Obiectele de activitate specifice MF

Problemele medicale ale omului sănătos

Educația pentru sănătate
Prevenţia primară
Asistenţa omului suferind în toată complexitatea sa, cu toate problemele sale
de sănătate și boală
Prevenţia specifică
Asistența familiei
Patologia socială
Obiectele de activitate nespecifice MF
Prevenţia secundară
Prevenţia tertiară
Asistenţa medicală curentă și continuă a
bolnavilor
Problemele medicale ale comunităţii
Îngrijirile medicale paliative din stările
terminale;
Particularitățile metodologiei MF şi a specialităţilor de profil
Specialitățile de profil
• Caracter predominant analitic
-Apelează la o tehnologie avansată
-Caracter predominant paraclinic
• Se bazează pe investigaţii
· Acordă îngrijiri intermitente
Medicina de familie
Caracter predominant sintetic
- Apelează la tehnologie redusă
. Este predominant clinică
. Este comunicaţională
- Acordă îngrijiri contiîng
Funcțiile medicinei de familie
1. Asigurarea accesului la asistenta medicală a populaţiei
2. Supraveghere a stării de sănătate a populaţie
3. Prevenție primară, secundară şi terţiară
4. Prevenție specifică
5. Acordare a îngrijirilor medicale curente
6. Facilitare a intrării şi a medierii pacientului prin sistemul medical
7. Sinteză diagnostică şi terapeutică
8. Coordonare a serviciilor medicale după nevoile pacientului
9. Supraveghere medicală continuă
10. Asistenta medicală a familiei
11. Asistenta medicală comunitară
12. Recuperare şi reabilitare
13. Acordare a îngrijirilor medicale terminale şi paliative
14. Cercetare ştiinţifică
Criteriile pozitive de sănătate se exprimă prin criterii privind bunăstarea fizică şi
mentală,exprimate prin:
-integritatea şi armonia fizică a individului
-vitalitatea şi vigoarea persoanei
-adaptarea socială şi ecologică
-rezultatele obţinute în plan socio-profesional
Gradele de sănătate
Gradul de sanatate
Sănătatea ideala
Sănătatea deplină
Sănătatea satisfacatoare
Sănătate
îndoielnică
Sănătatea subminată
Sănătatea compromisă
Gradul de boala Elemente de diagnostic
absent 1. Absenţa semnelor de boală
2. Absenţa factorilor de risc
3. Prezenta semnelor pozitive
de sănătate
4. Vigoare şi rezistenţă
deosebită
Absent 1. Absenţa semnelor de boală
2. Absenţa factorilor de risc
3. Date clinice şi paraclinice
normale
4. Prezenta semnelor pozitive
de
Sănătate
Stadiul de 1. Prezenta factorilor de risc
susceptibilitate a 2. Absenţa semnelor de boală
bolii 3. Date clinice şi paraclinice
în limite
normale
Stadiul preclinic de 1. Prezenta factorilor de risc
boală de boală
2. Semne vagi de boală
3. Datele clinice şi paraclinice
ating
limita extremă a normalului
Stadiul incipient al bolii 1. Prezenta factorilor de risc
2. Prezenta semnelor de boală
3. Modificări biologice
patologice
minore
Stadiul manifest al bolii 1. Prezenta factorilor de risc
2. Modificări clinice şi
paraclinice
caracteristice

Sănătatea pierdută Stadiul decompensat al bolii 1. Leziuni ireversibile

organice
2. Tulburări de adaptare
3. Apariția complicaţiilor boli

Aceasta vizează starea de sănătate a grupurilor populaţionale dintr-o colectivitate în strânsă legătură cu
factorii socio-economici.
Diagnosticul stării de sănătate a comunităţii poate fi apreciat ca fiind asemănător, dar
nu identic cu starea de sănătate a membrilor comunităţii.
Pentru evaluarea stării de sănătate a comunităţii sunt necesare:
 abordarea stării de sănătate a colectivităţii
 aplicarea unor concepte de sănătate
 elaborarea obiectivelor de asigurare a sănătăţii comunităţii
 aprecierea stării de sănătate a comunităţii
 măsurarea stării de sănătate
 evaluarea stării de sănătate a colectivităţilor umane
 promovarea sănătăţii
Particularitățile consultației în MF reies din:
 locul unde se desfăşoară consultația
 structura asistaților
 timpul disponibil pentru consultație
 dotarea tehnică și umană a cabinetului de medicina familiei
 metoda de diagnostic folosită
 scopul urmărit prin consultație
Particularitățile consultației legate de locul de desfăşurare sunt:
 Lipsa condițiilor optime pentru consultație
 Necesitatea deplasării la domiciliul pacientului
 Prezența altor persoane la consultație în afară de bolnav
 Abilitatea medicului de a efectua consultaţia în orice condiţii
 Abilitatea de a folosii condiții minime pentru consultație
 Utilizarea avantajelor consultației la domiciliu
 Informarea asupra condiţiilor de viață a pacientului
 Depistarea factorilor de risc familiali
 Aprecierea condiţiilor de îngrijire a pacientului de către familie
 Aprecierea posibilităţii de a coopera cu familia pacientului
Particularitățile consultației determinate de timpul disponibil sunt:
 MF dispune de un timp relativ scurt
 MF trebuie să utilizeze optim timpul disponibil
 MF va conduce în timp optim dialogul
 MF va fi capabil să efectueze examenul fizic în timp util
 MS va sesiza la timp, în tip util toate problemele pe care le
 prezintă bolnavul
 MF va şti să-şi organizeze timpul în mod corespunzător.
