SUBIECTUL: ÎNTRODUCERE ÎN TERAPIE

TERAPIA ( Medicina internă) este o despărțitură fundamentală a medicinei clinice și

practice ce studiază etiologia, patogenia și semnele clinice ( simptome și sindroame) ale
organelor interne și elaborează continuu noi metode de diagnostic, tratament și profilaxie.
Terapia provine de la cuvântul grecesc therapia – îngrijire, ajutor, lecuire, tratare. Cele mai
importante sarcini ale medicinei practice sunt prevenirea bolii, tratarea maladiei deja apărute și
atenuarea suferințelor bolnavului. Medicina internă este terapia non chirurgicală a tuturor
sistemelor și organelor.
Reeșind din acestea medicina internă prezintă mai multe despărțituri sau ramuri:
1. pulmonologia
2. cardiologia
3. reumatologia
4. gastrologia
5. hepatologia
6. nefrologia
7. endocrinologia
8. hematologia
9. alergologia
10.oncologia
Scopul premordial este de a diagnostica corect maladia, dar pentru aceasta trebuie să ne
determinăm ce este boala și desigur sănătatea.
Sănătatea și boala sunt niște termeni diferiți dar sunt forme de activitate vitală a organismului
într-un echilibru strâns în mediul fizic și social.
Echilibrul dintre organism și mediu, cu posibilitatea manifestării reacției de apărare ale
organismului se numește stare de sănătate.
Modificarea sau dereglarea acestul echilibru biologic sub influența unor factori interni sau
externi, cu limitarea capacității de adaptare a organismului se numește stare de boală.
Boala reprezintă dereglări anatomice sau funcționale apărute în urma acțiunii
factorilor etiologici care afectează organismul în ansamblu. O maladie se poate finisa cu
însănătoșire, invalidizare, trecere în formă cronică, iar în cel mai grav – deces.
Se cunosc mai multe principii de clasificare a unei maladii:
1. după etiologie: Etiologia studiază cauza bolii
 factori ( agenți) exogeni ( chimici, fizici, biologici, mecanici, termici)
 factori endogeni ( psihoemoționali, eredocolaterali)
2. după patogenie: Patogenia studiază mecanizme de dezvoltare a bolii. Pot fi mai multe
mecanisme
( inflamația, mecanismul autoimun, reații alerice, etc)
3. după decurgere
 perioada de latență ( incubație)- reprezintă intervalul de timp din momentul
acțiunii agentului patogen asupra organismului până la apariția modificărilor
structurale și funcționale.
 perioada de stare – reprezintă reacțiile de răspuns a organismului manifestate pri
anumite semne clinice
 perioada de regresie – care se poate manifesta prin convalescență ( vindecare) sau
deces.
 4. după evoluție:
 maladie acută – are un debut ( început de maladie) subit și o durată relativ
scurtă;
 maladie cronică – de regulă are un debut lent, trptat cu o evoluție îndelungată,
uneori pe toată viața cu perioade de acutizări ( agravarea stării pacientului) și
perioade de remisiune ( înbunătățirea stării pacientului).
5. după localizare
Orice maladie se manifestă prin semne clinice ( simptomatologie) prezentate prin simptome
și sindroame.
Simptom – este un semn al maladiei. Se deosebesc simptome : subiective, obiective, de
laborator și instrumentale.
Simptom subiectiv – sunt semne ce le prezintă pacientul prin acuze sau plângeri: cefalee,
durere, amețeli, greață, vomă.
Simptom obiectiv: sunt semne clinice care sunt descoperite de personalul medical care
examinează pacientul - prin inspecție generală ( ascită, cianoză, icter, hiperemie)
- prin palpație ( hepatomegalie, meteorism, sensibilitate mărită)
- prin percusie ( deplasare limitelor cordului spre stânga, sunet percutor mat deasupra
pulmonilor)
- prin auscultație ( murmur vezicular în pulmoni, accentuarea zgomutului I la apexul
cordului)
Simptom de laborator
- anemie în hemogramă
- glucozurie în urogramă
- proces inflamator în bila din porția B a sondajului duodenal
Simtom instrumental
- opacitate în radiograma pulmonilor
- fibroză în scanograma ficatului
- ulcer stomacal la endoscopie (FGDS)
Sindrom este o grupare sau corelare de diferite simptome care sunt comune unor grupe de
boli: anemic, intoxicație.
Diagnosticul reprezintă o concluzie medicală utilizând terminologie medicală, privind esența
bolii și starea bolnavului . Diagnosticul poate include: denumirea bolii, etiologia, prezența
remisiei sau acutizării ( în caz de maladie cronică), prezența sau lipsa complicațiilor bolii de
bază sau a patologiei concomitente.
Exz : Hepatita cronică virală, în perioada de acutizare ( replicare), hipertensiunea portală
( ascita).
Deosebim diagnostic prezumtiv și definitiv și diferențial.
Diagnosticul prezumtiv se bazează doar pe rezultatul examinării parțiale și informației
subiective și obiective. Se precizează de regulă de către medicul din secția de internare,
policlinică, medicina de urgență.
Diagnosticul definitiv se precizează luând ca bază întregul proces de diagnostic: examenul
subiectiv, obiectiv, de laborator și instrumental. Acest diagnostic este precizat doar de medicul
curant din staționar în echipa cu asistentul medical care se află permanent lângă pacient, și
supraveghează orice schimbare apărută la pacient.
Diagnosticul diferențial – compararea simtomatologiei bolii date cu semnele clinice ale altor
maladii.
După precizarea diagnosticului definitiv a bolii putem începe tratamentul bolnavului.
Tratamentul este scopul principal a medicului. Sarcina principală a oricărui tratament este
menținerea și sporirea prin orice mijloace a forțelor bolnavului în lupta cu boala, totodată să
avem grijă să nu se provoace daună bolnavului.
Tratamentul trebuie să fie individualizat, complex.
Complexul tratamentului constă:
1. Regimul curativ: liber, semipat , strict la pat
2. Regim alimentar: Dieta nr1 – gastritele cu hiperaciditate, dieta nr.2- gastritele
hipoacide, cancer stomacal; dieta n. 5 – patologii ale ficatului, pancreasului, vezicii și
ducturilor biliare; dieta nr.7 – afecțiunile renale; diete nr.10 – afecțiunile caridiologice,;
dieta nr.9 – diabetul zaharat.
3. Tratamentul medicamentos:
 Etiopatogenetic – tratarea cauzei bolii și a mecanismelor de dezvoltare a bolii
 Simptomatic – tratarea simptomelor prezente la pacient
 Funcțional – tratarea funcțiilor afectate
 Imunomodulator – îmbunătățește imunitatea și reactivitatea organismului.
4. Tratamentul fizioterapeutic
5. Tratament fitoterapeutic
6. Tratamentul balneoclimateric care se recomandă de efectuat doar după ameliorarea
procesului activ al bolii, în perioada de remisiune a bolii cronice.

Deosebim mai multe tipuri de tratament:

- Tratament ambulator
- Tratament staționar
- Tratament profilactic
- Tratament balneosanatorial
Un rol important în tratament joacă îngrijirea minuțioasă a pcientului și supravegherea
complexă a asistentului medical.
Mai bine este de a preveni dezvoltarea bolii decât tratarea ei .
Profilaxia este ansamblul măsurilor care urmăresc prevenirea bolilor, complicațiilor,
agrăvărilor, recidivelor, acutizărilor.
Profilaxia poate fi cu caracter general, social, economic, medical, etc.
Deosebim profilaxie specifică, nespecifică, primară, secundară, terțiară.