Stagiu Epidemio

Ancheta epidemiologică
Ş.L. Dr. Luminiţa Bădiţoiu

Definiţie
Este o metodă de studiu şi cercetare a

factorilor determinanţi şi favorizanţi,
implicaţi în apariţia şi răspândirea bolilor
(transmisibile şi netransmisibile) în
populaţie;
Este şi o metodă esenţială de intervenţie în

focarul de boli transmisibile;
Clasificare prevenţională
operaţională
de combatere,
urgenţă
Ancheta
epidemiologică - descriptive
- analitice
De cercetare - retrospective
- prospective
- longitudinale
- transversale
- seroepidemiologice
- Ecosocioepidemiologice
- De evaluare cost/beneficiu
Ancheta epidemiologică de
combatere (de urgenţă)
Se aplică, în special, în bolile transmisibile
în vederea limitării extinderii şi lichidării
focarului apărut.
Are 2 etape:
Ancheta epidemiologică de combatere
a focarului
individuală (preliminară)
(colectivă/definitivă)
individuală
Se adresează în primul rând bolnavilor dar poate fi
efectuată şi altor categorii ce fac parte din focar:
Purtători cunoscuţi,
Suspecţi posibil cu infecţie clinic nemanifestă,
Foşti bolnavi în convalescenţă;
Eventual decedaţilor.
Se efectuează de către medic sau cadre medii

instruite;
Se pot folosi formulare preexistente dar se preferă o

anchetă personalizată fiecărui caz, lipsită de
rigiditatea formularelor standard;
Obiective:
Prin anamneză detaliată (de la bolnav sau aparţinători), trebuie:
1. Identificarea persoanei prin culegerea datelor

personale (nume, prenume, vârstă, sex, domiciliu,
profesie/loc de muncă);
2. Precizarea şi caracterizarea momentului infectant:

 Cu precizarea debutului real al bolii (apariţia primelor
simptome/semne de boală) şi al debutului aparent
(solicitarea primului consult medical);
 Stabilirea retroactivă a perioadei de incubaţie (de la
extrema minimă la cea maximă);
 În acest interval se caută momentul infectant (unic sau
multiplu) şi circumstanţele lui (când, unde, cum);
 Prin acestea se încearcă identificarea şi neutralizarea
izvorului de infecţie de la care s-a contaminat
persoana respectivă.
Obiective:
2. Precizarea şi caracterizarea momentului infectant:
Se culeg date despre manifestările bolii şi evoluţia ei;

Despre antecedentele heredo-colaterale, patologice
infecţioase/neinfecţioase;
Despre antecedentele personale (scor Apgar,
alimentaţie naturală, antecedente vaccinale, etc.);
Anamneza deplasărilor turistice;
Condiţiile de viaţă şi muncă;
Modul de aprovizionare, păstrare a alimentelor;
Starea igienico-sanitară a sursei de apă;
Nivelul de educaţie sanitară a subiecţilor – igiena
personală, a locuinţei,
Existenţa animalelor domestice, sinantrope, insecte
vectoare, etc.
Obiective:
3. Selectarea şi înregistrarea contacţilor:
 Într-un tabel se trec numele, prenumele,

varsta, domiciliul, profesia, locul de muncă,
data/felul contactului infectant, măsurile de
profilaxie aplicate.
Numele Prenumele Varsta Domiciliul Profesia Locul Data Felul Masuri de

de contactului profilaxie
munca aplicate
1. Luca Alina 22 Str.Crisan, studenta UMF 10.09.2008 Familial Chimioprof.
nr.5, TM TM
2.Marin Anisoara 33 Str.Apateu, Asistent Primaria 10.09.2008 Profes. -
nr.3,TM social TM
Obiective:
3. Selectarea şi înregistrarea contacţilor:
În stabilirea lor se tine cont de:
Durata de incubaţie maximă a bolii şi de
perioada de contagiozitate;
De căile de transmitere ale agentului infecţios
suspectat;
Este o etapă importantă pentru:

Luarea măsurilor de profilaxie în cazul
contacţilor;
Limitarea surselor de infecţie;
Evitarea evolutiei prelungite a focarului
infecţios;
Obiective:
4. Stabilirea elementelor contaminate din mediul
ambiant al bolnavului (în vederea întreruperii
transmiterii agentului patogen):
 Se ţine cont de perioada de contagiozitate a

bolnavului (de la debut până la izolare), de toate
modalităţile posibile de eliminare/de gradul de
rezistenţă a agentului infecţios în mediul extern;
 Elementele de mediu contaminate se caută atât

la domiciliu cât şi la locul de muncă/colectivitatea
frecventată în perioada de contagiozitate;
 Se iau măsuri de izolare obligatorie şi de urgenţă

(patologia de grup A - în spital, pentru bolile de
grup B – posibil şi la domiciliu) a bolnavilor,
suspecţilor, contacţilor.
Obiective:
Aplicarea măsurilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi
deratizare (DDD), în funcţie de agentul patogen şi
calea de transmitere;
Întocmirea fişei de anchetă epidemiologică

individuală;
Informarea forurilor medicale superioare, privind

situaţia epidemiologică existentă şi măsurile
preliminare adoptate.
Ancheta epidemiologică a focarului
Porneşte de la datele furnizate de AEI, le verifică şi
completează prin investigaţii de laborator şi prin
date generale despre focar;
Se încheie doar cu lichidarea procesului
epidemiogen;
Cuprinde următoarele etape:
1. Culegerea datelor generale asupra focarului;

2. Prelucrarea datelor obţinute;
3. Elaborarea măsurilor de combatere a focarului;
4. Aplicarea măsurilor de lichidare şi urmărirea
eficienţei lor.
Ancheta epidemiologică a focarului
1. Culegerea datelor generale asupra focarului
Datele pot fi culese prin anamneză, interviu, observaţii
epidemiologice, diagostic clinic cu stabilirea
diagnosticului cert de boală infecţioasă/neinfecţioasă,
investigaţii de laborator ce pot valida sau infirma o
prezumţie clinico-epidemiologică;
Ancheta se începe pe baza anamnezei clinice şi
epidemiologice, fără a aştepta rezultatele de laborator ce
pot ulterior sa confirme sau nu ipotezele;
Se recoltează: exudate faringiene, nazale, urină, sânge,
alte produse patologice, probe de apă, alimente, etc.
Ele pot identifica agentul patogen în produsele provenite
de la bolnav, din elemente de mediu, identifică un
răspuns imunologic semnificativ prin creşterea în
dinamică a titrului de Atc. specifici sau valorile patologice
ale anumitor probe pledează indirect pentru o anumită
boală infecţioasă;
Ancheta epidemiologică a
focarului (colectivă/definitivă)
Stabilirea particularităţilor procesului epidemiologic
presupune identificarea:
Izvorului de infecţie;
Căilor de transmitere şi modurile posibile de
răspândire ale agentului etiologic;
Starea de receptivitate a populaţiei – distribuţia pe
sexe, grupe de vârstă, densitatea populaţiei, date
despre morbiditate, mortalitate, natalitate, deplasări
de populaţie, profesii dominante
Dar şi factorii epidemiologici secundari, cu acţiune

favorizantă:
Naturali de mediu – clima, tipul de sol, aşezarea
localităţii, situaţia meteorologică din ultimele 3 luni,
sursele de apă, etc.
Economico-sociali – nivel economico-social, cultural-
social, căile de comunicaţie, aprovizionarea cu
alimente, sursele de apă, etc.
Se mai pot urmări evoluţia bolilor transmisibile în ultimii
5-10 ani:
epidemii de rujeolă în ultimii 2-3 ani reduc mult riscul
de apariţie a unei noi epidemii deoarece boala
conferă imunitate de durată şi necesită un interval mai
mare de timp pentru acumularea de noi indivizi
receptivi;
O epidemie de dizenterie bacilară în ultimii 2-3 ani
creşte riscul de apariţie a unei noi epidemii datorită
purtătorilor existenţi în populaţie.
Toate aceste date ajută la prognozarea potenţialului de

răspândire a procesului epidemiologic actual, la găsirea
metodelor de stopare a transmiterii şi protecţie
antiepidemică a populaţiei.
2. Prelucrarea datelor obţinute:
Toate informaţiile obţinute trebuie sistematizate,
selecţionate şi prelucrate prin:
Alcătuirea tabelului cronologic al îmbolnăvirilor
– se trec foştii şi actualii bolnavi, în ordinea
cronologică a debutului real al îmbolnăvirii;
Se pot trece si forma clinică de boală, evoluţia,
observaţii privind particularităţile cazului;
În acelaşi tabel se pot trece şi suspecţii, contacţii,
purtătorii.
Nr. Nume si domiciliu Sex Vârstă Profesie Loc de Data Data Data Data
crt. prenume muncă îmbol. depist. decl. izol.
1 E.C Crisan, nr.5, F 47 Chelner CFR 18.06 22.06 23.06 24.06
TM
2 M.N Gh. Lazar, M 47 Conduct CFR 20.06 23.06 24.06 25.06
40, TM
În funcţie de aceste date se calculează anumiţi
indici, referitori la eficienţa cadrelor medicale
implicate în supravegherea bolilor infecţioase:
Indicele de depistare – nr. de zile trecute de la
îmbolnăvire şi până la depistare, inclusiv prima
zi de boală şi ziua de depistare
Indicele de declarare - se raportează la ziua de
depistare
Indicele de izolare
Tabelul evidenţiază şi unele date privind contactul

dintre bolnavi.
Reprezentarea topografică a îmbolnăvirilor:
Pe schiţa topografică a localităţii/cladirii unde au
apărut cazurile de îmbolnăvire, se însemnează sub
formă de fracţie în cerc,
Numărătorul este reprezentat de numărul de ordine al
cazului din tabelul cronologic iar
Numitorul este format de data debutului real – ziua şi
luna.
Reprezentarea grafică a evoluţiei îmbolnăvirilor:
Pot fi grafice liniare sau histograme, în care pe
abcisă avem unităţile de timp – zile, săptămâni,
luni, ani, iar pe ordonată numărul cazurilor
Number of cases
30
1 case
25
Pentru
20
surprindere
a tipului de
evoluţie
15
10
14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
April Mai June July
Week of onset of symptoms
Prin grafice se reprezintă repartiţia cazurilor pe
diferite criterii (sex, vârstă, profesie, etc.)
23%
19% 5%
17%
77%
59%
barbati femei 18-44 ani 45-59 ani 60-74 ani 75 ani si >
Întocmirea schemei de filiaţie a cazurilor – pentru
stabilirea legăturilor dintre îmbolnăviri, în limita
perioadei de incubaţie maximă a bolii.
Se urmăreşte transmiterea bolii de la un caz primar
la 2 sau mai multe cazuri secundare, filiale.
Când cazul secundar transmite boala mai departe,
el devine primar pentru acesta.
Caz 1
Caz 2 Caz 3
Caz 4
Caz 5
3. Elaborarea măsurilor de combatere a focarului:
Se face pe baza diagnosticului epidemiologic care

trebuie să cuprindă:
agentul patogen
Izvorul de infecţie, căile de transmitere, starea de
receptivitate/rezistenţă a populaţiei;
Factorii secundari favorizanţi;
Elemente de prognostic epidemiologic.
În consecinţă planul de combatere va viza:

Neutralizarea izvoarelor de infecţie;
Întreruperea transmiterii în focar;
Scăderea receptivităţii populaţiei;
Eliminarea influenţelor negative exercitate de factorii
secundari.
Măsuri faţă de izvorul de infecţie:
Depistare precoce;
Izolare obligatorie în spital sau la domiciliu;
Declarare în funcţie de boală:
Patologie cu Patologie cu
declarare nominală, lunară declarare numerică,
lunară
Antrax
Holera Dizenteria bacilară
Hepatite Rujeola
Febră tifoidă/paratifoidă Rubeola
Malarie Varicela
Meningită cerebro-spinală; Tuse convulsivă
Rabie Gripă
Tetanos Viroze respiratorii
TBC
Măsuri faţă de suspecţi:
Identice ca cele faţă de bolnavi (cu izolare separată)
până la confirmarea sau infirmarea cazului
Măsuri faţă de contacţi:

Izolare la domiciliu sau izolare morală;
Suspendarea temporară de la un loc de muncă cu
risc epidemiologic;
Supraveghere medicală activă, examen de laborator,
Profilaxie specifică – activă, pasivă, chimioprofilaxie,
Măsuri de educaţie sanitară;
Măsuri faţă de purtători:

Depistare,dispensarizare, control medical periodic -
clinic şi de laborator;
Sterilizare, excludere temporară sau definitivă din
sectoarele de risc, educaţie sanitară.
Măsuri faţă de căile de transmitere:
Dezinfecţia curentă şi terminală – distrugerea

germenilor din excretele bolnavului dar şi din
ambient (aer, obiecte, apă, alimente);
Dezinsecţia curentă şi terminală – distrugerea

insectelor vectoare – muşte, pureci, păduchi,
ţânţari, căpuşe, gândaci de bucătărie;
Deratizarea – distrugerea rozătoarelor.

Măsuri faţă de populaţia din focar:
Specifice – imunoprofilaxia activă, pasivă
 Chimioprofilaxie
Nespecifice
creşterea rezistenţei generale prin regim
alimentar adecvat, bogat în vitamine,
evitarea contactelor infectante,
a suprasolicitărilor fizice, intelectuale, psihice
Respectarea programului de odihnă,
Educatie sanitară şi antiepidemică.
4. Aplicarea măsurilor de lichidare şi urmărirea
eficienţei lor:
 După întocmirea planului de lichidare a

focarului, se controlează aplicarea corectă şi
eficienţa măsurilor preconizate;
 Se stabileşte durata supravegherii focarului,

data şi persoana ce declară stingerea focarului
şi încheierea procesului de analiză a măsurilor
întreprinse;
 O AE corect realizată conduce la stingerea

procesului epidemiologic!
Arta gândirii epidemiologice
constă în ajungerea la
concluzii, pornind de la date
incomplete!
George
W. Comstock
DEZINFECŢIA
STERILIZAREA
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara

Disciplina de Epidemiologie
La fiecare 100 pacienti spitalizati, 7
pacienti in tarile dezvoltate si 10 in
tarile in curs de dezvoltare
achizitioneaza cel putin o IN!
Orice deficienţă în procedurile de
dezinfecţie/sterilizare poate determina
infecţii nosocomiale şi poate anula
eforturile întregii echipe medicale!
Definiţii
• Curăţenia - metodă de decontaminare ce asigură
îndepărtarea microorganismelor de pe suprafeţe şi obiecte,
odată cu îndepărtarea prafului şi a substanţelor organice;
• Dezinfecţia / Decontaminarea – proces prin care se distrug

90-99,9% din microorganismele existente pe obiectele inerte
(cu excepţia sporilor bacterieni);
• Antisepsia - proces prin care se distrug temporar

majoritatea germenilor cantonaţi pe ţesuturile vii
(tegumente/mucoase integre sau lezate);
• Sterilizarea - metodă prin care sunt eliminate/distruse toate

microorganismele, atât formele vegetative, cât şi cele
sporulate.
Decontaminarea/dezinfecţia
• Poate fi:
– Dezinfecţia profilactică - pentru prevenirea apariţiei şi răspândirii
bolilor transmisibile în populaţie (dezinfecţia apei potabile, a
rezidiilor, a mijloacelor de transport în comun, etc.)
– Dezinfecţia în focar:
• forma curentă - în spaţiul unde este prezent cazul confirmat
sau suspect de boală transmisibilă, pe toată perioada de
contagiozitate, cât şi în jurul contacţilor şi purtătorilor pe
perioada eliminării de germeni. Vizează produsele biologice şi
patologice eliminate de bolnav sau purtător precum şi
ambientul din camera bonavului, inclusiv toate obiectele de
aici.
Decontaminarea/dezinfecţia
• Dezinfecţia terminală - după îndepărtarea bolnavului sau purtătorului
din focar.
– În secţiile de boli infecto-contagioase, după cazurile de boală cu
declarare nominală;
– În focarele de infecţii nosocomiale, cu germeni multirezistenţi;
– În secţii de imunodeprimaţi, arsi, neonatologie, prematuri, sectii
unde se practica grefe/transplant, sectii de oncologie si
oncohematologie;
– În blocul operator, de naşteri, secţii ATI;
– serviciile de urgenta, ambulanta, locul unde se triaza lenjeria.
• Microorganismele ce impun dezinfecţie terminală:
– Mycobacterium tuberculosis,
– enterobacterii sau germeni nonfermentativi BLSE,
– MRSA,
– Streptococ de grup A,
– Virusuri hepatitice, poliomielitice., etc.
Metode de curăţenie
• Spălare – apa calduţă 35-45 C are o putere mai mare de emulsionare şi

dizolvare (peste 55 C proteinele coagulează şi devin aderente de suport);
• Utilizarea apei calde cu duritate mică şi putere de udare mare;
• Asocierea cu procedee mecanice – agitare, frecare;
• Respectarea timpilor de înmuiere, spălare şi clătire.
• Ştergerea umedă a suprafeţelor – lavete cu detergent /dezinfectant;
• Aspirarea – se impune aspiratul umed;
• Alte metode – aerisirea, măturat umed, periaj, scuturat (nu în locuri

circulate sau aglomerate).
Metode de curăţenie
• Se folosesc: – săpunuri,
detergenţi cationici (Bromocet, Zefirol),
detergenţi anionici – pavimente, sticlărie, toalete
Detergenţi neutri – mobilier, paviment, veselă
• Nu se permite amestecarea produselor iar distribuţia pe secţii

trebuie efectuată în ambalajul original, cu etichetă;
• Depozitarea – în spaţii centrale cu pavimente/pereţi uşor de
curăţat, cu aerisire naturală, grad de umiditate optim,
păstrare în ordine;
• Personalul SPIAAM stabileste, urmăreste şi verifică
programul de decontaminare a secţiei.
Detergenţii
• au în compoziţie o grupare hidrofilă şi una hidrofobă, cu acţiune
tensioactivă şi de emulsionare a apei cu grăsimile.
• Pot fi spumanţi, emulsionanţi, dispersanţi sau stabilizatori ai
dispersiilor. Acţionează prin blocarea şi distrugerea enzimelor sau
denaturarea şi inactivarea proteinelor.
• Detergenţii anionici
– Sunt săruri de Na şi K ale acizilor graşi superiori, în care radicalul
activ în dezinfecţie este acidul organic.
– Au acţiune detergentă, prin antrenarea lipidelor/a celulelor
superficiale şi bacteriilor colonizatoare, odată cu spuma şi
eliminarea lor. Detritusul proteic şi pH-ul acid le reduc eficienţa.
– În plus sunt bactericizi pentru Staphylococcus spp. şi Streptococcus
pneumoniae;
– Ex. alchilsulfaţi şi laurilsulfaţi pentru pavimente, sticlărie, toalete.
Detergenţii
Detergenţii cationici
• Principala acţiune este bactericidă, fungicidă, parţial

virulicidă, şi în plan secundar detergentă;
• Spectrul de acţiune este selectiv, preponderent pe germenii
Gram pozitivi şi mai puţin pe cei Gram negativi;
• Prezenţa substanţelor organice nu le influenţează
eficacitatea, în schimb un detergent anionic o inhibă;
• Ex. Bromocet, Zefirol
Dezinfecţia prin mijloace fizice
I. Prin căldură uscată:

• Flambarea – ansa pentru cultura bacteriană, NU se aplică
instrumentarului chirurgical;
• Incinerarea – pentru deşeuri, piese anatomice, cadavrele
animalelor de laborator;
II. Prin căldură umedă:
• Pasteurizare – dezinfecţia lichidelor la temperaturi între 55-95 C –
se distrug 90-95% din microorganismele patogene;
• Spălare la T=90 C - lenjerie, veselă, sticlărie de laborator;
• Fierberea la T=100 C - distruge în 10-20 min formele vegetative
precum şi unele forme sporulate mai puţin rezistente – alimente,
apă, lenjerie, tacâmuri, veselă
• Călcare cu abur - distruge formele vegetative în 5-10 s precum şi
sporii în 50 s;
III. Prin raze ultraviolete:
• Dezinfecţia aeromicroflorei în laborator, săli de operaţii,
izolatoare sau a suprafeţelor netede (lămpi cu tuburi 15-30W cu
radiaţie directă sau indirectă).
Dezinfecţia prin mijloace chimice – Clasificare Ordin 961/2016
Nivel de dezinfecţie Proprietăţi
Dezinfecţia - Distruge toate formele vegetative cu excepţia sporilor
de nivel înalt bacterieni
-Timp de contact – cel puţin 20 min. – 1h.
- glutaraldehida 2%, Peroxidul de H 6%, acid peracetic,
hipocloritul de Na 5,25%
- include o dezinfectie de nivel mediu, curatare, dezinfectie de tip
inalt prin imersie si clatire.
- solutia se va folosi maximum 48 de ore sau 30 de cicluri de la
preparare, cu conditia mentinerii in cuve cu capac.
Dezinfecţia - Distruge M. tuberculosis, formele vegetative bacteriene, cele
de nivel mediu mai multe virusuri şi fungi cu excepţia sporilor bacterieni
-Timp de contact – cel puţin 10 min.
- Fenoli, Iodofori, alcooli, Compuşi pe bază de Cl
Dezinfecţia -Distruge majoritatea formelor vegetative bacteriene, unele
de nivel scăzut virusuri, fungi, cu excepţia sporilor bacterieni şi a germenilor
rezistenţi -M. tuberculosis
-Timp de contact – sub 10 min
- Fenoli, Iodofori, alcooli, hipocloritul de Na 5,25%
Factorii ce influenţează dezinfecţia
• Spectru şi puterea germicidă;

• Numărul iniţial de bacterii pe suportul tratat;
• Cantitatea de material organic de pe suport;
• Natura suportului;
• Concentaţia dezinfectantului;
• Timpul de contact, temperatura;
• pH –ul – activitate optimă la pH acid – fenoli, halogeni,
– activitate optimă la pH alcalin – glutaraldehidă,
compuşi cuaternari de amoniu,
– activitate optimă la pH neutru – clorhexidină;
• Stabilitatea în timp a produsului (hipocloritul Na e instabil);
• Corozivitatea – hipocloriţii corodează metalele;
• Toxicitatea – formaldehida şi glutaraldehida.
Criterii de alegere a dezinfectantelor
• Eficacitatea, cu capacitate bactericidă ridicată; timp de actiune redus;
• Să nu fie neutralizat de detritusurile proteice;
• Uşurinţa în prepararea şi aplicarea soluţiilor şi în stocarea lor;
• Stabil in timp;
• Lipsa corozivităţii şi a efectelor distructive;
• Cunoaşterea toxicităţii dezinfectantelor în condiţii de utilizare;
• Sa fie biodegradabil;
REGULI DE PRACTICĂ A DEZINFECŢIEI
• Nu suplineşte curăţenia şi nici nu înlocuieşte sterilizarea!