Particularitățile diagnosticului în medicina de familie reies din următoarele caracteristici:
 Diversitatea pacienţilor
 Acordare asistenței persoanelor sănătoase
 Necesitatea de a lua în considerare întreaga
 patologie
 Necesitatea diagnosticului precoce
 Necesitatea de a recunoaşte toate urgențele
 medico-chirurgicale
 Cunoaşterea debuturilor atipice ale bolilor
 Necesitatea deciziei inițiale indiferent de problemele
 medicale ale bolnavului şi de posibilităţile de investigație de care
 dispune
 Necesitatea diagnosticului global al pacientului
 Monitorizarea activă a bolilor cronice
 Dificultatea efectuării investigațiilor paraclinice
 Necesitatea unei sinteze diagnostice
 Necesitatea ierarhizării bolilor
 Necesitatea unei sinteze terapeutice
 Asistenta medicală a familiei și coletivității
Particularitățile diagnosticului determinate de obligația MF de a acorda asistență de prim contact
sunt:
  Necesitatea de a lua în considerare întreaga patologie umană
 Obligaţia de a interveni în urgențe
 Obligaţia de a cunoaşte formele de debut ale bolilor
 Obligaţia de a cunoaşte debuturile atipice ale bolilor
 Obligaţia de a face un diagnostic diferențial complet
 Obligaţia de a sesiza trecerea de la starea de sănătate la starea de boală.
Particularitățile tratamentului determinate de posibilitățile limitate ale medicului de familie sunt:
 Necesitatea de a acorda îngrijiri medicale în diferite afecţiuni
 Necesitatea de a acorda primul ajutor medical în toate urgențele
 Obligaţia de a efectua un tratament continuu al bolilor cronice
 Confruntarea cu unele cazuri care depășesc posibilitățile MF
 Necesitarea îngrijirii unor bolnavi care nu au condițiile minime necesare
 Dependența tratamentului de cooperarea bolnavului şi a familiei acestuia
 Obligația MF de a îngriji bolnavul în toata integritatea lui
 Obligația MF de a trata familia
 Necesitatea cooperării MF cu alți specialişti
Bolnavii care nu pot fi trataţi ambulatoriu sunt:
 Bolnavii cu o stare generală alterată
 Bolnavii cu o reactivitate deosebită
 Bolnavii alergici
 Pacienţii care nu cooperează
 Unii bolnavi cu suferinţe psihice grave
 Bolnavii care nu au condiții minime de îngrijire la domiciliu
 Bolnavii din familii dezorganizate
 Pacienţii singuri, părăsiți
Tipurile de supraveghere a tratamentului în ambulatoriu
A. Supravegherea ordinară (obişnuită), care se aplică în majoritatea cazurilor, se realizează prin
supravegherea respectării tratamentului prescris de către bolnav, ceea ce se numeşte complianță.
B. Supravegherea extraordinară, se aplică în cazul unor bolnavi cu risc sau în cazul utilizării unor
medicamente la care diferența dintre doza eficace şi cea toxică este mică, existând astfel riscul
intoxicaţiei.
Supravegherea bolnavilor cu risc se adresează următoarelor categorii:
-nou născuți,
-Bătrâni,
-femei însărcinate,
-bolnavi cu insuficienţă renală sau cu insuficienţă hepatică
Dependenţa medicamentoasă
 o problemă deosebită în supravegherea tratamentului este reprezentată de dependenta
medicamentoasă şi automedicaţia.
 Dependenta reprezintă o intoxicaţie cronică, ce se caracterizează prin nevoia de a continua
administrarea medicamentului sau a toxicul respectiv, în absenţa unei simptomatologii
justificative.
 Dependenta poate fi de natură psihică sau fizică.
A. Dependenţa psihică este determinată de efectul plăcut al medicamentului,care
 calmează dureri,
 combate anxietatea
 creează o stare de euforie.
Unele medicamente, cum ar fi morfina, alcoolul, barbituricele, tranchilizantele,cocaina, cofeina şi
nicotina pot produce dependenţă psihică.
B. Dependenta fizică este determinată de
-diminuarea progresivă a eficienţei medicamentului
-de necesitatea creşterii dozei pentru a obține efectul aşteptat şi a evita astfel
-tulburările neplăcute, ce apar în lipsa creşterii dozei administrate.
Dependenta fizică se poate produce la morfină, barbiturice, alcool, cocaină,
nicotină, cafeină, etc.
