Sunteți pe pagina 1din 13

Educația pentru

sănătate a tinerilor și
studenților REALIZAT:MUTELICĂ
M.
VERIFICAT:GRIBINCEA
B.
Educația pentru sănătate este o preocupare de maximă importanță a  medicinii omului
sănătos care constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitară al diferitelor grupuri
de populație , precum și mijloacelor și procedeelor educativ-
sanitare necesare formării unui comportament sanogenic.
Obiectivul de bază al educației pentru sănătate constă în formarea și dezvoltarea în
rândul populației, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei concepții și a unui
comportament igienic, sanogenic în scopul apărării sănătății, dezvoltării armonioase
și fortificării organismului.
„Educația pentru sănătate” este singura disciplină cu conținut detaliat privind
dezvoltarea și sănătatea tinerilor. 
Anual, 3.600 de fete cu vârsta de 15-19 ani, din Moldova, rămân însărcinate neplanificat.
Totodată, 18,7% dintre adolescenți au fost implicați în mod repetat în agresiuni fizice, în timp ce
6,1% dintre adolescenții de 11-17 ani fumează în mod constant. Sunt statistici care demonstrează
încă o dată cât de necesare sunt acțiunile de informare a tinerilor și conlucrarea familie-școală-
autorități, pentru a preveni comportamentele de risc în adolescență. 
Există trei tipuri de educaţie pentru sănătate:
 formală
 nonformală
  comportamentală
1. educaţie pentru sănătate formală
care este rezultatul unui proces planificat de transmitere de experienţe, cunoştinţe, ce
vizează toată populaţia, necesită efort de predare-învăţare şi educatori.
2. educaţia pentru sănătate nonformală
vizează componentele din conduita individului care se formează prin experienţă
sau ,nu necesită efort cu caracter de educaţie, de transmitere a cunoştinţelor; este
realizată de familie şi comunitate.
3. educaţie pentru sănătate comportamentală
cuprinde educaţia pentru sănătate conform normelor sociale şi educaţia pentru
dezvoltarea sănătăţii publice şi promovarea
comportamentelor favorabile sănătăţii, principalele obiective 
educaţioale vizând dezvoltarea cunoştinţelor,aptitudinilor, atitudinilor şi a
convingerilor ce vizează sănătatea.
Principiile educației pentru sănătate

   al Priorităţii cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii cu
atât rezultatele în starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune.
 Al specificităţii şi autorităţii se consideră că educaţia făcută de persoane
specializate are impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic.
 Al Integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a
statului.
Impactul asupra tinerilor

Fără educație pentru sănătate, tinerii vor primi doar informații distorsionate, pe care,
de obicei, le iau din internet sau de pe stradă. Studiile arată că tinerii își încep viața
sexuală la 17 ani ,iată de ce școala trebuie să-i pregătească până la această
vârstă. Părinții deseori au cunoștințe limitate și nu pot oferi copiilor informația de
care au nevoie, sau simt un disconfort când vine vorba de discuția cu copilul despre
relații sexuale.
În Republica Moldova locuiesc peste 330 000 de adolescenți cu vârsta cuprinsă între
10 și 19 ani. Din cauza migrației părinților, mulți dintre adolescenți duc lipsă de
comunicare, de educație de calitate și adecvată vârstei, fiind expuși riscurilor de
sănătate și de comportament.

S-ar putea să vă placă și