unei persoane sau grup de persoane fără
consimțământul acestora, în scopul realizării unor
beneficii pentru individul/grupul în cauză
15
Paternalismul
 Paternalismul presupune:
 protecția indivizilor față de actele autodistructive
privarea lor de anumite informații în baza
convingerii că este mai bine pentru pacienți să
nu cunoască anumite lucruri
adoptarea unor decizii în interesul individului,
fără consimțământul său
16
Paternalismul
 Tipuri de paternalism:
 paternalism individual (pur) exercitat în clinică
(paternalism medical)
 paternalism social (impur) – vizează evitarea
răului sau promovarea binelui pentru un grup
social. (protecția împotriva efectelor fumatului)
 paternalism activ (investigații suplimentare
pentru precizarea diagnosticului)
17
Paternalismul
• Tipuri de paternalism:
 paternalism pasiv – medicul refuză să-i
administreze unui sportiv substanțe dopante
 paternalism slab (atenuat) – educația
pentru sănătate prin mass-media de către
personalul medical
 paternalism puternic – interzicerea
consumului de alcool, a comercializării
alimentelor alterate, a țigărilor cu conținut
ridicat de gudron
18
4. PRINCIPIUL ECHITĂȚII (JUSTIȚIEI)
 Se referă la alocarea corectă a resurselor

medicale și respectarea drepturilor tuturor
oamenilor la sănătate.
 În medicină, presupune ca oamenii cu probleme
asemănătoare să fie tratați în mod asemănător
(echitate orizontală), iar oamenii cu probleme
diferențiate să fie tratați diferențiat (echitate
verticală), proporțional cu inegalitățile dintre ei
 Alocarea resurselor reprezintă distribuirea
bunurilor și serviciilor de îngrijire a sănătății către
instituții, programe și oameni
19
4. Principiul echității (justiției)
 Reguli privind alocarea resurselor
 să fie aleasă intervenția despre care se știe, în
baza experienței clinice acumulate, că este
benefică și eficientă
să fie reduse testele invazive și intervențiile de la
care se scontează beneficii minime
să fie ales testul de diagnostic sau tratamentul
care, la beneficiu terapeutic egal sau apropiat,
este cel mai eficient din punct de vedere economic
să fie apărate drepturile pacientului, dar să se
evite manipularea sistemului ce ar permite
alocarea preferențială a resurselor pentru un
anumit pacient
20
4. Principiul echității (justiției)
 Reguli privind alocarea resurselor
 să se aloce resursele pe criterii corecte ca:
intensitatea nevoii de asistență (reducerea
riscului de deces al pacientului), beneficiul
terapeutic cert pentru pacient, folosirea unei
proceduri transparente de decizie în alocarea
resurselor medicale limitate
informarea pacientului despre constrângerile
privitoare la costul tratamentului să fie făcută cu
tact
să fie combătută proasta alocare a resurselor
medicale, la nivel instituțional (spital) și
guvernamental (Ministerul Sănătății)
21
RELAȚIA MEDIC PACIENT- MODELE.
ACCESUL LA ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE
22
RELAŢIA MEDIC-PACIENT
 Relaţie socială
 Relaţie culturală
 Relaţie psihologică
 Relaţie profesională
23
RELAŢIA MEDIC-PACIENT
valorile pacientului vs. valorile medicului

 autonomie şi promovarea sănătăţii
 Modele de relaţie medic - pacient funcție de

 scopul interacţiunii medic - pacient
 (rolul) obligaţiilor medicului
 (rolul) valorilor pacientului
 înţelegerea conceptului autonomiei pacientului
24
RELAȚIA MEDIC – PACIENT MODELE
1. MODEL PATERNALIST
2. MODEL INFORMATIV
3. MODEL INTERPRETATIV
4. MODEL DELIBERATIV
25
RELAȚIA MEDIC – PACIENT
I. MODELUL PATERNALIST
pacientul primeşte intervenţia terapeutică care îi maximizează starea

de sănătate
1. criteriile obiective pentru determinarea celui mai bun curs al
acţiunii sunt împărtăşite atât de medic cât şi de pacient
2. medicul este cel care discerne interesul maxim al pacientului
chiar în condiţiile unei participări limitate a pacientului
3. pacientul va fi mulţumit de decizia medicului chiar dacă iniţial a
fost în dezacord
conceptul de autonomie a pacientului semnifică acordul subînţeles al
pacientului, la momentul intervenţiei sau ulterior, faţă de decizia
medicului
26
MODELUL PATERNALIST
Obligaţiile medicului:
 de a pune interesele pacientului deasupra intereselor
personale, solicitând eventual colaborarea altor specialişti dacă
profesionalismul său nu acoperă în întregime o anumită situaţie
 medicul acţionează ca apărător al pacientului, articulând şi
implementând ce este cel mai bine pentru el
 doctorul îşi foloseşte abilităţile şi profesionalismul pentru a
recomanda testele medicale, a diagnostica boala şi recomandă
tratamentul cel mai bun.
 medicul prezintă pacientului informaţii selectate, încurajându-l
să consimtă la intervenţia considerată cea mai bună, iar în
extrem, doctorul îşi impune autoritatea pentru iniţierea
tratamentului.
27
MODELUL PATERNALIST
LIMITARI
Este un model justificat doar în urgenţe, când timpul necesar obţinerii
consimţământului informat poate să afecteze negativ prognosticul.
Este nerealist să ne imaginăm că medicul şi pacientul împărtăşesc
aceleaşi valori şi păreri asupra a ceea ce constituie un beneficiu.
28
II. MODELUL INFORMATIV
medicul furnizează pacientului toate informaţiile relevante

1. există o distincţie clară între fapte şi valori
2. valorile pacientului sunt bine definite şi cunoscute (de pacient);
ceea ce îi lipseşte sunt informaţiile
3. valorile medicului nu contează şi nici percepţia asupra valorilor
pacientului
Conceptul de autonomie a pacientului semnifică supremaţia sa în luarea
deciziilor
29
MODELUL INFORMATIV
 medicul este un furnizor de informaţii tehnice
 solicită colaborarea/părerea altor specialişti dacă profesionalismul
său nu acoperă în întregime o anumită situaţie
identic cu modelul paternalist + prezentarea informaţiilor asupra naturii
şi probabilităţii riscurilor şi beneficiilor asociate intervenţiei şi orice alte
dubii legate de caz
pacientul alege intervenţia medicală dorită. Conceptul de autonomie
a pacientului semnifică supremaţia sa în luarea deciziilor
doctorul execută opţiunea aleasă
30
MODELUL INFORMATIV
LIMITARI
 această abordare este lipsită de compasiune faţă de pacient,
ignorând părerile şi valorile lui; pacientul nu îşi doreşte un medic
detaşat, ci un medic implicat.
 acest model creează/accentuează imaginea unei profesii
supraspecializate şi impersonale
 acest model presupune că toţi pacienţii sunt competenţi, au
valori/principii cunoscute şi fixe (în timp ce, de fapt nu toţi ştim ce
vrem).
31
III. MODELUL INTERPRETATIV
 SCOPUL – elucidarea valorilor pacientului, ceea ce doreşte

în mod real, îl ajută să selecteze intervenţiile medicale care
împlinesc aceste valori
 aceleaşi ca şi în modelul informativ, dar în plus necesită
angajarea/colaborarea pacientului în luarea deciziilor
 este consilier al pacientului
conceptul de autonomie a pacientului este subînţeles.
pacientul ajunge să se cunoască mai bine şi să realizeze cum
diversele opţiuni terapeutice îi conturează identitatea
32
MODELUL INTERPRETATIV
medicul trebuie să clarifice şi să realizeze coerenţa

valorilor pacientului;
 pentru aceasta el lucrează cu pacientul pentru a-i
reconstrui scopurile, aspiraţiile, valorile, priorităţile, etc.
 apoi doctorul determină care teste şi tratamente
întregesc cel mai bine aceste valori
Pacientul va decide în final care valori şi alegere
terapeutică i se potrivesc cel mai bine
doctorul nu dictează pacientului!
33
MODELUL INTERPRETATIV
 LIMITARI
printr-un talent interpretativ limitat şi mai ales în lipsă de timp medicul
riscă să îşi impună neintenţionat propriile păreri şi să articuleze neadecvat
pe cele ale pacientului. Pacientul, copleşit de starea medicală şi nesigur
asupra propriilor valori ar putea accepta foarte uşor opţiunea “impusă”.
34
IV.MODELUL DELIBERATIV
 prin angajare în deliberare morală, medicul ajută pacientul să

determine şi să aleagă valorile asociate sănătăţii care pot fi împlinite
într-o anumită situaţie clinică. Medicul şi pacientul judecă meritul şi
importanţa valorilor asociate sănătăţii
 conceptul autonomiei semnifică maturitate morală. Pacientul are
capacitatea nu doar de a-şi alege preferinţele şi a decide asupra
valorilor dar si de a dezbate, reflecta asupra lor şi asupra interferenţei
cu decizia medicală.
35
MODELUL DELIBERATIV
 medicul acţionează ca un profesor, ca un prieten, angajând
pacientul într-un dialog asupra celui mai bun curs al acţiunii, spunându-i
în final nu numai ce ar putea să facă ci şi ce ar trebui să facă
identic cu modelul interpretativ, în plus, medicul sugerează de ce anumite
valori (legate de starea de sănătate) sunt mai importante decât altele, şi se
pot transforma în idealuri
intenţia medicului nu depăşeşte persuasiunea morală
medicul nu acţionează prin constrângere
în final, pacientul este cel care îşi selectează valorile
36
MODELUL DELIBERATIV
LIMITARI
 cât de adecvat este ca medicul să judece valorile pacientului şi să
promoveze anumite valori legate de starea de sănătate ?
 în final se va ajunge oricum la o “impunere” a valorilor personale
 s-ar putea ca pacientul să nu aştepte de la medicul său o deliberare
morală, o intruziune în labirintul său de valori
.
37
ASPECTE ETICE ALE ÎNCEPUTULUI
VIEȚII. REPRODUCEREA UMANĂ
ASISTATĂ MEDICAL (RUAM).
CONTRACEPȚIA ȘI AVORTUL
1
AVORTUL ȘI BIOETICA
Definiție
• termenul de avort, indiferent de forma în care se
produce și de contextul în care se produce –
social sau cultural, religios sau filosofic, științific
medical sau empiric – presupune în orice
situație întreruperea cursului normal al sarcinii și
deci a vieții produsului de concepție.
2
DEFINIŢIA VIEŢII, MOMENTUL ÎNCEPUTULUI VIEŢII ŞI OBLIGAŢIA
RESPECTĂRII VIEŢII UMANE
• Definirea noţiunii de „viaţă” în contextul complex al eticii începutului vieţii
- complicată
• Pentru geneticieni - viaţa începe în momentul fecundaţiei.
• Primele interpretări creştine asupra începutului vieţii apar în Vechiul
Testament care cuprinde pasaje despre dezvoltarea copilului nenăscut. În
Psalm 139:13-16 se prezintă creşterea copilului din ceva fără formă la ceva
dezvoltat şi complet, dar nu există distincţie clară referitoare la momentul
când se obţin părţile corpului fetal şi nici dacă această achiziţie a formelor
înseamnă şi achiziţia umanităţii.
• „Animarea” sau „însufleţirea” este un concept filosofic apărut prima dată
la Aristotel şi care înseamnă asocierea sufletului la viaţă şi individualitate.
• Islamul consideră că „însufleţirea” (condiţie esenţială pentru ca un
embrion să fie considerat fiinţă, persoană) are loc în jurul celei de-a patra
luni de sarcină.
3
MOMENTUL ÎNCEPUTULUI VIEŢII - DILEME
• Diferite momente în evoluția embrionului – momentul fecundării,

diviziunea, apariția celor trei foițe embrionare (2-3 săptămâni).
• Momentul apariției bătăilor inimii, formării SNC
• Naşterea copilului - doctrine filosofice considerând naşterea ca eveniment
definitoriu pentru începutul vieţii umane.
• Platon este unul dintre adepţii doctrinei conform căreia ceea ce se petrece
în uterul femeii până la naştere nu are nicio importanţă, contează doar
copilul născut. El credea ca sufletul omenesc nu intră în corp decât la
naştere şi concepţia sa a fost determinantă pentru societatea antică
romană.
4
• Credinţa iudaică precizează că drepturile depline ale vieţii sunt dobândite

la naştere. Viaţa începe odată cu expulzia capului, acest eveniment dând
copilului statut de fiinţă umană. Fătului îi este garantată recunoaşterea ca
fiinţă umană, dar aceasta nu egalează viaţa mamei şi poate fi sacrificat
dacă viaţa ei este în pericol.
• În Japonia începutul vieţii este asociat primului ţipăt al nou-născutului.
• Filosofi contemporani disting între noţiunile de fiinţă umană şi persoană
umană, considerând ca element definitoriu conştiinţa de sine. Ei arată că
numai având conştiinţă de sine o fiinţă devine persoană, capătă demnitate
umană şi are dreptul moral la viaţă. Se pune atunci problema zigotului, a
nou-născutului, a copilului mic până la 2-3 ani, a bolnavilor comatoşi sau
cu degradarea funcţiilor mentale. Ei nu au încă sau după caz, nu mai au
conştiinţă de sine; înseamnă aceasta că nu sunt consideraţi persoane şi că
nu au dreptul la viaţă?
5
• Opinia ştiinţifică actuală înclină spre a susţine că viaţă are numai un

organism autonom, adică un făt mai mare de 24 de săptămâni, opinie care
se raliază celei general acceptate în comunitatea medicală şi anume că
viabilitatea este capacitatea de a supraviețui în afara uterului chiar şi
pentru o secundă după naștere.
6
STATUTUL EMBRIONULUI ȘI FĂTULUI
• Fătul are drepturi?? - răspunsul din punct de vedere juridic în

majoritatea ţărilor este negativ. Doar după naştere se poate
spune că nou-născutul viabil deţine drepturi. De remarcat că
această decizie legală vine în contradicţie cu unele
considerente morale potrivit cărora fătul trebuie să aibă
drepturi, pentru a fi protejat.
• Dacă ar fi să considerăm că fătul are drepturi, ar trebui să

deliberăm dacă şi în ce condiţii acestea le pot întrece pe ale
mamei. Unii ezită în a acorda vreun drept fetuşilor pentru că
nu îi recunosc drept persoane, ci mai curând fiinţe umane sau
organisme. Din această perspectivă fetuşii sunt doar persoane
potenţiale, dar pentru că nu au raţiune sau memorie nu pot
deţine acelaşi statut ca şi fiinţele umane care sunt persoane.
7
DREPTUL LA VIAŢĂ VS. LIBERTATEA PROCREAŢIEI
DEFINIREA EMBRIONULUI
Fiinţă
Persoană
Entitate celulară
• POZIŢIA GENETICIENILOR CREŞTINI
• POZIŢIA EMBRIOLOGILOR
• POZIŢIA BISERICII
8
POZIŢIA GENETICIENILOR CREŞTINI
• Adevărata naştere corespunde momentului fecundaţiei.
• Orice fiinţă începe cu o celulă. Viaţă umană începe cu celula

fecundată.
• “Fiinţa umană pe cale de dezvoltare suferă un proces

continuu şi nu există nici un moment în care să se poată spune
că nu este om în devenire.”(Robert Debré)
9
POZIŢIA BISERICII
• Trupul şi sufletul- un întreg
• Viaţa începe din momentul fecundaţiei
• Avortul - “un eşec radical al iubirii, una din cele mai rele fapte,
indiferent dacă embrionul este sau nu persoană”
10
LIBERTATEA PROCREAŢIEI
DREPTUL LA AUTODETERMINARE
AUTODETERMINARE<=>RESPONSABILITATE ?
DREPTUL DE A NU TE NAŞTE SELECTIV????