Situaţiile care impun MF acordarea consultaţiei la domiciliu
Sunt determinate de
-boala asistatului
-categoria în care se încadrează pacientul respectiv
-situaţia familiară şi socială acestuia
Bolile pacientului care impun consultația la domiciliu :
1. Urgențele majore la bolnavi nedeplasabili
2. Bolile acute, ce evoluează cu stare generală influenţată, ce nu permit deplasarea la cabinet
3. Boli cronice aflate în puseu de acutizare
4. Complicaţiile grave ale bolilor cronice
5. Bolile cronice debilitante
6. Unele boli ale sistemului nervos
7. Unele boli ale aparatului locomotor
8. Unele boli infecțioase
9. Unele boli psihice
10. Stările terminale
Bolile care pot fi tratate la domiciliu
 Bolile care nu pun în pericol imediat viaţa pacientului
 Bolile care nu afectează grav funcţiile vitale ale pacientului
 Bolile care nu necesită intervenție chirurgicală iminentă
 Bolile care nu necesită monitorizare permanentă
 Bolile care nu presupun o evoluţie nefavorabilă
 Bolile la care s-a stabilit un diagnostic de certitudine
 Bolile în tratamentul cărora MF are o experiență terapeutică bună
 Bolile care se pot supraveghea optim la domiciliu
 Bolile a căror purtători cooperează bine cu medicul de familie
 Bolile la pacienţi care au condiţii de îngrijire la domiciliu
Categoriile de pacienţii care trebuie consultați la domiciliu
 Copiii sub un an
 Bătrânii nedeplasabili
 Bolnavii dispensarizaţi
 Contacții cu bolnavii cu patologie contagioasă
 Pacienţii cu probleme sociale
 Bolnavii cu tulburări de comportament
Familiile care trebuie vizitate de MF la domiciliu
 O familiile disfuncţionale, cu bolnavi problemă
 familiile cu copii probleme, care prezintă boli contagioase, la care se suspectează factori de
risc la domiciliu
 bolnavii care au obiceiuri necorespunzătoare de viaţă şi
 probleme socio-economice
Particularitățile diagnosticului la domiciliu
 Obligaţia de a lucra cu diagnostice clinice
 Obligaţia de a stabili un diagnostic precoce
 Dificultatea de a confirma diagnosticul clinic
  Lipsa posibilităţilor de investigaţie paraclinică a pacientului
 Dificultatea stabilirii unui diagnostic etiopatogenic
 Probleme de ţin de decizia terapeutică
Bolile care pot fi tratate la domiciliu
 Bolile care nu pun în pericol imediat viata pacientului
 Bolile care nu afectează grav funcţiile vitale ale pacientului
 Bolile care nu necesită intervenție chirurgicală iminentă
 Bolile care nu necesită monitorizare permanentă
 Bolile care nu presupun o evoluţie nefavorabilă
 Bolile la care s-a stabilit un diagnostic de certitudine
 Bolile în tratamentul cărora MF are o experienţă terapeutică bună
 Bolile care se pot supraveghea optim la domiciliu
 Bolile a căror purtători cooperează bine cu medicul de familie
 Bolile la pacienţi care au condiţii de îngrijire la domiciliu
Particularitățile tratamentului la domiciliu
Medicul de familie trebuie să cunoască bine posibilităţile sale de a asigura un tratament optim la
domiciliul pacientului, ce boli poate trata la domiciliu şi pe care este obligat să le interneze în spital.
Particularitățile tratamentului la domiciliu depind de
 cooperarea cu bolnavul şi familia acestuia,
 de situaţia socio-economică a acestuia,
 de modul în care poate fi supravegheat tratamentul,
 de faptul că nu toate bolile pot fi tratate la domiciliu
 de faptul că nu se poate aplica tuturor bolnavilor un tratament
 fără internare
Activitatea preventivă în MF
1. Prevenţia primară, care presupune prevenirea îmbolnăvirilor;
2. Prevenţia secundară, care presupune depistarea cât mai precoce a bolilor;
3. Prevenţia terţiară, care presupune prevenirea complicaţiilor şi a agravării
bolilor;
4. Prevenţia specifică, care presupune prevenirea unor boli cu unor mijloace specifice, cum ar fi
prevenirea unor boli infecțioase cu ajutorul vaccinărilor.
1. Prevenţia primară
- Supravegherea stării de sănătate a populaţiei
- Examenele de bilang
- Identificarea şi combaterea factorilor de risc
- Combaterea factorilor patogeni
- Triajul epidemiologic în colectivităţi
- Promovarea unui comportament sanogen
2. Prevenţia secundară
- Depistarea precoce a bolilor în cadrul consultațiilor generale
la examenul de bilanț
- Organizarea unor screening-uri
3. Prevenţia terţiară
- Supravegherea bolilor cronice
- Instituirea unui tratament corect
- Prevenirea şi combaterea complicațiiior
- Evitarea unor evenimente majore
- Educația terapeutică a pacientului
4. Prevenţia specifică
- Administrarea unor factori capabili să prevină apariţia unor
boli
- Vaccinările
- Administrarea de vitamina D, de fier, de iod
Metodele predominante de depistare a cancerului de sân sunt mamografia, ecografia mamară și
autoexaminarea sânului.
Strategia de screening populational mamografic recomandată în UE pentru depistarea cancerului
mamar prevede testarea la 2-3 ani a femeilor cu vârsta cuprinsă între 50-69 de ani, ecografia fiind
recomandată femeilor cu sânii denşi, ca primă investigație de rutină şi la femeile tinere.
Riscul cancerul de prostată
Factorii de risc incriminați sunt vârsta peste 65 de ani (80% dintre cancerele de prostată), rasa africană,
antecedentele familiale de cancer de prostată, consumul crescut de grăsimi.
