TEMA 4 COMUNICAREA TERAPEUTICĂ ȘI CONSILIEREA

PACIENȚILOR

1.Componentele esenţiale ale comunicării terapeutice

2.Noțiuni de consiliere necesare pentru a transmite persoanelor, familiilor și grupurilor
de persoane, informații care să le permită să aibă un stil de viață sănătos și să se
autoîngrijească

1.Componentele esenţiale ale comunicării terapeutice

Comunicarea este cel mai important lucru în stabilirea relaţiei cu pacientul, cu

aparţinătorii şi cu ceilalţi membri ai echipei medicale. „A şti să asculţi este prima condiţie a
unui dialog”.
Ca proces important în actul medical, comunicarea este un proces activ de transmitere
şi recepţionare de informaţii, în care cel puţin unul dintre partenerii de comunicare trebuie să
aibă abilităţi de ascultare activă, înţelegere a mesajului şi de a răspunde unor întrebări,
interpretare a limbajului nonverbal, motivare a interlocutorului pentru ca acesta să susţină
conversaţia.
Există trei componente ale comunicării prin intermediul cărora transmitem informaţii
către ceilalţi: verbală, nonverbală şi paraverbală. Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al
cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel
paraverbal (ton, volum, viteza de rostire…) si 55% la nivelul non-verbal (limbajul corpului).
A-i asculta pe pacienţi este la fel de important ca şi a vorbi cu ei!
Indiferent de specialitatea pe care o are asistentul medical, atunci când trebuie să
comunice cu pacientul pe care îl tratează, acesta trebuie să fie atent la ce spune şi, mai ales,
cum spune. Pentru realizarea unei comunicări eficiente are nevoie de timp suficient pentru a
stabili o relaţie cu bolnavul. Empatia în comunicare este şi ea extrem de importantă,
deoarece cu ajutorul ei medicul poate înţelege mai bine prin ce stări trece pacientul şi îl poate
încuraja să se exprime deschis şi neîngrădit. Calitatea informaţiilor obţinute de asistentul
medical în timpul consultaţiilor este strâns legată de abilităţile de comunicare ale medicului şi
ale pacientului.
Relaţia asistent medical-pacient constituie una dintre aspectele fundamentale cu care
se ocupă psihologia medicală. În practica medicală comunicarea are şi un rol terapeutic şi
uneori ne îndreaptă şi către psihologia medicală. Psihologia medicală este “ştiinţa care
studiază psihologia bolnavului şi a relaţiei sale cu ambianţa, legaturile sale subiective cu
pesonalul medico-sanitar şi cu familia; ea priveşte bolnavul nu numai din punct de vedere al
organismului dereglat, ci şi din punct de vedere al subiectivităţii sale, al naturii sale umane”.
În acest context putem spune că a comunica cu pacienţii este un proces complex care cere
atenţie ,timp, efort, implicare, pregătire.
Relaţia asistent medical-pacient reprezintă cadrul în care se desfăşoară actul medical.
Poate fi considerată ca o relaţie: socială, psihologică, culturală. Orice asistent medical
trebuie nu doar să aibă cunoştinţe practice despre starea medicală a pacientului, dar şi să fie
familiarizat asupra psihologiei individuale a pacientului. Pentru practicarea profesiunii
medicale sunt necesare aptitudini deosebite. Unele dintre ele au un caracter general sau
comun oricărei activităţi intelectuale şi se bazează pe existenţa aptitudinii generale a
inteligenţei superioare. Aptitudini particulare necesare profesiunii medicale sunt: spiritul
