Sunteți pe pagina 1din 3

Comunicarea profesionala in medicina

Cât de important este lucrul în echipă ? Mai mult de 70% din erorile medicale sunt
atribuite dinamicii echipei disfuncționale
Comunicarea interprofesională: inima sănătății
Comunicarea este cel mai important lucru în stabilirea relaţiei cu pacientul, cu
aparţinătorii şi cu ceilalţi membri ai echipei medicale. „A şti să asculţi este prima
condiţie a unui dialog”.  Comunicarea terapeutică trebuie văzută ca o interacţiune
dintre medic şi pacient, în cursul căreia medicul se focalizează pe nevoia pacientului
de a promova un schimb eficient de informaţii cu medicul. 
Comunicarea cu pacientul trebuie să fie în concordanţă cu starea lui actuală, , cu
posibilităţile lui de înţelegere şi asociată cu elemente de sprijin pentru a influenţa
pozitiv evoluţia bolii sale.  Comunicarea este prima cauza de rănire grava sau de
deces, cauzate de întârzierea potențială a tratamentului.
Echipele interdisciplinare sunt acum o caracteristică esentiala – integranta, a
furnizării serviciilor de sănătate în cadrul asistenței medicale.
Pe măsură ce utilizarea echipelor a crescut, cercetătorii au început să examineze
valoarea acestora în managementul și furnizarea îngrijirilor medicale.
Echipele interprofesionale sunt compuse din doi sau mai mulți profesionisti în
domeniul sănătății și formează baza multor mecanisme de soluționare a problemelor
de sănătate și de luare a deciziilor.
Există o presiune din ce în ce mai mare asupra profesioniștilor din domeniul sănătății
pentru a colabora împreună, în ceea ce priveste dezvoltarea de planuri și politici de
sănătate în domeniu. International Caracteristica definitorie a echipelor
interprofesionale este diversitatea lor profesională.
Multidisciplinaritatea se bazează pe cunoașterea din diferite discipline dar, fiecare
rămâne în limitele ei.
Echipa multidisciplinara: .  oameni din diferite discipline care lucrează împreună,
fiecare inspirându-se din cunoștințele disciplinare
Intradisciplinar: lucrul într-o singură disciplină.
 Crossdisciplinar: vizualizarea unei discipline din perspectiva alteia
.  Interdisciplinar: integrarea cunoștințelor și metodelor din diferite discipline,
folosind o sinteză reală de abordări. Interdisciplinaritatea analizează, sintetizează și
armonizează legăturile dintre discipline într-o organizație coordonată și coerentă.
Transdisciplinaritatea integrează stiintele naturale, sociale și medicale în contextul
umanist și transcede dincolo de limitele lor tradiționale.
 Transdisciplinar: crearea unei unități de cadre intelectuale dincolo de perspectivele
disciplinare.
Beneficiile muncii în echipă în domeniul sănătății:
 Serviciile de sănătate să fie acordate în condiții de siguranță pacientului,
personalului, a datelor și a mediului și să răspundă nevoilor colectivităților deservite.
Reunește organizații publice sau private, jucând un rol important în prmovarea
sănătății în sine. "Lucrul în echipă crește cunoașterea și înțelegerea acestor
organizații, ajutând la clarificarea rolurilor și rivalitățiilor”. Planificarea se bazează pe
o imagine completă a nevoilor locale și ajută la eliminarea lacunelor. Preluarea
pacienților de către unitățile sanitare să se facă în limita competențelor și a resurselor
acestora.
Loc de muncă multi-profesional unde se asigură : diversitatea profesionistilor,
informatii complexe și updatate, continuitatea îngrijirilor.
 Îmbunătățirea standardelor de îngrijire pentru pacienți, creșterea satisfacției
personalului, sprijin reciproc pentru membri echipei.
Blocaje in comunicare:
a. Presiunea timpului – nu există timpul fizic necesar pentru comunicare individuală
şi clarificare. Aşteptări personale;
b. Supraincărcarea:  Decizia eficace a informaţiei  Uşurinţa generării informaţiei
 Suprasaturarea cu informaţie  Eliminarea voită a unor mesaje/informaţii
Competitia profesionala si modalitati de lucru diferite; Îngrijorări privind
responsabilitatea clinică proprie ;
c. Diferenţe:  de personalitate  culturale  de perspectivă  de vârstă și
sex .Comportament necorespunzător ; Diferite limite geografice .
Metode eficiente /buna practica
 a se tine cont de totalitatea aspectelor care sunt urmărite şi rezolvate în cadrul
îngrijirii pacientului; (medicale şi non-medicale)  Rolurile şi responsabilităţile
fiecărui membru sunt bine definite.
Coordonarea echipei:  Proces de suport în cadrul procesului de luare a deciziilor şi
învăţare.
 Liderul echipei: - Facilitează luarea deciziilor - Facilitează schimbul de informaţii
Învăţarea în cadrul echipei (educaţie, instruire):
Membrii echipei instruiesc alţi membrii în legatură cu aspecte ale îngrijirii.
. Negocierea : Proces de suport în cadrul procesului de luare a deciziilor în echipa
interdisciplinară . Schimbul de informaţii: Procesul prin care membrii echipei
interdisciplinare interacţionează unul cu celălalt in timpul intalnirilor: formal sau
informal.
Luarea deciziilor :  Cel mai important proces în cadrul întâlnirilor echipei
interdisciplinare  Decizii imediate  Decizii pe termen lung
Caracteristici esențiale ale echipei ideale:  scop comun ;  membrii își cunosc
propriile roluri și ale celorlalți, se sprijină reciproc, îi completează pe ceilalți în
aptitudinile și personalitățile lor;  existența unui lider  membrii au abilități de
comunicare, gestionare a timpului și a documentelor.
Dezvoltarea relațiilor de prietenie. Realizarea succesului atât pentru echipă cât și
pentru individ
Concluzii  Un sistem comun de valori care să aibă un limbaj specific de
comunicare reprezintă cheia succesului în comunicarea din cadrul echipelor medicale
și non-medicale; 
Comunicarea ineficientă în echipa de îngrijire este una dintre cauzele majore de erori
medicale;
efectele unei comunicari eficiente:
 Creșterea satisfacției pacienților și a personalului;  Creșterea credibilității unității
sanitare și încrederii în serviciile medicale oferite de către aceasta;  Creșterea
eficacității și eficienței serviciilor medicale;  Tehnologia începe să aibă un rol
important în comunicarea din cadrul echipelor multidisciplinare prin creşterea
conectivităţii între membrii şi prin facilitarea transmiterii de informaţii legate de
pacient.  Definirea unui scop clar, focusarea pentru atingerea scopului și a
obiectivelor, având ca mijloace de măsurare indicatori de eficacitate și eficiență.
Îmbinarea perspectivelor diferite, maximizarea punctelor forte și a cunoștiintelor din
partea mai multor profesionisti și sectoare de activitate medicala.

S-ar putea să vă placă și