LA PEŞTE

Stănică şi Brănel, s-au cunoscut cu mult timp în urmă, la un

„1Mai“ muncitoresc, când au scăpat victorioşi, dintr-o încăierare
pentru mici şi bere, pe atunci produse aproape prohibite.
După douăzeci şi ceva de ani, acum respectabili, pensionaţi
anticipat cu plăţi compensatorii, se plimbau agale pe fostul
bulevard „Victoria socialismului“, astăzi „Carol întâi“.
Mare le-a fost bucuria reântâlnirii, îmbrăţişări pupături şi
studii reciproce. Stănică, tot deşirat şi slăbănog, cu privirea parcă
mai tembelă, iar Brănel mai rotofei, dar sprinten încă la trup şi
minte. Din vorbă-n vorbă au ajuns şi s-au oprit la o bere, servită la
mese scoase pe trotuar. Încurajaţi de aerul primăvăratec, au
hotărât să meargă a doua zi la un pescuit.
Entuziasmaţi, plecară fiecare spre casa lui, să-şi facă
pregătirile necesare. Stănică, scoase dintr-o debara uneltele
pescăreşti de mult uitate şi o rugă pe Clementina, iubita-i
concubină, să-i facă o mămăligă nesărată. Puse în frigider o cutie
de margarină plină cu râme şi vermuşi, cumpărată din vecini de
la un crescător autorizat.
Dimineaţă devreme, Stănică se sculă buimac, se îmbrăcă în
linişte, să nu-şi trezească concubina, luă din frigider pachetul cu
mâncare, PET-ul de 2 litri cu vin. Cutia cu râme şi mămăliga,
punându-le în rucsacul milităresc. Legătura de undiţe şi hârleţul
de infanterist, le fixă de cadrul bicicletei, marca „Ucraina“, cu care
partzanii au răpus fiara fascistă în ultimul Război Mondial. Săltă
în spate rucsacul greoi, pe el în şaua bicicletei şi porni a pedala
către debarcader.
La malul apei, îl găsi pe Brănel în barca tip lotcă, cu vâsle
şi ghionder, pregătind-o de plecare. Descărcă şi bagajele sale, iar
bicicleta o legă de a lui Brănel şi apoi de stâlpul de iluminat. Când
totul fu încărcat în barcă, porniră spre un loc numai de Brănel
cunoscut, cu mult peşte ce abia aştepta să cadă.
Ajunşi la locul cu pricina, un ochi de apă înconjurat de
stufăriş, îşi pregătiră undiţile cu momeala adusă de Brănel.
 Doamna Clementina se sculă cu noaptea în cap, dornică să
revadă serialul telenovelei vizionat aseară şi transmis în reluare la
acceastă oră matinală. Minionă şi gurmandă, bucălată în obraji şi
cu părul pus pe moaţe, îşi aranjă micul dejun, compus din: două
ouă moi, şase felioare de pâine rumenite, patru de parizer,
dulceaţă şi margarina tartinabilă.
Grăbită să nu piardă începutul, porni televizorul, şi intră în
baie pentru o toaletă sumară. Se şi rujă puţin, să fie mai pe placul
faunului din mult îndăgitul serial. Ieşi din baie, cu ochii ţintă la
ecran şi se aşeză pe scaun în faţa copiosului dejun.
La marginea orizontului vizual percepu ceva ce mişcă: de
sub capacul cutiei de margarină ieşau, tiptil, momelile de pescuit
a lui Stănică, probabil dezmorţite de căldura furnizată încă, de
Regia Autonomă de Termoficare.
Un urlet de fiară înjunghiată, sfâşie linştea tihnitului cartier.
Fu ultimul semn de viaţă al Clementinei care leşină, semn
de viaţă auzit şi de fiica ei Voichiţa, aflată la colţul străzii.Venită
val vârtej, strânse mizeria de pe masă în cutia de margarină
legând-o cu elastic şi o trezi pe leşinată cu două palme şi o găleată
cu apă rece.
Revenită complet la viaţă, Clementina analiză situaţia
creiată şi luă o decizie capitală. Crunta răzbunare.

