Sintetizarea si clarificarea valorilor si principiilor etice in nursing, drepturile

pacientului, consimtamantul informat, confidentialitatea in practica medicala

2
 Etică = ethos–este considerată ştiinţa comportamentului, moravurilor, studiul teoretic al
principiilor care guvernează problemele practice.

Asistenta medicală pe lângă îngrijirile profesioniste oferite mai are un rol deosebit de
important, şi anume urmărirea principiilor etice şi respectarea standardelor de îngrijire integrate,
într-un mod cât se poate de responsabil şi riguros. Consumatorul de servicii trebuie să primească o
îngrijire foarte sigură şi potrivită stării în care se află.
Principii etice-stabilesc dacă acţiunile trebuie sau nu trebuie să aibă loc şi au ca scop
justificarea regulilordeurmatîn îngrijirea pacientului.Aceste principii sunt valabile in toate ţările, dar
pot fi aplicate diferit, de la ţară la ţară, în funcţie de educaţie şi model cultural.Se identifică câteva
principii şi valori etice de care trebuie să ţină seama asistentul medical:
~ autonomia
~ binefacerea (beneficienţa)
~ non-maleficienţa
~ dreptatea
~ veracitatea
~ sinceritatea
~ confidenţialitatea

Autonomia – conform acestui principiu, individual trebuie să i se dea posibilitatea de a hotărî

singur asupra propriilor acţiuni.
Beneficienţa – reprezintă obligaţia de a face bine şi de a evita producerea de prejudicii altor
persoane. A acţiona conform acestui principiu înseamnă a-i ajuta pe pacienţi să obţină ceea cele este
benefic şi de a reduce riscurile.Asistentele medicale sunt obligate ”să promoveze sănătatea, să
prevină îmbolnăvirile,să redea sănătatea şi să aline suferinţele”(I.C.N.,1973,Codul de Etică).
Aceste linii de conduită profesională se materializează în efecte benefice pentru persoana îngrijită
sănătoasă sau bolnavă.
Non-maleficienţa - prin tot ceea ce facem nu trebuie să facem rău persoanei îngrijite.
Dreptatea - asistentul medical trebuie să trateze cu aceeaşi responsabilitate şi profesionalismtoţi
pacienţii indiferent de vârstă, condiţie socială, economică, criterii religioase, etnie.

Veracitatea - obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul.Relaţia între asistentul medical

şi pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.
Sinceritatea - este considerată o dovadă de respect datorată persoanei îngrijite. Asistentele
medicale au obligaţia să fie sincere şi de bună credinţă, să spună adevărul despre boală,
3
despretratament, fără însă să-şi depăşească limitele de competenţă.
Confidenţialitatea- asistenta medicală este obligată să păstreze secretul profesional; toate
informaţiile cu privire la starea pacientului nu vor fi împărtăşite altei persoane din afara echipei de
îngrijire, decât cu consimţământul pacientului.
Răspundere şi responsabilitate în nursing sunt două atribute fără de care asistentul medical nu-şi
poate desfăşura activitatea.
Răspunderea profesională este un concept etic important care are la bază relaţia asistent medical-
pacient în acordarea îngrijirilor. Asistenta medicală are răspundere faţă de pacient, profesia saşi
societate, pentru ce a făcut sau nu a făcut în activitatea de îngrijire.
Responsabilitatea profesională este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune. Fiind
conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm asupra noastră toate
consecinţele. Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificului
unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându se pe relaţii de
parteneriat şi solidaritate profesională, complementaritate. Activitatea în echipă presupune
respectarea autonomiei profesiei cât şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducând
astfel la satisfacţia profesională.

Nursele au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:

~ să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;
~ îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea,
resursele financiare ori convingeri etice;
~ să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor să
înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au informat şi au înţeles tot să-i
informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;
~ să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;
~ să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente, fără
să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;
~ pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel încât
să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt nevoile de
bază.

4
Legislativ asistenta medicală are datoria de a :
~ promova ce e cel mai bine pentru pacient
~ se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate
~ proteja drepturile pacientului.

Standarde de îngrijire – asistenta medicală trebuie să respecte:

~ standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor,
rezultatelor, planning;
~ standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare, etică, utilizarea
resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.