- Drepturile embrionului versus drepturile embrionului
malformat/anomalii genetice
11
LIBERTATEA PROCREAŢIEI – CONFLICT MATERNO-FETAL
Este screeningul antenatal necesar?

• Femeile - au câștigat autonomia corpului lor și dreptul la
reproducere, drepturi care se extind la o mai bună cunoaștere
a prognosticului sarcinii și a copilului nenăscut
• Screening antenatal – oferit tuturor femeilor gravide
• Pe baza rezultatelor screening-ului, o femeie poate opta
pentru alte investigații și teste diagnostice și poate opta în
acest punct pentru a termina sarcina dacă rezultatele
confirmă o anomalie cromozomială, structurală sau o afectare
genetică a fătului. (În mod similar, ea poate lua decizia, acum
informată, de a continua sarcina sau să ia în considerare
abandonul ulterior)
12
Este screeningul antenatal necesar?
• Screening antenatal – pericolul extinderii dincolo de anomalii

cromozomiale sau afecțiuni genetice către caracteristici ale
individului ca – inteligență, culoare păr, culoare ochi
• Din punct de vedere al limitării – cine poate decide limitele,

nu neapărat din perspectiva drepturilor fătului ci și din
perspectiva asigurării îngrijirilor de sănătate în condițiile
existenței unor resurse finite.
13
EVALUAREA ÎN SARCINĂ
 Anomalii congenitale majore - cauza principală a

mortalității infantile
 Anomaliile detectabile precoce sunt de obicei mai
severe
 Îmbunătățirea consilierii cuplului
 Costuri emoționale, sociale și economice
 Optimizarea managementului perinatal
14
CONSULTAȚIILE DE RUTINĂ DIN SARCINĂ
15
 Adicțiile mamei, tratament medicamentos al unei afecțiuni

materne care presupune risc de afectare/teratogen pentru făt
(ex. epilepsie), convingerile religioase, dreptul la muncă – pot
aduce prejudicii fătului
 Autonomia mamei vs crimă

- Juridic fătul nu este considerat o persoană, deci eliminarea
acestuia poate fi considerată crimă?
 FIV – presupune implantare de embrioni multipli, iar mama

are dreptul la avort electiv sau la reducerea numărului de
embrioni
16
LIBERTATEA PROCREAŢIEI – COPII CU ANOMALII
• accesul extins la aceste tehnici de screening prenatal – care au

devenit acum standardele de îngrijire – pun în discuție
managementul activ al sarcinilor cu anomalii
• este necesar un consimțământ informat, în cadrul unei echipe

multidisciplinare și o interpretare adecvată a rezultatelor
testelor de screening (în contextul acestei discuții privind nou-
născuții cu deficiențe, trebuie adoptată o atitudine nedirectivă
în prezentarea opțiunilor pentru părinți)
• Implicații legale – părinții pot da în judecată echipa medicală
17
• Definirea noțiunii de avort în România
 terminarea cursului sarcinii înainte de 28 de

săptămâni de gestație, sau expulzia unui făt
cântărind sub 1000 de grame.
 România respectă în acest mod criteriile OMS cu
privire la aprecierea viabilității fetale
18
Clasificarea avortului
• În funcție de modalitatea de producere, avortul

poate fi:
 avort spontan
 avort indus/provocat
19
• Avortul spontan – presupune terminarea cursului
evoluției sarcinii fără măsuri deliberate, fără aplicarea în
nicio circumstanță a vreunei manevre sau tehnici abortive,
medicale sau empirice, pe de o parte, sau fără
administrarea vreunui drog cu efect abortiv, pe de altă
parte. Avortul spontan este cea mai comună complicație a
sarcinii, caracteristica sa esențială fiind hemoragia
genitală.
• pierderea sarcinii (până la 28 de săptămâni – conform

accepțiunii practicienilor din România) reprezintă
producerea spontană a avortului, care poate să fie izolată
sau repetitivă.
20
• Avortul spontan recurent – producerea a trei sau mai
multe avorturi spontane consecutive, de cauză aparent
inexplicabilă
• Avortul indus/provocat – poate fi realizat în condiții

legale (efectuat profesional de către specialiști, în
condițiile admise de lege), sau poate fi realizat ilegal, de
cele mai multe ori fiind provocat empiric.
21
Avortul indus/provocat
 În condiții legale:
 1) avortul terapeutic – reprezintă întreruperea cursului sarcinii
normale sau patologice, înainte de atingerea viabilității fetale, fie în
interesul protejării sănătății și/sau vieții mamei, fie în contextul
existenței unui produs de concepție dovedit patologic. Avortul
terapeutic poate fi efectuat în următoarele circumstanțe:
 atunci când continuarea sarcinii ar putea să amenințe viața femeii
sau să-i afecteze sever sănătatea
 când sarcina survine ca urmare a unui viol sau incest – avort etic
 în condiții de ilegitimitate cu consecințe medico-sociale grave
 când fătul are anomalii morfologice severe sau prezintă riscul
retardării mintale (trisomia 21 – sindrom Down, iradiere în perioada
organogenezei, viroze cu potențial malformativ: rujeolă, rubeolă,
varicelă) – avort eugenic
 legislația din România permite întreruperea terapeutică a cursului
sarcinii până la 24 de săptămâni gestaționale.
22
Avortul indus/provocat
• În condiții legale:
 2) avortul voluntar/electiv/la cerere – în România
avortul efectuat la solicitarea pacientei a devenit posibil
din 26.12.1989 și poate fi efectuat pe parcursul primelor
14 săptămâni de sarcină.
• În condiții ilegale:
 avortul indus/provocat ilegal (delictual) – art.185 Cod
Penal – procedură realizată având ca scop întreruperea
cursului unei sarcini nedorite, efectuată de către
persoane necalificate sau într-un mediu fără un minim
standard medical.
23
Legislația română privind avorturile
• Art.185 din Codul Penal
a. Infracțiunea de provocare ilegală a avortului reprezintă
întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace,
săvârșită în vreuna din următoarele împrejurări:
 în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale
autorizate
 de către o persoană care nu are calitatea de medic de
specialitate
 dacă vârsta sarcinii a depășit 14 săptămâni – închisoare
de la 6 luni la 3 ani
24
• Art.185 din Codul Penal

b. întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții,
fără consimțământul femeii însărcinate - închisoare de la
2 ani la 7 ani
c. dacă s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală
gravă - închisoare de la 3 ani la 10 ani; decesul femeii
însărcinate - închisoare de la 5 ani la 15 ani
d. dacă faptele au fost săvârșite de medic, se va aplica și
interdicția exercitării profesiei de medic.
25
Nu se pedepsește întreruperea cursului sarcinii efectuată
de medic:
 dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a
salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii
însărcinate de la un pericol grav și iminent și care nu
putea fi înlăturat altfel
 când întreruperea cursului sarcinii se impune din motive
terapeutice
 când femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitatea de a-
și exprima voința, iar întreruperea cursului sarcinii se
impunea din motive terapeutice
26
AVORTUL ÎN ROMÂNIA
• Legal înainte de 14 SG, decizia aparținând mamei
• Accesibil pentru toate femeile și la orice vârstă gestațională

înainte de 14 SG
• Avort terapeutic – până la 24 SG
• Posibilitatea de screening antenatal decontat de CAS începând

cu 2018
27
Managementul avortului indus/electiv
• La nivel mondial – anual:
26-31 milioane avorturi legale
10-22 milioane avorturi clandestine – 50.000-100.000
decese materne
 Manevre și tehnici abortive:
Tehnici chirurgicale:
 chiuretaj uterin (vacuum aspirație, chiuretaj uterin clasic, distrucția
mecanică și evacuarea fătului în fragmente, urmată de chiuretaj
uterin)
 aspirația menstruală (miniavort, avort atraumatic)
 laparotomie urmată de histerotomie și evacuarea cavității uterine
sau histerectomie
Inducția medicamentoasă a avortului (antiprogesteronice,
prostaglandine, antifolați, oxitocină i.v, soluții hipertone în
amnioinfuzii)
 Practici abortive empirice
28
Etica medicală privind avortul electiv legal
• Perioada pre-embrionară – durează de la fertilizare până ce
dezvoltarea embrionară ajunge la stadiul de disc embrionar
trilaminar – de la ziua 14 până la ziua a 35-a de la concepție
(săptămâna a 5-a de vârstă gestațională). Pre-embrionul
reprezintă o realitate biologică bine definită, însă fără
personalitate sau individualitate.
• Perioada embrionară reprezintă perioada în care iau naștere
toate organele și sistemele, fiind cea mai vulnerabilă perioadă
din viața intrauterină. Este perioada cuprinsă între săptămâna
a 5-a și a 10-a de vârstă gestațională.
• Perioada fetală - între săptămâna a 10-a de vârstă
gestațională și termenul nașterii.
• Legal – este impusă limita de 14 săptămâni gestaționale cu
privire la avort
29
Concepții privitoare la statutul moral al embrionului
• Problema esențială – dacă, cine, când sau cum are

dreptul moral și/sau etic să decidă și să înfăptuiască
întreruperea legală a cursului unei sarcini.
Din punct de vedere etic, în ceea ce privește avortul electiv
legal, intră în discuție două entități: medicul specialist și
pacienta.
30
Concepții privitoare la statutul moral al embrionului
• Medicul specialist – profesionist, poate efectua
avortul electiv, cu excepția refuzului din motive
personale, religioase, filosofice sau politice.
• Pacienta – orice femeie majoră are dreptul să decidă
cu privire la întreruperea unei sarcini.
• Situații particulare:
 acordul partenerului – corect dpdv etic, dar nu
obligatoriu
 pacienta este minoră – este necesar acordul
reprezentantului legal (părinții)
 pacienta este lipsită de discernământ – avortul
electiv ar trebui efectuat doar în scop terapeutic
31
Consecințe posibile ale avortului legal
• A. Mortalitatea maternă – avortul realizat în condiții legale
reprezintă o intervenție medicală destul de sigură, în special în
primele 8-10 săptămâni gestaționale
• În cazul avortului terapeutic, riscul de deces matern este de 5-10 ori
mai mic dacă manevra este efectuată înainte de 16 săptămâni
gestaționale
• Riscul de deces matern crește direct proporțional cu vârsta
gestațională
• Mortalitatea maternă cauzată de avortul electiv legal depinde d.p și
de tehnica abortivă corelată cu diverse vârste gestaționale
(evacuarea instrumentală a cavității uterine net superioară dpdv al
siguranței actului medical)
• Anestezia generală crește semnificativ riscul perforațiilor uterine,
leziunilor viscerale, hemoragiei, histerectomiei și letalității.
• Riscul letal relativ al avortului electiv legal se dublează la fiecare 2
săptămâni care depășesc 8 săptămâni gestaționale.
32
• B. Consecințe obstetricale – referitoare în special la
primigeste
 fertilitatea nu este alterată de avortul electiv efectuat de
specialist respectând condițiile standard (excepție –
avorturile complicate cu infecție – boală inflamatorie
pelvină)
 dilatarea și chiuretajul la primigeste cresc riscul sarcinilor
ectopice ulterioare, al avorturilor spontane din trimestrul al
II-lea, al feților hipotrofici la naștere
 avorturile elective multiple nu cresc incidența nașterii
premature și a greutății fetale scăzute la naștere
 vacuum aspirația nu crește incidența avorturilor spontane
din trimestrul al II-lea de sarcină, a nașterilor premature sau
a hipotrofiei fetale la sarcinile ulterioare
33
• B. Consecințe obstetricale
 izoimunizarea Rh – tratamentul femeilor D negative
după un avort, cu imunoglobuline anti-D este
recomandat
 riscul sarcinii ectopice ulterioare nu crește dacă avortul
a fost efectuat prin aspirație
 Incidența placentei praevia pare a fi în creștere după
avortul electiv
• C. Consecințe psihologice
 posibilitatea legală a solicitării întreruperii sarcinii
diminuează trauma psihică a femeii
 presiunea psihică aupra femeii și trauma ulterioară
efectuării avortului cresc când avortul este ilegal (Malta)
34
• D. Sindromul post-avort (1985) – include: sentimentul

vinovăției, mâhnire, anxietate, furie, răzbunare, tulburări
ale somnului, coșmaruri, crize de identitate, lipsă de
acomodare în relațiile personale, anorexie, bulimie,
tulburări sexuale. Poate evolua cu complicații psihiatrice.
• E. Corelația cancerului mamar cu avortul primei

sarcini – pleacă de la ipoteza că întreruperea primei
sarcini (peste 8-10 săptămâni gestaționale) poate lăsa în
urmă diferite celule mamare în diferite stadii de tranziție,
mai vulnerabile față de procesul carcinomatos.
35
Reglementările privind avortul în țările UE
• 1. primul grup – Malta, Irlanda și Polonia

