Etica și bioetica. Principiile.

Particularitățile de aplicare în cadrul

AMP

Ciobanu Cristian
Etica și Bioetica - Definiții

Etica - totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite

clase sau societăţi.

Bioetica este disciplina care se ocupă de problemele morale ridicate de cercetarea

biologică, medicală sau genetică.
Aspecte ale bioeticii

Bioetica descriptivă - descrie modul în care oamenii concep viaţă, interacţiunile şi

responsabilităţile lor morale. Studiile în domeniul bioeticii descriptive denotă că în culturi
diferite există foarte multe principii comune: dreptul internaţional al omului, drepturi
egale ale tuturor fiinţelor umane, iubirea faţă de semeni, principiul comun „a nu dăuna”,
etc., care s-ar putea încadra în aşa numita, bioetică universală

Bioetica prescriptivă - explică latura bună şi rea a lucrurilor, principiile mai importante,
drepturile şi responsabilităţile unei persoane. Ambele concepte au rădăcini foarte adânci,
religioase şi culturale, interferând cu idei şi valori universale
 - iubirea față de viață
- dragostea față de semeni
- iubirea față de tot ce ne înconjoară

2 aspecte:
- Legile - reguli emise de către autorităţile ce

Baza bioeticii guvernează o comunitate şi au aplicabilitate

pentru că autorităţile respective le pot impune
prin puterea ce o deţin
- Principiile - perează la un grad mult mai înalt
decât legile şi iau în considerare condiţii
specifice. Principiile etice vorbesc mai degrabă în
"spiritul legii" decât in "litera" ei. Totuşi, deciziile
etice sunt uneori îngreuiate de existenţa
concomitentă a mai multor principii etice
Principiile
SUA 1960-1970:
- respectul față de persoană
- binefacerea
- justiția

Beauchamp și Childress 1979:

- autonomia
- nedăunarea
- binefacerea
- justiția (echitatea, dreptatea)
Principii
Principiul de autonomie, la baza căruia stă dreptul persoanei de aşi determina liber regulile cărora ea se supune,
este de o importanţă primordială şi coexistă cu conceptul legal de competenţă a pacientului.

Se consideră competent pacientul care este apt de a percepe informaţia necesară, de a o memoriza, evalua şi utiliza
în luarea unei decizii şi care poate lua decizii.

Pacientul poate face o alegere liberă, autonomă prin acordarea consimţământului informat, în cazul când această
alegere este
- intenţionată
- neinfluenţată
- luată prin înţelegere raţională

Respectarea autonomiei presupune o condiţie importantă, cea de a informa corect pacientul: fără a-l forţa, a-l
manipula
Principii
Principiul nedăunării are ca premiză datoria medicului de a nu face rău, de a evita vătămarea
pacientului, care este şi unul din principiile jurământului lui Hippocrates, primum non nocere.

Principiul binefacerii (facerii de bine) presupune prevenirea răului şi contribuirea la bunăstarea

pacientului.

Corelaţii:
- principiul de paternalism
- prerogativa medicul de a hotărî ce este mai bun pentru pacient
- privilegiul terapeutic – dreptul medicului de a lua unele decizii fără consimţământ, spre exemplu,
în caz de urgenţe majore pentru salvarea vieţii sau spitalizarea forţată a pacientului psihic pentru
prevenirea suicidului
Principii

Principiul dreptăţii (justiţiei) cere personalului medical să trateze fiecare persoana in mod
egal, independent de rasa, sexul, starea civila, stare socială, starea economică, convingerea
religioasă a pacientului, etc.
Criticarea Principiilor
Chiar dacă principiile de nedăunare, binefacere și justiție, cel puțin aparent, par a fi aplicabile în toate
situațiile și în toate timpurile, abordarea este criticată, deoarece nu ține cont de perspectivele și abordările
moral relevante, nefiind susceptibilă pentru contexte culturale, economice, sociale diferite, ignorând faptul
că acestea nu pot fi aplicate fără rezerve în toate situațiile și în toate culturile.