Concluzii:

1. Exista 4 responsabilităţi esenţiale ale asistentului medical:

~ promovarea păstrării sănătăţii;
~ prevenirea îmbolnăvirilor;
~ restaurarea sănătăţii;
~ inlăturarea suferinţei.
Acestea au o semnificaţie de nezdruncinat, pe care se pot structura metode şi programe indiferent
de definiţii, strategii, opinii, mentalităţi şi care stau la baza standardelor pentru un comportament
etic.
2. In procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de îngrijire
( medic, as.med, medic, infirmieră, etc).
3. Persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de
recunoaşterea importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici, cât şi de societate.
După cum ştiţi sistemul medical este într-un process de schimbare structurală majoră. Această
schimbare necesită timp şi se confruntă cu o rezistenţă la nou, deşi se ştie că schimbarea înseamnă
progres, chiar dacă este însoţită de imprevizibil.

5
 Trebuie să milităm pentru transformarea mentalităţii individualiste spre munca în echipă şi în
acest context a rolului tradiţional al asistentei medicale de “asistare a medicului” într-o
profesionistă, respectată şi considerată un partener egal în cadrul echipei de îngrijire a sănătăţii, cu
sarcini, limite de autonomie şi responsabilităţi bine precizate.
* Sinceritatea: este considerata o dovada de respect. Asistentele medicale au obligatia sa fie
sincere si de buna credinta, sa spuna adevarul despre boala, despre tratament fara insa sa-si
depaseasca limitele de competenta.
* Respectarea drepturilor pacientului reprezintă o obligație legală și etică a furnizorilor și
organizațiilor de servicii medicale de a furniza servicii care răspund nevoilor culturale, sociale și
religioase ale pacientului și familiei sale. Strategiile care trebuie să împingă profesioniștii și
sistemele către aceste scopuri includ asigurarea instruirii privind competența și elaborarea unor
politici și proceduri care să asigure respectarea drepturilor legale ale pacientului.

Această activitate subliniază importanța promovării echității și diversității, protejându-se

confidențialitatea și accesul nepermis la pacient și/sau la informațiile medicale ale acestuia. Scopul
standardului este acela de a se asigura că întregul personal tratează pacientul fără discriminare,
ținând cont de nevoile culturale și spirituale ale acestora și că se protejează informațiile pacientului.
Pentru implementarea acestei cerințe se recomandă ca organizația:

- să se asigure că toți pacienții sunt tratați cu demnitate, să promoveze și să informeze pacientul în

mod constant privind drepturile și obligațiile legale ale acestuia, astfel încât să se poată monitoriza
respectarea drepturilor pacientului la serviciile medicale, fără discriminare

- să promoveze și să informeze pacientul privind drepturile și obligațiile sale legale, afișând

informațiile în sălile de așteptare și în alte zone în care pacientul și familia acestuia le pot vedea

- să se asigure că întregul personal este instruit pentru a cunoaște și pentru a promova echitatea și
diversitatea și pentru a nu discrimina pacienții pe bază de gen și preferință de gen, vârstă, statut
social, religie, dizabilități sau status mental.

- să elaboreze o politică și o procedură pentru gestionarea sesizărilor din partea pacientului,

inclusiv modul de a oferi feedback unității și modul în care acesta se va rezolva.

- să se asigure că sondajele privind satisfacția pacientului sunt completate anual pentru a obține
feedback din partea acestuia și că se întreprind acțiuni pe baza feedbackului.

6
- să se asigure că informațiile despre pacienți sunt păstrate în mod confidențial, și că protejarea
confidențialității este menținută în cadrul furnizorului de servicii, inclusiv accesul și distribuirea
informațiilor

- să se asigure că toate informațiile despre pacient sunt păstrate confidențiale și că se asigură

protejarea confidențialității, inclusiv accesul și distribuirea informațiilor

- să se elaboreze o politică și o procedură care să abordeze colectarea informațiilor verbale și scrise

despre pacient. Procedura va cuprinde cerințe pentru depozitarea, utilizarea, protejarea și eliminarea
informațiilor confidențiale despre pacient. Procedura va cuprinde de asemenea cerințe referitor la
cine, când, cui se pot dezvălui informațiile despre pacient și aprobarea distribuirii documentelor
confidențiale de către pacient

- să se asigure că întregul personal este instruit privind protecția datelor personale și

confidențialitatea.

