Sunteți pe pagina 1din 21

ANCHETA EPIDEMIOLOGICĂ

ÎN
BOLILE TRANSMISIBILE
Definiţie

Ancheta epidemiologică reprezintă o metodă complexă de


studiu şi practică epidemiologică. Aceasta cuprinde
totalitatea investigaţiilor întreprinse în scopul descoperirii
cauzelor apariţiei şi răspândirii unei boli transmisibile în
populaţia umană, pentru ca pe baza datelor obţinute, să se
instituie măsurile cele mai eficiente în vederea lichidării
acesteia.
Obiective (1)
• Rezolvarea urgenţelor în epidemiologie;
• Culegerea de informaţii asupra stării de sănătate a
populaţiei sṣi a riscurilor la care aceasta poate fi expusă,
în anumite situaţii;
• Cunoasṣterea în timp sṣi spaţiu a potenţialului de factori
de risc, constituţionali sṣi de mediu , implicaţi în
producerea unor maladii netransmisibile;
• Elucidarea aspectelor cu privire la etiologia plurifactorială
a bolilor cu posibilităţi de extindere în populaţie s iṣ o
edificare asupra noţiunii de „urgenţă epidemiologică”;
• Realizarea de prognoze cu privire la evoluţia naturală a
bolilor transmisibile;
Obiective (2)
• Imbunătăţirea programelor naţionale sau internaţionale de
prevenţie sṣi combatere, precum sṣi adaptarea acestora la
noile situaţii ecologice, sociale s iṣ economice;
• Evitarea importului sau exportului anumitor boli
transmisibile;
• Orientarea programelor de pregătire a personalului
medical din domeniul epidemiologiei, igienei, ecologiei
umane sau al organizării sănătăţii publice;
• Imbunătăţirea conţinutului sṣi eficienţei măsurilor
educaţionale ale populaţiei;
• Orientarea producerii materialelor biologice, utilizate în
scop profilactic sau terapeutic;
• Evaluarea eficacităţii măsurilor de prevenţie s ṣi combatere;
Etape

Ancheta epidemiologică se desfăşoară în


general în două etape, şi anume:
► ancheta epidemiologică preliminară,
sumară sau de orientare;
► ancheta epidemiologică definitivă;
Ancheta epidemiologică
preliminară
Ancheta epidemiologică preliminară efectuată de medicul de
familie sau, în unele situaţii, chiar de către cadre medii sanitare
(ulterior este necesar controlul de către medic) urmăreşte trei
obiective majore şi anume:

●stabilirea diagnosticului (de suspiciune sau de certitudine) pe


baza anamnezei epidemiologice, a examenului clinic şi câteodată
chiar pe baza unor investigaţii de laborator;
● stabilirea unor date sumare privind posibilităţile de extindere a
bolii la contacţii din familia sau colectivitatea în care se găseşte
bolnavul sau supectul
● instituirea unor măsuri antiepidemice, cu caracter general care,
aplicate de urgenţă să contribuie la limitarea extinderii bolii şi la
îngrijirea, în cât mai bune condiţii, a suspectului sau bolnavului
Ancheta epidemiologică
definitivă
Ancheta epidemiologică definitivă este ancheta care
urmează anchetei preliminare şi pe care medicul de
circumscripţie (sau epidemiologul) o completează atât prin
investigaţii mai detaliate, de natură mai complexă şi
totodată cu o tehnicitate mai înaltă, cât şi prin măsuri
antiepidemice mai eficiente.

Această anchetă se încheie odată cu lichidarea focarului.

Datele obţinute din aceasta sunt înregistrate în „Fişa de


anchetă epidemiologică a focarului de .........”
Tehnica întocmirii anchetei
epidemiologice (1)
Principalele recomandări privind tehnica întocmirii anchetei
epidemiologice:

○ cadrul medico-sanitar care întocmeşte ancheta


epidemiologică trebuie să fie înarmat cu suficiente cunoştinţe
din domeniul epidemiologiei bolilor infecţioase în general şi în
mod special şi diferenţiat din domeniul celor cu potenţial
epidemiogen locoregional;

○ să abordeze toate obiectivele luptei în focar, acordând însă


o atenţie mai mare acelora care prezintă un interes mai
deosebit în specificul epidemiologic local;
Tehnica întocmirii anchetei
epidemiologice (2)
○ să culeagă cât mai numeroase şi mai variate date, dar să reţină,
prin eliminare, numai pe acelea care sunt esenţiale şi pot servi
pentru rezolvarea problemei;

○ datele reţinute să reflecteze realitatea obiectivă şi cât mai puţin


impresii subiective;

○ să păstreze o anumită moderaţie în interpretarea datelor culese,


iar enunţarea concluziilor să fie bazată pe rezultate certe,
verificabile;