Intervenții adresate cancerului de prostată
Testarea antigenului specific prestatie (PSA) şi tuşeul rectal: nu există dovezi asupra screening-ului de
rutină.
Populația cea mai potrivită o reprezintă bărbaţii cu vârsta între 50-70 de ani (> 45 de ani la cei cu risc
crescut).
Testul PSA este mai sensibil decât TR pentru detectarea cancerului de prostată. Screening-ul prin PSA
în limita convențională de 0,4 ng/ml detectează majoritatea cancerelor de prostată.
Etapele prevenirii bolilor cardiovasculare
Modificarea stilului de viață
Medicul de familie are obligația să consilieze familiile cu risc privind necesitatea adoptării unui stil de
viață cât mai sănătos.
Profilul unui individ pentru menţinerea stării de sănătate
1. Nefumător
2. Activitate fizică adecvată: cel puțin 30 de minute, de cinci ori pe săptămână
3. Obiceiuri alimentare sănătoase
4. Fără exces ponderal
5. Tensiunea arterială sub 140/90 mmHg
6. Colesterolul serie sub 5 mmol/l (190 mg/dl)
7. Metabolism normal al glucozei
8. Evitarea stresului excesiv
Orientare clinico - paraclinică în fața dispneei
Dispneea respiratorie: raluri bronşice, crepitante, hipocratism digital, expectorație
purulentă
Dispnee cardiacă: raluri de stază subcrepitante, galop protodiastolic de VS, cardiomegalie.
Investigatii paraclinice de bază pentru diagnosticul etiologie dispneei trebuie să
cuprindă:
investigații de laborator,
electrocardiogramă,
radiografie toracică,
explorare funcțională respiratorie,
pulsoximetrie.
Pneumonia cu virusuri gripale
Debutul poate fi brusc, cu febră, frisoane,mialgii, artralgii, tuse, rinoree, care durează în
medie 3-5 zile, după o perioadă de incubatie de 12 zile.
Simptomele sunt asemănătoare celor din alte infecţii respiratorii virale şi sunt
orientative pentru gripă într-un context epidemidemiologic sugestiv.
Medicul de familie are un rol important în diagnosticul și managementul
BPCO, în primul rând în identificarea pacienților cu risc cât şi în diagnosticul
precoce al bolii, îndrumarea către medicul specialist şi monitorizarea ulterioară
a pacienților.
O atenție deosebită trebuie acordată pacienților fumători
cu vârsta de peste 35-40 de ani, care au fumat peste 20 UAP sau care au
expunere cronică la alte noxe respiratorii
Evaluarea nivelului de control al bolii
Controlat Partial controlat Necontrolat
Simptome diurne <= 2 ocazii/sapt >2 ocazii/sapt >=3 caracteristici
de astm partial
controlat in orice
saptamana
Limitarea Absent Prezenta
activitatii
Simptome Absent Prezenta
nocturne
Consum de <=2 ocazii/sapt >2 ocazii/sapt
B2agonist la
nevoie
Functia Normal <80% din
pulmonara (pef valoarea cea mai
sau vems) buna(sau prezisa(
Exacerbari Absente >1 in ultimul an

INFECȚIILE TRACTULUI URINAR

Diagnosticul de suspiciune, clinic, al ITU se stabileşte pe baza prezenței simptomelor:
- disurie (ce apare la debutul micţiunii),
- polakiurie,
- micţiuni imperioase,
- durere suprapubiană,
- urină tulbure.
Diagnostic paraclinic:
- dipstick (bandelete) urină - evidenţiază semne indirecte de infecţie urinară: nitriți +, esteraza
leucocitară +.
Prezența nitriților în urină creşte probabilitatea infecţiei urinare de 5 ori, prezența leucocitelor în urină
crește probabilitatea infecției urinare de peste 1,5 ori; iar pozitivarea ambelor teste creşte
probabilitatea infecției de peste 7 ori.
-examen de urină (recoltat la jumătatea jetului în urina de
dimineață) - leucocite, cilindri leucocitari, floră, nitriți
- urocultura şi antibiograma.
Efectuarea uroculturii se indică în următoarele situații:
- persistența sindromului cistitic peste 7 zile de terapie antibiotică;
- la femeile cu simptome de infecţie urinară înaltă,
- infecții urinare recurente,
- gravide;
- orice infecţie urinară la bărbaţi, la copii;
- când coexistă factori favorizanţi.
- testarea funcţiei renale: uree, creatinină și calcularea eRFG
- examen ginecologic la femei
- culturi uretrale şi vaginale
- teste imagistice (ecografie sau UIV)
În pielonefrita acută - se preferă chinolone (ciproftoxacina 500 mg x 2/zi, levofloxacin 750 mg/zi),
cefalosporine (cefuroxime 500 mg x 2/zi, ceftazidime 500 mg/zi),14 zile, sau alt antibiotic conform
antibiogramei, uneori fiind necesară terapia parenterală.
Controlul în cursul tratamentului se efectuează prin uroculturi de control la 72 ore de la începutul
tratamentului, la sfârşit şi la 15-30 zile în tratamentul de consolidare.