- să controleze intruziunile externe/accesul mass-mediei și utilizarea fotografiilor, a materialului

audio/video, sau a altor forme de documentare

- să protejeze pacientul și informațiile despre pacient de contactul cu mass-media cu excepția

cazului în care pacientul este de acord să permită accesul mass-mediei la datele sale

- să instruiască personalul privind modul de protejare a pacientului față de mass-media și de

intruziuni externe.

Consimţământul poate fi obţinut după informarea corectă a pacientului, într-o terminologie

clară, accesibilă în mod rezonabil acestuia, cu privire la starea sa de sănătate, la specificul
intervenţiei, al alternativelor terapeutice, al îngrijirilor şi al prescripţiilor ce îi sunt propuse,
riscurile, ca si consecinţele ce pot apărea ca urmare a acestor intervenţii, îngrijiri, prescripţii, astfel
încât pacientul să poată înţelege, opta şi accepta actul medical ce urmează să fie efectuat, asupra sa
în calitate de titular al dreptului de a dispune de propria persoană.

Temei legal

Fundamentul legal al obligaţiei de informare a pacientului este dat de:

–Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică;
– art. 4-12 din Legea dreptului pacientului –Dreptul pacientului la informația medicală;
– art. 649 şi urm. din Legea nr. 95/2006 – Titlul XV „Răspunderea civilă a personalului medical şi a
7
furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice”;
– art. 6 şi urm. din Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 482/2007 privind aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a titlului XVI „Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului
de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sanitar
–Acordul pacientului informat;
– de notat că jurisprudenţa franceză adaugă ca fundament al obligaţiei de informare şi principiul
constituţional privind respectarea demnităţii persoanei umane.

Consideraţii privitoare la conţinut

Jurisprudenţa a oscilat în privinţa conţinutului consimţământului informat.

De observat că avem trei elemente ce dau conţinut voinţei pacientului, respectiv: să înţeleagă, să
accepte, să opteze.

Înţelegerea

Întrucât informarea poartă asupra unor chestiuni de specialitate, înţelegerea acestora de către
pacient este, în mod obiectiv, dificilă, în anumite cazuri, aproape imposibilă.

Este evident că medicul nu-şi poate asuma o obligaţie imposibilă, el este însă dator ca, luând în
considerare în concret, în fiecare caz în parte, nivelul de înţelegere al pacientului, gradul său de
cultură, starea sa, etc., să-i explice într-un limbaj cât mai accesibil acestuia, specificul intervenţiei.

Există aici o limită pe care trebuie să o subliniem: în esenţă, medicului i se cere să traducă un act
de specialitate, într-un limbaj comun.

Ca orice „traducere”, şi aceasta, în mod inevitabil, va duce la alterarea sensurilor, astfel încât se
pune problema în ce măsură poate medicul face acest lucru?

În opinia noastră, credem că medicul trebuie să se limiteze la acele enunţuri care să descrie actul
medical, într-o manieră accesibilă, cu păstrarea acurateţei sensului de specialitate.

Reiterăm aici referirea la formularea pe care o considerăm fericită semantic, folosită de autorii
francezi, aceea a caracterului loialal informării, cuvânt care surprinde întreaga semnificaţie a
obligaţiei medicului.

Acceptarea

8
 Aceasta este greu de justificat, în condiţiile în care limitele obiective ale înţelegerii pacientului,
limite ce ţin caracterul de strictă specialitate al actului medical, fac din ea (acceptare) un deziderat
ce riscă să aibă un caracter formal.

Descrierea unor proceduri, chiar într-un limbaj care să ajungă pe cât posibil la înţelegerea
pacientului este, în practică, greu de realizat.

În consecinţă, acceptarea are, credem noi, o valoare limitată, limitare care, însă, nu trebuie
interpretată împotriva medicului întrucât ea este de natură obiectivă şi nu îi este imputabilă.

Opţiunea

Intervine în cazul în care medicul îi evocă pacientului mai mult modalităţi de interventie,
vindecare, explicându-i gravitatea acestora, riscurile aferente şi rezultatele posibile.

Dreptul la opţiune al pacientului este, în condiţiile evocate mai sus, credem, unul puţin consistent
juridic.

