SEMIOLOGIA MEDICALĂ GENERALĂ

CURS 1

Introducere
Obiectul şi importanţa semiologiei
În formarea profesională medicală, învăţământul clinic ocupă cea mai importanta parte
a ciclului de instrucţie. Noutatea informaţiilor şi particularitatea formelor de susţinere a
demersului însuşirii lor (ne referim aici la stagiile practice la patul bolnavului) justifică un
program pregătitor concretizat în discipline specifice. În acest cadru, propedeutica (gr.
“propaideuo“-“a învăţa înainte”), ca ramura a medicinii, legitimează semiologia medicală ca
disciplină de bază pentru iniţierea studentului medicinist în abordarea clinică a bolnavului,
deprinderea tehnicilor şi metodelor de examinare şi structurarea unui comportament practic,
minuţios analitic, care să-i faciliteze un bilanţ cuprinzător al faptelor de patologie, de ordin
subiectiv sau obiectiv, pe care, într-un raţionament elaborat fiziopatologic, să le integreze
sindroamelor evocatoare entităţilor morbide.
Aşa cum a definit-o marele clinician I. Haţieganu, “semiologia este disciplina care se
ocupă cu studiul, descrierea şi interpretarea simptomelor şi a semnelor pe care le
prezintă omul bolnav”. Normele de definiţie fac trimitere, aşadar, la obiective care presupun
o comunicare largă asupra simptomatologiei resimţite, un examen fizic detaliat şi o analiză
profundă o tuturor relaţiilor obţinute în etapa explorării clinice. Pornind de la percepţia
actuală asupra stării de sănătate rezumată ca ,,stare de bine bio-psiho-socială”, boala trebuie
reprezentată într-o dimensiune largă, care face ca munca de evaluare şi edificare diagnostică
să fie complexă.
Conform definiției dată de OMS, sănătatea este ,,acea stare de bine fizic, mintal și
social complet și nu constă numai în absența bolii sau a infirmității”.
Boala reprezintă o ,,deviere de la stare de sănătate din cauza unor modificări ale
mediului intern sau ale acțiunii unor agenți din mediul extern”.
Boala poate fi acută sau cronică.
Semiologia medicală este disciplina care se ocupă cu descrierea și interpretarea
simptomelor și semnelor de boală.
Etimologic, termenul de semiologie derivă din limba greacă: semiom=semn,
logos=știință, discurs
 Semiologia se folosește de simptome, semne și sindroame la care se adaugă
investigațiile paraclinice.
Semne și șimptome și sindroame
Simptomul este o manifestare a bolii relatate de pacient în cursul anamnezei, ce are un
caracter subiectiv și care este dependent de o serie de factori(percepție, cultură, nivel
intelectual)
Simptomul poate fi:
 General(de exemplu, durere, cefalee, amețeli)
 Local (de exemplu, hepatalgie-ficat; disurie-aparat urinar; dispnee-aparat respirator)
El se mai numește semn funcțional și este descris de către pacient în cursul
interogatoriului luat de către medic sau asistenta medicală.
Simptomatologie reprezintă totalitatea simptomelor unei boli.
Semnul
Semnul este o manifestare obiectivă a bolii, pe care examinatorul o evidențiază în
cadrul examenului clinic prin propriile simțuri.
Exemple: icter, paloare, mărire de volum al abdomeniului, bombarea unui hemitorace,
sufluri, raluri, matitate.
Confruntarea simptomelor și a semnelor permite orientarea diagnosticului.
Sindromul
Sindromul este un complex de simptome și semne care exprimă o stare ce poate fi
legată de diferite boli și afecțiuni și nu de o anumită boală, dar care are un mecanism
fiziopatologic comun-unitar.
Exemple: sindrom icteric, sindrom febril, sindrom bronșic, sindrom pleural.

COMPONENTELE ANAMNEZEI
Abordarea pacientului
Prima reacție a personalului medical la prezentarea în serviciul medical a unui
pacient trebuie să fie de maximă înțelegere și atenție.
Pe baza informațiilor obținute prin examenul clinic, a datelor investigațiilor paraclinice
și, luând în considerare factorii de risc, pacientul este diagnosticat.
După diagnosticare, pacientul urmează procedurile de tratament și de îngrijire
medicală.
Pacientul are nevoie de o evaluare minuțioasă și completă, efectuată de personalul
medical competent, care să arate interes și atenție față de caz, care să câștige încrederea
acestuia prin profesionalism și abordare etică, prin stabilirea unui diagnostic clar și a unui
tratament eficient.