• În focar – dezinfecţia precede curăţenia!! cu dezinfectante active pe
agentul patogen;
• Se recomandă alternanţa dezinfectantelor pentru a preveni rezistenţa!
• Respectarea concentraţiei eficiente, a timpului de acţiune, utilizarea de
soluţii proaspete, în termen de valabilitate;
• Respectarea regulilor de protecţie a muncii!
Clasificarea instrumentelor medicale
Tip de Metoda de dezinfecţie/sterilizare
Instrumentar
Instrumentar - Instrumente ce penetrează pielea şi mucoasele – ace, bisturie,
critic catetere, implanturi, tuburi de dren, instrumentar chirurgical,
inclusiv stomatologic, endoscoape cu biopsie
- Dezinfecţie urmată de STERILIZARE !
Instrumentar -Instrumente ce vin în contact cu mucoasele intacte (excepţie m.
semi-critic periodontală sau pielea cu soluţii de continuitate)–endoscoape,
laringoscoape, tuburi endotraheale, echipament anestezie
/respiraţie asistată, suprafata interna a incubatoarelor
- cel puţin dezinfecţie de nivel mediu!
-Termometre orale, rectale, căzi de hidroterapie
-DEZINFECŢIE de nivel mediu!
Instrumentar -Instrumente ce vin în contact cu pielea intactă – stetoscoape,
non-critic ploşti, cadrele pentru invalizi, pavimente, mobilier, etc
-DEZINFECŢIE de mediu sau scăzut!
Clasificarea mediului de spital
Risc Metodă de decontaminare
Risc minim - pereţi, pardoseli, tavane, chiuvete, canale de scurgere,
armătura paturilor, dulăpioare
- CURĂŢARE, USCARE
Risc scăzut -Obiecte ce vin în contact cu pielea intactă – stetoscoape,
manşeta tensiometrului, veselă, alte obiecte sanitare
- CURĂŢARE, USCARE
Risc mediu -Obiecte ce vin în contact cu mucoasele - termometre,
endoscoape, echipament de asistare respiratorie
-Obiecte contaminate
-Obiecte folosite la pacienţi imunosupresivi
-DEZINFECŢIE de nivel înalt
Risc înalt -Obiecte în contact cu soluţii de continuitate ale pielii/
mucoaselor sau introduse în zone sterile – ace, catetere,
instrumentar chirurgical, implante
-STERILIZARE
CLASE DE DEZINFECTANTE
1. DERIVAŢI FENOLICI
•Avantaje:
•Stabili în soluţie, ieftini;
•Acţine bactericidă (inclusiv pentru Pseudomonas aeruginosa),
fungicidă, tuberculocidă, virulicidă slabă (sau nulă) dar nu sporocidă;
•Se folosesc doar pentru dezinfecţia mediului – aer, suprafeţe şi uneori
pentru instrumentarul anatomo-patologic;
•Dezavantaje:
• corozive pentru Al, Cu, Zn;
•Nu sunt eficiente pentru virusurile transmise parenteral;
•Caustic pentru tegumente, ochi, mucoasa respiratorie sau gastrică;
•Moderat toxic - SNC;
•Nu se foloseşte în oficii alimentare, saloanele cu pacienţi, în pediatrie,
neonatologie şi pentru echipamente ce vin în contact cu mucoasele;
Vesfene – 1%, în 10 min. distruge M. tuberculosis,
pt. suprafeţe - 0,4% prin ştergere, pulverizare; pt. spaţii – 10%
2. Substanţe ce eliberează Clorul activ
•Avantaje: Ieftine, eficiente, la concentraţii mici – nu sunt toxice, spectru larg
de utilizare, acţionează rapid;
• Dezavantaje:
•pot produce iritaţii oculare, orofaringiene,
•Sunt corozive pentru metale, pot decolora sau albi obiectele;
•Sunt inactivate de detritusurile organice, eliberează clor (gaz toxic);
•Au stabilitate relativ scăzută.
Clorura de var (var cloros) 25% Cl activ:
•Bactericidă, virulicidă, sporocidă – 10, 20,40,50, 100 g‰, pH – 6;
•Dezinfecţia suprafeţelor – pavimente, pereţi, băi; lenjerie de pat,
echipamente de protecţie, pubele, recipiente de colectare a deşeurilor,
excrementele pacienţilor contagioşi,
•Păstrare în recipiente etanşe, de culoare închisă.
2.Substanţe ce eliberează Clorul activ
Hipocloritul de Na 12,5% Cl activ:
•Spectru larg de acţiune – bactericidă, virulicidă, fungicidă,
tuberculocidă;
•Soluţii instabile la pH acid, toxic la 5%, coroziv la 10%;
•Pentru suprafeţe -4%, lenjerie – 2%, veselă – 0,5-1%, sticlărie 10%.
•Cloraminele B, T - 25-29% Cl activ:

•Bactericidă, virulicidă,fungicidă, la concentraţii mari şi tuberculocidă;
•Soluţii mai stabile;
•Pentru pereţi, pavimente 2g%, muşamale, huse de plastic 1-2 g%;
•Lenjeria de pat, echipamente de protecţie - 1-2 g% 1-2 h, veselă 30-60
min. 0,5-1 g%, termometre.
3. Iodofori
•Activitate bactericidă, virulicidă, tuberculocidă, slabă sporocidă sau
fungicidă;
•Folositi pentru dezinfecţia/antisepsia mâinilor, tegumentelor, a câmpului
operator;
•Povidone-iodine – 7,5 şi 10%;
•Septosol: 5% pentru dezinfecţia meselor de operaţii, pansamente,
instrumentar nemetalic înainte de curăţare şi sterilizare;
• antiseptic pentru mâini – 5-10%;
•Iritaţii tegumentare, oculare, gastrice, rar alergii la iod.
4.BIGUANIDE
CLORHEXIDINĂ
•Activitate bactericidă (mai mare pe G +), fungicidă, parţial virulicidă;
•Nu are acţiune tuberculocidă şi sporocidă;
•Soluţiile se prepară cu apă distilată sterilă sau alcool (risc de
contaminare cu Ps. aeruginosa);
•Antisepsia pre- şi postoperatorie a tegumentelor 0,5-1%, plăgi;
•Iritant ocular, dermatite de contact.
HEXACLOROPHENE
•Folosit rar, în caz de epidemii nosocomiale cu stafilococ, pentru
mâini.
5. ALCOOLII
Soluţii apoase de alcool etilic (50-70%) şi izopropilic (30-50%)
•Acţiune bactericidă, tuberculocidă, fungicidă, virulicidă (v.polio rezistent)

• nu au activitate sporocidă; putere scăzută de penetrare, inflamabile, se
evaporă uşor, distrug cauciucul/alte materiale plastice;
•Alcoolul etilic sub 50% nu mai este eficient;
•Dezinfectarea suprafeţelor, instrumentelor – termometre orale, rectale,
stetoscoape, laringoscoape;
•Antisepsia tegumentelor – mâini, locurile de inoculare a tratamentelor
parenterale.
6. ALDEHIDE
FORMALDEHIDA (sol. 40%=FORMOL)
•Cel mai larg spectru de acţiune bactericidă, fungicidă, virulicidă,
sporocidă, tuberculocidă;
•Prezenţa materialului organic nu reduce eficienţa agentului;
•Dezavantaje: agent toxic, potenţial mutagen, teratogen;
•Se foloseşte pentru dezinfecţia suprafeţelor, lenjeriei, excreţiilor şi pentru
formolizarea încăperilor (în spaţii cu încărcătură bacilară B.K.);
• NU SE MAI FOLOSEŞTE!
•Pulverizare – 2-5%, 6-24h, etanşeizarea încăperilor, cu aparate speciale;
•Vaporizare – 3-10 g/m3 etanşeizare încăperilor, ridicarea saltelelor
/pernelor, 24h, neutralizarea cu amoniac 3 h, ½ din cant. de formol, aerisire
2-4 h;
•Înmuiere – pentru dezinfecţia lenjeriei 2%.
ALDEHIDE
GLUTARALDEHIDA
•Spectru larg bactericid, fungicid,
tuberculocid, virulicid, lent sporocid (3h) –
dezinfectant de nivel înalt sau sterilizant
chimic;
•Nu este coroziv, activitate păstrată în prezenţa
detritusurilor proteice;
•Relativ ieftină;
•Efect iritant tegumentar, ocular, pe mucoasa
respiratorie, gastrică; efect teratogen,
mutagen;
•Pentru dezinfecţia obiectelor, echipamentelor
medicale sensibile la căldură – endoscoape,
echipament de terapie intensivă, anestezie,
dializoare;
ANTISEPTICE
•Nu sunt sterilizante ci reduc temporar
microorganismele de pe piele şi mucoase;
•pe flacon se noteaza data si ora deschiderii si data-
limita pana la care produsul poate fi utilizat in
conformitate cu recomandarile producatorului;
• Inchiderea flaconului după fiecare manipulare
(prevenirea contaminării);
•Nu se completează flaconul parţial gol cu o nouă
cantitate de produs;
•se recomanda alegerea produselor care se utilizeaza ca
atare si nu necesita dilutie - sunt de preferat produsele
in flacoane cu cantitate mica;
•Pentru soluţiile apoase se utilizează doar apă sterilă!
•Clorhedidină;
•Merfene / Fenosept; Spitaderm;
•Cutisan; povidone-iodine 7,5- 10%,
•Betadine dermică, tinctură de iod 5%, apă oxigenată
3%;
APA OXIGENATĂ
•Are o activitate germicidă bună, incluzând
proprietăţi bactericide, virulicide, sporocide şi
fungicide;
•Se comercializează ca soluţie antiseptică 3% dar
dezinfecţia de nivel înalt necesită o soluţie de
7,5%, 30 minute la 20º C;
• Avantaje - nu produce reziduri, nu generează
miros sau iritaţii,
- nu coagulează sângele, nu necesită
activare,
• Dezavantaje - lipsă de compatibilitate cu unele
materiale (zinc,cupru, nichel,
argint )
- prin contact poate produce
leziuni oculare.
ACIDUL PERACETIC
•Avantaje :
• nu produce reziduri, acţionează rapid (un ciclu
durează 30-40 de minute), rămâne eficient şi în
prezenţa materialelor organice, are acţiune
sporocidă şi la temperaturi scăzute (50-55ºC), este
compatibil cu majoritatea materialelor şi
instrumentelor, nu coagulează sângele.
•Dezavantaje
• corodează cuprul, bronzul, oţelul, tabla
galvanică , se poate folosi doar pentru
instrumentele ce pot fi imersate, este scump, poate
leza ochii sau tegumentul, puţin stabil.
•Există maşini automate de sterilizare chimică a
instrumentarului medical şi chirurgical ce folosesc
acid peracetic diluat la 0,2%, temperatura fiind de 50-
55ºC.
Dezinfecţia
STERILIZAREA
• Unitatea medicală trebuie să garanteze sterilitatea dispozitivelor medicale

achiziţionate de pe piaţă sau sterilizate în spital;
• Toate instrumentele chirurgicale, materiale textile, obiecte, soluţii care

pătrund în ţesuturile sterile sau sistemul vascular trebuie să fie sterile;
• Dispozitivele şi materialele de unică folosinţă nu vor fi niciodată

resterilizate!!
• Respectarea circuitelor funcţionale ale instrumentarului steril/nesteril !
• Curăţirea minuţioasă prin înmuiere 8-15 min. în apă rece sau cu adaos de
amoniac/Na2CO3 1-2%/dezinfectant* (Ampholysine plus, Amphosept BV,
Instruzyme, Sekulyse), spălare, clătire;
• În aranjarea truselor şi pachetelor trebuie să se evite presarea materialelor

moi, degradarea lor şi contaminarea trusei –sub 5 kg.
Ciclul instrumentelor
Verificare şi
Sterilizare
ambalare
Curăţire / Etichetare
decontaminare Depozitare
Ghişeu de Ghişeu de
primire eliberare
instrumente instrumente sterile

/materiale non sterile
Se interzice intersectarea circuitelor septice de
cele aseptice !
Staţie de sterilizare
Metode de sterilizare
I. Prin etuve cu aer cald (Pupinel)
• Ciclul complet (4-5 h) conţine :

• faza de încălzire,
• faza de latenţă cu atingerea temperaturii indicate,
• faza de sterilizare - la 180 C/ 1 h sau 160 C/ 2 h,
• faza de răcire;
• Nu se deschide aparatul în timpul sterilizării pentru a mai introduce pachete!

• Materialele ambalate în cutii metalice rămân sterile 24h;
• Cele ambalate în pungi de plastic – 2 luni;
• Nu se deschide aparatul până când nu ajunge sub 50 C;
• Verificarea sterilităţii şi etichetarea pachetului;
• Eficienţa –la fiecare ciclu - t, benzi; la 1 lună -teste biologice; la 6 luni revizie
Metode de sterilizare
II. Autoclavarea - expunerea materialelor la contactul cu abur uscat

saturat 100%;
• Pentru instrumentar chirurgical, material moale (2 bari, 134ºC, 10-30

min.) , cauciuc (1,3 bari, 125ºC, 30 min.) pentru decontaminarea
deşeurilor/sterilizarea mediilor de laborator, perfuzabilelor;
• Respectarea timpilor ciclului de sterilizare:
• Faza de pretratament şi preîncălzire;
• Faza de sterilizare;
• Faza de posttratament (postvacuumare) – textilele pot avea o
creştere în G de 1%
• Pentru o bună circulaţie a aerului în autoclav pachetele se ordonează pe
rafturi sau în navete;
• Obligatoriu folosirea mănuşilor din bumbac;
Autoclavarea
• Verificarea eficienţei sterilizării – parametrii fizici – t/p, fizico-chimici –
virarea culorii benzilor adezive, a hartiilor de împachetat speciale, a
integratorilor plasaţi în pachete (dacă virarea nu s-a realizat materialul este
nesteril);
• agenţi biologici cu Bacillus stearotermophylus sau cu fiole Stearotest –
culoare violet 120 ºC, virarea culorii în nuanţe de maro, galben – peste,
modificarea în galben a indicatorului de ph – sub,
• Controlul umidităţii textilelor – casoletă de probă cu 20 g tifon împăturit –
se cantăresc inainte şi după sterilizare;
• Verificarea penetrării aburului – testul Bowie&Dick – hartie specială –
corect:schimbarea uniformă a culorii modelului geometric;
• Etichetarea pachetelor – data, ora, sterilizatorul, persoana ce a efectuat
sterilizarea + înregistrarea în caietul de sterilizare;
• Durata sterilizării – 24 h pentru casolete/cutii, 2 luni pentru materiale
ambalate în pungi de plastic, hartie;
• Efectuarea testelor – fizice pentru fiecare ciclu;
Zilnic pentru penetratrea aburului şi cu indicatori biologici;
Revizia periodică a aparaturii – 1 data/trimestru.
Indicatori fizici
Indicatori biologici
Registrul de evidenta a sterilizarii
• Sterilizarea prin metode fizice si fizico-chimice se

inregistreaza in registru, care contine:
• data si numarul aparatului, continutul si numarul

obiectelor din sarja, numarul sarjei, temperatura,
presiunea la care s-a efectuat sterilizarea, ora de incepere
si de incheiere a ciclului (durata), rezultatele indicatorilor
fizico-chimici si rezultatul testelor biologice, semnatura
persoanei responsabile cu sterilizarea si care elibereaza
materialul steril.
III. Flash Sterilizarea
• Sterilizare rapidă a unui obiect neambalat la 132oC,

3 minute, la 2 atm, cu penetrarea rapidă a
vaporilor.
• Se utilizează pentru instrumente/obiecte ce nu pot fi

ambalate, sterilizate şi stocate înainte de utilizare
sau când nu este timp suficient pentru autoclavarea
clasică.
• Această metodă nu se recomandă pentru

sterilizarea implanturilor sau ca o metodă de
sterilizare obişnuită, pentru că lipsa ambalajului
favorizează contaminarea în timpul transportului,
parametrii sterilizării (timp, temperatură, presiune)
sunt minimi şi nu există indicatori pentru
verificarea atingerii stadiului de sterilizare.
IV.Sterilizarea apei pentru spălarea chirurgicală
• În autoclave la 30 min. la 1,5 bari;

• Se prepară în ziua utilizării ei; În prezent se utilizează FILTRE!
V. Metode chimice - Sterilizarea cu oxid de etilenă

• Pentru obiecte, echipamente termosensibile – material plastic, materiale
compozite, materiale fragile;
• Oxidul de etilenă – toxic: la personal poate determina dermatite de
contact, iritaţii ale mucoasei respiratorii, depresia SNC;
La pacienţi: O desorbţie insuficientă poate determina
fenomene hemolitice, stenoze traheale, colaps
cardiocirculator, alergii;
Inflamabil – de la 3%;
• 180 min./37ºC/ presiune subatmosferică – 4-8 h
• 60 min./55 ºC/ presiune subatmosferică – 2-5 h
• Pentru desorbţie- spaţiu ventilat, cu t 20 ºC, în care este interzisă
staţionarea personalului.
VI. Sterilizarea cu peroxid de hidrogen (cu plasmă)
• Peroxidul de hidrogen este un agent oxidant

foarte puternic.
• În 1993, s-a introdus tehnologia de sterilizare

cu plasmă de peroxid de hidrogen.
• În acest proces se utilizează concentraţii mari,

între 35-90%.
• Procesul se derulează la o temperatură de 37-

44˚C, timp de 75 minute.
Metode de sterilizare chimică
VII. Sterilizarea cu formaldehidă la temperaturi joase

• 10 min./73ºC/ presiune subatmosferică – 3-5 h;
• 10 min./80ºC/ presiune subatmosferică;
• 30 min./65ºC/ presiune subatmosferică;
• Agent toxic!
• Responsabilităţi – asistenta medicală responsabilă cu

pregătirea materialelor pentru sterilizare şi asistenta din
staţia de sterilizare!
Bibliografie
• Ghid CDC
• ORDIN Nr. 961/02.09.2016 pentru aprobarea Normelor
tehnice privind curatarea, dezinfectia si sterilizarea in
unitatile sanitare publice si private, tehnicii de lucru si
interpretare pentru testele de evaluare a eficientei
procedurii de curatenie si dezinfectie, procedurilor
recomandate pentru dezinfectia mainilor, in functie de
nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor
chimice in functie de suportul care urmeaza sa fie tratat si
a metodelor de evaluare a derularii si eficientei procesului
de sterilizare
Indicatori statistici utilizaţi
Dr. Luminiţa Bădiţoiu
Indicatori utilizaţi în măsurarea
morbidităţii
Rata de incidenţă – măsoară frecvenţa cu care apar cazurile noi
dintr-o anumită boală, într-o anumită populaţie, într-un anumit
interval de timp (luni, ani) – utilizată frecvent pentru boli acute
Incidenţa anuală = nr. cazuri noi de boală x 10n

nr. persoane din populaţia cu risc
Incidenţa cumulativă = nr. cazuri noi de boală x 10n

nr.persoane fără boală din
populaţia cu risc la începutul studiului
Indicele de atac secundar = nr. cazuri noi dintre contacţi
nr. total contacţi
Rata de atac a incidenţei - este utilizata în cazul expunerii

populaţiei pe o perioadă limitată de timp – epidemie, boli cu
incubaţie scurtă – intoxicaţii alimentare.
Indicatori utilizaţi în măsurarea
morbidităţii
Prevalenţa bolii – reprezintă numărul total de cazuri (noi şi vechi)
existente într-o anumită populaţie, la un moment dat (prevalenţă de
moment, point prevalence, 24h) sau într-o anumită perioadă de
timp (prevalenţă de perioadă).
utilizată frecvent pentru boli cronice
Prevalenţă de moment = nr. total de cazuri (noi+vechi) x 10n

nr. total persoane examinate în acel
moment
Prevalenţă de perioadă = nr. total de cazuri (noi+vechi) x 10n

nr. total persoane la risc în acea perioadă
Morbiditatea spitalizată studiază frecvenţa bolii într-o populaţie de

pacienţi internaţi: = nr.bolnavi de boala “X” x100
nr. total persoane internate
Indicatori specifici de mortalitate
Mortalitatea brută – nr.decese într-o perioadă x 10n
nr.locuitori într-o perioadă
Mortalitatea infantilă - nr.deceselor la copii sub 1 an înregistraţi

într-un an x 1000 nr.nn.vii înregistraţi în acelaşi an
Fatalitate = nr.decese de boala “X” din perioada x 100

nr. cazuri din boala “X” din acea perioadă
Exprimă severitatea bolii;
Letalitatea = ponderea deceselor grupate după un criteriu (sex,

vârstă, cauză de deces) din nr. total de decese (mortalitate
proportionala)
Indicatori socio-demografici
Natalitatea brută – nr.nn vii înregistraţi într-un an x 1000
nr. de locuitori din acea perioadă
Speranţa de viaţă – numărul mediu de ani pe care o persoană

speră să-i trăiască în funcţie de mortalitatea pe grupuri de vârstă a
populaţiei din care provine persoana
Anii potenţiali de viaţă pierduţi prin decese premature –

numărul de ani pe care un individ decedat inainte de vârsta de X
ani, nu i-a trăit
Rata de creştere demografică – (nr. de nn vii – nr. decese) + nr.

imigranţi
Sporul natural al populaţiei – nr. de nn vii – nr. decese

înregistrate într-un an x 1000 nr. de locuitori la 1 iulie
Indicatori socio-demografici
Durata medie de spitalizare – nr. zile de spitalizare din acel an
nr.bolnavi externaţi + nr. bolnavi aflaţi în spital la 31.12
Rulajul bolnavilor pe pat – nr. bolnavilor internaţi (externaţi +

aflaţi) nr.mediu de paturi din spital
Aplicaţii practice
Într-o colectivitate cu 200.000 locuitori, din care
50.000 femei în perioada fertilă, 15-49 ani se
înregistrează în decursul unui an 2.200 naşteri,
cu 2.000 NN vii. Cât este natalitatea?
a) 10 la mie;
b) 40 la mie;
c) 11 la mie;
d) 20 la mie;
e) 44 la mie.
a
Aplicaţii practice
Într-o colectivitate cu 200.000 locuitori se
înregistrează în decursul unui an 2.000 NN vii,
din care mor în prima lună de viaţă 5, iar între 1-
11 luni, 15 copii. Cât este mortalitatea infantilă?
a) 10 la mie;
b) 0,25 la mie;
c) 0,75 la mie;
d) 5 la mie;
e) 15 la mie.
a
Aplicaţii practice
Într-o populaţie de 200.000 locuitori se
înregistrează într-un an 500 de cazuri noi de
tumori maligne, din care 100 mor. Care este
incidenţa cancerului în colectivitatea
respectivă?
a) 250 la suta de mii;

b) 200 la suta de mii;
c) 2,5 la suta de mii;
d) 2 la suta de mii; a
e) 20 la suta de mii.
Aplicaţii practice
Într-o populaţie de 200.000 locuitori s-au
înregistrat într-un an 2.000 de decese. Dintre
acestea 200 s-au datorat BCV, 150 tumorilor
maligne, 50 TBC-ului, iar restul altor cauze. Cât
este letalitatea prin BCV?
a) 1 la sută
b) 10 la sută
c) 10 la mie
d) 1 la mie
b
e) 15 la sută
Aplicaţii practice
"Fatalitatea" pentru o boală dată se referă la:
a. rata de mortalitate la o populaţie de 100.000

locuitori;
b. rata de mortalitate specifică datorată bolii;
c. un rezultat fatal al oricărei boli;
d. frecvenţa deceselor printre cazurile de boală;
e. proporţia deceselor datorate bolii din totalul
deceselor.
d
Aplicaţii practice
Într-un oraş cu 100 000 de locuitori, în anul "X" s-
au înregistrat 1000 decese de toate cauzele, 300
bolnavi de tuberculoză (din care 200 au fost
bărbaţi) şi au decedat datorită tuberculozei 60 de
persoane (din care 50 au fost bărbaţi). Mortalitatea
specifică prin tuberculoză la bărbaţi a fost:
a. 0.5‰
b. 60/100000
c. 50/200
d. 50/300
e. nu se poate calcula. e
Aplicaţii practice
Într-un oraş cu 100000 de locuitori, în anul "X" s-au
înregistrat 1000 decese de toate cauzele, 300
persoane (din care 50 au fost bărbaţi). Letalitatea
prin tuberculoză a fost:
a. 0.5‰
b. 60/100000
c. 60/1000
d. 50/300
e. nu se poate calcula. c
Aplicaţii practice
Într-un oraş cu 100 000 de locuitori, in anul "X"
s-au înregistrat 1000 decese de toate cauzele, 300
persoane (din care 50 au fost bărbaţi). Fatalitatea
prin tuberculoză la bărbaţi a fost:
a. 0.5‰
b. 60/1000
c. 50/200
d. 50/300
e. nu se poate calcula. c
Aplicaţii practice
Intr-un oraş cu 100 000 de locuitori, in anul "X" s-
au înregistrat 1000 decese de toate cauzele, 300
persoane (din care 50 au fost bărbaţi). Fatalitatea
prin tuberculoza a fost:
a. 0.5‰
b. 60/1000
c. 50/200
d. 60/300
e. nu se poate calcula. d
Aplicaţii practice
În cursul unui an calendaristic, într-o populaţie de
1000 locuitori, născuţii vii au înregistrat
următoarele greutăţi la naştere:
Greutate la naştere Nr. cazuri
1000 g 1
1000 - 1499 g 3
1500 - 1999 g 3
2000 - 2499 g 4
2500 g şi peste 7
Care este indicele brut de natalitate în această

populaţie?
a. 18‰
b. 11‰
c. 14‰ a
d. 17‰
e. 7‰.
Aplicaţii practice
Indicele de 40 decese prin diabet la 1000 de diabetici
măsoară:
a. Mortalitatea specifică;
b. Letalitatea;
c. Fatalitatea;
d. Mortalitatea brută;
e. Nici unul din cele de mai sus.
c
Aplicaţii practice
Într-un studiu asupra bolii coronariene (efectuat în
24h), la examinarea iniţială 17 persoane din 1000 au
fost găsite cu boală coronariană. Această mărime
exprimă:
a. incidenţa bolii coronariene;

b. prevalenţa de moment a bolii coronariene;
c. prevalenţa de perioadă a bolii coronariene;
d. frecvenţa atacurilor de infarct miocardic;
e. nici una din acestea.
b
Aplicaţii practice
Din 250 de persoane (80 bărbaţi şi 170 femei),
participante la un picnic, 112 s-au îmbolnăvit, din
care 76 au fost femei şi 36 bărbaţi.
a. incidenţa pentru sexul masculin a fost 36/112

b. incidenţa pentru sexul masculin a fost 36/80
c. incidenţa pentru sexul feminin a fost 76/112
d. incidenţa pentru sexul feminin a fost 76/170
e. incidenţa generală a a fost 112/250
b, d, e
Aplicaţii practice
Identificaţi din exemplele de mai jos care sunt date
de prevalenţă:
a. numărul cazurilor de diabet dintr-o colectivitate
de studenţi;
b. numărul de internări pentru hipertensiune
arterială la o populaţie de 100 000, pe an;
c. numărul total de cazuri de scleroză multiplă la o
populaţie de 100 000, pe an;
d. numărul episoadelor de boală la persoanele în
vârstă de peste 3 ani, pe an;
e. numărul cazurilor noi de cancer de prostată la
100 000 de bărbaţi, pe an.
a, c
Aplicaţii practice
Într-un studiu efectuat pe 500 de bolnavi şi 500
martori, factorul de risc suspectat a fost înregistrat
la 400 de cazuri şi la 100 de martori. Incidenţa bolii
la persoanele cu factorul de risc prezent este:
a. 80%;
b. 40%;
c. 16%;
d. 20%;
e. nu se poate calcula.
a
Aplicaţii practice
Epidemie înseamnă:
a. o boală care are o rată scăzută de apariţie dar

care este constant prezentă într-o comunitate sau
regiune;
b. o incidenţă mai mare de 10 la 1000 locuitori;
c. apariţia bolii în exces faţă de rata aşteptată
pentru acea populaţie;
d. bolile respiratorii care apar în mod sezonier;
e. rata anuală de cazuri la 100000 de locuitori.
c
Aplicaţiile practice după:
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI
FARMACIE “CAROL DAVILA”
BUCUREŞTI FACULTATEA DE
MEDICINĂ - Disciplina de Sănătate
Publică şi Management
Universitatea de Medicină şi Farmacie
“Victor Babeş” Timişoara
Disciplina de Epidemiologie
Tipuri de supraveghere
epidemiologică
Ş.L. Dr. Luminiţa Bădiţoiu
Supravegherea epidemiologică
 este sistemul de culegere sistematică, analiză, interpretare şi
difuzare a datelor referitoare la starea de sănătate/de boală dintr-o
populaţie, în vederea activităţilor de prevenire şi control;
 Termenul “supraveghere epidemiologică” nu este sinonim cu

