Importanța comunicării între medic și pacient

Se stie ca medicina este o profesie care se bazeaza foarte mult pe

comunicare, fiind unul dintre cei mai relevanți indicatori ai competențelor
medicale. Din studiile ultimilor ani, rezultă faptul ca o bună comunicare medic-
pacient poate avea un impact benefic asupra stării de sănătate a pacientului,
precum și asupra creșterii gradului de siguranță si satisfacţie a pacientului.
Nevoia de comunicare este evidentă si necesară, la fel si cerințele pacienților
de a primi informații mult mai bine structurate. In acest sens, este important ca
personalul medical sa practice mai mult procesul de comunicare si relaționare cu
pacientul. Aceasta implică cunoștințe, abilitatea de a obtine informații, capacitate
de relationare interpersonală. Procesul de prestare a serviciilor de îngrijiri de
sănătate trebuie sa fie conform cu exigențele pacientului. Realizarea unui
asemenea desiderat implică identificarea tuturor conexiunilor personalului sanitar
cu beneficiarii serviciilor medicale. Din păcate, mediul in care se desfășoara actul
medical nu e intodeauna propice comunicarii. Cauzele sunt numeroase si țin de:
lipsa de timp, supraaglomerarea, diferentele de cultura, anxietate din partea
pacienților, teama de conflict si de reclamații, aseptari nerealiste.
Comunicarea urmăreşte patru scopuri principale:
1) Să fim receptaţi (auziţi sau citiţi)

2) Să fim înţeleşi

3) Să fim acceptaţi

4) Să provocăm o reacţie (o schimbare de comportament sau atitudine).

Relaţia medic-pacient reprezintă cadrul în care se desfăşoară actul medical.
Poate fi considerată ca o relaţie: Socială, Psihologică, Culturală. Orice medic
trebuie nu doar să aibă cunoştinţe practice despre starea medicală a pacientului, dar
şi să fie familiarizat asupra psihologiei individuale a pacientului. Este de datoria
medicului să se facă perceput corect de către pacienţii săi pentru a fi cunoscute
caracteristicile rolului şi statutului de practicare a medicinei în societatea
contemporană.
Pentru practicarea profesiunii medicale sunt necesare aptitudini deosebite.
Unele dintre ele au un caracter general sau comun oricărei activităţi intelectuale şi
se bazează pe existenţa aptitudinii generale a inteligenţei superioare. Aptitudini
particulare necesare profesiunii medicale sunt: spiritul de observaţie, abilitatea de a
comunica, acordarea unei valori importante demnităţii condiţiei umane, răbdarea şi
compasiunea, înţelegerea empatică.
Comunicarea în relaţia medic – pacient este foarte importantă în practica
medicală. Motive etice, morale, profesionale, obligă medicul să ofere pacientului
informaţii relevante asupra bolii lor. Comunicarea în relatia medic – pacient
înseamnă a raspunde prompt, onest şi înţelegere la diferite nevoi şi cereri faţă de
actul medical, care va trebui însoţit întotdeauna de conştiinţă etică; viaţa apare ca
valoarea cea mai ridicată a lumii materiale, iar sănătatea reprezintă bunul suprem al
omului, ea nu are preţ. În aceste situaţii felul în care alegem să relaţionăm cu
pacientul în funcţie de situaţia în care ne aflăm ne poate fi de mare ajutor dacă
înţelegem rolul comunicării. Comunicarea este un instrument pe care-l folosim zi
de zi, în mediu familial, de serviciu, de prieteni şi poate fi îmbunătăţită în timp,
prin practică şi antrenament.
Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei terapeutice,
înţelegerea perspectivei pacientului, explorarea gândurilor şi emoţiilor acestuia şi
ghidarea acestuia în rezolvarea de probleme. Cadrele medicale trebuie să se
aproprie şi să-i cunoască mai bine pe beneficiarii îngrijirilor, să ofere îngrijiri mai
bune, individualizate, complete şi continue. Altfel spus, ar fi de preferat ca
pacienţii să fie trataţi necondiţionat. Boala este ruperea echilibrului armoniei, care
se traduce prin suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie
nouă, provizorie sau definitivă. O persoană “intra în boală” cu un anumit tip de
sistem nervos şi de temperament, cu un anumit caracter şi inteligenţă, cu o anumita
ereditate, cu complexe şi păreri preconcepute, cu un anumit orizont cultural şi de
aceea bolnavul ia diverse atitudini faţă de boală, dar în acelaşi timp şi faţă de
echipa medicală: încredere, stimă, simpatie, însă – posibil – şi îndoială, teamă,
dispreţ, ură. Competenţa profesională se demonstrează prin cunoştinţe teoretice
aprofundate şi capacitatea de a le aplica într-o activitate creatoare, de îngrijire
individualizată, personalizată, competentă şi umană.
Componenţele esenţiale ale comunicării terapeutice sunt: Confidenţialitatea,
Caracterul privat, Respectul pentru limite, Dezvăluirea de sine, Atingerea,
Ascultarea activă, Utilizarea abilităţilor de observare.
În concluzie, comunicarea contează. Comunicarea facilitează realizarea unei
relaţii de încredere medic-pacient, a unei adevărate alianţe cu scopul îmbunătăţirii
calităţii vieţii şi a stării de sănătate a pacientului, şi, de ce nu, a creşterii
prestigiului medicului. Relaţia medic – pacient se bazează pe o comunicare
adevărată, autentică. Comunicarea autentică implică o ascultare în care eşti atent la
cuvintele, valorile şi lumea interioară a celuilalt.

Gheorghiță Cătălina. Grupa 102.

Calificare: Asistent Medical