Malta – interzice cu desăvârșire avortul
Irlanda – avortul este interzis, cu excepția cazului în care
mama este în pericol de a se sinucide
Polonia – teoretic se poate apela la avort dacă sarcina a
apărut în urma unui viol, incest, dacă fătul are
malformații grave sau dacă viața și sănătatea mamei
sunt puse în pericol; practic nr. avorturilor este
nesemnificativ datorită reglementărilor specifice și
sprijinului oferit de stat în asistarea femeilor care
intenționează să apeleze la întrerupere de sarcină.
36
• 2. Grupul al doilea – include statele în care se pot face

avorturi în anumite condiții, mai relaxate: Cipru,
Finlanda, Luxemburg, Spania, Portugalia, Marea
Britanie.
Avortul motivat de situația socială și materială dificilă
este permis doar în Marea Britanie și Finlanda.
În Luxemburg, femeia trebuie consiliată cu privire la
alternative și trebuie să aștepte 7 zile până la avort.
37
• 3. Grupul al treilea - cuprinde restul statelor UE, în care avortul
este disponibil la cerere.
 În Germania, Ungaria, Belgia, consilierea pre- și post-avort este
asigurată gratuit.
 În Italia, obiecția de conștiință din cauze religioase intervine în
cazul multor medici.
 În Austria, factorul material este unul important, avortul constând
destul de mult.
 În țări ca Olanda, Danemarca, Estonia – intervenția este gratuită.
 În Italia, Grecia, Portugalia, Slovenia, Slovacia – este cerut
acordul părinților în cazul în care femeia însărcinată este minoră.
 În Cehia și Slovacia - nu se pot face 2 întreruperi de sarcină la
mai puțin de 6 luni distanță, decât dacă femeia are peste 35 de
ani sau a născut de 2 ori.
 în România – avortul a fost interzis din 1967-1989
LIBERTATEA PROCREAŢIEI - CAZ
Doamna X, care are un copil perfect sănatos din prima căsătorie,

aflată acum la cel de-al doilea mariaj, doreşte un copil împreună
cu noul soţ. Se adresează serviciului de planning familial.
Medicul ginecolog o informează asupra riscului de apariţie a sdr.
Down, în principal, având în vedere vârsta femeii de peste 35 de
ani. La vârsta de 10 săptămâni de sarcină, rezultatele dublului
test (translucența nucală determinată ecografic şi analiza
sângelui) estimează un risc de 40% ca fătul să prezinte Sdr.
Down. Decide întreruperea sarcinii. Peste un an, se adresează
serviciului de fertilizare in vitro, cerând diagnostic genetic
preimplantator (PGD) şi implantarea selectivă a embrionilor
pentru care nu există risc de sindrom Down.
DREPTUL MORAL AL EMBRIONULUI
Pro-Life versus Pro-choice
39
1
EUTANASIA - DEFINIȚIE
 Eutanasia provine din greaca veche „eu”, - „bine” (bun,
armonios), şi „thanatos” - „moarte”.
 Termenul a fost introdus de filozoful englez Francis
Bacon cu sensul de moarte fericita, linistita
 Cuvântul desemnează inducerea voluntară a morţii unei
persoane care suferă de o boală incurabilă, cu intenţia de
a preveni suferinţa.
= „uciderea din milă a unei persoane, pentru a-i suprima în
mod radical suferințe extreme, sau pentru a-i cruța pe copiii
anormali, pe bolnavii incurabili sau pe bolnavii psihici lipsiți
de angrenarea în realitate, de prelungirea unei vieți în
suferință, care reprezintă pe deasupra o povară grea
pentru familie și societate ”
2
EUTANASIA - DEFINIȚIE
= Ansamblu de acțiuni sau inacțiuni medicale, având suport
etico-juridic și fiind în interesul bolnavului (scurtarea
suferințelor la bolnavii care nu beneficiază de tratament
etiologic, ci dimpotrivă prognosticul este sfârșitul apropiat și
inevitabil)
= Uciderea, în mod intenţionat, prin acţiune sau omisiune, a
unei ființe umane de către personalul medical.
= Terminarea activă, intenţionată a vieţii unui pacient de
către un medic care consideră această acţiune în beneficiul
pacientului.
 Eutanasia folosește în mod aberant structura creștină a
„milei” (charity) pentru a justifica uciderea celor bătrâni,
bolnavi și slabi în baza temeiului libertății (care de fapt este
împlinirea vieții umane, nu suprimarea ei).
3
Noul Codul Penal – art. 190
Uciderea la cererea victimei

 Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă
şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau
de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de
suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani. (în CP anterior 3-7 ani)
4
CLASIFICAREA EUTANASIEI
I. DUPĂ CRITERIUL VOINȚEI PACIENTULUI
 Eutanasie
 voluntară
 non-voluntară
 involuntară
 Eutanasie voluntară - la cererea și cu consimțământul

pacientului (bolnav în stadiu terminal, competent, cu
discernământ neafectat de boală, fără să sufere de o
depresie tratabilă, care solicită în mod repetat medicului
curmarea suferințelor din cauza durerilor insuportabile
și/sau a pierderii demnității, conștient că nu mai există nici
o soluție terapeutică); (a permis legalizarea în anumite
state)
5
I. –DUPĂ CRITERIUL VOINȚEI PACIENTULUI
 Eutanasie non-voluntară – în cazul unui pacient non-
competent (fetuși, nou-născuți plurimalformați, bolnavi
inconștienți, aflați în stare vegetativă persistentă, bolnavi
cu boli mintale severe sau care datorită unor boli sau
accidente nu sunt autonomi), fără consimțământul direct
al persoanei, dar cu consimțământul indirect al
aparținătorilor. Bolnavul nu poate alege el însuși între a trăi
sau a muri, acordul neputând fi obținut datorită stării lui
mintale sau fizice. Acordul este dat de familie sau obținut
prin hotărâre judecătorească.
6
I. DUPĂ CRITERIUL VOINȚEI PACIENTULUI
 Eutanasie involuntară – împotriva dorinței unei
persoane competente (care își poate exprima voința). Deși
pacientul are capacitatea de a decide, nu este consultat sau
a declarat anterior că nu dorește să fie eutanasiat. Deși
acordul ar fi putut fi obținut, acest lucru nu s-a întâmplat
(nu a fost întrebat, sau se abține să își dea acordul pentru că
își dorește să continue să trăiască)
7
II. DUPĂ MODALITATEA DE ACȚIUNE A MEDICULUI
 eutanasia activă – moartea este produsă în mod deliberat și
activ, prin utilizarea unui mijloc tanatogen (supradozări
medicamentoase, inhalare de monoxid de carbon sau
anestezice, injecții intravenoase cu aer, insulină sau clorură de
potasiu)
 eutanasia pasivă – moartea este produsă în mod deliberat
prin neinstituirea sau întreruperea unor măsuri obișnuite de
nutriție sau tratament. Presupune grăbirea morții unei
persoane, de către medic, prin: îndepărtarea echipamentului
de susținere a vieții, întreruperea oricărui tratament intensiv,
întreruperea administrării de apă și hrană; acordarea doar a
unor îngrijiri minime, de confort, muribundului. Se aplică
bolnavilor incurabili în stadii terminale, persoanelor cu stare
vegetativă persistentă, cu leziuni cerebrale importante
8
CLASIFICAREA EUTANASIEI
 Forme speciale de eutanasie
 cripto – thanasia – formă de eutanasie subtilă, de limită cu moartea
naturală (moartea provocată printr-o supradoză terapeutică de
morfină la un bolnav cu insuficiență respiratorie)
 medicothanasia sau automat-thanasia – un fel de eutanasie
pasivă, produsă prin suprimarea aparaturii de menținere a vieții. E
similară cu decizia de a nu resuscita. Întreruperea unei reanimări
este admisă în condițiile încetării ireversibile a funcțiilor creierului –
stare de comă depășită, cu traseu EEG plat, cu durată de 20-60 ore,
exceptând copiii, gravidele, cei refrigerați, sau când se solicită
donare de organe
 eutanasia economică – refuz de tratament al celor în vârstă din
rațiuni economice
 eutanasia eugenică – presupune eliminarea prin eutanasie a
handicapaților genetic sau cu diverse tare patologice
9
EUTANASIA
 Agresivă (administrarea de medicație letală)

 Non-agresivă (oprirea suportului vital)
 Eutanasie cu dublu efect (administrarea unei medicații
analgezice cu potențial letal în doza letală, având dublul
scop: dispariția durerii și decesul)
10
EUTANASIA ACTIVĂ VS EUTANASIA PASIVĂ
Eutanasia activă vs eutanasia pasivă - are la bază diferenţa
dintre un act comisiv şi o omisiune.
- Eutanasia activă este definită ca efectuarea propriu-zisă a
unei acţiuni cu scopul curmării vieţii unui pacient care are
o boală în fază terminală.
- Eutanasia pasivă reprezintă abținerea de la efectuarea unei
acţiuni care ar prelungi viaţa unui pacient incurabil.
11
TĂRI ÎN CARE EUTANASIA ESTE LEGALĂ
 Olanda
 Belgia
 Canada
 Luxemburg
 Columbia
 Elveția
 Germania
 Albania
 Japonia
 Statele Unite ale Americii (5 state) - Oregon, Montana, Washington
şi Vermont, California
12
ISTORIC
Germania nazistă – eugenie sau eutanasie
1939 - programul de eutanasie involuntară- bolnavi şi
infirmi
- Scop- eliminarea vieţii care nu merită trăită
- nou- născuţi şi copii mici cu infirmităţi
- Medicii şi moaşele aveau datoria de a raporta cazurile
de copii până la 3 ani, care prezentau semne de
retardare mintală, infirmitate fizică sau alte simptome
menţionate într-un chestionar special primit de la
Ministerul Sănătăţii
- Apoi - copiii mai mari şi adulţii consideraţi incurabili
– omorâţi “din milă”
13
Olanda – aspecte legislative
 eutanasia este legiferata din anul 2002
 este definită ca suprimarea intenționată a vieții unei
persoane la cererea sa explicită
 asociatiile profesionale ale medicilor si asistentilor
medicali au conceput ghiduri de buna practica medicala in
cazuri de eutanasie
Criteriile care stau la baza eutanasiei:

 cerere voluntară și persistentă
 pacient cu suferință incurabilă și de nesuportat
 informare cu privire la alternative
 nu există alternative acceptabile pentru pacient
 consultarea cu un alt medic
 eutanasia poate fi efectuată numai de către medic
 raportarea cazurilor de eutanasie
14
 Olanda- Cod Penal art.40 – dacă o persoană are motive morale
puternice, convingătoare, este acceptabil să încalce legea în
conformitate cu propria conștiință.
 Caz Postma (înainte de legalizare) –medic pedepsit cu o
săptămână de închisoare cu suspendare! - injecție letală cu
morfină și curara mamei sale (78 ani, hemoragie cerebrală -
surdă, vorbea cu dificultate, legată de scaun ca să nu cadă).
Justiția accepta conf.art.293 din CP producerea morții mai
timpurii datorită administrării medicației antialgice pentru
pacienții incurabili sau terminali care sufereau de dureri
insuportabile, dar nu cu scopul de a produce moartea.
15
 În Olanda, Legea privind sfarsitul vietii la cerere si
sinuciderea asistata statuează ca eutanasia nu este
privita ca infractiune si nu se pedepseste daca sunt
indeplinite cateva conditii:
 medicul curant este exceptat de la aplicarea pedepsei
prevazute de codul penal daca a respectat cu strictete
criteriile expres prevazute in lege si a raportat săvârşirea
acestui act, urmand ca o comisie de control sa aprecieze
daca in speta s-au respectat intocmai cerintele legale
 Documentaţia întocmită de medicul de familie este
verificată de medicul legist şi de un tribunal abilitat
pentru a se evita orice abuz.
16
Argumente proeutansie în Olanda
Eutanasia
- 1/25 decese la domiciliu
- 1/75 decese la spital
- 1/800 decese în case de ingrijire
 Relaţie medic-pacient de lungă durată, încredere
 Eutanasia nu este motivată financiar
 Eutanasia nu se practică la pacienţi cu care medicul are primul
contact
17
Belgia - aspecte legislative
 Septembrie 2002- legalizarea
 Bazată pe experienţa olandeză dar cu propriile caracteristici
 203 cazuri în primul an
Criterii:
 Adult- peste 18 ani sau minor capabil de decizie
 Cerere voluntară, repetată
 Stare terminală, incurabilă
 Suferinţă fizică sau psihică
 Informare cu privire la diagnostic, prognostic, alternative
 Medic consultant
 Se acceptă directive în avans- stare de inconştienţă ireversibilă
 Raportare la Comisia Federală de Evaluare şi Control- 8 medici
(cel puţin 4 universitari), 4 avocaţi, 4 specialişti în îngrijirea
pacienţilor terminali
 2014 –prima țară care legalizează eutanasia pentru minorii
cu capacitate de discernământ 18
 2016 - Un copil de 17 ani care suferea de o boală terminală și care, potrivit
comisiei federale pentru eutanasie din Belgia, „acuza dureri fizice
insuportabile” este primul minor din lume eutanasiat la cerere, de medici, cu
consimţământul părinţilor.
 Belgia este singura ţară din lume care permite eutanasierea minorilor de
orice vârstă. Condiţiile impuse prin lege sunt ca minorul să fie conștient la
data emiterii cererii, să facă dovada discernământului și să sufere de o boală
incurabilă care îi provoacă dureri constante și insuportabile. (În contrast, un
adult care solicită eutanasia în Belgia nu trebuie neapărat să sufere de o boală
terminală, însă el trebuie să fie competent din punct de vedere mintal.)
Pacienţii sub 18 ani nu pot fi eutanasiaţi fără consimţământul părinţilor sau al
tutorilor legali. De asemenea, legea belgiană nu permite eutanasierea
minorilor pe motiv de suferinţă psihiatrică. (Din nou, această excepţie nu se
aplică și în cazul adulţilor.)
 În Olanda, eutanasierea copiilor este de asemenea permisă, însă pacienţii
minori trebuie să aibă peste 12 ani. Se află în discuție modificarea legislației
astfel încât să permita și eutanasierea copiilor între 1 și 12 ani. În cazul
adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, legea olandeză prevede
consultarea părinţilor cu privire la eutanasie, deși normele nu le conferă
părinţilor drept de veto. Aceștia se pot opune procesului de eutanasiere doar
dacă minorul are sub 16 ani.
19
Luxemburg - aspecte legislative
 Legalizare – 2009
 a treia țară din UE unde eutanasia este legalizată
 practicată numai de către medic, la cererea pacientului care se
găsește într-o situație fără ieșire
20
Elveţia - aspecte legislative
 Art. 114- o persoană care ucide din motive de compasiune
poate rămâne nepedepsită
 Aplicat ultima dată în 1942
 2004 se acceptă sinuciderea asistată medical SAM
 Întreruperea/neinstituirea tratamentului- acceptate
 S-a decis dezvoltarea îngrijirilor paliative
 În prezent- cel mai mare număr de SAM din Europa
21
Aspecte legislative
 Germania a legalizat eutanasierea la cererea pacientului in 2010 - Un
tribunal din Germania a decis că nu reprezintă o crimă sa fie oprite
aparatele de susținere în viață a unei persoane muribunde, dacă acea
persoana își dă acordul.
 Suedia a legalizat eutanasierea la cererea pacientului in 2010 –
solicitarea unei femei de 32 de ani, paralizată de la vârsta de şase ani,
care a cerut să i se acorde dreptul de a muri. Autorităţile suedeze au
hotărât ca pacienţii care solicită acest drept să fie asistaţi, în condiţiile în
care iau această decizie în cunoştinţă de cauză. În cazul în care se aplică
acest tratament, medicii sunt obligaţi să furnizeze somnifere sau morfină
pentru a reduce eventuala durere în momentul debranşării de la aparate.
 Danemarca – legislatia permite numai eutanasia pasiva.
 Norvegia interzice oricarei persoane sa asiste pe cel care doreste sa isi
ia viata, insa legea prevede o circumstanta atenuanta, in sensul ca pentru
fapta anterior mentionata, pedeapsa poate fi redusa sau poate imbraca o
forma mai usoara, daca autorul faptei a actionat motivat de compasiunea
fata de un bolnav in faza terminala.
22
Aspecte legislative
Portugalia
 Febr. 2021 – a fost legalizată eutanasia