“supravegerea medicală” pe perioada incubaţiei maxime, a
contacţilor de boală infecţioasă, în vederea decelării primelor
semne de boală, sau pe perioada evoluţiei unei boli cronice
netransmisibile;
 OMS-ul solicită tuturor statelor raportarea curentă a unor

afecţiuni: holera, pesta, febra galbenă, HIV. Pe lângă acestea,
autorităţile de Sănătate Publică din fiecare ţară stabilesc o listă cu
alte patologii raportabile, în funcţie de necesităţi.
 Ulterior acest sistem s-a extins şi la patologia cronică

netransmisibilă sau la imunizarea populaţiei.
Analiza datelor culese prin supraveghere epidemiologică serveşte la:
 Cunoaşterea modului de manifestare a bolilor, cu decelarea
modificărilor apărute;
 Recunoaşterea legăturii epidemiologice dintre cazuri;
 Eficientizarea măsurilor de control şi prevenţie;
 Stabilirea politicii în domeniul sănătăţii publice;
 Obţinerea de date suplimentare necesare caracterizării şi înţelegerii
fenomenelor de morbiditate.
Sistemul de supraveghere are următoarele etape:
1 Selectarea populaţiei şi a evenimetului prin definirea cazului
2 Alegerea metodei de supreveghere adecvată obiectivelor propuse
3 Colectarea sistematică a datelor
4 Centralizarea datelor colectate
5 Analiza şi interpretarea datelor
6 Diseminarea rezultatelor prin raportare spre forurile superioare şi comunicare
către propriul personal
7 Evaluarea sistemului de supraveghere
Culegerea sistematică şi regulată a
datelor
 Se începe cu stabilirea definiţiei de caz, cât mai clar, complet, exact,
uşor de înţeles şi distribuirea ei întregului personalul medical cu rol
în identificarea şi raportarea cazurilor.
 Există definiţii pentru cazurile confirmate de boală dar şi pentru
cazurile suspecte. Se desemnează şi populaţia supravegheată, într-un
anumit areal geografic sau dintr-un sector reprezentativ.
 Sursele utile sunt multiple:
◦ datele de morbiditate furnizate de personalul medical (clinicieni
sau reprezentanţi desemnaţi de unităţile sanitare în acest scop),
rapoartele oficiale asupra stării de sănătate;
◦ datele de mortalitate, din statisticile evidenţei populaţiei, din
serviciile de medicină legală, etc. Aceste informaţii sunt
importante pentru bolile cu mortalitate mare;
datelor
◦ Raportarea izbucnirilor epidemice a cazurilor clinice tipic
manifeste, cele atipice, subclinice sau sporadice putând scăpa
sistemului de supraveghere;
◦ Anchetele epidemiologice asupra cazurilor de boală transmisibilă
/netransmisibilă şi rapoartele de investigare în focar, ce pot
identifica activ şi alte cazuri nedeclarate;
◦ Datele de laborator ce identifică agentul etiologic, caracteristicile
lui de sensibilitate, fenotip, genotip şi ajută la certificarea
cazurilor;
◦ Datele referitoare la surse animale de agenţi patogeni, vectori -
importante în special în zoonoze;
◦ Datele demografice pentru caracterizarea populaţiei - sex,vârstă,
profesiune, statut economico-social, domiciliu. Chiar şi datele
privind absenteismul şcolar şi de la serviciu pot fi utile în
supravegherea unor boli;
◦ Datele furnizate de presa scrisă sau audio-video, datele privind
consumul de medicamente, etc.
datelor
 De calitatea raportării depinde stabilirea cu exactitate a
incidenţei/prevalenţei bolii supravegheate dar şi calitatea sistemului
de supraveghere.
 În funcţie de modul de obţinere a datelor avem:
 O supraveghere pasivă – prin raportările periodice ale reţelei
medicale asupra bolilor cu declarare obligatorie nominală sau
numerică;
 O supraveghere activă – prin contactul direct, fără a aştepta
raportarea periodică;
 O supraveghere bazată pe sistemul „sentinelă”, prin preluarea
datelor de la personal medical special desemnat, dintr-o zonă
şi o populaţie bine precizate. Un astfel de exemplu este
supravegherea gripei în sezonul preepidemic.
 Supravegherea tradiţională se bazează pe raportarea cazurilor
certe.
 În ultimul timp s-a dezvoltat supravegherea sindromică, bazată pe
semne şi simptome clinice insuficiente pentru diagnosticul de
certitudine dar care semnalizează cu suficientă probabilitate un caz
sau un început de epidemie, permitând detecţia mai rapidă, un
răspuns mai promt din partea Sistemului de Sănătate Publică şi
posibila scădere a morbidităţii/mortalităţii.
 Medicul clinician, reprezentanţii oficiali ai unităţilor sanitare
raportează cazurile de boală transmisibilă/netransmisibilă
autorităţilor locale de Sănătate Publică iar de aici informaţiile sunt
diseminate Institutelor teritoriale de Sănătate Publică şi apoi,
Ministerului Sănătăţii.
METODĂ DESCRIERE AVANTAJE DEZAVANTAJE
Pasivă - Se realizează cu ajutorul - Permite accesul la unele - personalul nu are pregătire
personalului medical de pe informaţii ce nu sunt specială în domeniul supravegherii
secţii. consemnate în înregistrările şi epidemiologiei de spital;
medicale; - poate să se abată de la definiţiile
- mai puţin costisitoare. standard;
- este o sarcină în plus ce se
adaugă multor altora, determinând
subraportare şi neraportare în
timp util.
Activă - Se realizează cu ajutorul - respectă mai riguros - necesită personal specializat în
personalului medical specializat definiţiile de caz; acest domeniu;
în prevenţia şi controlul bolilor - oferă o supraveghere - este mai scumpă;
calitativ superioară, din mai - are mai puţine şanse de
multe surse. continuitate, în special în sistemele
cu resurse limitate.
Continuă - monitorizarea continuă a unor - determină o imagine de - necesită timp şi eforturi
secţii de-a lungul mai multor ani. ansamblu asupra problematicii; considerabile.
- permite stocarea şi
compararea datelor pentru
surprinderea tendinţelor
temporale.
Pe perioadă limitată - Monitorizarea pe o perioadă - permite supravegherea cu un - perioada scurtă de supraveghere

(prin rotaţie) limitată sau prin rotaţie a număr redus de personal poate conduce la concluzii greşite
secţiilor din spital; specializat; iar problematica poate rămâne
- poate alterna o supraveghere - permite evaluarea măsurilor nesoluţionată.
globală pe o anumită perioadă de control.
cu supraveghere ţintită pe
anumite tipuri de boli, în alte
perioade;
- sau poate fi o supraveghere
totală pe o anumită perioadă
realizată succesiv în fiecare
secţie.
GLOBALĂ - COLECTAREA, ANALIZA ŞI - DETERMINĂ O IMAGINE DE - SUPRAÎNCARCĂ PERSONALUL
DISEMINAREA TUTUROR ANSAMBLU ASUPRA DE SPECIALITATE, FIIND PUŢIN
DATELOR PRIVIND PROBLEMATICII. FEZABILĂ ÎN PRACTICĂ.
PATOLOGIA RESPECTIVĂ
DINTR-O UNITATE MEDICALĂ.
Ţintită - pe o anumită secţie; - creşte exactitatea datelor - nu este capabilă să detecteze boala
- pe un anumit tip de patologie; colectate ce se reflectă în din celelalte arii nesupravegheate;
- pe un anumit grup de pacienţi. acurateţea supravegherii; - în unele secţii cu risc înalt,
- permite selectarea criteriilor: severitatea patologiei pacienţilor
frecvenţă, mortalitate, costuri, poate conduce la mărirea timpului
posibilităţi de prevenţie; alocat pentru parcurgerea foilor de
- este mai eficientă prin observaţie;
restricţia ariei de colectare şi - rezultatele specifice obţinute, nu
economisirea timpului; pot fi comparate cu restul spitalului.
- poate fi uşor combinată cu
alte metode.
Postexternare - contactarea pacientului - permite identificarea unui - nu există o metodă standard;

postexternare prin telefon, mail, segment important de - apar erori ale pacientului în
poştă; complicaţii , în condiţiile identificarea bolii;
- contactarea medicului curant / reducerii permanente a - aderarea redusă a personalului
chirurgului; perioadei de internare. medical în raportarea situaţiei către
- detectarea reinternărilor; specialiştii de SP;
- monitorizarea antibioterapiei la - imposibilitatea determinării stării
pacienţii ambulatori în perioada clinice pentru pacienţii pierduţi din
postoperatorie. urmărire;
- dificultăţi în monitorizarea
antibioterapiei ambulatorii.
Retrospectivă - realizată pe baza consemnărilor - fiecare pacient este investigat - calitatea supravegherii depinde de
medicale, după externarea o singură dată; calitatea documentaţiei clinice;
pacientului; - este foarte utilă în situaţii - deplasarea prea mult în trecut
- se înregistrează toate cazurile epidemice; scade utilitatea metodei prin lipsa
noi dintr-o perioadă anterioară. - necesită resurse limitate. datelor.
PROSPECTIVĂ - MONITORIZAREA - UTILIZEAZĂ TOATE SURSELE - NECESITĂ MAI MULT TIMP ŞI
PACIENŢILOR PRIN DE DATE DISPONIBILE; EFORTURI SUSŢINUTE.
CONTROL REPETAT, PE - POT FI DEMARATE ŞI ALTE
TOATĂ PERIOADA DE INVESTIGAŢII SAU
INTERNARE, ÎNCEPÂND INTERVENŢII SUPLIMENTARE;
DINTR-UN ANUMIT - CREŞTE VIZIBILITATEA
MOMENT. PERSONALULUI DE
SPECIALITATE PE SECŢII;
- FACILITEAZĂ FEEDBACK-UL
REZULTATELOR.
Prin studiu - înregistrarea tuturor cazurilor - determină o imagine de - supraîncarcă personalul;
longitudinal (de noi din patologia urmărită, ansamblu asupra problematicii; - nu se pot calcula ratele ajustate
incidenţă) apărute şi calcularea incidenţei. - permite analiza factorilor de - nu se pot urmări obiective precise
risc. de prevenţie;
- nu permite compararea ratelor cu
cele ale altor spitale.
Prin studiu cros- - înregistrarea tuturor cazurilor - este rapidă, necesită timp şi - rata de prevalenţă este influenţată
secţional (de active (noi + vechi) dintr-o eforturi limitate; de durata bolii şi ajunge să
prevalenţă) populaţie de pacienţi într-o - realizată rapid de o echipă supraestimeze riscul pacienţilor;
singură zi sau dintr-o anumită antrenată; - interpretarea rezultatelor, cu
perioadă şi calcularea - utilă când se doreşte o detectarea diferenţelor semnificative
prevalenţei momentane / de estimare rapidă şi inexactă a statistic, este dificilă datorită
perioadă. unei probleme; numărului mic de pacienţi studiaţi;
- permite determinarea - nu permite compararea ratelor cu
sensibilităţii sistemului de cele ale altor spitale.
supraveghere;
- se poate folosi pentru
estimarea problematicii într-o
instituţie în care nu există un alt
sistem de supraveghere.
Tipuri de supraveghere
Sentinelă - colectarea datelor - informează despre - colectează doar numărul

privind patologia modificările incidenţei de cazuri , fără sau cu
urmărită de la un globale; informaţii puţine despre
eşantion reprezentativ - are sensibilitate bună; cazuri;
geografic de instituţii - necesită timp şi - are specificitate mică.
medicale interesate. eforturi limitate;
- raportarea cazurilor
este optimă.
 În funcţie de raportare, există mai multe categorii de boli:
◦ Cu raportare individuală obligatorie: holeră, pestă, febră galbenă,
tifos exantematic, malarie, poliomielită, tetanos, antrax;
◦ Cu raportare numerică periodică: rujeola, rubeola, varicela, tusea
convulsivă, parotidita epidemică, boli netransmisibile.
 Prelucrarea/Centralizarea constă în analiza datelor obţinute în

funcţie de criteriul temporal, al localizării cazurilor şi al persoanelor
afectate. În final datele sunt sintetizate în tabele, grafice, hărţi.
 Interpretarea datelor include compararea cu perioade similare
din trecut, cu alte zone sau analiza cazurilor în funcţie de sex,
vârstă, ocupaţie, mediu de provenienţă, etc.
 Difuzarea concluziilor se realizează atât către personalul
medical ce a furnizat datele cât şi spre responsabilii decizionali. În
plus datele pot fi transmise statelor vecine, OMS-ului, în special în
cazul unor boli cu supraveghere internaţională sau epidemii.
Prevenţia
Reprezintă totalitatea acţiunilor medicale, economice, sociale, politice

întreprinse pentru păstrarea şi promovarea stării de sănătate, adică pentru
reducerea riscurilor de apariţie şi extindere a unei boli.
Totalitatea metodelor şi mijloacelor folosite în scopul asigurării cunoaşterii

riscurilor pentru sănătate, a neutralizării acţiunii acestora, depistării grupurilor
populaţionale cu risc crescut, evitării constituirii proceselor epidemiologice şi
depistării stărilor de preboală şi boală, în faze cât mai precoce.
Medicina profilactică (preventivă) este ramura Medicinei bazată pe aplicarea

de către medici, a măsurilor de profilaxie.
Importantă în contextul medicinei moderne, când costurile sunt tot mai mari,
persoanele vârstnice sunt tot mai reprezentative în populaţie şi ne confruntăm
cu emergenţa şi reemergenţa unor boli.
Prevenţia
Medicina antică – greacă, romană, arabă, indiană, chineză, a promovat
prevenţia atât in direcţia relatiei cu factorii naturali, cât şi în ceea ce priveşte
comportamentele cotidiene ale omului;
În medicina chineză de acum 2000 de ani, activitatea medicului era apreciată

în funcţie de eficienţa practicilor preventive;
În medicina arabă se consideră că: ”Scopul medicinei este de a întreţine şi

apăra sănătatea şi uneori de a vindeca boala”;
Hippocrate a sintetizat orientarea spre prevenţie din acele timpuri în dictonul

rămas peste milenii: ”Este mai uşor să previi decât să tratezi o boală.”
Se cunosc măsuri preventive eficiente din acele timpuri, privind

supraalimentaţia, sedentarismul, alcoolismul, pelagra, scorbutul, infecţiile
puerperale, pesta, etc.
Prevenţia e mama înţelepciunii!
 “Un dirham pentru profilaxie este mai bun decât un quintal pentru
tratament” – proverb arab;
 “Viaţa poate fi împărtită în două perioade, nu neapărat egale: în prima

parte ne risipim sănătatea pentru bani, pentru ca apoi să ne cheltuim banii
pentru sănătate” - proverb chinezesc;
 “Fiecare om este autorul propriei sale sănătăţi sau boli” (Buddha);
 “Natura umană nu trebuie să fie forţată, ci convinsă; şi o convingem

dacă îi satisfacem dorinţele necesare şi naturale, respingând cu asprime pe
cele dăunatoare” (Epicur);
 “Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi

aproape toţi se nasc cu ea” (Hippocrate).
"Nimic nu este mai eficient şi nimic nu costă mai ieftin ca
prevenţia.“(Nicolae Opopol)
 “Sănătatea este ca banii, niciodată nu vom avea o adevărată idee de

valoarea sa până când o vom pierde.” (Josh Billings);
 “Cu siguranţă sănătatea este mult mai valoroasă ca şi banul deoarece

sănătatea face banul.” (Samuel Johnson);
 “Când vine vremea să mănânci corect şi să începi să faci exericitii, nu

există “Voi incepe de mâine”. Mâine este boala.” (V. L. Allineare);
 “Pentru a asigura o stare bună de sănătate, mănâncă superficial, respiră

adânc, fii moderat şi menţine un interes în viată.” (William Londen);
 „În viaţă risipim cu generozitate anii, iar la sfârşit cerşim clipe.“

(Nicolae Iorga).
Prevenţia
Iniţial prevenţia s-a direcţionat pe patologia

transmisibilă, generată de nenumăraţi agenţi
microbieni şi parazitari, ceea ce a dus la eradicarea
mondială a variolei (1979), pestei bovine (2011) şi să
sperăm a poliomielitei, dar şi la controlul unor boli ca
pesta, holera, tetanosul, difteria;
Cu timpul, prevenţia s-a transformat într-o luptă

pentru conservarea calităţii vieţii - o calitate
superioară fiind dintotdeauna legată de starea de
sănătate, de absenţa bolii, de o bună condiţie fizică,
mentală şi socială şi de o dezvoltare naturală
armonioasă.
Prevenţia
Odată cu modernizarea societăţii, la factorii fizici şi

chimici de mediu înconjurător, urbanizarea şi
industrializarea au adăugat disstresul psiho-emoţional,
sedentarismul, alcoolismul, tabagismul, alimentaţia
dezechilibrată şi consumul de droguri;
Toţi acesti factori agresionanţi au impus dezvoltarea

prevenţiei în domeniul bolilor netransmisibile –
cardiovasculare, respiratorii, metabolice, reumatisma-
le, gastro-enterale, dento-parodontale, psihice, etc.
În prezent ideea de sănătate ca individ este tot mai

des înlocuită cu sănătatea întregii colectivităţi!
Prevenţia
Noile orientări din medicina contemporană

conturează un secol XXI orientat spre prevenţie, cu
toate că “oamenii privesc cu interes spre tehnicitatea
medicinei curative şi mai puţin spre sănătate şi
prevenire”;
“Sunt în general, mai puţin dispuşi să participe

activ la acţiunile prevenţionale, considerând că
medicina preventivă intervine prea mult în viaţa lor,
creându-le anxietate, obsesii şi panică” (A. Ivan).
Prevenţia
Totusi, “preventia trebuie să-l apere pe om şi

societatea omenească, viaţa în general, de tot ce o
ameninţă virtual sau iminent. Această apărare ridică
probleme numeroase şi dificil de rezolvat, întrucât
oamenii realizează la fel de greu şi conştiinţa
nemuririi şi perisabilitatea vieţii. Sunt mai degrabă
înclinati să evite întrebările grave şi să amâne
răspunsurile şi hotărârile în consecintă, asigurându-
şi prin aceasta, fericirile efemere, cotidiene.”
(O.Fodor);
Chiar medicii tind să-şi conceapă profesia ca pe o

practică a diagnosticului şi tratamentului, neglijând
prevenţia.
Treptele prevenţiei
Profilaxia primordială - cu rolul de a combate

apariţia şi consolidarea unor obiceiuri sociale,
culturale, economice ce cresc riscurile de îmbolnăvire
în populaţie. Include ameliorarea condiţiilor de locuit,
de igienă, asigurarea apei potabile, a alimentelor,
combaterea fumatului, a consumului de alcool,
campanii pentru reducerea vitezei;
Profilaxia primară controlează factorii de risc, în

vederea prevenirii apariţiei bolii la nivel individual
sau populaţional. Cuprinde măsuri pentru menţinerea
unei greutăţi corporale optime, combaterea
sedentarismului, imunizarea populaţiei pentru unele
boli transmisibile, etc. Ea se realizează prin programe
de protejare a persoanelor cu risc şi programe
populaţionale.
Treptele prevenţiei
Profilaxia secundară cuprinde măsuri de depistare

precoce şi corectare a dezechilibrelor reversibile
apărute înainte ca boala să se manifeste clinic (în
perioada de incubaţie sau de latenţă). Se bazează pe
teste screening folosind metode cât mai precise pentru
depistarea precoce, puţin invazive, puţin costisitoare,
aplicabile la nivel populaţional (depistarea cancerului
de col uterin în stadii incipiente prin metoda
Papanicolau).
Profilaxia terţiară se referă la activităţile medicale

prin care se previn sau se reduc complicaţiile bolii. Ea
face parte din terapia patologiei cronice şi include
măsuri de reducere a suferinţelor, a leziunilor,
infirmităţilor, adaptarea pacientului la noua sa stare.
Tipuri de prevenţie
În funcţie de gradul de specificitate, distingem:
 Prevenţia generală, prin respectarea igienei

personale şi colective, educaţie sanitară, măsuri de
decontaminare/dezinsectie/deratizare, supravegherea
grupurilor cu risc, etc.
 Prevenţia specială, prin chimioprofilaxie

antibacteriană, antivirală, Ig standard – postexpunere;
 Prevenţia specifică, prin imunizare specifică activă

şi/sau pasivă (Ig specifice);
Tipuri de prevenţie
În funcţie de patologia asupra căreia se acţionează,

distingem:
Prevenţia bolilor transmisibile: a gripei,

exantemelor virale din mica copilărie, tusei
convulsive, poliomielitei, tetanosului, rabiei,
hepatitelor virale A şi B;
Prevenţia bolilor netransmisibile: a bolilor
metabolice, cardiovasculare, respiratorii, digestive,
oncologice, etc.
Specialitătile medicale cu rol important în Medicina