Este cert că opţiunea pacientului pentru procedurile mai puţin dureroase, invazive sau riscante va
prevala în detrimentul unora mai eficiente.

Credem că, aici, buna credinţă, loialitatea medicului faţă de pacient joacă un rol hotărâtor, astfel
încât nu ezităm să caracterizăm consimţământul informat ca fiind o obligaţie de diligenţă, de
mijloace şi nu una de rezultat. În acest sens, Nathalie Albert arată că excesul în materia obligaţiei de
obţinere a consimţământului informat conturează „spectrul unei obligaţii de rezultat”.

Aşa fiind, toate consecinţele juridice urmează a se raporta la această natură juridică a obligaţiei,
respectiv o obligaţie de mijloace şi nu de rezultat.

Alături de buna credinţă ce trebuie să caracterizeze obligaţia medicului de a informa, pacientul

are, la rândul său, deopotrivă, obligaţii.

Obligaţia esenţială a pacientului în această fază este aceea de cooperare, în sensul în care orice
nelămurire cu privire la înţelesul informării trebuie tranşată la momentul apariţiei ei astfel încât,
actul medical odată acceptat, să decadă pacientul din dreptul de a invoca ulterior o pretinsă
neînţelegere în privinţa acestuia, cu consecinţa vicierii consimţământului prin eroare. Cu alte
cuvinte, un criteriu cantitativ,statistic sau un criteriu calitativ vizând gravitatea riscului?

În primul caz, cel statistic, vizează frecvenţa apariţiei riscului, în timp ce în al doilea caz
informaţia poartă asupra gravităţii acestuia, gravitate despre care pacientul trebuie să fie informat
chiar dacă riscul producerii lui are o frecvenţă redusă statistic.
În general, jurisprudenţa franceză a statuat în sensul utilizării ambelor criterii,până în anul 2002
9
când această practică a devenit lege, iar în Codul sănătăţii publice a fost introdus articolul 1111-2,
alineatul 1 în care se dispune că „informaţia datorată de medic trebuie să poarte asupra riscurilor
frecvente sau grave,normal previzibile”.

Dacă în privinţa riscurilor frecvente, acestea sunt relativ uşor de evocat (este o simplă aritmetică,
statistică), cum ar putea fi definită gravitatea?
Riscurile grave sunt, potrivit unei descrieri, cele de natură să aibă„consecinţe mortale,
invalidante sau chiar estetice grave, ţinând cont de repercusiunile psihologice sau sociale”.
Desigur am putea enunţa aici o posibilă problemă: care este limita superioară a frecvenţei
statistice (câte procente) care ar putea fi asumabilă de către pacient fără ca riscul, prin însăși
frecvenţa producerii lui, să fie considerat ca fiind grav?
Într-adevăr dacă frecvenţa producerii riscului asociat intervenţiei depăşeşte 50%, poate fi ea
privită doar ca un risc statistic?

Practic, la un asemenea grad de frecvenţă riscul producerii lui tinzând către certitudine poate fi
utilizat de medic ca justificare a intervenţiei?

Desigur toate aceste aspecte urmează a fi privite din perspectiva contextului în care actul
medical se realizează, de la caz la caz.

Câteva criterii sunt totuşi de semnalat:

a) criteriul scopului terapeutic al intervenţiei;
b) criteriul gradului de necesitate;
c) criteriul proporţionalităţii între riscuri şi rezultat.

Consecinţele juridice ale formei scrise sunt, din punctul nostru de vedere, două şi urmează să fie
distinct analizate în consecinţă:
I. Prima consecinţă juridică este aceea că, în privinţa sarcinii probei, creează o prezumţie de
consimţământ informat, în favoarea medicului.

Prin urmare, în ipoteza unui litigiu, înscrisul conţinând consimţământul informat al pacientului
creează, în favoarea medicului, prezumţia că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile prezăvute de lege în
această privinţă.

Urmează ca pacientul să probeze faptul că, în pofida înscrisului prezentat, informaţiile necesare
în vederea obţinerii consimţământului său, nu au fost transmise în mod real sau au fost formale,
insuficient conturate sau cu omisiuni esenţiale, astfel încât consimţământul său nu a putut întruni

10
exigenţele prevăzute de lege.„medicul este ţinut de o obligaţie particulară de a informa clientul şi
că lui îi incumbă proba că a executat această obligaţie.”