de observaţie, abilitatea de a comunica, acordarea unei valori importante demnităţii
condiţiei umane, răbdarea şi compasiunea, înţelegerea empatică.
 Comunicarea în relaţia asistent medical – pacient este foarte importantă în practica
medicală. Motive etice, morale, profesionale, obligă medicul/ asistentul medical să ofere
pacientului informaţii relevante asupra bolii lor. Comunicarea înseamnă a raspunde prompt,
onest şi înţelegere la diferite nevoi şi cereri faţă de actul medical, care va trebui însoţit
întotdeauna de conştiinţă etică; viaţa apare ca valoarea cea mai ridicată a lumii materiale, iar
sănătatea reprezintă bunul suprem al omului, ea nu are preţ. În aceste situaţii felul în care
alegem să relaţionăm cu pacientul în funcţie de situaţia în care ne aflăm ne poate fi de mare
ajutor dacă înţelegem rolul comunicării. Comunicarea este un instrument pe care-l folosim zi
de zi, în mediu familial, de serviciu, de prieteni şi poate fi îmbunătăţită în timp, prin practică
şi antrenament.
În ceea ce priveşte, comunicarea terapeutică trebuie văzută ca o interacţiune
dintre asistent şi pacient, în cursul căreia asistentul se focalizează pe nevoia pacientului
de a promova un schimb eficient de informaţii cu asistentul. Comunicarea cu pacientul
trebuie să fie concordanţă cu starea lui actuală, cu posibilităţile lui de înţelegere şi asociată cu
elemente de sprijin pentru a influenţa pozitiv evoluţia bolii sale.
Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei terapeutice, înţelegerea
perspectivei pacientului, explorarea gândurilor şi emoţiilor acestuia şi ghidarea acestuia în
rezolvarea de probleme. Cadrele medicale trebuie să se aproprie şi să-i cunoască mai bine pe
beneficiarii îngrijirilor, să ofere îngrijiri mai bune, individualizate, complete şi continue.
Altfel spus, ar fi de preferat ca pacienţii să fie trataţi necondiţionat. Boala este ruperea
echilibrului armoniei, care se traduce prin suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o
inadaptare la o situaţie nouă, provizorie sau definitivă.
O persoană “intra în boală” cu un anumit tip de sistem nervos şi de temperament, cu
un anumit caracter şi inteligenţă, cu o anumita ereditate, cu complexe şi păreri preconcepute,
cu un anumit orizont cultural şi de aceea bolnavul ia diverse atitudini faţă de boală, dar în
acelaşi timp şi faţă de echipa medicală: încredere, stimă, simpatie, însă – posibil – şi îndoială,
teamă, dispreţ, ură.
Competenţa profesională se demonstrează prin cunoştinţe teoretice aprofundate şi
capacitatea de a le aplica într-o activitate creatoare, de îngrijire individualizată, personalizată,
competentă şi umană.
Componenţele esenţiale ale comunicării terapeutice sunt: confidenţialitatea,
caracterul privat, respectul pentru limite, dezvăluirea de sine, atingerea, ascultarea
activă, utilizarea abilităţilor de observare.
Comunicarea facilitează realizarea unei relaţii de încredere asistent-pacient, a unei
adevărate alianţe cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a stării de sănătate a pacientului, şi,
de ce nu, a creşterii prestigiului medicului/asistentului medical. Relaţia asistent - pacient se
bazează pe o comunicare adevărată, autentică. Comunicarea autentică implică o ascultare în
care eşti atent la cuvintele, valorile şi lumea interioară a celuilalt.