Preventivă sunt: Medicina Familiei, Epidemiologia,
Sănătatea Publică, Igiena, însă orice clinician are în
activitatea sa şi o componentă preventivă.
Dispensarizarea
 Dispensarizarea sau supravegherea medicală activă a
persoanelor cu risc, se adresează fie unor categorii de persoane, fie
unui segment populaţional. Există 3 tipuri de dispensarizare:
 Dispensarizarea de protecţie, stâns legată de profilaxia primară,

prin care se evită îmbolnăvirea persoanelor cu risc;
 Dispensarizarea pentru reechilibrare, asociată cu prevenţia

secundară, prin măsuri de ameliorare a condiţiilor de viaţă şi muncă
a celor depistaţi precoce cu tulburări homeostatice;
 Şi dispensarizarea reparatorie-recuperatorie, adresată

bolnavilor pentru prevenirea complicaţiilor şi a evoluţiei severe.
 Dispensarizarea se adaptează tipurilor de factori de risc,
colectivitate, patologie, sub formă de programe cu o tot mai largă
adresabilitate.
Bibliografie
1. Aurel Ivan. Preventia, în A.Ivan (coord.) Tratat de

Epidemiologie a Bolilor Transmisibile, Ed. Polirom,Iasi,
2002:104-117
2. http://islamulazi.ro/forum/index.php?showtopic=7885!
3. http://articole.famouswhy.ro/citate_despre_dorintele_oam
enilor/
4. http://www.gds.ro/Sanatate/2010-01-08/
Tratament+sau+preventie%3F
5. http://1cartepesaptamana.ro/top-citate-eficienta/
6. http://citate.unica.ro/2008/08/31/citate-despre-sanatate/
Imagini – personale + surse Internet

S.L. Dr. Luminiţa Bădiţoiu
Pentru o recoltare corectă
 care este produsul patologic ce poate conţine germenii suspectaţi, în
funcţie de diferitele etape evolutive ale bolii;
 care este momentul optim de recoltare;
 dacă produsul biologic este în mod normal steril sau contaminat cu
floră saprofită;
 care este tehnica corectă de recoltare, cu respectarea asepsiei;
 care este cantitatea necesară din acel produs patologic;
 cum trebuie să fie ambalat şi transportat acel produs;
 care este timpul optim pentru a ajunge la laborator
 şi cum se poate conserva, atunci când nu poate fi transportat imediat.
Tehnica de recoltare
 Recipientul va fi inscripţionat cu numele/prenumele pacientului,
produsul patologic şi examenul solicitat, iar în biletul de trimitere se
menţionează în puls, numărul foii de observaţie, diagnosticul
prezumtiv, data/ora recoltării, eventual şi alte date semnificative ce pot
ghida analiza microbiologică.
 Timpul optim în care proba trebuie să ajungă la laborator este 1-2 h, în

funcţie de produsul patologic, dar şi de germenii suspicionaţi.
 Produsele recoltate în practica epidemiologică pot fi secreţii, excreţii,

fragmente de ţesuturi obţinute prin biopsie sau autopsie, produse
alimentare, apă, aer, etc. Majoritatea probelor provin de la bolnavi, dar
sunt investigaţi şi convalescenţii, putătorii sănătoşi, contacţii sau
decedaţii.
Infecţii ale aparatului respirator
Prelevarea exudatului nazal (în sinuzite, angine, portaj de germeni)
 se realizează prin ştergerea pe rând a vestibulului foselor nazale cu un

tampon steril de unică folosinţă (câte unul pentru fiecare cavitate).
 Pacientul se poziţionează cu capul în extensie şi se introduce tamponul
cu blândeţe până atinge peretele posterior, după care se roteşte uşor
pentru a se încărca cu secreţie nazală.
 Manevra poate fi repetată pentru a creşte cantitatea de mucus recoltat.
 Ulterior, tamponul se retrage uşor, se reintroduce în tubul protector (cu
sau fără mediu de transport Amies/Stuart) şi se trimite la laborator în
maxim 2 h.
Infecţii ale aparatului respirator
Prelevarea exudatului faringian (în angine, scarlatină, portaj de germeni)
 se poate realiza dimineaţa, înainte de toaleta cavităţii bucale şi a

alimentaţiei, sau după 3-4 h de la ingestia de alimente, periajul dentiţiei
sau utilizarea de antiseptice orale.
 Pacientul cu capul în extensie, va deschide cavitatea bucală la maxim şi va
pronunţa vocala A.
 Cu o spatulă sterilă (sau de unică folosinţă) se deprimă faţa dorsală a limbii
şi se introduce cu grijă tamponul, fără a atinge palatul, lueta sau limba.
 Se şterge cu o mişcare circulară peretele posterior al faringelui, amigdalele
palatine, insistându-se pe zonele inflamate, ulcerate sau cu depozite
purulente.
 Se retrage tamponul cu precauţie (pentru a nu declanşa reflexul de vomă),
se reintroduce în tubul protector (cu sau fără mediu de transport) şi se
trimite la laborator în maxim 2 h.
Infecţii sangvine
 Sângele poate fi recoltat în vederea unor examinări biochimice,
imunologice, hematologice sau bacteriologice (pentru izolarea
bacteriilor existente în bacteremii/septicemii de etiologie diversă, febră
tifoidă, endocardite, etc.).
 Hemocultura se efectuează în cazul apariţiei de novo a unui frison sau
în cazul creşterii temperaturii corporale peste valoarea de 38,5ºC,
printr-o puncţie venoasă nouă, evitându-se recoltarea sângelui din
cateterele venoase preexistente.
 Se preferă efectuarea hemoculturii înaintea instituirii tratamentului
antimicrobian. Volumul optim este 10 ml de sânge per probă/respectiv
3-5 ml la copil.
 Cum majoritatea bacteriemiilor sunt intermitente, o singură prelevare
asigură o sensibilitate de 80%, în timp ce trei prelevări în 24 ore,
asigură o sensibilitate de 100%.
Infecţii sangvine
 Puncţia venoasă se realizează în plica cotului sau la nivel venelor jugulare
(pentru nou-născuţi sau sugari), după o antiseptizare cât mai largă cu
Betadină, apoi cu alcool sanitar, pentru a lăsa tegumentul uscat.
 Personalul medical ce efectuează această manoperă va purta mănuşi
sterile, de unică folosinţă. După aplicarea garoului, se imobilizează vena
cea mai evidentă cu arătătorul mâinii stângi, iar cu dreapta se
puncţionează în axul venei, sub un unghi de 30º, acul fiind cu bizoul în
sus.
 La retragerea pistonului, sângele trebuie să pătrundă în seringă, în caz de
poziţionare corectă. Ulterior, se îndepărtează garoul, se retrage acul din
venă şi se exercită o presiune constantă, cu un tampon steril, până la
hemostaza completă.
 După recoltare, sângele este repartizat în flacoanele de hemocultură
pentru germenii aerobi, anaerobi, eventual fungi (cu dopurile
dezinfectate în prealabil), agitând uşor pentru omogenizarea cu mediul.
 Aceste flacoane sunt trimise la laborator în cel mai scurt timp posibil
(maxim 1 h) şi introduse în sisteme automate (ex: BACTEC), unde sunt
monitorizate timp de 10 zile.
Infecţii ale aparatului urinar
Recoltarea urinii pentru urocultură (în infecţii ale tractului urinar
inferior/superior) se realizează din jetul mijlociu de urină în cazul pacienţilor
necateterizaţi, într-un recipient steril cu gâtul larg, identic la bărbaţi şi femei,
după o prealabilă şi riguroasă toaletă locală, cu apă şi săpun a organelor
genitale externe.
 Se preferă prelevarea din prima urină de dimineaţă sau după cel puţin 4 ore de
la micţiunea anterioară.
 La pacienţii cu cateterizare prelungită (din cauze urologice sau neurologice),
recoltarea se efectuează după decontaminarea capătului distal al cateterului, cu
alcool 70%. Se recoltează 5 ml de urină cu o seringă sterilă, apoi se trece, în
condiţii aseptice, în urocultor. Se interzice prelevarea probei direct din punga
de drenaj sau cultivarea vârfului cateterului.
 Puncţia suprapubiană transcutană este rezervată cazurilor atent selecţionate,
fiind executată în condiţii de asepsie chirurgicală. Se indică pentru
identificarea infecţiilor cu bacterii anaerobe, fiind foarte eficientă în evitarea
contaminării uretrale a probelor.
 Probele trebuie prelucrate în aproximativ 2 h după recoltare, pentru a se
împiedica înmulţirea florei microbiene. În cazul în care nu se poate respecta
această condiţie, urina se păstrează la +4ºC, până în momentul prelucrării.
Infecţii tegumentare
a. Din colecţii purulente închise (abcese, flegmoane, furuncule,
hidrosadenite, etc.) - se recoltează de către chirurg la deschiderea
colecţiei sau prin puncţie aspirativă cu o seringă cu ac fin, din
profunzime, după o prealabilă antisepsie a tegumentelor. Produsul se
transferă într-un sistem de transport steril ce asigură anaerobioza şi
este trimis la laborator imediat.
b. Din colecţii purulente deschise, fistulizate - tegumentul intact din
jur se antiseptizează cu Betadină, iar exudatul de la suprafaţa leziunii
se şterge în prealabil cu ser fiziologic steril. Se introduce tamponul
steril pe traiectul fistulei, se chiuretează cât mai profund, după care se
inseră în tubul cu mediul de transport Amies şi se trimite imediat la
laborator.
c. Din secreţii de plagă (plăgi chirurgicale, ulcere cutanate, arsuri) -
după o prealabilă toaletă a plăgii cu ser fiziologic steril (Betadină
pentru aria circumscrisă), se învârte vârful tamponului timp de 5
secunde pe o arie de 1 cm2, suficient de ferm pentru a provoca o uşoară
sângerare, după care se introduce în tub şi se asigură transportul la
laborator, în maxim 1 oră.
Infecţii digestive
 Materiile fecale eliminate spontan, pot fi recoltate în vederea
efectuării examenului coproparazitologic sau coproculturii (în
parazitoze intestinale, toxiinfecţii alimentare, gastro-enterite, colite,
febră tifoidă, dizenterie bacilară, holeră, etc.).
 Pacientul va defeca spontan într-un recipient sterilizat prin fierbere,
opărire sau autoclavare (în caz de coprocultură), fără să contamineze
conţinutul cu urină.
 Nu se vor folosi soluţii dezinfectante ce pot împiedica dezvoltarea
germenilor. Apoi se prelevează cu linguriţa sterilă a coprorecoltorului,
fragmente din porţiuni diferite ale scaunului sau din zone potenţial
patologice - cu aspect mucos, sangvinolent, purulent, riziform, în
volum minim de 3 cm3.
 Fragmentele recoltate se suspensionează în mediul de transport din
coprorecoltor şi se trimite imediat la laborator.
Infecţii digestive
 Pentru depistarea portajului de enterobacterii patogene (Salmonella
spp., vibrion holeric, etc.), se recoltează al doilea şi al treilea scaun,
după administrarea unui purgativ (15 g sulfat de magneziu în 250 ml
apă, pentru adulţi), cu prelevarea părţii lichide ce conţine flora
intestinului subţire.
 La pacienţii cu sindrom dizenteriform, recoltarea de face cu ajutorul
unui tampon steril ce se introduce prin orificiul anal, sub control
rectoscopic şi se şterge mucoasa. După prelevare, tamponul este
introdus în mediul de transport al coprorecoltorului şi se trimite la
laborator.
 Materiile fecale din sigmoid pot fi recoltate şi cu ajutorul unei sonde
Nelaton sterile, introduse 15-20 cm la adulţi şi aproximativ 10 cm la
copil. Cu ajutorul unei seringi sterile de 10 ml, se aspiră conţinutul şi se
decantează întru-un coprorecoltor cu mediu de transport.
Infecţii digestive
 Examenul coproparazitologic are o tehnică similară cu coprocultura, cu
singura diferenţă că nu necesită recipiente sterilizate.
 Prelevatele care nu se însămânţează pe medii de izolare, într-un
interval de 2 h, trebuie supuse unui proces de conservare:
 Prin refrigerare la + 4ºC, maxim 24 h;
 Utilizarea de medii speciale de transport, cum ar fi: mediul Stuart (util
pentru prezervarea enterobacteriilor, dar şi pentru enteropatogenii din
genul Vibrio sau Campylobacter) sau mediul Cary-Blair ce asigură o
bună conservare la temperatura mediului ambiant, până la 7 zile
(recomandat pentru Enterobacteriaceae şi Vibrio spp.).
 Mediile lichide sunt mai rar folosite în prezent, datorită transportului
dificil şi a prezervării inconstante a unor patogeni enterici.
Infecţii digestive
 Probele de aspirat gastric a jeun (utile pentru depistarea bacililor de

M.tuberculosis, mai ales la sugari şi copiii mici) sau cele de vomă,
trebuie neutralizate cu soluţie de bicarbonat de Na 10%, în prezenţa
unui indicator de pH (soluţie de albastru de brom-timol).
 Tehnica recoltării probelor de vomă pentru cultură bacteriană este
similară cu coprocultura din emisie spontană. Ca recipiente se folosesc
plăci Petri sterile.
 Selectarea alimentelor pentru examinare, în cadrul unei anchete

epidemiologice pentru toxiinfecţie alimentară, se face în funcţie de
perioada de incubaţie (doar alimentele consumate în ultimele 72 h).
NR. . ALIMENTUL ETIOLOGIE POSIBILĂ
1. Afumături (carne, păsări, peşte) Salmonella,
Staphylococcus aureus (şi enterotoxinele sale),
Clostridium botulinum (şi neurotoxinele sale)
2. Alimente vidate Clostridium botulinum (şi neurotoxinele sale),
Listeria monocytogenes
3. Brânză Salmonella,
E.coli
4. Carne şi derivate Salmonella,
Clostridium perfringens (şi enterotoxina sa),
Campylobacter jejuni,
Yersinia enterocolitica,
E.coli 0157:H7
5. Cartofi Bacillus cereus (şi toxinele sale),
Clostridium botulinum (şi neurotoxinele sale)
6. Cereale şi alimente din porumb Bacillus cereus (şi toxinele sale),
micotoxine
7. Ciorbe, supe, tocăniţe Bacillus cereus,
Clostridium perfringens (şi enterotoxina sa)
8. Conserve de casă Clostridium botulinum (şi neurotoxinele sale)
9. Crustacee Vibrio parahaemolyticus,
V.cholerae 01
10. Hamburger E.coli 0157:H7,
Salmonella
11. Ingheţată Salmonella,
Staphylococcus aureus (şi enterotoxinele sale)
12. Lapte crud şi derivate Salmonella,
Campylobacter jejuni,
Streptococcus pyogenes,
Yersinia enterocolitica
13. Lapte praf Salmonella,
Bacillus cereus,
Staphylococcus aureus (şi enterotoxinele sale)
14. Maioneza E.coli 0157:H7
15. Leguminoase, boabe Clostridium perfringens (şi enterotoxina sa),
Bacillus cereus (şi toxinele sale)
16. Orez Bacillus cereus (şi toxinele sale)
17. Ouă, produse cu ouă Salmonella
18. Produse de patiserie cu lapte şi ouă Staphylococcus aureus (şi enterotoxinele sale),
Salmonella,
Bacillus cereus (şi toxinele sale)
19. Peşte şi derivate V.cholerae 01, non-01,
V. parahaemolyticus,
Proteus spp.,
Morganella spp.
20. Salate de legume cu ouă sau carne/peşte Staphylococcus aureus (şi enterotoxinele sale),
Salmonella,
E.coli,
Shigella spp.
Recoltarea alimentelor
 Din alimentele lichide se recoltează aseptic 200 ml iar din cele solide
150-200 g (mai multe fragmente cubice, din diferite regiuni şi din toate
straturile), în recipiente sterile, ce vor fi sigilate, etichetate şi
transportate la laborator.
 Eticheta trebuie să conţină:
 Denumirea alimentului;
 Denumirea unităţii;
 Data recoltării;
 Numărul lotului de producţie;
 Numărul procesului verbal de recoltare
Recoltarea alimentelor
 Laptele - se va recolta un ambalaj ca atare sau dacă acesta depăşeşte 1 l, se
ridică o probă de 200-500 ml;
 Preparatele din carne - se taie aseptic 150-200 g din diferite porţiuni sau se
recoltează un ambalaj întreg (în cazul concentratelor);
 Conservele casnice - se prelevă un ambalaj nedesfăcut din acelaşi lot;
 Resturile alimentare consumate - se adună cu spatula sterilă, cât mai mult;
 Toate acestea vor fi ţinute în frigider, la +4ºC şi trimise în geantă izotermă la
laborator;
 Alimentele congelate - se prelevă un ambalaj întreg sau se forează/se
ciopleşte cu instrumente sterile, în carcasele mari, în aşa fel încât să existe
probe atât de la suprafaţă, cât şi din profunzime. Acestea vor fi menţinute
congelate, până la examinare;
 Din orez, legume - se iau probe de la suprafaţă, dar şi din profunzimea
ambalajului şi se introduc în recipiente sterile, închise, la adăpost de umezeală.
 Toate probele trebuie să ajungă în maxim 6 h la laborator.
Recoltarea apei
 Din instalaţii centrale de apă - se flambează robinetul, se deschide complet
şi se lasă să curgă apa 5-10 minute; apoi se reglează debitul astfel încât să existe
o coloană de apă continuă, cu diametrul de maxim 1 cm, se scoate dopul de la
flaconul steril şi se umple până la 2 cm sub dop. Ulterior se închide recipientul
şi se etichetează. O probă conţine 1-5 l apă;
 Din rezervoare şi bazine - după scoaterea dopului, flaconul steril se
introduce în rezervor/bazin, se umple până la 2 cm sub dop şi se închide;
 Din fântâni, izvoare - proba se recoltează direct din fântână sau prin turnarea
din găleată;
 Dacă apa recoltată este clorinată, înainte de sterilizarea flaconului se introduce
10 mg tiosulfat de sodiu pentru fiecare 500 ml apă de analizat;
 Etichetarea va conţine obligatoriu denumirea punctului de recoltare, data /ora
recoltării şi numărul probei;
 Transportul spre laborator se face în lăzi izoterme, în maxim 2 h (6 h dacă se
asigură o temperatură de +4ºC).
Recoltarea microaeroflorei
 este utilizată în practica epidemiologică în mediul nosocomial, în
încăperi cu risc mare de infecţie pentru pacienţii asistaţi - săli
operatorii, de naştere, compartimente de Anestezie-Terapie Intensivă,
saloane de neonatologie.
 Se poate realiza prin:
 Metoda sedimentării Koch - în fiecare încăpere se expun 2 seturi de
cutii Petri, fiecare set cuprinzând o placă cu geloză - sânge şi una cu
geloză nutritivă. Primul set se poziţionează în mijlocul încăperii, pe o
masă, iar celălalt într-un colţ, pe o noptieră/etajeră. Se ridică capacele
cutiilor Petri, se aşează cu deschiderea în jos şi se lasă 10 minute.
După expirarea intervalului, se închid şi se transportă imediat la
laborator.
 Metoda prin aspirare - recoltarea se realizează cu ajutorul unor
aparate aşa cum este analizorul M.A.Q.S (Microbiological air quality
sampler – Oxoid). Acest aparat presupune ataşarea plăcilor Petri cu
mediu de cultură într-un adaptor special, aerul este aspirat cu o viteză
între 0,5-2 l/s, fiind analizat un volum cuprins între 1-999 litri.
Ulterior, după incubare, se numără coloniile iar numărul de germeni
se calculează după o formulă matematică.
Recoltarea microaeroflorei
 Numarul total de germeni/m3 aer nu trebuie sa depaseasca 500-1500 dupa

gradul de activitate din incapere, inceputul sau sfarsitul zilei de lucru.
 In salile de operatii (in timpul lucrului), in saloanele de nou-nascuti si sugari se

admit maximum 300 germeni/m3 aer, cu absenta florei hemolitice.
 Nu se admite nicio colonie de stafilococ coagulazo-pozitiv sau streptococ

β-hemolitic per placă.
Controlul microbiologic al suprafeţelor şi
materialului moale
 se practică pentru mese, noptiere, tăbliile paturilor,
pereţii de faianţă, lenjerie, etc.
 Dacă suprafeţele au fost dezinfectate anterior,
recoltarea va fi efectuata numai dupa expirarea
timpului de contact.
 Cu un tampon steril umezit în 1 ml de ser fiziologic,
se şterge o suprafaţă de 25 cm patrati;
 Se trece tamponul atât orizontal, cât şi vertical, cu
rotire concomitentă, apoi se introduce în tubul
protector, agitandu-se puternic pentru
omogenizarea concentratiei microbiene, se
etichetează şi se trimite la laborator, în maxim 2 h.
 Ata de sutura, catgut-ul si compresele vor fi
insamantate in bulion simplu si bulion thioglicolat.
Controlul microbiologic al suprafeţelor şi
materialului moale
 Nu se admite nicio colonie de stafilococ coagulazo-pozitiv, E.coli
enteropatogen sau Proteus spp. per cm2.
 Interpretare: Se considera curata o suprafata/un material moale

pe care se dezvolta sub 5 colonii/cmp si nu sunt prezenti germeni
patogeni.
Controlul tegumentelor personalului
medical
 sunt vizate cel mai frecvent mâinile,
cunoscut fiind faptul că constituie cea
mai uzuală cale de transmitere a
germenilor, în mediul nosocomial.
 Cu un tampon steril umezit în 1 ml de ser

fiziologic, se şterge suprafaţa palmară a
mâinii drepte, inclusiv degetele,
insistând asupra spaţiilor interdigitale
sau periunghiale.
Controlul tegumentelor personalului
medical
 Se raporteaza unitati formatoare de colonii per proba.
 Se raporteaza prezenta Escherichia coli; Proteus; Staphylococcus aureus;
Pseudomonas spp.; Klebsiella spp.; Acinetotobacter; Enterococcus
rezistent la vancomicina.
 Se considera o mana curata aceea la care:
a)incarcatura microbiana nu este mai mare de 100 UFC/ml pentru
personalul ingrijitor si infirmiere;
b)incarcatura microbiana nu este mai mare de 40 UFC/ml pentru
personalul medical mediu si superior;
c)incarcatura microbiana nu este mai mare de 10 UFC/ml pentru
personalul care trebuie sa efectueze interventii aseptice;
d)nu trebuie sa contina germeni patogeni;
e)la germenii patogeni izolati se va efectua, la cerere , testarea rezistentei la
antibiotice.
Bibliografie
 Roxana Moldovan şi colaboratorii. Îndreptar de lucrări practice,
Uiversitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara, LITO
2002: 38-44
 D.Buiuc, G.Coman, M.Neguţ. Microbiologie clinică, Editura Didactică şi