II. Cea de-a doua consecinţă juridicăa formei scrise în privinţa consimţământului informat este
aceea că după consemnarea în scris a tuturor elementelor pe care legea le exige în privinţa
informării pacientului, după ce acesta semnează confirmând acceptul (inclusiv opţiunile de
tratament), înscrisul consfinţeşte un veritabil contract între medic şi pacient.

Asupra acestui aspect vom reveni, întrucât el tinde să fie confirmat de doctrina şi jurisprudenţa
europeană, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.

Ne vom limita aici la a remarca faptul că asupra medicului apasă obligaţii pe care nu ezităm să le
calificăm drept, adesea, împovărătoare şi, în orice caz, îndeajuns de echivoce astfel încât să
genereze un efect inhibitoriu, (potential chilling effect) discutat în mai toată doctrina juridică.

Se conturează în literatura de specialitate necesitatea stabilirii unei răspunderi medicale de tip

profesional, cu un specific distinct.
Este, credem, una dintre consecinţele cele mai importante, de natură să limiteze efectele unei
abordări paternaliste în privinţa pacientului, în detrimentul medicului.
Câtă vreme medicului îi revin obligaţii, corelative drepturilor pacientului, considerăm că
limitarea răspunderii acestuia într-un regim cu specific profesional distinct, se impune, astfel încât
să se realizeze un echilibru necesar între obligaţiile medicului şi drepturile pacientului.
În caz de urgenţă sau necesitate medicală (art. 15 din Legea drepturilor pacientului:„În cazul în
care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal
nu mai este necesar.”)
Dreptul pacientului la confidentialitatea actului medical si obligatia furnizorilor de servicii
medicale de a pastra secretul profesional reprezinta un aspect extrem de sensibil al practicii
medicale, mai ales in unele domenii. Originile secretului profesional pornesc chiar de la Juramantul
lui Hippocrate.
Conform principiului confidentialitatii, pactientii pot fi incredintati ca medicul nu va dezvalui,
fara acordul lor, nici un element al actului medical.

Continutul notiunii de secret profesional este mult mai larg si este definit de Codul Deontologic
ca ”tot ceea ce medicul, in calitatea lui de profesionist, a aflat direct sau indirect in legatura cu viata
intima a bolnavului, a familiei, apartinatorilor, prognostic, tratament, circumstantei in legatura cu
boala si alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei.”

Exista o serie de aspecte legal ale secretului profesional care includ:

11
 • Obligatiile furnizorilor de servicii medicale si mai ales ale medicilor, de a proteja
informatiile obtinute in cadrul actului medical fata de persoane neautorizate.

• Dreptul pacientului de a cunoaste care sunt informatiile pe care medicii le detin in

ceea ce ii priveste.

• Datoria medicilor de a se asigura ca in cazul in care pacientul autorizeaza dezvaluirea

unor informatii el este corect informat si aceasta este vointa sa.

In practica de specialitate s-a statuat ca medicul devine un adevarat confesor iar secretul
medical protejeaza pacientul de eventuale expuneri nedorite. Conditia esentiala a increderii
pacientului, confidentialitatea este extrem de importanta. Se poate ajunge in unele situatii,
atunci cand pacientul nu are incredere deplina in discretia medicului, ca acesta sa renunte la
serviciile profesionale.

Asa cum am mentionat anterior baza legala a pastrarii secretului profesional este reprezentanta
de norme legislative.
In situatia in care medicul este salariat al unei institutii medicale sau in situatia in care lucreaza
in sistemul de asigurari de sanatate, principiul legal care obliga la pastrarea secretului medical, este
cel derivat din obligatia generica a medicului de ”a avea grija”, de a se comporta fata de pacient in
respectul regulilor etice ale practicarii profesiei.

Daca intre pacient si medic exista o relatie contractuala, bazata pe plata directa a serviciilor, desi
acest contract poate fi nescris, o clauza uzuala este cea a pastrarii confidentialitatii. Chiar daca
relatia contractuala este stabilita intre medic si pacient, obligatia incumba si personalului sanitar
auxiliar, iar medicul are in plus datoria de a se asigura ca personalul auxiliar nu va avea acces decat
la datele strict necesare si ca va pastra secretul profesional.
Informațiile despre pacient (date de contact, date privind localizarea, date privind istoricul
medical și de tratament, date privind diagnosticele, etc).