 Legea a fost declarată neconstituțională
23
Aspecte legislative
Franţa
 Eutanasia activă = omucidere

 Eutanasia pasivă - acceptată în cazuri extreme.
 Cazul Humbert (2003)→ ample dezbateri privind
legalizarea eutanasiei şi a suicidului asistat medical.
In acest caz Marie Humbert a administrat o doza letala de
barbiturice fiului sau de 22 de ani , Vincent Humbert, care
era complet paralizat, mut si aproape orb, ca o
consecinta a unui accident de trafic petrecut in anul
2000. Guvernul a cerut procurorilor care instrumentau
cazul sa arate umanitarism in aplicarea legii.
24
Aspecte legislative
Oregon
 1997- Oregon’s Death with Dignity Act
 Iniţiativă a cetăţenilor
 Votată prima dată în noiembrie 1994
 Promulgată 1997- dificultăţi legale
 Medicamentele prescrise sunt substanţe controlate federal
(barbiturice)
25
Condiţii
- Vârsta peste 18 ani

- Rezident al statului Oregon
- Competent (capacitate de exerciţiu deplină)
- Diagnostic de boală terminală care va duce la deces în mai
puţin de 6 luni
- Două solicitări verbale, adresate medicului, la interval de cel
puţin 15 zile
- O solicitare în scris, în prezenţa a doi martori
- Un alt medic trebuie să confirme diagnosticul şi prognosticul
- Pacientul trebuie să fie informat cu privire la alternative
- Medicul trebuie să raporteze la Department of Human Services
(DHS) toate cazurile.
26
Rezultate
Numărul de prescripţii
24 în 1998
67 în 2003
Nu toţi pacienţii au folosit medicamentele
Numărul pacienţilor care au folosit medicamentele

16 în 1998
42 in 2003
(Oregon Department of Human Services, 2004)
27
Aspecte legislative
 Eutanasia este interzisă de catre codurile deontologice si

de etica din Polonia, Portugalia (dacă nu va fi nodificată
legislația) si Slovacia
 În România - Codul deontologic al Colegiului
Medicilor, ART. 22 - Fapte și acte nedeontologice
“Sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării
profesiei de medic, în special, următoarele acte: a)
practicarea eutanasiei și eugeniei”
28
ARGUMENTE ÎMPOTRIVA EUTANASIEI
 “Panta alunecoasă”
- Eutanasie pentru pacienți care nu sunt bolnavi
terminali
- De la eutanasie voluntară la eutanasie non-
voluntară/involuntară
 Eutanasia - mijloc de diminuare a costurilor sistemului
sanitar
 Eutanasia este o negare a importanței și valorii vieții
umane
 Convingeri religioase - Dumnezeu decide când moare
o persoană
29
PANTA ALUNECOASĂ (“SLIPPERY SLOPE”)
Persoanele vulnerabile:
 Vârstnici
 Minorități
 Persoane cu dizabilități (deficiente psihice de ex.)
 Grupuri tipic discriminate (etnic, social, economic, etc.)
30
ARGUMENTE ÎN FAVOAREA EUTANASIEI
 Durere insuportabilă
 Dreptul de a comite suicid
 Oamenii nu ar trebui să fie “forțați” să rămână în viață
31
ASPECTE LEGALE PRIVIND EUTANASIA ȘI
ÎNGRIJIRILE TERMINALE (ÎNGRIJIRI PALIATIVE)
 EUTANASIA este interzisă prin lege în Romania fiind
considerată omor cu circumstanțe atenuante.
 De asemenea este interzisă ca normă morală imperativă în

codurile de norme morale profesionale (ex. codul
deontologic al medicilor) după cum și în morala religioasă.
 INGRIJIRI TERMINALE (îngrijiri paliative)
 LEGEA drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003:

prin îngrijiri terminale se înțeleg îngrijirile acordate unui
pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când
nu mai este posibila îmbunătățirea prognozei fatale a stării
de boală, precum și îngrijirile acordate în apropierea
decesului.
32
Suicidul asistat
 reprezintă furnizarea de informații și mijloace pentru ca o

persoană să se sinucidă, cu intenția ca persoana
respectivă să le folosească în scopul suprimării vieții
 suicidul asistat de medic: medicul este cel care
furnizează informații/mijloace pentru comiterea suicidului
 în Olanda nu există nicio diferență între eutanasie și
suicidul asistat de medic
 alternativa etică a eutanasiei și suicidului asistat este
reprezentată de îngrijirile paliative
33
ARGUMENTE STANDARD ÎMPOTRIVA SA:
 Suicidul nu este un act bun în sine și pentru cel bolnav
 SA este incompatibilă cu îngrijirea medicală
 Îngrijirea paliativă este o necesitate
 Solicitarea pentru a muri vine pe fondul lipsei de îngrijiri
medicale adecvate sau nerecunoastere a aspectelor
psihologice
 Practicarea SA desensibilizează medicul față de nevoile
umane
 Poate conduce pe panta alunecoasă a uciderii celor în
nevoie, bolnavi, deficienți, slabi în general și spre
discriminare în medicină
34
ARGUMENTE STANDARD ÎN FAVOAREA SA:
 Protejează oamenii care nu doresc sa își prelungească

suferința
 Respectă autonomia
 Respectă diversitatea socială
 Protejează împotriva tratamentului nedorit
 Protejează împotriva extinderii situațiilor în care persoana
umană este slabă și debilitata
 Vine in întimpinarea nevoilor statului de a nu prelungi
viața unui cetățean aflat în durere și suferința
35
ÎNGRIJIRILE PALIATIVE (IP)
 IP sunt îngrijiri medicale care dincolo de tratamentul curativ (ce
continua în paralel sau se oprește) sunt adresate problemelor
fizice, psihologice și spirituale pe care le trăiesc pacienții cu boli
letale alături de familiile lor in scopul îmbunătățirii calității vieții
(preluat după OMS, 2002).
 Probleme ale bolnavului: durere, suferința fizică, nesiguranța,

singurătate, marginalizare, lipsa de speranță, etc.
 Astfel IP reprezintă îmbunătățirea calității vieții pacienților și a

familiilor acestora în fața problemelor de sănătate pe care le
asociază bolile letale prin prevenția și ușurarea suferinței prin
identificarea precoce, evaluarea si tratamentul durerii precum si
a altor probleme fizice, psihologice și spirituale (OMS).
36
NU ESTE EUTANASIE ci constituie îngrijire paliativă având ca
scop îmbunătățirea calității vieții și nu moartea:
(1) neînceperea unui tratament considerat zadarnic (Atenție: NU

inutil ci zadarnic: orice tratament poate fi util dar nu orice
tratament este folositor ameliorării ori vindecării)
(2) oprirea, întreruperea sau renunțarea la un tratament considerat
zadarnic
(3)sedarea terminala cu scopul alinării simptomatice a bolnavului
(opririi durerii dar nu a vieții)
 Îngrijirea paliativă urmărește îmbunătățirea calității vieții

pacientului, a confortului lui medical, a respectului pentru
demnitatea umana.
 reprezintă folosirea medicației sedative pentru a face suportabila
o suferință intolerabilă în ultima perioada a vieții și nu
suprimarea vieții ajunsă “la sfârșit”.
37
ÎNGRIJIRI PALIATIVE VS. EUTANASIE
 Medicalizarea unei persoane pentru a muri (în scopul

decesului) direct sau indirect, cu simplu efect sau cu dublu
efect, cu consimțământul acesteia, este Eutanasie.
 Medicalizarea unei persoane pentru a muri (în scopul
decesului) fără consimțământul acesteia, atât non-voluntar
cât și involuntar este omor
38
ÎN SEDAREA TERMINALĂ (PALIAȚIE):
 Intenția: a ușura suferința intolerabilă
 Procedura: a folosi un drog într-o concentrație adresată

controlului durerii
 Finalitatea (scopul): îndepărtarea imediata a suferinței
 Verificarea reusitei: lipsa durerii, calitatea sporita a vieții
39
ÎN EUTANASIE:
 Intenția: a suprima viața pacientului
 Procedura: a folosi un drog într-o concentrație necesară

pentru a produce decesul (controlul decesului)
 Finalitatea (scopul): moartea imediată
 Verificarea reușitei: constatarea decesului
40
Situații care nu sunt considerate cazuri de
eutanasie:
 moartea provocată neintenționat
 neinstituirea tratamentului inutil, fără beneficii pentru
pacient
 întreruperea tratamentului inutil, împovărător pentru
pacient sau nedorit de acesta
 administrarea de doze mari de analgezice, atunci când
acestea sunt absolut necesare (morfina poate produce
depresie respiratorie)
41
DREPTURILE PACIENTULUI
LEGEA 46/2003
NORME DE APLICARE ORDIN 1410/2016
1
ISTORIC
• 10 DECEMBRIE 1948 - ADUNAREA GENERALÃ A ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE
ADOPTĂ „DECLARIAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI“.
• 28 AUGUST - 7 OCTOMBRIE 1944, LA CONFERINTELE DE LA DUMBARTON OAKS (SUA), S-A

ELABORAT PROIECTUL CARTEI NAŢIUNILOR UNDE EXPERTII SUA, MARII BRITANII,
UNIUNII SOVIETICE SI CHINEI AU STABILIT CĂ ONU VA TREBUI SÃ FACILITEZE
SOLUTIONAREA PROBLEMELOR INTERNATIONALE ÎN DOMENIUL ECONOMIC SI SOCIAL SI
SĂ FAVORIZEZE RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI SI LIBERTĂTILOR
FUNDAMENTALE.
• 25 APRILIE 1945 - ÎNFIINŢAREA COMISIEI PENTRU DREPTURILE OMULUI.
2
ISTORIC
• 1944 - OLANDA - OMS PRIN BIROUL REGIONAL PENTRU EUROPA CU PARTICIPAREA A 36
STATE REDACTEAZĂ „DECLARAŢIA PRIVIND PROMOVAREA DREPTURILOR
PACIENŢILOR DIN EUROPA“:
 FIECARE PERSOANĂ ARE DREPTUL LA AUTODETERMINARE, INTEGRITATE,
SECURITATE ŞI INTIMITATE, RESPECTÂNDU-I-SE CONVINGERILE FILOZOFICE,
VALORILE MORALE ŞI CULTURALE.
 DREPTUL LA PROTECŢIA CORESPUNZĂTOARE A SĂNĂTĂŢII (MĂSURI PREVENTIVE ŞI
CURATIVE)
 NECESITATEA INFORMĂRII ASUPRA SERVICIULUI DE SĂNĂTATE.
 PROBLEMA CONSINŢĂMÂNTULUI INFORMAT - CONDIŢIE PRELIMINARĂ PENTRU
ORICE INTERVENŢIE MEDICALĂ
3
ISTORIC
• DREPTURILE OMULUI PRESUPUN PRACTICI SOCIALE MENITE SĂ ASIGURE ATINGEREA
VALORILOR ŞI ASPIRAŢIILOR MEMBRILOR SOCIETĂŢII, INCLUSIV DREPTUL LA
SĂNĂTATE.
• ARTICOLUL 25 DIN DECLARAŢIA GENERALĂ A DREPTURILOR OMULUI - DREPTUL
ORICĂRUI OM LA SĂNĂTATE ŞI BUNĂSTARE, DREPTUL DE A AVEA UN STANDARD DE
VIAŢĂ CARE SĂ-I PERMITĂ MENŢINEREA STĂRII DE SĂNĂTATE. UNDE VINDECAREA NU
ESTE POSIBILĂ - AMELIORAREA PRIN MIJLOACE MEDICALE, DAR NU NUMAI A
SIMPTOMATOLOGIE PENTRU:
- MENŢINEREA CALITĂŢII VIEŢII;
- PĂSTRAREA DEMNITĂŢII BOLNAVULUI:
- ÎN TIMPUL VIEŢII;
- PE PERIOADA TERMINALĂ; 4
- DUPĂ MOARTE.
ISTORIC
• 1996 - COMPLETAREA DECLARAŢIEI CU MENŢIONAREA DREPTULUI MEMBRILOR UNEI
SOCIETĂŢI LA ACCESUL LA CELE MAI ÎNALTE STANDARDE DE ÎNGRIJIRI MEDICALE
CARE SĂ LE PERMITĂ:
- MENŢINEREA SĂNĂTĂŢII FIZICE ŞI MINTALE;
- DISPONIBILITATEA FACILITĂŢILOR DE ÎNGRIJIRE MEDICALĂ;
- ACCESIBILITATEA MEMBRILOR SOCIETĂŢII LA ÎNGRIJIRI MEDICALE;
- ACCEPTUL BOLNAVULUI PENTRU ÎNGRIJIRI;
- ACCESUL LA ÎNGRIJIRI DE CALITATE.
5
ISTORIC
• 20 IANUARIE 2003 – PROMULGAREA ÎN ROMÂNIA A LEGII DREPTURILOR PACIENTULUI -
ACT NORMATIV ESENŢIAL PENTRU STABILIREA UNOR RAPORTURI CLARE ÎNTRE
INSTITUŢIILE DE SĂNĂTATE ŞI PERSONALUL DIN ACEST DOMENIU ŞI ÎNTRE ACEŞTIA ŞI
BENEFICIARII PRESTAŢIILOR MEDICALE.
• SĂNĂTATEA POPULAŢIEI – VALOARE FUNDAMENTALĂ, DEFINITORIE PENTRU ÎNSĂŞI
EXISTENŢA FIINŢEI UMANE.
 PENTRU PACIENT: SE CREEAZĂ CADRUL INSTITUŢIONAL CARE SĂ-I PERMITĂ SĂ
BENEFICIEZE DE ÎNGRIJIRI MEDICALE DE CEA MAI BUNĂ CALITATE.
 PENTRU CORPUL MEDICAL: GARANŢIA PRESTĂRII SERVICIILOR MEDICALE CU
RESPECTAREA NORMELOR DE DEONTOLOGIE ŞI ETICĂ MEDICALĂ; RESPECTAREA
NORMELOR LEGALE ÎN VIGOARE.
6
ISTORIC
• DREPTURILE PACIENTULUI POT FI ABORDATE ŞI DIN PERSPECTIVA DREPTURILOR
CORPULUI MEDICAL VERSUS OBLIGAŢIILE PACIENTULUI.
• PREMISA ESENŢIALĂ – ÎNDEPLINIREA DE CĂTRE STAT A OBLIGAŢIEI DE A ASIGURA
CADRUL CORESPUNZĂTOR CARE INCLUDE RESURSELE UMANE, FINANCIARE ȘI
MATERIALE NECESARE.
• PRIN ELABORAREA FIECĂRUI ACT NORMATIV LEGIUITORUL A URMĂRIT CLARIFICAREA
UNOR CONCEPTE CARE AU FĂCUT POSIBILE:
 ABORDĂRI ŞI INTERPRETĂRI DIFERITE;
 EXTINDEREA SFEREI DE REGLEMENTARE;
 ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII SERVICIILOR DE SĂNĂTATE PUBLICĂ;
 PROTEJAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR LEGITIME ALE
PARTICIPANŢILOR LA ACTUL MEDICAL. 7
DREPTUL PACIENTULUI LA INFORMAȚIA MEDICALĂ
PACIENTUL ARE DREPTUL DE A FI INFORMAT CU PRIVIRE LA:

 SERVICIILE MEDICALE DISPONIBILE, PRECUM SI LA MODUL DE A LE UTILIZA.
 IDENTITATEA SI STATUTUL PROFESIONAL AL FURNIZORILOR DE SERVICII DE
SĂNĂTATE.
 REGULILOR SI OBICEIURILOR PE CARE TREBUIE SA LE RESPECTE PE DURATA
SPITALIZĂRII.
 STARE SA DE SĂNĂTATE, INTERVENȚIILE MEDICALE PROPUSE, RISCURILE
POTENȚIALE ALE FIECĂREI PROCEDURI, ALTERNATIVELE EXISTENTE LA
PROCEDURILE PROPUSE, INCLUSIV ASUPRA NEEFECTUĂRII TRATAMENTULUI SI
NERESPECTĂRII RECOMANDĂRILOR MEDICALE, PRECUM ȘI DATE DESPRE
DIAGNOSTIC SI PROGNOSTIC.
8
DREPTUL PACIENTULUI LA INFORMAȚIA MEDICALA
 INFORMAȚIILE SE ADUC LA CUNOȘTINȚA PACIENTULUI INTR-UN LIMBAJ
RESPECTUOS, CLAR, CU MINIMALIZAREA TERMINOLOGIEI DE SPECIALITATE;
 IN CAZUL IN CARE PACIENTUL NU CUNOAȘTE LIMBA ROMANA, INFORMAȚIILE I SE
ADUC LA CUNOȘTINȚĂ IN LIMBA MATERNA ORI IN LIMBA PE CARE O CUNOAȘTE SAU,
DUPĂ CAZ, SE VA CAUTĂ O ALTĂ FORMĂ DE COMUNICARE
 DACĂ PACIENTUL NU ESTE ROMÂN, INFORMAȚIILE I SE ADUC LA CUNOȘTINȚĂ ÎNTR-
O LIMBĂ DE CIRCULAȚIE INTERNAȚIONALĂ SAU DUPĂ CAZ SE VA CĂUTA O ALTĂ
FORMĂ DE COMUNICARE. (LEGEA 191/2017)
9
 DREPTUL DE LUARE A DECIZIEI ÎN LEGĂTURĂ CU INFORMAȚIILE
 PACIENTUL ARE DREPTUL DE A CERE ÎN MOD EXPRES SĂ NU FIE INFORMAT ȘI DE

A ALEGE O ALTĂ PERSOANĂ CARE SĂ FIE INFORMATĂ ÎN LOCUL SĂU.
 RUDELE ȘI PRIETENII POT FI INFORMAȚI DESPRE EVOLUȚIA INVESTIGAȚIILOR,

DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT, CU ACORDUL PACIENTULUI
 PACIENTUL ARE DREPTUL DE A CERE SI DE A OBȚINE O ALTA OPINIE MEDICALĂ.
 PACIENTUL ARE DREPTUL SA SOLICITE SI SĂ PRIMEASCĂ, LA EXTERNARE, UN

REZUMAT SCRIS AL INVESTIGAȚIILOR, DIAGNOSTICULUI, TRATAMENTULUI SI
ÎNGRIJIRILOR ACORDATE PE PERIOADA SPITALIZĂRII ȘI LA CERERE O COPIE A
ÎNREGISTRĂRILOR INVESTIGAȚIILOR DE ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ O SINGURĂ DATĂ
(LEGEA 50/2016) 10
EXCEPȚIE DE LA DREPTUL LA INFORMARE

 IPOTEZA ÎN CARE MOTIVE SERIOASE POT JUSTIFICA TEMEREA CĂ INFORMAȚIILE
FURNIZATE AR PRODUCE PACIENTULUI O AGRAVARE A STĂRII DE SĂNĂTATE
INFORMAȚIA NU VA FI COMUNICATĂ PACIENTULUI.
 PRACTICA, ÎN CAZUL BOLNAVILOR CU O BOALĂ TERMINALĂ, SE CONFRUNTĂ CU
DOUĂ OPINII OPUSE:
 PRIMA SUSȚINE TEZA ADEVĂRULUI ABSOLUT, COMUNICAT ÎN MOD OBLIGATORIU
PACIENTULUI.
 A DOUA SUSȚINE CĂ BOLNAVUL TREBUIE MENAJAT.
11
CONSIMȚĂMÂNTUL PACIENTULUI PRIVIND INTERVENȚIA MEDICALĂ
DREPT DE LUARE A DECIZIEI
 INTERVENȚIE MEDICALĂ = ORICE EXAMINARE, TRATAMENT SAU ALT ACT MEDICAL ÎN

SCOP DE DIAGNOSTIC PREVENTIV, TERAPEUTIC ORI DE REABILITARE
 PACIENTUL ARE DREPTUL SA REFUZE SAU SA OPREASCĂ O INTERVENȚIE MEDICALA

ASUMÂNDU-ȘI, IN SCRIS, RĂSPUNDEREA PENTRU DECIZIA SA; CONSECINȚELE
REFUZULUI SAU ALE OPRIRII ACTELOR MEDICALE TREBUIE EXPLICATE PACIENTULUI.
 CÂND PACIENTUL NU ÎȘI POATE EXPRIMA VOINȚA, DAR ESTE NECESARA O INTERVENȚIE
MEDICALA DE URGENTA, PERSONALUL MEDICAL ARE DREPTUL SA DEDUCĂ ACORDUL
PACIENTULUI DINTR-O EXPRIMARE ANTERIOARA A VOINȚEI ACESTUIA.
12
CONSIMȚĂMÂNTUL REPREZENTANTULUI LEGAL
 IN CAZUL IN CARE PACIENTUL NECESITA O INTERVENȚIE MEDICALA DE URGENTA,

CONSIMȚĂMÂNTUL REPREZENTANTULUI LEGAL NU MAI ESTE NECESAR
 IN CAZUL IN CARE SE CERE CONSIMȚĂMÂNTUL REPREZENTANTULUI LEGAL, PACIENTUL

TREBUIE SA FIE IMPLICAT IN PROCESUL DE LUARE A DECIZIEI ATÂT CAT PERMITE
CAPACITATEA LUI DE ÎNȚELEGERE.
 IN CAZUL IN CARE FURNIZORII DE SERVICII MEDICALE CONSIDERA CA INTERVENȚIA

ESTE IN INTERESUL PACIENTULUI, IAR REPREZENTANTUL LEGAL REFUZA SA ÎȘI DEA
CONSIMȚĂMÂNTUL, DECIZIA ESTE DECLINATA UNEI COMISII DE ARBITRAJ DE
SPECIALITATE, CONSTITUITA DIN 3 MEDICI PENTRU PACIENȚII INTERNAȚI IN SPITALE SI
DIN 2 MEDICI PENTRU PACIENȚII DIN AMBULATORIU 13
 CONSIMȚĂMÂNTUL PACIENTULUI ESTE OBLIGATORIU PENTRU RECOLTAREA, PĂSTRAREA,
FOLOSIREA TUTUROR PRODUSELOR BIOLOGICE PRELEVATE DIN CORPUL SĂU, ÎN VEDEREA
STABILIRII DIAGNOSTICULUI SAU A TRATAMENTULUI CU CARE ACESTA ESTE DE ACORD.
 CONSIMȚĂMÂNTUL PACIENTULUI ESTE OBLIGATORIU IN CAZUL PARTICIPĂRII SALE ÎN

ÎNVĂȚĂMÂNTUL MEDICAL CLINIC SI LA CERCETAREA ȘTIINȚIFICA.
 NU POT FI FOLOSITE PENTRU CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ PERSOANELE CARE NU SUNT CAPABILE SĂ

ÎȘI EXPRIME VOINȚA, CU EXCEPȚIA OBȚINERII CONSIMȚĂMÂNTULUI DE LA REPREZENTANTUL
LEGAL SI DACA CERCETAREA ESTE FĂCUTĂ SI IN INTERESUL PACIENTULUI.
 PACIENTUL NU POATE FI FOTOGRAFIAT SAU FILMAT ÎNTR-O UNITATE MEDICALĂ FĂRĂ

CONSIMȚĂMÂNTUL SAU, CU EXCEPȚIA CAZURILOR IN CARE IMAGINILE SUNT NECESARE
DIAGNOSTICULUI SAU TRATAMENTULUI SI EVITĂRII SUSPECTĂRII UNEI CULPE MEDICALE..
14
DREPTUL LA CONFIDENȚIALITATEA INFORMAȚIILOR ȘI VIAȚĂ
PRIVATĂ A PACIENTULUI
 PACIENTUL ARE ACCES LA DATELE MEDICALE PERSONALE.
 TOATE INFORMAȚIILE PRIVIND STAREA PACIENTULUI, REZULTATELE INVESTIGAȚIILOR,

DIAGNOSTICUL, PROGNOSTICUL, TRATAMENTUL, DATELE PERSONALE SUNT CONFIDENȚIALE
CHIAR SI DUPĂ DECESUL ACESTUIA.
 INFORMAȚIILE CU CARACTER CONFIDENȚIAL POT FI FURNIZATE NUMAI IN CAZUL IN CARE

PACIENTUL ÎȘI DA CONSIMȚĂMÂNTUL EXPLICIT SAU DACA LEGEA O CERE IN MOD EXPRES.
 IN CAZUL IN CARE INFORMAȚIILE SUNT NECESARE ALTOR FURNIZORI DE SERVICII MEDICALE

ACREDITAȚI, IMPLICAȚI IN TRATAMENTUL PACIENTULUI, ACORDAREA CONSIMȚĂMÂNTULUI NU
MAI ESTE OBLIGATORIE.
15
DREPTUL LA CONFIDENȚIALITATEA INFORMAȚIILOR ȘI VIAȚĂ
PRIVATĂ A PACIENTULUI
 ORICE AMESTEC IN VIAȚA PRIVATA, FAMILIALA A PACIENTULUI ESTE INTERZIS, CU
EXCEPȚIA CAZURILOR IN CARE ACEASTA IMIXTIUNE INFLUENȚEAZĂ POZITIV
DIAGNOSTICUL, TRATAMENTUL ORI ÎNGRIJIRILE ACORDATE SI NUMAI CU
CONSIMȚĂMÂNTUL PACIENTULUI.
 SUNT CONSIDERATE EXCEPȚII CAZURILE IN CARE PACIENTUL REPREZINTĂ PERICOL

PENTRU SINE SAU PENTRU SĂNĂTATEA PUBLICA. !!!
16
DREPTURILE PACIENTULUI ÎN DOMENIUL REPRODUCERII
DREPTUL FEMEII LA VIAȚA PREVALEAZĂ IN CAZUL IN CARE SARCINA REPREZINTĂ UN

FACTOR DE RISC MAJOR SI IMEDIAT PENTRU VIAȚA MAMEI.
PACIENTUL ARE DREPTUL LA INFORMAȚIILE, EDUCAȚIA SI SERVICIILE NECESARE

DEZVOLTĂRII UNEI VIEȚI SEXUALE NORMALE SI SĂNĂTĂȚII REPRODUCERII, FĂRĂ NICI
O DISCRIMINARE.
DREPTUL FEMEII DE A HOTĂRÎ DACA SA AIBĂ SAU NU COPII ESTE GARANTAT, CU

EXCEPȚIA CAZULUI ÎN CARE-I ESTE PUSĂ VIAȚA ÎN PERICOL.
PACIENTUL, PRIN SERVICIILE DE SĂNĂTATE, ARE DREPTUL SA ALEAGĂ CELE MAI

SIGURE METODE PRIVIND SĂNĂTATEA REPRODUCERII.
ORICE PACIENT ARE DREPTUL LA METODE DE PLANIFICARE FAMILIALA EFICIENTE SI

17
LIPSITE DE RISCURI.
DREPTURILE PACIENTULUI LA TRATAMENT ȘI ÎNGRIJIRI
MEDICALE
 IN CAZUL IN CARE FURNIZORII SUNT OBLIGAȚI SA RECURGĂ LA SELECTAREA
PACIENȚILOR PENTRU ANUMITE TIPURI DE TRATAMENT CARE SUNT DISPONIBILE IN
NUMĂR LIMITAT, SELECTAREA SE FACE NUMAI PE BAZA CRITERIILOR MEDICALE,
ELABORATE DE MS ȘI ADUSE LA CUNOȘTINȚA PUBLICULUI
 INTERVENȚIILE MEDICALE ASUPRA PACIENTULUI SE POT EFECTUA NUMAI DACA

EXISTA CONDIȚIILE DE DOTARE NECESARE SI PERSONAL ACREDITAT.
 SE EXCEPTEAZĂ DE LA PREVEDEREA DE MAI SUS CAZURILE DE URGENTA APĂRUTE