ETAPELE PROCESULUI DE STABILIRE A DIAGNOSTICULUI:

a) Interogatoriul sau anamneza bolnavului;
b) Examenul fizic sau obiectiv, se face prin următoarele metode:
 inspecţia,
 palparea,
 percuţia,
 auscultaţia;
c) Investigaţiile de laborator şi paraclinice:
 laborator hematologic,
 laborator biochimic,
 laborator serologic,
 laborator microbiologic,
 examen radiologic,
 electrocardiografia,
 alte investigaţii paraclinice: ecografia, tomografia etc.

ANAMNEZA
 este metoda prin care examinatorul obţine date de la pacient (anturajul sau aparţinătorii
lui) cu privire la starea de sănătate şi de boală, precum şi mediul ambiental în care
evoluează aceasta;
 surse de obţinere a datelor anamnezei: pacientul, aparţinătorul sau anturajul lui, dosarul
medical sau alte documente medicale;
 metode de efectuare a anamnezei:
 monologul (ascultarea): permite pacientului să-şi exprime suferinţele sale prezentând
ca şi avantaje: examinatorul poate observa mimica, gestica în timpul în care pacientul
îşi exprimă suferinţele sale; diminuă starea de tensiune între pacient şi examinator
cănd pacientul este lăsat să vorbească liber; dacă acesta însă divaghează de la subiectul
urmărit, trebuie să fie întrerupt politicos cu întrebări scurte (ex. « de când a apărut ?»);
  interogatoriul (interviul): examinatorul pune întrebări cu privire la suferinţele
acestuia; întrebările sunt: închise (cu răspuns scurt; da sau nu) şi deschise (permit
pacientului să răspundă prin fraze şi să dezvolte subiectul respectiv);
 observaţie: ceea ce percepi (cu simţul, auzul, văzul.)
 datele biografice ale pacientului:
 vârsta: starea de reactivitate a organismului este dependentă de particularităţile
morfofuncţionale şi biologice ale fiecărei etape de dezvoltare : în copilărie (frecvente
sunt bolile infecţioase eruptive; congenitale cardiace; infecţii acute ale căilor
respiratorii); în adolescenţă (angina streptococică, reumatism articular acut, hepatită
acută virală); la adulţi (întreaga patologie viscerală), iar la vârsta a III-a ( > 65 ani)(se
confruntă cel mai frecvent cu boli cronice degenerative şi cu complicaţiile acestora );
 genul biologic (sexul feminin/ masculin): practic sunt boli care afectează mai
frecvent bărbaţii (infarct miocardic acut, cancer pulmonar, gută) sau femeile
(poliartrită reumatoidă, colecistopatii, infecţii ale căilor urinare);
 locul de naştere şi domiciliul: particularităţi ale mediului pot influenţa starea de
sănătate a populaţiei : ex. nefropatia endemică din bazinul Dunării; guşa endemică în
zonele subcarpatice ; malaria în zone cu bălţi ; bolile tropicale la tropice dar şi în alte
zone,
 condiţii de viaţă şi de muncă : modul de viaţă (alimentaţia, consum de tutun
/alcool/droguri, sedentarismul); condiţiile ambientale de la locul de muncă
(profesiunea)
 motivele internării : simptomele majore (« plângerile de boală »); semnele relatate de
pacient
Dosarul medical: include de regulă 2-3 simptome ( de ordin general sau local ) şi utilizează
limbajul medical ( ex. durerea este descrisă în legătură cu localizarea topografică anatomică
nu cu localizare de organ; de ex. corect durere epigastrică nu durere de stomac; durere
retosternală nu durere cardiacă)
- 1–
Simptome de ordin general:
 febra = creşterera temperaturii centrale > 38,5ºC ( măsurată prin plasarea termometrului
în rect /cavitate orală ) sau creşterea temperaturii periferice > 38ºC ( măsurată axilar )
 hiperpirexie = ascensiuni febrile mari , depăşind 39º-40ºC ; se întâlneşte într-o serie de
boli infecţioase
 frisonul = senzaţii de frig însoţite de tremurături intense
 hiperhidroză = transpiraţie anormal de abundentă ,localizată (axile, mâini, picioare) sau
generalizată
 anhidroză = absenţa transpiraţiilor
 durere = experienţă complexă multifuncţională şi multidimensională
 antalgic = care împiedică sau calmează durerea ( poziţie antalgică = poziţie în care se
atenuează durerea ; medicament antalgic = medicament care calmează durerea)
 analgezic = care suprimă sau atenuează durerea
 angor = durere, suferinţă
 allodinia = răspuns dureros la un stimul, în mod normal nedureros
 cefalee = durere de cap ( sinonim cefalgie)
 ameţeală = senzaţie neplăcută de falsă deplasare a persoanei în raport cu mediul ambiant
 vertij = senzaţie rotatorie a obiectelor din jur în raport cu persoana sau a persoanei în
raport cu mediul
 astenie = diminuarea forţelor fizice şi psihice, slăbiciune, oboseală; ( spre deosebire de
oboseală, astenia nu dispare la repaus)
 adinamie = scăderea accentuată a forţei musculare care apare în anumite boli ( oboseală
extremă)
 inapetenţă = diminuarea poftei de mâncare
 inaniţie = stare în care se află organismul după o perioadă prelungită de lipsă de hrană
 anorexie = diminuarea importantă sau pierderea poftei de mâncare
 hiperexie = creşterea poftei de mâncare
 polidipsie = sete excesivă antrenând ingestia unor cantităţi exagerate de lichide ( în
diabetul insipid, în nefropatii , potomanie)
 potomanie = nevoia de a bea cantităţi excesive de lichide, de preferinţă apă , cauzată de o
dereglare a centrului nervos de sete ; deci sete de natură psihogenă, patologică
 prurit = senzaţie neplăcută de mâncărime cutanată care poate fi produsă de o boală de
piele, ce incintă la grataj (ex. scabie) sau de o afecţiune generală (ex. prurit diabetic)
 insomnie = absenţa somnului
 anosmie = absenţa totală a simţului mirosului
 acufene = sunete percepute de pacient care nu sunt determinate de excitaţii sonore
(zumzet, şuierat, ţiuit)
 disfagie = dificultate de a înghiţi
 pirozis = senzaţie de arsură retrosternală care porneşte din epigastru spre esofag şi
faringe asociată cu un gust acru; se produce din cauza unui reflux de lichid gastric în
esofag ( cauze frecvente: aerofagia, hernia hiatală)
 scotom ( scindilaţie vizuală) = lacună limitată în câmpul vizual ( pată neagră de orbire pe
câmpul vizual ) din cauza apariţiei unei opacităţi în mediile transparente ale ochiului sau
unei leziuni limitate ale retinei sau a nervului optic; poate fi central/paracentral/periferic;
 disurie = dificultate de a urina cu / fără durere ( micţiuni dificile sau dureroase din cauza
unor afecţiuni extrem de variate : cistite, uretrite, hipertrofie de prostată )
 insidios = se spune despre o boală care apare pe nesimţite fără manifestări vizibile (ex.
cancer)
 insipid = care nu are gust

