11. Particularitătile diagnosticului in M.

F
Deoarece medicul de familie este primul medic la care se prezintă pacientul, el este cel care
asigură asistenţa medicală continuă, care lucrează în condiţii de dotare cu mijloace de investigare
reduse, procesele informaţional- decizionale pe care le desfăşoară pentru a ajunge la diagnostic
au anumite particularităţi.

Particularitatile diagnosticului determinate de necesitatea de a acorda asistenta

medicala de prim contact:
1. Necesitatea de a lua in considerare intreaga patologie umana
2. De a tine seama de bolile cele mai frecvente
3. Obligatia de a interveni in toate urgentele
4. Obligatia de a cunoaste formele de debut ale bolilor
5. Obligatia de a cunoaste debuturile atipice
6. Obligatia de a face un diagnostic diferential complet
7. Obligatia de a sesiza trecerea de la starea de sanatate la starea de boala.

Particularitatile diagnosticului determinate de obligatia MF de a acorda asistenta

medicala continua:
1. Necesitatea supravegherii bolnavilor cronici
2. Sesizarea in timp util a modificarilor patologice
3. Stadializarea diagnosticului
4. Diagnosticul complicatiilor
5. Revizuirea diagnosticului in functie de modificarile aparute
6. Sesizarea aparitiei altor boli.
Particularitatile diagnosticului determinate de dotarea tehnica a MF. Predominanta
metodelor clinice. Particularitatile diagnosticului clinic.
1. Dg clinic poate fi stabilit cu mijloace clinice accesibile
2. Dg clinic nu necesita dotari speciale
3. Importanta observatiei, anamnezei si al examenului fizic
4. Dg clinic trebuie confirmat
5. Dg clinic sugereaza investigatiile paraclinice
6. Mf dispune de conditiile necesare stabilirii dg clinic
7. Mf are obligatia de a stabili diagnosticul clinic
Particularitatile diagnosticului determinate de necesitatea ingrijirii pacientului in
toata integritatea lui:
1. Necesitatea de a stabili un diagnostic integral
2. Necesitatea de a lua in considerare toate modificarile biologice
3. Necesitatea de a lua in considerare factori psihici
4. Necesitatea de a lua in considerare factori familiali
5. Necesitatea de a lua in considerare factori sociali
6. Necesitatea de a lua in considerare factori profesionali
7. Necesitatea de a diagnostica toate bolile
8. Necesitatea de a face o sinteza diagnostica.
Particularitatile diagnosticului determinate de obligatia de a asigura asistenta
medicala a familiei:
1. Obligatia de a tine seama de factorii de risc din familie
2. Obligatia de a lua in considerare bolile cu agregare familiala
3. Obligatia de a tine seama de obiceiurile din familie
4. Obligatia de a tine seama de conditiile de viata
5. Obligatia de a tine seama de nivelul economic
 6. Obligatia de a tine seama de relatiile din familie
7. Obligatia de a tine seama de nivelul cultural.

(citeste)Particularităţile de diagnostic rezultă din particularităţile activităţii medicului de familie:

1. necesitatea de a acoperi întreaga patologie umană;
2. necesitatea de a stabili un diagnostic precoce;
3. necesitatea de a interveni în toate urgenţele medicochirurgicale;
4. necesitatea recunoaşterii debuturilor atipice ale bolilor;
5. necesitatea supravegherii bolnavilor cronici, sesizând în timp util modificările patologice,
complicaţiile apărute; necesitatea stabilirii diagnosticului clinic, importanţă deosebită fiind
acordată observaţiei directe, anamnezei şi examenului fizic; necesitatea confirmării diagn clinic
prin examinări paraclinice şi prin colaborarea cu ceilalţi medici specialişti; necesitatea de a
stabili un diagnostic integral, de a face o sinteză diagnostică prin luarea în consideraţie a tuturor
bolilor, a factorilor psihici, familiali, sociali şi profesionali;
6. necesitatea ierarhizării bolilor existente (în funcţie de evoluţie, de durată, de influenţă asupra
funcţiilor vitale, de răspunsul la tratament). Această ierarhizare se face în mod continuu, la
fiecare modificare în starea bolnavului.
Având în vedere aceste particularităţi ale diagnosticului, cele mai folosite tipuri de diagnostic cu
care lucrează medicul de familie sunt diagnosticul clinic şi cel de sindrom; urmărindu-se
precocitatea acestor diagnostice, întotdeauna sinteza diagnostică se încheie cu diagnosticul
diferenţial.
Dificultăţile cu care se confruntă medicul de familie în stabilirea unui diagnostic corect şi
precoce sunt:
• evoluţia asimptomatică a unor boli în stadiile incipiente;
• difilcultăţile de obţinere a informaţiilor;
• dotările tehnice insuficiente;
• debutul atipic al unor afecţiuni;
• existenţa unor boli asociate sau concomitente.