Îndeosebi nu este acceptată abordarea ”tradițională” a principiul de autonomie a pacientului.

- în multe țări, cu culturi tradițional colectiviste, spre exemplu din Asia sau Africa, abordarea este
preferențial centrată pe familie, auto-determinarea are o altă conotație, nefiind axată pe individ
- luarea deciziilor în țările cu astfel de culturi se bazează preferențial pe responsabilitatea socială, pe
solidaritate, egalitarism asupra familie casistem integru. În astfel de țări decizia este mai curând luată
de comunitate, care are obligația de a se îngriji de cei bolnavi, ea se simte responsabilă, nu numai
material, dar și spiritual, și de armonia socială sau de consensul comunitar în luarea deciziei
Particularități în cadrul AMP - Consimțământul
- Un consimţământ valid cere ca pacientul să dispună de o informaţie adecvată despre
maladie, planul de tratament, consecinţele posibile, alternativele, urmările acestor
alternative, etc., înţelese ca o cerinţă a autonomiei şi dreptăţii. Ea implică unele
obligaţii morale din partea lucrătorului medical de a furniza informaţia necesară, dar
natura şi extinderea obligaţiilor legale este diferită în diferite jurisdicţii.
- Cerinţa morală de a informa adecvat pacientul pare simplă, dar ea ascunde
ambiguităţi şi complexităţi.
Particularități în cadrul AMP - Consimțământul
- Pentru un consimţământ informat, ar putea sluji cerinţa: „furnizarea unei informaţii
precise, relevante şi strict necesare pacientului, cu posibilitatea extinderii ei într-un
mod prietenos şi la necesitate”.

Opacitatea consimţământului informat.

- Pacientul trebuie să cunoască lucrurile integral şi nu doar o parte ruptă din context.
Consimţământul pentru procedura A, care logic este corelată cu procedura B şi poate
avea consecinţa C ; pacientul trebuie să cunoască toate aceste verigi în formarea
consimţământului.
Tipuri de consimțământ

Explicit – consimţimânt prin semnarea unui formular de consimţământ

Tacit – dedus, decizie care nu este exprimat formal

Implicit –care se înţelege de la sine, dedus din comportamentul sau acţiunile pacientului

Prezumtiv, presupus – reieşit din presupunerea că asta ar fi fost decizia, dacă pacientul ar
fi fost în stare să o ia (moral foarte problematic).
Pacient incompetent pentru consimţământ
- În cazul când pacientul nu are competenţa de a accepta sau refuza un act medical, se
cere ca altcineva să decidă pentru el. Cine are dreptul de a decide? Ce criterii vor fi
folosite? Care sunt limitele unor astfel de decizii?
- Răspunsul diferă pentru diferite ţări şi jurisdicţii. În Anglia părinţii pot da procură-
consimţământ pentru tratamentul unui copil, medicul, totuşi, nu este obligat, în toate
cazurile, să se supună deciziei părinţilor.
Principiul confidențialității

Medicul, din punct de vedere etic şi legal, este dator să respecte dreptul pacientului la
confidenţialitate. La baza acestui drept stă autonomia pacientului. Implicarea pacientului
în luarea deciziei este un moment important de autonomie, el devenind astfel partener
activ al procesului curativ.

Principiul confidenţialităţii mai presupune ca echipa medicala să nu dezvăluie informaţiile

obţinute din relaţia cu pacientul altor persoane, care nu sunt implicate direct în îngrijirea
acestuia.
Principiul confidențialității - Excepții
- Persoana consiliată este ea înseşi în pericol sau prezintă pericol pentru alţii.
- Persoana consiliată cere ca informaţia să fie furnizată şi terţilor.
- Autorităţile din sfera juridică solicită oficial informaţii despre persoanele consiliate
implicate în investigaţii de natură juridică.
- Informaţiile despre client, oferite în situaţiile menţionate mai sus, vor viza strict
obiectul cererii, şi vor fi considerate justificate de consilier în termenii prezentului
cod etic şi a legilor în vigoare.
Mulțumesc Pentru Atenție!