○ să aibă permanent în vedere că ancheta epidemiologică pe care o


întocmeşte constituie un act medico-sanitar şi că poate fi folosită
ulterior atât pe linie medicală, ca o sursă de informaţie ştiinţifică,
cât şi pe linie administrativ-judiciară.
Anamneza epidemiologică (1)
Se realizează prin:

► Convorbiri cu bolnavul sau cu o persoană din anturaj, în cazul în


care bolnavul nu poate da relaţii, stabilindu-se astfel:

o Adresa, numele, prenumele, vârsta, profesiunea;


o Ziua sṣi ora aproximativă sṣi locul unde se afla bolnavul când a sesizat
primele semne de suferinţă;
o Care au fost primele semne de boală (frison, temperatură, cefalee,
greaţă, vărsături, etc.);
o Care sunt tulburările actuale pe care le prezintă pacientul;
o Activitatea pe care a depus-o bolnavul înainte de îmbolnăvire s ṣi după
aceea, precum sṣi locul unde a lucrat;
o Persoanele cu care a venit bolnavul în contact cu xx zile înainte de
îmbolnăvire (în care xx reprezintă numărul maxim de zile pe care le poate
avea incubaţia bolii suspectate) s ṣi după îmbolnăvire;
Anamneza epidemiologică (2)

o Dacă a observat bolnavi printre persoanele cu care a venit


în contact în intervalul de xx zile;
o Dacă bolnavul a mai suferit de boli infecţioase, inclusiv de
cea suspectată;
o Dacă bolnavul a primit injecţii în intervalul de xx zile sau
dacă sṣtie dacă a fost înţepat de căpus ṣe, ţânţari, purici;
o Care a fost alimentaţia în intervalul de xx zile, ce fel de apă
a băut, pe unde a călătorit, etc.;
o Care este părerea bolnavului sau a persoanei cu care se
discută despre afecţiunea de care suferă;
Anamneza epidemiologică (3)
► Discuţii cu persoanele care au prezentat contact cu persoanele
bolnave, în scopul completării sau precizării unor informaţii date de
bolnav. Se observă sṣi starea de sănătate a acestora.

► Constatări igienico-sanitare privind bolnavul s ṣi familia sa:

o Igiena bolnavului, a lenjeriei, a locuinţei, prezenţa divers ṣilor


vectori (păduchi, musṣte) a unor animale domestice în
locuinţă (pisici, câini, viţei, miei, etc.,) a rozătoarelor;
o Modul de alimentare cu apă sṣi starea igienică a sursei de
apă sṣi a apei de băut;
o Modul de aprovizionare cu alimente sṣi mai ales modul de
păstrare sṣi dare în consum a acestora;
o Construcţia sṣi starea de curăţenie a latrinei, a grajdului sṣi a
coteţului de păsări, modul de depozitare sṣi transport a
gunoaielor, curăţenia curţii
Diagnosticul clinico-etiologic (1)
Se realizează prin:

► Examenul medical al bolnavului, înregistrându-se simptome


obisṣnuite sṣi subiective prezentate de bolnav pe toată perioada de
la începutul afecţiunii până în timpul examinării:

o Stabilirea diagnosticului cert de boală infecţioasă sau chiar


sṣi a unuia de probabilitate;
o Stabilirea formei de boală (acută, subacută), precum sṣi a
indicaţiei dacă este necesar să se aplice un tratament de
urgenţă (igienico-dietetic, simptomatic, etc.) sau dacă
tratamentul poate fi amânat până când bolnavul va fi
internat în spital;
o Dacă este indicat ca bolnavul să fie izolat la domiciliu sau
la spital, în secţie de boli infecţioase;
Diagnosticul clinico-etiologic (2)
► Examenul medical al contacţilor din familie sau
colectivitate;

► Efectuarea unor examene simple de laborator de către


medicul care face ancheta, cum ar fi:

o Frotiu de sânge pentru cercetarea hematozoarului


palustru sau a spirochetei febrei recurente;
o Numărătoare de globule albe sṣi formula leucocitară;
o Examenul frotiului din exsudatul faringian;
Diagnosticul clinico-etiologic (3)
► Recoltarea de produse patologice necesare precizării
diagnosticului etiologic precum sṣi a căilor de transmitere a
agentului patogen în focar:
o Recoltarea se face înainte de instituirea tratamentului
antibiotic sau chimioterapic;
o Recoltarea se face înainte de instituirea unor măsuri de
dezinfecţie;
o Se vor recolta în funcţie de natura bolii suspectate:
□ Probe de sânge;
□ Probe de urină;
□ Probe de materii fecale;
□ Exsudat nazo-faringian;
□ Vărsături;
□ Probe de alimente;
□ Probe de apă de băut;
Măsuri pentru limitarea s iṣ
lichidarea focarului epidemiogen
declarat (1)
► Izolarea imediată a bolnavului cu repaus la pat:

