PROBLEME DEONTOLOGICE

1. Respecatrea autonomiei pacientului,inclusiv refuzul investigatiilor sau tratamentului.

2. Respectarea secretului professional.
3. Respectarea demnitatii pacientului si evitarea stigmatizarii in cazul toxicomanilor ,SIDA,
cancerului , etc).
4. Respectarea dreptului la informare.Informarea pacientilor este deosebit de importanta pentru
a le explica ce reprezinta boala lor,ca nu trebuie dezvoltate sentimente de culpabilitate si
tensiuni in cadrul familiei ,pentru a putea spori complianta la tratament si observa in timp
semnele unei eventuale recaderi sau agravari .
5. Respectarea principiului Primum non nocere! care avertizeaza medicul sa nu pericliteze viata
pacientului prin manevre sau tratamente,capabile de efecte secundare majore,adresate unui
simptom relative minor ,mai ales in cazul unei comorbitati care contraindica initiative
terapeutica respective.
6. Atitudini exterioare negative ale medicului (graba,enervare,raceala),intreruperi frecvente care
au effect puternic asupra relatiei terapeutice ,deoarece primul element observant de pacient in
momentul contactului cu medicul curant este pur exterior (aspect fizic,atitudine,gestica).
7. Preferinta pentru modelul paternalist de tratament,frecvent intalnit la pacientii psihici gravi si
la unii somatic ,cu un statut socio-profesional mai scazut (exceptii : intelectuali cu structuri
fobice si dificultati in luarea deciziilor).
Dupa De Grazia exista doua grade de paternalism in cazul bolnavilor psihici in functie de
competenta acestora:
ridicata (stiu ca sunt bolnavi ,dar nu accepta spitalizarea,tratamentul sau cazul sinucigasilor
lucizi)
scazuta sau disparuta (bolnavi psihotici in cursul episoadelor delirante sau cu tendinte suicidale)


DINAMICA DESFASURARII CONSULTATIEI.TIPURI DE ANAMNEZE

Anamneza cuprinde toate datele obtinute de la bolnav cu privire la:

- date personale (nume,varsta,sex,stare civila);
- date heredocolaterale (bolile prezente la rudele apropiate pentru a ne informa cu privire la
bolile cu character ereditar);
- date sociale (conditii de viata,locuinta,alimentative,conditiile de munca,relatiile cu colegii);
- istoricul bolii (debutul ,manifestari clinice,evolutia in timp).

Anamneza poate fi de trei tipuri:
1.anamneza tehnicista :
- se ia in cazul unei afectiuni bine localizate ,ca de exemplu cele din specialitate
traumatologie,ORL,oftalmologie;
- contactul intre medic si pacient este foarte promt si atentia medicului nu se indreapta asupra
trairilor pacientului ,ci se focalizeaza rapid asupra organului bolnav ;
- medicul pune intrebari rapide,inchise ,la care pacientul raspunde scurt;
- este recomandata pentru situatiile de urgent,pentru bolile cu character pasager si disconfort
minim,pentru bolile bolnavului cu stabilitate emotionala sau cand apare sugestia de prestigiu
(un medic este apreciat de pacient,care se multumeste cu un dialog tehnicist);
- prezinta avantaje:dureaza putin,dar si dezavantaje:poate crea anxietate ,frustrari.

2.anamneza nondirectiva (psihanalitica):
- este indicata pentru pacienti cu afectiuni ce pot fi abordate intr-o maniera tehnicista ,dar care
prezinta si tulburari emotionale importante;
- medicul intervine foarte putin ,lasand pacientul sa relateze cu lux de amanunte problemele care
il deranjeaza si pentru care s-a adresat medicului,inclusiv problemele personale care il framanta
cel mai mult;
- avantajul acestui tip de anamneza este acela ca ii permite pacientului sa-si marturiseasca
framantarile;
- este eficienta pentru pacientii cu acuze vagi,cu tulburari functionale multiple sau cu o
simptomatologie psihiatrica asociata;
- dezavantajul este ca dureaza mult.