IN SITUAȚII EXTREME.
18
MEDICALE
 PACIENTUL ARE DREPTUL LA ÎNGRIJIRI MEDICALE TERMINALE PENTRU A PUTEA MURI IN

DEMNITATE.
 PACIENTUL POATE BENEFICIA DE SPRIJINUL FAMILIEI, AL PRIETENILOR, DE SUPORT
SPIRITUAL, MATERIAL SI DE SFATURI PE TOT PARCURSUL ÎNGRIJIRILOR MEDICALE.
 LA SOLICITAREA PACIENTULUI, IN MĂSURA POSIBILITĂȚILOR, MEDIUL DE ÎNGRIJIRE SI
TRATAMENT VA FI CREAT CAT MAI APROAPE DE CEL FAMILIAL.
19
MEDICALE
 PACIENTUL INTERNAT ARE DREPTUL SI LA SERVICII MEDICALE ACORDATE DE CĂTRE UN

MEDIC ACREDITAT DIN AFARA SPITALULUI.
 PERSONALUL MEDICAL SAU NEMEDICAL DIN UNITĂȚILE SANITARE NU ARE DREPTUL SA

SUPUNĂ PACIENTUL NICI UNEI FORME DE PRESIUNE PENTRU A-L DETERMINA PE
ACESTA SA-L RECOMPENSEZE ALTFEL DECÂT PREVĂD REGLEMENTĂRILE DE PLATA
LEGALE DIN CADRUL UNITĂȚII RESPECTIVE.
 PACIENTUL POATE OFERI ANGAJAȚILOR SAU UNITĂȚII UNDE A FOST ÎNGRIJIT PLĂTI
SUPLIMENTARE SAU DONAȚII, CU RESPECTAREA LEGII.
20
MEDICALE
 PACIENTUL ARE DREPTUL LA ÎNGRIJIRI MEDICALE CONTINUE PANA LA AMELIORAREA
STĂRII SALE DE SĂNĂTATE SAU PANA LA VINDECARE.
 CONTINUITATEA ÎNGRIJIRILOR SE ASIGURA PRIN COLABORAREA SI PARTENERIATUL

DINTRE DIFERITELE UNITĂȚI MEDICALE PUBLICE SI NEPUBLICE, SPITALICEȘTI SI
AMBULATORII, DE SPECIALITATE SAU DE MEDICINA GENERALA, OFERITE DE MEDICI,
CADRE MEDII SAU DE ALT PERSONAL CALIFICAT. DUPĂ EXTERNARE PACIENȚII AU
DREPTUL LA SERVICIILE COMUNITARE DISPONIBILE.
 PACIENTUL ARE DREPTUL SA BENEFICIEZE DE ASISTENTA MEDICALA DE URGENTA, DE

ASISTENTA STOMATOLOGICA DE URGENTA SI DE SERVICII FARMACEUTICE, IN PROGRAM
CONTINUU.
21
MEDICALE
DREPTUL LA ÎNGRIJIRI MEDICALE DE CEA MAI ÎNALTĂ CALITATE - CONSACRAT PRINTR-O
MULTITUDINE DE ACTE NORMATIVE.
 ART. 117 DIN LEGEA NR. 3/1978 - „TOŢI PACIENŢII AU DREPTUL LA ASISTENŢĂ MEDICALĂ
GENERALĂ ŞI DE URGENŢĂ“
 ART. 1 ALIN. 2 DIN LEGEA NR. 1000/1998 - „ASISTENŢA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ESTE
GARANTATĂ DE STAT“
 ART. 2 DIN LEGEA NR. 46/2003 - „PACIENŢII AU DREPTUL LA ÎNGRIJIRI MEDICALE DE CEA
MAI ÎNALTĂ CALITATE ....“
22
MEDICALE
 PROBLEMA ESTE DACĂ ŞI ÎN CE MĂSURĂ PACIENŢII ÎŞI POT VALORIFICA INTEGRAL ŞI
EFICIENT ACEST DREPT CONSACRAT ÎNTR-O FORMĂ ATÂT DE GENEROASĂ.
 CALITATEA ACTULUI MEDICAL ESTE DIMINUATĂ UNEORI PRIN: ÎNCĂLCAREA NORMELOR

DE ETICĂ PROFESIONALĂ ȘI PRIN LIPSA RESURSELOR FINANCIARE ŞI MATERIALE
NECESARE.
 ÎN MOD INEVITABIL SE PUNE PROBLEMA ÎN CE MĂSURĂ STATUL ÎŞI ÎNDEPLINEŞTE

OBLIGAŢIILE SPECIFICE ŢINÂND DE ASIGURAREA SĂNĂTĂŢII POPULAŢIEI ŞI, PRIN
ACEASTA, A CALITĂŢII VIEŢII.
23
MEDICALE
 LEGEA CU PRIVIRE LA DREPTURILE PACIENŢILOR VA FI URMATĂ ŞI DE O LEGE CU
PRIVIRE LA DREPTURILE FURNIZORILOR DE SERVICII MEDICALE? PROBABIL NU!
 ÎN CADRUL UNUI RAPORT CONTRACTUAL CU DREPTURI ŞI OBLIGAŢII CORELATIVE

LEGIUITORUL A INSTITUIT MAI MULTE DREPTURI ÎN FAVOAREA PACIENŢILOR ŞI MAI
MULTE OBLIGAŢII ÎN FAVOAREA CORPULUI MEDICAL.
 APELÂND LA SERVICIILE DE SĂNĂTATE, PACIENŢII ÎŞI VALORIFICĂ UN DREPT, ÎN TIMP CE

PRESTÂND ACESTE SERVICII, FURNIZORII ÎŞI ÎNDEPLINESC O OBLIGAŢIE
PROFESIONALĂ: ETICĂ, MORALĂ
24
ACCESUL LA ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE - SERVICIILE MEDICALE
SERVICII MEDICALE „GRATUITE“???
NU PUTEM VORBI DESPRE SERVICII MEDICALE „GRATUITE“ ÎN MOD ABSOLUT DEOARECE:
 INDIFERENT DE SITUAŢIE, MEDICII CE PRESTEAZĂ ASTFEL DE SERVICII NU

DESFAŞOARĂ MUNCA ÎN MOD VOLUNTAR, CI SUNT REMUNERAŢI.
 COSTUL ACESTOR ACTIVITĂŢI ESTE ACOPERIT DIN FONDUL NAŢIONAL UNIC DE

ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE.
 SUMELE UTILIZATE PENTRU FINANŢAREA SERVICIILOR MEDICALE PROVIN DIN

SUBVENŢII DE LA BUGETUL DE STAT, DOBÂNZI, DONAŢII, SPONSORIZARI, ALTE VENITURI,
DAR MAI ALES DIN CONTRIBUŢIILE PLĂTITE DE ŞI PENTRU ASIGURAŢI.
DECI, BENEFICIEM DE SERVICII MEDICALE "GRATUITE" DACĂ PLĂTIM CONTRIBUŢIA LA

25
ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE.
ACCESUL LA ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE - SERVICIILE
MEDICALE
ORDIN 1410/2016
UNITĂŢILE SANITARE TREBUIE SĂ ASIGURE ACCESUL EGAL AL PACIENŢILOR LA ÎNGRIJIRI

MEDICALE, FĂRĂ DISCRIMINARE PE BAZĂ DE RASĂ, SEX, VÂRSTĂ, APARTENENŢĂ ETNICĂ,
ORIGINE NAŢIONALĂ, RELIGIE, OPŢIUNE POLITICĂ SAU ANTIPATIE PERSONALĂ.
FIECARE UNITATE TREBUIE SĂ CUPRINDĂ ÎN REGULAMENTUL PROPRIU DE ORGANIZARE

ŞI FUNCŢIONARE PREVEDERI REFERITOARE LA OBLIGAŢIA PERSONALULUI ANGAJAT
PRIVIND DREPTUL PACIENŢILOR LA RESPECT CA PERSOANE UMANE.
26
MEDICALE
SERVICII PROFILACTICE
 MONITORIZAREA EVOLUŢIEI SARCINII ŞI A LĂUZIEI, INDIFERENT DE STATUTUL DE
ASIGURAT AL FEMEII.
 URMARIREA DEZVOLTARII FIZICE SI PSIHOMOTORII A SUGARULUI SI COPILULUI.
 CONTROALELE PERIODICE, DESTINATE PERSOANELOR PESTE 18 ANI, ÎN VEDEREA
DEPISTĂRII BOLILOR CE POT AVEA CONSECINŢE MAJORE ÎN MORBIDITATE ŞI
MORTALITATE.
 SERVICIILE MEDICALE DIN CADRUL PROGRAMULUI NAŢIONAL DE IMUNIZĂRI.
 SERVICIILE DE PLANIFICARE FAMILIALĂ, INDIFERENT DE STATUTUL DE ASIGURAT AL
FEMEII.
 SERVICIILE MEDICALE STOMATOLOGICE PREVENTIVE (TRIMESTRIALE, PENTRU COPIII
PÂNĂ LA VÂRSTA DE 18 ANI ŞI SEMESTRIALE PENTRU TINERII CU VÂRSTE CUPRINSE
27
ÎNTRE 18 ŞI 26 ANI, DACA SUNT ELEVI UCENICI SAU STUDENŢI ŞI NU REALIZEAZĂ
VENITURI DIN MUNCĂ.
MEDICALE
SERVICII CURATIVE
 SERVICII MEDICALE DE URGENŢĂ.
 SERVICII MEDICALE ACORDATE PERSOANEI BOLNAVE PANA LA DIAGNOSTICAREA

AFECTIUNII: ANAMNEZA, EXAMEN CLINIC, EXAMENE PARACLINICE SI DE LABORATOR
 TRATAMENT MEDICAL, CHIRURGICAL SI UNELE PROCEDURI DE RECUPERARE.
 PRESCRIEREA TRATAMENTULUI NECESAR VINDECARII, INCLUSIV INDICATIILE PRIVIND

REGIMUL DE VIATA SI MUNCA, PRECUM SI CEL IGIENO-DIETETIC.
28
MEDICALE
SERVICIILE MEDICALE PENTRU PERSOANELE ASIGURATE
ASIGURAŢII AU DREPTUL LA SERVICII MEDICALE PROFILACTICE ŞI CURATIVE,