Consultația în cadrul evaluării inițiale a BCR cuprinde:
 anamneză (antecedente familiale și personale, expunere la nefrotoxice, istoric al
 afectării renale şi al comorbidităților relevante);
 examen clinic complet;
 bilet de trimitere pentru investigații paraclinice:
 creatinină serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată - eRFG,
 examen sumar de urină, albumină/creatinină urinară,
 ecografie abdominală - renală;
 bilet de trimitere pentru consultație de specialitate la nefrolog a pacienţilor cu risc
 mediu-mare
1. raport albumină/creatinină peste 300 mg/g,
2. ERFG mai mic de 45 mL/min sau
3. hematurie microscopică de cauză non-urologică
4. hipertensiune arterială necontrolată.
Criterii pentru trimitere la serviciul de nefrologie:
Trimitere imediata pentru:
• Creșterea concentrației creatininei serice cu 0.3mg/dL sau creștere procentuala a
creatininei serice cu mai mult de 50% (1.5 ori) față de valorile anterioare sau o reducere a debitului
urinar (oligurie documentată de sub 0.5mL/min pentru mai mult de 6 ore)
• HTA maligna
 Tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic (hiperkaliemie>7.OmEq/L,
hipokaliemie <2.5 mEq/L, hipercalcemie >11mg/dL)
• Tulburări ale echilibrului acido-bazic (acidoză metabolică severă, bicarbonat
standard <15mEq/L)
Trimitere de urgentă pentru bolnavii cu eRFG stabil și:
• Proteinurie >3000mg/g creatinină urinară și hipoalbuminemie, tedeme (sindrom
nefrotic)
Proteinurie >1000mg/g creatinină urină asociată cu hematurie microscopica
(sindrom nefritic)
Trimitere de rutină pentru bolnavii cu eRFG stabil și:
• Proteinurie 1+ la testul bandeletei reactive (>200mg/g creatinină urinară) asociată
sau nu cu hematurie microscopică
• Hematurie macroscopică cu evaluare urologică negativă
În raport de eRFG(mL/min/1.73m²)
Trimitere imediată <15mL/min/1.73m², indiferent dacă sunt prezente manifestări ale uremiei sau nu
Trimitere de urgență 15-29mL/min/1.73m², daca BCR nu este cunoscută sau eRFG nu este stabilă.
DISLIPIDEMIA
Estimarea riscului total folosind diagramele SCORE este recomandată adulții asimptomatici fără BCV
pentr screeningul factorilor de risc, incluzând un profilul lipidic, la bărbaţii peste 40 ani şi la femeile
peste 50 ani sau postmenopauză.
BCV documentată
Diabet zaharat tip 1 sau 2
Niveluri ridicate ale factorilor de risc personali
Boală cronică de rinichi
Estimarea riscului total folosind diagramele SCORE este recomandată:
A pacienților cu boală cronica de rinichi
B adulțiilor asimptomatici
C pacienților cu diabet zaharat
D pacienților cu boala cardiovasculara documentată
E pacienților cu niveluri ridicate ale factorilor de risc personali
Modificările stilului de viața ce cresc nivelul HDL-C
-Reducerea grăsimilor nesaturate din alimentație
-Intensificarea activității fizice obişnuite
-Reducerea greutății corporale excesive
-Reducerea carbohidraților din alimentație și înlocuirea acestora cu grăsimi nesaturate
-Consumul moderat de alcool
-Renunțarea la fumat
-Dintre alimentele bogate în carbohidrați se recomandă consumul celor cu indice glicemie scăzut şi
conţinut bogat în fibre
-Reducerea aportului de mono şi dizaharide
Suplimentele alimentare şi alimentele funcționale pentru tratarea dislipidemiilor
Au fost dezvoltate strategii nutriționale inovative pentru îmbunătăţirea dislipidemiilor.
Fitosterolii se regăsesc natural în uleiuri vegetale şi în cantități mai mici în legume, fructe proaspete,
alune, cereale şi leguminoase. Consumul de plante bogate în fitosteroli, variază 250-500 mg pe zi,
înțările mediteraneene. Fitosterolii concurează la absorbția intestinală cu colesterolul, modulând astfel
nivelul CT. Fitostenolii au fost adăugati în grăsimile tartinabile şi uleiuri vegetale (margarină
funcțională, uleiuri de gătit și unt) precum şi în iaurturi şi alte alimente.
Consumul zilnic a 2 grame de fitostenoli, poate scădea eficient CT şi LDL-C cu 7-19% dar are un
efect slab, sau chiar deloc, asupra nivelului HDL-C și TG.
Monacolină şi drojdia din orez roşu
Drojdia din orez roşu este o sursă de pigment fermentat care a fost folosită în China ca un colorant
alimentar şi ca un amplificator de gust, timp de secole. Efectele hipocolesterolemice ale acesteia sunt
asemănătoare cu mecanismul statinelor, prin inhibarea reductazei hidroximetilglutarilcoenzima-a, a
monacolinelor, care reprezintă ingredientul bioactiv.
Un efect hipocolesterolemic relevant clinic (reducere cu până la 20%) a fost observat cu preparate din
drojdie de orez roșu care oferă o doză de 2,5-10 mg de monacolina K.