Cei doi pescari, şedeau cu beţele în baltă, aşteptând peştele

ce nu voia să vină. Stănică mai volubil, după ce-şi consumă
pachetul de mâncare şi trei sferturi din sticla de vin, tot căuta să
intre în vorbă cu mai posacul Brănel, ce nu-şi scuza insuccesul la
pescuit.
B: Oare cât o fi ceasul?
S: Păi dacă soarele îi ridicat, de-o suliţă pe cer, cum ziceau
străbunii noştri, să tot fie ora nouă jumate-zece.
Auzi Brănele, mai ştii ceva de Morunaş, amicul tău?
B: Mda, mai ştiu. Muşcă!
S: Dar ce are dom’le a turbat?
 B: Muşcă, muşcă sub apă.
Stănică, se scărpină nedumerit în cap şi încercă timid o întrebare:
S: Voi faceţi baie împreună?
B: Îţi mănâncă râma, dobitocule.
Ah! Strigă Stănică, ridicând undiţa din apă cu cârligul gol.
S: Mai mă’ mprumuţi c’o râmă, a mele zac în frigider, dar
Clementina miloasă cum o ştiu, sper că le-o fi pus, la adăpost de
şocul hipotermic.
Continuând cu pescuitul, Stănică reluă şirul întrebărilor.
S: Vorbeam de Morunaş, mai are firma lui de modă?
B: Mai are. Un peşte.
S: Vai de mine! Şi Voichiţa mea s-a angajat la el.
B: Doi peşti.
S: Ce vrei să spui că fiica mea e proxenetă? Şi repezindu-se
asupra lui Brănel, ca să-l lovească, căzură amândoi în apă.
Tuşind şi scuipând, Brănel îi arătă locul unde văzuse doi
peşti sărind din apă. Conflictul fiind stins cu apa rece a bălţii,
porniră spre mal cu barca trasă după ei.
Ajunşi la mal, cu hainele ude şi pătate de mătasea broaştei,
asemeni costumelor de camuflaj, îşi luară bicicletele de coarne şi
porniră înfriguraţi către casă.
Ciainăria „La Madam Gold“, cu program nonstop, era
aşezată strategic pe drumul ce duce către toate direcţiile, având ca
obiectiv de activitate servirea de băuturi fierbinţi; ceai, cacao cu
lapte, cafea a la Marghiloman, căruţaşilor şi clienţilor ce-ş beiau
adălmaşul.
Atmosfera, primitoare uşor fumurie, era încălzită de doi
instrumentişti ce căntau romanţe la acordeon, voce şi ţambal,
piesa de rezistenţă fiind „Ce ţi-oi face când te-oi prinde“.
Peste drum de ciainărie era amenajată o parcare unde
staţionau atelajele şi vehicolele trase sau împinse cu măna, în
aşteptarea celor ce le conduceau. Aici parcară bicicletele şi cei doi
pescari, atraşi de atmosfera antrenantă degajată din rusticul local.
Cu greu găsiră o masă liberă, unde începură procesul de
degivrare la interior cu ţuică fiartă cu piper. După al treilea rând
de băutură, Stănică aţipi cu capul pe masă, toropit de căldura din
local şi pierzând astfel finalul de concert.
Doi voluntari din echipa de debarasări, îl depuseră pe
Stănică întrun atelaj, iar Brănel dădu căruţaşului adresa de
expediere a coletului. Ajuns la destinaţie Stănică fu descărcat,
predat şi luat în primire de iubitoarea Clementina, care îl aştepta
cu masa pusă.
- Hai Puişor, ştiu că eşti obosit, te-ai sculat cu noaptea în
cap, dar să nu care cunva să te culci nemâncat, uite ţi-am pregătit
macaroane cu parmezan.
Cu privirea înceţoşată Stănică fixa farfuria cu mişcătoarele
macaroane, amintindu-şi de cutia cu râme uitată în frigider.
Cu un efort suprem ajunse în baie, unde deasupra vasului
de toaletă, dădu LA PEŞTE cu succes.