MEDICAMENTE, MATERIALE SANITARE, DISPOZITIVE MEDICALE ŞI ALTE MIJLOACE
TERAPEUTICE, SERVICII MEDICALE ŞI ÎNGRIJIRE LA DOMICILIU, PRECUM ŞI LA
ACOPERIREA CHELTUIELILOR DE TRANSPORT SANITAR.
29
1
 Studiul clinic se defineşte ca fiind orice investigaţie
efectuată asupra subiecţilor umani pentru a
descoperi sau a confirma efectele clinice,
farmacologice şi/sau alte efecte farmacodinamice
ale unuia sau mai multor produse
medicamentoase investigate şi/sau pentru a
identifica orice reacţie adversă la unul sau mai
multe produse medicamentoase de investigat
şi/sau pentru a studia absorbţia, distribuţia,
metabolismul şi excreţia unuia sau mai multor
produse medicamentoase de investigat in vederea
evaluării siguranţei şi/sau eficacităţii lor.
2
 Studiul clinic multicentric reprezintă un studiu condus cu
respectarea unui singur protocol, dar desfăşurat în mai mult
decât un centru şi deci de către mai mult decât un singur
investigator, centrele pot fi localizate doar intr-o ţară sau in
mai multe ţări.
 Subiectul este persoana care participă voluntar intr-un studiu
clinic, fie că primeşte produsul medicamentos de investigat, fie
pe cel de control.
 Investigatorul reprezintă un medic responsabil de conducerea
studiului clinic intr-un centru de investigaţie clinică. Dacă
studiul este realizat de o echipă, investigatorul devine
conducătorul echipei şi poate fi numit investigator principal.
 Sponsor poate fi o persoană, instituţie sau organizaţie
responsabilă de iniţierea, conducerea (managementul) şi/sau
finanţarea unui studiu clinic.
 Monitorizarea este activitatea de supraveghere a evoluţiei
studiului clinic, activitatea care asigură că acesta este dirijat,
inregistrat şi raportat in concordanţă cu protocolul, cu
Procedurile Operaţionale Standardizate (POS), Regulile de
Bună Practică in Studiu Clinic şi reglementările legale in
domeniu.
3
 Produs medicamentos de investigat – forma
farmaceutică a unei substanţe active care este testată
sau folosită ca referinţă într-un studiu clinic. Sunt
incluse şi produsele care au deja autorizaţie de punere
pe piaţă, dar care sunt utilizate sau asociate (in
compoziţie sau ambalaj) intr-o formă farmaceutică
diferită de cea aprobată, sau când sunt utilizate pentru
o indicaţie terapeutică neautorizată.
 Protocol – un document care descrie obiectivul
(obiectivele), proiectul de desfăşurare a unui studiu,
metodologia, consideraţiile statistice şi modul de
organizare ale acestuia. Termenul “protocol” se referă la
procesul derulării experimentului, la versiunile
succesive ale procedurii, precum şi la amendamentele
existente.
4
 Comisia Naţională a Medicamentului –
autoritatea competentă care are puterea de a
emite reglementări şi de a verifica datele clinice
prezentate.
 Comisia (Comitetul) de Bioetică – un organism
independent constituit din membri cu profesie
in domeniul medical-ştiinţific şi membri cu
profesie in afara acestui domeniu (bioeticieni,
jurişti, teologi, psihologi etc.), a căror
responsabilitate este să asigure protecţia
drepturilor, siguranţa şi starea de bine a
subiecţilor umani antrenaţi in studiul clinic.
5
 Activităţile de cercetare pot fi categorisite fie ca cercetări clinice
având drept scop probarea unui tratament pe un bolnav sau pe
un grup de bolnavi, fie ca cercetări neterapeutice, ale căror
obiective esenţiale sunt încurajarea cunoaşterii ştiinţifice pure,
care eventual pot oferi o mai largă aplicaţie decât stricta îngrijire
a bolnavului.
 Experimentarea “terapeutică” constituie un test al unui procedeu
de tratament, de diagnostic sau de prevenire, efectuat asupra
unei persoane umane, care poate influenţa direct sănătatea
acestei persoane şi in acelaşi timp permite îmbogăţirea
cunoştinţelor (de exemplu: testul unui vaccin la o populaţie
ameninţată de o anumită maladie).
 Cercetarea clinică respectă cerinţele generale menţionate.
Medicul poate aplica un nou tratament dacă, potrivit conştiinţei şi
propriilor valori morale el dă speranţe de salvare a vieţii, de
restabilire a stării de sănătate sau de diminuare a suferinţei.
Tratamentul experimental se poate face doar dacă există
consimţămintul informat al pacientului, în condiţiile în care
capacitatea acestuia nu este afectată de factori interni sau
externi. 6
 Primul test comparativ medical bazat pe o
metodologie impecabilă a fost realizat in anul 1948.
Este vorba de testul cu streptomicină asupra
bolnavilor atinşi de tuberculoza pulmonară, realizat
in Anglia sub conducerea lui A. Bradford Hill.
 Aceasta a fost o incercare controlată randomizată,
un dublu neavizat, fără placebo. Testul a
demonstrat că streptomicina este un tratament
eficace al tuberculozei.
 A fost primul dintr-o serie remarcabilă de
experimentări sistematice de tratamente
antituberculoase, efectuate in cadrul Consiliului
pentru Cercetări Medicale, care în câţiva ani au
oferit medicilor cunoştinţe terapeutice preţioase,
permiţând controlul tuberculozei.
7
 Validitatea unui medicament poate fi confirmată
doar în raport cu impactul său asupra cauzelor
preexistente, simultane sau ulterioare (fiziologice,
patologice, farmacologice) în organismul căruia îi
este destinat
 Un medicament destinat omului nu va putea fi
validat și controlat dpdv științific până nu va fi
folosit și experimentat asupra omului însuși
 Fazele precedente de studiu și experimentare în
laborator asupra animalelor au caracter pregătitor,
necesar, dar nu definitiv
 Experimentul pe animale împarte opinia publică în
două
8
 Faza I – primele studii asupra unui nou principiu activ,
conduse asupra omului, adesea asupra unor voluntari
sănătoși, cu scopul de a furniza o evaluare preliminară
asupra siguranței și un prim profil farmacocinetic și
farmacodinamic al principiului activ asupra omului.
 Faza a II-a – studiile terapeutice pilot;
 scop: de a demonstra acțiunea unui principiu activ și de
a-i evalua siguranța pe termen scurt asupra pacienților
afectați de o maladie sau de o condiție clinică pentru
care este propus respectivul principiu activ.
 studiile sunt conduse pe un nr. limitat de pacienți și
deseori în stadiu mai avansat, conform unei scheme
comparative (controlat cu placebo).
 poate determina un interval adecvat pentru doze și/sau
scheme terapeutice și poate identifica raportul
doză/răspuns
9
 Faza a III-a – studiile asupra unor grupe de pacienți
mai numeroase cu scopul de a determina raportul
siguranță/eficiență pe termen scurt sau lung al
formulelor principiului activ, precum și de a-i evalua
valoarea terapeutică absolută și relativă.
- se investighează reacțiile adverse,
interacțiuni între medicamente, factori care induc
reacții diferite (vârsta)
 Faza a IV-a – studiile conduse după
comercializarea produsului medical, pe baza
informațiilor conținute în referatul asupra
caracteristicilor produsului pentru autorizația de
comercializare
10
 Experimentarea clinică a produselor farmaceutice,
condusă corect – este acceptată, aduce beneficii
omului și are valoare științifică
 Fondurile și reglementările cercetării științifice sunt
responsabilitatea statului
 Faza preclinică a experimentului trebuie condusă
cu toată acuratețea, cu obținerea maximului de
cunoștințe valabile și reducerea la minim a
riscurilor din faza aplicativă asupra omului
 Experimentarea va trebui condusă de o persoană
competentă și controlată de un specialist clinic
competent și conștiincios
11
 Faza clinică a experimentării, terapeutică sau
nonterapeutică va trebui să prezinte un coeficient
de risc proporțional cu scopul și să poată garanta
integritatea subiectului asupra căruia se realizează
experimentul (atenție deosebită în cazul femeilor
gravide sau în timpul lactației)
 Consimțământul în cunoștință de cauză – absolut
necesar
 Protejarea datelor personale – conform legii
 Atenția față de medicamentele ”orfane” – substanțe
farmacologice utile pentru tratamentul bolilor de
minimă incidență sau pentru epidemii care lovesc
populații lipsite de resurse financiare
12
 Farmacovigilența – monitorizarea posibilelor reacții
adverse ale medicamentelor și comunicarea acestor
rezultate către autoritățile sanitare
 Întrebuințarea corectă a sistemului ”placebo” –
substanță inertă fără efect farmacologic, prevăzută în
studii clinice controlate. Condiții:
 să fie eliminată orice posibilă interferență în
interpretarea efectelor atribuite noului medicament
 să se evite dificultatea de alegere între tratamentul de
comparat și terapia experimentală
 să fie presupusă facilitatea majoră de a demonstra
semnificația statistică a diferenței dintre administrarea
unui placebo față de un tratament novator
13
 Obiective: măsurarea eficacității unei proceduri
terapeutice și a reacțiilor adverse
 Administrarea tratamentului se face în funcție de
modalitatea de înregistrare a rezultatelor
 interpretare subiectivă (ameliorarea, păstrarea
aceleiași stări sau agravarea, frecvența reacțiilor
adverse) - procedura ”orb”
 simplu ”orb” – pacientul nu știe dacă primește
tratamentul activ sau placebo
 dublu ”orb” – când nici medicul care administrează
tratamentul nu știe ce administrează, tratamentul
activ sau placebo
 efect înregistrat obiectiv (modificări ale traseului
ECG, modificarea volumelor respiratorii, valorile
glicemiei) – nu este necesară procedura ”orb”
14
 În cazul experimentării unui nou medicament
pt. o cercetare non-terapeutică asupra unor
bolnavi aflați deja sub tratament –
suspendarea terapiei obișnuite nu trebuie să
expună riscului sănătatea sau viața pacienților.
Este necesar consimțământul subiecților
 Când experimentarea are caracter terapeutic -
suspendarea terapiei obișnuite nu trebuie să
dăuneze pacienților și medicamentul
experimentat nu are eficacitate previzibilă
inferioară celei deja cunoscute
15
 Cercetarea pe subiecţi inapţi de a consimţi. Consimţămintul
subiectului este un factor esenţial, insă obţinerea acordului de la
un subiect este deseori problematică. In cadrul unei secţii de
reanimare, majoritatea bolnavilor (cu respiraţia artificială, sub
efectul preparatelor sedative, in comă) nu sunt capabili să-şi dea
acordul explicit pentru studii care vor fi efectuate asupra
persoanei lor.
 Intrebarea care apare este: acordul familiei este suficient? Pot oare
părinţii sau persoanele autorizate de părinţi să-și dea acordul
pentru o investigaţie experimentală asupra minorului de care sunt
responsabili? Are oare dreptul tutorele unui bolnav psihic de a da
acordul să fie efectuate cercetări asupra acestuia? Aceasta este
problema consimţămintului substituit.
 Majoritatea ţărilor au renunţat incă din anii `70 ai secolului
trecut la solicitarea minorilor in calitate de subiecţi pentru
cercetări biomedicale. Peste tot a fost adoptată legea conform
căreia nu se admite testarea unui medicament asupra unui copil
inainte să fi fost corect testat pe adulţi.
16
Subiecţii bolnavi de cancer
 Pentru ca experimentarea asupra cancerului să
înregistreze progrese semnificative trebuie ca
bolnavii de această maladie să accepte mai curând
aderarea la protocoale de cercetări, decât să fie
trataţi conform unei scheme deja validate.
 A adera la un protocol de cercetări înseamnă a
risca, admiţând faptul că riscul poate să comporte o
mai bună supraveghere din perspectiva obţinerii
unui tratament mai bun decât cel standard.
 Bolnavii de cancer nu trăiesc suficient de mult
pentru a putea beneficia de progresele terapeutice
realizate graţie cercetărilor la care participă ei.
17
 CEDO stabilește distincția între producerea de embrioni cu unicul scop de a fi folosiți pt
experimente și întrebuințarea embrionilor ”reziduali” – cu scop experimental
 Nu este interzisă cercetarea pe embrioni ”in vitro”
 este acceptată din punct de vedere etic şi legal cercetarea medicală efectuată pe embrioni
până în a doua săptămână de viaţă sau până la dezvoltarea plăcii nervoase primitive (12-
14 zile). Cercetarea pe embrioni se poate face doar dacă părinţii biologici şi-au dat
acordul şi este etică doar dacă are drept scop interesul medical.
 Numărul de embrioni păstraţi nu poate fi mai mare decât cel admis de părinţii biologici,
în momentul în care şi-au dat consimţământul.
 În cazul intervențiilor intrauterine cu caracter terapeutic: transfuzii de sânge, chirurgie
fetală (malformații sau obstrucții ale căilor urinare, hidrocefalie) – trebuie îndeplinite 3
condiții esențiale:
 să fie cerută de motive serioase și rezonabile
 să nu existe un risc grav pentru viața și integritatea fizică a fetusului sau a mamei
 părinții să-și exprime consimțământul în cunoștință de cauză
18
 în cazul fetușilor proveniți din avort voluntar – pot
fi utilizați dacă nu există nicio legătură cu acorduri
stabilite anterior
 în cazul fetușilor proveniți din avorturi spontane –

va trebui să existe acordul părinților sau al mamei,
va trebui exclusă orice formă de speculare sau de
compensare de tip comercial, va trebui să existe
un avantaj rezonabil și previzibil al acestor
cercetări pe plan uman, în scopul studierii bolii
19
 se poate realiza pentru: transplant de măduvă
osoasă (pt. tratamentul leucemiei), de celule
nervoase sau de țesuturi hepatice sau pancreatice
 nu este permisă în cazul fetușilor vii
 în cazul fetușilor morți (prin avort spontan sau
voluntar) - țesuturile nu sunt apte pt transplant
decât dacă prelevarea se produce imediat
 ”trafic de fetuși umani”
20
21
 Scopul şi rolul profesiei medicale
►Întreaga activitate profesională a medicului este dedicată
exclusiv apărării vieţii, sănătăţii şi integrităţii fizice şi psihice
a fiinţei umane.
 Nediscriminarea
► Actul profesional şi întreaga activitate a medicului se vor
exercita, respectiv desfăşura fără niciun fel de discriminare,
inclusiv în ceea ce priveşte starea de sănătate sau şansele
de vindecare ale pacientului.
 Respectul demnităţii fiinţei umane
►În toate situaţiile actul profesional, în oricare formă sau
modalitate s-ar desfăşura, se va face cu respectarea
strictă a demnităţii umane ca valoare fundamentală a
corpului profesional.
22
 Primordialitatea interesului şi a binelui fiinţei umane
►În toate deciziile cu caracter medical, medicul va trebui
să se asigure că interesul şi binele fiinţei umane
prevalează interesului societăţii ori al ştiinţei.
 Obligativitatea normelor profesionale şi a celor de
conduită
►Medicul trebuie să depună toate diligenţele şi să se
asigure că decizia profesională pe care o ia sau
intervenţia cu caracter medical respectă normele şi
obligaţiile profesionale şi regulile de conduită specifice
cazului respectiv.
23
 Independenţa profesională
► Medicul este dator să stăruie şi să îşi apere independenţa
profesională, fiind interzisă orice determinare a actului
medical ori a deciziei profesionale de raţiuni de rentabilitate
economică sau de ordin administrativ.
 Caracterul relaţiei medic-pacient
► Relaţia medicului cu pacientul va fi una exclusiv
profesională şi se va clădi pe respectul acestuia faţă de
demnitatea umană, pe înţelegere şi compasiune faţă de
suferinţă.
 Obligaţia diligenţei de mijloace
► Medicul îşi va dedica întreaga ştiinţă şi pricepere interesului
pacientului său şi va depune toată diligenţa pentru a se
asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul
beneficiază de maximum de garanţii în raport cu condiţiile
concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de
suferit.
24
 Principiul specializării profesionale
► Cu excepţia unor cazuri de urgenţă vitală, medicul
acţionează potrivit specialităţii, competenţelor şi practicii pe
care le are.
 Respectul faţă de confraţi
► De-a lungul întregii sale activităţi, medicul îşi va respecta

confraţii, ferindu-se şi abţinându-se să îi denigreze.
25
Acordarea şi retragerea consimţământului
► Nicio intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate
efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat
consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză.
► În aceleaşi condiţii, consimţământul se poate retrage
în orice moment de persoana vizată.
► Dispoziţiile privind retragerea consimţământului
sunt valabile şi în ceea ce priveşte consimţământul
exprimat, în condiţiile legii, de altă persoană sau
instituţie decât persoana respectivă.
26
Consimţământul în cazul minorilor
► Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea
de a consimţi la o intervenţie, aceasta nu se poate
efectua fără acordul reprezentantului său, autorizarea
unei autorităţi sau a unei alte persoane ori instanţe
desemnate prin lege.
► Medicul, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate a
minorului şi numai strict în interesul acestuia, poate lua
în considerare şi părerea minorului.
Consimţământul persoanelor fără capacitatea de a

consimţi
►Atunci când, conform legii, un major nu are, din cauza
unui handicap mintal, a unei boli sau dintr-un motiv
similar, capacitatea de a consimţi la o intervenţie,
aceasta nu se poate efectua fără acordul
reprezentantului său ori fără autorizarea unei autorităţi
sau a unei persoane ori instanţe desemnate prin lege.
27
Informarea prealabilă şi adecvată a persoanei
► Medicul va solicita şi va primi consimţământul numai
după ce, în prealabil, persoana respectivă sau cea
îndreptăţită să îşi dea acordul cu privire la intervenţia
medicală a primit informaţii adecvate în privinţa
scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa
consecinţelor şi a riscurilor previzibile şi în general
acceptate de societatea medicală.
► Pe cât posibil, medicul va urmări ca informarea să fie
adecvată şi raportată persoanei care urmează să îşi
manifeste consimţământul.
28
Lipsa consimţământului în situaţii de urgenţă
► Atunci când, din cauza unei situaţii de urgenţă, nu se poate
obţine consimţământul adecvat, se va putea proceda
imediat la orice intervenţie indispensabilă din punct de
vedere medical în folosul sănătăţii persoanei vizate.
Consimţământul implicit
► În interesul pacientului sunt valabile şi vor fi luate în
considerare autorizările şi dorinţele exprimate anterior cu
privire la o intervenţie medicală de către un pacient care, în
momentul noii intervenţii, nu este într-o stare care să îi
permită să îşi exprime voinţa sau dacă prin natura sa actul
medical are o succesiune şi o repetabilitate specifică.
29
 Secretul profesional
Medicul va păstra secretul profesional şi va acţiona în acord
cu dreptul legal al fiecărei persoane la respectul vieţii sale
private din punctul de vedere al informaţiilor referitoare la
sănătatea sa.
 Întinderea obligaţiei de păstrare a secretului profesional
Obligaţia medicului de a păstra secretul profesional este

opozabilă inclusiv faţă de membrii familiei persoanei
respective.
Obligaţia medicului să păstreze secretul profesional persistă şi
după ce persoana respectivă a încetat să îi fie pacient sau a
decedat.
30
 Transmiterea datelor referitoare la sănătatea persoanei
Medicul va gestiona informaţia medicală în baza prevederilor
codului deontologic, ale legislaţiei în vigoare sau în baza
mandatului pacientului.
Obligaţia medicului de informare nu mai subzistă în cazul în
care pacientul decide, sub semnătură, că nu mai doreşte să
fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către
medic i-ar cauza suferinţă.
 Derogări de la regula păstrării secretului profesional
Derogările de la dreptul fiecărei persoane la respectul vieţii

