COMUNICAREA

TERAPEUTICĂ
 Comunicarea terapeutică trebuie văzută ca o interacţiune dintre
medic/asistentul medical şi pacient, în cursul căreia
medicul/asistentul medical se focalizează pe nevoia pacientului
de a promova un schimb eficient de informaţii. Comunicarea cu
pacientul trebuie să fie concordanţă cu starea lui actuală, cu
posibilităţile lui de înţelegere şi asociată cu elemente de sprijin
pentru a influenţa pozitiv evoluţia bolii sale.
 Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei terapeutice,
înţelegerea perspectivei pacientului, explorarea gândurilor şi emoţiilor
acestuia şi ghidarea acestuia în rezolvarea de probleme. Cadrele medicale
trebuie să se aproprie şi să-i cunoască mai bine pe beneficiarii îngrijirilor,
să ofere îngrijiri mai bune, individualizate, complete şi continue. Altfel
spus, ar fi de preferat ca pacienţii să fie trataţi necondiţionat.
 Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferinţă
fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie
sau definitivă. O persoană „intră în boală” cu un anumit tip de sistem
nervos şi de temperament, cu un anumit caracter şi inteligenţă, cu o
anumita ereditate, cu complexe şi păreri preconcepute, cu un anumit
orizont cultural şi de aceea bolnavul ia diverse atitudini faţă de boală, dar
în acelaşi timp şi faţă de echipa medicală: încredere, stimă, simpatie, însă
– posibil – şi îndoială, teamă, dispreţ, ură.
 Competenţa profesională se demonstrează prin cunoştinţe teoretice
aprofundate şi capacitatea de a le aplica într-o activitate creatoare, de
îngrijire individualizată, personalizată, competentă şi umană.
Componentele esenţiale ale comunicării
terapeutice sunt:
 Confidenţialitatea,
 Caracterul privat,
 Respectul pentru limite,
 Dezvăluirea de sine,
 Atingerea,
 Ascultarea activă,
 Utilizarea abilităţilor de observare.
 În concluzie, comunicarea contează. Comunicarea facilitează
realizarea unei relaţii de încredere medic/asistent medical-
pacient, a unei adevărate alianţe cu scopul îmbunătăţirii calităţii
vieţii şi a stării de sănătate a pacientului. Relaţia medic/asistent
medical – pacient se bazează pe o comunicare adevărată,
autentică. Comunicarea autentică implică o ascultare în care eşti
atent la cuvintele, valorile şi lumea interioară a celuilalt.
Tehnici de comunicare terapeutică și
rolul asistentei medicale:
1. Ascultarea activă:

 Asistenta își mobilizează întreaga atenție pentru a înțelege

mesajul pacientului respectând următoarele reguli:
-stă în fața pacientului când vorbește,
-îl privește în ochi pentru a-i demonstra dorința de a-l asculta,
-nu face mișcări care ar putea distrage interlocutorul,
-îl aprobă când spune lucruri importante.
2. Acceptarea

 Este voința de a asculta mesajul unei persoane, fără a manifesta

îndoială sau dezgust chiar daca sunt divergențe de idei:
-asistenta va manifesta toleranță față de pacient;
-îl va asculta fără să-l întrerupă;
-îi va da o retroacțiune verbală pentru a arăta că înțelege ce-i
spune;
-se va asigura că mesajele sale nonverbale corespund mesajelor
verbale.
3. Întrebările

 Sunt un mijloc direct de comunicare și dau tonul unei interacțiuni

verbale:
- vor fi legate de subiectul discutat;
- vor fi puse într-o ordine logică;
- asistenta va fi atentă să epuizeze un subiect înainte de a trece la
altul;
- asistenta va alege întrebările în funcție de răspunsul
pacientului.
4. Parafrazarea

