CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE „RAISA PACALO”

STUDIU DE CAZ

ROLUL COMUNICĂRII
DINTRE MEDIC ȘI PACIENT

ELEVA AMBROSI MARIANA

DISCIPLINA FILOSOFIE
PROFESOR DUMITRAȘ TATIANA

CHIȘINĂU 2019
 Dezvoltarea şi exercitarea abilităţilor de comunicare formează o parte
integrantă a procesului de formare profesională a unui medic. Din studiile
ultimilor ani rezultă că îmbunătăţirea comunicării medic-pacient influenţează în
mod direct actul medical, gradul de satisfacţie al pacientului, precum şi
reducerea numărului de procese de malpraxis. Din păcate însă educaţia formală
pune prea puţin accent pe comunicare, iar studenţii mediciniști nu beneficiază de
pregătire în acest sens.

Apar frecvent discrepanțe între mesajul comunicat de medic şi cel primit

(descifrat de pacient), chiar dacă este evident că relaţia medic-pacient este
importantă şi influenţează orice act medical, de la simpla măsurare a tensiunii
până la psihoterapie. Specialiştii care au analizat fenomenul consideră că există o
oarecare supraevaluare din partea medicilor a abilitaţilor de comunicare, dar şi o
creştere constantă a aşteptărilor/pretenţiilor din partea pacienţilor. Un studiu
realizat în Statele Unite a arătat că, în timp ce 75% dintre medici consideră că au
comunicat la un nivel mulţumitor, doar 21% dintre pacienţi evaluează relaţia
într-un mod similar. Dincolo de cifre, nevoia de comunicare este evidentă, la fel
ca şi cerinţele pacienţilor contemporani de a primi mai multe informaţii şi într-o
manieră mult mai bine structurată. Prin urmare, practicienii nu se mai pot baza
doar pe abilităţile naturale de comunicare, ci au nevoie de o abordare
„ştiinţifică” a procesului de comunicare şi relaţionare cu pacienţii. Aceasta
implică cunoştinţe, abilitatea de a obţine informaţii de la pacienţi, capacitatea de
relaţionare interpersonală pentru a înţelege şi răspunde la grijile şi emoţiile
pacienţilor. Comunicarea nu include doar cuvinte, elementele care contează fiind
mai multe: numărul cuvintelor, gesturile şi poziţia corpului, distanţa și
poziționarea în cabinet, privirea și fizionomia, empatia etc.

Din păcate, mediul în care se desfăşoară actul medical nu este întotdeauna

propice comunicării. Barierele sunt numeroase şi ţin de: lipsa de timp,
supraaglomerare, diferenţele de cultură şi sex, anxietate din partea pacienţilor,
teama de conflict şi de reclamaţii, aşteptări nerealiste, limbajul prea tehnic etc.
Ar fi o naivitate să credem că toate aceste aspect pot fi uşor de depăşit, mai ales
într-o ţară ca România. Totuşi, simpla alegere a unor cuvinte potrivite,
informarea corectă, tonul calm şi o expresie facială în concordanţă pot avea
efecte majore asupra comunicării cu pacienţii. Fără eforturi deosebite, aceste
aptitudini și atitudini pot fi însuşite şi aplicate de orice practician în aproape
orice situaţie clinică şi pot genera o îmbunătăţire constantă a „legăturii” medic-
pacient, care contează enorm pentru rezultatul actului medical. Orice medic
trebuie nu doar să aibă cunoştinţe practice despre starea medicală a pacientului,
dar şi să fie familiarizat asupra psihologiei individuale a pacientului.
 PROBLEMĂ APĂRUTĂ ÎNTRE MEDIC ȘI PACIENT DIN CAUZA
AMBIGUITĂȚII ȘI FRICII
Deranjată de niște probleme de sănătate, o tânără a mers la medicul de
familie pentru a afla cauza. Simptomele pe care le avea sunt: mâni și picioare
reci, slăbăciune, paliditate și puls foarte rapid. Medicul a decis că este nevoie
urgent de a efectua proba sângelui, bănuid că cauza ar fi prezența anemiei.
Primind rezultatele analizei presupunerile medicului s-au adeverit. Tinerei
i-a zis că cauza stării acesteia este nivelul scăzut de globule roșii și i-a recomandat
ca tratament administrarea suplimentelor de fier și anume consumul de alimente
ce conțin o cantitate mare de fier — acestea sunt: sfecla roșie, spanacul, soia,
migdalele.
Pacienta a înțeles cum și cu ce trebuie să se alimenteze, dar mai puțin boala
care o deranjează, înafară de faptul ca nivelul de globule roșii în sânge este
scăzut. S-a simțit incomod să întrebe de medic denumirea bolii întrucât acesta
era un domn sever și puțin agresiv care vorbea succint fără prea multe detalii.
Părăsind cabinetul doctorului, tânăra pacientă a încercat să decodifice
cumva scrisul nedeslușit din cartela medicală unde i s-a scris boala și
tratamentul. Citind printre rânduri aceasta a citit „leucemie”. Nefiind informată
aceasta nu avut o reacție șoc, însă mergând acasă și dând vestea părinților aceștia
s-au panicat și au început a plânge. Nu mai știau ce să facă și cum să procedeze,
însă au decis să meargă la un profesor universitar în medicină. Profesorul de
asemenea a efectuat analize a sângelui depinstând aceași boală-anemie. Acesta a
vorbit tinerei și părinților acesteia că problema nu este leucemia ci anemia. Le-a
explicat că aceasta a apărut din cauza alimentației nesănătoase și că în procesul
de dezvoltare organismul nu are rezerve suficiente de fier. Le-a oferit un
tratament iar după 3 săptămâni a invitat tânăra din nou pentru a observa dacă
sunt ameliorări.
În concluzie pot spune că un medic trebuie să fie receptiv ca să acorde mai
multe întrebări pacienților pentru a afla, pe lângă patologia pe care o poate avea,
starea psihologică a acestora. Medicul trebuie să fie capabil să asculte și să aibă
răbdare pentru fiecare pacient. Atunci când vorbește cu un pacient, mesajul
trebuie să fie cât mai clar și să evite întreruperile sau elementele care distrag
atenția. Nu trebuie să ridice tonul sau să vorbească cu superioritate pentru nu a
motiva pacientul să se închidă și îi fie frică să vorbească. o comunicare eficientă
implică mai mult decât un schimb de informaţii. Când procesul de comunicare
este executat corect, acesta favorizează încrederea, sudând și îmbunătăţind
relaţiile interpersonale dintre membrii echipei. Comunicarea este cheia spre a
deveni un bun specialist și spre a câștiga încrederea oamenilor.