3. anamneza mixta:
- anamneza nondirective poate fi completata cu cea tehnicista ,astfel in prima parte a discutiei
pacientul este lasat sa-si expuna liber problemele pentru care s-a adresat medicului ,apoi
medicul se focalizeaza pe simptomatologia propriu-zisa;
- presupune luarea de informatii despre modificarile obiective produse de boala,despre modul
cum pacientul isi percepe boala si cum persoanele din jur il percep pe pacient,precum si existent
suportului social;
- are la baza modelul bio-psiho-social.


AXIOMELE PSIHOSOCIALE ALE ANAMNEZEI

1. Prezentarea per primam,cand se preleveaza multe informatii de la pacient ,este diferita de
de prezentarea dupa un alt consult ,cand se face un control,o urmarire a evolutiei tratamentului.
2. Analiza bolii prin clarificarea reprezentarilor cognitive asupra bolii,conform lui
Leventhal.Acesta subliniaza importanta reprezentarii mentale a bolii pentru adaptarea la situatie
dar si in prevenirea acesteia.Convingerile despre boala pot fi organizate in cinci dimensiuni:
- Identitate:recunoasterea semnelor,simptomelor,numele bolii;
- Cauzalitate: perceptia posibililor factori care au declansat boala (acut sau cronic);
- Evolutie: perceptia duratei bolii;
- Consecinte: perceptia efectelor bolii in plan fizic ,social,economic si emotional;
- Curabilitatea: perceptia gradului in care boala este vindecabila si controlabila.
3. Identificarea prioritatilor pacientului,adica pe elementele de interes personal ,care fie sunt
simptomele fizice,fie obsesia amenintarii asupra situatiei familial,profesionale,sociale a
pacientului ,care nu presupune ignorarea unor probleme psihologice.
4. Greseli frecvente ale doctorului:
- Limbajul nepotrivit;
- Preluarea necritica a informatiilor de genul:
a)diagnostic prefabricat de catre pacient sau de catre medicii care l-au examinat
anterior;
b) termenii utilizati de pacient ,care sunt nepotriviti pentru boala reala,dar medicul
nu realizeaza o examinare complete si ajunge la diagnostic doar pe baza informatiilor de
la pacient.
- Ignora ceea ce pacientul vrea sa stie imediat;
- Sugestioneaza pacientul prin prezentarea de simptome pe care acesta nu le are,dar
care pot aparea in cadrul bolii respective,iar pacientul usor influentabil sau anxios si le
insuseste;
- Raspunsurile ezitante ,ocolitoare ale medicului;
- Autoritate ,fie excesiva indicate numai in urgent,fie slaba ,in situatia in care medicul are
dubii asupra diagnosticului sau tratamentului.

5. Implicatiile informarii pacientilor pe internet pentru desfasurarea anamnezei.Din pacate,o
asemenea informare,demna de lauda a pacientilor incepe sa aiba repercursiuni negative asupra
anamnezei ,dintre cate mentionam:
- complexeaza medicul de alta specialitate sau mai putin familiarizat cu boala respective;
- vehiculeaza termini inadecvati derutand medicul in demersurile sale diagnostic sau
introducand date lipsite de continut real clinic;
- creeaza surse de conflict al pacientului cu medicul in cazul in care acesta din urma refuza
sa accepte diagnosticul sau medicatia propuse de pacientul informat pe internet.