1.Notiunea de dg- se intelege denumirea acceptata de comunitatea stiintifica pt un tabloul

clinic care are o aumita etiopatogenie, o anumita evolutie si un anumit tratament.
Majoritatea tulburarilor prezentate de bolnavi indiferent de natura si particularitatile lor se vor
putea incadra in anumite entitati nosologice.

2. clasificarea bolilor. Sistemul nosologic este reprez de multimea tuturor bolilor posibile, cu
care medicul trb sa compare boala prezentata de bolnav si din care in cele din urma sa aleaga
boala cu care se identifica cel mai bine suferinta bolnavului.

Componentele clasificarii internationale in asistenta primara (icpc)

1.grupe de boli:
A-generale; B-boli de sange; D-digestive; E-boli de ochi; H-ORL; K-cardiovasc; L-
musculoscheletale; N-neurologice; P-psihice; R-respiratorii; S-boli de piele; T-endocrine si
metabolice; U-urologice; W-sarcina; X-genitale femei; Y-genitale barbati; Z-sociale
2.componente standard: 1. Simptome acuzate de bolnav; 2.activitate de prevenire sau de
diagnostic; 3.tratamente, proceduri si medicamente; 4. Rez investigatiilor; 5.probl
administrative, 6.trimitere sau alte motive; 7.diagn de boala

Pentru a putea pune dg, mf trb sa aiba in considerare pe de o parte sist nosologic, pe cealalta
parte tulburarile pacientului. Iar pt a putea aprecia tulburarile, el trb sa cunoasca limitele
normalului si diferitele semne si simptome care ar putea apare.
3.despre procesul de diagnostic- in cautarile lui pt descoperirea dg, mf pune mai intai
diagnosticul sindrom.
Sindromul reprez un grup de simptome care desi se poate intalni in mai multe boli, se intalneste
totusi intr-un nr mai mic de boli. Trecerea de la o multime de simptome la un sindrom se poate
face prin interm sistemului de superizare, adica trecerea de la o multime de semne inferioare la
un semnal superior. In cautarea dg, mf recurge in mod frecv la procesul de superizare si de
condensare a multimii informatiilor pe care le primeste de la nivel molecular, oganic si din
mediu exterior, in cadrul diagnosticului de sindrom, al dg clinic si al dg final, al dg pozitiv sau
al dg de certitudine. Trecereea de la o multime de simptome la un sdr reprezinta un mare
progres deoarece reduce campul de probabilitate al dg posibil. Dar desi reprezinta un progres,
dg de sindrom nu este deobicei suficient pt instituirea unui tratament eficace. De aceea de la dg
de sindrom care aduce in discutie cateva boli, mf trb sa treaca la dg clinic, la dg etiopatogenic si
la dg pozitiv, definitiv.
FACTORII CARE DETERM PARTICULARITATILE DIAGNOSTICULUI IN MF
1.primul contact: diversitatea pacientilor, necesitatea de a lua in considerare intreaga patologie,
dg precoce, necesitatea de a cunoaste toate urgentele medico-chir, cunoasterea debuturilor
atipice, depistarea fact de risc
2.decizia initiala: in calitatea lui de medic de prim cintact, mf trb sa adopte o decizie initiala
indif de prob medicale ale bolnavului si de posibil de investigatie de care dispune
3.asistenta continua: supravegherea b cronice, depistarea eventualelor complicatii, stadializarea
in fct de evol bolii, aparitia unor boli asociate sau concomitente
4.dotarea tehnica: saracia dotarilor tehnice, dificult investig paraclinice, predominenta dg clinic,
colaborre cu ceilalti specialisti
5.asistenta persoanei: considerarea organismului in toata integritatea lui, dg global, considerarea
tuturor bolilor de care sufera bolnavul, necesitatea unei sinteze dg, ierarhizarea bolilor, dg de
sanatate
6.asistenta familiei: dg bolilor cu agregare familiala, importanta fact genetici, sesizarea fact
familiali care pot influenta starea de sanatate, obiceiuri, fact de risc.

CRITERII CARE TRB LUATE IN CONSIDERARE LA STAB DG DE SANATATE

1. Vigurozitate si adaptabilitate crescuta
2. Rezistenta crescuta la fact patogeni
3. Performante fizice si psihice crescute
4. Absenta oricaror semne de boala
5. Abasenta unor boli cu evol asimptomatica
6. Dezv fizica armonioasa
7. Functionarea normala a tuturor organelor
8. Investig paraclinice in limite normale
9. Comportament social adecvat
10.Absenta unor fact de risc interni
11.Un stil de viata corespunzator