Utilizarea mass-media în

promovarea sănătății
Oamenii trebuie informati cu privire la sanatate si modul lor de viata , avand ca obiectiv prevenirea imbolnavirilor inainte ca
procesele de deteriorare a sanatatii sa inceapa. In domeniul sanatatii oamenii asteapta de la cadrul medical informatii cu privire la
promovarea sanatatii. După OMS promovarea sănătăţii înseamnă procesul de punere în practică a intervenţiilor desemnate să
prevină îmbolnăvirile. Deoarece de-a lungul timpului procesul de promovare a sănătăţii căpătase mai multe definiţii, temenul
începuse să-şi reducă din semnificaţie şi consistenţă. Definiţia cea mai nouă adoptată de OMS se inspiră chiar din definiţia OMS a
sănătăţii cu privire la “modelul pozitiv” de sănătate şi anume: promovarea sănătăţii este procesul care permite oamenilor sau le
dă posibilitatea să-şi îmbunătăţeascăşi săşi intensifice controlul asupra propriei lor sănătăţi. Este procesul care „adaugă ani vieţii şi
viaţă anilor” Premizele pentru promovarea sănătăţii sunt:
1. Procesul de promovare a sănătăţii recunoaşte în mod explicit caracterul intersectorial al determinismului sănătăţii şi pune în
evidenţă rolul guvernului, acţionând împreună cu acesta la satisfacerea şi echilibrarea în populaţie a principalelor necesităţi: pace,
adăpost, hrană, căldură, educaţie, venit etc. 
2. Promovarea sănătăţii a devenit în ţările dezvoltate un domeniu prioritar, deoarece sa observat că în serviciile curative
supertehnologizate se consumă foarte multe resurse, iar de ele nu beneficiază decât un număr redus din populaţie, în timp ce
acţiunile de promovare a sănătăţii sunt mai ieftine şi de ele beneficiazăpe termen lung întreaga populaţie. 
3. Promovarea sănătăţii pune accent pe modelul „pozitiv” al sănătăţii, un concept nou, diferit de modelul biomedical – clasificat
drept un concept „negativ” de descriere a sănătăţii.
4. Modelul ştiinţific de definire a sănătăţii – „model negativ” are următoarele caracteristici: a. Este un model biomedical,
sănătatea fiind privită ca fiind proprietatea fiinţei biologice şi nu a persoanei. b. Este reducţionist-conform acestui concept,
afectarea sănătăţii nu ia în considerare contextul (bolnavul), ci boala. c. Conform conceptului mecanicist al modelului negativ de
sănătate, omul este privit ca o maşinărie ce se poate defecta. d. Caracterul allopatic din cadrul modelului negativ de sănătate
presupune că fiecare boală poate beneficia de tratament medicamentos.
Noul concept despre sănătate sau „modelul pozitiv” al sănătăţii are următoarele caracteristici: 
1. Sănătatea este privită ca o stare de bine din punct de vedere fizic, mintal şi social, ea nu înseamnă numai absenţa bolii sau a
infirmităţii. 
2. Sănătatea este o stare de bine din punct de vedere fizic – presupune că individul munceşte, se hrăneşte, se odihneşte, îşi
desfăşoară activitatea în condiţii bune. 3. Sănătatea este o stare de bine din punct de vedere mintal-emoţional, însemnând faptul
că omul nu trăieşte într-un climat de violenţă, nu este confruntat permanent cu stări ca frică, deprimare, nelinişte, anxietate şi are
o bună capacitate de a face faţă stresului zilnic. 4. Starea de bine din bunct de vedere social se referă la abilitatea de a realiza şi a
menţine relaţiile interumane în societate. Întreţinerea relaţiilor interpersonale ajută individul să se integreze în familie,
colectivitate, societate. 5. Sănătatea este şi starea de bine din punct de vedere spiritual; acest concept se referă nu numai la
credinţa religioasă dar şi la obiceiurile şi principiile personale care ajută la crearea liniştii sufleteşti, a unui mediu favorabil
sănătăţii.
Referindu-ne la sănătatea societăţii conceptul defineşte necesitatea asigurării egalităţii şanselor în faţa sănătăţii. Este imposibil să
fi sănătos într-o societate bolnavă care nu furnizează resursele pentru nevoile fizice şi emoţionale de bază. 
1.2. Componentele promovării sănătăţii. Promovarea sănătăţii cuprinde trei sfere de activitate care se intersectează realizând
sectoare de acţiune comună: educaţia pentru sănătate, prevenţia sănătăţii, protejarea sănătăţii. 
1.2.1.Educaţia pentru sănătate Educaţia pentru sănătate reprezintă cel mai important instrument al promovării ănătăţii şi este
definită ca fiind activitatea de comunicare care are ca scop creşterea stării de bine şi prevenirea sau diminuarea bolii la indivizi şi
grupuri populaţionale, prin influenţarea în mod favorabil a atitudinilor, credinţelor, cunoştinţelor şi comportamentelor, atât a
celor care deţin puterea cât şi a comunităţii în general. Cel mai important obiectiv al educaţiei pentru sănătate este de a
„împuternici” indivizii şi grupurile din comunitate asupra propriei lor sănătăţi. Pe lânga aceasta, educaţia pentru sănătate îşi
propune ca sănătatea să nu mai fie privită ca responsabilitate exclusivă a sectorului sanitar, ci ca responsabilitate a fiecărui individ
în parte. Cei care primesc educaţie pentru sănătate trebuie să devină la rândul lor, furnizori de educaţie pentru sănătate.
Modalităţile de acţiune ale educaţiei pentru sănătate sunt fie orientate asupra bolii, fie orientate spre factorii de risc, fie orientate
spre menţinerea sănătăţii. 
1.2.1.1.Educaţia pentru sănătate centrată pe boală: În acest model de educaţie se intervine prioritar asupra unei anumite boli,
acţionând invariabil asupra factorilor de risc asociaţi acestei boli. Evaluarea procesului sau a rezultatelor unui asemenea program
de educaţie va fi greu de realizat deoarece de exemplu, într-o comunitate pot exista în acelaşi timp atât un program de prevenţie
Liderii acestor iniţiative separate pot aborda însă, după cum se observă în tabelul de mai jos, o serie de factori de risc care se
suprapun şi atunci populaţia se poate simţi „dezorientată” în faţa avalanşei de informaţii care decurg din aplicarea acestor
programe. Lipsa de comunicare între liderii programelor de educaţie centrată pe o boală, poate reduce mult complianţa maselor. 
1.2.1.2.Educaţia pentru sănătate orientată spre factorii de risc: Acest tip de educaţie pentru sănătate are ca scop eliminarea
factorilor de risc specifici pentru a preveni diversele boli cu care aceşti factori sunt asociaţi.
1.2.1.3.Educaţia pentru sănătate orientată spre menţinerea sănătăţii: Sănătatea pozitivă-fizică-mintală-socială Factorii care
determină sănătatea: -medicali -socio-economici -biologici -comportamente, - stil de viaţă etc. 
1.2.1.4. Marketingul social utilizat în campaniile de educaţie pentru sănătate În mod tradiţional campaniile de educaţie pentru
sănătate s-au realizat bazându-se pe credinţa că informaţiile difuzate de promotorii sănătăţii ajung la nivelul populaţiei care,
însuşindu-şi aceste informaţii, îşi va îmbunătăţi cunoştinţele şi îşi va schimba atitudinile şi comportamentul. Marketingul social a
fost adoptat în promovarea sănătăţii pentru că aceasta trebuie facută în mod diferit, în funcţie de diversele categorii de populaţie.
Marketingul social a fost definit de Kotler şi Zaltman în 1971 astfel:„Folosirea principiilor şi tehnicilor marketingului pentru a reuşi
introducerea unei cauze sociale, a unei idei sau a unui comportament în populaţie, punând accentul pe nevoile şi dorinţele
consumatorilor”.
1.2.1.4.1. Principiile marketingului social în promovarea sănătăţii:
1.Marketingul social nu urmăreşte profitul ci se face în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei. 
2.Sănătatea nu este un produs, nu este tangibilă, deci nu este ceva care se poate vinde sau cumpăra. 
3.Marketingul social nu este un mecanism financiar.
4.Marketingul social este heterogen iar “produsul de vânzare” este diferit pentru persoane diferite.
5. În marketingul social mesajele pot fi contradictorii (ex:publicitate pentru o anumită marcă de ţigări, versus publicitate
antitabagică).
1.2.2. Prevenţia (profilaxia) Prevenţia reprezintă ansamblul de măsuri luate de individ, familie, societate, stat, care au ca
scop promovarea sănătăţii, ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor, reducerea consecinţelor bolilor (incapacitate, invaliditate,
handicap) şi reducerea deceselor premature. La noi in tara , promovarea sanatatii se face mai mult prin televiziune si prin presa
scrisa. Alimentatia sanatoasa reprezinta o parte componenta a stilului de viata sanatos prin care se asigura calitatea vietii si se
previne aparitia dezechilibrelor nutritionale. Obiceiurile alimentare sunt reprezentate de comportamentul alimentar al
pacientului. Cele mai frecvente greseli de alimentatie se pare ca sunt in prezent folosirea unor alimente bogate in grasimi,
produse bogate in glucide, consumul de alcool si bauturi dulci dar si​​ consumul de alimente noaptea. Alimentatia hipercalorica tip
“fast-food” reprezinta un pericol din ce in ce mai mare pentru sanatatea pacientilor. 
CONCLUZII :  