Sistemul sanitar românesc este deja un sistem birocratic și informatizat, utilizând mai multe
măsuri organizatorice de tipul procedurilor, formularelor, registrelor și protocoalelor, care oferă o
protecție mărită implicită, existând și măsuri tehnice avansate, de tipul certificatelor digitale, coduri
de bare 2D, semnături electronice, carduri de sănătate cu stocare pe cip, transferuri securizate de
date, dosar electronic de date cu acces restricționat și recunoașterea dreptului de proprietate a
pacientului prin actul decizional privind acest acces.

Din punct de vedere tehnic, sistemele informatice prin intermediul cărora se prelucrează, se
transferă și se stochează date cu caracter personal, trebuie protejate prin utilizarea protecțiilor
12
antivirus/antimalware, accesul fiind obligatoriu prin autentificarea cu user și parolă a persoanei
vizate și datele stocate sub formă protejată de criptare, asigurându-se un backup regulat.

Din punct de vedere organizatoric, unitățile medicale aplică politici și proceduri de asigurare a
protecției tuturor informațiilor confidențiale, prin instruirea personalului, prin semnarea unui
angajament de confidențialitate, prin asigurarea accesului controlat, circulația codificată a
informațiilor private, eliberarea de informații doar la cerere și sub semnătură către persoanele
autorizate.

• Documentele pacientului
Documentele utilizate în prezent în sistemul sanitar românesc sunt standard și impuse prin
publicarea unui model în Monitorul Oficial (rețeta electronică, rețeta clasică, bilet de
trimitere analize, bilet de trimitere consultații de specialitate, concediu medical, fișa de
externare, scrisoare medicală). De cele mai multe ori, volumul de informații prezente pe
aceste documente este nejustificat, existând informații fără utilitate demonstrată (de
exemplu, adresa de domiciliu a pacientului alături de codul numeric personal sau categoria
de indemnizație 14 – Neoplazii / SIDA pe concediul medical în condițiile în care trebuie să
protejăm cât se poate de mult această informație). Cel mai probabil, în urma aplicării
principiului reducerii la minimum a datelor aceste formulare se vor adapta pentru a proteja
confidențialitatea, aceasta în sine fiind deja o măsură organizatorică.

Măsurile de ordin organizatoric trebuie să prevadă accesul restricționat strict al personalului de

specialitate, aflat sub jurământ, care oferă garanții de tipul angajament de confidențialitate în
calitate de angajați.

• Imaginea pacientului

Acest tip de date cu caracter personal probabil nici nu este implicit conștientizat având în vedere
numărul mare de publicări “accidentale” de pe rețelele de socializare sau din mass-media.

Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimțământul său, cu
excepția cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului și evitării
suspectării unei culpe medicale.

Din punct de vedere organizatoric, unitatea sanitară poate impune o procedură fermă privind
dreptul de preluare a imaginilor din cadrul instituției de către jurnaliști sau de către ceilalți pacienți.
Există scenarii prin care se poate interzice total captarea de imagini sub formă de fotografii sau
video sau se poate acorda implicit acceptul condiționat ca în imagini să apară doar persoane care și-
au manifestat consimțământul, orice încălcare a acestei proceduri atrăgând sancțiuni pentru
persoana în cauză.
13
 Din punct de vedere tehnic, trebuie introdusă o procedură privind prelucrarea imaginilor
obținute prin intermediul camerelor video instalate în scop legitim de asigurare a securității, care să
conțină în mod obligatoriu informarea persoanelor vizate referitoare la scop, perioada de retenție,
acțiunea de ștergere automată după această perioadă, posibile transferuri și acces restricționat doar
către personalul de specialitate.
Limitele asigurării confidențialității actului medical

Confidențialitatea actului medical nu este un drept absolut și trebuie să înțelegem că sunt situații
când divulgarea datelor medicale este necesară în scopul îndeplinirii unui interes public sau în cazul
pacienților care pot constitui un pericol chiar pentru ei înșiși sau pentru cei din jur.