Drojdie de orez rosu
1. Recomandat de medicii cardiologi din Franta inaintea statinelor
2. Scade nivelul trigliceridelor si al colesterolului rau (LDL)
3. Creste nivelul colesterolului bun (HDL)
Suplimentele nutriţionale ce conțin drojdie purificată pot fi luate în considerare la pacienţii cu nivel
crescut al colesterolului plasmatic, care nu se califică tratamentului cu statine prin prisma riscului CV
global.
Fibrele din dietă
Dovezile consistente existente demonstrează un efect de scădere al TC și al LDL-C al fibrelor solubile
în apă, din ovăz şi orz. Alimentele îmbogățite cu aceste fibre sunt bine tolerate, eficienţe şi
recomandate pentru scăderea LDL-C cu o doză de cel puțin 3 g/zi.
Proteinele din soia
Aceasta este indicată deoarece poate introduce o scădere modestă a LDL-C, atunci când înlocuieşte
proteinele de origine animală.
Acizi graşi nesaturaţi n-3
Dovezile observaționale recomandă consumul, de cel puțin 2 ori pe săptămână, de peşte şi al
suplimentelor cu acizi graşi n-3 în doză mică, ceea ce poate duce la reducerea riscul de deces CV şi
atac vascular cerebral, în prevenţia primară, dar acesta nu are un efect major asupra metabolismului
lipoproteinelor plasmatice. Dozele farmacologice de acizi graşi n-3 (2-3 grame/zi) reduc nivelul TG cu
până la 30%, dar o doză mai mare creşte nivelul de LDL-C. Acidul alfa-linoleic (un acid gras n-3
prezent în alune, unele legume şi unele uleiuri de semințe) este mai puțin eficient asupra nivelelor TG.
Ulei de peşte şi acizi Omega-3
Uleiul de peşte conține trigliceridele Omega-3, care reduc concentrațiile plasmatice ale trigliceridelor,
dar cresc LDL-C. De aceea, e de evitat în dislipidemiile mixte. Acizii graşi polinesaturaţi n-3 (PUFA)
au şi alte acţiuni farmacodinamice: inhibă agregarea plachetară, reduc fibrinogenul plasmatic,
prelungesc timpul de sângerare şi au efecte antiinflamatorii
Monitorizare pacienţilor sub tratament hipolipemiant
Testarea profilului lipidic
Cel puţin două dozări ar trebui făcute la un interval de 1-12 săptămâni înaintea începerii tratamentului,
cu excepţia bolilor pentru care este indicat tratament concomitent, ca SCA sau pacienţii cu risc foarte
crescut.
8 (+4) săptămâni după inițiere.
8 (+4) săptămâni după ajustarea dozelor până la atingerea valorilor ţintă
La pacienţii la care s-au atins valorile ţintă, anual (doar dacă nu există probleme de complianță sau alte
motive ce ar necesita controale mai frecvente).
Monitorizarea enzimelor hepatice şi musculare
Înainte de tratament.
O dată la 8-12 săptămâni după inițiere sau ajustare de doză.
Ulterior, controlul de rutină al TGP nu este recomandat.
Valori normale TGP: Barbati: 4 – 69 mg/dL Femei: 4 – 52 mg/dL.
Dacă TGP < 3 x ULN:
Continuare tratament.
Reevaluare enzime hepatice după 4-6 săptămâni.
Dacă valoarea >3 x ULN:
Stoparea tratamentului sau reducerea dozei cu reevaluarea enzimelor hepatice după 4-6 săptămâni.
Reintroducerea precaută a tratamentului poate fi considerată dacă TGP a revenit la valorile normale.
Dacă TGP rămane crescut, investigarea altor cauze
Sindromul metabolic este prezent atunci când 3 sau mai multe dintre criteriile de mai jos sunt
îndeplinite:
1. Obezitate de tip android (obezitate abdominală); pentru sindromul metabolic, obezitatea este
definită printr-o circumferință abdominală > 102 cm pentru barbaţi şi > 89 cm pentru femei, deşi
circumferința abdominală poate varia şi în
funcţie de rasă;
2. Trigliceridele > 150 mg/dl;
3. HDL colesterolul < 40 mg/dl la barbați sau < 50 mg/dl
la femei;
4. Tensiunea arterială sistolică > 130 mmHg;
5. Tensiunea arterială diastolică > 85 mmHg;
6. Glicemia a jeune > 100 mg/dl;
7. Scăderea toleranţei la glucoză.
Screeningul şi diagnosticul diabetului gestational
Evaluarea riscului diabetului gestațional se va efectua cu ocazia primului consult prenatal
Gravidele cu risc crescut de diabet gestațional vor fi supuse screeningului pentru diabet zaharat cât mai
curând posibil după confirmarea existenței sarcinii.
Criteriile pentru riscul foarte ridicat sunt:
-obezitatea severă,
-diagnostic anterior de diabet gestațional sau nașterea unor
-feți cu macrosomie pentru vârsta gestațională,
-glicozurie persistentă,
-diagnosticul de sindrom al ovarelor polichistice,
-antecedente heredocolaterale semnificative de DZ tip 2
Beneficiile exercițiului fizic sunt următoarele:
-Îmbunătățește controlul glicemic pe termen lung;
-crește sensibilitatea la insulinã la pacienții fără obezitate;
-îmbunătățește profilul lipidic (colesterolul, trigliceridele);
-scade lipidele organismului și distribuția țesutului adipos;
-reduce efectul stresului asupra organismului;
-scade TA;
-reduce placa ateromatoasã arterială
Tratamentul anemiei feriprive la sugar și copilul mic
Tratamentul curativ se aplică ori de câte ori nivelul hemoglobinei (Hb) scade sub 11g%, hematocritul
sub 33% și sideremia sub 50 ug/dl sau 9 umol/l.