Oamenii trebuie informati cu privire la sanatate si modul lor de viata, avand ca obiectiv prevenirea imbolnavirilor inainte ca
procesele de deteriorare a sanatatii sa inceapa. 

Fumatul, alimentatia nesanatoasa, alcoolul, habitatul, au un rol foarte important , influentand starea de sanatate a pacientului. 
 Promovarea sanatatii reprezinta punerea in practica bazata pe informatie a interventiilor desemnate sa promoveze sanatatea.  

Principiile promovarii sanatatii : Implica populatia ca un intreg; este orientata asupra determinantilor sanatatii ; foloseste
metode/abordari diferite, complementare; urmareste asigurarea participarii publice; implicarea cadrelor medico-sanitare.  

Preventia este cel mai eficace tratament.  

Educatia pentru sanatate consta in programe planificate pentru ca oamenii sa invete despre problemele legate de sanatate cu
scopul de a favoriza asumarea unor modificari voluntare ale comportamentelor  
Principii importante in actiunile de educatie pentru sanatate:
-mesaj clar ; mesaj care poate fi inteles ; mesaj adaptat mediului (fond si forma ) ; 
-evitarea mesajelor care folosesc frica, judeca comportamente ; 
-sublinierea aspectelor pozitive ; comunicarea in dublu sens ; 
-participarea grupului tinta; un singur mesaj nu este sufficient, el trebuie repetat, in forme diferite.  

Canalele de comunicare pot fi :orale (conversatia fata in fata, telefonica); scrise sau alte mijloace (radio, televiziune, ziare, posta
electronica).