sale private din punctul de vedere al informaţiilor referitoare
la sănătate sunt numai cele prevăzute în mod expres de
lege.
31
 Fapte şi acte nedeontologice
► Sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de
medic, în special, următoarele acte:
a) practicarea eutanasiei şi eugeniei;
b) refuzul acordării serviciilor medicale, cu excepţia situaţiilor prevăzute
de lege sau de normele profesiei;
c) abandonarea unui pacient care necesită servicii de urgenţă sau se
află în pericol, fără asigurarea că acesta a fost preluat de o altă
unitate medicală sau de un alt medic ori că beneficiază de condiţii
adecvate situaţiei în care se află şi stării sale de sănătate;
d) folosirea unor metode de diagnostic sau tratament nefundamentate
ştiinţific sau neacceptate de comunitatea medicală, cu risc pentru
pacient;
e) exercitarea profesiei medicale în condiţii care ar putea compromite
actul profesional sau ar putea afecta calitatea actului medical, cu
excepţia urgenţelor vitale;
32
 Fapte şi acte nedeontologice
f) emiterea unui document medical de complezenţă sau pentru
obţinerea unui folos nelegal sau imoral;
g) emiterea unui document medical pentru care nu există competenţă
profesională;
h) atragerea clientelei profitând de funcţia ocupată sau prin
intermediul unor promisiuni oneroase şi neconforme cu normele
publicităţii activităţilor medicale;
i) folosirea, invocarea sau lăsarea impresiei deţinerii unor titluri
profesionale, specialităţi ori competenţe profesionale neconforme
cu realitatea;
j) încălcarea principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de
medic;
k) respingerea publică, cu excepţia dezbaterilor din comunitatea
medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratament şi profilaxie
recunoscute de comunitatea ştiinţifică academică medicală,
precum şi recomandarea publică a unor tratamente
nefundamentate ştiinţific.
33
 Atingeri ale independenţei profesionale
Constituie o atingere gravă adusă caracterului independent al profesiei

medicale următoarele acte:
a) asocierea sau colaborarea, sub orice formă şi în orice modalitate, directă
ori indirectă, dintre un medic şi o persoană care produce sau distribuie
medicamente, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege şi cu anunţarea
prealabilă a organelor profesiei;
b) reclama, în orice mod, la medicamente, suplimente alimentare, aparatură
medicală sau alte produse de uz medical;
c) implicarea, direct sau indirect, în distribuţia de medicamente, suplimente
alimentare, dispozitive medicale, aparatură medicală sau de alte produse
de uz medical;
d) încălcarea principiului transparenţei în relaţia cu producătorii şi distribuitorii
de medicamente şi produse medicale;
e) primirea unor donaţii sub formă de cadouri în bani sau în natură ori alte
avantaje, a căror valoare le face să îşi piardă caracterul simbolic şi care pot
influenţa actul medical, de la una dintre entităţile prevăzute la lit. a)-c).
34
 Caracterul nemediat al relaţiei medic-pacient
Cu excepţia unor situaţii obiectiv excepţionale şi imposibil de
înlăturat, orice decizie medicală se va baza în primul rând pe
examinarea personală şi nemediată a pacientului de către
medicul respectiv.
 Limitele angajamentului profesional
În orice situaţie, angajamentul profesional al medicului nu poate
depăşi competenţa profesională, capacitatea tehnică şi de
dotare a cabinetului sau a unităţii sanitare ori baza materială
afectată, inclusiv prin convenţii sau colaborări ferme cu alte
unităţi sanitare.
Dacă medicul nu are suficiente cunoştinţe ori experienţa
necesară pentru a asigura o asistenţă medicală
corespunzătoare, acesta va solicita un consult adecvat situaţiei
sau va îndruma bolnavul către un astfel de consult la o altă
unitate medicală. Aceleaşi dispoziţii se vor aplica şi în cazul în
care dotarea tehnică şi materială a unităţii în care are loc
consultul sau intervenţia medicală nu este adecvată
consultului, stabilirii diagnosticului sau intervenţiei medicale.
35
 Refuzul acordării serviciilor medicale
Refuzul acordării asistenţei medicale poate avea loc
strict în condiţiile legii sau dacă prin solicitarea
formulată persoana în cauză îi cere medicului acte de
natură a-i ştirbi independenţa profesională, a-i afecta
imaginea sau valorile morale ori solicitarea nu este
conformă cu principiile fundamentale ale exercitării
profesiei de medic, cu scopul şi rolul social al profesiei
medicale.
În toate cazurile, medicul îi va explica persoanei
respective motivele care au stat la baza refuzului său,
se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor
medicale viaţa sau sănătatea persoanei în cauză nu
este pusă în pericol şi, în măsura în care refuzul este
bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va
îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o
altă unitate medicală.
36
 Medicul are obligaţia profesională şi legală să
se îngrijească de respectarea regulilor de
igienă şi de profilaxie. În acest scop, ori de câte
ori are ocazia şi este cazul, el va semnala
persoanelor respective responsabilitatea ce le
revine acestora faţă de ele însele, dar şi faţă
de comunitate şi colectivitate.
 Medicul are obligaţia morală de a aduce la
cunoştinţă organelor competente orice situaţie
de care află şi care reprezintă un pericol pentru
sănătatea publică.
37
 Medicul care ia cunoştinţă despre fapte care, în
opinia lui, ar putea constitui erori profesionale va
informa prin scrisoare medicală medicul autor al
faptei.
 Dacă eroarea nu este corectată ori apreciază că
nu s-au întreprins toate măsurile adecvate
situaţiei, medicul va sesiza în mod cât mai detaliat
organismele corpului profesional şi, cu excepţia
situaţiilor prevăzute de lege, nu va face publice
datele.
38
 Principiul legalităţii şi eticii cercetării medicale
Orice activitate de cercetare medicală va fi efectuată cu respectarea strictă a
principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic, în respect deplin faţă
de fiinţa şi de specia umană şi cu respectarea strictă a condiţiilor prevăzute de
lege şi normele profesiei.
 Cercetarea pe fiinţa umană
Cercetarea pe fiinţa umană are caracter de excepţie şi poate fi făcută numai dacă, în
mod cumulativ, sunt întrunite următoarele condiţii:
a) nu există nicio metodă alternativă la cercetarea pe fiinţe umane de eficacitate
comparabilă;
b) riscurile la care se poate expune persoana nu sunt disproporţionate în comparaţie
cu beneficiile potenţiale ale cercetării;
c) proiectul de cercetare a fost aprobat de instanţa sau autoritatea competentă după
ce a făcut obiectul unei examinări independente asupra pertinenţei sale ştiinţifice,
inclusiv al unei evaluări a importanţei obiectivului cercetării, precum şi al unei
examinări pluridisciplinare a acceptabilităţii sale pe plan etic;
d) persoana asupra căreia se fac cercetări este informată asupra drepturilor sale şi
asupra garanţiilor prevăzute prin lege pentru protecţia sa;
e) consimţământul a fost dat în mod expres, specific şi a fost consemnat în scris.
Acest consimţământ poate fi retras expres în orice moment.
39
 Cercetarea pe persoana fără capacitatea de a
consimţi
Nu poate fi desfăşurată activitate de cercetare ştiinţifică
medicală pe o persoană care nu are capacitatea de a
consimţi decât dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile
următoare:
a) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 43 lit. a) -d);
b) rezultatele cercetării au potenţialul de a produce
beneficii reale şi directe pentru sănătatea sa;
c) cercetarea nu se poate efectua cu o eficacitate
comparabilă pe subiecţi capabili să îşi dea
consimţământul;
d) autorizarea necesară prevăzută la art. 43 lit. c) a fost
dată specific şi în scris;
e) persoana în cauză nu are obiecţii.
40
 Intervenţia asupra persoanei
► Nicio persoană nu va putea fi supusă experienţelor, testelor,
prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop de
cercetare decât în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de
lege.
 Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de
origine umană de la donatori în viaţă
► Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de
origine umană de la donatori în viaţă se fac exclusiv în
cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, cu acordul scris,
liber, prealabil şi expres al acestora şi numai după ce
persoana respectivă a fost informată, în prealabil, asupra
riscurilor intervenţiei. În toate cazurile, până în momentul
prelevării, donatorul poate reveni asupra
consimţământului dat.
► În afara cazurilor expres prevăzute de lege este interzisă
prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană de
la minori, precum şi de la persoane aflate în viaţă, dar lipsite
de discernământ din cauza unui handicap mintal, unei
tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar.
41
 Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane de
la persoane decedate
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane, în
scop terapeutic sau ştiinţific, de la persoane
decedate se efectuează numai în condiţiile
prevăzute de lege, cu acordul scris, exprimat în
timpul vieţii, al persoanei decedate sau, în lipsa
acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil şi
expres dat, în ordine, de soţul supravieţuitor, de
părinţi, de descendenţi ori, în sfârşit, de rudele în
linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv.
42
 Limitări ale cercetării medicale
Sunt contrare scopului şi rolului profesiei de medic următoarele
activităţi în domeniul cercetării medicale:
a) orice intervenţie medicală asupra caracterelor genetice prin care
se urmăreşte modificarea descendenţei unei persoane. Excepţie
fac situaţiile care privesc prevenirea şi tratamentul unor maladii
genetice, situaţie în care se vor obţine toate autorizările adecvate;
b) orice intervenţie prin care se urmăreşte crearea unei fiinţe umane
genetic identică cu altă fiinţă umană vie sau moartă;
c) crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare;
d) orice intervenţie de natură a determina sexul viitorului copil.
Excepţie fac situaţiile în care în mod obiectiv este necesară
determinarea sexului în scopul evitării unei boli ereditare grave
legate de sexul viitorului copil;
43
e) examinarea caracteristicilor genetice ale unei
persoane în alt scop decât medical şi strict în condiţiile
şi procedurile legale;
f) orice intervenţie prin care s-ar urmări sau s-ar
determina selecţia persoanelor ori s-ar aduce atingere
speciei umane;
g) participarea sau implicarea într-o activitate de
identificare a unei persoane pe baza amprentelor sale
genetice altfel decât în cadrul unei proceduri judiciare
penale ori civile sau în scopuri strict medicale ori de
cercetare ştiinţifică, ambele efectuate strict în condiţiile
legii;
h) participarea la orice fel de acte care au ca obiect
conferirea unei valori patrimoniale corpului uman,
elementelor sau produselor sale, cu excepţia cazurilor
expres prevăzute de lege.
44
 Prezentul cod de deontologie medicală se aplică
tuturor medicilor care exercită profesia pe
teritoriul României, indiferent de forma de
organizare, sursa finanţării sau de caracterul
permanent, temporar ori ocazional al activităţii.
45

Bioetica Curs Tot

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bioetica Curs Tot

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Definiţii şi generalităţi

 Cuvântul bioetică a apărut pentru prima dată in 1970, inventat

 Ea este etica vieţii (bios=viața, ethikos= etică), disciplina

 Astăzi, preocupările de bază în bioetică sunt

 Acesta este un obiectiv primar al codurilor profesionale

 1) o decizie medicală de a nu resuscita un pacient în eventualitatea unui

Există patru principii bioetice fundamentale:

 Există diferite tipuri de consimţământ informat: explicit, implicit

 Este trăsătura de bază a relaţiei medic-pacient, fiind

Doctrina consimţământului informat impune ca medicul să-I

 Riscurile implicate de tratamentul propus, inclusiv

• Faptul că tratamentul poate consta într-o metodă

 (3) Refuzul scris sau verbal al minorului impiedica

 Transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana

 in cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate

 Limita psihologică – rezultă din dimensiunea

Există patru principii bioetice fundamentale:

 Informaţia poate să nu fie furnizată pacientului în situaţii

Dreptul pacientului de a fi informat despre seriozitatea bolii

De exemplu, rezultatul pozitiv al unui test pentru o boală cu transmitere

El are dreptul de a refuza sau de a opri o intervenţie

Este liber să aleagă tratamentul sau lipsa oricărui

Asociația Medicală Mondială elaborează noi principii etice

 riscurile sunt reduse la minimum posibil printr-un protocol

Principiul legalităţii şi eticii cercetării medicale

Orice activitate de cercetare medicală va fi efectuată cu respectarea strictă a principiilor

Cercetarea pe fiinţa umană

Nu poate fi desfăşurată activitate de cercetare

Sunt contrare scopului şi rolului profesiei de medic următoarele activităţi în

a) orice intervenţie medicală asupra caracterelor genetice prin care se

c) crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare;

d) orice intervenţie de natură a determina sexul viitorului copil.

e) examinarea caracteristicilor genetice ale unei persoane în alt scop decât

g) participarea sau implicarea într-o activitate de identificare a unei persoane

h) participarea la orice fel de acte care au ca obiect conferirea unei valori

 Poate fi influențată de:

 Excepții de la libera alegere:

Unele beneficii pot fi de natură nemedicală, referindu-se la

O persoană este considerată capabilă dacă are capacitatea de a înţelege

Dată fiind calitatea sa de fiinţă umană şi de pacient, persoanei cu

Fiecare caz în parte trebuie examinat prin prisma circumstanţelor

În general, unui pacient care optează el însuşi pentru spitalizare nu i

Decizia de acceptare a tratamentului nu este întotdeauna în

Un tutore este autorizat să-şi dea consimţământul pentru

Tutorele trebuie să poată lua aceeaşi decizie pe care ar fi luat-o

Orice fiinţă umană are drepturi şi obligaţii din momentul

Cu toate acestea, deşi minorul nu este lipsit de competenţă

Deoarece părinţii sunt tutorii naturali ai copiilor lor pe

Consimţământul în cazul minorilor

(1) Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de a

Consimţământul persoanelor fără capacitatea de a consimţi

Atunci când, conform legii, un major nu are, din cauza unui

 Se referă la obligația medicului de a păstra secretul

 comunicarea datelor in vederea tratamentului medical

 Situatii speciale in cercetarea medicala

 divulgarea informatiilor medicale de ordin personal

 Secretul exista si fata de apartinatori, de colegi si

Există patru principii bioetice fundamentale:

problema ”dublului efect”;

 Urmărește definirea circumstanțelor în care

 Poate fi permisă dacă:

această problemă se pune în raportul cu avortul

• Condiții în care medicul poate întrerupe un tratament:

 Mijloacele extraordinare sunt toate