Se preferă calea orali, folosind diferite săruri de fier fumarat, aspartat, glutamat, sulfat), dintre care cel
mai bine tolerat este sulfatul feros. Posologia este de 5-7 mg/kg fier elemental, în 2 sau 3 prize, cu 30-
40 de minute înainte de masă. Durata tratamentului este de 2-3 luni, pentru a permite refacerea
depozitelor de fier. Răspunsul favorabil apare după 7 zile se insalează apare criza reticulocitară, iar
controlul hemogramei se face după o lună de tratament.
Lipsa de răspuns la tratamentul cu fier după 1 lună trebuie să ne îndrepte către alte cauze, dintre care
cea mai frecventă este talasemia minoră.
Rahitismul carenţial
Rahitismul carenţial este o afecţiune dobândită, datorată carenţei de vitamina D care afectează
metabolismul fosfocalcic. Incidenţa maximă este între 3-6 luni, iar forma floridă apare către sfirsitul
primului an de viață. Numele vine de la termenul grecesc „rahis", ce semnifică o afecţiune a coloanei
vertebrale (deoarece deseori manifestările clinice ale bolii debutează la sugari cu deformarea coloanei
vertebrale). Prima descriere clinică a fost efectuată în 1650, de către Glisson - boala fiind răspândită în
Anglia. Denumirea de,,morbus anglicus" a fost dată de Ambroise Paré, în urmă cu 300 de ani.
Cauzele cele mai frecvente sunt:
+aplicarea incorectă sau incompletă a profilaxiei cu vitamina D;
+renunțarea la profilaxia cu vitamina D după vârsta de lan;
+privarea de soare;
+grad crescut de poluare;
+regimuri alimentare dezechilibrate, cu exces de făinoase (fitați);
+folosirea stossprofilaxiei (eficacitate redusi față de profilaxia fraclionată);
+variațiile individuaie ale nevoilor de vitamina D, fără adaptarea dozei profilactice;
+menținerea dozelor profilactice în condițiile apariției primelor semne de rahitism.
Tabloul clinico-radiologic în rahitismul carenţial
Semnele osoase au la bază deficitul de osificare a matricei osoase, acumulare de țesut osteoid în exces
și scăderea rezistenţei mecanice a osului.
La nivelul craniului întâlnim:
-craniotabes (ramolisment al zonei parietale și occipitale cu „înfundare,, sub presiune),
-deformări sub forma boselor frontale, parietale,
-aplatizări occipitale,
-asimetrii craniene,
-întârziere în inchiderea fontanelelor și în apariția dentiției, cu schimbarea ordinii de
-apariție a dinților și apariția distrofiilor dentare.
La nivelul toracelui caracteristice sunt:
-tumefacțiile joncţiunilor condrocostale („mătănii costale"), deformări sub forma unor aplatizări
antero-posterioare, lărgirea bazei toracelui, depresiune submamară (şanţul Harrison) - cu înfundarea
coastelor la nivelul inserţiilor muşchiului diafragm.
-Alte modificări osoase caracteristice apar la nivelul membrelor superioare prin dezvoltarea țesutului
osteoid. La nivelul extremității distale a radiusului apar „brățările rahitice", încurbarea membrelor
inferioare (genu varum, genu valgum), cifoza dorsolombară, micșorarea diametrelor bazinului
(importantă la fetițe), „coxa vara".
Bolile specifice vârstei a treia
Pe lângă tipul constituțional, endocrin și tipul de personalitate, un rol deosebit în apariția bolilor îl are
și vârsta. Dacă particularitățile vârstei determină apariția unor boli specifice copilăriei, precum icterul
fiziologic al noului născut și stenoza hipertrofică de pilor, și particularitățile vârstei a treia vor
determina apariţia unor boli specifice bătrânului, precum osteoporoza, adenomul de prostată, boala
Parkinson, demențele senile, cataracta și boala căderilor.
Pe măsura înaintării în vârstă, bătrânul acumulează tot mai multe boli. Se apreciază că după 60 de ani
bătrânii au în medie 4-5 boli cronice, dar numărul lor poate fi chiar mai mare, deoarece unele boli
facilitează apariția altora. Unele boli, ca obezitatea și diabetul zaharat reprezintă factori de risc care
contribuie la apariția și evoluiția hipertensiunii arteriale, a cardiopatiei ischemice și a artrozelor. Bolile
de rinichi pot contribui la apariția hipertensiunii arteriale. Adenomul de prostată prin retenția de urină
poate duce la apariția unor infecții urinare
La examenul fizic integral al pacientului, va trebui să se insiste asupra bolilor specifice vârstei a treia,
sindroamelor geriatrice, complicațiilor pe care bolile cronice le-ar putea produce și efectelor adverse
pe care le-ar putea produce tratamentele pe care le urmează.