o Bolnavii cu afecţiuni din grupa bolilor cu izolare obligatorie în


spital sau secţie de boli infecţioase pot fi izolaţi la domiciliu cel mult
24 h apoi va fi îndrumat spre spitalul/secţia de boli infecţioase (Ex.
Scarlatina, Hepatita acută);

o Bolnavii cu afecţiuni din grupa bolilor de izolare la domiciliu


sṣi facultativ în spitale sau secţie de boli infecţioase pot fi izolaţi s iṣ
trataţi conform normelor în vigoare, la domiciliu sau în incinta
colectivităţii în camere special amenajate, în asṣa fel încât să se
asigure izolare corespunzătoare (Ex.: Tuse convulsivă, Rujeolă,
Gripă, Toxiinfecţii alimentare);
Măsuri pentru limitarea s iṣ
lichidarea focarului epidemiogen
declarat (2)
► Acţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare (DDD)

o Dezinfecţia are drept scop distrugerea germenilor patogeni în


excretele fiziopatologice ale pacientului (urină, vărsături, fecale,
secreţii purulente/nazo-faringiene) dar s ṣi în aerul sṣi obiectele din
mediul înconjurător;

o Dezinsecţia este importantă în focarele de boli infecţioase transmise


prin vectori; ea constă în distrugerea: mus ṣtelor, ţânţarilor, gândacilor
de bucătărie, păduchilor, căpus ṣelor, etc.;

o Deratizarea constă în disrugerea rozătoarelor sṣi reprezintă pentru


unele focare de boli infecţioase o indicaţie majoră, dar s ṣi o măsură cu
caracter profilactic;
Măsuri pentru limitarea s iṣ
lichidarea focarului epidemiogen
declarat (3)
► Educaţia antiepidemică se realizează prin informarea de
către medic a persoanelor interesate/implicate despre:
o Cauzele sṣi mecanismele de apariţie a bolilor infecţioase;
o Pericolul pe care-l reprezintă afecţiunea respectivă pentru
bolnav, dar sṣi pentru contacţi;
o Măsurile antiepidemice de combatere s ṣi prevenire a bolii
respective;

► Înregistrarea sṣi raportarea bolnavului;


Urmărirea focarului epidemiogen
infecţios până la lichidare (1)
► Pentru bolnavii izolaţi la domiciliu medicul de familie trebuie să
urmărească:
o Aplicarea unui tratament medical pentru vindecarea rapidă a
bolnavului;
o Prevenirea complicaţiilor sṣi sechelelor;
o Să instituie măsuri antiepidemice:
□ Supravegherea eficienţei izolării;
□ Executarea corectă a acţiunilor de dezinfecţie s ṣi eventual de
dezinsecţie;
□ Identificarea sṣi supravegherea tuturor contacţilor;
□ Identificarea purtătorilor sănătos ṣi din familie sau colectivitate s ṣi
sterilizarea lor;
□ Cresṣterea rezistenţei specifice sṣi nespecifice a
populaţiei prin vaccinoprevenţie sau imunoprevenţie, alimentaţie
raţională sṣi odihnă;
□ Intensificarea acţiunilor de educaţie sanitară antiepidemică;
Urmărirea focarului epidemiogen
infecţios până la lichidare (2)
o Lichidarea focarului epidemiogen se poate face atunci când:
○ Nu mai există purtători de germeni printre contacţi;
○ Nu au mai apărut îmbolnăviri printre contacţi pe toată perioada
maximă de incubaţie a bolii;

► Pentru bolnavii izolaţi în spital neutralizarea potenţialului epidemiogen


al focarului se face prin:
o Dezinfecţia locuinţei sṣi a mediului înconjurător – unde s-ar mai putea
găsi germeni patogeni;
o Efectuarea de acţiuni igienico-sanitare în teritoriu, care să împiedice
apariţia unor noi focare de boli infecţioase (ex: construirea de toalete,
asanarea fântânilor);
o Identificarea sṣi supravegherea tuturor contacţilor pe toată perioada
maximă de incubaţie a bolii;
o Cercetarea prin sondaj bacteriologic a stării de purtător de germeni în
populaţia generală sṣi măsuri antiepidemice faţă de pozitivi;
Urmărirea focarului epidemiogen
infecţios până la lichidare (3)
o Cresṣterea rezistenţei specifice sṣi nespecifice a populaţiei prin
vaccinoprevenţie sau imunoprevenţie, alimentaţie raţională s ṣi odihnă;
o Educaţie antiepidemică sṣi informarea populaţiei cu privire la
legislaţia antiepidemică;

După externarea din spital fostul bolnav este dispensarizat diferit în


funcţie de:
o Starea de purtător/ nu de germeni;
o Specificul sṣi gravitatea bolii;

Se consideră închis focarul epidemic atunci când:


o Bolnavul externat nu mai este purtător de germeni;
o Nu au mai apărut cazuri de îmbolnăviri în perioada maximă de
incubaţie a bolii, începând cu ziua externării din spital;