Pedagogică R.A., Bucureşti 1998: 239-246; 392-399
 *** ORDIN Nr. 961/02.09.2016 pentru aprobarea Normelor tehnice

privind curatarea, dezinfectia si sterilizarea in unitatile sanitare publice si
private, tehnicii de lucru si interpretare pentru testele de evaluare a
eficientei procedurii de curatenie si dezinfectie, procedurilor
recomandate pentru dezinfectia mainilor, in functie de nivelul de risc,
metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice in functie de suportul
care urmeaza sa fie tratat si a metodelor de evaluare a derularii si
eficientei procesului de sterilizare
UMF “VICTOR BABEŞ” TIMIŞOARA
Prevenţia infecţiilor asociate îngrijirilor

medicale
S. L. Dr. Luminiţa Bădiţoiu
ATRIBUŢIILE MEDICULUI CURANT
(INDIFERENT DE SPECIALITATE)
a) protejarea propriilor pacienţi de alţi pacienţi infectaţi sau de personalul care
poate fi infectat, cu respectarea ghidului de izolare elaborat de serviciul/
compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
b) aplicarea procedurilor şi protocoalelor implementate de serviciul/
compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
c) obţinerea specimenelor microbiologice necesare atunci când o infecţie este
prezentă sau suspectă, în conformitate cu protocolul de diagnostic şi cu
definiţiile de caz şi înainte de iniţierea tratamentului antibiotic;
d) răspunde de depistarea şi raportarea la timp a infecţiilor asociate asistenţei
medicale;
e) consilierea pacienţilor, vizitatorilor şi a personalului în legătură cu procedurile
de prevenire a transmiterii infecţiilor;
f) instituirea tratamentului adecvat pentru infecţiile pe care le au ei înşişi şi
implementarea măsurilor instituite de serviciul/compartimentul de prevenire a
infecţiilor asociate asistenţei medicale pentru a preveni transmiterea acestor
infecţii altor persoane, în special pacienţilor;
ATRIBUŢIILE MEDICULUI CURANT
(INDIFERENT DE SPECIALITATE)
g) solicitarea consultului de boli infecţioase în situaţiile în care consideră necesar
şi/sau conform ghidurilor/protocoalelor locale, cu respectarea politicii de
utilizare a antibioticelor, implementată în unitatea sanitară;
h) respectă procedura de declarare a infecţiilor asociate asistenţei medicale
elaborată de serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate
îngrijirilor medicale, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
i) după caz, răspunde de derularea activităţii de screening al pacienţilor în secţii
de terapie intensivă şi alte secţii cu risc pentru depistarea colonizărilor/
infecţiilor cu germeni multirezistenţi, în conformitate cu prevederile
programului naţional de supraveghere şi control al infecţiilor asociate
asistenţei medicale şi monitorizare a utilizării antibioticelor şi a
antibioticorezistenţei;
j) comunică infecţia/portajul de germeni importanţi epidemiologic la transferul
pacienţilor săi în altă secţie/altă unitate medicală.
ATRIBUŢIILE MEDICULUI ŞEF DE
SECŢIE
a) organizează, controlează şi răspunde pentru derularea activităţilor proprii

secţiei, conform planului anual de supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate
asistenţei medicale din unitatea sanitară;
b) răspunde de activităţile desfăşurate de personalul propriu al secţiei, cu
respectarea procedurii de declarare a infecţiilor asociate asistenţei medicale,
elaborată de serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate
îngrijirilor medicale, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
c) răspunde de depistarea şi raportarea la timp a infecţiilor asociate asistenţei
medicale;
d) răspunde de respectarea politicii de utilizare a antibioticelor, implementată în
unitatea sanitară;
ATRIBUŢIILE MEDICULUI ŞEF DE
SECŢIE
e) răspunde de efectuarea de către asistenta şefă de secţie a triajului zilnic al
personalului din subordine şi declararea oricărei suspiciuni de boală transmisibilă
către serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei
medicale;
f) în cazul şefilor de secţie în secţii cu risc, răspunde de derularea activităţii de
screening al pacienţilor pentru depistarea colonizărilor/infecţiilor cu germeni
multiplurezistenţi, în conformitate cu prevederile programului naţional de
supraveghere şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale;
g) răspunde de luarea deciziei de izolare/tip de precauţii şi de aplicarea ei,
împreună cu serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei
medicale şi cu directorul medical;
h) răspunde de elaborarea procedurilor şi protocoalelor de prevenire şi limitare a
infecţiilor asociate asistenţei medicale pe secţie.
REGISTRUL ELECTRONIC UNIC DE MONITORIZARE A
INFECŢIILOR ASOCIATE ASISTENŢEI MEDICALE AL
UNITĂŢII SANITARE
1. La nivelul fiecărei secţii din unitatea sanitară se înfiinţează Registrul electronic unic
de monitorizare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, în format electronic .
2. Registrul cuprinde toate cazurile de suspiciune de infecţie asociată asistenţei
medicale depistate prin oricare dintre metodele de supraveghere, precum şi prin
activitatea de screening al pacienţilor implementată, după caz.
3. Secţiile transmit registrul de monitorizare către serviciul/compartimentul de
prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale săptămânal, în fiecare zi de luni
pentru săptămâna precedentă.
4. Clasificarea cazurilor va fi efectuată pe baza definiţiilor de caz de către serviciul/
compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale.
5. Registrul electronic unic al unităţii sanitare va fi pus la dispoziţia managerului şi a
Comitetului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale pentru analiză.
6. Registrul electronic unic al unităţii sanitare va fi transmis electronic
serviciului/compartimentului de supraveghere a bolilor transmisibile din cadrul
direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti săptămânal, în
fiecare zi de marţi pentru săptămâna anterioară.
REGISTRUL ELECTRONIC UNIC DE MONITORIZARE A
INFECŢIILOR ASOCIATE ASISTENŢEI MEDICALE AL
UNITĂŢII SANITARE
RAPORTAREA PE FIŞA CAZULUI DE INFECŢIE
ASOCIATĂ ASISTENŢEI MEDICALE
 Fişa este completată de către medicul curant al cazului şi este însoţită de

semnătură şi parafă.
 Fişele cazurilor de infecţii asociate asistenţei medicale se transmit lunar,

direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, până la data
de 5 a lunii pentru luna precedentă.
 În unităţile sanitare în care acest lucru este posibil se organizează baza de date
electronică a unităţii, după formatul unic naţional, care va fi transmisă
direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
RAPORTAREA PE FIŞA CAZULUI DE INFECŢIE
ASOCIATĂ ASISTENŢEI MEDICALE
Judeţul.......... Spitalul........... Secţia..... Specialitatea........
 măsuri aplicate in vederea prevenirii transmiterii agenţilor patogeni,
in timpul actului medical (pe cale parenterală, ex: VHB, VHC, HIV, sau
pe alte căi ).
Aceste proceduri sunt concepute atât pentru a proteja personalul
sanitar, cât şi pentru a preveni răspândirea infecţiilor în rândul
pacienţilor.
 Toţi pacienţii trebuie consideraţi potenţial infectaţi şi infectanţi;

 Sângele, alte fluide biologice şi ţesuturile trebuie considerate
potenţial contaminate cu VHB, VHC, HIV sau alţi agenţi patogeni;
 Acele şi instrumentarul medical trebuie considerate contaminate
după utilizare.
Trebuie considerat riscant contactul tegumentelor şi
mucoaselor cu următoarele produse biologice:
 sânge; sau orice alte fluide organice

lichid pericardic; vizibil contaminate cu sânge !
lichid pleural;
 lichid peritoneal;
 lichid amniotic;
 lichid sinovial;
 lichid cefalo-rahidian;
 sperma, secreţii vaginale;
 ţesuturi;
 În absenţa sângelui vizibil în salivă, lacrimi, sudoare,
urină, fecale, lapte - aceste produse biologice nu sunt
considerate cu risc de infecţie pentru HIV şi nu impun
măsuri de profilaxie antiretrovirală şi de supraveghere
medicală postexpunere;
IZOLARE - REGIM STANDARD :
Se aplică majorităţii pacienţilor;

Constă în aplicarea Precauţiilor standard;
Decontaminare curentă;
Măsurile standard includ:
1. igiena mâinilor, care este esenţială pentru a reduce riscul de

răspândire a infecţiilor. Utilizarea antisepticelor alcoolice este metoda
preferată în toate situaţiile clinice, cu excepţia cazurilor când mâinile
sunt vizibil murdare (de exemplu, sânge, alte fluide biologice), după
examinarea pacienţilor cu infecţie cu Clostridium difficile sau norovirus,
după utilizarea toaletei sau scoaterea mănuşilor pudrate, situaţii în care
trebuie utilizate apa şi săpunul;
2. utilizarea echipamentului individual de protecţie (de exemplu:

mănuşi, halate, protectoare faciale), în funcţie de expunerea anticipată.
Igiena mâinilor este întotdeauna etapa finală după îndepărtarea şi
aruncarea echipamentului;
3. practici sigure de injectare, proceduri specifice pentru a preveni

transmiterea bolilor infecţioase de la un pacient la altul sau între un
pacient şi personalul medical în timpul preparării şi administrării
medicamentelor de uz parenteral;
Măsurile standard includ:
4. manipularea în condiţii de siguranţă a echipamentelor medicale sau

contactul cu suprafeţele potenţial contaminate din imediata apropiere
a pacientului - pentru prevenirea transmiterii bolilor infecţioase de la
un pacient la altul sau între un pacient şi personalul medical, în timpul
manipulării echipamentelor medicale şi contactul cu obiectele sau
suprafeţele din mediu;
5. igiena respiratorie şi eticheta de tuse (tehnica de tuse şi strănut cu

utilizarea de batiste de nas de unică folosinţă, cu poziţionarea la
minimum 1 metru faţă de celelalte persoane, urmată de igiena
mâinilor), ca element al precauţiilor standard care se adresează în
primul rând pacienţilor şi însoţitorilor acestora cu simptomatologie de
posibilă infecţie respiratorie, și se aplică oricărei persoane cu asemenea
manifestări când intră în unitatea sanitară (zonele de recepţie şi de
triaj ale pacienţilor).
Precauţiile adresate căii de transmitere:
Măsuri de precauţie care se adresează căii de transmitere a agentului

patogen sunt destinate să completeze precauţiile standard la pacienţii cu
colonizări sau infecţii, probabile sau cunoscute, cu agenţi patogeni
transmisibili sau cu patogeni importanţi din punct de vedere
epidemiologic.
Aceste măsuri de precauţie suplimentare sunt utilizate pentru situaţiile

în care calea de transmitere nu este complet întreruptă prin utilizarea
precauţiilor standard.
Transmiterea prin contact :
1. direct, când microorganismul se poate transmite de la o persoană la

alta (contactul cu produse biologice): în timpul asistenţei medicale şi
îngrijirii bolnavului de către cadrele medicale sau în contact cu membrii
familiei sau cu alţi pacienţi;
2. indirect, prin intermediul suprafeţelor/obiectelor contaminate care
implică transferul unui microorganism printr-o contaminare
intermediară (de exemplu contaminarea obiectelor, echipamentului,
mâncării), când:
– igiena mâinii personalului este inadecvată;

– echipamentul nu este curăţat, dezinfectat sau sterilizat
corespunzător între pacienţi;
– patogenii sunt transferaţi prin instrumentar.
IZOLARE TIP “CONTACT”:
• Pentru agenţii patogeni :

– Virusul hepatitic A
– Herpes simplex
– Agenţi patogeni enterali: Cl. difficile sau alţii;
– Bacterii multirezistente: MRSA, VRE, BLSE, KPC
•Se extind şi faţă de pacienţii cu secreţii posibil
contagioase:
– Infecţii de plagă, abcese drenate, escare de decubit
– Impetigo
– Scabie
– Pacienți cu incontinență (inclusiv sugari, copii,
pacienți cu statut mental alterat), etc.
IZOLARE TIP “CONTACT”:
• Necesită:
– Plasarea într-un salon privat dar uşa poate rămâne deschisă/
gruparea pacienţilor cu aceeaşi patologie;
– Transport limitat;
– Echiparea cu mănuşi nesterile şi halat înainte de intrare şi
îndepărtarea lor după părăsirea salonului;
– Lavajul riguros al mâinilor cu agenţi antiseptici;
– Instrumentar separat, cu decontaminare riguroasă după
utilizare;
– Decontaminare curentă şi terminală!
Transmiterea prin picături :
1. picăturile infecţioase expulzate, atunci când se strănută sau se tuşeşte,

sunt prea grele pentru a pluti în aer şi se transferă la mai puţin de 2 m
de la sursă;
2. răspândirea picăturilor poate fi:
– directă - se realizează când acestea ajung la nivelul mucoaselor

sau sunt inhalate;
– indirectă - se realizează când acestea cad pe suprafeţe sau mâini
şi sunt transmise pe mucoase; este mai frecvent, descris în
infecţiile respiratorii comune.
IZOLARE TIP ”PICĂTURĂ”:
•Pentru agenţii patogeni transmişi prin picăturile

Flűgge cu O peste 5 µm:
– Haemophylus influenzae
– Neisseria meningitidis
– Streptococcus pyogenes
– Corynebacterium diphteriae
– Bordetella pertussis
– Virusul gripal, rubeolic, urlian, sincițial, etc.
IZOLARE TIP ”PICĂTURĂ”:
•Necesită:
– Plasarea într-un salon privat dar uşa poate rămâne
deschisă/gruparea pacienţilor cu aceeaşi patologie;
– Transport limitat, cu mască;
– Purtarea măştii la o distanţă sub 3 m!
– Decontaminare curentă, uneori şi terminală!
Transmiterea aeriană :
Transmitere care se realizează prin intermediul particulelor mici (≤ 5

μm în mărime) care transportă microbii şi pot fi transferaţi prin
intermediul curenţilor de aer pe o distanţă mare, peste 2 m de la sursă.
IZOLARE TIP “RESPIRATOR”:
•Pentru agenţii patogeni transmişi pe cale aeriană:

– Mycobacterium tuberculosis
– Virus varicelo-zosterian
– Virus rujeolic
•Necesită:
– Plasarea într-un salon privat cu presiune aeriană negativă sau sistem de
filtrare a aerului şi uşi etanşe;
– Gruparea pacienţilor cu aceeaşi patologie;
– Transport limitat, cu mască;
– Triajul vizitatorilor in funcţie de susceptibilitatea faţă de agentul
patogen;
– Mască chirurgicală obligatorie!
– Decontaminare curentă şi terminală!
UTILIZAREA ECHIPAMENTULUI DE
PROTECŢIE ADECVAT, COMPLET, CORECT
1. MĂNUŞI
a) SE UTILIZEAZĂ in următoarele situaţii:

• contactul anticipat al mâinilor cu sânge, lichide biologice
contaminate, alte lichide biologice cu urme vizibile de sânge,
ţesuturi umane;
• abordul venos sau arterial;
• recoltarea LCR;
• contactul cu pacienţii ce prezintă leziuni de continuitate
tegumentară (plăgi deschise, escare de decubit, leziuni
sângerânde, etc.);
• manipularea, după utilizare, a instrumentarului contaminat,
in vederea decontaminării şi dezinfecţiei.
PROTECŢIE ADECVAT,COMPLET,
CORECT
b) POT FI:
 sterile, de unică folosinţă, se utilizează în:

- chirurgie (uneori se recomandă mănuşi duble);
- examinări interne;
- intervenţii care implică un contact cu regiuni ale corpului,
in mod normal sterile;
- puncţie vasculară - Hemocultura;
- contact cu tegumentul lezat;
- manipularea unor materiale potenţial contaminate;
CORECT
 nesterile, curate, se utilizează pentru:

- examinări curente, ce implică un contact cu mucoasele (în
lipsa altor recomandări contrare);
- manipularea materialelor contaminate;
- curăţenie, îndepărtarea produselor biologice contaminate;
 pentru utilizare menajeră, de cauciuc, în cazul:

- activităţilor de întreţinere, ce implică contactul cu sânge şi
alte produse biologice infectante;
- colectării/manipulării materialelor contaminate, curăţirii,
decontaminării instrumentarului, materialului moale,
suprafeţelor contaminate;
- curăţeniei, îndepărtării produselor biologice.
CORECT
c) MOD DE FOLOSIRE:
- Schimbare după fiecare pacient;
- după folosire, se îndepărtează prinzând marginea primei
mănuşi prin exterior, se aruncă în containerul pentru
colectare iar cealaltă se prinde cu mâna liberă prin interior,
se scoate cu grijă şi se aruncă în acelaşi container aflat la
îndemână;
- după îndepărtarea mănuşilor, mâinile se spală 20 secunde,
chiar dacă mănuşile nu prezintă semne vizibile de
deteriorare;
- mănuşile de unică utilizare nu se reutilizează!
2. HALATE OBISNUITE se utilizează:
- în timpul tuturor activităţilor din unităţile medicale.
3. ŞORTURI, BLUZE IMPERMEABILE:

- completează portul halatelor atunci când se anticipează
producerea de stropi, picături, jeturi de produse biologice
potenţial contaminate, protejând tegumentele personalului
medical din:- secţii cu profil chirurgical;
- laboratoare;
- servicii de anatomie patologică, medicină legală;
- unele activităţi administrative;
- servicii de urgenţă.
4. MASCA se utilizează pentru protecţia:
- tegumentului facial şi a
- mucoaselor bucală, nazală, când se anticipează
producerea de stropi, picături, jeturi de produse biologice.
5. PROTECTOARE FACIALE (ochelari, ecran protector)

protejează:
- tegumentul facial;
- mucoasele bucală, nazală, oculară.
6. BONETE - simple (textile) sau impermeabile.

SPĂLAREA MÂINILOR
- cel mai important şi uneori singurul mod de prevenire a

contaminării şi diseminării agenţilor microbieni !!!
CÂND ?
• la intrarea/părăsirea locului de muncă;
• la intrarea/ieşirea din saloane;
• înainte şi după examinarea fiecărui bolnav;
• înainte şi după aplicarea unui tratament;
• înainte şi după efectuarea unor investigaţii şi proceduri
invazive;
• atenţie deosebită la bolnavii cu deficienţe imunitare!
• după scoaterea mănuşilor de protecţie;
• după scoaterea măştii, folosită la locul de muncă;
• înainte de prepararea şi distribuirea alimentelor şi a
medicamentelor administrate per os;
• după trecerea mâinii prin păr;
• după activităţi administrative, gospodăreşti;
• după acte de igienă personală:folosirea batistei; toaletei; etc.
CUM ?
• se îndepărtează bijuteriile (inele, brăţări, ceasuri);
• unghiile trebuie tăiate scurt şi atent ingrijite;
33
1. Înainte de a atinge pacientul

Înainte de strângerea mâinilor, înainte de a mângâia un copil ;
Înainte de a asista pacientul în activitățile de îngrijire personală:
să se miște, să faca baie, să se îmbrace, să mănânce, etc.
Înainte de acordarea asistenței medicale și a altor tratamente
neinvazive: aplicarea măștii de oxigen, masaj;
Înaintea efectuării unui examen clinic noninvaziv: măsurarea
pulsului, a tensiunii, ascultația toracică, efectuarea unui EKG.
34
2. Înaintea procedurilor curate/aseptice
Înaintea instilării soluțiilor oftalmice, efectuarea unui tuşeu anal sau
vaginal, examinarea cavității bucale, nazale, otice, aspirarea secreţiilor.
Înaintea efectuării unui pansament, a unui tratament parenteral, unei
puncţii, sau aplicării unui unguent.
Înaintea inserarii unui dispozitiv medical invaziv (sondă nazo-gastrică,
sondă endotraheală, urinară, cateter percutan, tub de dren),
deschiderea/închiderea unui dispozitiv medical invaziv: folosit pentru
alimentatie, drenaj, aspirație sau în scopuri de monitorizare.
Înaintea preparării mâncării, produselor farmaceutice, manevrarea
medicamentelor, a materialului steril.
3. În caz de expunere la fluide biologice

 La încetarea contactului cu mucoase/tegument;
După efectuarea unei injecții sau puncții: după inserarea unui dispozitiv
medical invaziv (cateter, sondă, tub de dren), după închiderea sau
deschiderea unui circuit activ;
După îndepartarea unui dispozitiv medical invaziv;
După înlăturarea oricărui material folosit în scop de protecție (șervețel,
pansament)
După manevrarea unei probe cu conținut organic, după curățarea
excrețiilor și a altor fluide corporale, după curățarea oricărei suprafețe sau
material contaminat (lenjerie de pat, ploscă, proteze, instrumente, etc).
35
4. După contactul cu pacientul

După strângerea mâinilor, după mângâierea unui copil ;
După asitarea pacientului în activități de îngrijire personală: să se
miște, să se îmbăieze, să mănânce, să se îmbrace, etc.
După acordarea îngrijirii medicale și a altor tratamente noninvazive:
schimbarea lenjeriei de pat, aplicarea măștii de oxigen, masaj;
După o examinare non invazivă: măsurarea pulsului, tensiunii, EKG.
5. După contactul cu mediul din jurul pacientului

 După o activitate care implică contactul cu mediul pacientului:
schimbarea lenjeriei de pat, curățarea noptierelor;
După o activitate de îngrijire: reglarea unuii perfuzii, curațarea unei
alarme de monitorizare;
După contactul cu alte suprafețe sau obiecte (ideală ar fi evitarea
lor): sprijinitul de pat, înclinarea peste masă, etc.
• pentru spălarea obişnuită se utilizează apă curentă şi săpun;
• sunt necesare două săpuniri consecutive - 20 secunde
/săpunire, total 40-60s;
• utilizarea antisepticelor poate înlocui spălatul ;
• ŞTERGEREA şi USCAREA sunt OBLIGATORII!

• - cu prosop de hârtie de unică întrebuinţare.
SISTEM DE SCANARE A MÂINILOR
PREVENIREA ACCIDENTELOR ŞI A ALTOR TIPURI
DE EXPUNERE PROFESIONALĂ
EXPUNEREA PROFESIONALĂ
• prin inoculări percutane:
- înţepare;
- tăiere;
• contaminarea tegumentelor cu soluţii de continuitate;
• contaminarea mucoaselor în timpul:
- efectuării manoperelor medicale invazive cu ace şi
instrumentar ascuţit;
-manipulării produselor biologice potenţial
contaminate;
- manipulării instrumentarului şi a altor materiale
sanitare contaminate cu produse biologice potenţial infectate,
- manipularea deşeurilor provenite din activitatea
medicală;
METODE DE PREVENIRE
1. contaminarea prin obiecte ascuţite:
- reducerea manevrelor parenterale la minimum
necesar;
- colectarea, imediat după utilizare, în containiere
rezistente la înţepare şi tăiere, amplasate la îndemână
şi marcate corespunzator - în vederea reutilizării sau
distrugerii;
- evitarea recapişonării, îndoirii, ruperii acelor
utilizate;
- evitarea scoaterii acelor din seringile de unică
folosinţă;
- manipularea și înmânarea instrumentarului ascuțit
cu atenție.
METODE DE PREVENIRE
2. transmiterea germenilor prin lenjerie:
- manipularea lenjeriei contaminate cu sânge şi alte
produse biologice potenţial contaminate cât mai puţin
posibil;
- sortarea şi prelucrarea cu echipament de protecţie
potrivit, în spaţii special destinate;
- colectarea în saci impermeabili, la nevoie dubli,
marcaţi în mod corespunzător;
- evitarea păstrării lor îndelungate, înainte de
prelucrare;
- asigurarea unui ciclu corect şi complet de prelucrare/
curăţenie şi decontaminare;
METODE DE PREVENIRE
3. Decontaminarea mediului:
- folosirea mănuşilor la îndepărtarea urmelor de
sânge sau alte lichide biologice sau ţesuturi;
- decontaminarea iniţială cu substanţe clorigene,
îndepărtarea cu hârtie absorbantă (acesta se va
colecta în containere sau saci de plastic marcaţi);
- dezinfecţie cu solutie germicidă;
- uscarea suprafeţei prelucrate;
- folosirea de tehnici standard în vederea efectuării
curăţeniei, sterilizării, decontaminării echipamentului
medical, a pavimentelor, pereţilor, mobilierului,
veselei, sticlăriei, tacâmurilor.
METODE DE PREVENIRE
4. Contaminarea prin reziduuri infectante:
- neutralizare prin ardere sau autoclavare;
- colectare în recipiente impermeabile, marcate
pentru diferenţierea clară, prin culoare şi etichetare.
5. Igienă personală riguroasă:
- spălarea mâinilor;
- spălarea tegumentelor ce au venit în contact cu
produse biologice potenţial contaminate sau cu
materiale potenţial contaminate;
-evitarea soluţiilor de continuitate tegumentară;
a deficitelor imunitare.
 chiar si în situatiile de urgenţă se vor asigura cele necesare
respectării precauţiilor standard!!
PREVENŢIA I.N.URINARE
 Limitarea indicaţiilor şi duratei sondajului vezical;