Punctele care se urmăresc în istoricul bolii:

Analiza simptomelor prezente:
 data de debut;
 modul de debut: brusc (acut - în boli acute; ex. pneumonia acută; paroxistic – în
plină sănătate aparentă, cel mai adesea pe fondul unei suferinţe mai vechi; ex. infarctul
miocardic datorat anginei pectorale) şi insidos (progresiv, boli cu evoluţie îndelungată,
cronice );
 circumstanţele apariţiei ( în repaus/efort);
 ritmul ( zi / noapte, primăvara/ toamna);
 cronologia manifestărilor: apariţia şi succesiunea simptomelor / semnelor ) ;
 atitudinea adoptată de pacient faţă de boală; analizarea impactului bolii asupra
pacientului
 tratamentele efectuate anterior ; consultaţiile ant.;
 identificarea tuturor simptomelor asociate;
 particularităţile evolutive în raport cu tratamentele;

APF ( antecedente personale fiziologice) :

 capitol al anamnezei care urmăreşte momentele genitale din viaţa femeii: menarha
(apariţia primei menstruaţii ; în mod normal menarha apare la aprox. 12 ani; când este >
14 ani este pubertate întârziată cu cauze frecvente: endocrine, metabolice); succesiunea
 şi regularitatea ciclului menstrual (în mod normal ciclul menstrual este la 28 de zile);
durata fluxului menstrual (este de 3-5 zile ), cantitate normală de sânge eliminat 150 –
175 ml per ciclu menstrual); nr. de naşteri ( sarcini şi împrejurări legate de acestea, nr.
de copii născuţi vii/decedaţi ; naşteri normale/cezariene); nr. avorturi şi luna de sarcină
în momentul avortului; cauze potenţiale;
 tulburări de ciclu menstrual: amenoree ( absenţa c. menstr. ); oligomenoree ( rare sau
cantităţi scăzute ); hipermenoree ( abundent ); menoragie ( durata fluxului menstrual >
10 zile); metroragie ( sângerări uterine în afara ciclului menstrual ); menopauza
( încetarea c. menstr.: fiziologică la 45-50 ani sau precoce < 45 ani ( cazuri endocrine –
ex. boli tiroidiene; chirurgicale ex. histerectomie; după radioterapie )