Sindroamele geriatrice:
-sindromul de imobilitate,
-sindromul de instabilitate,
-săndromul de incontinență,
-sindromul de disfuncție intelectuală
Tulburările de menopauza
Manifestirile clinice ale menopauzei sunt reprezentate de încetarea ciclului menstrual și apariția unor
simptome vasomotorii, precum bufeurile, transpirațiile și palpitațiile, dar și a unor simptome atrofice,
cum ar fi uscăciunea pielii, vergeturile, uscăciunea vaginului, dispareunia și vaginitele.
Dintre acestea, cele mai frecvente sunt: bufeurile, stările depresive, transpirațiile și tulburările de
somn.
Complicatiile menopauzei
Din cauza modificărilor profunde care au loc în organismul femeii, menopauza poate produce o serie
de complicații locale, cum ar fi modificările atrofice ale aparatului genitourinar, reprezentate de atrofia
vaginuiui, atrofia vulvară cu diaspareunie, atrofia uretrei cu cistite recurente și incontinenă urinară și
complicații generale, cum ar fi osteoporoza, tulburirile metabolice și bolile cardiovasculare.
Osteoporoza reprezintă una dintre complicațiile cele mai importante ale menopauzei. Ea este
determinată de o scădere a densității osoase, care poate duce la apariția unor dureri, determinate de
tasările vertebrale și chiar de fracturi.
Osteoporoza este determinată de apariția unui dezechilibru între distrucția și reconstrucția osoasă. La
apariția ei pot contribui o serie de factori digestivi, cum ar fi carenţele alimentare și sindroamele de
malabsorbție, factori endocrini - hiperparatiroidismul, acromegalia și hipogonadismul, factori
metabolici și boli neoplazice - mielomul multiplu și carcinomatoza.
Osteoporoza poate fi clasificată în osteoporoză primară, determinată de fenomenele de involuție și
osteoporoză secundară, determinată de tulburări endocrine, digestive și metabolice.
Osteoporoza primară poate fi împărțită în osteoporoză de tip I, pe care o întâlnim la bolnavii între 50-
70 de ani și care este de 6 ori mai frecventă la femei decât la bărbați (tocmai de aceea este denumită ca
osteoporoza de menopauză) și osteoporoza de tip II, pe care o întâlnim la bolnavii trecuți de 70 de ani
și care tocmai de aceea este denumită osteoporoza senilă.
Adenomul de prostată
Adenomul de prostată sau hipertrofia benignă de prostată este o boală foarte frecvent întâlnită în
practica medicală. 50% dintre bărbații trecuți de 70 de ani se plâng de tulburări micționale iar
cercetările de anatomie patologică au constatat că peste 80% dintre ei prezintă de fapt o hipertrofie
benignă de prostată.
Prostata are o componentă epitelială și una conjunctivă, ambele putând fi implicate în hipertrofia
benignă de prostată. Hipertrofia benignă interesează zonele centrale ale prostatei în timp ce cancerul
de prostată interesează mai ales zonele periferice ale prostatocm
Manifestările clinice pot fi de natură obstructivă, natură iritativă sau reactivă și de decompensare. De
remarcat însă că manifestirile clinice nu sunt proporționale cu dimensiunile adenomului de prostată.
Manifestările obstructive sunt produse de compresia adenomului de prostată asupra uretrei, ceea ce
duce la stânjenirea eliminării urinei, manifestată prin urinare ezitantă, scăderea forței și a calibrului
jetului de urină, urinare intermitentă și pierderea terminală de urină.
Urinarea ezitantă este determinată de timpul mai lung de care are nevoie vezica urinară pentru a
dezvolta o presiune capabilă să depășească obstrucția produsă de hipertrofia de prostată. Tot din cauza
obstrucției uretrale, jetul urinar va fi mai slab și uneori chiar intermitent, mai ales spre sfârsitul
urinării, când presiunea vezicală scade și apare pierderea terminală, care reprezintă un simptom
precoce al hipertrofiei de prostată.
Manifestările reactive sau iritative sunt determinate de disfuncția vezicii urinare, care se hipertrofiază
și de multe ori se contractă chiar înainte de a fi plină.
Astfel apare polachiuria, micturia și senzația de micțiune imperioasă.
Manifestările de decompensare a vezicii urinare sunt determinate de depășirea mijloacelor de
compensare și apar atunci când golirea vezicii devine incompletă. Inițial cantitatea de urini reziduală
este foarte mică, dar crește treptat. În același timp, poliuria, polachiuria și nicturia se accentuează și lor
li se adaugă treptat și incontinența urinară, prin pierderea unor cantități mici de urină.
În anumite situații poate apărea retenția completă de urină,favorizată de abținerea de la urinat, de frig
și de consumul de alcool.
Diagnosticul de adenom de prostată se pune pe baza
-anamnezei,
-examenului clinic - tușeului rectal
-investigațiilor paraclinice de laborator - PSA
-ecografia abdominală și ecografia transrectală.
Asociația Americană de Urologie a elaborat criterile de diagnostic al adenomului de prostată prezenţa
sau absența unor simptome, cum ar fi polachiuria, micţiunile intermitente, senzația de micițune
imperioasd, jetul de urină slab, efortul de a urina, nicturia și senzația de urinare incompletă.