 Educarea continuă a personalului medical şi formarea unor echipe instruite
periodic în privinţa tehnicii sondajelor vezicale şi a posibilelor complicaţii;
 utilizarea sistemului de sondaj urinar închis, în care sonda şi sacul colector sunt
ansamblate împreună şi se evită deconectările ulterioare (chiar temporare, atunci
când nu sunt absolut necesare); golirea aseptică a sacului printr-un robinet inferior
iar prelevările urinare sunt efectuate de asemenea, aseptic.
 decontaminarea mâinilor cu antiseptice imediat înainte sau după orice manipulare a
cateterului;
 portul mănuşilor sterile pentru personalul ce realizează sondajul;
 pregătirea zonei genito-urinare prin spălare cu apă şi săpun, după care se practică o
antisepsie locală;
 lubrefierea sondei urinare de unică folosinţă se face cu un lubrefiant tip uni-doză;
 lumenul sondei trebuie să fie corespunzător, cât mai mic pentru a preveni
traumatizarea uretrei;
 instalarea sondei şi a sacului colector printr-o tehnică aseptică;

 fixarea sondei pentru a preveni miscarea şi tracţionarea uretrei;
 fixarea sacului colector dând posibilitatea eliminării regulate a urinii dar
împiedicând contactul sacului cu pavimentul;
 prelevările urinare se fac cu respectarea strictă a asepsiei;
 golirea periodică a sacului colector într-un recipient individual (la 8 h sau când se
umple ¾), pentru fiecare pacient, fără un contact direct între sac şi recipientul
nesteril;
 pacientul sondat necesită: o toaletă cotidiană riguroasă, hidratare corespunzătoare,
supraveghere clinică;
 igiena personalului medical este determinantă pentru reducerea transmiterii
încrucişate a germenilor;
 lavajele şi irigările vezicale trebuie evitate (cu excepţia situaţiei unei posibile
obstrucţii, când sunt efectuate cu respectarea strictă a asepsiei);
 nu se recomandă efectuarea examenelor citobacteriologice, ci culturile bacteriene;
 dacă antibioterapia este necesară, durata trebuie să fie cât mai scurtă. În cazul în
care sonda nu este scoasă, decizia terapeutică şi evaluarea eficacităţii se bazează pe
evoluţia clinică şi mai puţin pe rezultatele microbiologice;
 O bacteriurie asimptomatică, în general, nu se tratează, cu excepţia pacienţilor
imunocompromişi sau a celor infectaţi cu Serratia sp., Klebsiella pneumoniae, sau
a celor purtători de proteze endovasculare/valvulare sau aflaţi în perioada
preoperatorie pentru instituirea unor proteze de acest gen.
 se evită scoaterea sondelor după intervale fixate arbitrar;
 pentru prevenirea transmiterii încrucişate a germenilor, se evită amplasarea
pacienţilor infectaţi în paturi alăturate cu cei neinfectaţi;
PREVENŢIA P.N. EXOGENE
(CHIRURGIE, ATI)
 Decontaminarea mâinilor personalului prin spălare cu săpun antimicrobian sau cu

agenţi antiseptici pe bază de alcool, înainte şi după contactul cu pacientul,
 utilizarea mănuşilor în momentul manipulării sondei endotraheale sau a aspirării
secreţiilor bronşice/orofaringiene;
 sterilizarea/dezinfecţia întregului instrumentar – sonde de intubaţie, sonde nazale,
măşti pentru oxigenoterapie, echipamentul necesar ventilaţiei asistate sau anesteziei
generale (sau folosirea materialelor de unică folosinţă);
 schimbarea sondelor nazale sau a măştilor pentru administrarea oxigenului, odată
cu schimbarea pacienţilor, precum şi utilizarea apei sterile pentru umidificarea
oxigenului;
(CHIRURGIE, ATI)
 umidificatoarele - curăţate, dezinfectate, uscate zilnic; Oxigenoterapia cu debit sub

3 l/min necesită rareori umidificare;
 controlul instalaţiei de aer condiţionat din spital, pentru evitarea patologiei
determinate de Pseudomonas aeruginosa sau Legionella pneumophila;
 izolarea de tip “picătură” - pentru pacienţii infectaţi cu virusuri respiratorii sau
colonizaţi/infectaţi cu bacterii multirezistente cu transmitere aerogenă;
 instaurarea carantinei/restricţionarea accesului vizitatorilor, în perioadele de
epidemii respiratorii comunitare.
(BLOC OPERATOR, ATI)
 Componentele interne ale aparatului de anestezie (sursa de gaz, reglatoarele de

presiune, vaporizatoarele):
– nu sunt considerate surse importante de contaminare bacteriană a gazului
anestezic
– nu este necesară sterilizarea de rutină sau dezinfecţia de nivel înalt.
 componentele reutilizabile ce vin în contact direct cu mucoasa oro-traheală (masca

facială, sonda traheală) sau se pot contamina cu secreţiile respiratorii (piesa în Y,
tuburile inspiratorii şi expiratorii, senzorii ataşaţi, umidificatorul, rezervorul):
– trebuie curaţate şi supuse fie sterilizării prin autoclavare sau cu etilen oxid
(atunci când materialul permite), fie dezinfecţiei de nivel înalt prin pasteurizare
peste 70/30 minute sau prin utilizarea dezinfectantelor chimice lichide.
– Ulterior trebuie clătite cu apă sterilă, pentru a preveni orice contaminare
microbiană.
(BLOC OPERATOR, ATI)
 Sondele de intubaţie, canulele de traheostomie - de unică folosinţă;

 Măştile se supun unei dezinfecţii inalte chimice între 2 utilizări;
 Trebuie asigurate umidificarea şi temperatura adecvată a gazului inhalat;
 Pentru prevenirea transmiterii încrucişate se pot folosi filtre anti-bacteriene şi
antivirale, ce vor fi schimbate regulat la 48 h sau oricând este nevoie, datorită
saturaţiei cu secreţii bronşice.
PREVENŢIA P.N. ENDOGENE
(ATI)
 utilizarea mănuşilor în momentul manipulării sondei endotraheale sau a aspirării

secreţiilor bronşice/orofaringiene;
 Prevenirea aspirării lichidului gastric prin ridicarea extremităţii cefalice la un unghi
de 30-45°C, evitarea sedării profunde, îndelungate si nerecomandarea administrării
de rutină a antagoniştilor H2, a antiacidelor şi sucralfatului, pacientilor ventilaţi
mecanic;
 Prevenirea aspirării secreţiilor orofaringiene şi traheale prin antisepsie
orofaringiană şi aspiraţii periodice la intervale regulate, după un prealabil lavaj cu
soluţii antiseptice sau ser fiziologic steril;
 Utilizarea ventilaţiei noninvazive, în situaţia în care condiţia clinică permite, sau
preferarea intubării orotraheale, în cazul în care ventilaţia asistată este
indispensabilă;
 Evitarea colonizării căilor aeriene inferioare prin păstrarea reflexului de tuse.
Colonizarea tractului respirator se combate şi prin aerosoli cu soluţii antimicrobiene
: antisepsie perioperatorie;
 Evitarea utilizării excesive a antibioterapiei, pentru a minimiza riscurile de
multirezistenţă!
PREVENŢIA P.N. ENDOGENE
(ATI)
 În serviciile de ATI, unde există riscuri mari de contactare a pneumoniei

nosocomiale endogene:
– se pot aplica diferite scheme de decontaminare selectivă a tractului
digestiv, prin administrare de antibiotice neresorbabile - Polimixină,
Colistin, aminoglicozide - Gentamicină, sau quinolone –Ciprofloxacin,
Norfloxacin, asociate cu antifungice - Amfotericină B, Nystatin, local
la nivelul orofaringelui/pe cale orală sau prin sondă nazofaringiană;
– administrarea chimioterapiei antiinfecţioase sistemice (i.v.).
 beneficiile acestor scheme sunt contrabalansate de creşterea

potenţialului de multirezistenţă bacteriană;
 schemele de decontaminare selectivă nu sunt recomandate de rutină
tuturor pacienţilor intubaţi/ventilaţi mecanic din ATI!
PREVENŢIA P.N. POSTOPERATORII
(ATI, CHIRURGIE)
 interzicerea fumatului, cu cel puţin 15 zile înaintea intervenţiei,

 tratarea infecţiilor respiratorii preoperatorii,
 facilitarea drenajului secreţiilor respiratorii prin kineziterapie pre- şi postoperatorie
- inspir profund şi favorizarea refluxului de tuse,
 mobilizarea precoce şi
 analgezie postoperatorie permisivă pentru tuse.
PREVENŢIA PREOPERATORIE
 Limitarea perioadei de spitalizare preoperatorie, cu efectuarea unor explorări în

regim ambulator;
 Tratarea infecţiilor preoperatorii inaintea actului intervenţional (ex. infecţii urinare,
cutanate);
 Rasul este interzis! Dacă depilarea este necesară, se preferă tăierea părului la
nivelul tegumentului, imediat inaintea actului operator (eventual depilare chimică,
după testarea sensibilității cutanate). În cazurile în care încă se foloseşte rasul,
trebuie limitat strict la zona de incizie chirurgicală, efectuat cu un săpun antiseptic
monodoză, doar în blocul operator;
 Toaleta personală a pacientului cuprinde un duş general (inclusiv părul) cu săpun
antiseptic, efectuat în seara dinaintea intervenţiei şi repetat, dacă este posibil,
dimineaţa;
 Se întreabă pacientul despre antecedentele alergice înainte de selectarea soluției
antiseptice;
PREVENŢIA
PREOPERATORIE
 Antisepsia zonei de incizie se realizează cu săpun şi apoi aplicarea unei soluţii
antiseptice din centru spre periferie;
 Restricţionarea accesului în blocul operator, cu limitarea strictă la personalul
medical şi de îngrijire autorizat;
 Lavajul chirurgical al mâinilor şi îmbrăcarea echipei operatorii conform
protocoalelor în vigoare;
 Decontaminarea blocului operator prin curăţenie urmată de dezinfecţie de nivel
înalt sau sterilizarea tuturor materialelor ce permit un asemenea procedeu, conform
protocolului existent;
 Verificarea permanentă a bunei funcţionări a instalaţiei de aer condiţionat din
blocul operator;
 Obligativitatea personalului medical în ce priveşte declararea patologiei infecţioase,
degrevarea temporară de indatoririle profesionale, fără teama unor eventuale
repercursiuni;
PREVENŢIA INTRAOPERATORIE
 Purtarea echipamentului protector adecvat, steril, de către toţi membrii echipei

operatorii – halat, mască, calotă, ochelari, mănuşi. Se recomandă folosirea a 2
perechi de mănuşi chirurgicale sterile, cu schimbarea perechii externe după fiecare
timp operator sau în caz de perforare/penetrare;
 Utilizarea de instrumentar chirurgical sterilizat corespunzător;
 Întreaga tehnică operatorie trebuie realizată cu respectarea riguroasă a asepsiei şi
reducerea la minim a traumatismelor operatorii (hemostază eficientă, devitalizare
tisulară minimă);
 Evitarea spaţiilor devitalizate în realizarea suturii (în special pentru pacienţii obezi);
 Drenajul realizat prin incizie separată faţă de cea operatorie;

 În plăgiile contaminate – se întârzie sutura;
 În plăgile deschise – evitarea fasceitelor necrozante !!!
 O bună oxigenare a tesuturilor intra- şi postoperator;
 Controlul temperaturii corporale intra şi postoperator;
 Controlul glicemiei intra- şi postoperator la valori sub 200 mg/dl (atât pentru
pacienţii diabetici dar şi pentru cei nediabetici);
 Antibioprofilaxia pe cale parenterală este indispendabilă în cazul intervenţiilor

chirurgicale din clasa I (curate - chirurgie vasculară, cardio-vasculară) şi în
intervenţile curat-contaminate/contaminate sau cu risc NNIS ≥1 utilizând
chimioterapice antiinfecţioase cu eficacitate dovedită în studiile de specialitate ;
 În intervenţiile septice, antibioterapia se alege şi aplică în funcţie de localizare,
gravitatea infecţiei şi microorganismele implicate;
 Antibioprofilaxia se începe în momentul inducerii anesteziei şi se limitează la
durata intervenţiei (cu readministrări în caz de intervenţii prelungite), maxim 24-48
h postoperator (pt. clasa I);
 Prelungirea antibioprofilaxiei postoperatorii nu reduce rata I.N.P. dar creşte
riscul enterocolitelor cu Clostridium difficile şi a multirezistenţei bacteriene;
 Antibioprofilaxia pe cale orală poate fi folosită în cazurile în care există risc de
endocardită;
PREVENŢIA POSTOPERATORIE
 Se aplică un pansament steril (fibrina creează un mediu biologic puţin influenţat de

pansament);
 Trebuie insistat pe igiena riguroasă a mâinilor personalului medical, înainte şi după
schimbarea pansamentului sau a oricărui contact cu zona de sutură chirurgicală;
 Schimbarea pansamentului se face cu respectarea riguroasă a asepsiei;
 Administrarea topicelor locale are rol redus in prevenţia I.N;
 Pacientul se educă în privinţa raportării oricărui simptom apărut în perioada
postoperatorie;
 Mobilizare precoce pentru prevenirea escarelor de decubit.
PROFILAXIA INFECŢIILOR DE CATETER
(PERIFERICE + CENTRALE)
 Limitarea indicaţiilor;
 Realizarea şi respectarea unui protocol de implantare, întreţinere a dispozitivului
intravascular şi de diagnosticare a infecţiilor nosocomiale de cateter;
 Introducerea în condiţii de asepsie riguroasă de către un personal experimentat;
 Utilizarea preferenţială a abordului subclavicular, în caz de cateterism central;
 Antisepsia locului de venopuncţie;
 Ancorarea cateterului pentru a reduce riscul colonizării;
 Utilizarea unui pansament ocluziv steril, înlocuit după 24 h de unul transparent, ce
permite vizualizarea în permanenţă a locului de inserţie;
 Nu se folosesc antibiotice topice sau unguente la nivelul locului de inserţie, datorită

riscului de dezvoltare al rezistenţei microbiene;
 Se pot utiliza catetere centrale impregnate cu substanţe antimicrobiene sau
antiseptice (Minocyclină, Rifampicină, Argint sulfatiazid), doar la adulţii, la care
se preconizează o perioadă de implantare, de peste 5 zile, atunci când celelalte
strategii nu au adus rezultatele scontate (dar nu de rutină!) La copil, ele nu se pot
folosi!
 Nu se administrează profilaxie antimicrobiană intranazală sau sistemică;
 Schimbarea liniei venoase periferice la intervale de 72 h;
 Utilizarea doar a soluţiilor perfuzabile sterile – Verificarea valabilităţii, aspectului
înainte de administrare!
 Detectarea rapidă a semnelor inflamatorii locale prin vizualizare şi palpare regulată,

cu raportarea de către pacient a oricărui disconfort legat de dispozitivul
intravascular;
 Se înregistrează în foaia de observaţie data, ora de inserţie a cateterului, numele
persoanei ce l-a implantat, data schimbării pansamentului şi a îndepărtării
dispozitivului intravascular;
 Respectarea cu stricteţe a regulilor de igienă din partea personalului, cu spălarea pe
mâini cu apă şi săpun antibacterian sau folosind un produs pe bază de alcool;
 Limitarea manipulării sistemului prin administrarea medicamentelor suplimentare,
în recipientul cu soluţie, la sfârşitul liniei perfuzabile;
PENTRU CATETERISMELE
CENTRALE
 Pregătirea personalului medical – lavajul chirurgical al măinilor,

îmbrăcarea echipamentului steril – mască, calotă, halat, mănuşi;
 Pregătirea zonei de inserţie a cateterului:
– nu se recomandă raderea tegumentului (în cazul în care depilarea este
indispensabilă se utilizează un aparat special, cremă depilatoare);
– Antisepsia locului, pe o zonă mai mare decât cea de inserţie;
– Instalarea unui câmp steril peste regiunea de inserţie;
 Fixarea cateterului la tegument printr-o sutură neresorbabilă, solidă;
 Acoperirea zonei de inserţie se realizează printr-un pansament steril
standard sau semi-permeabil, care să permită inspecţia zilnică a cateterului;
 Schimbarea cateterelor arteriale pulmonare se face la 4-5 zile, iar pentru
celelalte localizări, ori de câte ori apar disfuncţionalităţi sau suspiciuni de
infecţie.
PENTRU CATETERISMELE
PERIFERICE
 Evitarea implementării cateterului periferic la nivelul venelor membrelor

inferioare;
 Schimbarea tubulaturii şi anexelor pentru perfuzie se realizează la 72 h iar
în caz de administrare i.v. a preparatelor sangvine sau a soluţiilor lipide,
după trecerea fiecărui produs;
 Racordurile trebuie dezinfectate inainte de fiecare administrare.
Principii de igienă în pregătirea şi
administrarea tratamentelor
parenterale
DE REAMINTIT:
 Înainte de administrarea parenterală a tratamentului trebuie:

– Verificat termenul de valabilitate al sterilizării seringii şi acului;
– Verificat termenul de valabilitate al soluţiilor, aspectul acestora (clare,
transparente, fără precipitate) precum şi integritatea fiolei/flaconului;
– Suspensiile se vor agita până la solubilizarea depozitelor;
– Spălare pe mâini cu apă şi săpun/soluţie antiseptică; pentru puncţia venoasă
se poartă mănuşi (sterile in caz de hemocultura);
– Se dezinfectează dopul flaconului;
– Acul se introduce în fiole fără a atinge marginile sau vârful fiolei;
– Fiolele de sticlă deschise nu se pot păstra;
DE REAMINTIT:
– Dacă la deschidere cad cioburi de sticlă în soluţie, conţinutul ei nu va mai

fi utilizat!
– Fiolele/flacoanele neetichetate sau cu inscripţii nelizibile se vor arunca!
– Nu se lasă un ac în dopul de cauciuc între manevre! (facilitează
contaminarea conţinutului);
– Pe cât posibil se evită flacoanele multidoză – când acest lucru nu este
posibil, se foloseşte un ac steril de fiecare dată când se extrage soluţia din
flacon;
– Nu se efectuează inoculări în zone tegumentare infectate sau cu modificări
dermatologice;
– Locul de inoculare se antiseptizează cu alcool 70°± alt antiseptic;
– Scoaterea aerului din seringă înainte de administrare;
– Se verifică poziţia acului prin aspirare;
DE REAMINTIT:
 Respectarea strică a indicaţiilor şi contraindicaţiilor pentru fiecare cale de

administrare:
– Respectarea locului de elecţie;
– Soluţiile izo- şi hipertonice nu se administrează sc. şi im. (efect caustic!)
– Soluţiile uleioase nu se administrează iv. (datorită riscului de embolie);
– Înlocuirea flacoanelor de perfuzie se face înainte ca acestea să se golească
complet;
 Respectarea strictă a regulilor de asepsie!!!
BIBLIOGRAFIE
 Garner J.S, Jarvis W.R., Emori T.G. et al. CDC Definitions for Nosocomial Infections, in Olmsted R.N. APIC Infection
Control and Applied Epidemiology – Principles and Practice. St. Louis 1996; A1-A20
 Ministerul Sănătăţii. Ordinului nr.916/iulie 2006, privind aprobarea normelor de supraveghere, prevenire şi control al
infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare, disponibil pe http://www.lege-online.ro/lr-ORDIN-916-2006-
%2874963%29.html
 Ministerul Sănătăţii. ORDIN nr. 1.101 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi
limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare - Data intrarii in vigoare: 7 octombrie 2016
 Magiorakos AP, Srinivasan A, Carey RB, Carmeli Y, Falagas ME, Giske CG et al: Multidrug-resistant, extensively drug-
resistant and pandrug-resistant bacteria: an international expert proposal for interim standard definitions for acquired
resistance. Available from: http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1469-0691.2011.03570.x/pdf
 St. Harbartha, Ruefb Ch., Franciolic P. et al. Nosocomial infections in Swiss university hospitals: a multi-centre survey and
review of the published experience. Schweiz. Med. Wochenschr. 1999; 129:1521–28
 Eggimann P., Pittet D. Infection Control in the ICU. Chest 2001; 120:2059-93
 Warren J.W. Nosocomial Urinary Tract Infections, in Mandell G.L., Bennett J.E., Dolin R. Mandell, Douglas and Bennett’s
Principles and Practice of Infectious Diseases, 6th edition, Philadelphia: Elsevier Churchill Livingstone 2005; :3370-78
 Talbot T.R., Kaiser A.B. Postoperative Infections and Antimicrobial Prophylaxis, in Mandell G.L., Bennett J.E., Dolin R.
Mandell, Douglas and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 6th edition, Philadelphia: Elsevier Churchill
Livingstone 2005; :3533-44
BIBLIOGRAFIE
 CDC. Bacterial Pneumonia, MMWR, 1997; 46, No.RR1-85

 Barsiç B., Beus E., Marton E. et al. Nosocomial Infections in Critically Ill Infectious Disease Patiens: Results of a 7-Year
Focal Surveillance. Infection 1999; 27(1):20-26
 Strausbaugh L.J. Nosocomial Respiratory Infections, in Mandell G.L., Bennett J.E., Dolin R. Mandell, Douglas and Bennett’s
Principles and Practice of Infectious Diseases, 6th edition, Philadelphia: Elsevier Churchill Livingstone 2005; :3362-69
 Beekmann S.E., Henderson D.K. Infections caused by Percutaneous intravascular Devices, in Mandell G.L., Bennett J.E.,
Dolin R. Mandell, Douglas and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 6th edition, Philadelphia: Elsevier
Churchill Livingstone 2005; :3347-60
 CDC Guideline for Prevention of Cateter-Related Nosocomial Infections, MMWR 2002; 51, No.RR10
 Kalenic S., Borg M. Principles of Antibiotic Policies, in IFIC Basic Concepts of Infection Control, International Federation
of Infection Control, Portadown 2007:57-64
 Brenner P., Ransjo U. Isolation Precautions in IFIC Basic Concepts of Infection Control, International Federation of Infection
Control, Portadown 2007:75-82
Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș”
Timişoara
Prevenţia expunerii profesionale la sânge la

personalul medical
Atribuțiile persoanei expusă accidental:
 aplică imediat protocolul de management al expunerii accidentale la
produse biologice, respectiv:
1. îngrijire de urgenţă:
 expunere cutanată: spălare cu apă şi săpun 5 minute;
 expunere percutană: spălare cu apă şi săpun, urmată de aplicarea
unui antiseptic cu timp de contact conform recomandărilor
producătorului;
 expunere mucoasă: spălare cu ser fiziologic sau cu apă 5 minute.
2. chimioprofilaxie, pentru infecţia HIV, administrată în funcţie de tipul
expunerii, starea pacientului-sursă;
3. vaccinare postexpunere:
 în prima oră de la accident se prezintă la medicul şef de secţie/
compartiment sau la medicul şef de gardă;
 în termen de 24 de ore se prezintă la responsabilul serviciului/
compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei
medicale pentru consultanţă în vederea evaluării riscului;
 în termen de maximum 48 de ore anunţă medicul de medicina muncii
pentru luarea în evidenţă;
Atribuțiile medicului şef de secţie/compartiment
sau medicului şef de gardă:
 completează şi transmite către serviciul/compartimentul de prevenire a
infecţiilor asociate asistenţei medicale, în maximum 24 de ore de la
producerea expunerii accidentale, fişa de raportare a expunerii
accidentale a personalului medico-sanitar, de îngrijire şi auxiliar la
produse biologice;
 înregistrează expunerea accidentală în registrul de evidenţă a
expunerilor accidentale la produse biologice al secţiei;
 asigură recoltarea eşantioanelor de sânge de la pacientul-sursă în
maximum 2 ore de la producerea expunerii accidentale, respectând
legislaţia privind testarea voluntară cu consiliere;
 asigură recoltarea eşantioanelor de sânge de la personalul expus
accidental în maximum 2 ore de la momentul expunerii, respectând
legislaţia privind testarea voluntară cu consiliere;
 asigură transportul eşantioanelor de sânge provenite de la pacientul-
sursă la laboratorul unităţii cu paturi în care a avut loc expunerea.
Atribuțiile unității sanitare în care s-a produs
expunerea accidentală:
 asigură prelevarea şi testarea eşantioanelor de sânge provenite de la

pacientul-sursă şi persoana expusă accidental la produse biologice, în
funcţie de antecedentele cunoscute ale fiecăruia. Testele efectuate sunt:
AgHBs, antiHBs, antiHBc, antiVHC, test HIV;
 asigură evaluarea persoanei expuse accidental de către medicul
infecţionist din spital sau trimiterea persoanei expuse către secţia/
spitalul de boli infecţioase/consult interdisciplinar;
 asigură vaccinarea antihepatită B, în cazul în care persoana expusă nu
are marker care să indice faptul că a fost vaccinată sau a trecut prin
boală;
 pentru cazurile în care chimioprofilaxia pentru infecţia HIV este
necesară, aceasta este asigurată de secţia/spitalul de boli infecţioase.
Fişa de expunere profesională la sânge
Fişa de expunere profesională la sânge
Prevenţia infecţiei cu VHB la personalul medical
Evaluarea riscului după expunere accidentală
la sânge
Virus Riscuri în conexiune cu Riscul în conexiune cu
transmiterea produsul
Percutană Mucoase/ muşcătură dovedit posibil nul

tegumente
lezate
VHB 2-40 % Necuantif, > Necuantif. Sânge Spermă Urină
0,00004 ml decât al dar dovedit Lichide secreţie  fecale
VHC, HIV biologice vaginală
 secreţie orală
VHC 2-8 % Necuantif Necuantif. Sânge Lichide Urină
dar posibil dar posibil biologice  fecale
HIV 0,32 % 0,9% Necuantif. Sânge Spermă Urină
1 ml 0,04 % dar posibil Lichide secreţie  fecale
biologice vaginală Secreţie
 lichid pleural, orală
amniotic
LCR,
Alţi agenţi patogeni transmişi prin sânge:
 Plasmodium malarie, falciparum, vivax;