Astfel, există situații în care divulgarea informațiilor care constituie secret profesional se poate
realiza fără consimțământul pacientului sau al reprezentanților săi legali, cum ar fi:

• în scopul examinării și tratamentului pacientului care nu este în stare, din cauza sănătății să-
și exprime dorința;
• în cazul posibilității extinderii unor maladii contagioase, intoxicații și altor maladii care
prezintă pericol în masă;
• la cererea organelor de urmărire penală, a procuraturii și instanței judecătorești în legătură cu
efectuarea urmăririi penale sau cercetării judecătorești;
• la cererea Avocatului Poporului în scopul asigurării protecției persoanelor împotriva torturii
și a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;
• în caz de acordare a ajutorului medical unei persoane ce nu dispune de capacitate de
exercițiu deplină, incapabilă să-și informeze părinții sau reprezentanții legali.

Codul deontologic al medicilor prevede expres faptul că secretul medical este obligatoriu, dar că
interesul societății (prevenirea și combaterea epidemiilor, bolilor venerice, bolilor cu extindere în
masă) primează față de interesul personal.
Difuzarea materialelor audiovizuale conținând imagini ale persoanelor aflate la tratament în
unitățile de asistență medicală, precum și a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate,
problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanțe în legătură cu boala și alte diverse
fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, sunt permise numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care
persoana este fără discernământ sau decedată, cu acordul familiei ori a aparținătorilor.

Radiodifuzorii au obligația de a respecta demnitatea și anonimatul persoanelor cu tulburări

psihice și fac excepție situațiile de interes public justificat, în care difuzarea materialului
audiovizual are drept scop prevenirea săvârșirii unor fapte penale ori înlăturarea urmărilor
prejudiciabile ale unor asemenea fapte, probarea comiterii unei infracțiuni sau protejarea sănătății
14
sau moralei publice.

Nu în ultimul rând, drepturile pacienților în vigoare prevăd în mod concret dreptul pacientului
de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare și faptul că acesta are dreptul de a cere
în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său.
Rudele și prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic și
tratament, cu acordul pacientului.

Consimțământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor

produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului
cu care acesta este de acord. Consimțământul pacientului este obligatoriu și în cazul participării sale
în învățământul medical clinic și la cercetarea științifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare
științifică persoanele care nu sunt capabile să își exprime voința, cu excepția obținerii
consimțământului de la reprezentantul legal și dacă cercetarea este făcută și în interesul pacientului.

Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimțământul său, cu
excepția cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului și evitării
suspectării unei culpe medicale.

Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul,

prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia, astfel
că informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă
consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
In cuprinsul actelor normative anterior mentionate se prevede ca desi obligatia confidentialitatii
actului medical este garantata de lege exista si situatii in care ea poate fi depasita de o alta obligatie
de interes public sau general. Este situatia pacientilor care pot constitui un pericol pentru sine,
pentru familie si pentru alte persoane, caz in care legislatia permite informarea unor ”terti” cu
privire la anumite acpecte ale actului medical.
Codul Penal stipuleaza in art. 227 un cadru juridic general pentru datoria de confidentialitate a
medicului: ”divulgarea, fara drept, a unor date de catre acela caruia i-au fost incredintate, sau de
care a luat la cunostinta in virtutea profesiei ori functiei,  si care are obligatia pastrarii
confidentialitatii cu privire la aceste date , se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani sau
amenda.” Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.”
Spre deosebire de vechea reglementare, actuala definitie nu mai stipuleaza conditia conform
careia divulgarea trebuie sa determina producerea unui prejudiciu. In actuala forma simpla
divulgare fara drept a datelor intruneste elementele constitutive ale infractiunii.

15
 In concluzie, tinand cont de increderea pe care o acorda pacientul medicului sau, secretul
profesional trebuie pastrat cu strictete fara a aduce atingere in vreun fel vietii private a pacientului
prin divulgarea intentionata sau culpabila a acestui secret.

WEBOGRAFIE

1) https://www.scribd.com/doc/190442819/Valori-Si-Principii-Etice-in-Nursing

2) https://e-psihiatrie.ro/aspecte-legale-si-etice-ale-secretului-profesional-legat-de-practica-
medicala-in-domeniul-psihiatriei/

16