 Presupune reformularea unor informaţii transmise deja, într-o

formă mai accesibilă pacientului. Parafrazarea este un mod
special de a acorda atenție vorbitorului, implicând capacitatea de
a re-comunica persoanei în cauză cele spuse anterior. Este vorba
de oferirea unui feedback la ceea ce s-a înțeles. “Dacă am înţeles
corect, vreți să spuneți că…”, acesta ar fi un exemplu reuşit de
parafrazare. Este important să-i oferim pacientului senzaţia că-i
înţelegem corect trăirile sau problemele.
5. Clarificarea
 Este un proces ce permite perceperea corectă şi completă a situaţiei,
precum şi definirea problemelor, limpezirea sentimentelor etc.
 Tehnici de clarificare:
 Utilizarea întrebărilor deschise;
 Afirmaţiile/enunţurile trebuie dozate şi adaptate interlocutorului;
 Pentru a înţelege mai bine problema pacientului, este bine să puneţi
întrebări de genul: “Ați putea explica…?”, “Ați putea clarifica…?”,
“Ce părere aveți despre…?”, “Aceasta doriți să spuneți…?”, “Cum vă
face aceasta … să vă simţiți?”, “Ce înseamnă asta… pentru Dvs” etc.
Abilităţile de evaluare ajută la selectarea informaţiei relevante,
necesare pentru a da cele mai bune sfaturi.
6. Focalizarea

 Este centrarea mesajului pe o anumită problemă de sănătate.

Asistenta va ajuta pacientul să nu descrie în termeni vagi
problemele sale.
7. Informarea pacientului

 informațiile vor fi date cu regularitate și la momentul oportun,

 vor fi transmise într-o manieră favorabilă de comunicare cu
pacientul.
 nu se vor divulga informații pe care medicul dorește să nu le
cunoască pacientul.
8. Liniștea

 va permite asistentei și pacientului să-și organizeze gândurile;

 asistenta care asigură liniștea în comunicarea cu pacientul
dovedește că este gata să-l asculte cu răbdare.
9. Recapitularea

 Este o revizuire a principalelor idei discutate. Asistenta începe o

discuție rezumând-o pe precedenta pentru a ajuta pacientul să-și
amintească subiectele abordate.
 Obligația de a păstra confidențialitatea
informațiilor medicale
 Dreptul pacientului la confidențialitatea actului medical și obligația
furnizorilor de servicii medicale de a păstra secretul profesional reprezintă un
aspect extrem de sensibil al practicii medicale, mai ales în unele domenii, cum
ar fi psihiatria. Originile secretului profesional pornesc chiar de la Jurământul
lui Hippocrate.
 Există o serie de aspecte legal ale secretului profesional care includ:
 Obligațiile furnizorilor de servicii medicale și mai ales ale medicilor, de a
proteja informațiile obținute în cadrul actului medical față de persoane
neautorizate.
 Dreptul pacientului de a cunoaște care sunt informațiile pe care medicii le
dețin în ceea ce îi privește.
 Datoria medicilor de a se asigura că în cazul în care pacientul autorizează
dezvăluirea unor informații el este corect informat și aceasta este voința sa.
Consilierea

 Reprezintă, în mod simultan, relația umană, o formă specifică de

comunicare, formă care include ascultarea, activitate ce are ca
scop prevenirea, ameliorarea sau gestionarea situațiilor de criză,
și totodată, o formă confidențială de a acorda ajutor.
 Activitatea de consiliere constă, indiferent de tehnicile utilizate, în:
 a nu intra cu „bocancii” în universul interior al consiliatului;
 a nu prescrie „reţete”;
 a crea un climat favorabil manifestării autentice a
interlocutorului;
 a vedea dincolo de aparenţe;
 a facilita, la nivelul interlocutorului, autocunoaşterea,
autodefinirea, autoevaluare şi formarea abilităţilor de
comunicare;
 a ajuta consiliatul să-şi conceapă propriul scenariu, propriile
strategii acţionale şi propriile opţiuni, în conformitate cu
resursele sale reale, manifeste sau latente, în conformitate cu
resorturile motivaţionale de care dispune.