 M. tuberculosis; M. leprae;
 Leptospira spp.;
 Rickettsia spp.;
 Treponema spp.;
 Toxoplasma gondi;
 Staphylococcus aureus;
 Brucella spp.;
 Citomegalvirus;
 Herpesvirus;
Factorii implicaţi în transmiterea parenterală
Factori legaţi de tipul de EAS Expunere percutanată > cutaneo-mucoasă
Pentru accidentele cutaneo- Timp de expunere lung > scurt

mucoase Prezenţa leziunilor cutanate > absenţa
Pentru accidentele percutane Leziune profundă > superficială
Ac gol > ac plin
Dispozitiv iv. > ac sc. sau im.
Prezenţa sângelui vizibil > absenţa lui
Ac de calibru mare > calibru mic
Neutilizarea mănuşilor > utilizarea lor
Factori legaţi de pacientul Stadiul SIDA > stadiile de infecţie HIV
sursă CD4 sub 200 > CD4 peste 200
Viremie intens + > slab + sau nedetectabilă
AgHBe - = 2-6%; AgHBe + = 30-40%
Netratat > tratat eficient
Factori legaţi de persoana Receptiv > imunizat
expusă Fără profilaxie postexpunere > cu profilaxie
Factorii de risc în specialităţile chirurgicale
 Tipul şi durata intervenţiei chirurgicale,

 Tehnica echipei operatorii,
 Regimul intervenţiei: risc mai mare pentru cele efectuate
în urgenţă,
 Starea de sănătate fizică şi psihică a fiecărui membru din
echipa operatorie,
 Gradul de specializare – rezidenţii şi proaspeţii specialişti
au rate mai mari privind expunerea accidentală.
Acte medicale asociate frecvent cu EAS
Accidente percutane -Montarea/ întreruperea perfuziilor

-Sutura chirurgicală
-Cateterisme arteriale/venoase
-Recapişonarea acelor
-Manipularea recipientelor pentru deşeuri
Accidente prin proiectare -Efectuarea analizelor de laborator
-Intubaţie oro şi naso-faringiană
-Ventilaţia mecanică
-Aspiraţia traheală
-Endoscopie
-Dializă/hemofiltraţie
Comparaţie între secţiile cu profil medical
versus chirurgical
EAS în serviciile medicale EAS în serviciile chirurgicale

- Accidente percutane mai puţin - Accidente percutane foarte
frecvente frecvente
- Accidente percutane mai grave - Accidente percutane mai puţin
grave
- Proiecţii mai reduse - Proiecţii mai frecvente

RISC CUMULAT mai mare în
secţiile chirurgicale
Prevenţia nespecifică (generală)
Utilizarea materialelor şi instrumentelor de

unică folosinţă / decontaminarea şi sterilizarea
corespunzătoare a instrumentarului reutilizabil;
Aplicarea precauţiilor standard!!

Toţi pacienţii se consideră surse potenţiale
de infecţie VHB;
Purtarea echipamentului de protecţie;
Prevenirea expunerii accidentale la sânge
sau alte fluide biologice infectante;
Igiena corespunzătoare a personalului
medical;
Purtarea echipamentului de protecţie
Procedura Spălarea Mănuşi Halat Mască Ochelari
mâinilor
Examinarea * *
pacientului
Recoltare de sânge * *
Montare catetere * *
venoase/puncţii venoase
Aspirare * * * Dacă e risc Dacă e risc
de stropire de stropire
Montare catetere/sonde * * * Dacă e risc Dacă e risc
de stropire de stropire
Manipulare materiale * * * Dacă e risc Dacă e risc
murdare de stropire de stropire
Intubare/endoscopie * * * * *
Montare linii arteriale * * * * *
Operaţii/ int. de * * * * *
urgenţă
Spălarea /antisepsia mâinilor, tegumentelor
 Spălarea curentă - cu apă şi săpun/ săpun antiseptic;

 timp de contact 40-60 s.
 Antisepsia mâinilor - cu preparate antiseptice;

 timp de contact 20-30 s.
 În caz de contaminări masive – timp mai
mare de contact
 Antisepsia tegumentelor – înaintea puncţiilor venoase,

injecţiilor im. – 15 s.; înaintea puncţiilor articulare, a
organelor cavitare – minim 1 min.; înaintea intervenţiilor
chirurgicale – aplicaţii multiple, timp minim 10 min.
Spălarea /antisepsia mâinilor, tegumentelor
 Antisepsia chirurgicală:
 se aplică substanţa antiseptică (soluţie alcoolică
+glicerină) 3-5 ml pentru fiecare aplicare, de 2 ori
(aproximativ 6-10 ml / spălare);
 timp 3-5 min.;
 Clătire cu apă;
 Se utilizează perii moi sau bureţi pentru tegument, perii
pentru curăţirea unghiilor;
 Prosoape sterile destinate doar pentru blocul operator.
Prevenţia nespecifică – Precauţii speciale CH
Purtarea a 2 perechi de mănuşi, ochelari, mască,

bonetă, şorţ de plastic sub halat, încălţăminte
impermeabilă,
evitarea suturilor simultane în aceeaşi plagă – 1
plagă = 1 chirurg
Folosirea tehnicilor laser, de electrocoagulare,
Utilizarea metodelor non-invazive – laparoscopie,
Utilizarea acelor de sutură cu vârf bont, ace
curbate,
Evitarea transmiterii instrumentarului tăios,
ascuţit din mână în mână – se pune pe o tăviţă.
Prevenţia nespecifică – Precauţii speciale
Endoscopie
Trebuie purtat mănuşi, şorţ, mască, ochelari de
protecţie,
Ventilaţie corespunzătoare în cabinete,
Endoscopul trebuie decontaminat înainte de prima
procedură a zilei şi după fiecare procedură,
Endoscopul trebuie curăţat cu apă şi compuşi enzimatici
prin irigarea şi perierea canalelor;
Apoi endoscopul şi canalele interne se inundă în
glutaraldehidă 2% cel puţin 15 minute, spălare cu apă
sterilă, uscare prin inserţia în alcool 70%,
Minim dezinfecţie de nivel înalt (sterilizare chimică)!
Se folosesc perii de citologie şi forceps de biopsie ce se
pot autoclava – separat pt. fiecare bolnav;
Depozitare care să prevină recontaminarea!
Endoscopie
 Endoscopie gastro-intestinală:
 agenţi etiologici: Salmonella spp., Pseudomonas
aeruginosa, Clostridium difficile;
 Aspect clinic – de la simplă colonizare la deces!
Bronhoscopie:
 agenţi etiologici: M. tuberculosis. M. atipice,
Pseudomonas aeruginosa, etc.
Endoscopie
Laborator
Toate eşantioanele de sânge/produse biologice se pun în
containiere sigure, ce previn scurgerea,
Se evită contaminarea bonurilor de analiză, a feţei
exterioare a eprubetelor, a containierului în care se
transportă probele,
Toate persoanele ce manipulează probe de sânge trebuie să
poarte mănuşi!
Ochelarii şi măştile de protecţie se poartă în cazul
riscurilor de stropire sau aerosolizare;
Se foloseşte doar pipetarea mecanică!
Suprafaţa de lucru se decontaminează după îndepărtarea
urmelor de sânge şi după terminarea lucrului,
Nu se mănâncă, nu se bea, nu se fumează în laborator!
Reducerea sticlăriei şi folosirea materialelor de unică
folosinţă.
Testarea statutului imunitar al personalului
medical
 Personalul medical trebuie testat pentru Ag HBs, Atc HCV, Atc HIV:
 La angajare,
 În cadrul controlului medical periodic – dacă există indicaţie fermă,
 Control serologic bianual se recomandă pentru personalul din :

 Secţii chirurgicale,
 Centre de Transfuzii,
 Boli Infecto-contagioase,
 Obstetrică /secţii de Neonatologie,
 Unităţi de ocrotire copii.
Prevenţia specifică
IMUNIZARE IMUNIZARE
PASIVĂ ACTIVĂ
• administrare
de Ig anti HBs • administrare
de VACCINURI
cu fragmente
antigenice
Vaccinarea anti-hepatită B
 Se realizează cu:
 Vaccinuri de generaţia a II-a, obţinute prin recombinare genetică –
Engerix B, Euvax B, Recombivax, folosite uzual şi în
România.
 Vaccinuri de generaţia a III-a, obţinute tot prin inginerie genetică, pe
culturi de celule animale - Gen Hevac B, Gen HBvax, sunt
disponibile pe piaţa externă .
 Vaccinuri asociate :
 Twinrix - combină un vaccin inactivat antihepatită A şi unul
antihepatită B ADN recombinat.
 Vaccinuri hexavalente pentru imunizarea sugarilor.
Mod de administrare
 Formă de prezentare:
 flacoane sau seringi preîncărcate cu 1 doză de uz
pediatric (10 g/0,5 ml) sau de tip adult (20 g/1 ml);
 Suspensia este uşor opalescentă şi necesită agitare
inainte de utilizare.
 Administrarea:
 intramuscular în regiunea anteroexternă a coapsei (la
nou-născuţi, sugari şi copii mici) sau
 intradeltoidian la copiii cu vârsta peste 3 ani şi adulţi.
Strategia de vaccinare
Vaccinarea profilactică preexpunere (înainte de a veni în

contact cu VHB):
 Se aplică în primii ani de şcoală sanitară sau la intrarea în
serviciul medical;
 doze de 1 ml (peste vârsta
Se inoculează intramuscular 3
de 15 ani) - la 0, 1 lună şi 6 luni de la începutul
vaccinării.
 Doza se dublează în cazul marilor fumători şi al persoanelor
supraponderale.
 Anticorpii antiHBs apar în 1-3 luni după vaccinare, la 90%
dintre adulţii imunocompetenţi.
 Se consideră titru neprotector sub 10 mUI/ml.
 Protecţia se întinde pe o durată de aproximativ 15 ani.
Strategia de vaccinare
Vaccinarea profilactică postexpunere (după contactul cu VHB):

 Se adresează personalului medical cu risc profesional major (prin
înţepare accidentală cu ace contaminate sau stropiri cu fluide
biologice infectante) sau contacţilor sexuali ai persoanelor cu hepatită
acută sau cronică de tip B;
 Se administrează imunoglobuline specifice antihepatită B, 5 ml
intramuscular în primele 24-48 h de la contactul infectant;
 Concomitent se începe schema de vaccinare rapidă , cu 4 doze la
0,1,2 şi 12 luni;
 Celor vaccinaţi anterior împotriva VHB, li se titrează anticorpii
antiHBs;
 În cazul nivelelor protective nu se mai aplică nici o măsură
profilactică suplimentară;
 Cadrele medicale cu anticorpi sub 10 mUI/ml sau cu status imun
incert, vor fi protejate prin revaccinare şi/sau administrare de
imunoglobuline specifice.
Conduita imediată în caz de expunere
accidentală
 Spălare abundentă sub jetul de apă;
 Se interzice apăsarea plăgii pentru a nu crea microleziuni ce
pot accelera difuziunea virusului;
 Aplicarea unui antiseptic, în ploaie sau pe compresă – timp
de 5 minute:
 Clorhexidină - 0,05%,
 Glutaraldehidă – 2%,
 Betadină (alţi iodofori) – 2-3%,
 Apă oxigenată – 3%
 În lipsa acestora - alcool 70%.
 Clătirea mucoaselor oculare/orofarigiene timp de 5 minute cu
apă sau ser fiziologic ( +/- colir antiseptic);
Contraindicaţii/Reacţii adverse
 Contraindicaţiile:
 Se amână vaccinarea in cazul afecţiunilor acute febrile severe;
 Se evită imunizarea persoanelor cu antecedente anafilactice la
drojdia de bere sau a bolnavilor cu scleroză în plăci, la care, orice
stimulare a sistemului imunitar, poate duce la o exacerbare a
simptomatologiei.
 Efectele secundare sunt minore şi tranzitorii:

 Pot apare reacţii locale – eritem, induraţie, durere la locul
inoculării;
 Generale - subfebrilitate, cefalee, mialgii,artralgii; fatigabilitate;
tulburări digestive – greaţă, dureri abdominale; manifestări
alergice - prurit, urticarie, eritem multiform. Acestea sunt uşoare şi
autolimitate;
 Rarisim au fost raportate cazuri cu tulburări neurologice – nevrite,
encefalită, paralizii.
Supravegherea postexpunere
(recoltări în următoarele 2 h, efectuarea testării în maxim 48h, vaccinare
eficientă în 48h/ mai puţin eficientă în 3-7 zile)
Prevenţia infecţiei cu VHC la personalul medical
Utilizarea materialelor şi instrumentelor de

unică folosinţă / decontaminarea şi sterilizarea
corespunzătoare a instrumentarului reutilizabil;
Aplicarea precauţiilor standard !!!

Toţi pacienţii se consideră surse potenţiale
de infecţie VHC;
Prevenirea expunerii accidentale la sânge
sau alte fluide biologice infectante;
Igiena corespunzătoare a personalului
medical;
 Aplicarea precauţiilor speciale!
Administrarea de Ig globale de tip Ig G nu pare

utilă;
Ig anti VHC – trebuie sa-şi dovedească eficienţa

în viitor;
Nu există vaccin! (doar candidate vaccinale în

cercetare);
Se poate administra profilactic antivirale, în

cazuri cu risc clar de infecţie VHC.
(recoltări în următoarele 2 h, efectuarea testării în maxim 48h)
Prevenţia infecţiei cu HIV la personalul medical
Factori de risc
 expunerea profesională la sângele pacientului HIV+:

 inoculări profunde cu ace - tipul de ac, dimensiunile
acului, profunzimea leziunii, volumul de sânge,
 prin contactul prelungit cutaneo-mucos (tegumente
intacte/tegumente cu leziuni de continuitate).
 Factori de risc suplimentari:

 Absenţa tratamentului antiretroviral,
 încărcătura virală plasmatică ridicată a pacientului
sursă,
 absenţa chimioprofilaxiei.
screening-ul bolnavilor chirurgicali;

Utilizarea materialelor, instrumentelor de unică
folosinţă/ a produselor sangvine sigure /
decontaminarea şi sterilizarea corespunzătoare a
instrumentarului reutilizabil ;
Aplicarea precauţiilor standard !!!
Toţi pacienţii se consideră surse potenţiale de
infecţie;
Prevenirea expunerii accidentale la sânge sau
alte fluide biologice infectante;
Igiena corespunzătoare a personalului medical;
Aplicarea precauţiilor speciale!
Administrarea de Ig globale de tip Ig G nu este

eficientă;
Nu există vaccin! (doar candidate vaccinale în

cercetare);
La indicaţia medicului infecţionist se

administrează tri-terapie antiretrovirală profilactică
în cazuri cu risc clar de infecţie HIV (în primele 48 h
AZT 3x200 mg/zi + Lamivudină 2x150 mg/zi +
Indinavir 3x800 mg/zi) / 4 săptămâni, cu
posibilitatea de oprire în 24-48 h, în funcţie de
rezultatele examenelor de sânge.
(recoltări în următoarele 2 h, efectuarea testării în maxim 48h)
Bibliografie
1. Ivan A. şi colab. – “Hepatite virale/Maladia HIV/SIDA”, în

“Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile”, Editura
Polirom, Bucureşti; 2002: 269-290, 332-342
2. Ministerul Sănătaţii – “Ghid practic de management al

expunerii accidentale la produsele biologice”, 2005
3. Adrian Streinu Cercel, Sorin Petrea – “Prevenirea

transmiterii HIV în practica medicală”, www.hivability.ro
4. ORDIN nr. 1.101 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea

Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor
asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare
UMF Timişoara – Disciplina de Epidemiologie
Risc şi cauzalitate
Conf. univ. Dr. Emilian Damian Popovici
S.L. Dr. Luminiţa Bădiţoiu
Factor de risc
un aspect comportamental, genetic, demografic, de mediu

sau fiziologic, ce creşte probabilitatea îmbolnăvirii unei
persoane sănătoase.
Pot exista diverse tipuri :

 Genetici – hipercolesterolemia familială;
 De mediu – toxine, poluanţi, droguri;
 Sociali – divorţ, şomaj, moartea unui membru de
familie;
 Comportamentali – fumat.
Expunerea
contactul cu / manifestarea unui factor de risc;
Poate fi:
 Unică, accidentală – un accident în trafic poate expune
întreaga comunitate la o substanţă toxică;
 Cronică – sedentarismul, abuzul de medicamente;

măsurarea unei astfel de expuneri include:
Doza curentă,
Doza cumulativă,
Ani de expunere.
Relaţie factor de risc/boală
Factor de risc
Factor cauzal Marcker predictiv

Îngrijire prenatală Statut socio-economic
redusă precar
Boală
Patologie neonatală
Analiza riscului
1. Studii experimentale:
 controlează şi manipulează factorul de risc;
 Sunt mai riguroase ştiinţific;
 Motivele etice limitează utilizarea lor în studiul
factorilor de risc.
2. Studii observaţionale:
 Fără intervenţia activă a investigatorului;
 Uneori sunt singurele fezabile pentru evaluarea
asocierii risc –boală.
Studiile observaţionale
Pot fi:
 Studii descriptive – estimează frecvenţa bolii şi
acordă atenţie potenţialei asociaţii factor de risc-boală;
descriu caracteristicile bolii in raport cu persoana, locul
sau timpul;
 Studii analitice – încearcă să explice modul de

distribuţie a bolii prin definirea factorului de risc şi prin
stabilirea legăturii cauză-efect;
Nu există control asupra experimentului, determinând mai

multe erori comparativ cu studiile experimentale!
1.Studii prospective
Termeni sinonimi: studii cohort, follow-up study,

Eşantionul de subiecţi sănătoşi, expuşi acţiunii factorului
de risc suspectat, este urmărit în timp din momentul
iniţierii studiului.
B+
expuşi
B-
Subiecţi sănătoşi,
dintr-o singură populaţie B+
neexpuşi
B-
Prezent Viitor
Tabel de contingenţă 2 x 2
B+ B- Total
E+ a b a+b
E- c d c+d
Total a+c b+d
• O incidenţă semnificativ mai mare a bolii în grupul expuşilor

relevă asocierea dintre factorul de risc şi boală,
• O incidenţă semnificativ mai mică a bolii în grupul expuşilor
relevă efectul protector.
Puterea asociaţiei dintre factorul de risc şi boală este arătată de:
 RR = risc de boală în prezenţa factorului de risc

risc de boală în absenţa factorului de risc
RR = P(B+/E+) = a/a+b
P(B+/E-) c/c+d
Odd ratio = probabil. persoanelor expuse de a se îmbolnăvi

probabil. persoanelor neexpuse de a se îmbolnăvi
OR = P(B+/E+) P(B+/E -) = a/b
P(B-/E+) P(B-/E+) c/d
De obicei OR >RR
OR > 1 (RR >1)

Întreg intervalul de confidenţă > 1
Factor de risc!
Indiferent de tipul de studiu
Avantajele:
 Singurele studii observaţionale ce permit estimarea
directă a riscului, adică probabilitatea subiectului
sănătos de a dezvolta boala într-o perioadă specificată
de timp;
 Cel mai aproape studiu observaţional de cel
experimental;
 Se poate examina simultan asociaţia dintre ipoteticul
factor de risc şi mai multe afecţiuni.
Dezavantaje:
 Pentru bolile rare este necesară supravegherea unui
eşantion extins, pe o perioadă mare de timp;
 Expunerea la un factor de risc ridică probleme etice.
2.Studii cohort retrospective
Sinonime: studii cohort istorice;

Cohorta de subiecţi expuşi şi nonexpuşi sunt urmăriţi
retrospectiv, pe baza înregistrărilor precedente.
B+
expuşi
B-
B+
neexpuşi
B-
Trecut Prezent
2.Studii cohort retrospective
Avantaje:
 Pot fi realizate rapid şi cu costuri minime;
Dezavantaje:
 Depind de înregistrările medicale existente;
 Dacă acestea sunt incomplete sau inexacte, concluziile
studiului pot fi eronate.
3. Studii caz-control
Sinonime: studii caz-referent,

Subiecţii clasificaţi în bolnavi şi sănătoşi (la momentul
iniţierii studiului) sunt urmăriţi retrospectiv pentru
determinarea expunerii la un ipotetic factor de risc.
E+
bolnavi
E-
E+
sănătoşi
E-
Trecut Prezent
Selecţia eşantioanelor:
 Erorile sunt minime dacă atât cazurile cât şi controlul

sunt eşantioane randomizate, similare, provenind din
aceeaşi populaţie;
 Atât cazurile cât şi controlul sunt selectate după
aceleaşi criterii, în special când grupul de cazuri nu este
reprezentativ pentru populaţia generală;
 Datorită dificultăţii de obţinere a unor grupuri
comparabile, adesea se folosesc multiple grupuri de
control:
Dacă se obţin rezultate similare faţă de toate
grupurile control, există probabilităţi mari ca
observaţia să fie reală;
Determinarea expunerii la prezumtivul factor de risc:
 Înregistrări medicale existente;
 Interviuri;
 chestionare;
Măsurarea expunerii se poate face în mod:

 Dihotomic – fumător/nefumător;
 Polihotomic – nefumător, fumător ocazional, moderat,
înrăit;
 Continuu – consum de nicotină pe zi.
Tabel de contingenţă 2 x 2
B+ B- Total
E+ a b a+b
E- c d c+d
Total a+c b+d
•O diferenţă semnificativă statistic privind expunerea între bolnavi şi cazurile

control, evidenţiază asociaţia dintre factorul de risc şi boală (chi2);
•Măsurarea asocierii se face prin OR;
•Pentru variabilele continue se foloseşte corelaţia şi regresia;
Avantaje:
 Foarte utile pentru studiul bolilor rare;
 Pentru situaţiile în care între expunere şi apariţia bolii trece o lungă
perioadă de timp dar nevoile de identificare a relaţiilor cauză-efect
sunt urgente! (ex. studiul legăturii dintre alte boli cu transmitere
sexuală şi riscul de contactare a infecţiei HIV/SIDA);
Dezavantaje:
 Mult mai vulnerabile la erori;
 Nu măsoară riscul în mod direct;
 Pot examina legătura cu o singură boală;
 Nu determină relaţiile temporale dintre factorul de risc şi boală.
Ex: un studiu de tip caz - control privind asociaţia dintre

depresie şi alcoolism relevă că pacienţii aflaţi la
dezalcolizare au prezentat mai frecvent depresii în
precedenţii 5 ani comparativ cu subiecţii nealcoolici.
Nu se poate stabili dacă alcoolismul este secundar

depresiei sau dacă depresia este consecutivă consumului de
alcool!
4. Studii transversale
Sinonime:studiu cross-secţional, de prevalenţă.
Surprinde situaţia la un moment dat privind clasificarea în

expuşi/nonexpuşi, bolnavi/sănătoşi;
Se compară prevalenţele între cei expuşi şi cei nonexpuşi;
Semnificaţia statistică a asocierii dintre factorul de risc şi

boală se determină prin chi2;
Mărimea asocierii se stabileşte prin OR.

