Istoria parfumului

Totul are o istorie iar parfumul nu face excepție!

Cuvântul în sine are propria sa istorie, provenind din latinescul “fumus/per

fumum” = “fum/prin fum”. Una dintre cele mai vechi întrebuințări ale parfumului a fost
utilizarea sa în cadrul ceremoniilor religioase, când preoții ardeau ierburi aromatice,
tămâie sau smirnă, colectate de la arbori, pentru câștigarea favorurilor diferitelor
divinități.
Arta preparării parfumurilor a luat naștere în Egiptul Antic și Mesopotamia.
Regina Hatshepsut a Egiptului a fost prima care în jurul anul 3000 i.Hr. a început
utilizarea parfumului în scopuri personale, trimițându-și oamenii de-a lungul coastei
Mediteranei să caute și alte arome decât cele utilizate în mod normal în ceremoniile
religioase. Tot egiptenii sunt cei care au inventat sticla și au realizat primul recipient de
păstrare a parfumului în jurul anului 1000 i.Hr. De altfel, se pare ca sticla de parfum
reprezintă prima utilizare pe scara largă a recipientelor din sticlă. Astfel de recipiente se
bucurau de mare stimă și au fost găsite în mormintele persoanelor de rang înalt precum
faraoni, regi sau regine.
Primul chimist din lume a fost o femeie, Tapputi, o preparatoare de parfumuri
menționată pe tăblițele cuneiforme din mileniul II i.Hr. din Babilon. Ea utiliza flori,
uleiuri, obligeană și alte plante aromatice, pe care le distila și le filtra, repetând procedura
de nenumărate ori.
Parfumul a fost introdus și în cultura Chinei antice, a hindușilor, israeliților,
cartaginezilor, arabilor, grecilor. De curând, în anul 2005, arheologii au descoperit în
localitatea Pyrgos din Cipru, cele mai vechi parfumuri de pe glob, având o vechime de
4000 de ani. În acea epocă, oamenii foloseau ierburi și condimente precum coriandru,
mirt, migdale, rășină de conifere, bergamot.
Romanii sunt cei care au rafinat arta producerii parfumului. Utilizau diferite
arome în apa de baie, la festivități, pentru parfumarea hainelor, draperiilor, pernelor,
lumânarilor. Obișnuiau chiar să dea drumul din colivii unor păsări care purtau mici
recipiente cu parfum astfel încât mirosul se răspândea în aer ori de câte ori acestea băteau
din aripi.
În secolul IX, un chimist arab, Al-Kindi, a scris „Cartea chimiei parfumurilor și
distilării” care cuprindea peste 100 de metode și rețete de preparare a parfumurilor și
descriea recipiente pentru fabricarea acestora, cum ar fi alambicurile. Chimistul persan
Avicenna este primul care, la începutul secolului XI, a intodus pe scară largă procesul de
extragere a uleiului din flori prin distilare, care astăzi este considerată cea mai frecventă
procedură, el experimentând în primul rând cu flori de trandafir.
În cultura europeană, parfumul a fost introdus în secolul XIII datorita influențelor
arabe preluate de cruciați. Însă primul parfum modern, realizat din uleiuri parfumate
amestecate într-o soluție de alcool, a fost făcut în 1370, la comanda reginei Elisabeta a
Ungariei și a fost cunoscut în întreaga Europă sub numele de Apă de Ungaria. Parfumeria
a prosperat apoi în Italia renascentistă, iar în secolul al XVI-lea, rafinamentele italiene au
fost preluate în Franța de către parfumierul personal al Catherinei de Medici, Rene le
Florentin. Laboratorul lui era legat de apartamentul reginei printr-un pasaj secret și în
acest fel formulele utilizate nu puteau fi furate. Franța a devenit rapid centrul european de
fabricație a parfumului și cosmeticelor. Cultivarea florilor pentru esențele lor a început în
secolul al XVI-lea și a devenit o industrie majoră în sudul Franței. Mănușile parfumate au
devenit populare în Franța, și în 1656, s-a creat chiar o breaslă a producatorilor de mănuși
și parfumuri. Parfumurile au fost însă utilizate și pentru crearea de otrăvuri, o ducesă
franceză, Marie Angélique de Scorailles, se presupune că ar fi murit atunci când un
parfum-otravă, cu care erau impregnate mânușile ei, a început să fie lent absorbit în corp.
În Anglia, utilizarea parfumului a atins cote maxime în timpurile lui Henric al
VIII-lea și Elisabetei I, în secolul al XVI-lea, iar în Germania, italianul Giovanni Paolo
Feminis a creat în 1706 o apă de parfum numită Aqua Admirabilis, azi cunoscută sub
numele de apă de colonie.
În timpul lui Ludovic al XV-lea, în secolul XVIII, utilizarea parfumului a atins
culmile gloriei. Curtea sa chiar s-a numit „curtea parfumată”. Madame de Pompadour a
ordonat aprovizionarea la palat cu cantități generoase, iar regele a cerut ca apartamentul
său să fie parfumat în mod diferit în fiecare zi. La curtea franceză, parfumul se utiliza pe
piele, haine, mobilier, fiind un substitut al apei și săpunului (!!). Despre Napoleon se
spune că folosea 60 de sticluțe de extras concentrat de iasomie în fiecare lună, iar
Iosefina, utiliza atat de mult parfum de mosk încât 50 de ani după moartea ei, mirosul de
mosk încă mai persista în budoarul ei.
Prin secolul XVIII, a început cultivarea extinsă a plantelor aromatice în regiunea
Grasse din Franța, în Sicilia, și în Calabria, Italia, pentru a putea furniza materia primă
necesară industriei parfumului, aflată în ascensiune. Chiar și astăzi, Italia și Franța rămân
centrul european al concepției și comerțului cu parfum.
Secolul XIX a fost epoca în care a apărut parfumul așa cum îl știm noi în ziua de
azi, și asta, atunci când descoperirile în domeniul chimiei au dus la producerea
parfumului sintetic și a utilizării unor produse de sinteză care să înlocuiască ingredientele
naturale greu de găsit sau foarte scumpe. Alchimia a dat cale liberă chimiei și noi
miresme au fost create, revoluția industrială dinamizând domeniul parfumeriei. În paralel,
tot datorită avansării cunoștințelor în domeniul chimiei a început dezvoltarea industriei
imprimării produselor textile. Însă primul designer care a pus împreună hainele și
parfumul a fost Paul Poiret, la începutul secolului XX. El considera, pe bună dreptate, că
o femeie bine îmbrăcată trebuie să miroasă bine, parfumul adăugându-i farmec și facând-
o mai atrăgătoare. Astfel, designerii au început să dăruiască mici sticluțe de parfum
clienților, și mai târziu, unii dintre ei au descoperit că ar putea face bani frumosi, vânzând
parfum în magazinele proprii. În zilele noastre, un designer de modă nu este complet dacă
nu își leagă numele de lansarea unui parfum propriu. Și nu numai el. A devenit o
obișnuință și aproape o obligație pentru marii actori să-și lanseze propria linie de
parfumuri…
Astăzi nu suntem cu mult mai diferiți de stramoșii noștri. Folosim parfumul în
același fel ca în urmă cu 3000 de ani, aplicându-l pe piele, pe îmbrăcăminte, în
împrospătarea aerului din încăperi dar și ultilizându-l în ceremoniile religioase. Este drept
că folosim ingrediente diferite, sticle diferite și moduri diferite de aplicare a acestuia.
Avem parfumuri solide, sau sticle cu pulverizator. Avem săpunuri parfumate, accesorii de
baie parfumate, creme parfumate, șampon parfumat și multe altele….