APP ( antecedente personale patologice:

 bolile şi intervenţiile chirurgicale pe care le-a prezentat pacientul în trecut;
 se menţionează data apariţiei acestora;
 boli infecţioase: TBC pulmonar, rujeola, rubeola, varicela, hepatită acută virală, angina
streptococică, malarie;
 boli cu transmitere sexuală: gonoree, luess, HIV;
 boli organice: respiratorii/cardiace / hepatice
 tipul şi data în caz de intervenţii chirurgicale, transfuzii, imunizăzi specifice

AHD ( antecedente heredo-colaterale ):

 frecvent întâlnite la membrii aceleaşi familii = agregare familială: boli de care au
suferit consangvinii pe linie maternă /paternă, decesul rudelor la vârste tinere; boli
transmise prin contagiune intrafamilară indiferent de gradul de rudenie;
 boli cu transmitere ereditară: HTA, astm bronşic, diabetul zaharat, obezitate;
 boli determinate de coabitare: în general bolile infecţioase ( TBC, hepatite, angine );
 ahd semnificative: rinichiul polichistic, talasemia, hemofilia, siclemia, sferocidoza
ereditară

Condiţii de viaţă şi de muncă:

 locuinţa : nr. de camere raportat la nr. de membri, condiţii – aer/frig/mucegai /etc;
  locul de muncă şi profesia: nivelul de instruire,tipul de efort , factor de microclimat,
tipul de alimentaţie, consum de tutun / alcool; profesiuni cu potenţial risc de îmbolnăvire
ex. minerii;
 suport social şi familia

DUREREA
 este cel mai frecvent simptom întâlnit în patologie;
 este simptomul complex ce include componentele elementare afectivo-emoţionale şi
motivaţionale rezultate din experienţa individuală;
 se menţionează: localizarea; iradierea; condiţiile de apariţie (factor declanşator);
factorul de calmare (ameliorare); intensitatea (severitatea descrisă de pacient ); durata (
minute/ore); ritmul (zi/noapte sau primăvară/ toamnă); simptome asociate (greaţă,
vărsături ); calitatea durerii ( ex. « ca o arsură «  sau «  ca o lovitură de pumnal » );
impactul durerii asupra calităţii vieţii;
 întrebările frecvente utilizate în anamneză: unde ? când ? de când ? cum ? cât ?
 durerea poate fi :
 acută (,, semnal de alarmă” ): recent instalată cu debut brusc; necesită o evaluare
rapidă şi atentă; uneori poate fi însoţită de şoc (ex. IMC, perforaţia sau ruperea unui
organ cavitar);
 cronică ( sindrom caracteristic bolilor cronice): întrebările de mai sus se urmăresc în
evoluţia cronologică ( ex. când a fost prima dată, ce a făcut, ce tratament a urmat, a
cedat sau nu, apare progresiv sau nu, se acutizează); asociate frecvent cu medicamente
antalgice sau alte medicamente specifice; trebuie aflat substratul etiologic în aceste
situaţii

CEFALEEA
 sau durerea de cap, este durerea resimţită la nivelul regiunii cefalice ca urmare a
stimulării anormale a elementelor prevăzute cu sensibilitate dureroasă de la nivelul
extremităţii cefalice;
 este un simptom de ordin general care poate fi prezent în multe boli organice sau în HTA,
anemii; boli neurologice (migrena, AVC); boli inflamatorii a sinusurilor (sinuzite, otite);
boli infecţioase ( asociată cu febră); în spondiloză, în limfoame maligne
 caracteristici:
 cefaleea poate fi acută sau cronică;
 HTA : sediul fronto-occipital, senzaţie de constricţie, ameţeli, scotoame;
 HTA intracraniană: debutează în a doua jumătate a nopţii sau matinal; este
accentuată de poziţia culcat ; sediul unilateral, iniţial în accese, ulterior permanent,
însoţit de vărsături explozive, fără greaţă, bradicardie şi tulburări vizuale;
 meningită: debut rapid în câteva ore; cefalee intensă + febră + fotofobie ( intoleranţă
la lumină); stare generală alterată;
 criza severă de glaucom: sediul retroorbital, ochiul este roşu, pupila dilatată ,
frecvent asociată cu greaţă, vărsături;
 migrena: pe stg. sau pe dr.; accentuată de consumul de brânză, vin roşu, ciocolată,
intoleranţă la lumină, accentuată de zgomote, însoţită de greaţă / vărsături / scotoame;
 artroza cervicală: zona occipitală; este matinală, ameţeli; ameliorată de primele
mişcări de rotaţie
 IRA cronică
  !!! cefaleea intensă brutală cu sediul occipital → semn de hemoragie