4. Studii transversale
Avantaje:
 Pot sta la baza unui viitor studiu de tip prospectiv;
 Pot fi utile pentru definirea eşantioanelor unui studiu
caz-control;
Dezavantaje:
 Prezintă aceleaşi limite prezentate şi la studiile caz-
control;
 Prevalenţa poate fi viciată prin excluderea cazurilor
decedate sau vindecate rapid;
Erori în studiile observaţionale de analiză a
riscului
Diferenţele sistematice dintre grupurile comparate pot

afecta validitatea internă şi invalida concluziile studiului;
Se pot confunda variabilele sau pot exista cointervenţii

de care nu se ţine cont;
Ex: fumatul de obicei se asociază cu consumul de cafea iar

asocierea aceasta poate creea confuzii în studiile privind
vasoconstricţia.
riscului
Ex: Un studiu prospectiv de cohortă a studiat incidenţa

neoplaziilor pe o perioadă de 10 ani pe 2 eşantioane
randomizate, unul din statul Nevada, unde jocurile de
noroc sunt legale, celălat din Utah, unde nu sunt legale.
Incidenţa mare a patologiei oncologice din primul lot poate
conduce la concluzia că jocurile de noroc sunt factori de
risc ?!!
Eroare de confuzie: s-a confundat consumul excesiv de
alcool şi fumatul, prezente în rândul subiecţilor din
Nevada, cu participarea la jocurile de noroc!
Grupul de control, din Utah, majoritatea mormoni, nu a
fost constituit din fumători sau consumatori de băuturi
alcoolice.
riscului
Erori de selecţie:
 Investigatorul compară grupuri de subiecţi, diferiţi şi

prin alte elemente decât starea de boală sau factorul de
risc!
 Ex: un studiu privind efectul jogging-ului asupra bolii

coronariene, compară incidenţa bolii în rândul
persoanelor care practică jogging faţă de un eşantion
din populaţia generală.
 Eroare de selecţie – persoanele ce practică activitate
fizică de întreţinere sunt în general, mai grijulii cu
starea lor de sănătate, au dietă hipolipidică – fapt ce
poate afecta orice concluzie a studiului!
riscului
Erori de migrare:
 Apar când subiecţii se pierd din studiu sau se mută

dintr-un grup în altul;
 Ex. Un studiu prospectiv privind efectele nutriţiei asupra

performanţelor şcolare, efectuat pe un grup de elevi
dintr-o şcoală particulară, cu stare de nutriţie bună şi un
grup de copii dintr-o şcoală de cartier, consideraţi cu
stare de nutriţie mai precară. Pierderea unor subiecţi din
ultimul grup, ca urmare a renunţării la procesul de
învăţământ, cu o rată mai mare faţă de primul eşantion,
va invalida rezultatele studiului!
riscului
Erori de măsurare / supraveghere apar ca urmare a
diferenţelor sistematice de măsurare a variabilei în rândul
celor 2 grupuri;
Ex: un studiu prospectiv pentru determinarea asocierii

dintre administrarea estrogenilor postmenopauză şi apariţia
neoplasmului uterin. Pentru că grupul tratat este controlat
ginecologic mai frecvent, se vor putea identifica mai multe
cazuri chiar dacă incidenţa este similară în ambele
eşantioane!
riscului
Erori de informare:
 Pacienţii şi aparţinătorii acestora sunt mai perseverenţi

în identificarea unor expuneri în antecedente versus
grupul de control. Uneori pot supraestima sau
subestima sistematic expunerea.
 Ex. mamele nou născuţilor cu malformaţii au tendinţa

să supraestimeze consumul de medicamente din timpul
sarcinii!
riscului
Erori de eşantionare: apar diferenţe sistematice între

eşantionul studiat şi populaţia generală, fiind afectată
validitatea externă şi deci posibilitatea de generalizare a
rezultatelor;
 Studiile caz-control bazate pe prevalenţă sunt mai

susceptibile la aceste bias-uri, comparativ cu cele
bazate pe incidenţă, pentru că exclud pacienţii decedaţi
prin boală sau cei vindecaţi rapid;
riscului
 Grupurile control selectate din pacienţi internaţi au în

general o morbiditate crescută faţă de populaţia
generală;
 Ex. Berkson bias : studiu caz-control privind asocierea

dintre astm şi tulburările emoţionale la copii. Pentru că
copiii cu astm şi tulburări psihologice sunt mai des
spitalizaţi, se va mări artificial asocierea dintre astm şi
tulburările emoţionale (rezultat nereprezentativ pentru
populaţia generală pediatrică)
riscului
Erori de eşantionare datorită motivării subiecţilor –

generând diferenţe între eşantionul studiat şi populaţia
generală;
Atunci când subiecţii pierduţi din studiu diferă sistematic
de cei rămaşi, rezultatele pot fi aplicabile doar eşantionului
final;
Chiar dacă iniţial eşantionul a fost reprezentativ pentru
populaţie, bias-urile de migrare pot restricţiona
generalizarea rezultatelor;
Cu cât sunt mai mulţi subiecţi pierduţi cu atât mai puţin se
pot generaliza rezultatele!
Controlul erorilor
1. Restricţionarea accesului subiecţilor în studiu, pentru

minimizarea confuziilor:
 Ex: Rasa africană consumă sare mai mult decât alte

grupe rasiale, aşa că asocierea dintre hipertensiune şi
sare poate fi confundată cu legătura dintre patologia
respectivă şi rasă. Pentru evitarea confuziei se vor
accepta subiecţi aparţinând unei singure rase.
 Legătura dintre factorul restricţionat şi boală nu va

putea fi studiată;
Controlul erorilor
2. Utilizarea perechilor de subiecţi, similari din multe

puncte de vedere;
 Ex: într-un studiu privind rolul fumatului în calviţie,

cazurile au fost selectate dintre bărbaţii ce au solicitat
asistenţă medicală specializată pentru acestă problemă
iar grupul control din pacienţii cabinetului de
medicina familiei. Atât calviţia cât şi fumatul sunt mai
frecvente la vârstnici. Pentru eliminarea eventualelor
confuzii, perechile - persoană cu calviţie/fără calviţie,
au avut aceeaşi vârstă.
Controlul erorilor
3. Stratificarea:
 Subgruparea subiecţilor studiului pe baza unor
caracteristici similare şi analizarea datelor pentru
fiecare subeşantion, separat;
 Ex: într-un studiu caz-control s-a evidenţiat o asociere

între cofeină şi boala coronariană;
 La o analiză detailată se observă că fumătorii consumă
mai multă cafea decât nefumătorii iar eşantionul
pacienţilor cu B.C. cuprinde mai mulţi fumători;
 Pentru evitarea confuziei dintre cofeină şi fumat, atât
grupul pacienţilor cât şi controlul se va stratifica
conform statutului de fumător.
Controlul erorilor
4. Standardizarea ratelor:
Din studiile observaţionale se pot calcula:
 Ratele brute de morbiditate/ mortalitate;
 Ratele specifice – mortalitatea specifică pe grupă

de vârstă;
 Ratele ajustate, standardizate, pentru a putea

compara populaţii cu caracteristici fundamentale
diferite;
Controlul erorilor
5. Asumarea “celei mai rele situaţii”:

 Când confuzia este de neevitat sau are impact minor;
 Efectul confuziei este estimat prin asumarea “celei
mai nefericite” distribuţii a factorului în rândul
grupelor comparate;
 Este utilă în special în controlul erorilor de
eşantionare datorate necomplianţei;
 Ex: un studiu pentru determinarea incidenţei bolii

coronariene - considerarea tuturor subiecţilor incluşi,
dar necomplianţi, drept cazuri cu patologia respectivă.
Controlul erorilor
6. Metode statistice – pentru ajustarea valorilor variabilei

dependente faţă de influenţa uneia sau a mai multor
variabile – surse de confuzie;
 Regresie multivariată:
 Regresie logistică,
 Modelul regresiei proporţionale a hazardului –
Cox;
 Analiza covarianţei
Ghidul Hill de cauzalitate
Pentru a avea o relaţie cauza – efect trebuie îndeplinite
următoarele criterii:
 Puterea asocierii – asocierea puternică (măsurată prin

RR/OR) şi semnificativ statistică dintre o posibilă cauză
şi un posibil efect pledează pentru o relaţie cauză-efect,
mai mult decât o asociere slabă;
 Consistenţa – mai mulţi cercetători, utilizând tipuri

diferite de studiu, în momente, circumstanţe şi locaţii
diferite, ajung la aceleaşi concluzii;
 Relaţia temporală corectă – expunerea trebuie să

preceadă boala;
 Relaţia doză-efect – riscul este direct proporţional cu

intensitatea expunerii;
 Reversibilitatea – asocierea cauzală este întărită în

situaţia în care înlăturarea cauzei conduce la scăderea
riscului de boală;
 Plauzibilitatea – o asociere cauză – efect este

plauzibilă dacă concordă cu cunoştinţele ştiinţifice
recunoscute; lipsa de plauzibilitate poate reflecta mai
curând lipsa de cunoştinţe decât absenţa irevocabilă a
cauzalităţii;
 Specificitatea – o singură posibilă cauză este legată de

un singur efect (în bolile infecţioase, genetice);
 Analogia – existenţa unei alte legături de tip cauză-efect

similară cu cea studiată îi conferă credibilitate
Criteriile Hill sunt necesare dar nu suficiente pentru

stabilirea unei relaţii de cauzalitate!
Puterea studiilor în stabilirea cauzalităţii
Studiu experimental Cel mai puternic
Studiu prospectiv cohort
Studiu retrospectiv cohort
Studiu caz-control
Studiu transversal Cel mai slab

Cauzalitatea
Una din importantele contribuţii ale Epidemiologiei la
dezvoltarea Medicinei moderne este legată de studiul
cauzalităţii bolilor.
Cauza unei boli este condiţia ce joacă un rol important în

apariţia ulterioară a acelei stări.
Poate exista o cauzalitate simplă sau liniară, în care aceeaşi
cauză produce acelaşi efect. O astfel de relaţie este valabilă între
agentul patogen şi boala infecţioasă.
Dar putem avea relaţii plurifactoriale în care acelaşi efect poate
fi produs de cauze multiple sau o cauză determină mai multe
efecte.
Forma de manifestare a procesului patologic este consecinţa
interacţiunii cauzale dintre factorii determinanţi şi cei
favorizanţi.
Factorii cauzali pot fi „necesari”, dacă efectul nu apare în lipsa
lor sau „suficienţi” dacă prezenţa lor determină inevitabil
efectul.
Cauzalitatea
Există 4 categorii de factori cauzali:
Predispozanţi - stări ce sensibilizează, condiţionează apariţia

unei stări de sănătate: vârstă, sex, educaţie. De obicei nu sunt
suficienţi pentru apariţia bolii;
Favorizanţi – ce înclină balanţa între aspectele negative şi cele
pozitive: accesul la asistenţa medicală, condiţii de viaţă, de
locuit;
Precipitanţi – de multe ori necesari, asociaţi apariţiei bolii:
expunerea la un agent patogen;
Şi consolidanţi – ce intervin în agravarea bolii: expunerea
repetată la aceeaşi noxă.
Într-o interacţiune cauzală, factorii pot să se potenţeze reciproc,
să se însumeze sau din contră, să fie indiferenţi ori antagonici.
Studiile privind cauzalitatea unor boli pleacă de la cauză şi
analizează efectele determinate sau invers, de la efecte spre
stabilirea cauzei.
Aceste studii sunt deosebit de importante pentru că, fără
identificarea cauzelor, nu se poate realiza prevenţia bolilor şi
promovarea sănătăţii.
Aplicaţii practice
Un studiu epidemiologic a descris asocierea dintre o anumită
expunere şi o anumită afecţiune a fost descrisă ca fiind “o asociere
puternică, dar nesemnificativă din punct de vedere statistic.” Care
dintre următoarele date descrie cel mai bine acest lucru:
 a. risc relativ = 10,0, p = 0,20
 b. risc relativ = 1,3, p = 0,03
 c. risc relativ = 1,5, p = 0,01
 d. risc relativ = 10,0, p = 0,01
 e. risc relativ = 1,5, p = 0,20
a
Aplicaţii practice
Un studiu efectuat pe 50 de cazuri de boală şi 50 de control, s-a
determinat că diferenţa găsită în raport cu un posibil factor
etiologic nu este statistic semnificativă. Se poate conchide că:
 a. nu există nici o asociere a factorului cu boala;
 b. diferenţa poate fi clinic semnificativă;
 c. diferenţa poate fi rezultatul unei variaţii de eşantion;
 d. comparabilitatea cazurilor cu martorii a fost confirmată;
 e. interferenţa observatorului sau intervievatorului a fost
eliminată.
a
Aplicaţii practice
Un studiu desfăşurat în Anglia arată că din 224 de familii în care a
apărut un caz de poliomielită, în 56 existau papagali. Într-un alt
studiu englezesc din 99 de pacienţi chestionaţi, 30 aveau papagali.
Concluzia că există o relaţie între prezenţa papagalilor în case şi
apariţia poliomielitei la membrii acelei familii este:
 a. corectă;
 b. incorectă, deoarece nu se specifică dacă este vorba despre
incidenţă sau prevalenţă;
 c. incorectă, deoarece ne sunt oferite informaţiile sub forma
unei frecvenţe, nu a unui risc;
e
 d. incorectă, deoarece pare să fie imaginea unui fenomen de
cohortă;
 e. incorectă, deoarece nu există un grup martor sau de
comparaţie.
Aplicaţii practice
În trecutul familial a 100 pacienţi schizofrenici s-a găsit că 45 din
aceştia au rămas fără unul din părinţi înainte de a împlini 18 ani.
Dintre 134 de studenţi la medicină s-a găsit că 23 şi-au pierdut
unul dintre părinţi până la aceeaşi vârstă. Pe baza acestei diferenţe
care este statistic semnificativă, inferenţa că există o asociaţie
cauzală între pierderea unuia dintre părinţi în copilărie şi
schizofrenie este:
 a. corectă;
 b. incorectă, deoarece compararea nu este bazată pe rate;
 c. incorectă, deoarece grupul de bolnavi şi grupul martorilor
nu sunt comparabile;
 d. incorectă, deoarece nu a fost exclusă eroarea de observare;
 e. nici una din cele de mai sus.
c
Aplicaţii practice
Pentru a se studia dacă există o relaţie între utilizarea
contraceptivelor orale (estro-progestative) şi cancerul de col
uterin, a fost urmărit din decembrie 1976 până în ianuarie 1980 un
grup de femei între 18 şi 58 de ani, fără cancer de col în momentul
începerii studiului. Supravegherea a constat în principal din
efectuarea anuală a frotiului Papanicolau, cercetând în paralel
utilizarea contraceptivelor prin chestionar. Avem de a face cu o
anchetă:
 a. longitudinală;
 b. prospectivă;
a, b, c, d
 c. de cohortă;
 d. analitică;
 e. caz-control.
Aplicaţii practice
În tabelul următor figurează rezultatele anchetei în funcţie de durata
utilizării contraceptivelor:
Durata expunerii Nu au luat contraceptive 1-4 ani >4 ani
Incidenţa cancerului de col 32 96 …?

uterin ( la 100 000 )
Riscul relativ 1 3 5
Aveţi suficiente elemente pentru a completa tabelul şi a a calcula incidenţa

cancerului de col la femeile care utilizează contraceptive mai mult de 4
ani?
 a. nu, ar trebui cunoscut numărul de femei care au fost expuse mai mult
de 4 ani;
 b. nu, pentru că nu se cunoaşte incidenţa la nonexpuse;
 c. nu, ar trebui să se cunoască incidenţa cancerului în populaţia
generală; d
 d. da, incidenţa este 160/100000;
 e. nu, ar trebui să se cunoască numărul de fumătoare care nu au fost
Aplicaţii practice
În anul 1955 au fost luate în studiu 1000 de femei care lucrau într-o
fabrică de pictat cu radiu cadrane de ceas şi 1000 de telefoniste.
S-au înregistrat cazurile noi de cancer osos până în anul 1995 la
cele două grupuri. 20 de femei de la fabrica de ceasuri şi 4
telefoniste au făcut cancer osos.
 1. Precizaţi tipul de studiu epidemiologic
 2. Calculaţi prevalenţa, OR şi riscul relativ.
 3. Interpretaţi rezultatele obţinute.
Aplicaţii practice
Studiu cohorta, prospectiv,

prevalenta 2%/0,4%
OR=5,08 [1,69-20,51],
RR=5,00 [1,72-14,58], p=0,001
Aplicaţii practice
Într-o anchetă pe bază de chestionar făcută în rândul elevilor de liceu din
judeţul Timiş în anul 2005 s-a constatat că 176 de elevi dintr-un total de
2886 au avut tentative de sinucidere în ultimele 12 luni. 128 de elevi dintre
cei care au avut tentative de sinucidere au declarat că s-au simţit trişti sau
fără speranţă în fiecare zi pentru 2 sau mai multe săptămâni consecutive,
comparativ cu 776 de elevi care au declarat aceeaşi starea, dar nu au avut
astfel de tentative.
 Precizaţi tipul de studiu epidemiologic
 Pentru prelucrarea datelor din anchetă ce tip de tabel se recomandă a
fi utilizat?
 Pe baza datelor obţinute în urma acestei anchete puteţi afirma că
există o asociere între starea de tristeţe şi tentativele de sinucidere? În
cazul unui răspuns afirmativ menţionaţi cât de puternică este această
asociere.
Aplicaţii practice
Studiu transversal,
tabel de contingenta 2x2,
OR=6,65[4,66-9,50],
RR=5,85[4,24-8,07], p=0,000
Aplicaţii practice
În anii ’50, la Londra, Doll şi Hill au studiat 709 pacienţi cu cancer
pulmonar şi 709 martori fără diagnosticul de cancer. Patru asistenţi sociali
au intervievat pacienţii spitalizaţi, utilizând un set de chestionare. Pentru
fiecare pacient cu cancer pulmonar, asistentul social a fost instruit să
intervieveze, ca pacient martor, primul bolnav de pe lista de internări, de
acelaşi sex şi grupă de vârstă (de 5 ani) şi cu alt diagnostic decât cel de
cancer. Pentru toţi pacienţii a fost verificat diagnosticul la externare.
S-a descoperit că doar 2 din cei 649 de pacienţi de sex masculin cu cancer
pulmonar erau nefumători, comparativ cu 27 în lotul martorilor. Similar,
doar 19 dintre cele 60 de paciente cu cancer pulmonar erau nefumătoare,
comparativ cu 32 în cazul martorilor. Aceste diferenţe s-au dovedit a fi
semnificative statistic.
 Ce tip de studiu epidemiologic este acesta?
 Aţi concluziona, pe baza acestor date, că există o asociere între fumat şi
cancerul pulmonar?
Aplicaţii practice
Studiu analitic, case control,

OR=2,97 [1,74-5,11],
RR=1,96 [1,35-2,84], p=0,000
Aplicaţii practice
Studiul următor a fost făcut cu scopul de a evalua eficacitatea terapiei
ţintite pe anumite obiective înainte de internarea într-o secţie de terapie
intensivă. Pacienţii care au ajuns la un departament de primire a
urgenţelor cu sepsă severă sau şoc toxico-septic au primit timp de 6 ore
tratament ţintit pentru îndeplinirea anumitor obiective sau terapie
standard (în calitate de martori) înainte de a fi internaţi în secţia de
terapie intensivă. Dintre cei 263 de pacienţi înrolaţi în studiu 130 de au
fost alocaţi prin randomizare terapiei ţintite, iar 133 au fost alocaţi pentru
a primi terapia standard. În intervalul 7-72 de ore de la prezentare s-au
înregistrat 38 de decese intraspitaliceşti la pacienţii care au primit
tratamentul ţintit, faţă de 59 de decese la cei care au primit terapia
standard.
 Precizaţi tipul de studiu epidemiologic;
 Calculaţi ratele de deces în cele 2 grupuri;
 Calculaţi OR, riscul relativ;
 Interpretaţi rezultatele obţinute.
Aplicaţii practice
Studiu experimental, trial clinic

29,23%/44,36%
Bibliografie
Rebecca Knapp, M.Clinton Miller III – Risk and

Causality, in Clinical Epidemiology and
Biostatistics,Williams & Wilkins, Baltimore, Maryland,
1992, 109-122
G.I.Mihalaş – Metodologia cercetării ştiinţifice

medicale, Curs postuniversitar, UMF Timişoara, 2006
Aplicatii practice dupa Disciplina de Sănătate Publică şi

Management - UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI
FARMACIE “CAROL DAVILA” BUCUREŞTI
FACULTATEA DE MEDICINĂ

Stagiu Epidemio

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stagiu Epidemio

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ancheta epidemiologică

Ş.L. Dr. Luminiţa Bădiţoiu

Este o metodă de studiu şi cercetare a

Este şi o metodă esenţială de intervenţie în

Se efectuează de către medic sau cadre medii

Se pot folosi formulare preexistente dar se preferă o

1. Identificarea persoanei prin culegerea datelor

2. Precizarea şi caracterizarea momentului infectant:

Se culeg date despre manifestările bolii şi evoluţia ei;

 Într-un tabel se trec numele, prenumele,

Numele Prenumele Varsta Domiciliul Profesia Locul Data Felul Masuri de

Este o etapă importantă pentru:

 Se ţine cont de perioada de contagiozitate a

 Elementele de mediu contaminate se caută atât

 Se iau măsuri de izolare obligatorie şi de urgenţă

Întocmirea fişei de anchetă epidemiologică

Informarea forurilor medicale superioare, privind

1. Culegerea datelor generale asupra focarului;

Dar şi factorii epidemiologici secundari, cu acţiune

Toate aceste date ajută la prognozarea potenţialului de

Tabelul evidenţiază şi unele date privind contactul

Se face pe baza diagnosticului epidemiologic care

În consecinţă planul de combatere va viza:

Măsuri faţă de contacţi:

Măsuri faţă de purtători:

Dezinfecţia curentă şi terminală – distrugerea

Dezinsecţia curentă şi terminală – distrugerea

Deratizarea – distrugerea rozătoarelor.

 După întocmirea planului de lichidare a

 Se stabileşte durata supravegherii focarului,

 O AE corect realizată conduce la stingerea

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara

• Dezinfecţia / Decontaminarea – proces prin care se distrug

• Antisepsia - proces prin care se distrug temporar

• Sterilizarea - metodă prin care sunt eliminate/distruse toate

• Spălare – apa calduţă 35-45 C are o putere mai mare de emulsionare şi

• Ştergerea umedă a suprafeţelor – lavete cu detergent /dezinfectant;

• Aspirarea – se impune aspiratul umed;

• Alte metode – aerisirea, măturat umed, periaj, scuturat (nu în locuri

• Nu se permite amestecarea produselor iar distribuţia pe secţii

• Principala acţiune este bactericidă, fungicidă, parţial

I. Prin căldură uscată:

• Spectru şi puterea germicidă;

REGULI DE PRACTICĂ A DEZINFECŢIEI

• Nu suplineşte curăţenia şi nici nu înlocuieşte sterilizarea!

•Cloraminele B, T - 25-29% Cl activ:

Soluţii apoase de alcool etilic (50-70%) şi izopropilic (30-50%)

•Acţiune bactericidă, tuberculocidă, fungicidă, virulicidă (v.polio rezistent)

• Unitatea medicală trebuie să garanteze sterilitatea dispozitivelor medicale

• Toate instrumentele chirurgicale, materiale textile, obiecte, soluţii care

• Dispozitivele şi materialele de unică folosinţă nu vor fi niciodată

• Respectarea circuitelor funcţionale ale instrumentarului steril/nesteril !

• În aranjarea truselor şi pachetelor trebuie să se evite presarea materialelor

instrumente instrumente sterile

• Ciclul complet (4-5 h) conţine :

• Nu se deschide aparatul în timpul sterilizării pentru a mai introduce pachete!

II. Autoclavarea - expunerea materialelor la contactul cu abur uscat

• Pentru instrumentar chirurgical, material moale (2 bari, 134ºC, 10-30

• Sterilizarea prin metode fizice si fizico-chimice se

• data si numarul aparatului, continutul si numarul

• Sterilizare rapidă a unui obiect neambalat la 132oC,

• Se utilizează pentru instrumente/obiecte ce nu pot fi

• Această metodă nu se recomandă pentru