2.Noțiuni de consiliere necesare pentru a transmite persoanelor, familiilor și grupurilor

de persoane, informații care să le permită să aibă un stil de viață sănătos și să se
autoîngrijească

Pacientul nu poate fi implicat în fiecare decizie a actului medical. Pentru că, în

anumite privințe, pacientul nu are competența necesară să sprijine decizia. Însă ne poate spune
dacă are nevoie sau preferă capsule sau lichide, sau dacă e mai bine pentru el sau ea să ia
medicamentul de 2 ori pe zi și nu de 3 ori pe zi. Așa că pacienții pot fi implicați în acest gen
de decizii. Este foarte important ca ei să fie consultați și implicați, dacă este posibil, pentru că
astfel vor respecta mai bine tratamentul. Este o abordare care pune accentul pe comunicarea în
ambele sensuri, atât dinspre cadrul medical spre pacient, dar și invers, fiindcă dialogul joacă
un rol esențial, aducând beneficii tangibile calității și rezultatelor finale ale actului
medical.Această implicare a pacientului în diversele decizii necesare în timpul actului medical
este un aspect cheie al filozofiei îngrijirilor medicale centrate pe pacient.
Încurajarea unei comunicări adecvate de ambele părți este un element fundamental în
construirea unei culturi a îngrijirilor medicale centrate pe pacient, abordare care este din ce în
ce mai promovată de către unitățile medicale care vor să facă saltul decisiv spre un nou nivel
de calitate, eficacitate și eficiență.
Filozofia îngrijirilor medicale centrate pe pacient are patru principii de bază:
 comunicare deschisă și completă – cadrele medicale împărtășesc pacientului, la
timp, informații complete și obiective, într-un mod care este încurajator și util
pacientului, astfel încât acesta să poată participa la luarea deciziilor medicale;
 demnitate și respect – cadrele medicale îi asculta pe pacienți și iau în calcul valorile,
convingerile și preferințele acestora în luarea deciziilor medicale;
 participare – pacienții și familiile lor sunt încurajați și sprijiniți pentru a participa în
actul medical și deciziile pe care le implică;
 colaborare – cadrele medicale, pacienții, familiile lor și conducerea administrativă a
unităților medicale colaborează pentru realizarea unui act medical de înaltă calitate,
eficacitate și eficiență.
Comunicarea adecvată cu pacienții și familiile lor, primul dintre cele 4 principii de
bază ale asistenței medicale centrate pe pacient, a fost inclusă în topul factorilor care
determină gradul lor de satisfacție în privința îngrijirilor medicale primite de către pacienții .
S-a demonstrat că pacienții care sunt încurajați să poarte un dialog cu cei care le oferă
îngrijiri medicale, de exemplu punând întrebări ca să înțeleagă corect și complet informațiile
primite și exprimându-și preferințele pentru un anumit mod de administrare a tratamentului,
sunt mai înclinați și reușesc mai bine să-și accepte problemele medicale, să înțeleagă opțiunile
de tratament, să-și schimbe comportamentul în sensul dorit și să adere mai riguros la
respectarea tratamentului.
Studiile ne arată că atunci când lipsește o comunicare reală, în ambele sensuri,
pacienții resimt aceasta în mod palpabil, iar anxietatea, vulnerabilitatea și sentimentul lipsei
de control se accentuează. Un pacient declara că ”atunci când ai nevoie de îngrijiri medicale,
comunicarea îți aduce alinare, căci a nu știi ce se întâmplă te sperie și mai mult”.
Recomandări pentru cadrele medicale pentru a putea construi ușor o comunicare
optimă cu pacienții:
Pregătește-te înainte de întâlnirea cu pacientul rememorând importanța următoarelor
comportamente adecvate:
 Îi voi acorda acestui pacient întreaga mea atenție.
 Voi asculta cu atenție ce-mi spune pacientul înainte de a-i răspunde.
Crează un climat care favorizează dialogul și stabilirea unei legături:
 Mă voi adresa pacientului folosind numele pe care îl preferă.
 Mă voi prezenta și voi împărtăși câte ceva despre mine.
 Mă voi așeza lângă pacient în loc să stau în picioare
 Voi avea contact vizual cu pacientul.
 Voi fi conștient(ă) de limbajul corpului meu și cum ar putea fi acesta interpretat de
către pacient.
 Îmi voi arăta sprijinul moral față de pacient oferindu-i atingeri de încurajare de câte ori
este posibil.
 Voi verifica că am înțeles corect ce mi-a spus pacientul, reformulând ce a spus acesta
cu cuvintele proprii.
 Voi acorda atenție membrilor familiei care sunt prezenți, recunoscând rolul lor
important în îngrijirea pacientului.
 Oferă informații și confirmă cu pacientul că ai înțeles corect ce-ți spune acesta:
 Voi explica informațiile pe care le transmit și voi acorda pacientului timp suficient să
proceseze și integreze aceste informații.
 Îl voi ruga pe pacient să-mi explice ce a înțeles.
 Îmi voi sprijini pacienții pentru a deveni parteneri în procesul de îngrijire oferindu-le
acces la informații despre procesul de evoluție a bolii lor. Le voi semnala articolele,
site-urile, cărțile, etc., care i-ar putea ajuta îna-și înțelege mai bine condiția medicală.
Cere-i pacientului părerea despre stilul tău de comunicare:
 Înțeleg că fiecare persoană învață în mod diferit.
 Ca să mă asigur că reușim să stabilim un dialog deschis și clar, îl voi întreba pe
pacient dacă modul în care comunic este adecvat din punctul lui de vedere.

În plus de comunicarea verbală, sunt câteva lucruri pe care le puteți face pentru a-i
încuraja pe pacienți să vă abordeze fără temeri și să comunice deschis:
 panouri pentru comunicarea cu pacienții și familiile lor, unde cadrele medicale pot
posta informații utile pacienților, ca, de exemplu, când este programată o anumită
intervenție/radiografie, etc.;
 sisteme de televiziune pentru pacienți, unde se pot difuza filme medicale educaționale;
 carnețele pentru ca pacienții să-și noteze pe loc întrebările pentru medici și asistenții
medicali, pentru a nu le uita până la o eventuală întâlnire cu aceștia;
 campanii/postere “Întreaba-ne! Așa putem să-ți satisfacem mai bine nevoile pentru ca
șederea ta aici să fie cât mai confortabilă!”;
 oferirea unei vestimentații diferențiate pentru diversele categorii de cadre medicale
astfel încât pacienții să știe mai ușor pe cine pot aborda pentru un anumit tip de
problemă;
 panouri cu poze ale cadrelor medicale din echipa de îngrijiri; organizarea unor sesiuni
periodice de comunicare cu familiile.
Comunicarea adecvată se bazează, deci, pe lucruri relativ simplu de pus în practică,
dar foarte eficace în a stabili un dialog real și a construi un parteneriat între cadrele medicale
și pacienți și familiile lor. Acesta este obiectivul fundamental al îngrijirilor centrate pe
pacient.