CARACTERISTICI SPECIFICE ALE RELATIEI DINTRE MEDICUL DE FAMILIE SI
PACIENTUL COPIL

In general ,medicul de familie are,in ingrijire copilul de la nastere si pana la adolescenta,cunoscand
istoricul medical ,evolutia dezvoltarii somatice si psihologice a acestuia,mediul sau de viata si relatiile cu
membrii familiei.
Relatia medic de familie-pacient copil este influentata de scopul preventiv sau curativ al
consultatiei si de particularitatile acesteia.
In cadrul consultatiei se pune accent pe metode clinice ,examenul clinic integral si comunicarea eficienta
cu copilul si/sau cu insotitorii acestuia pentru obtinerea unei anamneze complete.
Toate etapele de contact dintre medicul de familie si pacientul copil imlica o maiestrie relationala a
descifrarii nevoilor si trairilor copilului si un nivel corespunzator de empatie.
Numeroase studii socio-psihologice au aratat ca pe langa instruirea profesionala si insusirile morale
un medic de familie trebuie sa posede o serie de insusiri morale (abnegatie,dezinteres material) si
calitati relationale (calm,rabdare,empatie).
Pentru a invinge teama de medic ,copilul mic trebuie sa fie lasat sa se familiarizeze cu cabinetul si
ulterior sa participe la examinarea fizica.
In cazul procedurilor terapeutice dureroase (injectii) medicul si asistenta recurg la tehnici de
distragere a atentiei copilului pentru reducerea stresului fizic si psihic.
Oferirea de informatii despre diagnosticul,tratamentul si evolutia bolii se va realize folosind un
limbaj familiar copilului si apartinatorului.
Prescrierea tratamentului trebuie sa se faca in colaborare cu pacientul-copil si familia sa.
In cazul copilului cu o afectiune cronica ,medicul de familie intervine in reducerea problemelor
emotionale associate bolii prin incurajarea acestuia sa vorbeasca despre sentimentele sale si prin
restructurarea cognitiva a credintelor irationale despre boala si despre atitudinea celorlalti fata de el,
Un rol important in relatia medic de familie-pacient copil il are familia pacientului ,care in urma
consilierii poate devenii un aliat puternic in lupta copilului cu boala sa.




RELATIA DINTRE MEDIC/PSIHOLOG SI PACIENTUL VARSTNIC

In general relatia medic/psiholog si pacientul varstnic este o relatie deosebit de complexa care pune in
comunicare doua personae (personalitati) care vin cu un set de cunostinte,atitudini,trasaturi de
personalitate,norme educationale,culturale interiorizate si nu in ultimul rand norme profesionale si
deontologice.Aduce in discutie o problematica cu un grad inalt de complexitate dat de expectantele si
experientele anterioare ale pacientului varstnic,pe de o parte,dar si de expectantele si experientele
anterioare ale medicului/psihologului.
Pentru o abordare adecvata a pacientului varstnic in contextual bio-psiho-social trebuie avute in vedere
urmatoarele criteria:
- considerarea pacientului ca pe un intreg ,printr-o abordare holistica ,nelimitata doar la
organul bolnav;
- cunoasterea pacientului dincolo de antecedentele sale patologice ,in contextual relatei
sale sociale ,cu preferintele ,valorile si convingerile sale legate de actul medical;
- abirdarea empatica a pacientului cu simpatie ,interes si grija
- stabilirea unei relatii de incredere intre personalul medical si pacient ,prin schimb
permanent de informatii ,intr-un mod accesibil pacientului.
- Securizarea pacientului varstnic;
- Adaptarea conduitei terapeutice la statusul intellectual,informational ,familial si de
integralitate psihica si fizica a pacientului cu respectarea convingerilor ,valorilor si
circumstantelor de viata ale acestuia.


PARTICULARITATILE RELATIEI DINTRE STUDENTUL MEDICINIST SI PACIENT

Studentul medicinist desfasoara la patul bolnavului o activitate care se inscrie mai mult in
domeniul psihosocial decat in cel medical deoarece cunostintele pe care le-a dobandit in timpul
facultatii nu sunt inca suficiente pentru a putea elabora un diagnostic si o schema terapeutica,astfel
incat acesta recurge la o activitate de ingrijire emotionala a pacientului.
Experienta de viata personala si profesionala a medicului ,precum si lipsa timpului ,face ca
acesta sa neglijese oarecum partea psihosociala ,latura afectiv-emotionala a pacientului.Venind in
completarea actului medical,studentul ofera pacientului suportul psihologic si emotional ajutand la
imbunatatirea calitatii vietii bolnavului.
Nu trebuie neglijat nici aportul informational de specialitate pe care un student bine pregatit il are ,
incercand sa atenueze pacientului starea de anxietate provocata de boala si in acelasi timp ofera un
suport credibil sfatului medicului :in a urma tratamentul medicamentos precum si de a atenua frica
reactiilor adverse.
Ca o concluzie o colaborare intre uncenicul lui Hipocrat (studentul) si medic,scopul final,acela
de a ajuta pacientul sa treaca cat mai usor peste suferinta care il jeneaza,va fi atins.