Profilaxia primară

Prevenția poate să fie definită ca reprezentând totalitatea acțiunilor întreprinse în absența

bolii pentru a menține această situație o perioadă cât mai îndelungată de timp. Prin prevenție se
înțelege ansamblul de măsuri medicale, sociale, economice, tehnice și politice, incluse în acțiuni
loco-regionale, naționale sau colaborativ-internaționale, prin care se asigură reducerea riscurilor de
apariție și extindere a unei boli la nivel populațional.
Profilaxia primară constituie preocuparea prioritară a medicinei preventive și are ca
obiective principale: supravegherea epidemiologică populațională, bazată pe programe,
multidisciplinară, realizând cunoașterea factorilor de agresiune pentru sănătate; depistarea
indivizilor sau a segmentelor de grup populațional cu risc major față de acțiunea anumitor factori de
agresiune; elaborarea, aplicarea și evaluarea eficienței medicale și social-economice a unor metode
și mijloace de neutralizare a acțiunii factorilor de agresiune și de realizare a protecției sănătății
populaționale.
Conceptul de prevenire a fost elaborat cu mii de ani în urmă, chinezii find printre primii
care, apreciind avatajele profilaxiei, nu plăteau medicul decât dacă îngrijirile acestuia reușeau să
împiedice apariția bolii.
Măsurile de preventive și combatere în bolile cu etiologie infecțioasă cuprind, conceptual și
faptic, trei grupuri de măsuri:
1. Ameliorarea rezistenței populației expuse față de riscurile de origine exogenă și
endogenă: măsuri de igienă, nutriție, imunizări, chimioprofilaxie, factori psihologici,
activitate fizică ordonată;
2. Ameliorarea calității mediului și diminuarea până la eliminarea riscurilor
infecțioase ambientale: sanitație, igiena aerului, apei, alimentelor, controlul asupra vectorilor
și animalelor vectoare;
3. Ameliorarea funcționalității sistemului de sănătate astfel încât să crească
probabilitatea, eficacitatea și eficiența primelor două: acces la rețeaua sanitară, posibilități de
depistare și izolare precoce, educație, implicare socială, legală politică și administrativă.
Principii de profilaxie ce se bazează pe combaterea obiceiurilor dănătoare (supraalimentație,
sedentarism, consum excesiv de alcool) se găsesc în lucrările lui Hoffman (1715), Tissot (1767),
Sinclair (1801), rămânând de actualitate și în zilele noastre.
Prevenirea primară este puternic influențată de motivațiile individuale și de modificări ale
mediului, implementarea de măsuri la nivel individual și social fiind condiționată de un complex de

1
factori, dintre care cel psihologic nu este nici ultimul și nici cel mai de neglijat. Fundamentarea
recomandărilor în acest tip de profilaxie s-a făcut la mult timp de la apariția ideilor.
În ceea ce privește profilaxia legată de observații, aplicarea măsurilor prescrise a dus la
rezultate concrete încă dinaintea de cunoașterea cauzei. Studiile lui Panum, Budd și Snow au adus
date importante privind modul de propagare a rujeolei, febrei tifoide și holerei, cu mult înaintea
identificării agenților etiologici specifici acestor afecțiuni. În 1755, Lind a demonstrat prevenirea
scorbutului prin adminstrarea de vitamină C, lucru valabil și în alte boli carențiale, precum pelagra
și beriberi.
Epidemiologia, în cadrul medicinei preventive, este considerată o disciplină de bază, o
ramură fundamentală a medicinei colectivităților, alături de igienă și medicina socială.
Pneumoniile virale sunt dificil de prevenit. În cazul virozelor există vaccinuri, fiind o
metodă de profilaxie specifică. Se mai pot utiliza și gamma-globuline. Amantadina poate să fie
folosită în profilaxia gripei.
Profilaxia bolii diareice, în sens larg, implică aplicarea întregului ansamblu de măsuri
preventive și de supraveghere epidemiologică, față de infecțiile intestinale, determinate de
multitudinea de agenți patogeni care le produc. În țara noastră, este în vigoare un plan de măsuri
pentru prevenirea și combaterea bolii diareice acute, cuprinzând:
– Depistarea, izolarea și neutralizarea surselor de infecție. În mod organizat, personalul
din sectorul alimentar, din instituțiile centrale de apă și de îngrijire din sectorul infantil este
supus periodic examenelor bacteriologice. Măsurile de izolare în spital se aplică în funcție
de proveniența celor infectați, după vârstă și forme clinice.
– Măsuri de împiedicare a transmiterii agenților infecțioși. În acest scop se iau măsuri ca

atât igiena alimentelor să fie impecabilă, cât și igiena personală a lucrătorilor, avându-se în
același timp în vedere și ameliorarea igienei comunale.
– Protecția masei receptive. Pentru aceasta nu există imunizare specifică. În anumite

cazuri se poate practica chimioprofilaxia (ex. doxiciclina în doză de 100 mg/zi). Este totuși
de preferat să se păstreze o igienă personală și alimentară bună.
În clinică, am întâlnit cazuri de hepatită virală B (VHB). Prin măsurile de prevenție generală
se urmărește să se înlăture sau să se limiteze transmiterea VHB și de aceea se adresează prioritar
populației generale, personalului medico-sanitar și altor grupuri populaționale cu risc major. Printre
aceste măsuri se numără educația populației privind riscul de contaminare (transmitere prin
instrumente de manichiură, pedichiură, tatuaj, bărbierit, prin aplicarea de ventuze cu scarificare;
riscul mamei de a infecta nou-născutul), modalitățile de transmitere a virusului și posibilitățile de
limitare. De asemenea, este recomandată utilizarea materialelor și instrumentelor medicale de unică

2
folosință, screening-ul donatorilor de sânge și de organe, utilizarea echipamentului de protecție de
către cadrele medicale.
Prevenția specifică ocupă un loc special în profilaxia VHB, fiind utilizat imunoglobuline
specifice și vaccinuri. Imunizarea pasivă se realizează cu IgSp sub formă de preparate ce conțin
mari cantități de anticorpi anti-AgHBs. În cazul transmiterii accidentale la personal medical, se
recomandă asocierea IgHB cu vaccin anti-VHB. Vaccinurile la care se apelează sunt vaccinuri
recombinante, folosind AgHBs obținut prin tehnica ADN-ului recombinant, exprimat în culturi de
levuri (cel mai des în România se utilizează Saccharomyces cerevisiae) și înalt purificat.
Pentru persoanele imuno-compromise există recomandări specifice prevenționale, bazate pe
studii controlate, randomizate, pe teste clinice, pe analiza cazurilor. Măsurile de ordin general sunt
completate cu recomandări specifice (chimioprevenție), în funcțe de boală, de agentul oportunist
infectant, de starea pacientului, de ceea ce se urmărește: prevenția expunerii, a bolii sau a
recurențelor.